Mida Soft Business devine Canon Gold Partner

 

București, 24 septembrie 2018 – Mida Soft Business, unul dintre cei mai importanți integratori de pe piața românească, anunță obținerea statutului de Gold Partner al Canon, statut ce vine ca o certificare a dezvoltării continue și a nivelului înalt de experiență.

„Mulțumim clienților noștri ce au avut încredere în Mida Soft Business în cei 15 ani de activitate. Obținerea statutului de Gold Partner din partea Canon li se datorează și lor într-o oarecare măsura și reprezintă recunoașterea faptului că în tot acest timp le-am oferit servicii de calitate, având alături un partener cu specialiști de înaltă clasă, ce le-au înțeles nevoile și le-au oferit cele mai bune soluții.” a declarat Ciprian Baranga, Director Executiv Mida Soft Business.

Parteneriatul cu Canon a început în anul 2010 și s-a dezvoltat continuu, ajungând la milioane de pagini imprimate în cadrul serviciului de cost per pagină, mii de cartușe, imprimante, scanere și multifuncționale. Mida Soft Business are în portofoliul său echipamente și soluții Canon destinate atât segmentului Consumer (B2C) cât și segmentului Business (B2B).

Despre Mida Soft Business

Mida Soft este o companie cu capital 100% românesc, înființată în 2003 și care are ca domeniu principal de activitate vânzarea de produse și servicii IT. Compania și-a început activitatea cu vânzarea soluțiilor de imprimare și a serviciilor aferente și și-a diversificat treptat portofoliul îndreptându-se și către ale segmente ale pieței IT: PC-uri, rețelistică, servere, storage, virtualizare, dezvoltarea aplicațiilor de business (ERP/CRM/WMS) și securitatea datelor companiilor. Astăzi, compania oferă clienților soluții complete, end-to-end: soluții ERP/CRM, soluții de cybersecurity, echipamente și consumabile, service și mentenanță. Rapida dezvoltare a companiei se datorează serviciilor sale de o calitate deosebită, parteneriatelor, inovației, atenției față de nevoile specifice ale fiecărui client și responsabilității cu care sunt abordate toate proiectele. Pentru mai multe informații, accesațiwww.midasoft.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *