Studiu Microsoft: Mai bine de jumătate dintre companiile din Europa Centrală și de Est nu au o strategie complexă de securitate cibernetică

Raportul Microsoft evidențiază provocările și oprtunitățile pe care le-au întâlnit companiile din regiune, inclusiv din România, în ceea ce privește securitatea cibernetică, pe măsură ce se adaptau la “noua realitate și la mediul de lucru hibrid

 

Organizațiile din Europa Centrală și de Est nu sunt pe deplin pregătite pentru a face față actualului context în ceea ce privește securitatea cibernetică, arată un nou raport Microsoft. În plus, potrivit acestui studiu, companiile din România (care au luat parte la cercetare) se situează sub media europeană, în ceea ce privește cele mai multe dintre componentele de securitate cibernetică analizate.

Astfel, raportul arată că mai bine de jumătate (58%) dintre companiile din regiune spun că în acest moment nu au o strategie complexă în ceea ce privește securitatea cibernetică. În România, doar 39,5% dintre companiile care au luat parte la cercetare au spus că au o strategie de securitate cibernetică completă; 6% dintre ele nu au o astfel de strategie, dar plănuiesc să conceapă una; iar 8% dintre acestea nu consideră că au nevoie de o strategie IT dedicată.

Studiul citat a fost realizat de compania IDC, la comanda Microsoft, la nivelul companiilor mici, mijlocii și mari din 6 țări din regiunea Europei Centrale și de Est și a analizat strategiile de securitate cibernetică ale acestora. Rezultatele arată că acestea sunt mai preocupate decât în trecut de aspectele care țin de securitatea cibernetică, multe dintre companii spunând că tranziția la munca de la distanță a crescut șanșele de apariție a potențialelor vulnerabilități: 79% dintre respondenții din regiune au indicat faptul că securizarea accesului la resursele organizaționale, de la domiciliu sau din alte locații, reprezintă principala lor arie de interes, depășind tradiționala securizare a dispozitivelor (i.e. clasicul antivirus / antimalware).

În ceea ce privește rezultatele pe România, studiul arată că, din acest punct de vedere, securizarea accesului la resursele organizaționale, de la domiciliu sau din alte locații, este principala arie de interes pentru 61% dintre respondenți.

De asemenea, multe dintre companii sunt în continuare îngrijorate în legătură cu amenințări de tip ransomware, malware și cu tentativele de phising, motiv pentru care orice inițiativă de consolidare a securității cibernetice a companiilor și a activelor lor trebuie să fie aibă la bază o strategie complexă, care să faciliteze reacții rapide. Riscurile cu impact și vizibilitate imediată, cum sunt atacurile ransomware, sunt principala provocare întâmpinată de companiile din România (47,5% versus 38% media regională), în schimb pericolele potențiale sau pe termen mediu și lung cum ar fi procedurile învechite (15% RO vs aprox. 30% regiune), lipsa vizibilității în flotele de dispozitive (0,5% RO vs 8% regiune) sau lipsa de consistență în aplicarea reglementărilor interne atât remote cât și fizic (5,5% RO vs 25% regiune) nu par a fi o îngrijorare pentru companiile din țara noastră. Consistența acestor cifre scăzute precum și procentul mare de companii care declară că „nu au întâmpinat probleme de securitate cibernetică” în România (32,5% – cel mai mare din regiune) pot indica însă o vizibilitate și educație insuficientă în domeniu, ceea ce poate fi un risc major și generalizat.

“Companiile ar trebui să aibă o abordare de tip Zero Trust”, este de părere Andrey Savchuk, Head of Enterprise Security, Compliance & Identity, Microsoft CEE, adăugând: “Acest lucru presupune ca identitatea utilizatorilor să fie verificată constant și accesul acestora la resursele organizaționale să fie limitat strict la ceea ce are fiecare dintre ei nevoie”.

În contextul în care apar constant noi amenințări de securitate, iar atacurile cibernetice devin tot mai complexe, pe zi ce trece, 54% dintre respondenții, de la nivelul întregii regiuni, spun că au în plan să migreze infrastructurile lor în cloud în decurs de doi ani. Această schimbare este un semn bun pentru companiile care își propun să-și mențină o abordare proactivă, în timp ce soluțiile cloud le asigură un nivel superior de securitate și actualizări mai rapide ale sistemelor de securitate. Cifrele generate în România, în schimb, sunt în continuare îngrijorătoare – doar 20% dintre companii declară că vor defini sau actualiza o strategie de securitate (comparat cu 46% media regională) și doar 9% vor nominaliza o persoană sau echipă de securitate dedicată (comparat cu 26% în regiune).

Studiul a mai arătat, de asemenea, că a devenit mai important ca atât angajații, cât și profesioniștii din IT să aibă competențe care să răspundă cerințelor actuale, cu atât mai mult cu cât managerii din Europa se așteaptă ca doar 5% dintre angajați să revină permanent la birou.

În 2020, 54% dintre companiile din regiune au organizat training-uri de securitate pentru angajații lor, mai puțin de 30% dintre ele aveau un program de avertizare asupra amenințărilor cibernetice și 15% nu au derulat astfel de programe. În același timp, numai 46% dintre companiile din România (care au participat la studiu) au organizat training-uri de securitate pentru angajați și 40,5% dintre acestea aveau un program de avertizare asupra amenințărilor cibernetice, în timp ce 12,5% dintre ele au spus că nu au derulat astfel de programe. Cu toate acestea, acest lucru pare să se schimbe, în contextul în care companiile prioritizează programele de skilling, considerând că astfel își pot consolida și nivelul de securitate cibernetică. Astfel, cercetarea mai arată că 68% dintre companiile din Europa Centrală și de Est (care au luat parte la studiu) au în plan să desfășoare programe de training privind securitatea cibernetică pentru angajații lor în decursul următorilor doi ani, iar 56% dintre acestea își propun să crească nivelul de cunoștințe tehnice în domeniul IT ale angajaților lor. În ceea ce privește România, rezultatele cercetării au arătat că 57,5% dintre respondenți vor să desfășoare programe de training privind securitatea cibernetică pentru angajații lor și 28, 5% vor să crească nivelul de cunoștințe tehnice în domeniul IT din organizație. În același timp, 10,5% dintre companiile din România nu consideră că este necesar să își îmbunătățească nivelul de securitate cibernetică.

“Cel mai probabil, angajații nu își dau seama de faptul că, atunci când se conectează de acasă la sistemele organizaționale, acțiunile lor pot afecta întregul sistem de securitate al companiei respective”, susține Andrey Savchuk. “Utilizarea aceluiași set de instrumente și programe la nivelul întregii organizații, poate să creeze frustrare și să afecteze productivitatea angajaților, iar soluțiile eficiente de securitate cibernetică pot reduce presiunea resimțită de angajați”.

Pentru mai multe informații privind studiul, și pentru a-l descărca, vă rugăm să accesați următorul link:  CEE cybersecurity landscape: keeping organizations secure in the new world of hybrid work – CEE Multi-Country News Center (microsoft.com)

Despre cercetare

Studiul “Microsoft 2020 Central and Eastern Europe IT Cloud Security” a fost realizat de compania IDC în perioada septembrie – noiembrie 2020, având ca respondenți lideri de afaceri, profesioniști din domeniul IT și al securității cibernetice, care activează în 1.500 de organizații din 6 țări din regiunea Europei Centrale și de Est: Rusia, Polonia, Cehia, Grecia, Ungaria și România.

5 detalii mai puțin cunoscute care fac OnePlus 9 flagship-ul ideal

România, 18 mai 2021 – OnePlus a lansat recent cele mai performante smartphone-uri flagship – Seria OnePlus 9, care oferă o experiență de top a camerei cu sistemul Hasselblad Camera for Mobile, display-uri cu rată de reîmprospătare ridicată și tehnologie rapidă de încărcare wireless.

Modelul OnePlus 9 este o alegere excelentă datorită mixului de atenție la design, specificații hardware de top și OxygenOS. Iată 5 caracteristici importante ale OnePlus 9 pe care s-ar putea să le fi ratat:

Un afișaj 120Hz Fluid Display performant – OnePlus 9 oferă o experiență de vizionare cu adevărat captivantă prin afișajul 120Hz Fluid Display. De asemenea, acesta este echipat cu doi senzori de lumină ambientală cu 8.192 de niveluri de luminozitate pentru un control automat al luminozității. O altă caracteristică excelentă este Comfort Tone, care reglează temperatura culorii display-ului pentru a se potrivi cu mediul ]n care e utilizat și a crea o experiență de citire mai confortabilă.

Hardware high-end personalizat pentru sistemul de camere –OnePlus 9 folosește pe camera principală un senzor Sony IMX689 personalizat, care oferă capabilități de fotografie excepționale. Pentru a capta cele mai bune imagini ultra-wide posibile, OnePlus 9 folosește o cameră ultra-wide de 50MP de top, cu cel mai mare senzor existent vreodată pe un obiectiv ultra-wide pentru smartphone și o lentilă Freeform curbată care reduce distorsiunea marginilor până la aproximativ 1%.

Încărcarea rapidă a devenit și mai bună –În ultimii ani, o practică larg răspândită a fost încărcarea smartphone-ului pe timpul nopții. Acest lucru se schimîn cazul OnePlus 9, deoarece utilizatorii pot obține prin încărcare suficientă energie pentru o zi în smartphone în timp ce pregătesc micul dejun. OnePlus 9 se încarcă de la 1% la 100% în doar 29 de minute cu Warp Charge 65T, una dintre cele mai rapide soluții de încărcare prin cablu din lume.

Inspirat de natură– designul unui smartphone este perfect atunci când se acordă atenție minuțioasă la detalii și când este căutat echilibrul estetic. Culorile în care e disponibil OnePlus 9 au fost alese special pentru a descrie „calmul” prin utilizarea elementelor de design cu tematica naturii. OnePlus 9 folosește nuanțele culorilor având ca inspirație elementele naturii; este disponibil în Astral Black (negru astral), care ne duce cu gândul la un cer albastru-întunecat, Winter Mist (ceață de iarnă), cu diferite grade de ceață și cu o textură de sticlă lucioasă, precum și în versiunea Arctic Sky (cer arctic), care este puțin mai rece decât culoarea albastră a cerului.

Detalii despre procesul de co-dezvoltare –Camera Hasselblad For Mobile disponibil pe OnePlus 9 folosește standarde avansate de calibrare a culoriiceea ce duce la culori mai precise și cu aspect natural în fotografii. Sistemul cu trei camere le oferă utilizatorilor puterea de a captura imagini uimitoare cu culori naturale care nu se regăsesc pe alte smartphone-uri, oferind astfel o experiență de fotografie la nivel profesional.

OnePlus 9 este disponibil la eMAG și Orange, începând de la prețul de 3.599 lei pentru versiunea cu 8 GB RAM & 128GB spațiu de stocare și 4.099 lei pentru versiunea de 12GB RAM & 256 GB spațiu de stocare.

Despre OnePlus 

OnePlus este o companie globală de tehnologie mobilă care forțează conceptele convenționale de tehnologie. Creat în jurul mantrei „Never Settle”, OnePlus creează dispozitive proiectate într-un mod deosebit, cu o construcție premium și hardware performant. OnePlus prosperă prin cultivarea unor legături puternice și prin creșterea împreună cu comunitatea sa de utilizatori și fani.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați OnePlus.com.

realme anunţă Android 12 Beta pentru noul realme GT, dar şi o ofertă de nerefuzat pentru realme 8 5G în următoarele 72 de ore

18 mai, București, România – realme, producătorul de smartphone-uri cu cea mai rapidă ascensiune din piață, anunță astăzi faptul că Android 12 Beta 1 va fi disponibil pe noul realme GT, un flagship ce urmează să fie lansat curând. În același timp, campanie de reduceri continua pentru următoarele 72 de ore pentru modelul realme 8 5G. Telefonul poate fi comandat la prețul de 897 RON și respectiv 979 RON începând de astăzi până pe 20 mai.

realme 8 5G, cel mai accesibil smartphone 5G din piață, poate fi comandat la un preț promoțional de 879 RON în versiunea de 4GB RAM și 64GB stocare sau 979 RON pentru varianta cu 6GB RAM și 128GB stocare. Astfel, telefonul în cele două versiuni ale sale va fi disponibil la un preț promotional încă 72 de ore începând de astăzi.

Totodată, realme GT, flagship-ul pentru anul 2021, va fi lansat în scurt timp, iar datorită colaborării strânse cu Google, utilizatorii se vor bucura de experiența Android 12 Beta 1 chiar din ziua lansării. realme a oferit și în trecut Android 11 Beta pe modelul X50 Pro, fiind unul dintre primele dispozitive ce rula respectiva versiune de Android.

realme GT va fi un terminal echipat cu cele mai noi tehnologii disponibil în acest moment în piață. Printre specificațiile cu care modelul GT ne va delecta putem enumera: procesorul Snapragon 888, ecranul AMOLED de 120Hz și bateria de 4500mAh cu încărcare rapidă de 65W SuperDart. Acesta va fi oferit încă din prima zi de lansare cu Android 11 Beta 1, fiind primul telefon din piață ce va rula această versiune de Android.

Data lansării va fi anunțată în curând.

IKEA recheamă farfuriile, bolurile și cănile HEROISK și TALRIKA, deoarece prezintă risc de spargere și pot provoca arsuri

IKEA îndeamnă toți clienții care dețin farfurii, boluri și căni HEROISK sau TALRIKA să nu le mai folosească și să contacteze IKEA pentru rambursare integrală.

Siguranța reprezintă o prioritate pentru IKEA și, de aceea, luăm măsuri de precauție și retragem de pe piață farfuriile, bolurile și cănile HEROISK și TALRIKA, întrucât acestea se pot sparge și pot cauza arsuri daca au un conținut fierbinte. Toate produsele noastre sunt testate și respectă standardele și legislația aplicabile. În ciuda acestui fapt, am primit sesizări privind spargerea produselor menționate.

Screenshot 2021-05-18 132431

Produsele HEROISK și TALRIKA pot fi returnate la orice magazin IKEA, iar clienților li se va restitui suma integrală plătită pentru produs. Nu este necesară nicio dovadă a achiziției, cum ar fi bonul fiscal.

IKEA își cere scuze pentru neplăcerile cauzate de această situație.

Konica Minolta despre experiența de la evenimentul ‘virtual.drupa’ 2021

București, România, 18 Mai 2021

Automatizarea crescută a producției, sustenabilitatea și cererea ridicată pentru tehnologiile de înnobilare, precum și pentru soluțiile software au fost doar câteva dintre principalele mesaje ale clienților care au participat la evenimentul online „virtual.drupa” alături de Konica Minolta.

Compania, lider în tehnologie, a prezentat cele mai noi inovații pentru a demonstra comunității globale a furnizorilor de tipar digital cum pot fi dezvoltate afacerile cu ajutorul sistemelor extrem de automatizate, prin productivitatea și eficiența sporite și utilizarea unor soluții digitale avansate.

Specialiștii Konica Minolta au jucat un rol activ în sesiunile web și au acoperit o gamă vastă de subiecte. Au oferit, de asemenea, exemple despre modul în care afacerile clienților au fost cu adevărat transformate cu ajutorul tehnologiei și a soluțiilor software oferite de Konica Minolta, odată cu tendințele de trecere către digital, accelerate de pandemie. Temele de discuție au inclus modul în care elementele de comunicare multi-channel – cum ar fi codurile QR, Realitatea Augmentată (AR) și Inteligența Artificială (AI) – sunt tipărite în noua lume digitală, conectându-se direct la internet și la sursele de informare online. Soluțiile software intuitive de îmbunătățire a performanțelor de printare – AccurioPro Dashboard, AccurioPro Flux în combinație cu unitatea de tăiere TU-510 și unitatea inteligentă de verificare a calității IQ-501 – au fost și ele evidențiate pentru a arăta cât de ușor poate fi automatizat întregul flux de lucru al unei tipografii.

drupa 2021

Una dintre prezentări a acoperit zona de înnobilare digitală a materialelor tipărite atât offset, cât și digital, sesiune în care partenerul de afaceri al Konica Minolta – MGI a demonstrat puterea exercitată de produsele înfrumusețate asupra consumatorilor finali.

O privire aprofundată asupra producției automatizate de tipar digital și un accent special au fost acordate sistemului digital de mare viteză cu laser: MOTIONCUTTER.

Sectoarele cu creștere rapidă de producție digitală a etichetelor și ambalajelor au fost în centrul atenției. Un element cheie al acestei prezentări a fost sistemul de tipar digital AccurioLabel 230 care numără în prezent 800 de unități instalate în întreaga lume. Konica Minolta și-a început aventura în domeniul producției digitale a etichetelor în urmă cu doar cinci ani și deține, în prezent, o cotă de piață de top, de 33,9%. Comerțul electronic și sustenabilitatea reprezintă două tendințe definitorii în societatea actuală. Potrivit Edoardo Cotichini, Senior Manager, Professional Print la Konica Minolta Business Solutions Europa, etichetele și ambalajele tipărite digital reprezintă ramuri cu tendințe majore de creștere în piață. Konica Minolta a lansat, la începutul acestui an, la nivel european, sistemul de tipar cu jet de cerneală pentru carton ondulat – PKG-675i. Acesta este destinat pieței de ambalaje comerciale și alimentare, ce înregistrează creșteri semnificative și rapide.

Un alt element important al prezentărilor Konica Minolta a fost sistemul AccurioJet KM-1e, care a oferit baza pentru o sesiune intitulată „Productivitate extinsă cu AccurioJet KM-1e”. Sistemul de producție digitală cu jet de cerneală, format B2+, a fost lansat oficial la drupa 2016 și a fost supranumit „Swiss Army Knife” al tiparului, mulțumită multitudinii de aplicații ce pot fi realizate cu ajutorul lui. În același timp, Hidetoshi Omo, șeful de competență KM-1 al Konica Minolta, de la Showroom-ul Pan-European Industrial din Bratislava, Slovacia, a furnizat informații despre cele aproximativ 300 de instalări AccurioJet KM-1e în întreaga lume, dintre care 20% sunt în Europa.

Accesați linkurile de mai jos și urmăriți prezentările reprezentanților și partenerilor Konica Minolta din cadrul „virtual.drupa” 2021:

Olaf Lorenz, Senior General Manager Divizia de Transformare Digitală a  Konica Minolta Business Solutions Europa, a declarat: „Deși „virtual.drupa” nu va înlocui niciodată realizarea unui spectacol în care prezența fizică să fie posibilă, ca platformă online ne-a oferit oportunitatea de a interacționa și a ne ajuta clienții să regândească posibilitățile de dezvoltare a afacerilor lor. De asemenea, am inițiat o serie de noi idei de dezvoltare și am obținut noi potențiali clienți. Suntem fericiți, așadar, întrucât tocmai a fost anunțată data următoarei ediții „live” a drupa – 2024 – și ne bazăm pe succesul obținut în cadrul acestei versiuni virtuale a celui mai important eveniment din industrie.”

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 30 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

moto g20, un smartphone pentru pasionații de fotografie, este disponibil în România

 

moto g20, un telefon pentru pasionații de fotografie, este disponibil de astăzi în România, pe platforma eMAG, la prețul de 799 lei. Telefonul este echipat cu un sistem avansat de camere quad, care facilitează obținerea fotografiilor clare în condiții de lumină slabă sau pe timp de noapte.

Mai mult, moto g20 este perfect pentru cei care își doresc să realizeze fotografii portret perfecte, dar și pentru cei care își doresc prim-planuri incredibil de detaliate, cu aspect profesional. Senzorul principal de 48 MP1 folosește tehnologia Quad Pixel pentru a oferi o sensibilitate la lumină de 4 ori mai mare, ceea ce asigură calitatea fotografiilor, care sunt mai clare și mai luminoase. În plus, obiectivul ultra-wide permite o încadrare de 4 ori mai precisă, fotografierea peisajelor complexe fiind mult mai simplă. Camera dedicată Macro Vision conferă apropiere incredibilă față de subiect pentru prim-planuri incredibil de detaliate, iar senzorul de adâncime estompează fundalul portretelor pentru rezultate profesionale. Mai mult decât atât, selfie-urile realizate cu cameră de 13MP sunt mult mai intense și mai detaliate.

Screenshot 2021-05-18 114322

Noul dispozitiv Motorola captează atenția și prin celelalte specificații tehnice. moto g20 beneficiază de o experiență de vizionare uimitoare, datorită raportului de aspect 20:9, de pe ecranul Max Vision HD+ de 6,5 inch și a ratei de refresh a ecranului de 90Hz, care permite o derulare lină, fără întârzieri.

În plus, datorită bateriei de 5000 mAh, un weekend întreg de divertisment și distracție este mai ușor de garantat și poate include de la vizionarea videoclipurilor preferate, până la experiențele de gaming captivante. Utilizatorii moto g20 pot selecta în voie cele mai bune fotografii pe care să le posteze pe rețelele sociale, uitând de grija bateriei și se pot bucura de toate activitățile preferate, pentru că telefonul dispune de o autonomie de până la două zile cu doar o singură încărcare.

Screenshot 2021-05-18 114253

Conținutul foto-video de calitate, dar și activitățile de streaming și gaming sunt susținute de un procesor octa-core care oferă o performanță grafică de 38% mai bună, toate acestea fără a afecta autonomia bateriei, proiectată astfel încât utilizatorii să nu sacrifice nimic din ceea ce le face plăcere.

Preț și disponibilitate

moto g20 este disponibil începând de azi în România, pe platforma eMAG, la prețul de 799 lei.

Pentru mai multe informații despre produse și întrega listă de specificații, vizitați site-ul https://www.motorola.com/ro/, pagina de Facebook, Instagram și YouTube.

 Declinarea responsabilității

 Anumite caracteristici, funcționalitate și specificații ale produsului pot depinde de rețea și sunt supuse unor termeni, condiții și taxe suplimentare. Toate pot fi modificate fără notificare prealabilă. MOTOROLA, sigla Stylized M, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Google și Android sunt mărci comerciale ale Google LLC. microSD este o marcă comercială a SD-3C, LLC. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea proprietarilor respectivi. © 2021 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.

 1 Senzorul de 48MP combină 4 pixeli în 1, pentru o rezoluție foto eficientă de 12MP.

 2 Toate revendicările privind durata de viață a bateriei sunt aproximative și se bazează pe utilizatorul mediu testat pe un profil de utilizare mixtă (care include atât timpul de utilizare, cât și timpul de așteptare) în condiții optime de rețea. Performanța reală a bateriei va varia și depinde de mulți factori, inclusiv puterea semnalului, setările rețelei și dispozitivului, temperatura, starea bateriei și tiparele de utilizare.

 3 Comparație a performanței GPU între UNISOC T700 construit la comandă pentru procesoarele Motorola și UNISOC T610

 4 Spațiul de stocare disponibil pentru utilizator este mai puțin datorat software-ului preîncărcat, sistemului de operare și altor funcții și poate fi modificat fără notificare din cauza actualizărilor software-ului.

 5 Suportă card microSD de până la 1 TB; carduri microSD vândute separat. Este posibil ca conținutul cu restricții DRM să nu poată fi mutat pe card.

 Despre Motorola

 Motorola Mobility LLC a fost achiziționată de Lenovo Group Holdings în 2015. Motorola Mobility este o filială deținută în totalitate de Lenovo și este responsabilă pentru proiectarea și fabricarea tuturor telefoanelor mobile marca Motorola și Motorola.

 

Raport Ericsson ConsumerLab: Tehnologia 5G aduce modificări în comportamentul de utilizare a smartphone-urilor

  • Acesta este cel mai amplu studiu realizat în rândul consumatorilor 5G, până în prezent, și dezvăluie opinii reprezentative pentru  1,3 miliarde de consumatori și 220 de milioane de utilizatori 5G, inclusiv respondenți din România
  • Utilizatorii 5G dedică mai mult timp cloud gaming-ului și aplicațiilor de AR (Realitate Augmentată), în timp ce 20% dintre ei utilizează mai puțin conexiunile Wi-Fi, la domiciliu sau în alte locații, ca urmare a trecerii la serviciile 5G
  • 7 din 10 utilizatori 5G își doresc servicii și aplicații inovatoare, iar calitatea acoperirii în spații închise este de două ori mai importantă (pentru cei intervievați) decât viteza conexiunii sau autonomia bateriei

Un nou raport al Ericsson (NASDAQ: ERIC) ConsumerLab subliniază impactul pe care tehnologia 5G îl are deja asupra utilizatorilor de smartphone-uri din întreaga lume și dezvăluie așteptările pe care aceștia le au de la tehnologia 5G în viitor. Potrivit cercetării, calitatea conectivității la interior reprezintă unul dintre principalele interese ale consumatorilor, unul din cinci utilizatori 5G reducând deja utilizarea Wi-Fi pe telefoane (în spațiile din interiorul clădirilor), datorită beneficiilor conectivității mobile 5G.

Raportul – intitulat „Cinci modalități de îmbunătățire a serviciilor 5G” – este rezultatul celui mai mare studiu global vizând tehnologia 5G realizat până în prezent, în rândul consumatorilor. Cercetarea acoperă 26 de piețe – inclusiv SUA, China, Coreea de Sud și România  – metodologia de studiu Ericsson ConsumerLab fiind aplicabilă pentru 1,3 miliarde de utilizatori de smartphone-uri la nivel global, inclusiv 220 de milioane de abonați ai serviciilor 5G.

La cercetare au participat 1.000 de consumatori din România. Datele sunt reprezentative pentru aproximativ 8 milioane de utilizatori de smartphone-uri din România, inclusiv aproximativ 200.000 de utilizatori ai tehnologiei 5G. Raportul analizează tendințele cheie în adoptarea, utilizarea și percepția consumatorilor în ceea ce privește tehnologia 5G.

Una dintre concluziile-cheie ale raportului arată faptul că, până la finalul anului 2020, o mai bună informare în ceea ce privește serviciile și beneficiile aduse de tehnologia 5G ar fi putut duce la o creștere cu 22% a numărului de abonamente 5G în rândul utilizatorilor ce dețin deja dispozitive compatibile.

De asemenea, potrivit studiului citat, numărul utilizatorilor români de smartphone-uri care au trecut la tehnologia 5G, până la sfârșitul anului 2020, ar fi putut fi cu 23% mai mare.

Din raport reiese și faptul că tehnologia 5G începe deja să imprime noi comportamente de utilizare (în rândul consumatorilor). Mai exact, pe lângă utilizarea mai redusă a serviciilor Wi-Fi, utilizatorii 5G alocă, în medie, pe săptămână, cu două ore mai mult jocurilor în cloud și cu o oră mai mult pe aplicațiile de realitate augmentată (AR), comparativ cu utilizatorii 4G.

În România, 16% dintre utilizatorii 5G au redus utilizarea internetului Wi-Fi, atât la domiciliu, cât și în alte locații, arată cercetarea.

Cu toate acestea, la nivel global, deși utilizatorii de servicii 5G sunt mulțumiți de viteza internetului, aproximativ 70% sunt nemulțumiți de disponibilitatea serviciilor inovatoare și a aplicațiilor noi. Astfel, consumatorii spun că sunt dispuși să plătească cu 20-30% mai mult pentru abonamente 5G care să includă și scenarii de utilizare a serviciilor digitale.

În România, 53% dintre consumatorii care folosesc servicii 5G sunt foarte mulțumiți de viteza de internet din rețelele 5G, iar 51% dintre aceștia sunt nemulțumiți de gradul de disponibilitate al serviciilor inovative care utilizează această tehnologie. Dacă utilizatorii din România sunt dispuși să plătească cu 10% mai mult în medie pentru planurile de abonamente care includ servicii de conectivitate 5G, ei sunt dispuși să plătească și mai mult (cu până la 50% mai mult) pentru planuri de abonamente care includ servicii digitale adiționale.

Totodată, 23% dintre respondenții din România au un telefon compatibil cu tehnologia 5G, dar numai 1 din 10 au și un abonament pentru astfel de servicii, în timp ce o treime din utilizatorii de servicii 4G cred că serviciile 5G sunt foarte puțin sau deloc disponibile.

Carantina și restricțiile de deplasare, impuse de virusul COVID-19, i-au constrâns pe cei mai mulți dintre utilizatorii 5G să utilizeze aceste servicii doar în spațiile interioare. Din acest motiv, aceștia consideră că, pentru o experiență 5G satisfăcătoare, calitatea recepției de date în interior este de două ori mai importantă decât viteza sau impactul asupra bateriei.

În plus, în ciuda pandemiei, aproximativ 2 din 5 (39%) utilizatori de smartphone-uri, de la nivel global, care au participat la studiu și-au exprimat intenția de a adopta tehnologia 5G în 2021, acest procent fiind în creștere cu 2 puncte procentuale față de 2019.

Mai mult, în România, 37% dintre respondenți (500.000 de utilizatori de smartphone-uri) spun că ar vrea să treacă la serviciile 5G, iar 22% dintre aceștia ar putea face acest lucru în anul 2021.

Totodată, raportul mai prezintă și cinci modalități prin care furnizorii de servicii de comunicații (CSP) pot îndeplini așteptările consumatorilor, atât în viitorul apropiat, cât și pe termen mai lung:

  • contracararea lipsei de informații prin educarea consumatorilor și printr-o mai bună prezentare a beneficiilor tehnologiei 5G pentru aceștia
  • asigurarea unei calități constante a acoperirii 5G în spațiile interioare, cât și exterioare
  • adaptarea la cerințele de rețea pentru noile servicii 5G
  • axarea pe dorința consumatorilor de a accesa noi scenarii de utilizare a tehnologiei 5G
  • accelerarea disponibilității scenariilor de utilizare existente, și a celor noi, prin parteneriate ecosistemice

Jasmeet Singh Sethi, Head of ConsumerLab, Ericsson Research, declară: „Până în prezent, analizele experiențelor de utilizator oferite de rețelele 5G s-au concentrat, în principal, pe aspectele care țin de viteza internetului și disponibilitatea serviciului 5G, pe baza măsurătorilor independente de rețea. Dar este la fel de important să înțelegem și modul în care utilizatorii 5G percep această experiență. Cele cinci recomandări și perspective, din raportul Ericsson ConsumerLab, pot fi utilizate de către furnizorii de servicii de comunicații (CSP) pentru a încuraja adoptarea soluțiilor 5G și a răspunde așteptărilor consumatorilor”.

Citiți aici raportul Ericsson ConsumerLab: Cinci modalități de îmbunătățire a serviciilor 5G pentru consumatori.

Ericsson 5G
Raport Ericsson ConsumerLab: Valorificarea potențialului 5G pe segmentul dedicat consumatorilor
Ericsson ConsumerLab: Ericsson Startup 5G
Ericsson: 5G pentru consumatori: o întreagă lume de oportunități se dezvăluie

NOTE PENTRU EDITORI:

URMĂRIȚI-NE LA:

Subscribe to Ericsson press releases here
Subscribe to Ericsson blog posts here
www.twitter.com/ericsson
www.facebook.com/ericsson
www.linkedin.com/company/ericsson

DESPRE ERICSSON

Ericsson le oferă furnizorilor de servicii de comunicații soluții complete pentru îmbunătățirea conectivității si a serviciilor. Portofoliul companiei acoperă domenii precum Rețele (Networks), Soluții pentru Servicii Digitale (Digital Services), Servicii de Externalizare (Managed Services) și Business-uri Emergente (Emerging Business) și este menit să sprijine clienții companiilor în procesul de digitalizare, să  sporească eficiența companiilor și să identifice noi surse de venit. Inovațiile Ericsson au pus beneficiile telefoniei și ale conexiunii mobile la dispoziția a miliarde de oameni, de la nivel global. Compania este listată la bursa din New York (NASDAQ) , precum și la filiala acesteia – NASDAQ Stockholm.  www.ericsson.com

 

IKEA România ridică steagul curcubeu și sprijină drepturile LGBT+ prin campania „Dragostea e dincolo de cei patru pereți”

IKEA România lansează campania „Dragostea e dincolo de cei patru pereți” și marchează, astfel, Ziua Internațională împotriva Homofobiei, Transfobiei și Bifobiei (IDAHOT) de pe 17 mai, sprijinind lupta pentru o mai mare egalitate și o incluziune mai puternică de care să se bucure toți oamenii din comunitatea LGBT+.

La IKEA, marcăm celebrarea IDAHOT prin consolidarea angajamentului pe care îl avem pentru a crea un mediu de lucru incluziv în care toți colegii noștri LGBT + se simt bine-veniți, respectați și apreciați pentru cine sunt. Ne dorim să le arătăm oamenilor că dragostea, indiferent de felul ei, este mult prea mare pentru a fi limitată la patru pereți. Pur și simplu are nevoie de mai mult spațiu. IKEA este un brand ghidat de viziunea de a crea o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni și, astfel, simțim responsabilitatea și privilegiul de a putea susține o schimbare pozitivă a societății în acest sens”, a declarat Violeta Neniță, Manager de piață IKEA România, care a ridicat astăzi steagul curcubeu în fața magazinului IKEA Pallady.

Pentru a arăta angajamentul companiei față de un mediu mai inclusiv LGBT+, IKEA România oferă oportunități egale în materie de recrutare și dezvoltare tuturor persoanelor indiferent de orientarea sexuală și identitatea de gen, asigurând prin Codul său de Conduită faptul că locul de muncă este unul lipsit de discriminare, hărțuire și ostilitate.

Clienții își pot arăta sprijinul pentru cauză achiziționând geanta de transport multicoloră STORSTOMMA care va fi vândută în magazinele IKEA Baneasa și Pallady în timpul campaniei. Un procent din aceste încasări va fi donat organizației ‘ACCEPT’ care apără și promovează drepturile LGBT+ în România.

Sprijinul față de incluziunea LGBT+ face parte din agenda extinsă a IKEA Diversity & Inclusion, prin care compania pledează pentru egalitatea de gen și sprijină grupurile vulnerabile, cum ar fi victimele violenței domestice.

Studiu Dentons & Audytel: Adoptarea Legii 5G în forma actuală va costa industria de telecomunicații din România între 2,7 și 4,2 miliarde de euro în următorii 10 ani

București, 14 mai 2021

Adoptarea Legii 5G în forma actuală ar putea costa industria de telecomunicații din România între 2,7 și 4,2 miliarde de euro în următorii 10 ani, potrivit estimărilor din raportul emis de firma de avocatură Dentons, una dintre cele mai mari la nivel mondial, și cea de consultanța Audytel. Acest lucru ar fi o consecință directă a înlocuirii forțate a echipamentelor de rețea în urma utilizării criteriilor politice în locul celor tehnice în ceea ce privește selecția furnizorilor.

Întârzierile în lansarea 5G, disponibilitatea limitată a noilor tehnologii în România, prețuri mai mari pentru abonați și pierderi de mai multe miliarde se numără de asemenea printre efectele adoptării în actuala formă a Proiectului de Lege aflat în dezbaterea Parlamentului, în procedură de urgență.

Proiectul de Lege propune modificări semnificative în cadrul de reglementare actual. O schimbare majoră este introducerea evaluărilor riscurilor pentru furnizorii de software sau hardware, relevanți pentru securitatea cibernetică națională și, implicit, pentru securitatea națională în general. Potrivit autorilor raportului, există îngrijorări serioase privind modul subiectiv în care aceste evaluări vor fi făcute. Concret, ar putea fi adoptate măsuri administrative arbitrare bazate pe criterii politice, nu tehnice, pentru a interzice anumitor furnizori (cel mai probabil din afara UE și din afara NATO) să livreze orice echipament către operatorii de pe piața românească.

Un alt efect direct al adoptării Legii 5G în actuala formă ar fi o creștere de circa 20% a prețurilor echipamentelor furnizate de alți producători, din cauza presiunii concurențiale scăzute, precum și o întârziere de implementare a rețelelor 5G de 14 luni, comparativ cu scenariul de bază. La nivel macroeconomic, aceste amânări se pot traduce într-un potențial mai mic de creștere a PIB.

Pe de altă parte, activitatea operatorilor de rețea din România ar fi negativ afectată de necesitatea înlocuirii forțate a tuturor echipamentelor lor actuale în doar 5 ani, atrăgând costuri de cca. 735 milioane de euro în Capex (achiziționarea de echipamente noi) și Opex (înlocuirea de servicii). În plus, operatorii de telefonie mobilă români ar plăti suplimentar aproximativ 96 de milioane de euro pentru consumul crescut de energie al dispozitivelor agreate.

Operatorii de telefonie mobilă ar putea fi afectați, de asemenea, atât în ​​ceea ce privește creșterea costurilor (dintre care cea mai importantă este creșterea prețului echipamentelor 5G RAN și schimbul de echipamente de rețea de bază), cât și scăderea veniturilor. Consecința pentru consumatorii români ar fi, cel mai probabil, creșterea costurilor pentru utilizarea serviciilor de telecomunicații.

Concluziile experților de la Dentons și Audytel sunt că, din punct de vedere pur economic, nu există nicio justificare pentru adoptarea  în forma actuală a unui Proiect de Lege care pare a avea impact negativ la nivelul economiei în ansamblu.

Dentons este una dintre cele mai mari firme de avocatură din lume, reunind 20.000 de profesioniști în peste 200 de locații din 80 de țări.

Audytel este o companie de consultanță și analiză din Polonia, specializată în activități care vizează îmbunătățirea eficienței și securității sistemelor IT și logistice, precum și în gestionarea energiei electrice.

Samsung facilitează utilizarea Blockchain pe dispozitivele Galaxy cu suport pentru portofele hardware

Utilizatorii Galaxy își pot importa și gestiona acum toate activele pentru criptomonede și DApp-uri într-o singură locație ușor de utilizat și sigură

București, România – 14 mai 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd a anunțat că utilizatorii de blockchain pot acum să gestioneze și să tranzacționeze active virtuale din portofele terțe direct pe smartphone-urile Samsung Galaxy. Actualizarea facilitează accesul și procesarea tranzacțiilor pentru utilizatorii blockchain prin importul activelor virtuale stocate pe portofele hardware selecționate în portofelul Samsung Blockchain disponibil pe majoritatea smartphone-urilor Galaxy.

Portofelele hardware gestionate de  blockchain-ul Galaxy le oferă utilizatorilor o experiență unică în gestionarea activelor cripto dintr-o locație convenabilă. În plus față de Samsung Blockchain Keystore, smartphone-urile Galaxy se pot conecta acum la portofele hardware, precum Ledger Nano S și Ledger Nano X. Utilizatorii Samsung Blockchain Wallet vor putea, de asemenea, să țină pasul cu cele mai noi tendințe în criptomonedă cu ajutorul unui flux de știri dedicat în aplicație, cu articole marca CoinDesk, unul dintre cei mai importanți furnizori de știri blockchain.

Noi Experiențe Mobile oferite printr-o Securitate Avansată

După lansarea lui Galaxy S10 în 2019, portofelul Samsung Blockchain a crescut pentru a susține unele dintre cele mai populare criptomonede, precum Bitcoin, Ethereum, jetoane ERC, Tron (TRX) și jetoane TRC. De asemenea, le permite utilizatorilor Galaxy să exploreze aplicații descentralizate (DApp) care folosesc tehnologia blockchain pentru a autentifica schimbul de active digitale. De la jocuri la social media, finanțe, securitate și multe altele, Samsung oferă acces la cele mai recente DApp-uri și oferă o varietate de recomandări pentru utilizatori din diferite categorii.

Pentru a stoca și gestiona active virtuale, dispozitivele trebuie să fie sigure. Soluțiile mobile blockchain ale Samsung sunt posibile prin intermediul platformei de securitate Samsung Knox. Cheile private utilizate pentru criptomonedă și DApp-uri sunt criptate și stocate într-o zonă izolată de sistemul de operare principal numit Samsung Blockchain Keystore. Aceste informații sunt protejate în continuare de un procesor securizat și pot fi accesate doar prin furnizarea codului PIN sau a amprentei deținătorului.

Samsung crede că inovația se poate întâmpla numai printr-o abordare deschisă și colaborativă, iar din acest motiv, compania a deschis accesul către ecosistemul său blockchain prin Samsung Blockchain SDK. Dezvoltatorii pot crea DApp-uri care generează, stochează și gestionează cu ușurință conturi blockchain și pot procesa tranzacții cu API-uri dedicate fiecărui sistem de registru. De asemenea, oferă API-uri care permit DApp-urilor să semneze în siguranță transferurile de active virtuale utilizând portofele hardware de la terți.

Mai multe informații despre ecosistemul Galaxy Blockchain și portofelul Samsung Blockchain găsiți aici.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .