HUAWEI: dezvoltarea Seamless AI Life, strategia care oferă noi oportunități de piață în direcția conectivității ubicue

București, 21 mai, 2020 – În cadrul Huawei Analyst Summit 2020, organizat la Shenzhen săptămâna aceasta, reprezentanți ai Huawei Consumer Business Group au avut parte de discuții cu analiștii prezenți la eveniment despre cele mai recente tendințe ale industriei, tehnologii inovatoare și dezvoltarea ecosistemelor. Tema summit-ului din acest an a fost „Seamless AI Life, iar discuția s-a concentrat pe direcția dezvoltării viitoare a companiei.

Strategia HUAWEI „1+8+N” Seamless AI Life se referă la tehnologiile de conectare WAN și pe distanțe scurte pentru a conecta mai multe dispozitive și pentru a permite schimbul de capabilități între diferite device-uri utilizate în scenarii diverse, oferind consumatorilor o experiență de utilizare inteligentă. HUAWEI continuă să investească în tehnologii de bază reprezentate de 5G, Huawei Share, OS distribuit și Huawei Assistant. Cu ajutorul acestora, compania își consolidează competitivitatea pe termen lung și lansează permanent produse inovatoare. În plus, Huawei Mobile Services permite utilizatorilor să sincronizeze conținut pe mai multe dispozitive, experiența de lucru sau de relaxare fiind astfel mai productivă și mai conectată.

Era Internet of Everything a deschis o nouă piață de miliarde de dolari și va aduce noi forme de servicii și dispozitive pe piață. Huawei Consumer Business Group urmărește viziunea strategică Seamless AI Life și își propune să revoluționeze experiența consumatorilor prin conectare hardware, distribuirea capabilităților și sincronizarea conținutului și a serviciilor între dispozitive 1+8+N.“, a declarat Shao Yang, Chief Strategy Officer, Huawei CBG.

Experiență bazată pe software și ecosistem bazat pe un sistem de operare distribuit

Dezvoltarea tehnologiilor de rețele de comunicații și interacțiuni cu utilizatorii determină evoluția continuă a dispozitivelor. Consumatorii individuali cumpără un număr tot mai mare de dispozitive inteligente. Cu toate acestea, mulți consideră că achiziționarea tuturor acestor device-uri pentru a permite schimbul de capabilități între diferite dispozitive poate fi o experiență frustrantă.

În cadrul summit-ului, Wang Chenglu, Software Engineering Department President, Huawei CBG, a declarat că „Viitoarea direcție de dezvoltare a dispozitivelor inteligente este de a conecta dispozitive multiple și de a permite extinderea capacității flexibile, având smartphone-urile drept nucleu. Această strategie presupune noi cerințe pentru sistemele de operare. Comunicarea între dispozitive trebuie să fie la fel de eficientă și fluidă precum comunicarea intra-dispozitiv, iar ecosistemul trebuie să fie cu adevărat deschis și să sprijine partajarea capabilităților cu dispozitive terțe.

 

(Imagine: Wang Chenglu, președintele departamentului de inginerie software Huawei Consumer BG)

Cu baza de date distribuite, HUAWEI a revoluționat în totalitate sistemul de operare, de la arhitectura nivelului de bază, la interacțiunea între dispozitive, permițând o colaborare fluidă între acestea, comparabilă cu accesul la datele intra-dispozitiv. Se stabilesc astfel relații bazate pe încredere între oameni, dispozitive și date prin tehnologia de securitate distribuită, pentru a asigura confidențialitatea utilizatorului în toate scenariile. Prin deschiderea capabilității distribuite mai multe dispozitive își pot partaja capabilitățile între ele. De exemplu, prin funcția de colaborare pe mai multe ecrane a EMUI 10.1, camera sau microfonul PC-ului pot fi folosite pentru a răspunde la un apel primit pe telefonul mobil. Centrul de control multi-device de pe telefon oferă o interacțiune inteligentă între dispozitive, permițând pornirea dispozitivelor IoT sau proiectarea ecranului unui dispozitiv pe ecranul altuia.

Deschiderea capabilităților distribuite va aduce mai multe oportunități în industrie. Capabilitatea distribuită permite aplicațiilor să recurgă mai ușor la cele ale dispozitivului, ceea ce crește, în schimb, rata de utilizare a acestuia. În plus, capabilitățile distribuite pot reduce dificultățile de dezvoltare și economisesc timpul necesar dezvoltatorilor, care trebuie să dezvolte o singură versiune de aplicație pentru mai multe dispozitive. Astfel, le pot furniza utilizatorilor o experiență Seamless AI life, care oferă colaborare multi-device.

Capabilitățile Huawei Mobile Service oferă o experiență de utilizare armonioasă, susținută de AI

HUAWEI oferă capabilitățile „chipset-dispozitiv-cloud” dezvoltatorilor. Aceste funcții includ zeci de kituri HMS Core, printre care se numără Account Kit, In-App Purchase Kit, Machine Learning Kit, HiAI Kit sau Camera Kit. HUAWEI lucrează cu dezvoltatorii și partenerii din întreaga lume pentru a construi ecosistemul Huawei Mobile Services și pentru a îmbogăți conținutul și serviciile disponibile pentru utilizatori, oferindu-le o viață armonioasă susținută de AI în era 5G.

Adresându-se participanților, Eric Tan, Consumer Cloud Service Department Vicepresident, Huawei CBG, a spus că „HUAWEI oferă aplicații de top, reduce pașii și timpul pentru căutarea și selectarea unei aplicații și aduce aplicații mai sigure și atractive la nivel local.” În plus, HUAWEI a lansat la nivel global Quick Apps și Ability. Quick Apps oferă o experiență fără instalare și atingere la redare, în timp ce abilitățile atomice sunt localizate eficient și recomandate în mod inteligent, aducând utilizatorilor o experiență solidă între dispozitive și cazuri de utilizare.

(Imagine: Eric Tan, vicepreședinte Consumer Cloud Service Department, Huawei Consumer BG)

Compania pune la dispoziția dezvoltatorilor instrumente corespunzătoare mediilor de dezvoltare (IDE), sprijinind un punct unic de acces pentru distribuirea globală către toate tipurile de dispozitive. Din martie 2020, HUAWEI colaborează cu peste 1,4 milioane de dezvoltatori înregistrați la nivel mondial. Aceștia folosesc kiturile HMS Core, hărțile și serviciile de analiză, în timp ce peste 60.000 de aplicații au deja servicii HMS Core integrate, cu o creștere de 66,7% față de anul precedent. În viitor, HUAWEI va deschide mai multe funcții chipset-dispozitiv-cloud și va lucra cu dezvoltatori și parteneri de excepție din întreaga lume pentru a construi un ecosistem Seamless AI life.

Rămâneți în siguranță și capturați momentele importante cu camera de motocicletă Mio MiVue M760 Dual

Mio 2

București, 21 mai 2020 – Mio Technology anunță prima cameră duală, special creată pentru utilizatorii și pasionații de motociclete, care se instalează direct pe motocicletă și care permite filmare atât în față, cât și în spate. Spre deosebire de camerele de acțiune, care filmează doar atât cât le permite bateria, modelul Mio MiVue M760 dual oferă pasionaților moto filmarea bi-direcțională permanentă, pentru întreaga călătorie, indiferent de durata acesteia.

Pentru că sezonul cald este în plin început, motocicleta devine un mijloc de transport sigur, rapid și preferat de foarte mulți români care vor sa se deplaseze atât în interiorul orașului, cât și în afară. Astfel, Mio dorește să ofere tuturor pasionaților de moto un dispozitiv complet, care dispune de cel mai performant senzor, de luminozitate scăzută, Sony STARVIS și o diafragmă F1.6 pentru a capta cât mai multă lumină, în special noaptea, oferind cea mai bună calitate a imaginii.

Mio MiVue 760 Dual

Pentru cei care vor să parcurgă distanțe mai mari, Mio MiVue M760 dual dispune de GPS încorporat pentru monitorizarea traseului, a vitezei și a direcției, funcție care poate fi dezactivată din aplicație și nu vor trebui să își facă griji cu privire la condițiile meteorologice, deoarece ambele camere sunt protejate de carcase metalice, iar întreg sistemul, inclusiv camerele sunt rezistente la apă.

Modelul MiVue M760 dual necesită instalare înainte de utilizare și dispune, de asemenea, de o telecomandă care se montează pe ghidon pentru a controla mai usor camerele. Sistemul dispune, de asemenea și de un buton pentru înregistrare de urgență dacă se dorește salvarea unui clip video în partiția protejată la suprascriere. Această funcționalitate nu numai că oferă un plus de siguranță utilizatorilor în caz de incident sau accident, ci oferă și posibilitatea de a salva un clip video cu un peisaj întâlnit sau poate a unui moment haios.

Mio 3

Pentru a oferi un întreg set de beneficii, MiVue M760 dual dispune și de WIFI cu care se pot verifica unghiurile și modul de filmare dar și pentru partajarea mai ușoară a clipurilor video.

Modelul este disponibil in magazinele online la un pret recomandat de 1.999 Lei.

Huawei Y6p, noul smartphone din portofoliul HUAWEI, ideal pentru utilizatorii cu un stil de viață activ

  • Cameră triplă și bateria puternică poziționează telefonul drept unul ideal pentru productivitatea și activitățile de relaxare ale utilizatorului
  • Oferta specială de precomandă pentru telefonul Y6p continuă până pe 24 mai

București, 20 mai 2020 – Huawei Consumer Business Group a anunțat disponibilitatea smartphone-ului Huawei Y6p, parte din Seria Y, pe piața din România. Smartphone-ul se remarcă printr-o autonomie ridicată a bateriei, un spațiu de stocare generos și un ecran Dewdrop de 6,3 inci. Telefonul este disponibil pentru precomandă la un preț special de 599 lei, prețul recomandat fiind de 799 lei. Oferta de lansare este valabilă  la partenerii autorizați ai HUAWEI, până pe data de 24 mai.

Camera triplă cu care este dotat Huawei Y6p include o cameră principală de 13 MP, care le permite utilizatorilor să surprindă detalii inedite. Smartphone-ul vine în trei variante de culoare, potrivite oricărei vârste sau stil de viață: Phantom Purple, Emerald Green și Midnight Black și se remarcă printr-un raport calitate-preț foarte bun.

Bateria vârf de gamă alimentează o experiență de fotografiere incredibilă

Huawei Y6p integrează o baterie mare de 5000mAh, care funcționează în armonie cu modul de economisire a energiei de la HUAWEI, pentru a oferi o autonomie extraordinară a bateriei. Cu o singură încărcare, Huawei Y6p poate oferi până la 32 de ore de redare video. Încărcarea inversă transformă smartphone-ul într-un powerbank de mare capacitate, permițând utilizatorilor să profite din plin de bateria masivă pentru a încărca alte dispozitive, chiar și atunci când este utilizată ca stocare externă pentru un alt smartphone.

Huawei Y6p dispune de o cameră triplă care include o cameră principală de 13 MP, o cameră cu unghi larg de 5 MP și o cameră pentru profunzime de 2 MP. Cele trei camere  se completează pentru a surprinde fotografii uimitoare în diferite scenarii. Camera frontală de 8 MP este optimizată cu algoritmi avansați de înfrumusețare, oferind opțiuni personalizate care îi ajută pe utilizatori să surprindă selfie-uri impecabile.

Ecran extins și culori contemporane

Navigarea pe internet și vizionarea videoclipurilor devin mai captivante cu ecranul Dewdrop de 6,3 inci. Decupajul discret găzduiește camera frontală, oferind în același timp o amprentă vizuală minimă. Ramele subțiri oferă o suprafață maximă de afișaj, cu un raport ecran-corp de 88,4%.

Special conceput pentru a veni în completarea unui stil de viață activ și modern,                          Huawei Y6p dispune de corp simplificat cu margini curbate natural și este disponibil în trei finisaje contemporane și distincte: Midnight Black, Phantom Purple și Emerald Green. Dintre acestea, variantele Phantom Purple și Emerald Green prezintă un panou fabricat printr-un proces în opt trepte, pentru culori strălucitoare și o suprafață îmbogățită cu un efect texturat ondulat.

Muncă și distracție cât cuprinde

Huawei Y6p integrează un puternic procesor octa-core care oferă performanțe de productivitate și divertisment în toate scenariile de utilizare. Acesta oferă 3/4 GB RAM pentru solicitările multitasking și include stocare internă de 64 GB pentru media și aplicații. De asemenea, este disponibil un slot de expansiune opțional care suportă până la 512 GB de stocare suplimentară prin microSD.

HUAWEI EROFS de pe EMUI 10.1 optimizează viteza de citire și rata de răspuns. În același timp, poate oferi stocare suplimentară de aproximativ 2 GB, pentru încă 1.000 de imagini sau încă 500 de fișiere audio. Cel mai recent sistem de operare EMUI include și noi șabloane pentru crearea de colaje foto ce pot fi distribuite pe rețelele de socializare, precum și un mod Simplu care mărește pictogramele și dimensiunile fontului pentru o interfață de utilizare mai simplă.

Sunetul are un rol semnificativ în activitățile de divertisment, iar Huawei Y6p vine dotat cu HUAWEI SuperSound pentru o putere maximă a volumului pe 88dB și cu HUAWEI Histen 6.0, care oferă o experiență de sunet surround pe canal 9.1.

Aplicațiile preferate ale utilizatorilor, disponibile în Huawei AppGallery

Huawei Y6p dispune de AppGallery preinstalat. Din cel de-al treilea magazin internațional de aplicații al HUAWEI, utilizatorii pot descărca peste 450 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. De asemenea, aceștia se pot bucura și de o bibliotecă bogată de materiale de divertisment de calitate pe HUAWEI Video, HUAWEI Music și HUAWEI Reader, cu conținut nou de la furnizori de top adăugat permanent.

AppGallery vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației. Toate aplicațiile trec printr-un test strict de verificare pentru a proteja aplicațiile dezvoltatorilor împotriva activităților periculoase. Aceasta dispune de un sistem de evaluare a vârstei pentru a crea un mediu sigur pentru copii, eliminând aplicațiile care nu sunt potrivite pentru vârsta lor.

App Gallery cuprinde deja în portofoliu aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, Pago, Orange Money, BRD sau 24Pay. App Gallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Ziare.com, Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, Antena Play, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, WorldClass sau Jerry’s Pizza. Aplicațiile operatorilor locali precum My Orange Romania, My Account Telekom sau My Vodafone Romania sunt și ele disponibile în AppGallery.

AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea, se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine, precum Mondly sau Learn English, French, German, Japanese, dezvoltate de Meta Language.

Mai multe detalii despre produs: https://consumer.huawei.com/ro/phones/y6p/.

BUCURĂ-TE DE SUNET ȘI UITĂ DE ZGOMOT CU NOILE RAZER OPUS

Evadează într-o lume în care experiențele audio nu mai sunt întrerupte grație tehnologiei de active noise canceling și bucură-te de sunet clar, datorat certificării THX®

Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat azi lansarea căștilor fără fir Razer Opus, care oferă un sunet certificat THX® și încorporează o tehnologie hibridă de Active Noise Cancellation. Aceste caracteristici garantează că noile Razer Opus redau fiecare sunet conform intențiilor artiștilor, fără să apară interferențe cauzate de sunetele înconjurătoare.

Cum majoritatea serviciilor de streaming oferă deja o experiență audio superioară, căștile moderne trebuie să fie capabile să reproducă toate detaliile și diferitele nuanțe acustice oferite de aceste transmisii de înaltă calitate. Pe de altă parte zgomotul mediului înconjurător, pornind de la sunetele orașului și continuând cu zgomotul din jurul tău atunci când lucrezi de acasă,  poate să interfereze cu experiența auditivă, anulând avantajele oferite de înregistrările de înaltă calitate.

Mai puțin zgomot, mai multă claritate

Noile Razer Opus folosesc un sistem Advanced Hybrid Active Noise Cancelling (ANC) pentru a anula zgomotul mediului înconjurător, prin intermediul a patru microfoane ANC dedicate. Acestea au fost concepute pentru a elimina o serie de frecvențe externe, oferind o experiență acustică clară și fără întreruperi.

În timp ce filtrarea zgomotelor externe este importantă, nu trebuie să uităm nici de calitatea reproducerii sunetului dorit. Razer Opus a fost expus la sute de teste concepute într-o manieră științifică pentru a primi certificarea THX și pentru a asigura cele mai înalte standarde audio.

“Strânsa colaborare cu echipa de design a căștilor Opus ne-a permis să ne implicăm în procesul de dezvoltare,” a declarat Peter Vasay, liderul echipei de certificare THX. “Rezultatul acestei colaborări o reprezintă o pereche de căști fără fir deosebit de performante, care oferă un sunet bogat și echilibrat, asigură claritatea componentei vocale și redau sunetele joase într-o manieră optimă atât pentru jocuri, cât și pentru filme sau muzică.”

Pentru a se ridica la nivelul necesar obținerii certificării THX, chiar și cele mai mici detalii precum răspunsul în frecvență, trebuie să contribuie la reproducerea clară și fără distorsiuni atât a componentei vocale a conținutului audio, cât și a celor mai joase sunete, chiar și la volum maxim. Căștile Razer Opus oferă un sunet extrem de clar și un câmp auditiv perfect echilibrat.

“Deși avem foarte mulți ani de experiență în proiectarea căștilor pentru una dintre cele mai pretențioase categorii de public din lume, pentru Razer Opus a trebuit să regândim fiecare detaliu,” a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President al diviziei de periferice din cadrul  Razer. “Căștile Razer Opus se ridică chiar și la nivelul așteptărilor celor mai pretențioși audiofili, indiferent de mediul în care sunt folosite.”

Confort sporit, versatilitate maximă

Greutatea redusă și cupele, respectiv bentița confecționate din combinația de pluș cu piele artificială garantează confortul oferit de Razer Opus chiar și pe o durată extinsă de folosire. Design-ul a fost conceput pentru a elimina orice fel de puncte de presiune care pot incomoda folosirea căștilor. Mai mult, fiecare încărcare a bateriei asigură o durată de funcționare de până la 25 de ore cu tehnologia ANC activată, oferind posibilitatea utilizatorilor să se bucure de o experiență audio de înaltă calitate pentru o perioadă extinsă chiar și în cele mai zgomotoase medii.

Razer Opus încorporează și alte caracteristici utile precum modul Quick Attention, ideal în momentele în care trebuie să fim conectați la mediul înconjurător. Intrarea analog de tip jack de 3,5 mm asigură compatibilitate cu majoritatea dispozitivelor, făcând din Razer Opus una dintre cele mai versatile și adaptabile perechi de căști cu tehnologie ANC disponibile la ora actuală.

DESPRE RAZER OPUS:

  • Certificat THX – Pentru o redare clară a segmentelor vocale și a dialogurilor, fără distorsiuni și cu o izolare excelentă pentru zgomot
  • Tehnologie ANC avansată – Tehnologie hibridă de noise cancellation cu patru microfoane  ANC dedicate
  • Conceput pentru confort –  Bentiță și cupe din material de pluș și imitație de piele
  • Aplicație mobilă Opus – Presetări de egalizator calibrate THX, setări automate și informații despre statusul bateriei
  • Mod Quick Attention – Pentru a fi alert și conectat la mediul înconjurător în situațiile necesare
  • Funcții automate de pauză/redare – Pentru un control inteligent al conținutului media
  • Design conceput pentru mobilitate  – Durată de funcționare de până la 25 de ore cu tehnologia ANC activată, jack de 3.5mm și cutie de transport
  •     Boxe: 2 x difuzoare dinamice de 40mm
  •     Greutate: 265g
  •     Frecvență de răspuns: 20 Hz – 20 kHz
  •     Microfon:  două pentru comunicare, patru pentru tehnologia ANC hibridă
  •     Conectivitate: Bluetooth 4.2 și jack de 3.5mm
  •     Codec-uri compatibile: AAC și APTX, 4.2, A2DP, AVRCP, HFP

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Prețuri pornind de la 209,99 Euro

Disponibil pe Razer.com, în cadrul magazinelor RazerStore și în oferta partenerilor retail din America de Nord, Europa, China și zona Asia Pacific.

Pentru mai multe detalii vizitați această pagină.

IMAGINI

LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 70 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la Irvine și al doilea în Singapore, Razer are optsprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

MIUI 12, un sistem de operare realist creat pentru nevoile tale

Xiaomi a dezvăluit astăzi cea mai recentă versiune a sistemului de operare bazat pe Android OS: MIUI 12. Menținând standardele unei experiențe de top, pe care utilizatorii MIUI o cunosc, mult așteptatul MIUI 12 vine cu o mulțime de optimizări pentru o experiență de cinci stele pregătită să impresioneze atât utilizatorii noi cât și utilizatorii care folosesc deja acest sistem de operare. Întrucât protecția datelor personale este prioritatea cheie în dezvoltarea MIUI, MIUI 12 introduce o serie de opțiuni îmbunătățite care consolidează această prioritate. Cu un design nou al UI și animații de sistem inovatoare, utilizatorii MIUI se vor bucura de o experiență de sistem „reală”, ca reper între nenumăratele caracteristici noi.

Utilizatorii rămân informați și dețin controlul cu noua interfață consolidată de protecție a datelor personale

MIUI 12 aduce capabilități îmbunătățite de protecție a datelor private, care le vor permite utilizatorilor să gestioineze mai bine comportamentul aplicațiilor și să aibe un control mai mare asupra permisiunilor. Pentru a menține pe deplin informat utilizatorul, MIUI 12 adaugă o funcție de notificare asupra permisiunilor. Alerte intermitente vor apărea în bara de stare atunci când aplicațiile sensibile, inclusiv camera, locația și microfonul rulează pe fundal. Făcând clic pe alertă, utilizatorul poate modifica setările de permisiune și poate opri oricând comportamentele de fundal suspecte.

MIUI 12 îi oferă utilizatorului un control mai mare asupra permisiunilor, ceea ce duce protecția datelor private la nivelul următor. Atunci când aplicațiile individuale solicită permisiuni este oferită o gamă mai largă de opțiuni (cum ar fi „În timp ce utilizați aplicația” și „Notificare”). Bazându-se pe controlul riguros al permisiunilor Android asupra locației, MIUI 12 face un pas înainte pentru a gestiona aplicațiile care solicită permisiuni asupra informațiilor mai sensibile. Pe lângă locație, permisiunile de acces la cameră, microfon, contacte, istoricul apelurilor, calendar și stocare sunt permise numai în modul „În timp ce utilizați aplicația”. MIUI 12 protejează, de asemenea, confidențialitatea utilizatorului atunci când partajează fotografii: informațiile despre locație și metadatele pot fi eliminate înainte de trimiterea informațiilor.

Design și animații inspirate de natură

MIUI 12 aduce la viață sistemul de operare prin noul design UI și animațiile de sistem variate. Animațiile de bază ale întregului sistem sunt complet îmbunătățite prin inovații tehnice. Datorită Mi Render Engine, MIUI 12 creează o experiență UI ultra-fluidă. Prin Mi Physics Engine, mișcarea elegantă a iconițelor de pe ecran simulează o curbă 3D care urmărește traiectoria mișcării din viața reală. De la deschiderea și închiderea elegantă a aplicațiilor la trecerea lină între aplicații, fiecare detaliu reflectă o metodologie bazată pe un design inspirat din natură. Cu animații de sistem variate, MIUI 12 introduce o experiență de utilizare în care fiecare detaliu devine tangibil și real.

Vizualizarea realistă a întregului sistem ne permite să avem un ecran care oferă mai multe informații și este mult mai ușor de înțeles. Datele sunt percepute mai intuitiv atunci când sunt prezentate în imagini. Vizualizările economisesc timp și fac interacțiunea cu un dispozitiv mobil mai intuitivă și mai eficientă. Elementele vizualizate recunosc, de asemenea, prezența utilizatorului prin reflectarea mișcării în animații, ceea ce face ca fiecare privire la ecran să fie unică și personală.

Noul „Super Wallpaper” duce frumusețea cosmică la un nou nivel, cu reconstituiri uimitoare ale formelor de relief, bazate pe imaginile oficiale ale NASA. Imagini de fundal inedite transformă ecranele de Always-on display, Home screen și Lock screen într-o misiune spațială captivantă, dezvăluind noi părți ale unor planete îndepărtate pe măsură ce utilizatorul explorează sistemul. Cu imagini de fundal inedite, MIUI 12 devine o fereastră spre splendoarea  universului.

Noi opțiuni și îmbunătățiri

  • Multitasking

MIUI 12 introduce soluții multitasking de ultimă generație sub formă de ferestre plutitoare globale. Când utilizatorul folosește gesturi pe un ecran complet, ferestrele plutitoare pot facilita operațiunile multitasking și fac mult mau ușoară schimbarea permanentă între aplicații. Ferestrele plutitoare pot fi ușor mutate, închise și redimensionate prin gesturi simple aplicate barei de acțiune. De exemplu, când un mesaj text vine în timp ce rulează un videoclip, utilizatorul poate răspunde în fereastra plutitoare fără a opri video-ul. Ferestrele plutitoare fac multitasking-ul pe dispozitivele mobile fluid, comod și fără interferențe.

  • Partajare

MIUI 12 a îmbunătățit funcția de partajare a ecranului pe alte dispozitive transformând telefonul într-o unealtă extrem de importantă pentru oricine are nevoie să susțină prezentări. Acum utilizatorul poate trimite pe alte device-uri documente, aplicații, video-uri, filme și jocuri care rulează pe ecranul telefonului său cu o singură apăsare.

Multitasking-ul este de asemenea suportat, ferestrele partajate pot fi minimizte în orice moment.  Opțiunea de partajare a ecranului în timp ce acesta este închis, scade consumul de energie iar opțiunea de a ascunde informații private, nu permite să apară notificările sau apelurile primite pe monitoarele externe.

  • Economisirea avansată a bateriei

MIUI 12 are un mod care permite economisirea avansată a bateriei. Cu această opțiune pornită, aplicațiile consumatoare de energie vor fi restricționate pentru a prelungi timpul de stand-by al telefonului și a reduce consumul bateriei atunci când aceasta este aproape descărcată. Apelurile, mesajele și conectivitatea la rețea nu vor fi afectate și vor rămâne pe deplin utilizabile.

  • Dark Mode

MIUI 12 vine cu un nou look și cu modul Dark îmbunătățit. Cu o paletă de culori mai închisă pentru fundalurile și aplicațiile de sistem, dar și pentru aplicațiile de tip third-party, modul Dark oferă o experiență de vizionare excepțională în medii cu lumină scăzută. Când modul Dark este pornit, utilizatorul poate alege, de asemenea, să regleze automat contrastul pentru a se adapta la lumina ambientală atunci când luminozitatea ecranului este redusă. De asemenea, modul întunecat reduce consumul de energie și este prietenos cu ochii.

  • App Drawer

Poco Launcher de la Xiaomi s-a dovedit a fi bine primit de utilizatorii globali. Funcția sa emblematică de – sertar al aplicației – este preluată acum la MIUI 12. Dacă utilizatorul o activează, toate aplicațiile vor merge acolo, ceea ce va face ecranul de start mai curat și mai clar. De asemenea, utilizatorul poate grupa aplicațiile automat în funcție de preferințe pentru a o găsi pe cea necesară în doar câteva mișcări de glisare.

Planuri de lansare

  • Prima lansare: începând cu iunie 2020

Mi 9/ Mi 9T/ Mi 9T Pro/ Redmi K20/ Redmi K20 Pro

  • Ulterior se va lansa pentru fiecare model

Redmi Note 7/ Redmi Note 7 Pro/ Redmi Note 8 Pro/ Redmi Note 9/

POCOPHONE F1/ POCO F1/ Mi 10 Pro/ Mi 10/ POCO F2 Pro/ POCO X2/ Mi 10 Lite/ Mi Note 10/ Mi 8/ Mi 8 Pro/ Mi MIX 3/ Mi MIX 2S/ Mi 9 SE/ Mi 9 Lite/

Redmi Note 7S /Mi Note 3/ Mi MIX 2/ Mi MAX 3/ Mi 8 Lite/ Redmi Y2/ Redmi S2/ Redmi Note 5/ Redmi Note 5 Pro / Redmi 6A/ Redmi 6/ Redmi 6 Pro/ Redmi Note 6 Pro/ Redmi Y3/ Redmi 7/ Redmi 7A/ Redmi Note 8/ Redmi Note 8T/ Redmi 8/ Redmi 8A/ Redmi 8A Dual/ Redmi Note 9s/ Redmi Note 9 Pro/ Redmi Note 9 Pro Max/ Mi Note 10 Lite

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și harware inteligent, conectate printr-o platformă IoT.

Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

În acest moment Xiaomi este al patrulea cel mai mare brand de telefoane inteligente la nivel mondial, și a creat cea mai mare platformă IoT pentru utilizatorii săi, cu peste 235 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 90 de piețe din întreaga lume și este un jucător de top în majoritatea dintre acestea.

În iulie 2019, Xiaomi a fost listatǎ pentru prima dată în Fortune Global 500, ocupând locul 468 între celelalte companii prezente în top, și locul 7 la categoria Servicii Internet și Retail. De asemenea, este cea mai tânără companie din topul Global 500 din 2019.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook și pe Instagram.

HUAWEI anunță disponibilitatea tabletei Huawei MatePad T8 pe piața din România, un dispozitiv accesibil și extrem de util pentru studiu

Tableta este alimentată de un procesor octa-core, tableta oferă performanțe accesibile, funcții inteligente, având un design rafinat.

Aceasta vine cu oferte speciale de lansare de 489 lei, de la 649 lei pentru versiunea Wi-Fi și 599 lei, de la 749 lei pentru versiunea LTE

Huawei Consumer Business Group anunță disponibilitatea tabletei Huawei MatePad T8 pe piața din România, cu oferte speciale de lansare, disponibile la partenerii autorizați. Prețul special pentru versiunea Wi-Fi a tabletei este de 489 lei, în timp ce prețul recomandat este de 649 lei. Versiunea LTE a tabletei este și ea disponibilă la un preț special, de 599 lei, prețul recomandat fiind de 749 lei. Campania promoțională este valabilă începând cu data de 19 mai și se va desfășura timp de 2 saptămâni. Noua tabletă este dispozitivul pentru perfect divertisment și studiu și permite utilizatorului să își îndeplinească sarcinile zilnice fără niciun efort.

Huawei MatePad T8 este o nouă tabletă de 8 inci, care oferă performanțe puternice la un preț accesibil. Susținută de un procesor octa-core și o baterie de înaltă capacitate de 5100mAh, Huawei MatePad T8 oferă puterea de procesare necesară pentru activitățile de zi cu zi ale utilizatorului și o autonomie a bateriei potrivită pentru utilizare îndelungată.

Ne bucurăm să anunțăm disponibilitatea tabletei Huawei MatePad T8, care se remarcă printr-un raport calitate-preț foarte bun și care se alătură portofoliului HUAWEI de dispozitive accesibile, dar performante. Tableta este un instrument important pentru un stil de viață conectat, fiind pentru mulți utilizatori dispozitivul preferat pentru activitățile de lucru, de învățare sau de relaxare. Huawei MatePad T8 este o alegere potrivită pentru orice vârstă, fiind o tabletă care răspunde prompt tuturor nevoilor, la un preț accesibil.”, completează Wang Yinfeng, President of PC and Tablet Product Line, Huawei Consumer BG.

Tableta este ușoară și se remarcă printr-un design modern și un finisaj metalic. MatePad T8 rulează EMUI10 și oferă o gamă de funcții inteligente, inclusiv layout-uri de revistă și un mod Dark pentru o experiență de lectură confortabilă. În plus, aceasta dispune de aplicația Kids Corner pentru control parental și patru moduri de protecție a ochilor, pentru o experiență de utilizare confortabilă și sigură.

Ușoară și elegantă

Huawei MatePad T8 dispune de rame ultra-subțiri, de 4.9 mm, de un raport ecran-corp de peste 80% și de o suprafață mare de afișaj. Cu o greutate de aproximativ 310 g, tableta menține un factor de formă ideal pentru o experiență de utilizare plăcută. MatePad T8 dispune de un corp metalizat, de un finisaj șlefuit și de un design curbat ergonomic pentru confort în utilizare. Disponibilă în varianta de culoare Deepsea Blue, Huawei MatePad T8 este un gadget minimalist și elegant, potrivit pentru orice vârstă.

Performanță puternică

Proiectată special pentru a oferi o gamă variată de scenarii de lucru și redare, Huawei MatePad T8 dispune de un procesor octa-core cu frecvența principală de până la 2.0 GHz, ceea ce crește considerabil viteza de procesare a tabletei. Chipset-ul avansat funcționează în tandem cu bateria care dispune de o capacitate înaltă de 5100mAh, pentru a oferi până la 12 ore de redare continuă video locală sau până la 600 de ore de standby cu ecranul oprit.

În plus, MatePad T8 dispune și de un mod Eye Comfort, care optimizează temperatura de culoare din sistem. Setările de temperatură de culoare pot fi ajustate în funcție de nevoile utilizatorului.

EMUI10 – O experiență inteligentă fără cusur

Huawei MatePad T8 oferă o serie de funcții inteligente datorită EMUI10.0.1. Sistemul de operare Android 10 personalizat este optimizat pentru un răspuns rapid și oferă un nou mod Dark dezvoltat pe baza cercetărilor HUAWEI, pentru a oferi o experiență de lectură confortabilă. Acest tip de activitate poate fi și mai atractivă cu layout-urile tip revistă oferite de tabletă. Datorită paletei Morandi cu care este dotat, EMUI10 devine mai captivant și mai elegant.

Un spațiu sigur pentru copii

Huawei MatePad T8 este un tovarăș ideal pentru activitățile de învățare sau de relaxare ale copiilor, datorită aplicației Kids Corner, concepută pentru a le oferi acestora un mediu sigur, potrivit pentru vârsta lor. Opțiunile de control parental le permit părinților să gestioneze cu ușurință conținutul și aplicațiile disponibile, dar și timpul pe care copiii îl pot petrece în fața dispozitivului. Pentru a oferi o experiență de utilizare sănătoasă copiilor, Kids Corner include și patru moduri de protecție a ochilor, precum filtrul pentru lumină albastră, alerte de postură, alertă de teren accidentat și un mod eBook pentru o experiență și mai confortabilă.

Despre HUAWEI Consumer Business Group

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 32 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Mai multe detalii despre Huawei MatePad T8: https://consumer.huawei.com/ro/tablets/matepad-t-8/

Glovo împlinește 2 ani de activitate în România

Glovo, aplicația de servicii de livrare rapidă care permite utilizatorilor să comande orice din orașul lor și să primească sau să trimită pachete rapid, împlinește doi ani de activitate în România. În acești doi ani, aplicația a fost descărcată de 1,7 milioane de ori iar utilizatorii au comandat peste 16,3 milioane de produse.

Preferințele românilor rămân constante, cele mai comandate produse fiind în continuare burgerii, shaorma, cartofii prăjiți și pizza. De la deschiderea Glovo au fost comandate aproape 2 milioane de burgeri, 650,000 de shaorme, 680,000 de porții de cartofi și 520,000 de pizze.

Compania este prezentă în 26 de centre urbane din toată țara, 22 dintre acestea fiind inaugurate în ultimul an. Pe lângă extinderea în localitățile din proximitatea Bucureștiului, precum Corbeanca, Otopeni, Săftica sau Petrești, aria de acoperire a Bucureștiului s-a lărgit și ea, locuitorii din Tunari, Mogoșoaia, Bragadiru, Chitila și Popești-Leordeni putând beneficia de serviciile rapide Glovo începând cu luna trecută. București, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca și Iași se află în topul orașelor cu cele mai multe comenzi.

Odată cu creșterea business-ului și a numărului de comenzi, a crescut și flota de curieri parteneri, în aplicație fiind înscriși în acest moment peste 17,200 de curieri parteneri. Aceștia au parcurs în cei doi ani peste 23,2 milioane de km pe bicicletă, pe jos, cu scooterul sau cu mașina, reușind să îmbunătățească durata medie de livrare, de la 45 de minute la 38 de minute pentru mai mult de 90% din comenzi. Eforturile curierilor se pot vedea și în câștiguri, aceștia putând avea un venit mai mare decât un salariu mediu pe economie: un curier poate câștiga aproximativ 24 de lei pe oră.

“În ceea ce privește partenerii, dacă în luna mai a anului trecut aveam 235 de business-uri în aplicație, acum am ajuns la peste 1500 de parteneri activi, printre care putem menționa parteneri puternici precum McDonald’s, KFC, Starbucks, Burger King, Pizza Hut, Subway sau Taco Bell. Cea mai spectaculoasă evoluție a fost reprezentată de parteneriatul cu Kaufland, pe care l-am extins în toate orașele în care suntem prezenți și împreună cu care, în luna aprilie, am dezvoltat un proiect pentru ajutorarea persoanelor în vârstă, către care am livrat peste 260,000 de produse. Nu în ultimul rând, credem că suportul pe care l-am oferit concret business-urilor locale în ultimele luni în reconfigurarea strategiei lor de vânzări, mai ales pentru cele din domeniul HoReCA, a demonstrat că suntem o companie căreia îi pasă în mod real de partenerii cu care lucrează”, a declarat Victor Răcariu, General Manager Glovo România.

Categoria “Orice/Anything”, care le permite utilizatorilor să comande orice din orașul lor, a cunoscut o creștere semnificativă față de anul trecut. Utilizatorii au folosit categoria pentru a comanda peste 450,000 de produse, din categorii precum vestimentație, obiecte decorative, delicatese de la magazine de profil, gadget-uri sau articole sportive.

De la livrări de colete, plicuri sau obiecte personale uitate, categoria “Delivery Express/Curier Expres” este din ce în ce mai folosită, cunoscând o creștere de față de anul trecut de peste 7 ori. De asemenea, business-urile s-au adaptat acestor vremuri și oferă prin intermediul acestei categorii livrări express în mai puțin de o oră.

De la începutul parteneriatului, din Kaufland au fost livrate peste 4 milioane de produse. Cele mai mari valori ale comenzilor au fost înregistrate tot pentru Kaufland, respectiv 3001 lei pentru o listă de cumpărături de 293 de produse și 2561 lei pentru o listă de cumpărături de 281 de produse. Cea mai mare comandă din afara secțiunii Kaufland a avut o valoare de 2248 lei, pentru 29 de produse de la un magazin cu specific rusesc din București.

“În următorul an, ne dorim ca Glovo să devină sustenabil în România. Vom implementa o strategie nouă de business mai accesibilă pentru clienți, care să se reflecte în livrări mai rapide, mai ieftine și oferte diversificate în aplicatie,” a mai precizat Victor Răcariu.

Despre Glovo

Glovo este o aplicație de livrare rapidă care permite utilizatorilor să comande orice, să trimită sau să primească orice pachet, din și în orașul în care se află. Aplicația s-a lansat pe piața din România în luna mai 2018, serviciile fiind disponibile, în prezent, în 26 de orașe din România, respectiv București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Craiova, Constanța, Sibiu, Arad, Ploiești, Brăila, Galați, Oradea, Pitești, Buzău, Slatina, Târgu Mureș, Alba Iulia, Bacău, Deva, Baia Mare, Focșani, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Corbeanca, Satu Mare.

Glovo operează în marile capitale din Europa și EMEA, precum Roma, Madrid, Paris, Varșovia, Kiev, Nairobi, dar și în 9 țări din America de Sud precum Peru, Argentina, Ecuador și Panama, fiind prezent în peste 257 de orașe din 33 de state.

Samsung lansează Galaxy A21s, un nou model în familia Galaxy A

Dispune de un ecran Infinity-O, o cameră foto quad și un nou design

 Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi noul smartphone Galaxy A21s, adăugând funcții și inovații îmbunătățite celei mai populare serii din portofoliul Samsung, seria Galaxy A. Echipat cu un ecran imersiv Infinity-O, o cameră quad și o baterie de lungă durată, Galaxy A21s aduce inovațiile cele mai recente la un preț excelent.

Galaxy A21s aduce inovația premium la un preț accesibil. Vrem să consolidăm portofoliul Seriei Galaxy A și să ne asigurăm că putem oferi cea mai bună experiență mobilă pentru toate nivelurile de buget”, a spus Tiberiu Dobre, Head of IM Division, Samsung Electronics.

Plăcere de vizionare neîntreruptă

Galaxy A21s este echipat cu un ecran Infinity-O HD+ de 6,5 inci, care oferă o experiență vizuală la calitate excelentă. Indiferent dacă sunteți în joc sau urmăriți un videoclip, raportul de afișare 20:9 împreună cu funcția audio Dolby Atmos vă vor oferi o experiență imersivă.

Smartphone-ul Galaxy A21s duce mai departe design-ul interesant al seriei Galaxy A, venind într-o gamă de culori vibrante, care prezintă un efect 3D unic Glossy și de Hologramă. Designul elegant este bine proporționat și se simte confortabil într-o singură mână datorită marginilor reduse și a colțurilor rotunjite.

Împingând limitele fotografiei realizate cu smartphone-ul

Galaxy A21s vine cu o cameră foto quad puternică și inovații inteligente, însemnând fotografii și video-uri cu aspect profesional. Camera principală de 48MP, împreună cu camera Ultra Wide de 8MP, vă permit să surprindeți acele fotografiile landscape ale peisajelor pe care le întâlniți. Camera Macro de 2MP vă permite să realizați fotografii la distanță mică, surprinzând cele mai mici detalii, pe care în mod normal nu le-ați fi putut surprinde. Datorită camerei de adâncime de 2MP, funcția Live Focus vă permite să vă concentrați asupra subiectului principal, aplicând un efect de fundal blurat fotografiilor în care apar persoane, animale sau mâncarea pe care o îndrăgiți. În continuare, pentru a vă personaliza fotografiile, puteți utiliza o varietate de timbre, filtre și stickere bazate pe recunoașterea feței.

SM_217_GalaxyA21s_Blue_Back

Performanță puternică la îndemână

Galaxy A21s dispune de o baterie de 5.000mAh de lungă durată și de o încărcare rapidă de 15W, permițându-vă să petreceți mai mult timp jucând sau navigând, economisind timpul de  așteptare ca smartphone-ul să se încarce. Cu 32 GB de stocare internă și o memorie externă de până la 512 GB, veți putea surprinde momente importante din viața voastră fără să vă faceți griji cu privire la spațiul de stocare. Pentru un plus de confort, interfața One UI Core permite navigarea cu o singură mână și funcția dark mode.

Pentru a face utilizarea zilnică și mai perfectă, A21s este echipat cu funcția de recunoaștere a feței și cu senzor de amprentă digitală. Doar poziționați telefonul în zona feței și îl puteți debloca instantaneu. Tehnologia de recunoaștere a feței vă asigură certitudinea că datele dvs. personale nu vor cădea niciodată pe mâini greșite.

 Prețuri și disponibilitate

Galaxy A21s va fi disponibil comercial începând cu 19 iunie, pe https://www.samsung.com/ro/ și la magazinele partenere. Pentru mai multe informații despre Galaxy A21s, vizitați: https://www.samsung.com/ro/smartphones/galaxy-a-series/.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie, a sistemelor LSI, a fonderiei și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Specificații

Allview lansează Soul X7 PRO, noul flagship cu procesor Qualcomm® Snapdragon

Soul X7 PRO – terminalul definit de sistemul AI Quad Camera, surprinde detaliile unui nou început.

Allview, brandul românesc de electronice, lansează astăzi noul său flagship. Soul X7 PRO este primul smartphone din portofoliul companiei prevăzut cu un sistem de 4 camere – bazat pe inteligență artificială, procesor Qualcomm® Snapdragon – destinat să susțină fotografia avansată și un diplay de 6,53” cu tehnologie LTPS pentru un consum de energie redus. Soul X7 PRO asigură astfel, o experiență de utilizare fluidă și aliniată la nevoile curente ale utilizatorilor.

Strategia de dezvoltare „Smarters”, implementată de Allview încă din 2019, ne-a ghidat în crearea noului Soul X7 PRO, cu atât mai mult cu cât ne-am luat angajamentul față de clienți de a le oferi produse în care aceștia să se regăsească, răspunzându-le nevoilor de simplificare a vieții prin integrarea tehnologiilor avansate și având posibilitatea în același timp de a se bucura de noi experiențe la prețuri corecte”, a explicat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

Sistem AI Quad Camera

Soul X7 PRO surprinde fotografii reușite, detaliate, prin sistemul de patru camere, bazat pe inteligență artificială. Ultra wide camera oferă un unghi larg de vizualizare, de 120°, Wide camera are un senzor de 13MP și deschidere f/1.8, Bokeh Effect camera permite subiectului principal din fotografie să iasă în evidență, iar Macro camera este ideală pentru fotografierea prim-planurilor de 4x mai aproape.

Cu ajutorul Inteligenței Artificiale (AI), camera foto scanează în mod continuu imaginile pe care utilizatorii doresc să le captureze și ajustează automat parametrii precum expunere, contrast, focalizare, ISO, culori, generând fotografii de cea mai înaltă calitate. Astfel, fără cunoștințe avansate despre fotografie, fiecare cadru va avea parte de setările optime pentru cele mai bune rezultate.

Modul Professional este dedicat utilizatorilor pasionați de fotografie. Cu ajutorul acestei funcții, se poate modifica focusul și claritatea, balansul de alb, ISO, dar și timpul de expunere pentru captarea detaliată a peisajelor nocturne.

Noul Soul X7 PRO suportă filmarea la rezoluţie 4K, cu 30 fps, oferindu-le utilizatorilor o experiență video avansată.

Selfie-uri de 16MP

Camera frontală de 16 MP susținută de efectul Bokeh evidențiază fiecare portret. Utilizatorii au la dispoziție și funcții foarte apreciate precum Selfie Panorama sau amuzantele AI stickers.

Procesor Qualcomm® Snapdragon

Soul X7 PRO vine echipat cu un procesor Qualcomm® Snapdragon™ 630, ce oferă viteză de procesare superioară, stabilitate software și o experiență excelentă în utilizare. Acesta susține cu succes solicitările de procesare AI ale camerei, asigurând timpi reduși de reacție și o experiență fotografică intuitivă și captivantă. Procesorul este susținut de 4GB RAM și 64GB spațiu de stocare, cu suport pentru card microSD de până la 256GB.

AVI – o nouă experiență

AVI – primul asistent vocal inteligent în limba română, dezvoltat de Allview, poate citi cu voce tare notificările primite prin aplicațiile de mesagerie, sau le transmite direct în căști. Această funcție este foarte utilă în contextul pandemic actual, întrucât utilizatorii pot asculta instant mesajele primite, evitând contactul tactil cu smartphone-ul.

Design elegant

Carcasa flagshipului Soul X7 PRO este realizată din sticlă Corning Gorilla Glass pe ambele fețe, cu o ramă metalică de jur împrejur. Marginile rotunjite oferă device-ului ergonomie, iar culoarea captivantă – Black Desire, emană eleganță și un farmec aparte.

Autentificarea biometrică asigură acces rapid la conținutul device-ului și se poate realiza prin Face ID sau folosind senzorul de amprentă, poziționat intuitiv în partea din spate a telefonului.

Ecran FullView, pentru o experiență completă de vizionare

Soul X7 Pro dispune de un ecran FullView, prevăzut cu tehnologie In-Cell, ce oferă o experiență de vizionare captivantă, cu imagini luminoase, reflexii reduse și vizualizare bună în condiții de lumină puternică. Cu o diagonală generoasă de 6,53”, ecranul 19.5:9  suportă o rezoluție FHD+ de 1080x2340px, care ajută la redarea clară a celor mai fine detalii. În plus, datorită tehnologia LTPS integrată în display, utilizatorii se bucură de imagini surprinzătoate cu un consum de energie redus.

Fast Charge – pentru și mai multă autonomie

Soul X7 PRO beneficiază de o capacitate a bateriei de 4000 mAh, ce oferă un plus de libertate. Device-ul permite 99 de minute de redare video continuă în doar 10 minute de încărcare datorită acumulatorului Fast Charge de tip C.

Preț și disponibilitate

Soul X7 PRO este disponibil la precomandă pe www.allview.ro, începând de mâine – 15 mai, la prețul special de 799 ron. Astfel, clienții care vor comanda noul device în perioada 15 – 25 mai, vor beneficia de o reducere de 200 lei, aplicată prețului de lansare de 999 lei. Mai multe detalii despre noul telefon veți găsi pe pagina de produs Soul X7 PRO.

Xiaomi Mi Note 10 Lite disponibil in Romania

Xiaomi, lider global în tehnologie, anunță astăzi că Mi Note 10 Lite, parte din familia Mi Note 10, este disponibil în România.

Mi Note 10 Lite în oferta locală

Mi Note 10 Lite este disponibil în 3 variante de culoare, Midnight Black, Glacier White și Nebula Purple la un preț recomandat de 1699 lei pentru opțiunea de memorie 6GB+64GB și respectiv de 1799 lei pentru opțiunea de memorie de 6GB+128GB

Mi Note 10 Lite poate fi achiziționat online pe eMAG, Altex, PCGarage, Flanco, Cel.ro și evoMAG. Telefonul va fi disponibil și în oferta Vodafone.

Pentru dispozitivele Mi Note 10 Lite comandate în perioada 14 mai – 20 mai, utilizatorii vor primi cadou un set de căști Mi True Wireless EarBuds.

Mi Note 10 Lite: Cel mai nou membru din revoluționara serie Mi Note 10

Noul Mi Note 10 Lite este echipat cu un ecran premium și cu o camera quad versatilă, care oferă o experiență extraordinară la un preț onest.

Telefonul vine cu ecran AMOLED 3D curbat de 6.47’’ și cu sticlă 3D curbată pe spate, care oferă o senzație premium, în timp ce utilizează un senzor subțire de amprentă în ecran care permite deblocarea instant, pentru o utilizare facilă.

Parte din familia Mi Note 10, Mi Note 10 Lite vine cu o camera quad versatilă de 64MP, o configurație bazată pe senzorul Sony IMX686 care permite realizarea de instantanee remarcabile, și senzori dedicați pentru fotografii wide, fotografii macro și portrete.

În ceea ce privește performanța, Mi Note 10 Lite este echipat cu procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 730G care permite o experiență fluidă și are o baterie masivă de 5,260 mAh care durează două zile1 cu o singură încărcare. De asemenea, vine cu un încărcător rapid de 30W care permite joacă și lucru fără întrerupere.

Specificații tehnice Mi Note 10 Lite: 

 

Ecran AMOLED Dot Drop 3D curbat 6.47’’

19.5:9 1080 x 2340 FHD+

Gamă de culori: NTSC DCI-P3 (typ)

Rată de contrast: 400,000: 1 (typ)

HDR10 și certificare TÜV Rheinland Low Blue Light

Corp Corning® Gorilla® Glass 5

Glacier White, Midnight Black și Nebula Purple

Dimensiuni 157.8 x 74.2 x 9.67mm 204g
Performanță Qualcomm® Snapdragon™ 730G

LPDDR4X RAM și stocare UFS 2.1

Cameră pe spate Cameră wide de 64MP

Cameră ultra wide de 8MP, 120° FOV

Senzor de adâncime 5MP

Cameră macro de 2MP

Cameră frontal Cameră selfie cu AI de16MP
Conectivitate NFC multifuncțional

IR blaster

Încărcare Baterie de 5,260mAh, 64 de minute încărcare de la 0 la 100%1

Încărcător rapid de 30W

Sistem de operare MIUI 11 bazat pe Android 10
Variante de memorie2 6GB+64GB, 6GB+128GB, 8GB+128GB2
  1. Informații testate de laboratorul intern al Xiaomi. Timpul poate varia în funcție de condiții.
  2. RAM și capacitate de stocare variabile pentru diferite piețe. 

FOTOGRAFII DIPONIBILE

  • Mi Note 10 Lite, click.

Despre Xiaomi

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și harware inteligent, conectate printr-o platformă IoT.

Xiaomi își construiește în mod constant imaginea pe baza relațiilor cu utilizatorii. Compania caută mereu soluții inovatoare, punând calitatea și performanța pe primul loc. Xiaomi creează produse fascinante la prețuri juste, pentru a le oferi tututor posibilitatea de a se bucura de o viață mai bună prin tehnologie inovatoare.

În acest moment Xiaomi este al patrulea cel mai mare brand de telefoane inteligente la nivel mondial, și a creat cea mai mare platformă IoT pentru utilizatorii săi, cu peste 235 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 90 de piețe din întreaga lume și este un jucător de top în majoritatea dintre acestea.

În iulie 2019, Xiaomi a fost listatǎ pentru prima dată în Fortune Global 500, ocupând locul 468 între celelalte companii prezente în top, și locul 7 la categoria Servicii Internet și Retail. De asemenea, este cea mai tânără companie din topul Global 500 din 2019.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook și pe Instagram.