Epson își menține poziția de lider al pieței locale de videoproiectoare și în trimestrul al doilea al anului 2021

Cota de piață valorică a companiei atinge 45%

București, 25 august 2021 – Epson, lider mondial al pieței de produse inovatoare în domeniul imaginii, a încheiat trimestrul al doilea al anului 2021 cu o cotă de piață de 45% din punct de vedere valoric, respectiv 40% ca număr de unități livrate în România. Raportat la primul semestru al anului 2021, compania și-a reconfirmat poziția de lider pe piața locală de videoproiectoare, cu o cotă valorică de 48% și o cotă de 44% în ceea ce privește numărul de unități vândute, arată datele Futuresource Consulting, companie de consultanță în cercetarea pieței.

Epson conduce astfel clasamentul semestrial, atât valoric, cât și numeric, la vânzările de videoproiectoare interactive (76% ca volum și 72% ca valoare), echipamente cu rezoluție WUXGA (49% ca volum și 43% ca valoare) și videoproiectoare cu rezoluție 1080p (57% ca volum și ca valoare), în timp ce la categoria videoproiectoarelor cu o luminozitate de 6000+ lumeni, Epson este lider de segment la numărul de unități vândute, cu o cotă de piață de 49%.

„Încrederea pe care clienții români o au în calitatea produselor Epson ne reconfirmă poziția de lider al pieței videoproiectoarelor la nivel național. Este, de asemenea, și un imbold puternic pentru noi. Ne încurajează să continuăm cercetările și investițiile în perfecționarea echipamentelor noastre conform celor mai exigente cerințe ale clienților noștri”, a declarat Simona Decuseară, National Sales Manager la Epson România și Bulgaria. „De curând, Epson a sărbătorit 20 de ani ca lider mondial în industria videoproiectoarelor şi opt ani ca lider al pieței Pro Displays Projection (Afișaje Profesionale) în EMEA, astfel că rezultatele locale nu fac decât să reconfirme puternica noastră poziţie deja dovedită la nivel mondial”, a adăugat Simona Decuseară.

Soluţiile de predare interactivă de la Epson încorporează o serie de carcateristici tehnologice superioare, oferind profesorilor libertatea de a crea experienţe de studiu digital care satisfac aşteptările elevilor din ziua de azi, familiarizaţi cu dezvoltările tehnologice. Toate modelele din această gamă sunt echipate cu intrări HDMI, difuzor integrat şi intrare pentru microfon.

De asemenea, dispun de funcţii extinse de adnotare, fără a fi nevoie de o conexiune la PC şi de funcţia îmbunătăţită de moderator. La acestea se adaugă şi funcţionalităţi de împărţire a ecranului şi modalităţi de interactivitate pentru mai multe ecrane.

Portofoliul Epson aduce pe piața din România cea mai mare gamă de vidoproiectoare home cinema și business, cu sisteme de sunet integrate, funcții precum deplasarea lentilei pe verticală și pe orizontală, rezoluții superioare și tehnologie laser. Inovarea funcționalităților redefinește constant soluțiile de videoproiecție oferite de Epson ca fiind ideale atât pentru experiențele cinematografice complete acasă, cât și pentru birou, în contextul digitalizării accelerate a mediului de muncă din ultimul an.

Modelele laser sau cu lampă din gama de proiectoare home cinema sunt recunoscute pentru rate de contrast extrem de înalte, cu imagini impresionante de până la 300”. Imaginile excelente sunt rezultatul utilizării combinate a tehnologiei 3LCD, incluzând luminozităţi la fel de mari pe alb şi pe culoare, HDR10, PRO-UHD 4K, contrast şi procesarea culorilor.

Gama de videoproiectoare business dedicată companiilor include soluţii de afişare intuitive şi interactive pentru spaţiul de conferinţe sau lucrul de acasă, care combină beneficiile flipcharturilor, partajărilor de tip „tablă interactivă” şi ecranelor convenţionale.

Modelele instalabile Pro AV fiabile, de înaltă performanță, satisfac cerințele publicului în amfiteatre, teatre, săli de concerte, în cadrul unor evenimente corporate mari și în spații exterioare din întreaga lume.

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informațiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ochelari inteligenți, sisteme de detecție şi roboți industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovațiilor şi depășirii așteptărilor clienților în ceea ce privește imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, grupul Epson are peste 81.000 de angajați în 85 de companii din întreaga lume şi se mândrește cu contribuțiile aduse comunităților în care își desfășoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului. http://global.epson.com/

Despre Epson Europe

Epson Europe B.V., cu sediul la Amsterdam, este sediul central regional al Grupului pentru Europa, Orientul Mijlociu, Rusia şi Africa. Cu 1.830 de angajaţi, vânzările Epson Europe pentru anul fiscal 2017 au fost de 1,7 miliarde de Euro. http://www.epson.ro

Phonetastic GSM devine distribuitor autorizat realme – gama IoT pentru România și Moldova

București, August 2021 – Phonetastic GSM, companie românească active, pe piața europeană de telefonie mobilă și accesorii, anunță că a devenit, începând cu luna iulie, distribuitor autorizat al gamei de dispozitive IoT (Internet of Things) de la realme, pentru România și Moldova.

”Pe o piață într-o continuă dezvoltare, venim cu o alternativă fiabilă, ce aduce tehnologia de ultimă oră la prețuri accesibile tuturor, prin accesorii de tipul căștilor cu bluetooth: buds și in-ear, smartwatch-urilor, becurilor, cântare și camerelor video 360° inteligente, urmând ca în viitor gama să fie extinsă. Toate acestea vor fi livrate direct din depozitul nostru, în 24 de ore de la comandă, iar pentru cei ce au nevoie de susținere, oferim atât soluții financiare, cât și suport de marketing”, a declarat Ștefan Rădoi, Director Achiziții România, Phonetastic GSM.

Phonetastic distribuitor autorizat IoT realme

Phonetastic GSM este într-o continuă diversificare de portofoliu, iar negocierile cu realme pentru a include produsele din gama IoT în oferta companiei pentru piața celor două țări au reprezentat pasul firesc pentru 2021. realme se alătură astfel celor 34 de branduri comercializate de Phonetastic GSM.

În cei 11 ani de activitate, cu o cifră de afaceri de 51,5 milioane de euro pentru 2020, Phonetastic GSM a devenit unul dintre cei mai importanți distribuitori de produse de telecomunicații și IT&C din România, cu o prezență activă în 37 de țări și 120 de furnizori.

Despre Phonetastic GSM

În oferta companiei se regăsesc, din stoc, peste 500 de produse unice, de la smartphone-uri, tablete, laptopuri, până la smart gadget-uri pentru smart home, de la Apple, Amazfit, Amazon, Google, Huawei, Samsung, Xiaomi și acum realme – gama de dispozitive IoT.

Printre clienții din România și din Europa se numără atât redistribuitorii, cât și marii jucători din retailul clasic sau online, electro-IT, telecomunicații și asigurări

IKEA anunță lansarea colecției KARISMATISK, disponibilă în magazine din luna septembrie

Colecția limitată KARISMATISK, dezvoltată în colaborare cu designerul britanic de modă și textile, Zandra Rhodes, va fi disponibilă în magazinele IKEA începând cu luna septembrie.  Prin această colecție, IKEA își propune să aducă în casele cât mai multor consumatori   lumea creativă a modelelor îndrăznețe și a culorilor vii din viziunea artistei britanice.

KARISMATISK este, așadar, un manifest pentru libertatea de a te exprima liber prin intermediul pieselor de mobilier de acasă. Colecția cuprinde 26 de piese statement care îmbină cu succes îndrăzneala, autenticitatea și funcționalitatea.

Renumită pentru imprimeurile ingenioase și culorile vibrante, Zandra Rhodes continuă să fie o personalitate revoluționară în lumea modei și a textilelor de peste cinci decenii. Inspirată de Zandra și de perspectiva îndrăzneață și inedită asupra vieții și stilului, echipa IKEA și-a propus să exploreze alături de aceasta puterea culorilor și a imprimeurilor pentru a oferi personalitate și carismă fiecărei case. Această colaborare a condus la o înțelegere mai profundă a imprimeurilor și a culorilor ca expresii puternice ale personalității, talentului, culturii locale, precum și efectelor lor psihologice asupra oamenilor și spațiilor.

La fel ca Zandra, colecția este îndrăzneață, neconvențională și menită să iasă în evidență. KARISMATISK scoate din anonimat oricare casă, fiind concepută ca o extensie a personalității fiecăruia, manifestată prin culoare, imprimeuri și obiecte statement. Noua colecție transferă încrederea și carisma Zandrei în orice locuință și invită consumatorii să se exprime în mod autentic prin obiecte reprezentative. KARISMATISK este despre a-ți decora casa într-un mod creativ care să aducă o notă de optimism spațiului personal prin intermediul unor modele variate de perne, covoare și textile, a vazelor pe care le poți combina în diverse feluri, alături de combinații de culori vibrante: „Este genul de colecție din care oamenii pot alege o singură piesă care poate să le coloreze viața sau pot achiziționa mai multe produse pentru o explozie de culoare.”, spune Zandra Rhodes.

Pe cât de fabuloasă este colecția KARISMATISK, pe atât este de funcțională. Împreună cu Zandra, IKEA a folosit cele cinci dimensiuni ale designului democratic – formă, funcție, calitate, sustenabilitate la un preț rezonabil – pentru a crea soluții inovatoare și accesibile pentru nevoile zilnice. Deși Zandra este pasionată de imprimeuri și culori strălucitoare, propunerile sale sunt întotdeauna practice. Cu fiecare ocazie, IKEA încearcă să utilizeze cât mai multe materialele reciclate, punând accent pe ideea că mai puțin poate însemna de multe ori mai mult.

„Echipa IKEA înțelege estetica pe care o propun, astfel că reușim cu succes să ne completăm unii pe ceilalți. Procesul de design a fost organic și autentic, iar acest lucru este vizibil în întreaga colecție”, spune Zandra Rhodes. „A fost o aventură minunată. Din punct de vedere implementare, a fost foarte interesant să încerc să traduc pentru cât mai mulți oameni ideea <<Zandra Rhodes: Lumea culorii>> pentru ca tot mai mulți să o poată accesa în casele proprii”, a completat aceasta.

Colecția KARISMATISK a fost lansată la nivel global printr-un eveniment digital. Din septembrie 2021, colecția va fi disponibilă în magazinele IKEA din toată lumea.

Primul teleobiectiv periscop, 50x Super Zoom, opțiune introdusă odată cu lansarea noii familii motorola edge

motorola edge 20 pro surprinde detalii uimitoare de la distanțe incredibile cu noua cameră Ultra Zoom 50X în stil periscop

01

Imagine: motorola edge 20 pro

Noile telefoane din familia motorola edge au fost dezvoltate pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor și reprezintă un nou pas în misiunea Motorola de a democratiza accesul la tehnologie. Cele trei telefoane – motorola edge 20, motorola edge 20 pro și motorola edge 20 lite – sunt echipate cu specificații de top, care le permit utilizatorilor să beneficieze de o experiență de utilizare superioară, punându-le în valoare potențialul creativ. Pentru că utilizatorii sunt din ce în ce mai interesați de performanța camerelor unui smartphone, iar generația Z continuă să reinventeze modul în care împărtășim experiențele vizuale, imaginile și videoclipurile, Motorola s-a concentrat pe îmbunătățirea caracteristicilor camerelor pentru întreaga familie motorola edge 20, astfel încât utilizatorii să se bucure de valoarea adăugată a obiectivelor, dar și de cadrele pe care le pot surprinde.

Toate dispozitivele din noua familie motorola edge 20 au o cameră principală de 108MP, cu tehnologie Ultra Pixel care oferă imagini incredibil de clare și luminoase, chiar și în cele mai dificile condiții de lumină. Totul datorită ultra-pixelilor, care sunt de 9X mai mari și oferă de 9X mai multă sensibilitate la lumină. motorola edge20 pro, motorola edge20 și motorola edge20 lite ajută utilizatorii să se bucure fără limite de fiecare moment datorită obiectivului ultra-wide care permite surprinderea unui cadru de 4 ori mai cuprinzător. Funcția Macro Vision facilitează apropierea de 5 ori mai mult față de subiect pentru close-up-uri extreme, la aproape 3 cm distanță, astfel încât fotografierea în detaliu să devină mult mai simplă pentru creatorii de conținut din zona de food, arte și travel. În plus, se pot realiza videoclipuri la o rezoluție 4K cu o calitate uluitoare, iar selfie-uri realizate pe timp de zi sau de noapte, cu camera selfie de 32 MP, sunt gata de a fi urcate pe conturile de Instagram. Tehnologia Quad Pixel oferă o sensibilitate la lumină de 4 ori mai mare, iar funcțiile noi care ajustează automat expunerea și netezesc tonurile inegale ale pielii, asigură întotdeauna aspectul ideal al fotografiilor.

02

Camera Super Zoom în stil periscop

motorola edge20 pro este dotat cu un teleobiectiv de 50X periscop, o caracteristică rar întâlnită în această clasă de preț, care orientează lumina la 90 de grade pentru o claritate superioară de la o distanță de 5 ori mai mare. Pentru a obține un zoom optic de înaltă rezoluție, camera trebuie să focalizeze clar de la o distanță cât mai îndepărtată. Pentru a face acest lucru, elementele obiectivului trebuie să fie mai departe în interiorul modulului camerei. În mod normal, acest lucru ar fi posibil doar dacă camera s-ar afla în exteriorul telefonului, dar cu o nouă tehnologie numită „optică pliabilă”, camera se poziționează lateral în interiorul telefonului, iar cu ajutorul unei prisme, “pliază” lumina la un unghi de 90 de grade. Acest lucru oferă mult mai mult spațiu pentru poziționarea elementelor obiectivului și permite utilizatorilor să ia în calcul chiar și distanțe mai mari.

Calitate îmbunătățită a zoomului

Tremuratul mâinilor afectează de multe ori calitatea fotografiilor pe care le facem, însă e cazul să spunem adio fotografiilor neclare. Stabilizarea optică a imaginii (OIS) a camerei cu zoom compensează automat imaginile și videoclipurile neclare din cauza mișcării nedorite a camerei. Astfel, chiar și atunci când se mărește imaginea de foarte aproape, claritatea și detaliile rămân neschimbate. De asemenea, zoom-ul optic ajută la îmbunătățirea calității zoom-ului digital, astfel încât utilizatorii să poată mări în continuare fără a reduce calitatea.

03

Imagine: motorola edge 20

UI intuitiv pentru zoom

Când se realizează un zoom de 10X mai mare, noua interfață afișează o fereastră care păstrează câmpul vizual mai larg, astfel încât locul inițial nu se va pierde în timp ce se va efectua un zoom digital lung. Acest zoom folosește și o tehnică de stabilizare electronică pentru a reduce tremurul natural produs atunci când telefonul este ținut în mâini.

motorola edge20 pr0

Motorola edge20 pro este dotat cu opțiunea 50X Super Zoom, captând detalii de la distanțe incredibile, la o claritate remarcabilă. Mai mult decât atât, telefonul oferă o cameră principală de 108MP pentru fotografii de o calitate excepțională, având unul dintre cei mai mari senzori ai camerei la format optic de 1/1,5 cm. În plus, încă o premieră pentru Motorola este faptul că edge 20 pro poate înregistra videoclipuri cu o rezoluție impecabilă de 8K pentru calitate cinematografică.motorola edge20

04

Imagine: motorola edge 20 pro

Cu motorola edge 20 se pot captura fotografii și videoclipuri de înaltă calitate, folosind tehnologia Ultra Pixel și Super Zoom 30x. Cu tehnologia disponibilă pe edge 20 se pot realiza fotografii clare de la o distanță de trei ori mai mare, datorită unui teleobiectiv dedicat. Cu zoom optic de înaltă rezoluție, utilizatorii pot focaliza de departe fără a pierde claritatea sau pot merge chiar mai departe, folosind opțiunea Super Zoom 30X.

Screenshot 2021-08-25 104415

Imagine: motorola edge 20

Mai mult, Motorola continuă să echipeze telefoanele din familia egde 20 cu instrumente și caracteristici care facilitează captarea fotografiilor mai clare ca niciodată.

Audio Zoom1 folosește microfoane avansate pentru a capta sunetul subiectului surprins, în timp ce filtrează zgomotul ambiental și vocile, astfel încât videoclipurile vor include doar sunetul destinat.

Modul Dual Capture facilitează înregistrarea videoclipurilor sau fotografierea cu oricare dintre cele două camere în același timp, astfel încât atât utilizatorul, cât și subiectul să poată fi surprinși într-un cadru simultan.

Acțiunea poate fi încetinită la 960 cadre de înaltă definiție pe secundă*, de 4 ori mai lent decât la telefoanele Motorola de generație anterioară, astfel încât pot fi observate mult mai bine anumite detalii pe care ochii le pot rata atunci când sunt redate la o viteză normală.

Cu funcții de inteligență artificială, precum Auto Smile Capture și Smart Composition, fotografierea de tip profesionist este inevitabilă. Iar o noutate a familiei edge este algoritmul Low Light AI Selfie care luminează umbrele, reduce efectul de grain și îmbunătățește culoarea. În plus, cea mai bună parte este că dispozitivul pornește automat trecerea la un mod de lumină slabă, atunci când condițiile impun utilizarea acestui mod.

Pentru utilizatorii comozi, Pro Mode, permite reglarea setărilor care se găsesc, de obicei, pe o cameră SLR profesională, cum ar fi white balance, shutter speed, ISO, exposure compensation și focus.

Documentele de pe hârtie pot fi acum transformate  în fișiere digitale utilizând Scan Mode. Camera recunoaște conturul oricărui document reglabil și apoi salvează un fișier JPEG sau PDF care poate fi partajat cu prietenii sau cu colegii.

05

Pentru mai multe informații despre produse și întrega listă de specificații, vizitați site-ul https://www.motorola.com/ro/, pagina de FacebookInstagram și YouTube.

Declinări legale

1 nu este disponibil pe motorola edge 20 lite

Despre Lenovo și Motorola

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o companie Fortune Global 500 cu venituri de 60 miliarde USD care deservește clienții din 180 de piețe din întreaga lume. Concentrați pe o viziune îndrăzneață pentru a oferi o tehnologie mai inteligentă pentru toți, dezvoltăm tehnologii care schimbă lumea, care alimentează (prin dispozitive și infrastructură) și împuternicesc (prin soluții, servicii și software) milioane de clienți în fiecare zi și, împreună, creează un sistem mai inclusiv, mai de încredere și o societate digitală durabilă pentru toată lumea, oriunde. Motorola Mobility LLC a fost achiziționată de Lenovo Group Holdings în 2014. Motorola Mobility este o filială deținută în totalitate de Lenovo și este responsabilă pentru proiectarea și fabricarea tuturor telefoanelor și soluțiilor mobile marca Motorola și Motorola. Pentru a afla mai multe, accesați https://www.lenovo.com și citiți despre cele mai recente știri prin intermediul StoryHub-ului nostru și al blogului global Motorola.

realme anunţă Fan Festival

Cinci telefoane realme cu prețuri reduse

23 august 2021 – București, România  – realme, producătorul de smartphone-uri şi produse AIoT cu una dintre cele mai rapide ascensiuni de pe piață, anunță o campanie cu reduceri impresionante pentru cinci telefoane foarte populare. Astfel, terminale precum realme GT, realme 8, realme 8 5G, realme 7i și realme C21 sunt acum disponibile la prețuri mult mai avantajoase.

În cadrul Fan Festival, realme scade prețurile telefoanelor oferind acum șansa de a cumpăra un telefon accesibil la un preț și mai bun. Recunoscuți pentru telefoanele cu un raport calitate-preț imbatabil, realme dovedește încă o dată că tehnologia poate fi accesibilă tuturor.

realme Fan Festival are loc în perioada 23-31 august 2021, la magazinele partenere(Altex, Emag, Flanco, Evomag şi PC Garage), unde veţi găsi o selecție de cinci telefoane cu prețuri reduse, pentru toate buzunarele şi pentru toate gusturile. În ofertă sunt incluse atât telefoane flagship (realmeGT) cât și telefoane entry level sau mid-range.

Recent lansat și cu o popularitate foarte mare, realme GT este disponibil în ambele versiuni de memorie. Flagship-ul companiei care a demonstrat faptul că un telefon performant nu trebuie să fie neapărat scump, este echipat cu cel mai nou procesor Snapdragon 888, cea mai rapidă memorie din piață UFS 3.1 și un setup de camere foarte performant format dintr-un senzor principal de 64MP, un senzor ultrawide de 8MP și un senzor macro de 2MP. De asemenea, bateria de 4500mAh dispune de Fast Charge la 65W.

realme 8 5G, un alt telefon proaspăt lansat ce oferă tehnologia 5G la un preț mic, este acum la preţ redus pentru versiunea de 4GB RAM și 64GB stocare. realme 8 5G a fost încă de la lansare un telefon impresionant datorită specificațiilor moderne. Echipat cu procesor Mediatek Helio G95, ecran AMOLED de 6.4 inch și baterie generoasă de 5000mAh, realme 8 5G este un telefon cu adevărat performant pentru segmentul său de preț.

realme 8 vine disponibil în ofertă pentru ambele versiuni de memorie, 64GB şi respectiv 128GB stocare. Telefonul adoptă procesorul Mediatek G95, ecran Super AMOLED, baterie de 5000mAh și un setup de camere foto format dintr-un senzor principal de 64MP, 8MP ultrawide, 2MP macro si 2MP Depth.

realme 7i este un telefon entry level adresat persoanelor în căutare de autonomie. Cu o baterie generoasă de 6000mAh, telefonul oferă ore întregi de utilizare în aplicații precum Netflix, Youtube sau Facebook, fiind ideal pentru filme, rețele sociale sau lite gaming. Ecranul generos de 6.5 inch IPS HD încurajează activitățile multimedia prin culorile vibrante și rezoluția HD, iar procesorul MediaTek G85 are grijă ca orice activitate să se desfășoare fără întreruperi.

Ultimul din lista este și cel mai ieftin. realme C21 în versiunea de 3GB RAM și 32GB de stocare este cel mai accesibil telefon realme. Mizează pe un preț foarte mic oferind în același timp un senzor de amprentă rapid, ecran HD generos precum și o baterie de 5000mAh.

Campania se desfăşoară prin magazinele partenere, iar oferta este valabilă în limita stocului disponibil în perioada 23-31 august 2021.

 

motorola edge 20 este disponibil de astăzi la precomandă în România, printr-o ofertă specială ce include și o brățară fitness Fitbit Luxe

București, România: motorola edge 20, unul dintre cele mai subțiri smartphone-uri 5G de pe piață, este disponibil la precomandă în România, începând de astăzi, la prețul recomandat de 2.399 lei. Pentru comenzile plasate în perioada 19-29 august, clienții vor beneficia de pachetul cadou, care include o brațară de fitness Fitbit Luxe Black. Oferta este valabilă în cadrul magazinelor partenere: Altex, Media Galaxy, eMAG,Flanco, dar și pe magazinul online www.motorola.com/ro/

motorola edge 20 s-a diferențiat printr-un design modern și minimalist, cu o dimensiune de doar 6,99 mm, fiind cel mai subțire model din portofoliul Motorola, dar și unul dintre cele mai subțiri telefoane 5G de pe piață. Dispozitivul beneficiază de o cameră principală de 108MP, cu un obiectiv ultra-wide și lentile macro, plus un teleobiectiv 30X Super Zoom, care ajută utilizatorii să surprindă imagini complete și complexe. Conținutul creat poate fi vizualizat pe ecranul mare de 6,7 inch”, iar experiența de vizionare este îmbunătățită datorită ratei de refresh de 144Hz.

Screenshot 2021-08-19 130632

motorola edge 20 este echipat cu un procesor Qualcomm® puternic și eficient, cu o grafică și o procesare cu până la 55% mai rapide față de prima generație motorola edge. Procesorul ultra-rapid Qualcomm® Snapdragon ™ 778G dispune și de tehnologia Wi-Fi 6, special concepută pentru telefoanele 5G, pentru viteze uimitoare pe partea de download și upload.

Cu până la 128 GB spațiu de stocare încorporat, dispozitivul pune la dispoziție mai mult spațiu pentru fotografii, filme, jocuri și muzică. Mai mult, oferă 8 GB de memorie de ultimă generație pentru ca aplicațiile și informațiile utilizatorilor să ruleze fără probleme.

Teama de a nu pierde nimic important, atunci când ești deconectat, dispare cu bateria de 4000 mAh pe care motorola edge 20 o are incorporată. Aceasta permite o utilizare de peste o zi și dacă este nevoie de o încărcare rapidă, TurboPower™ 30W oferă 8 ore de autonomie a telefonului cu doar 10 minute de încărcare a acestuia.

Facilitarea accesului la tehnologie și designul orientat către consumator sunt premisele care au dus la dezvoltarea noului motorola edge 20, dispozitivul ce asigură o experiență de utilizare peste așteptări, la cel mai bun raport calitate-preț. Designul aduce motorola edge 20 în prim plan și îi ajută pe cumpărători să ia o decizie de cumpărare mai rapidă, fiind un telefon subțire, elegant și modern.

Și pentru că odată ce sarcinile zilnice au fost îndeplinite fără probleme cu ajutorul smartphone-ului motorola edge 20, activitatea fizică este o componentă cheie în obținerea unei stări și mai bune la sfârșitul unei zile lungi. Brațara fitness Fitbit Luxe Negru / Grafit, oferită  cadou pentru precomandă motorola edge 20, este un tracker elegant și inovator de monitorizare a condiției fizice, proiectat pentru evaluarea completă a stării de sănătate. Produsul dispune de noi metode și oportunități de păstrare a unei vieți active, indiferent de unde și în ce fel aleg utilizatorii să facă sport, punându-le la dispoziția utilizatorilor Fitbit numeroase funcționalități noi, printre acestea numărându-se funcția de gestionare a nivelului de stres, monitorizarea automată a activității fizice, cât și analiza somnului.

Cu ajutorul funcției de monitorizare 24/7 a ritmului cardiac, ce stă la baza multor instrumente de evaluare a sănătății de pe dispozitivele Fitbit, utilizatorul își poate urmări în timp real bătăile inimii pentru a măsura valoarea caloriilor consumate. De asemenea, poate alege dintre cele 20 de setări diferite pentru monitorizarea activității fizice precum golf, pilates, spinning sau tenis. Pentru cei care preferă alergatul, mersul cu bicicleta sau drumețiile, există posibilitatea activării funcției GPS a telefonului pentru a înregistra în timp real ritmul și distanța parcursă.

Ușor, subțire și cu o formă ergonomica, Fitbit Luxe a fost proiectat pentru o purtare confortabilă, atât ziua, cât și noaptea, pentru monitorizarea orelor de somn. Brațara permite utilizatorului să înțeleagă mai bine calitatea orelor dormite, starea de sănătate, oferind în timp sprijin pentru crearea unei noi rutine.

motorola edge 20 este disponibil începând de astăzi în România, la precomandă, în magazinele partenere Altex, Flanco și eMAG, dar și online pe www.altex.rowww.emag.rowww.flanco.ro și www.motorola.com/ro/, la prețul recomandat de 2.399 lei. În perioada 19-29 august, la achiziționarea oricărui telefon motorola edge 20, cumpărătorii primesc o brățară fitness Fitbit Luxe Black cadou.

Pentru mai multe informații despre produs și întrega listă de specificații, vizitați site-ul https://www.motorola.com/ro/ , pagina de FacebookInstagram și YouTube.

Despre Lenovo și Motorola

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o companie Fortune Global 500 cu venituri de 60 miliarde USD care deservește clienții din 180 de piețe din întreaga lume. Concentrați pe o viziune îndrăzneață pentru a oferi o tehnologie mai inteligentă pentru toți, dezvoltăm tehnologii care schimbă lumea, care alimentează (prin dispozitive și infrastructură) și împuternicesc (prin soluții, servicii și software) milioane de clienți în fiecare zi și, împreună, creează un sistem mai inclusiv, mai de încredere și o societate digitală durabilă pentru toată lumea, oriunde. Motorola Mobility LLC a fost achiziționată de Lenovo Group Holdings în 2014. Motorola Mobility este o filială deținută în totalitate de Lenovo și este responsabilă pentru proiectarea și fabricarea tuturor telefoanelor și soluțiilor mobile marca Motorola și Motorola. Pentru a afla mai multe, accesați https://www.lenovo.com și citiți despre ultimele știri prin intermediul StoryHub-ului nostru și al blogului global Motorola.

Despre Fitbit

Fitbit ajută oamenii să ducă vieți mai sănătoase și active prin accesul la informații, inspirație și sfaturi practice pentru a-și atinge obiectivele. Fitbit creează produse și experiențe care motivează utilizatorii să aibă o viață mai sănătoasă. Produsele Fitbit se găsesc în peste 39,000 de magazine, din peste 100 de tări. Gama variantă de produse inovatoare include Fitbit Sense™, familia de smartwatch-uri Fitbit Versa™ , Fitbit Charge 4™, Fitbit Inspire 2™,  Fitbit Luxe™, dispozitivele de monitorizare Fitbit Ace 3™  și cântarul inteligent Fitbit Aria Air.

Platforma Fitbit oferă informații și sfaturi personalizate prin intermediul aplicațiilor interactive, printre care Fitbit, Fitbit Coach și sistemul de operare Fitbit OS pentru smartwatch-uri. Fitbit Premium oferă sprijin avansat direct în aplicația Fitbit pentru îndeplinirea obiectivelor de fitness și sănătate. Fitbit Premium + Health Coaching oferă one-on-one training virtual cu experți ce se bazează pe datele utilizatorului pentru programe ghidate. Fitbit Health Solution lucrează la îmbunătățirea soluțiilor prin care angajatorii, cei care lucrează în asigurări și alte persoane din domeniul asistenței medicale să poată îmbunătati sănătatea oamenilor.

 Declinări legale

Anumite caracteristici, funcționalitate și specificații ale produsului pot depinde de rețea și sunt supuse unor termeni, condiții și taxe suplimentare. Toate pot fi modificate fără notificare prealabilă. MOTOROLA, Logo M stilizat, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC. LENOVO și THINKSHIELD sunt mărci comerciale ale Lenovo. Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și / sau al filialelor sale. Qualcomm și Snapdragon sunt mărci comerciale ale Qualcomm Incorporated, înregistrate în Statele Unite și în alte țări. Wi-Fi este o marcă comercială a Wi-Fi Alliance. USB Type-C® și USB-C® sunt mărci comerciale înregistrate ale USB Implementers Forum. Google și Android sunt mărci comerciale ale Google LLC. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea proprietarilor respectivi. © 2021 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.

moto g60s – noul telefon Motorola cu o baterie care se încarcă mai repede ca oricând

Motorola lansează dispozitivul moto g60s, cel mai nou telefon din familia moto g, conceput pentru cei care sunt mereu în mișcare. moto g60s este telefonul ideal pentru creatorii de conținut, dar și pentru cei care își doresc o baterie cu o autonomie mare, cu încarcare super rapidă sau un ecran cu performanță îmbunătățită. Mai mult decât atât, telefonul beneficiază de un sistem incredibil de camere quad.

Noul moto g60s este echipat cu o baterie puternică de 5000 mAh ce dispune de o încărcare TurboPower™ 50W, cea mai rapidă funcție de încărcare ce se găsește pe un telefon Motorola. Acesta oferă utilizatorilor 12 ore de funcționare cu doar 12 minute¹ de încărcare.

Telefonul beneficiază de un ecran de 6.8″ Max Vision FHD+, ce oferă o gamă cromatică cu 10% mai amplă² pentru culori mai vii și mai realiste, dar și pentru o luminozitate și un contrast remarcabil. De asemenea, moto g60s are capacitatea de a oferi o luminozitate cu 25% mai mare la lumina soarelui și are o rată de refresh de 120 Hz, de aproape două ori mai rapidă decât în cazul smartphone-urilor obișnuite. Utilizatorii se pot bucura acum de un ecran mai mare, mai lat, dar și de o experiența imersivă, ținând cont de faptul că nu vor mai întâmpina întârzieri atunci când navighează pe paginile web, când urmăresc videoclipuri pe YouTube, Instagram sau Tik Tok sau când aleg să testeze jocuri video pe telefon.

2021_moto g60s_BASICPACK_InkBlue_FRONTBACK

moto g60s este echipat cu procesorul ultra-rapid MediaTek Helio G95 care are o viteză cu până la 8% mai mare față de generația anterioară³ și permite o performanță ultra-sensibilă atunci când sunt redate pe telefon filme, conversații sau alt tip de conținut. De asemenea, utilizatorii vor resimți o amplificare a performanței generată de cei 4/6 GB de RAM și 128 GB spațiu de stocare.

Noul moto g60s integrează patru camere. Senzorul principal de rezoluție ultra-înaltă de 64 MP captează rapid instantanee cu detalii impresionante, fiind susținut de tehnologia Quad Pixel care permite de 4x mai multă lumină pentru cadrele cu lumină redusă. Modul Night Vision aduce o claritate uluitoare și culori mai intense chiar și atunci când este luminozitatea redusă. Lentilele cu unghi ultra-wide 118º cuprind de 4x mai multe elemente într-un cadru, iar lentilele Macro Vision aduc subiectul mai aproape, astfel încât să poată fi redate și cele mai mici detalii.

Pentru a intensifica experiența de creare a conținutului, moto g60s integrează și modul dual capture, care permite utilizatorilor să înregistreze conținut video sau să facă poze cu ajutorul camerelor principale și a celei de selfie în același timp. Modul Dual Capture permite captarea imaginilor în ecran divizat, pentru a nu pierde nicio reacție. Cu o capacitate de stocare integrată de 128 GB4moto g60s pune la dispoziție un spațiu uriaș pentru toate fotografiile pe care utilizatorul le face, dar și pentru filme, muzică, aplicații și jocuri. De asemenea, poate fi adăugat până la 1 TB cu ajutorul unui card microSD5.

Noul moto g se evidențiază prin culorile sale unice precum Ink Blue și Iced Mint și designul curbat elegant, dispozitivul având un aspect la fel de plăcut precum senzația pe care o oferă la atingere. Design-ul hidrofug6 menține telefonul mai bine protejat atât la exterior, cât și la interior.

Cu moto g60s  Google Assistant7 este mai ușor de accesat, având un buton dedicat în lateralul telefonului pentru a permite controlul vocal.

 

În loc să reproducă lucrurile impresionante pe care le realizează Google cu Android, Motorola a ales să valorifice această experiență cu o suită cuprinzătoare de instrumente în aplicația Moto denumită My UX. Cu aceasta, utilizatorii își pot personaliza setările pentru a duce muzica, videoclipurile, jocurile și temele dispozitivului la următorul nivel. Și pentru că My UX nu stă în calea unei experiențe Android pure, utilizatorii se pot bucura de puterea totală a lui Android 11 fără skin-uri stângace de software sau aplicații duplicat. Fanii Motorola pot explora un management mai bun al conversației în aplicațiile de mesagerie, printr-un control îmbunătățit al dispozitivelor conectate și o abordare mai interactivă a confidențialității datelor.

Securitatea este importantă pentru consumatori și de aceea cu smartphone-urile Motorola dispun de cele mai înalte standarde de securitate. Noul moto g60s include ThinkShield for Mobile, o platformă care valorifică brandul Thinkshield al Lenovo și oferă o protecție sporită la fiecare nivel al telefonului, oferind certificări de securitate suplimentare. La toate aceste funcții de bază, Motorola aduce și un nivel suplimentar de securitate pentru a răspunde exigențelor riguroase ale clienților corporate, inclusiv managementul dispozitivului și necesități de service.

Familia moto g de la Motorola s-a axat întotdeauna pe livrarea unei inovații relevante bazate pe informații obținute de la consumatori, precum și pe crearea unei tehnologii noi accesibile tuturor. Noul moto g60s consolidează acest angajament și introduce o serie de funcții noi incredibil de incitante și se asigură că utilizatorii sunt pe deplin pregătiți pentru fiecare moment, indiferent unde se află.

Disponibilitate și prețuri

moto g60s va fi disponibil în Europa în perioada următoare în două culori: Iced Mint și Ink Blue, atât în varianta de 4 GB RAM/128 spațiu de stocare, cât și în varianta de 6GB RAM/128 spațiu de stocare, la un preț recomandat  de €249.99.

Găsiți mai multe imagini aici (sunteți de acord cu termenii noștri de licență atunci când descărcați imagini sau videoclipuri).

Pentru mai multe informații despre produse și întrega listă de specificații, vizitați site-ul https://www.motorola.com/ro/, pagina de FacebookInstagram și YouTube.

 

Despre Lenovo & Motorola

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o companie globală din top Fortune 500, în valoare de 60 mld. USD, care deservește clienți din 180 de piețe de la nivel mondial. Avem o viziune îndrăzneață de a livra o tehnologie inteligentă pentru toți, de aceea dezvoltăm tehnologii revoluționare care energizează (prin dispozitive și infrastructură) și abilitează (prin soluții, servicii și software) milioane de clienți în fiecare zi și împreună creează o societate digitală mai inclusivă, de încredere și mai sustenabilă pentru toți, oriunde s-ar afla. Motorola Mobility LLC a fost achiziționată de Lenovo Group Holdings în anul 2015.  Motorola Mobility este o subsidiară deținută integral de Lenovo și este responsabilă cu conceperea și producerea tuturor dispozitivelor mobile și soluțiilor din marca Moto și Motorola. Pentru a afla mai multe informații, vizitați https://www.lenovo.com și citiți ultimele noutăți accesând StoryHub și Motorola Global Blog .

Disclaimer

Anumite funcții, funcționalități și specificații ale produsului depind de rețea și pot face obiectul unor termeni, condiții și tarife suplimentare. Toate pot suferi modificări fără o notificare prealabilă. MOTOROLA, Logo-ul M stilizat, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale care aparțin Motorola Trademark Holdings, LLC. Android și Google sunt mărci comerciale care aparțin Google LLC. microSD este o marcă comercială a SD-3C, LLC. Toate celelalte mărci comerciale aparțin proprietarilor lor respectivi. © 2021 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate   

¹Bateria trebuie să fie descărcată substanțială; viteza de încărcare încetinește pe măsură ce încărcarea avansează. Toate afirmațiile privind durata bateriei sunt aproximative și se bazează pe un utilizator mediu testate la nivelul unui mix de profile de utilizare (include atât timpul de utilizare cât și timpul de repaus) în condiții de rețea optime. Performanța reală a bateriei va varia și depinde de mai mulți factori precum puterea semnalului, setările de rețea și ale dispozitivului, temperatura, starea bateriei și modele de utilizare.

 

²Reproduce 82% NTSC comparativ cu 72% din gama de culori NTSC disponibilă pe majoritatea ecranelor standard.

 

³Până la 5% în standardele de referință CPU (Antutu) și până la 8% în standardele de referință GPU (Manhattan 3.0) vs. G90T, date furnizate de MediaTek.

 

Stocarea disponibilă utilizatorului este mai redusă din cauza software-ului preîncărcat, sistemului de operare și altor funcții și poate suferi modificări fără o notificare prealabilă ca urmare a actualizărilor de software.

Suportă card microSD de până la 1 TB; cardurile microSD se comercializează separat. Conținutul cu restricții DRM nu poate fi mutat pe card.

 

Designul hidrofug creează o barieră impermeabilă care ajută la protejarea dispozitivului împotriva expunerii moderate la apă, precum în cazul scurgerilor, stropirilor accidentale sau precipitațiilor ușoare. Nu este menit să fie scufundat în apă sau expus la apă sub presiune sau la alte lichide; această funcționalitate poate scădea în timp. Nu este impermeabil.

 

Nu sunt incluse toate limbile. O listă a limbilor compatibile în prezent cu Google Assistant este disponibilă aici: assistant.google.com.

 

Cel mai bine vândute tablete și routere Huawei au parte de reduceri în cadrul Huawei Online Store

10% reducere adițională la produse Huawei prin cupoane de reduceri

 

București, 17 august 2021 – Huawei Consumer BG revine cu reduceri avantajoase pentru numeroase produse. Până pe data de 22 august, în cadrul www.huaweiostore.ro, pot fi găsite reduceri de 10% pentru numeroase tablete și routere de ultimă generație, printre care se numără cea mai bine vândută tabletă HUAWEI MediaPad T5 și HUAWEI WiFi Mesh, un sistem de routere revoluționar.

Magazinul Huawei Online Store continuă seria de reduceri săptămânale cu noi discount-uri atractive pentru consumatori. De această dată, reducerile vizează numeroase modele performante de tablete și routere Huawei. Astfel, până pe data de 22 august, consumatorii au parte de o reducere de 10%, cu ajutorul codului ASSTR10, pentru unele dintre cele mai achiziționate produse din cadrul magazinului online Huawei.

Tabletele sunt vedetele campaniei

Produsul cu cele mai mari vânzări înregistrate în Huawei Online Store în cadrul segmentului de tablete, de la deschiderea magazinului online și până acum, este tableta HUAWEI MediaPad T5, care poate fi găsită la prețuri speciale săptămâna aceasta. MediaPad T5 10 2GB+16GB LTE poate fi achiziționată la prețul de 764 lei, o reducere de 150 lei și cu cuponul de 10% reducere, de la prețul întreg de 999 lei.

Printre cele mai vândute modele de tablete se numără și MediaPad T3, MatePad 10.4 și MatePad T, toate beneficiind în această săptămână de reduceri atractive. HUAWEI MediaPad T3, a doua cea mai bine vândută tabletă, este disponibilă la prețul final de 539 lei, în configurația 3GB+32GB WiFi, de la 899 lei și la prețul de 584 lei, în configurația 2GB+32GB WiFi, de la prețul de 799 lei. De asemenea, tableta MatePad 10.4 4GB+128GB WiFi poate fi găsită la prețul final de 1.529 lei, prețul întreg fiind 1.899 lei, iar configurația 4GB+64GB WiFi la prețul de 1.169 lei, de la 1.699 lei.

Una dintre cele mai performante tablete lansare de Huawei, MatePad Pro WiFi 6GB+128GB, poate fi achiziționată la prețul final de 2.249 lei cu ajutorul cuponului de reducere, prețul inițial fiind 2.499 lei.

Printre celelalte modele care fac parte din reducerea de această săptămână se regăsesc MatePad T 10s cu un preț avantajos de 719 lei, MatePad T 10 la prețul de 584 lei, varianta LTE și 539 lei cea WiFi, dar și MatePad T 8 la prețul de 494 lei varianta LTE și 449 lei varianta WiFi.

Cele mai apreciate routere în ofertă

Incluse în campania de reduceri sunt și numeroase tipuri de routere Huawei. De la cel mai vândut model, HUAWEI WiFi WS5200, la cel mai performant sistem, HUAWEI WiFi Mesh.

Sistemul HUAWEI WiFi Mesh duce viteza și eficiența la un nou nivel de performanță, facilitând conexiuni WiFi sigure și fiabile în fiecare colț al casei. Acest sitem poate fi folosit cu două, respectiv trei routere, asigurând conexiuni WiFi fluide pe suprafețe de peste 300 m2, fiecare dintre ele acoperind aproximativ 120 m2, iar acesta poate fi găsit la prețul de 899 lei cu 3 dispozitive și 539 lei cu 2 dispozitive. În plus, cel mai bine vândut router în cadrul magazinului online Huawei, HUAWEI WIFI WS5200, este disponibil săptămâna aceasta la prețul avantajos de 134 lei. În timp ce HUAWEI WiFi AX3 Quad-core are parte de prețul de 314 lei și HUAWEI WiFi AX3 Dual-core White poate fi găsit la 224 lei.

Toate produsele cuprinse în campanie și prețurile lor pot fi găsite pe site.

Clienții magazinului online www.huaweistore.ro beneficiază de transport rapid și gratuit, retur gratuit timp de 14 zile, plata ramburs fără taxe și posibilitatea de achiziție în 3 sau 6 rate fără dobândă pentru anumite produse.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://huaweistore.ro  

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Community: Comunitatea Huawei

RAZER LANSEAZĂ CORTEX INSTANT GAMES – O PLATFORMĂ DE TURNEE CU SUTE DE JOCURI CASUAL PENTRU DISPOZITIVE MOBILE ȘI PC

Peste 100 de jocuri disponibile la lansare, inclusiv un Instant Game exclusiv bazat pe Sneki Snek, adorata mascotă a programului de sustenabilitate al Razer. Utilizatorii se pot întrece în cadrul unor turnee free-play având ca premii Razer Silver.

 

 

BUCUREȘTI, 16 august 2021 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial (Hong Kong Stock Code: 1337), a anunțat lansarea Cortex Instant Games Tournaments, o nouă platformă de turnee construită în jurul unor jocuri video casual, ce pot fi rulate în mod instantaneu. Platforma este disponibilă pentru dispozitivele Android și, în curând, pe Razer Cortex pentru PC. Instant Games vor putea fi jucate direct din aplicația Razer Cortex, fără să fie necesară descărcarea de fișiere extra. Fiecare dintre turneele disponibile oferă mai multe premii sub formă de Razer Silver, ce pot fi preschimbate într-o varietate de produse hardware sau acesorii Razer, dar și premii digitale.

Lansat simultan cu Cortex Instant Games Tournaments, Razer a prezentat și primul joc din istorie construit în jurul lui Sneki Snek, mascota deosebit de populară a companiei, care a devenit simbolul eforturilor de conservare a mediului înconjurătorSneki Snek Adventure este disponibil deja, urmând ca în curând să debuteze și primele turnee în scop caritabil, exclusiv pe Razer Cortex. Instant Game-ul îi provoacă pe utilizatori să-l controleze pe Sneki Snek, să-l ferească de obstacolele otrăvite, în timp ce adună semințe, cu scopul de a obține cât mai multe puncte bonus. Clasamentul turneelor este actualizat în timp real, astfel încât jucătorii să fie la curent cu șansa lor de a câștiga premiile Razer Silver. Toate încasările generate de Sneki Snek Adventure vor fi donate către Conservation International ca parte a eforturilor Razer de a implementa noi măsuri de sustenabilitate și de a reduce amprenta de carbon a companiei.

Capture

În momentul lansării, Cortex Instant Games va găzdui în mod constant turnee, având peste 100 de jocuri gratuite ce acoperă o gamă variată de genuri. Catalogul va fi extins în mod continuu cu noi jocuri și competiții, pentru a oferi experiențe noi și variate.

“Interacțiunea cu milioane de utilizatori prin aplicația Razer Cortex, ne-a confirmat că jucătorilor le place provocarea, indiferent de unde se află sau ce platformă folosesc. Astfel, am profitat de oportunitatea de a lansa gaming-ul competitiv la nivel casual, adresându-ne în mod direct unei comunități, care nu doar că e pregătită, dar e și entuziasmată,” a declarat Quyen Quach, Senior Director of Software în cadrul Razer. “Razer Cortex oferă experiențe și recompense într-o manieră unică, specifică Razer, profitând din plin de potențialul ecosistemului nostru de hardware, software și servicii interconectate.”

Pentru a realiza Cortex Instant Games Tournaments, Razer a încheiat un parteneriat cu Goama, care se poate mândri cu un catalog impresionant de jocuri hypercasual, dar și cu abilitatea de a organiza turnee. Goama oferă un mediu gamificat avansat care transformă orice aplicație, oferind oportunități extinse de a atrage utilizatori noi și de a-i păstra angrenați pe cei deja existenți.

“Suntem mândri că putem lucra cu Razer pentru a dezvolta noi metode ca jucătorii să-și poată îmbunătăți abilitățile și să fie recompensați pentru performanța atinsă,” a declarat Taro Araya, CEO-ul Goama.

Razer Cortex îmbunătățește și personalizează experiența de gaming pe dispozitivele mobile sau pe PC. Aplicația se conectează direct la biblioteca de jocuri a utilizatorului, optimizând performanța dispozitivului mobil sau a PC-ului pentru o experiență de joc mai rapidă și mai plăcută. Pe lângă caracteristicile ce nu pot lipsi dintr-o astfel de aplicație, Razer Cortex recompensează jucătorii cu Razer Silver dacă rulează anumite jocuri de mobile sau pe PC.

Pentru mai multe informații despre Razer Cortex, vizitați această pagină.
Pentru mai multe informații despre Razer Cortex Instant Games Tournaments, vizitați această pagină.

DESPRE RAZER CORTEX INSTANT GAMES TOURNAMENTS:

  • Peste 100 de jocuri disponibile la lansare
  • 4-6 turnee disponibile în mod constant
  • Lungimea turneelor variază între o zi și mai multe săptămâni
  • Fiecare turneu oferă premii, cu valori cuprinse  între 10.000 și 60.000 de unități Razer Silver
  • Primul Instant Game exclusiv construit în jurul lui Sneki Snek
    • Toate veniturile generate de Sneki Snek Adventure vor fi donate către Conservation International
  • Aplicația oferă acces instant la jocuri, fără să fie nevoie de download suplimentar
  • Disponibil prin Razer Cortex Games
    • Disponibil pe Android prin Google Play
    • Disponibil în curând prin Razer Cortex pe PC

 

IMAGINI: LINK

 

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 100 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la Irvine și al doilea în Singapore, Razer are șaptesprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

Mercusys® lansează în România routerul MR30G AC1200 Dual-Band Gigabit, pentru conexiuni puternice și stabile, la un preț accesibil

16 august – Mercusys®, brand specializat în furnizarea dispozitivelor și accesoriilor esențiale de rețea cu scopul de a oferi acces excelent la Internet pentru cât mai mulți oameni, anunță lansarea pe piața din România a noului router MR30G AC1200 Dual-Band Gigabit, ce oferă conexiuni stabile și funcții speciale performante, la un preț accesibil.

Cu viteze de până la 1.2 Gbps (867 Mbps în banda de 5 GHz și 300 Mbps în banda de 2.4 GHz), noul MR30G oferă rețea puternică și acoperire extinsă, astfel încât utilizatorii să se bucure de semnal puternic în toată casa.  

„Pentru noi, calitatea și competitivitatea produselor pe piață sunt foarte importante, astfel încât utilizatorii să se poată bucura de cea mai bună performanță la un preț accesibil”, a declarat Newman Wang, reprezentant Mercusys în România. „Astfel, la un preț avantajos, MR30G vine cu o suită de tehnologii avansate pentru performanță sporită, un design îndrăzneț, dar și cu o serie de funcții speciale care să facă viața utilizatorilor mai ușoară. Avem încredere că acest produs va deveni core model în foarte scurt timp”, a adăugat acesta.

Acoperire extinsă cu patru antene High-Gain

Indiferent dacă facem browsing pe telefon, ne uităm la seriale pe laptop sau suntem în mijlocul unei sesiuni de gaming, o conexiune stabilă este esențială pentru o experiență cât mai bună. Astfel, MR30G își propune să vină în întâmpinarea tuturor utilizatorilor, oferind acoperire extinsă, datorită celor patru antene High-Gain cu tehnologie Beamforming. Acestea îmbunătățesc cu ușurință performanța transmisiei, prin semnalele ghidate ce își păstrează intensitatea chiar și după ce trec de pereți, asigurând o conexiune stabilă în toată casa, fără impedimente. Acest lucru înseamnă și că rețeaua Wi-Fi de acasă are o autonomie îmbunătățită și o intensitate completă a semnalului pentru fiecare dispozitiv în parte.

Conexiune Gigabit, de zece ori mai rapidă decât cea prin porturile Fast Ethernet

Routerul MR30G este echipat cu 3 porturi Full Gigabit pentru calculatoare, IPTV-uri și console de jocuri. Acestea sunt de zece ori mai rapide decât porturile Fast Ethernet, asigurând transferul de date la viteze de înaltă performanță. Cu ajutorul acestor porturi, utilizatorii se pot bucura de cele mai fluide experiențe de gaming și de vizionarea clipurilor preferate fără întreruperi.

 

Rețea îmbunătățită pentru mai multe dispozitive

Routerul wireless MR30G AC1200 Dual-Band Gigabit dispune, de asemenea și de tehnologia MU-MIMO, o tehnologie inovatoare care permite comunicarea cu mai multe dispozitive simultan pentru ca acestea să beneficieze de viteze mari, îmbunătățind eficiența rețelei și mărind throughput-ul său general. Prin comparație, un model tradițional de router conectează pe rând dispozitivele atunci când există mai multe conexiuni în același timp, lucru care cauzează congestionarea rețelei.

Administrare ușoară și siguranță sporită

Bineînțeles, este foarte important ca routerele să fie ușor de configurat și de gestionat, iar în același timp să asigure securitatea datelor utilizatorilor. Cu funcții precum Control Parental, Rețea Guest și QoS (Quality of Service), aceștia pot stabili politici de control asupra conținutului pe care copiii îl pot viziona, pot oferi vizitatorilor posibilitatea să folosească rețeaua, totul în timp ce își protejează intimitatea și prioritizează dispozitivele alese de utilizator, pentru performanțe îmbunătățite.

 

Cele mai noi tehnologii pentru cea mai ușoară utilizare

De asemenea, MR30G vine cu suport IPTV și suportă Proxy IGMP/Snooping, Bridge și VLAN Tag pentru a optimiza streaming-ul IPTV. În același timp, cu ajutorul suportului IPv6 oferit de către furnizorul de internet, utilizatorii se pot bucura de navigare web fără întreruperi.

Suport tehnic, asistență în limba română și garanție extinsă de 3 ani

Mercusys le oferă utilizatorilor servicii de suport tehnic în limba română, acolo unde aceștia pot semnala orice fel de situații referitoare la echipamentele de rețea Mercusys, atât prin intermediul unei linii de apeluri telefonice dedicate, cât și prin email. Serviciul este disponibil de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 19:30, la numărul de telefon 0311.019.018, acolo unde specialiștii Mercusys cu experiență în domeniul rețelisticii vor oferi informații tehnice despre produse și vor asigura asistență pentru instalarea dispozitivelor sau configurarea rețelelor casnice.

Totodată, produsele Mercusys beneficiază de garanție extinsă de 3 ani. Decizia de extindere a garanției produselor a fost luată pentru a oferi tuturor utilizatorilor o protecție cât mai bună a produselor cumpărate și reflectă încrederea pe care Mercusys o are în calitatea dispozitivelor oferite. Astfel, fiecare client se poate bucura de calitate superioară mai mult timp și poate fi sigur că experiența oferită de echipamentele sale este una de top.

Mercusys MR30G va fi disponibil începând cu luna august, la un preț recomandat de 109,99 RON și poate fi achiziționat din marile magazine online din România.

Unboxing router MR30G: https://www.youtube.com/watch?v=uEloiAXMbsk

Despre Mercusys

Mercusys furnizează o gamă largă de dispozitive și accesorii de rețea cu scopul de a oferi acces excelent la Internet pentru cât mai mulți oameni posibil. Routerele Wi-Fi, sistemele mesh, adaptoarele Wi-Fi, range extenderele, access pointurile și switchurile SOHO sunt realizate să satisfacă și cele mai exigente nevoi de rețea. Mercusys colaborează cu profesioniști de top din întreaga lume și dezvoltă dispozitive inovatoare prin intermediul parteneriatelor cu producători renumiți de chipset, inclusiv MediaTek și Qualcomm. Mercusys are un angajament puternic față de excelență, o vastă rețea globală și un vis de îmbunătățire a vieții oamenilor prin conexiuni mai bune.

Pentru mai multe informații despre Mercusys, vizitați site-ul http://www.mercusys.com/ro/ sau ne puteți contacta pe adresa support.ro@mercusys.com

Ne puteți urmări și pe:

*Ratele maxime ale semnalului wireless sunt ratele fizice derivate din specificațiile standardului IEEE 802.11. Cantitatea reală de date wireless și acoperirea wireless nu sunt garantate și pot varia în funcție de 1) factori de mediu, inclusiv materialele de construcție, obiectele fizice și obstacole, 2) condiții de rețea, inclusiv interferențe locale, volum, densitatea traficului și complexitatea rețelei și 3) limitările clientului, inclusiv performanța nominală, locația, conexiunea, calitatea și cond