Procesoare AMD disponibile in noile modele Chromebook si o gama noua de produse mobile

1280px-AMD_Logo.svg

AMD a anunțat astăzi o serie de procesoare noi care se vor adăuga in gamele existente de notebook-uri, din toate segmentele de piață:

  • Procesoarele 2nd Gen AMD Ryzen 3000 Series Mobile ce vor putea fi regăsite in notebook-uri ultrathin și de gaming,
  • Procesoare AMD Athlon 300 Series Mobile pentru laptopuri mainstream, bazate pe tehnologie “Zen” core, și
  • Procesoare optimizate 7th Gen AMD A-Series integrate pentru prima data in dispozivite Chromebook

Noua serie de procesoare mobile AMD Ryzen 3000 Series include cel mai rapid procesor pentru laptopuri ultrasubțiri și livrează creșteri de performanță impresionante, în comparație cu concurența. Gama de produse include următoarele modele.

Product Model Cores/
Threads
TDP Boost/Base Freq. Radeon Graphics GPU Cores Max GPU Freq. L2+L3 Cache
AMD Ryzen™ 7 3750H 4C/8T 35W 4.0/2.3 GHz Vega 10 1400 MHz 6MB
AMD Ryzen™ 7 3700U 4C/8T 15W 4.0/2.3 GHz Vega 10 1400 MHz 6MB
AMD Ryzen™ 5 3550H 4C/8T 35W 3.7/2.1 GHz Vega 8 1200 MHz 6MB
AMD Ryzen™ 5 3500U 4C/8T 15W 3.7/2.1 GHz Vega 8 1200 MHz 6MB
AMD Ryzen™ 3 3300U 4C/4T 15W 3.5/2.1 GHz Vega 6 1200 MHz 6MB
AMD Ryzen™ 3 3200U 2C/4T 15W 3.5/2.6 GHz Vega 3 1200 MHz 5MB
AMD Athlon 300U 2C/4T 15W 3.3/2.4 GHz Vega 3 1000 MHz 5MB

În plus, Procesoarele 7th Gen AMD A-Series ce vor fi integrate in noile modele Chromebook produse de Acer si HP începând din această lună, asigură browsing fluid și productivitate eficientă pe rețelele sociale, streaming și webgaming. Gama de modele disponibile in produsele Chromebook include:

Product Model Cores/
Threads
TDP Boost/Base Freq. Radeon Graphics GPU Cores/Shaders Max GPU Freq. L2 Cache
AMD A6-9220C 2C/2T 6W 2.7/1.8 GHz R5 Series 3 / 192
(GCN 1.2)
720 MHz 1MB
AMD A4-9120C 2C/2T 6W 2.4/1.6 GHz R4 Series 3 / 192
(GCN 1.2)
600 MHz 1MB

Mai multe informații puteti regăsi pe acest link, o prezentare susținută de Robert Hallock, AMD Senior Technical Marketing Manager

ELKO anunta extinderea certificarilor Cisco pentru echipamentele APC by Schneider Electric din oferta sa

ELKO Romania, companie membra a grupului ELKO specializata in distributia unei game largi de echipamente si solutii IT, anunta ca rack-urile din seria APC NetShelter SX si solutiile Micro Data Center furnizate de Schneider Electric au obtinut certificarea Cisco UCS pentru pre-asamblare si livrare.

Lider in solutii de management al alimentarii cu energie, Schneider Electric a obtinut certificarea Cisco Unified Computing System (UCS) pentru pre-asamblare si livrare, pentru toate rack-urile APC NetShelter SX cu tehnologie Shock Packaging si pentru echipamentele Micro Data Center Xpress SX 24U si 42U. Astfel, compania a obtinut extinderea acestei certificari de la un singur format standard la o intreaga gama de produse, oferind clientilor si partenerilor mai multa flexibilitate in alegerea unor solutii si echipamente eficiente.

Seria de produse NetShelter SX include 13 modele preconfigurate cu elemente de ambalare si livrare Shock Packaging, plus mii de optiuni de personalizare ce permit configurarea pentru procese dedicate, precum Micro Data Center Xpress SX 24U si 42U, care sunt prevazute cu toate elementele de infrastructura fizica APC by Schneider Electric. De acum, toate aceste produse sunt certificate la nivel mondial pentru a fi livrate cu pachete pre-integrate cu servere Cisco UCS. Prin introducerea acestor certificari, echipamentele APC ofera partenerilor si clientilor garantia unei compatibilitati pre-testate si demonstrate, punandu-le totodata la dispozitie mai multe optiuni pentru flexibilitate extinsa cu costuri reduse.

Aceasta certificare este esentiala pentru clientii nostri, deoarece furnizeaza garantia ca produsele noastre pot fi furnizate cu echipament preinstalat in valoare chiar si de milioane de dolari”, a spus Dave Johnson, EVP, Divizia IT, la Schneider Electric. “Schneider Electric mentine o alianta stransa cu Cisco, oferind impreuna clientilor solutii integrate de cea mai buna calitate, ce constituie pietrele de temelie pentru infrastructura edge”, a continuat acesta.

Cisco UCS este lider in infrastructura convergenta si reprezinta punctul de plecare pentru NetApp FlexPod, Dell|EMC VBLOCK, IBM VersaStack, Pure Storage FlashStack si Microsoft Azure Stack, alaturi de solutia hiper-convergenta Cisco HyperFlex. Datorita certificarii, toate aceste infrastructuri convergente pot fi livrate in rack-urile APC NetShelter SX prevazute cu Shock Packaging. Ca urmare, partenerii si integratorii de sisteme obtin beneficii multiple, economising atat timp, cat si spatiu, nemaifiind nevoiti sa despacheteze, instaleze si configureze toate echipamentele pe parcursul procesului de integrare.

Pentru a oferi cel mai inalt nivel de siguranta la transport, produsele APC NetShelter SX cu Shock Packaging au fost supuse unor proceduri de testare riguroase, ce depasesc standardul International Safe Transit Association 3E. Astfel, Schneider Electric a investit puternic in testare si analiza pentru a masura fortele la care este supus echipamentul si abilitatea NetShelter de a le prelua, obtinand astfel caracteristicile unei livrari in siguranta deplina, ce i-au adus certificarea Cisco.

APC by Schneider a fost compania perfecta pentru incheierea unui parteneriat in spatiul solutiilor Micro Data Center”, a spus Dan Hanson, Senior Director, UCS Product Management la Cisco. “Prin alianta noastra, ne intarim eforturile de a livra cele mai bune solutii Edge si IoT din lume, caracterizate prin flexibilitate, rezistenta si viteza de instalare”, a continuat acesta.

Totodata, trebuie precizat ca familia de produse NetShelter SX dispune de o gama extinsa de optiuni, pentru a putea satisface o gama larga de cerinte din partea utilizatorilor, astfel inregistrand vanzari de peste 1 milion de unitati. Produsele sunt disponibile in diverse formate si dimensiuni, astfel incat administratorii IT sa poata folosi spatiul disponibil intr-un mod cat mai eficient. Iar datorita certificarii Cisco USC, APC NetShelter SX ofera o solutie end-to-end perfect sigura pentru incarcarea, transportul, descarcarea si instalarea de echipament IT cu o greutate de peste 900 de kilograme.

Despre APC by Schneider Electric


APC by Schneider Electric, lider global in furnizarea de solutii integrate de electro-alimentare de siguranta si climatizare de precizie, ofera produse, software si sisteme destinate resedintelor, birourilor, centrelor de date si mediilor industriale. Printr-un angajament strict in privinta calitatii, APC ofera solutii revolutionare, eficiente din punct de vedere energetic pentru aplicatii tehnologice critice si industriale care sunt instalate si intretinute intr-un mod exemplar de-a lungul intregii durate de viata.
www.apc.com 

 

Despre Grupul ELKO si ELKO Romania

Grupul ELKO este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse si solutii IT din regiune, reprezentand 210 de producatori si oferind o gama larga de produse si servicii catre mai mult de 7700 de companii, producatori de calculatoare, retaileri, integratori de sisteme din 30 de tari in Europa si Asia Centrala. Cifra de afaceri a grupului in 2017 s-a ridicat la 1.593 de milioane USD.

ELKO Romania face parte din Grupul ELKO si este specializata in distributia unei game largi de echipamente si solutii IT: solutii mobile, componente, solutii de infrastructura IT si de stocare, solutii de supraveghere video, echipamente industriale, software, periferice. Compania comercializeaza produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor sai, companii revanzatoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiecteaza, instaleaza si revand solutii IT, sisteme de comunicatii si supraveghere video), adresand toate canalele de distributie IT & Telecom.

Mai multe informatii:

www.elko.ro

Noile monitoare Samsung 2019 sunt proiectate pentru spații moderne de lucru și jocuri de generație următoare

Samsung Space Monitor (1)

Samsung oferă un Space Monitor minimalist pentru spații moderne de lucru, un monitor ultra-wide de 49 de inci CRG9 pentru o experiență extremă de gaming și un monitor curbat 4K UHD cu un design subțire pentru creatorii de conținut

București, România – 4 ianuarie 2019 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat trei noi modele de monitoare: modernul și minimalistul Space Monitor, modelul CRG9 conceput pentru o experiență de joc fără precedent și UR59C, un monitor curbat 4K UHD uimitor, ideal pentru creatorii de conținut. Monitoarele oferă cele mai bune tehnologii și au ecrane ultra-wide și culori reale pentru o experiență de gaming imersivă, dar și design-uri care permit economisirea de spațiu pentru a crește productivitatea.

“Cea mai recentă colecție de monitoare Samsung este incredibil de versatilă și demonstrează angajamentul nostru de a continua inovarea în această categorie de produse. Toate aceste monitoare fac parte din strategia noastră extinsă din acest an de a oferi utilizatorilor opțiuni pentru a obține ceea ce își doresc – dispozitive frumoase și utile care să îi inspire să facă mai mult”, a declarat Seog-gi Kim, Vicepreședinte Executiv al departamentului Visual Display Business la Samsung Electronics.

Space Monitor: Modern, minimalist și cu un design flexibil

Space Monitor de la Samsung profită de designul său elegant și de funcționalitatea pe care o are pentru a permite utilizatorilor să se concentreze asupra a ceea ce se află pe ecran și nu a ceea ce este în jur. Soluția unică de economisire a spațiului, integrată complet monitorului printr-un braț minimalist ce se fixează pe birou și eliberează spațiul din jurul acestuia, oferă utilizatorului o productivitate maximă.

Samsung Space Monitor este ușor de configurat și reglat atunci când nu este utilizat și poate fi depozitat simplu, pe perete, doar printr-o împingere înapoi. Prin reglarea ergonomică facilă, accesul la porturi și un sistem discret de gestionare a cablului, Space Monitor îmbunătățește forma și funcția oricărei stații de lucru sau a biroului de acasă.

Dincolo de design-ul său, Space Monitor este un monitor bogat în caracteristici, de înaltă performanță. Modelul de 27 de inci oferă rezoluție QHD pentru imagini incredibil de detaliate, cu unghi drept, în timp ce modelul de 32 de inci prezintă conținut în 4K UHD.

Space Monitor oferă utilizatorilor un braț unic, care poate dispărea în partea din spate a ramei subțiri a monitorului. Când suportul este utilizat, monitorul poate fi ușor înclinat sau extins de pe perete. De asemenea, poate fi coborât la nivelul biroului, iar caracteristica Samsung – Zero Height Adjustable Stand oferă versatilitate maximă când vine vorba de preferința de vizualizare. Standul nu numai că permite utilizatorilor să se simtă mai confortabil, dar, totodată, elimină dificultatea gestionării cablului prin integrarea cablurilor de alimentare și HDMI prin braț respectiv, pentru o imagine curată și flexibilă.

Samsung Space Monitor (2)

Monitorul de gaming CRG9 49”: Ecran super ultra-wide cu rezoluție QHD duală

Modelul CRG9 este primul monitor de gaming de înaltă rezoluție super ultra-wide, cu un raport de aspect de 32:9. Acesta oferă o rată de reîmprospătare de 120 Hz, cu un timp de răspuns rapid de 4 ms pe un display de 49 de inci, care minimizează întârzierea imaginii și încețoșarea mișcării, totul pentru a ține pasul cu jocurile rapide. Construit pentru o experiență de joc superioară, monitorul este dotat cu tehnologia AMD Radeon FreeSync™ 2 HDR, pentru a reduce incoerența imaginilor și latența de intrare și a asigura utilizatorul de cea mai bună rată a cadrelor și cea mai fluidă experiență de joc.

Conținutul prinde viață cu adevărat pe un CRG9, acesta beneficiind de o rezoluție QHD duală (5120×1440) și de tehnologia HDR10 cu o luminozitate de vârf de 1.000 niți, oferind detalii superbe în cele mai strălucitoare și cele mai întunecate părți ale unei imagini. Monitorul utilizează, de asemenea, tehnologia revoluționară Quantum Dot de la Samsung pentru o reproducere excepțională a culorilor, iar curbura ecranului de 1.800 mm și câmpul ultra-wide oferă vizibilitate completă.

Echivalent cu două monitoare QHD 16:9 de 27 de inci amplasate unul lângă altul, ecranul super ultra-wide de 32:9 oferă, de asemenea, o flexibilitate maximă de multitasking, asistată de funcția PBP (Picture-by-Picture), ce permite vizualizarea a două surse video pe același ecran. Modelul CRG9 include un port HDMI, două porturi de afișare, opțiuni USB 3.0 și conectivitate căști. De asemenea, Samsung a proiectat CRG9 și cu un stand la o dimensiune mai mică, pentru mai mult confort și flexibilitate în spațiul fiecărui gamer.

Samsung CRG9 super wide monitor

Monitorul UR59C 32”: Primul model curbat 4K UHD, de 32 de inci, din lume, proiectat pentru creatorii de conținut

Ideal pentru creatorii de conținut care caută atât versatilitatea, cât și performanța, noul monitor UR59C de 32 de inci are un afișaj curbat UHD cu un raport de contrast de 2.500:1 și o rezoluție 4K UHD de 3840×2160, cu suport pentru până la un miliard de culori. Curbura 1500R oferă o experiență cu adevărat imersivă, care strălucește în timp ce creează conținut și artă sau în timp ce sunt vizionate videoclipuri sau jocuri, reducând, în același timp, oboseala ochilor, asociată în mod obișnuit cu perioade mai lungi de utilizare tradițională a monitorului.

Disponibil în varianta de culoare Dark Blue Gray, modelul UR59C are un design super-subțire, cu o adâncime de numai 6,7 mm și o carcasă în spate cu textură textilă. Ecranul cu 3 fețe, fără bare, este atașat unui suport metalic subțire, dar robust, cu bază cu două vârfuri, care înfășoară cablurile și reduce amprenta sa pe spațiul de lucru.

Toate cele trei noi monitoare pot fi văzute la standul #15006 al Samsung de la CES, din Sala Centrală a Centrului de Convenții din Las Vegas, în perioada 8-11 ianuarie 2019.

Samsung UR59C 32” Monitor

Pentru mai multe informații despre monitoarele Samsung, vă rugăm să accesați: http://displaysolutions.samsung.com/ces2019.

ADATA lanseaza SSD-urile XPG GAMMIX S11 Pro si SX6000 Lite

ADATA® Technology, producator de top de module DRAM de inalta performanta, produse NAND Flash si accesorii mobile, anunta lansarea a doua noi produse de gaming: SSD-ul PCIe Gen3x4 M.2 2280 XPG GAMMIX S11 Pro si SSD-ul PCIe Gen3x4 M.2 2280 SX6000 Lite, continuand astfel traditia si promisiunea de a oferi dispozitive ce sporesc performantele in jocuri.

XPG GAMMIX S11 Pro – Viteze mari, temperature reduse

Echipate cu tehnologie 3D NAND Flash avansata, SSD-urile XPG GAMMIX S11 Pro au capacitati de stocare mai mari, de la 256GB pana la 1TB, asigurand in acelasi timp o eficienta mai mare, o fiabilitate robusta si un TBW ridicat (Total Bytes Written). Folosind interfata PCIe Gen3x4 foarte rapida si suport pentru NVMe 1.3, SLC Caching inteligent si DRAM cache buffer, noul SSD accelereaza vitezele de citire/scriere pana la 3500/3000 MB/s si ofera o performanta random de pana la 390K/380K IOPS. Fie ca vorbim de jocuri de ultima generatie, boot sau transferuri de fisiere mari, SSD-urile din gama S11 Pro le realizeaza rapid si eficient. Noile produse suporta, de asemenea, si tehnologia LDPC (Low-Density Parity-Check) pentru a detecta si remedia o gama mai larga de erori de date pentru transferuri de date mai exacte. Intre timp, End-to-End Data Protection si suportul RAID Engine asigura securitatea datelor si imbunatatesc stabilitatea transferurilor. In plus, un radiator cu un design inspirat de masinile sport face ca SSD-urile S11 Pro sa arate cool si sa ramana reci. In comparatie cu SSD-urile M.2 fara radiator, un SSD S11 Pro este mai rece cu pana la 10° C, oferind astfel stabilitate sporita sistemului.

XPG SX6000 Lite – Este timpul sa treceti la PCIe

Utilizatorii care isi doresc sa inlocuiasca vechile SSD-uri SATA pot alege noile SSD-uri XPG SX6000 Lite PCIe Gen3x4 M.2 2280. Cu suport NVMe 1.3, echipate cu tehnologie NAND Flash 3D si cu o capacitate de stocare de pana la 1TB, noile SSD-uri sunt o alegere de upgrade excelenta. Dispunand de memorii HMB (Host Buffer Buffer) si SLC Caching, acestea ajung la viteze de citire/scriere de pana la 1800/1200 MB/s si ofera performante random de pana la 220K/200K IOPS. Ca si in cazul SSD-urilor GAMMIX S11 Pro, SSD-urile SX6000 Lite utilizeaza tehnologia LDPC (Low-Density Parity-Check) pentru a detecta si remedia o gama mai larga de erori de date, oferind astfel transferuri de date mai fiabile si o durata mai lunga de viata a produsului. SSD-urile din gama SX6000 Lite sunt ideale pentru notebook-uri, desktop-uri cu dimensiuni reduse si chiar unele ultrabook-uri.

Allview lansează pe piață primele sale Smart TV-uri cu Android™

Brandul autohton începe din această lună comercializarea televizoarelor smart cu Android TV și Google Assistant integrat, Allview fiind și singurul brand din Europa care are contract semnat cu Compania Google în acest sens.  

Cu diagonale impresionante, de 50” și 58”, Android TV-urile de la Allview promit experiențe remarcabile în materie de imagine, sunet, divertisment, gaming și control interactiv al caselor inteligente.

Imagine și sunet la superlativ!

Sunt două dintre calitățile pe care se focusează cele mai smart tehnologii integrate în televizoarele cu Android™ de la Allview.

Noile Android TV-uri sunt capabile de management-ul inteligent al luminozității, reducerea excelentă a zgomotului din imagine, îmbunătățirea semnificativă a tranzițiilor de culoare și oferă  o experiență optimă de vizualizare din orice unghi.

Performanța sunetului este susținută de: DTS, Dolby Audio și Dynamic Range Compression, alături de difuzoarele full range încorporate în incinte acustice, pentru redarea unui sunet clar, de înaltă fidelitate.

Experiență cinematografică inedită

Utilizatorul are la un click distanță filmele pe care le iubește, clipurile de pe YouTube și orice conținut media de pe telefonul personal prin funcția ChromeCast inclusă în Android tv.

Mega Gaming Experience

Doar prin atașarea unui gamepad, televizorul se transformă într-un veritabil centru de gaming, unde utilizatorul beneficiază de sute de jocuri gratuite.

Descoperă magia și simplitatea cu care poți controla casa!

Utilizatorul are controlul total al dispozitivelor smart din casă, indiferent de brandul acestora. Comenzile precum: turn on the light, set temperature at 24 degrees, turn on the air conditioner, turn on the coffee maker etc sunt astfel unificate pentru ca acțiunile acestuia să fie mai facile ca oricând.

Mai mult, datorită telecomenzii inteligente și Google Assistant-ului integrat, tot ce ține de agenda utilizatorului va fi la dispoziția acestuia în câteva secunde, prin comandă vocală. Întrebări și comenzi precum: set an alarm, add to my shopping list, when is my next flight etc își primesc instant răspunsurile, printr-o sincronizare perfectă.

Mai multe detalii despre Android tv-urile de la Allview, aflați de pe https://www.allview.ro/android-tv/. Comenzile făcute până în 06.01.2019 beneficiază de returnarea TVA-ului.

Samsung Electronics își extinde parteneriatele și centrele de certificare, construind propriul ecosistem HDR10+

Certificarea HDR10+ și programul logo îmbunătățesc experiența de vizionare cu conținut mult mai realist cu peste 40 de membri, precum furnizori de conținut și producători de chip-uri pentru smartphone-uri

București, România – 24 decembrie, 2018 – Samsung Electronics a anunțat expansiunea ecosistemului HDR10+ către 45 de industrii partenere și construcția unui nou centru de certificare în China. Noile parteneriate, ce includ atât servicii de online streaming sau de conținut, cât și servicii pentru industria de semiconductori, vor îmbunătăți calitatea imaginii pentru utilizatori și vor extinde impactul pe care îl are tehnologia HDR10+ pe diferite segmente de piață.

În luna iunie, Samsung Electronics a lansat programul de certificare HDR10+ și logo în parteneriat cu 20th Century Fox și Panasonic. HDR10 + este tehnologia standard Samsung de ultimă generație pentru procesarea imaginilor, care optimizează nivelurile de luminozitate și contrastul pentru fiecare cadru, ceea ce face ca zonele luminoase și cele întunecate să fie mai intense, astfel încât să ofere o experiență reală de vizionare.

Datorită noilor parteneriate pe care Samsung le-a încheiat cu furnizori de conținut, utilizatorii vor putea accesa în curând mai mult conținut în culori vii, cât mai apropiate de realitate. Rakuten TV, un serviciu european online de streaming, va oferi conținut HDR10 + începând cu prima jumătate a anului viitor. Unul dintre cele mai mari servicii OTT / VOD din Europa Centrală și de Est, MEGOGO, finalizează în prezent procesul de licențiere HDR10+, adoptând oficial HDR10+ și intenționează să lanseze conținut HDR10+ pe platforma sa, care poate fi vizionat pe toate device-urile Samsung Smart TV.

De asemenea, în 2017, Samsung a lansat serviciul premium de streaming video, împreună cu Amazon, Prime Video devenind primul serviciu de streaming care difuzează toate videoclipurile de 4K (UHD) în HDR10+. În 2018, Amazon a integrat HDR10+ în Amazon Fire Stick 4K, care a fost lansat în octombrie. Un alt partener HDR10+ este și Warner Bros. Home Entertainment a creat peste 70 de titluri compatibile HDR10+ și intenționează să aibă peste 100 de titluri disponibile pentru distribuție digitală în HDR10+ până la începutul anului viitor.

Samsung încheie, de asemenea, parteneriate cu principalii producătorii de cipuri pentru smartphone-uri. Qualcomm, un producător de echipamente pentru semiconductori și de telecomunicații din Statele Unite și un membru al alianței HDR10+, a anunțat recent că HDR10+ va fi integrat pe noul său chip Snapdragon 855. Arm, companie britanică și lider de inovație în tehnologia mobilă, care a colaborat cu Samsung System LSI, se va alătura, de asemenea, rețelei HDR10+, crescând astfel influența tehnologiei HDR10+ în categoria mobilă.

„În contextul în care HDR este deja una dintre cele mai importante tehnologii, responsabilă pentru calitatea excelentă a imaginii, formatul Samsung HDR10+ câștigă din ce în ce mai mult teren. HDR10+ a fost deja foarte bine primit de către companii importante din diverse industrii. Samsung va continua să dezvolte această tehnologie, menținându-și poziția de lider în tehnologia HDR și prezența constantă pe piața globală TV”, a declarat Hyogun Lee, Vicepreședinte executiv al Visual Display Business Samsung Electronics.

Display inovativ pentru noua serie X de la Allview

Pentru noua serie X, pe care o vom cunoaște în 2019, Allview ia în calcul mai multe variante de display. Opțiunile preferate de brandul autohton se îndreaptă spre display-ul full, în care imaginea nu este limitată în niciun fel.

Telefoanele noii serii ar putea dispune de ecranul prevăzut cu o zonă specială pentru camera selfie, astfel încât întreg display-ul să fie utilizabil. Camera nu ar mai păstra, în acest caz, senzorul de luminozitate. Display-ul “cu orificiu” pentru cameră nu este singura variantă discutată la Allview. Păstrarea unui full display absolut și găsirea unei alte soluții pentru selfie-camera este de asemenea o opțiune analizată pentru noile telefoane Allview.

“Luăm în calcul mai multe variante pentru selfie-camera și pentru tipul de display. Vrem să oferim utilizatorilor o serie revoluționară, așa că încă testăm și cântărim opțiunile, pentru a aduce pe piață o întreagă serie de avantaje, a explicat Lucian Peticilă, managerul general Allview.

Tot pentru display, Allview a optat deja, în cazul noii serii X, pentru soluția inovativă flex–on-glass, trecând la următorul nivel față de chip-on-flex și flex-on-board și lăsând astfel și zona inferioară a display-ului mai curată.

NOILE MONITOARE LG „ULTRA” PREZENTATE LA CES 2019

Inclusiv UltraWide de 49 inch pentru o productivitate superioară

și High-Speed UltraGear pentru gaming imersiv la următorul nivel

Luna viitoare, în cadrul CES 2019, LG Electronics (LG) va lansa noile monitoare din seria „Ultra”, care includ atât modelele UltraWide pentru o productivitate remarcabilă, cât și UltraGear pentru o experiență de gaming îmbunătățită.

Consolindând reputația LG în categoria monitoarelor UltraWide (21:9 și mai mult), dimensiunea impresionantă a noului monitor UltraWide de 49 de inch (modelul 49WL95) este ideală pentru a spori productivitatea în orice mediu de lucru, în timp ce monitorul de gaming UltraGear (modelul 38GL950G) combină calitatea superbă a imaginii cu o viteză surprinzătoare, pentru a oferi gamerilor o experiență impecabilă.

Monitoare LG UltraWide în 2019

Monitorul LG UltraWide are un ecran curbat cu aspect ratio 32:9, care oferă o calitate excepțională a imaginii. LG 49WL95 este o soluție de înaltă calitate care înlocuiește configurații greoaie multi-monitor. LG UltraWide este ideal pentru multitasking mulțumită spațiului suplimentar furnizat de ecranul de 49 de inch și formatul 32:9. Rezoluția de 5120 x 1440 pixeli (echivalentul a două Side-by-Side Quad High Definition de 27 inch) și 108 pixeli per inch (PPI) asigură o claritate optimă a imaginii, documentele fiind mai ușor de citit, iar fișierele video și imaginile mai ușor de editat.

Cel mai nou monitor LG UltraWide este un instrument de creștere a productivității. Potrivit pentru orice tip de muncă, acest monitor este perfect pentru cei care lucrează în domeniul finanțelor, al tehnologiei informației, al designului și al arhitecturii, unde sunt necesare precizia și calitatea afișării. Utilizând tehnologie IPS, noul monitor UltraWide oferă o reproducere excelentă a culorilor, acoperind 99% din spațiul de culoare sRGB. Cu suport HDR10, acest monitor este capabil să ruleze jocuri și să afișeze materiale video compatibile HDR.

LG UltraGear 2019

LG lansează pentru gamerii aflați la CES noul monitor Nano IPS UltraGear, cu suport NVIDIA G-SYNC și o rată de reîmprospătare de 144Hz pentru jocuri rapide și fluide. Monitorul UltraGear oferă gamerilor un aspect ratio de 21:9, pe un ecran curbat cu un design fără margini. Tehnologia Sphere Lighting, proiectată pentru o ambianță impecabilă în gaming, oferă până la șase setări de culori diferite care se găsesc în partea din spate a monitorului și pot fi adaptate la dispoziția jucătorilor, ajutând, de asemenea, la reducerea oboselii ochilor.

Specifications:

49WL95C 38GL950G
Aspect Ratio  49-inch 32:9 Curved UltraWide  

38-inch 21:9 Curved UltraWide

Resolution Dual QHD (5120 x 1440)  

WQHD+ (3840 x 1600)

Brightness 350 nits (Typical)  

450 nits (Typical)

Color Gamut sRGB 99 percent (Typical)  

DCI-P3 98 percent (Typical)

Interface USB-C x 1, HDMI x 2,

DP x 1, USB3.0 (4 down)

HDMI x 1, DP x 1,

USB 3.0 (1 up / 2 down)

Charging 85 Watt (via USB-C)  

Feature PBP (3 maximum), Ambient Light Sensor, Color Calibrated, Dual Controller S/W,

OnScreen Control S/W

144Hz, NVIDIA G-SYNC,

Sphere Lighting, DAS Mode,

Black Stabilizer, Crosshair,

Gamer Friendly GUI

Sound 10W x 2Ch (with Rich Bass)  

N/A (Headphone Out)

HAS Stand Tilt (-5~15º)

Height (110mm)

Swivel (-5~15º)

 

Tilt (-5~15°)

Height (110㎜)

Others Enhanced Color

 

„LG aduce în mod constant pe piață monitoare avansate, dotate cu funcții și caracteristici specifice pentru diferite segmente de piață”, a declarat Jang Ik-hwan, șeful diviziei IT, LG Home Entertainment. „Cu o gamă largă de modele care prioritizează productivitatea, calitatea imaginilor și gamingul spectaculos, tot mai mulți consumatori văd LG ca lider de inovare în categoria monitoare”.

Vizitatorii CES 2019 din 8-11 ianuarie sunt încurajați să viziteze standul #11100 de la Las Vegas Convention Center pentru a vedea în detaliu cele mai recente monitoare LG.

RAZER LANSEAZĂ PRIMUL SET DE MOUSE ȘI TASTATURĂ WIRELESS DIN LUME PROIECTATE PENTRU XBOX ONE

Razer Turret pentru Xbox One aduce un sistem de iluminare sincronizat cu jocurile, dar și alte caracteristici destinate exclusiv folosirii în sufragerie

 Precomenzile sunt disponibile în mod exclusiv prin Microsoft Store

 BUCUREȘTI, 20 decembrie 2018 – Razer, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial a prezentat o nouă metodă de a juca pe consolă prin intermediul Razer Turret pentru Xbox One, o combinație de mouse și tastatură wireless proiectate special pentru Xbox One.

“Suntem deosebit de mândri de colaborarea cu Microsoft și de acest rezultat exclusiv,” a declarat Min-Liang Tan, co-fondatorul și CEO-ul Razer. “Razer Turret pentru Xbox One face posibilă experiența folosirii unei tastaturi și a unui mouse pe Xbox One, sincronizând totodată sistemul de iluminare cu jocurile rulate.”

Construit pentru a fi folosit din confortul canapelei, Razer Turret pentru Xbox One se bazează pe o conexiune wireless stabilă și deosebit de rapidă pe 2.4 GHz realizată prin utilizarea unui dongle conectat la consolă. Bateriile încorporate oferă o autonomie de până la 40 de ore dintr-o singură încărcare.

Datorită tehnologiilor Xbox Dynamic Lighting și Razer ChromaTM, jucătorii de consolă au acces la cel mai avansat sistem de iluminare care oferă peste 16,8 milioane de combinații de culori și efecte speciale. În plus, Razer colaborează cu dezvoltatorii de jocuri pentru a implementa suportul pentru Xbox Dynamic Lighting și Razer ChromaTM în cadrul cât mai multor jocuri video. La ora actuală utilizatorii pot profita de avantajele acestui sistem în mai multe jocuri, printre care “X-Morph-Defense și “Vermintide 2”.

“Razer ChromaTM se extinde și mai mult în sufragerie,” a completat Tan, “continuând succesul pe care l-am înregistrat cu integrarea Philips Hue.”

Tastatura se bazează pe binecunoscutele switch-uri mecanice de gaming dezvoltate de Razer, asigurând o durată de viață de până la 80 de milioane de acționări. Dashboard-ul Xbox poate fi accesat prin simpla apăsare a butonului Xbox dedicat.

Mouse-ul se bazează pe deosebit de popularul Razer Mamba Wireless și dispune de un senzor optic 5G extrem de performant. Switch-urile mecanice Razer folosite în cadrul mouse-ului asigură o durată de viață de până la 50 de milioane de clicuri.

Pentru maximum de confort, suprafața dedicată mouse-ului este încorporată în tastatură: după ce mousepad-ul nu mai este folosit, el poate fi glisat sub aceasta. Tastatura include și un suport ergonomic pentru încheieturi sporind astfel confortul pe durata sesiunilor de joacă prelungite.

Razer Turret pentru Xbox One este complet compatibil și cu PC-ul (Windows 10), permițând utilizatorilor să folosească aceleași periferice atât pe PC, cât și pe consolă.

Pentru mai multe informații vizitați pagina https://www.razer.com/gaming-keyboards/razer-turret-for-xbox-one/

Imagini: LINK

Preț: 249.99 dolari

Disponibilitate:

Microsoft Store (America de Nord) : Precomandă (Fiecare precomandă primește ca bonus un card cadou Xbox în valoare de 25 de dolari)

La nivel global: trimestrul I 2019 ( doar cu layout US)

Specificații produs:

Tastatură Razer Turret pentru Xbox One:

  • Switch-uri mecanice Razer™ cu acționare la forță de 50 g
  • 80 de milioane de acționări
  • Xbox Dynamic Lighting
  • Razer Chroma™ oferă posibilitatea de personalizare cu 16.8 milioane de culori
  • Layout compact
  • Suport ergonomic pentru încheieturi
  • Taste cu înălțime redusă
  • Compatibilă cu Razer Synapse
  • Antighosting cu 10-key roll-over
  • Compatibilă cu PC și Xbox One
  • Taste complet programabile cu posibilitatea de înregistrare macro (doar pe PC)
  • Opțiune ”gaming mode” (doar pe PC)
  • Dimensiuni aproximative: 194 mm / 7.64 in (Lățime) X 390 mm / 15.35 in (Lungime) X 36.93 mm / 1.45 in. (Înălțime)
  • Dimensiuni  aproximative (cu mousepad extins): 194 mm / 7.64 in (Lățime) X 600 mm / 23.62 in (Lungime) X 36.93 mm / 1.45 in (Înălțime)
  • Greutate aproximativă: 1860 g / 4.10 lbs.
  • Lungimea cablului: 2 m / 6.56 ft.

Mouse Razer Turret pentru Xbox One:

  • Senzor optic avansat Razer 5G cu o rezoluție reală de 16.000 DPI
  • Până la 450 inci per secundă (IPS) / accelerație 50 G
  • 7 butoane Hyperesponse programabile individual
  • Switch-uri mecanice Razer™ pentru mouse, cu un ciclu de viață de 50 de milioane de clicuri
  • Rotiță de scroll cu feedback tactil, dedicată gamingului
  • Design ergonomic pentru dreptaci
  • Xbox Dynamic Lighting
  • Razer Chroma™ oferă posibilitatea de personalizare cu 16.8 milioane de culori
  • Memorie hibridă On-Board și stocare în cloud
  • Compatibilitate Razer Synapse
  • Compatibil cu PC și Xbox One
  • Dimensiuni aproximative: 125.70 mm / 4.95 in (Lungime) X 70 mm / 2.75 in (Lățime) X 43.20 mm / 1.70 in (Înălțime)
  • Greutate aproximativă (fără cablu): 106 g / 0.21 lbs
  • Cablu de încărcare: 0.15 m / 0.49 ft
  • Lungimea cablului USB: 2.10 m / 6.89 ft

Durată de funcționare cu o singură încărcare:

  • Tastatura Razer Turret pentru Xbox One
    • Până la 11 ore în modul standard de iluminare
    • Până la 43 de ore fără iluminare
  • Mouse-ul Razer Turret pentru Xbox One
    • Până la 30 ore în modul standard de iluminare
    • Până 50 de ore fără iluminare

Configurații ideale pentru birou cu ajutorul monitoarelor AOC

București, 19 decembrie 2018 – AOC dispune de o gamă variată de monitoare care se pretează unor nevoi diversificate. Multe dintre monitoarele AOC sunt ideale pentru utilizatorii care caută maximizarea productivității sau o experiență captivantă de gaming datorită posibilității de montare a unui ansamblu de multiple monitoare. AOC oferă o serie de idei simple atât pentru gamerii care caută să-și maximizeze experiența de joc cât și pentru utilizatori profesioniști care vor să își sporească eficiența la locul de muncă. Multe dintre plăcile grafice oferă suport pentru instalarea a 3 monitoare care să ruleze simultan, facilitând cu mult amenajarea unei configurații de multiple monitoare. În continuare sunt prezentate câteva posibilități de amenajare a spațiului de la birou.

Productivitate crescută prin alăturarea a două monitoare X24P1 (16:10)

Două monitoare X24P1 cu rată de aspect de 16:10

Modelul AOC X24P1 face parte din seria P1, formată din monitoare destinate companiilor. Raportul de aspect de 16:10 a monitorului de 24.1 inchi și rezoluția de 1920x1200p sporesc din start productivitatea, asigurând un spațiu de lucru generos care permite utilizarea documentelor, realizarea proiectelor și navigarea pe internet în mod rapid și eficient.

Companiile au observat deja beneficiile aduse de configurațiile formate din multiple monitoare, prin prisma faptului că utilizatorii se pot ocupa simultan de corespondența cu un client prin e-mail pe un monitor – astfel încât să nu se piardă niciun mesaj nou – și pot lucra la proiectele lor pe celălalt. Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Utah, utilizarea unei configurații de multiple monitoare crește productivitatea cu 10% și reduce erorile cu 33%, în timp ce potrivit unui alt studiu realizat cu un eșantion de peste o mie de utilizatori, productivitatea lor a crescut în medie cu 42%.

Mulțumită designului fără margini pe 3 laturi, înălțimea ajustabilă și suportul pivotant, modelul X24P1 este potrivit pentru realizarea unei configurații de două monitoare destinată companiilor. Panoul IPS redă cu precizie culorile și oferă unghiuri largi de vizualizare pentru a asigura o experiență confortabilă pe parcursul utilizării

Configurația ideală de gaming cu monitoare Ultimate HDR care dispun de o rată de împrospătare de 144 Hz

Monitorul principal al acestui tip de configurație este modelul curbat AGON AG322QC3, destinat sesiunilor de gaming. Având un ecran de 31.5 inchi și o rezoluție de 2560x1440p, rată de împrospătare de 144 Hz și un timp de răspuns de 4 ms, este perfect pentru jocuri de acțiune, de strategie sau de luptă. De asemenea, dispune de suport VESA DisplayHDR 400 și contrast 3000:1, care permite jucătorilor să se bucure de cele mai noi titluri de jocuri și filme care necesită o capacitate grafică performantă, pe un ecran mare și confortabil.

Acestui monitor îi poate fi alăturat un G2590PX de 24.5 inchi, fiind util în special celor care realizează sesiuni live de gaming pe Twitch sau YouTube datorită faptului că le permite acestora să îl folosească drept monitor secundar pentru afișarea informațiilor necesare, a mesajelor sau pentru a interacționa rapid cu alți utilizatori.

Modelul G2590PX este potrivit pentru cei pasionați de jocuri competitive fiind echipat cu o rată de împrospătare de 144 Hz și un timp de răspuns de 1ms. În timp ce monitorul G2590PX vine echipat cu AMD FreeSync, modelul AG322QC4 dispune de AMD FreeSync 2, astfel încât gamerii să se poată bucura de o experiență de joc fără anomalii de randare și artefacte vizuale pe ambele ecrane.

Configurație ideală pentru creatori de conținut în devenire

 Modelul curbat AGON AG352UCG6 este un monitor de 35 inchi, cu o rezoluție UWQHD  de 3440x1440p, raport de aspect de 21:9, suport NVIDIA G-SYNC, rată de împropătare de 120 Hz și un panou VA cu contrast 2500:1. Este în egală măsură un amplificator de productivitate și un monitor de gaming.

Pentru o desfășurare eficientă a proiectelor, cei care se ocupă cu editare video au nevoie de un spațiu de lucru generos pentru a asigura redarea corectă și completă a cadrelor. Modalitatea de afișare ultra-wide a modelului AG3252UCG6 transformă acest monitor în alegerea ideală pentru producția video. Configurația potrivită pentru acest tip de utilizatori poate fi formată din modelul AG3252UCG6 și monitorul AGON AG271QG, de 27 inchi, cu rezoluție WQHD de 2560x1440p, panou IPS care oferă precizie sporită de redare a culorilor și suport VESA.

Trei monitoare C24G1 pentru o experiență captivantă de joc

În timp ce un singur monitor de gaming din Seria G1, precum modelul C24G1 de 24 inchi, oferă o experiență vizuală captivantă datorită unghiului de curbură de 1500R, poziționând trei din aceste monitoare se poate asigura acoperire integrală a câmpului vizual. Rata de împrospătare de 144 Hz, suportul FreeSync și timpul de răspuns de 1ms, garantează o experiență fluidă de gaming. Jucătorii pot să alăture fără probleme trei modele C24G1 datorită suportului ajustabil și designului fără margini pe 3 laturi.

Această configurație este ideală pentru fanii experiențelor oferite de un simulator de zbor sau curse, putând astfel să își realizeze cadrul perfect de gaming.