Nexus Gaming, singura echipă românească de Counter Strike: Global Offensive ajunsă în finala de la București, se luptă pentru câștigarea premiului cel mare

București, 6 decembrie 2018 – ESL (Electronic Sports League) aduce în weekend-ul 8-9 decembrie, la Romexpo, în pavilionul B2, la Bucharest Gaming Week două mari turnee, Bucharest Gaming Week CS: GO Invitational și ESL SEC (Southeast Europe Championship) de CS: GO .

ESL SEC (Southeast Europe Championship) de CS: GO a desemnat cele mai bune 4 echipe din Europa de Sud Est care vor veni la finala de la București să își dispute premiile în valoare totală de 10.000 de Euro: Windigo Gaming, Bpro Gaming (Bulgaria), Locastic Esports (Croația) și singura echipă românească rămasă în turneu și câștigătoarea sezonului VII, Nexus Gaming.

Program ESL SEC (Southeast Europe Championship)

  • Sâmbătă, ora 11:00, prima semifinală – Bpro vs. Locastic Esports
  • Sâmbătă, ora 14:00, a doua semifinală – Windigo Gaming vs. Nexus Gaming
  • Sâmbătă, ora 17:00, finala – Câștigătoarea primei semifinale vs. Câștigătoarea celei de-a doua semifinale

Turneul ESL Southeast Europe Championship, ajuns la sezonul VIII, va susține și două competiții de League of Legends și Hearthstone, care se desfășoară online. Premiile totale ale acestei competiții sunt în valoare de 17.000 Euro.

În cadrul Bucharest Gaming Week CS: GO Invitational by ESL s-au calificat 3 echipe online care vor veni la București: AVANGAR GG.BET, Vega Squadron și Sprout. Acestor echipe li se va alătura în competiție câștigătoarea turneului ESL SEC (Southeast Europe Championship).

Program Bucharest Gaming Week CS: GO Invitational

  • Duminică, ora 11:00, prima semifinală – Vega Squadron vs. Sprout
  • Duminică, ora 14:00, a doua semifinală – AVANGAR vs. Câștigătoarea SEC
  • Duminică, ora 17:00, finala – Câștigătoarea primei semifinale vs. Câștigătoarea celei de-a doua semifinale

Echipele ajunse în faza finală a acestei competiții se vor duela pentru  suma totală de 50.000€.

Biletele pentru Bucharest Gaming Week au fost puse în vânzare și pot fi achizițonate de pe www.arcub.ro , www.bilet.ro , www.entertix.ro  și www.myticket.ro  precum și din magazinele partenere acestora sau de la casa de bilete ARCUB din str. Lipscani, nr. 84-90.

Prețul biletelor pentru o singură zi va fi de 35 lei, iar abonamentul va fi de 55 lei.

Bucharest Gaming Week este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB în parteneriat cu Gaming Week.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>