Mult așteptata cameră foto Sony Alpha 7S III combină performanța supremă a imaginii cu sensibilitatea consacrată a seriei S

Noua cameră Alpha 7S III le oferă creatorilor de conținut posibilitatea de a filma 4K la 120 de cadre pe secundă, înregistrare video 10-bit 4:2:2, un interval dinamic,  de peste 15 trepte, performanță AF îmbunătățită și multe altele.  

  • Noul procesor de imagine, BIONZ XRcu putere de procesare de opt ori mai mareși cel mai nou senzor de imagine full-frame Exmor R™ CMOS de 12.1 megapixeli (efectivi, aprox.) cu iluminare din spate pentru o reducere semnificativă a distorsiunilor de tip „rolling shutter”
  • Sensibilitate ISOivfoarte ridicată, cu un interval ISO ce poate fi extins între 40 și 409600 și calitate a imaginii îmbunătățită cu o treaptă de reducere a zgomotuluiiv în intervale de sensibilitate medie și înaltă
  • Capabilitățile de înregistrare video includ 4K la 120 de cadre pe secundăi, cu adâncime de culoare pe 10 biți 4:2:2, înregistrare All Intra, formatul XAVC HS cu codec H.265 codec și multe altele
  • Interval dinamic de peste 15 treptepentru filme 
  • Ieșire video RAW pe 16-biți, prin HDMI, 4K la 60 de cadre pe secundă, pentru prima oară în seria Alpha™
  • Sistem AF hibrid rapid cu 759 de puncte de detecție a fazeicare acoperă 92% din suprafața imaginii
  • Autofocalizare pe ochi în timp real (Real-time Eye AF) îmbunătățită pentru înregistrarea videoși pentru imagini statice
  • Mecanism nou de disipare a căldurii și înregistrare tip releu pe sloturi duale, permițând înregistrarea continuă la calitate 4K cu 60 de cadre pe secundă pe 10 biți 4:2:2 pentru peste o oră, până la terminarea bateriei  
  • Sistem de stabilizare optică pe 5 axe încorporat în cameră ce suportă filmarea din mână, alături de noul Active Mode pentru suport suplimentar în cazul filmărilor din mână cu adevărat dificile
  • Cel mai luminosși cel mai marexii vizor electronic OLED de tip 0,64 cu 9,44 milioane de puncte
  • Sistem de deschidere în lateral a ecranului LCD, la diferite unghiuri, ce oferă o flexibilitate mai mare în timpul filmării
  • Sistem de meniu complet reproiectat, cu o interfață sensibilă la atingere și comenzi tactile
  • Fotografiere în rafală de până la 10 cadre pe secundăpentru mai mult de 1000 de imagini RAW consecutive necomprimate și urmărire completă AF / AE
  • Sloturi duale CFexpress Type A ce permit procesarea datelor la viteză ridicată menținând dimensiunea compactă.

Sony a anunțat astăzi mult așteptata adiție a gamei premiate de camere foto full frame mirrorless Alpha 7S⁠ — Alpha 7S III (model ILCE7SM3).

Modelul dispune de un nou senzor de tip full-frame cu iluminare din spate,  de 12,1 MP (efectivi, aprox.) cu o sensibilitate ridicată și un interval dinamic de peste 15 trepte, încorporând o serie de capabilități impresionante în ceea ce privește înregistrarea video, inclusiv filmare 4K la 120 cadre pe secundă și o adâncime de culoare 4:2:2 pe 10 biți, un nou mecanism de disipare a căldurii și un sistem de înregistrare de tip releu pe doua sloturi de card, permit filmarea pentru mai mult de 60 de minute la calitate 4K și 60 de cadre pe secundă până când bateria se termină, un nou sistem de autofocalizare, o interfață ce răspunde la comenzi tactile și un ecran LCD rabatabil, care vor transforma Alpha 7S III în instrumentul creativ suprem pentru profesioniștii video și pentru toate tipurile de fotografi și videografi.

„Alpha 7S III este cea mai bună reprezentare a pasiunii Sony pentru rezolvarea problemelor clienților noștri”, a declarat Yann Salmon-Legagneur, Director of Product Marketing, Digital Imaging, Sony Europe. „Ascultăm întotdeauna feedback-ul clienților noștri și lucrăm din greu pentru a oferi inovații care depășesc cu mult așteptările lor. Nu există un exemplu mai bun decât această nouă cameră foto. Combinând sensibilitatea ridicată consacrată a seriei S cu un nou set de funcționalități, un nivel de performanță și o experiență de utilizare care, pur și simplu, nu se mai regăsesc pe piață în acest moment – indiferent de nivelul de preț – Alpha 7S III deschide o nouă lume de posibilități pentru creatorii de azi”.

Arhitectura sistemului lui Alpha 7S III este una complet nouă, reproiectată pentru a oferi performanțe video și capabilități de fotografiere excepționale. Noul senzor de imagine Exmor R™ CMOS full frame cu iluminare din spate de 35 mm de 12,1 MP (efectivi, aprox.) reduce de până la trei oriiv distorsiunile de tip „rolling shutter” și folosește o varietate de tehnici avansate de captare a luminii, pentru a asigura o sensibilitate ridicată cu zgomot redus în imagine, permițând astfel utilizatorilor să filmeze în situații cu iluminare precară fără să fie nevoiți să folosească sisteme de iluminare mari. Pe lângă calitatea îmbunătățită a imaginii, noul senzor de imagine include pentru prima oară pe o cameră din seria S un sistem AF de detecție a fazei. În completarea noului senzor, Alpha 7S III include, de asemenea, un nou procesor de imagine, BIONZ XR™, care oferă de până la opt ori mai multă putere de procesareiii, reduce latența în timpul procesării și oferă multe dintre caracteristicile emblematice ale camerei atât pentru fotografiere, cât și pentru video. Noul sistem include și cel mai luminosxii și cel mai marexii vizor electronic, un OLED cu 9,44 millioane de puncte, iar camera este prima din lumexii cu sloturi duale CFexpress Type A, ce permit un transfer de mare viteză și păstrarea dimensiunilor compacte.

Soluții superioare pentru fluxul de lucru al profesioniștilor

Alpha 7S III oferă posibilitatea de înregistrare 4K la 120 de cadre pe secundăi, adâncime de culoare pe 10 biți și sampling de culoare 4:2:2, rezultând astfel înregistrări video uimitoare. Noua cameră oferă un flux de lucru post-producție mai flexibil și mai eficient cu o varietate de moduri avansate de înregistrare precum All-intra și standardul de codare MPEG-H HEVC/H.265 (XAVC HS™). Alpha 7S III facilitează integrarea înregistrărilor video cu alte camere profesionsionale prin oferirea a trei setări de gamut de culoare: S-Gamut, S-Gamut3 și S-Gamut3.Cine. Utilizând S-Gamut3 sau S-Gamut3.Cine, utilizatorii pot îmbina cu ușurință filmările de pe Alpha 7S III cu filmările realizate pe camere profesionale pentru a simplifica procesul de post-producție pe mai multe camere. Pe lângă spectrul gamma S-Log3, Alpha 7S III suportă un profil de imagine HLG (Hybrid Log-Gamma), cu un nivel de post-producție redus la minimum. Alpha 7S III permite, de asemenea, filmarea 4K 60p pe 16-biți RAW către un recorder extern printr-un conector HDMI Type-A, oferind flexibilitate suplimentară a fluxului de lucru în post-producție.

Calitate superioară a imaginii

Noul senzor de imagine CMOS și procesorul de imagine BIONZ XR™ implementate pe modelul Alpha 7S III livrează sensibilitatea consacrată a seriei S, cu o tehnologie de reproducere a culorilor îmbunătățită semnificativ, dar și cu redarea mult mai clară a texturilor pentru o calitate a imaginii îmbunătățită. Baza ISO a fost coborâtă la 80, rezultând un interval natural de 80-102400 (cu posibilitate de extindere până la 80-409600 pentru înregistrare video și 40-409600 pentru imagini statice) pentru un ISO mai sensibil și un interval dinamic extins cu zgomot în imagine redus, indiferent de setări. Oferă o calitate îmbunătățită a imaginii cu o treaptă superioară de reducere a zgomotuluiiv în intervalele de sensibilitate medie și înaltă.

Culorile și texturile frunzișului, ale pielii umane și multe altele sunt reproduse în mod natural și fluid, fără a depinde direct de sursele de lumină. Sistemul de gradație a culorilor a fost și el perfecționat, pentru un aspect mai natural al tonurilor de piele și un management mai bun al salturilor de lumină, când vorbim despre portrete. De asemenea, aceasta îmbunătățește performanța AWB (Auto White Balance), cu un nou senzor „Visible light + IR” – lumină vizibilă + infraroșu, care ajută la obținerea unui balans de alb mai precis în condiții de iluminare artificială, inclusiv cu lumini fluorescente și becuri LED.

Manevrare versatilă

Performanță avansată de autofocalizare pentru utilizare hibridă

Pentru prima dată în seria de camere Alpha 7S, Alpha 7S III oferă autofocalizare rapidă de tip hibrid combinând sistemul de detecție a fazei cu cel de detecție a contrastului AF și oferindu-le utilizatorilor capacitatea de a urmării subiecții pe o suprafață extinsă și cu viteză ridicată, precizie și fluiditate, chiar și când folosesc o adâncime de câmp îngustă. Reglarea fină a focalizării este posibilă datorită obiectivelor Sony cu montură E.

Pentru mediile caracterizate de multă mișcare, funcțiile Real-time Tracking și Real-time Eye AF sunt utile pentru menținerea constantă a focalizării asupra subiectului dorit. Funcția avansată a Sony Real-time Eye AF este cu 30% mai bună comparativ cu sistemul anterioriii, datorită noului procesor de imagine. Acesta asigură o detectare precisă și fiabilă chiar și atunci când subiectul nu se uită la cameră. Funcția Real-Time Tracking poate fi activată prin simpla atingere a locului de pe ecran în care se află subiectul. Funcția Real-Time Eye AF este activată automat atunci când sunt detectați ochii subiectului.

Setări flexibile de focalizare pentru filmare

Pe baza feedback-ului primit de la utilizatorii Sony, camera foto integrează și o serie de funcții de autofocalizare dedicate profesioniștilor, inclusiv funcția AF Transition Speed în șapte trepte, pentru a crea cu ușurință tranziții de focalizare și cinci setări de sensibilitate la schimbarea punctului de autofocalizare, ceea ce permite utilizatorului să personalizeze cât de fluid să se modifice autofocalizarea sau dacă aceasta să rămână blocată pe un subiect. Funcția Touch Tracking permite utilizatorilor nu doar să activeze Real-time Tracking, ci și să realizeze compoziția și să filmeze în timp ce folosesc un gimbal sau când filmează singuri. De asemenea, acum este disponibil și modul Touch Focus, atunci când este setat modul manual prin atingerea ecranului LCD sau de la distanță, cu ajutorul aplicației Imaging Edge Mobile.

O nouă structură pentru disiparea căldurii

Designul lui Alpha 7S III a fost actualizat pentru a asigura disiparea eficientă a căldurii și pentru a reduce la minimum supraîncălzirea – chiar și în timpul filmărilor extinse la 4K 60 de cadre pe secundă pe 10 biți 4:2:2 care durează mai mult de o orăix. Structura nou dezvoltată pentru disiparea căldurii este unică și păstrează în limitele normale de funcționare temperatura senzorului de imagine și pe cea a procesorului de imagine, prevenind supraîncălzirea, totul într-un body cu o structură foarte compactă. Noua structură pentru disiparea căldurii nu necesită ventilatoare sau sisteme de aerisire, permițând camerei Alpha 7S III să-și mențină rezistența praf și umezeală.

Funcții de asistență la filmare

Alpha 7S III este prima cameră din seria Alpha care include Active Mode pentru filmări, ajutând la filmarea din mână a scenelor dificile, cu stabilizare optică pe 5 axe încorporată

Este, de asemenea, prima cameră Alpha cu montură E care are un ecran tactil rabatabil în lateral în unghi variabil, perfect pentru cadre captate atunci când camera este montată pe un gimbal, pentru filmarea din unghiuri complicate, filmare din mână și multe altele. Ecranul se rotește în lateral, în sus și în jos, și dispune de un display LCD de 3 inci (7,6 cm) cu panou tactil cu 1,44 milioane de puncte (aprox.) ce oferă o vizibilitate bună chiar și în medii exterioare cu iluminare puternică.

În plus, Alpha 7S III oferă o selecție de noi look-uri creative cu 10 presetări – care pot fi utilizate atât pentru fotografii, cât și pentru înregistrările video, ceea ce le va permite utilizatorilor să creeze și să reproducă stări interesante direct pe camera foto, acestea putând fi folosite direct sau personalizate de către utilizatori.

O interfață audio digitală a fost adăugată interfeței Multi Interface (MI) Shoe, în așa fel încât înregistrările audio provenite de la microfoanele externe compatibile Sony să fie mai clare. Utilizată alături de kitul Sony XLR-K3M pentru conectare XLR, Alpha 7S III oferă posibilitatea de a înregistra audio digital pe 4 canale pe 24 de biți, pentru prima dată pe o cameră din seria Alpha. La fel ca și în cazul altor accesorii pentru interfața MI, nu este nevoie de alte cabluri sau baterii, oferindu-le utilizatorilor libertatea neîngrădită dată de sistemul Alpha pentru realizarea filmelor.

Funcții suplimentare de asistență la filmare includ un design regândit al display-ului monitorului, cu un cadru roșu îngroșat care face vizibil și clar momentul când înregistrarea este în desfășurare, chiar și atunci când camera este montată pe o platformă sau pe un gimbal, setări de zoom personalizate, ajustarea balans de alb în timpul filmării, rotirea afișării, înregistrarea la intervale de timp, extragerea de imagini statice din filmări și multe altele.

Fotografiere de excepție pentru imagini statice

Alpha 7S III are un sistem rapid de autofocalizare hibridă, cu 759 de puncte de detecție a fazei, acoperind 92% din suprafața imaginii. Camera foto poate atinge, de asemenea, o precizie de autofocalizare ridicată chiar și în medii slab iluminate, până la EV-6, unde subiectul ar putea fi dificil de văzut clar cu ochiul liber. Fotografierea în rafală de până la 10 cadre pe secundă sau până la 8 cadre pe secundă în modul live view este posibilă fie cu declanșare mecanică, fie cu declanșare electronică pentru mai mult de 1000 de imagini RAW necomprimate.

Alpha 7S III include și primul vizor electronic din lumexii cu 9,44 milioane de puncte (aproximativ). Vizorul electronic de tip Quad-XGA de tip 0,64 are un display OLED de înaltă definiție. Vizorul electronic al Alpha 7S III oferă o mărire de 0.90x, un câmp de vizualizare de 41° pe diagonală și un punct vizual maxim de 25mm pentru o vizualizare clară și fără distorsiuni pe toată suprafața cadrului. Acesta este și rezistent la praf, ceață și umiditate, având un timp de răspund rapid, dar și moduri interschimbabile, pentru diferite tipuri de subiecți. Fiecare aspect al vizorului de pe Alpha 7S III a fost creat și rafinat pentru fluxul de lucru al profesioniștilor.

Pentru prima dată pe o cameră digitală Sony, Alpha 7S III include formatul HEIF (High Efficiency Image File Format) care permite gradații uniforme pe 10 biți și tehnologie avansată de compresie pentru menținerea calității imaginii, reducând în mod semnificiativ dimensiunea fișierului și economisind spațiu de stocare. Înregistrările HEIF pot fi redate pe un televizor compatibil Sony HDR (HLG) printr-o conexiune HDMI Type-A direct din Alpha 7S III, oferind un interval dinamic aproape de realitate.

Design versatil creat pentru profesioniști

CFexpress Type A pentru transfer de date de mare viteză

Bifând o altă premieră mondialăxii, Alpha 7S III este dotată două sloturi compatibile cu carduri CFexpress Type A, care suportă și carduri UHS-I și UHS-II SDXC/SDHC, permițând viteze de scriere și de citire foarte mari și păstrând designul compact al camerei. Cardurile Type A sunt ideale pentru fotografierea în rafală a imaginilor statice la calitate RAW, dar și pentru filmarea la calitate 4K la 120 de cadre pe secundă la rate de transfer ridicate, oferind viteze de scriere de nouă generație care permit camerei să golească rapid spațiul de buffer, pentru a genera volume ridicate de fotografii și înregistrări video. Transferul de date de mare viteză către computer se poate realiza acum de 1,7 ori mai rapid decât în cazul cardurilor SD. Sloturile duale pot fi setate pe modul releu, pentru înregistrarea neîntreruptă extinsă chiar și la cele mai mari rate de transfer, dar și pentru înregistrare simultană sau înregistrare în funcție de format.

Meniu revizuit cu un ecran tactil îmbunătățit

Alpha 7S III are o structură revizuită a meniului pentru o navigare mai ușoară și un meniu tactil, pentru un control mai rapid și mai intuitiv. Pentru creatorii de conținut care filmează atât clipuri video și captează și imagini statice, pot fi salvate setări distincte pentru cele două, pentru o tranziție mai rapidă de la un mod la altul.

 

Fiabilitate ridicată și noi posibilități pentru creatorii de conținut

Utilizatorii profesioniști au nevoie de mai mult decât funcții și performanțe rafinate. Ei au nevoie de fiabilitatea și rezistența pe care le pretind de la orice instrument profesional. Alpha 7S III are un grip reproiectat pentru un confort ridicat și o prindere mai sigură, o funcție îmbunătățită de îndepărtare a prafului, plus rezistență la praf și umiditate care maximizează fiabilitatea în medii dificile. Aceasta integrează și un conector HDMI Type-A, și este prima cameră din seria Alpha care suportă USB PD (Power Delivery), permițând alimentarea cu energie de la o sursă externă, astfel încât utilizatorii să poată continua să filmeze pentru perioade extinse cu o scădere minimă a autonomiei bateriei interne.

Conectivitate avansată pentru medii de lucru profesionale

Alpha 7S III a fost creat și configurat pentru a a sprijini fotojurnaliștii, fotografii de sport și profesioniștii care realizează conținut video pentru a livra fotografii și clipuri foarte rapid, folosind mai multe opțiuni avansate de conectivitate. Camera suportă LAN wireless 5GHz /2.4GHz și este compatibilă cu tehnologia MIMO (multiple-input and multiple-output) pentru a îmbunătăți calitatea comunicării prin utilizarea mai multor antene, oferind o viteză de două ori mai mare comparativ cu Alpha7R IV. De asemenea, are un nou mod suport pentru USB tethering. Atunci când este conectată la un dispozitiv compatibil 5G precum Sony Xperia 1 II prin intermediul lui cablu USB, camera poate folosi rețeaua 5G pentru transfer FTP rapid și stabil. Conectivitatea USB LAN de mare viteză oferă, de asemenea, un transfer FTP stabil și rapid, atât pentru filme, cât și pentru imagini statice. Camera are un port USB Type-C™ care suportă transferuri de date rapide SuperSpeed 5Gbps (USB 3.2) permițând comanda la distanță de pe PC (tethered) și transferul de mare viteză al fișierelor de imagine mari.

Preț și disponibilitate

Noua cameră cu lentile interschimbabile full frame Alpha 7S III va fi disponibilă în România începând din septembrie 2020, la un preț de aproximativ 20200 de lei.

Un video dedicat lansării Alpha 7S III poate fi vizualizat aici – https://www.youtube.com/watch?v=Aijsy1zYQps&feature=youtu.be, iar specificațiile complete ale produsului pot fi accesate la acest link – https://www.sony.co.uk/electronics/interchangeable-lens-cameras/ilce-7sm3

 

Mai multe povești exclusive, clipuri video și alte tipuri de conținut interesant, toate realizate cu cele mai noi camere, dar și cu ajutorul altor produse Sony, pot fi descoperite la https://www.sony.ro/alphauniverse. Hubul European de fotografie al Sony este disponibil în 22 de limbi și include știri și detalii despre produse, informații despre competiții și lista actualizată a evenimentelor Sony din fiecare țară.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>