Peste 400 de precomenzi pentru HUAWEI Mate 30 Pro în România

  • Vârful de gamă a fost lansat deja în Polonia, Austria, Turcia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Cehia, Spania și Portugalia
  • Smartphone-ul obține un scor DXOMARK de 121

 HUAWEI anunță 447 de precomenzi realizate de consumatori pentru HUAWEI Mate 30 Pro în România. Cifra depășește cele 100 de produse stabilite inițial, cu câteva zile înainte de finalizarea campaniei. Compania a anunțat că face eforturi pentru suplimentarea precomenzilor.

Între timp, HUAWEI Mate 30 Pro a primit și un scor general DxOMark de 121 pentru sistemul de camere foto, fiind la două puncte distanță de primul loc, ocupat de versiune 5G a aceluiași model și de un punct distanță față de al doilea loc, ocupat tot de un smartphone HUAWEI.

DxOMark, sistemul care evaluează amănunțit calitatea imaginii camerelor smartphone, a anunțat că sistemul integrat cu patru camere al HUAWEI Mate 30 Pro, incluzând camera inovatoare supersensibilă și camera cinematică, ocupă un loc impresonant în scorul general al DxOMark. Prin obținerea acestui scor, vârful de gamă consolidează reputația brandului de lider al fotografiei smartphone.

Sistemul de camere revoluționar al HUAWEI Mate 30 Pro include o cameră supersensibilă de 40 MP, o cameră cinematică de 40 MP, o cameră cu teleobiectiv de 8 MP și o cameră 3D cu senzor de profunzime. Camera cinematică supersensibilă este un sistem de cameră principală dublă, capabilă să realizeze fotografii excelente, inclusiv fotografii ultra-wide de noapte, fotografii cu unghi larg cu HDR+ și fotografii portret cu efect bokeh profesionist.

Camera supersensibilă de 40 MP cu o gamă de culori RYYB este proiectată pentru a atrage mai multă lumină, garantând realizarea de imagini foarte detaliate și clare în condiții de lumină foarte scăzută. Împreună cu un procesor de semnal imagine ISP 5.0, HUAWEI Mate 30 Pro surprinde fotografii și videoclipuri de cea mai înaltă calitate.

Huawei Mate 30 Pro este capabil să realizeze videoclipuri profesionale în tonuri cinematice. Camera cinematică are un senzor mare de 1/1,54 inci, cu ISO maxim de până la 51200, pentru realizarea de videoclipuri ultra slow-motion la 7680 de cadre pe secundă, precum și video 4K ultra-wide time-lapse în lumină scăzută.

De la lansarea seriei Mate 30 mai în luna septembrie, Huawei a redefinit capabilitățile smartphone-ului și i-a determinat pe consumatori să regândească fotografia și videografia.

Noul vârf de gamă este disponibil pentru precomandă, în ediție limitată, începând cu 15 ianuarie, până pe 29 ianuarie. 100 de vârfuri de gamă sunt disponibile pentru România, prima dată de ridicare fiind 1 februarie. La achiziționarea acestora, clienții vor primi și o pereche de Huawei Freebuds 3 cadou.

Modelul care face parte din campanie este HUAWEI Mate 30 Pro 4G Dual SIM,  8GB+256GB, în culoarea Space Silver. Produsul beneficiază de o extra garanție VIP de 6 luni.

Comenzile vor putea fi ridicate doar din București, din magazinele: Huawei Experience Store din Băneasa Shopping City, Huawei Brand Shop AFI Cotroceni, Huawei Customer Service Center București precum și o serie de magazine partenere din Băneasa Shopping City, Promenada Mall, Mega Mall și altele. Toate detaliile sunt disponibile pe pagina de precomandă și pot fi găsite aici: https://consumer.huawei.com/ro/campaign/mate-30-pro-precomanda/.

Noul HUAWEI Mate 30 Pro a fost lansat deja în Polonia, Austria, Turcia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Cehia, Spania și Portugalia.

Pentru mai multe informații despre testele DxOMark, accesați site-ul oficial www.dxomark.com.

Samsung reinventează îngrijirea hainelor cu AirDresser, un nou aparat inovator care reîmprospătează și igienizează îmbrăcămintea fără a fi nevoie de spălare

Îmbinând designul contemporan cu tehnologia inovatoare, AirDresser elimină mirosurile și cutele, oferind o soluție eficientă și economică de îngrijire a hainelor

Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat lansarea globală a lui AirDresser pe piețele din întreaga lume, inclusiv UK și Rusia. Cea mai recentă inovație de la Samsung special gândită pentru a ușura munca domestică folosește aer și aburi puternici pentru a îndepărta praful și germenii, împrospătând și igienienizând hainele în același timp, oferindu-le o îngrijire delicată și convenabilă.

Samsung vine în întâmpinarea stilului de viață modern și ajută utilizatorii să regândească felul în care au grijă de garderoba lor, oferindu-le mai mult timp liber pentru ceea ce contează cu adevărat pentru ei. AirDresser este răspunsul Samsung la cererea utilizatorilor pentru electrocasnice cu performanțe mai dinamice, venind cu o soluție ușoară și eficientă care răspunde nevoilor utilizatorilor de a avea haine curate, proaspete, fără bacterii, bine îngrijite“, declară Jennifer Song, Vice President of the Digital Appliances Business at Samsung Electronics.

Împrospătare completă a hainelor

Odată ce piesa de îmbrăcăminte este agățată în interiorul lui Air Dresser, utilizatorul poate iniția ciclul, așteptând ca sistemul să își desfășoare cursul: Jet Air and Air Hangers eliberează un aer puternic pentru a elimina praful impregnat în țesătură, cu un zgomot minim, astfel încât poate fi folosit oriunde în casă, inclusiv în dormitor.

Apoi, JetSteam igienizează hainele pentru a înlătura bacteriile, virușii și alergenii*. Infuzând adânc în țesătură aburi cu temperatură ridicată, JetSteam este instrumentul perfect pentru sterilizarea de rutină a hainelor și a altor obiecte de uz casnic, precum lenjeria și jucăriile din material delicat.

AirDresser_1

AirDresser folosește funcția de dezodorizare pentru a reîmprospăta hainele, descompunând particulele care provoacă mirosurile neplăcute cauzate de transpirație, tutun și diverse alimente. Tehnologia Self Clean dezumidifică, igienizează și dezodorizează interiorul AirDresser fără a fi nevoie de detergenți duri, doar prin curățarea ce îmbină căldura, aerul și aburii. Acesta avertizează utilizatorii ori de câte ori are nevoie de curățare, la fiecare 40 de cicluri.

Îngrijește-ți garderoba corespunzător

AirDresser asigură o îngrijire delicată hainelor, crescând durata de viață a acestora, pentru că hainele vor fi spălate în acest fel mai rar, prevenind astfel deteriorarea țesăturilor. Funția Heatpump Drying usucă hainele la temperatură scăzută, reducând la minimum deteriorarea provocată de căldură. Cu funcția Wrinkle Care, AirDresser netezește cutele fără să fie nevoie de călcare, folosind o combinație de aburi și aer care relaxează țesăturile.

AirDresser curăță inclusiv materiale delicate, precum blana, care necesită de obicei servicii profesionale. Ciclul de îngrijire a blănurilor dezumidifică 90% din umiditatea prinsă în blană, mărindu-i volumul cu 78%, ajutând la menținerea stării inițiale, prelungindu-i astfel durata de viață.** În AirDresser pot fi curățate articole din blană, inclusiv paltoane și șaluri, păstrându-le textura și culoarea inițială pentru mai mult timp.

Air Dresser asigură condiții optime chiar și pentru hainele din exterior. Funcția de dezumidificare atrage aerul din cameră și extrage umiditatea din acesta.

AirDresser_2

Economisești timp și bani

AirDresser ajută utilizatorii să economisească timp și bani, prin integrarea lui în rutina zilnică. De exemplu, un proces complet de spălare și uscare cu unul sau două articole per ciclu sau apelarea la servicii de curățătorie nu sunt eficiente din punct de vedere timp și costuri implicate. Așadar, să folosești JetSteam pentru igienizarea și dezodorizarea hainelor înseamnă că vei obține una sau mai multe purtări înainte de spălare. Jet Air și Air Hangers îndepărtează rapid praful de pe haine, astfel încât poți să porți același outfit de mai multe ori fără să îți faci griji pentru eventualele mirosuri. Funcția Heatpump Drying reduce timpul de uscare cu o metodă mai eficientă de transfer de căldură.

Cu funcțiile AI pe care le oferă SmartThings, te poți bucura de o mai bună îngrijire a îmbrăcămintei și de o întreținere mai ușoară. Home Care Wizard identifică problemele și identifică un serviciu de depanare, în timp ce My Closet stochează detalii despre hainele tale și sugerează dacă și când ar trebui să le cureți.

 O viață mai bogată

Combinând tehnologia cu designul modern, AirDresser oferă un cadru elegant, care se integrează perfect în orice locuință. Pe modul silențios, AirDresser poate fi folosit peste noapte fără a deranja somnul și, pentru un plus de confort, dispune de containere de apă portabile pentru abur în partea de jos, deci nu necesită alimentare cu apă sau sistem de drenare. Acest lucru înseamnă de asemenea că unitatea poate fi instalată cu ușurință oriunde consideră utilizatorul că se potrivește mai bine. AirDresser permite utilizatorilor să-și împrospăteze hainele în fiecare zi în confortul propriei case.

Pentru mai multe informații despre AirDresser, vă vizitează Samsung.com.

* Elimină: 1) 99,9% din 4 virusuri (Adenovirus, gripă, Corona Virus și Herpesvirus) pe baza testării efectuate de Laboratorul de Știință Preclinică, Colegiul de Farmacie, Universitatea din Coreea. 2) 100% din acarienii din casă, pe baza testării prin certificarea Intertek / BAF folosind un curs de sterilizare timp de 112 minute. 3) 99% din gazele provocatoare de miros (acid izo-valeric: transpirație, 4-Etenil piridină: tutun, Valeraldehidă: alimente, de exemplu, din carne la grătar și Tetracloretilenă: curățare uscată), bazate pe testarea de către Intertek folosind un curs normal. 4) 99% din substanțele nocive (percloretilenă) pe baza testării de către Intertek folosind un curs normal. Rezultatele individuale pot varia în funcție de situația de utilizare reală.

** Pe baza testării efectuate de Intertek, folosind ciclul de blană pe un strat de Mink. Rezultatele pot varia în funcție de condițiile de mediu și de elementele individuale.

AirDresser_3

Philips lanseză monitorul perfect pentru profesioniștii atenți la mediul înconjurător

 image005

Amsterdam, 20 ianuarie 2020 – MMD lansează monitorul LCD Philips 243B9. Echipat cu un docking station USB-C, porturi USB 3.2 de mare viteză și un ecran cu o rezoluție Full HD 1920×1080 cu tehnologie IPS, monitorul de 24 inchi este conceput să îmbunătățească productivitate la locul de muncă. Confortul utilizatorului este oferit de o baza reglabilă SmartErgo, funcția PowerSensor economisește energie electrică iar ambalajul monitorului este realizat 100% din materiale reciclate.

Conectivitate simplă

Proiectat pentru a fi simplu și ușor de folosit, Philips 243B9 oferă viteza și flexibilitatea conectorului USB-C cu posibiliatatea de încărcare. Cu un singur conector reversibil și subțire utilizatorii își pot încărca laptopul compatibil, pot viziona videoclipuri și pot transfera date la o super-viteză. Acest monitor este compatibil HDMI, ceea ce înseamnă că utilizatorii se pot bucura de video și audio de înaltă calitate transmise pe un singur cablu din surse AV, inclusiv playere DVD, camere video și PC-uri.

image006

Confort în utilizare

Philips 243B9 este echipat cu mai multe tehnologii pentru a asigura o calitate maximă a imaginii. Tehnologia IPS oferă unghiuri de vizualizare extrem de largi, imagini clare si luminoase. Iar datorită modului LowBlue, utilizatorii sunt protejați de lumina albastră ce dăunează ochilor. Philips 243B9 este echipat și cu o bază reglabilă SmartErgo, care oferă confort sporit, precum și management-ul integrat al cablurilor.

Prietenos cu mediul înconjurător

Pe lângă confortabil, performant și flexib, Philips 243B9 este eficient din punct de vedere energetic și respectă mai multe standarde și certificări de mediu, inclusiv EnergyStar 7.0, TCO Edge și RoHS. Un senzor de alimentare încorporat detectează automat prezența utilizatorului și ajustează în mod corespunzător luminozitatea monitorului pentru o monitorizare mai lungă a vieții și economiei de energie de până la 80%, în timp ce comutatorul de alimentare Zero nu consumă energie și reduce și mai mult amprenta de carbon a monitorului. Dispunând de carcasă fără PVC / BFR și fără mercur și plumb, Philips 243B9 folosește, de asemenea, 85% plastic reciclat post-consum și 100% material reciclabil.

Smart, flexibil și durabil, monitorul Philips 243B9 va fi disponibil din ianuarie 2020 la un preș recomandat de 1019 Lei.

243B9_b

Tip de ecran LCD: Tehnologie IPS

Tip de iluminare de fundal: Sistem W-LED

Dimensiune ecran: 23,8 inch / 60,5 cm

Tratamentul ecranului: Antireflex, 3H, opacitate de 25 %

Zonă vizualizare efectivă: 527 (H) x 296,5 (V)

Raport lungime/lăţime: 16:9

Rezoluţie maximă: 1920 x 1080 la 75 Hz*

Densitate pixeli: 93 PPI

Timp de răspuns (nominal): 4 ms (gri la gri)*

Luminozitate: 250  cd/m²

Raport de contrast (nominal):1000:1

SmartContrast: 50.000.000:1

Distanţă între pixeli: 0,275 x 0,275 mm

Unghi de vizionare: 178º (O) / 178º (V)

Caracteristici superioare imagine: SmartImage

Culori afişaj: 16,7 M

Gamă de culori (tipică): NTSC 90 %*, sRGB 104 %*

Frecvenţă de scanare: 30 – 85 kHz (H)/48 – 75 Hz (V)

sRGB: Da

Stabilizator de imagine: Da

Mod LowBlue: Da

EasyRead:Da

Sincronizare adaptive: Da

Mai multe informații despre monitoarele Philips: https://www.philips.co.uk/c-m-pc/monitors

Un nou smartphone Allview Soul X va sosi cu setup quad-camera

Allview va lansa anul acesta noi smartphone-uri dedicate pasionatilor de fotografie. Este disponibil un teaser pentru un viitor model Allview Soul X, care este posibil sa se numeasca Soul X7 sau Soul X7 Xtreme si ar putea sa fie prezentat in Februarie MWC 2020.
Setup-ul quad-camera de pe partea din spate va cuprinde probabil o camera ultra-wide, una telephoto si un senzor pentru fotografia macro.  Spatele telefonului are o nuanta de verde foarte reusita. In prezent, Soul X6 Xtreme, telefonul cu display AMOLED și cameră selfie pop-up are un pret de 999 lei pe site-ul Allview, la cumparare este oferita si o baterie externă de 10000 mAh!

AOC lansează două noi monitoare QHD de 27 inchi create pentru gameri

AOC lansează două noi monitoare de gaming de 27 inchi din seria G2 ce dispun de rezoluție QHD (2560×1440 pixeli): Q27G2U și varianta curbată CQ27G2U, ce crește imersiunea cu o curbură de 1500R. Ambele monitoare dispun de panouri VA ce îmbină timpul de răspuns rapid și o rată de refresh de 144hz. Utilizatorii se pot bucura de un joc fluid și imersiv, iar timpul de răspuns MPRT de 1ms (Moving Picture Response Time) permite vizualizarea imaginilor în mișcare fără a pierde detalii importante. În plus, suportul AMD FreeSync garantează imagini clare, fără sacadări sau efect de rupere. Gamerii apreciază calitatea imaginii, motiv pentru care ambele modele au un contrast nativ de 3000:1 (de trei ori mai mare decât cel al panourilor TN sau IPS), o acoperire de 120% sRGB si 90% AdobeRGB.

AOC CQ27G2U (curbat) și Q27G2U (plat)

Curbat sau plat: Noile monitoare QHD de 27” de la AOC sunt disponibile în două variante: cu ecran plat și cu ecran curbat (1500R). Indiferent de alegerea pe care o fac gamerii, AOC a integrat toate caracteristicile de care un monitor de gaming are nevoie.

  • Rezoluție QHD (2560×1440 pixeli) înseamnă o rezoluție de patru ori mai mare decât 720p sau de 1,7x mai mare decât Full HD (1080p) iar pe un ecran de 27”, rezoluția QHD are o densitate confortabilă a pixelilor de 109 ppi.
  • Rata de refresh de 144 Hz: o rată de refresh mare le oferă jucătorilor de FPS (First Person Shooter), TPS (Third Person Shooter), jocuri de curse și simulatoare, imagini mai fluide pentru a distinge cele mai mici mișcări pentru a avea un timp de reacție cât mai bun.
  • 1 ms MPRT: Elimină neclaritatea imaginilor în mișcare și oferă o claritate deosebită în fiecare cadru.
  • AMD FreeSync support: Datorită tehnologiei de actualizare variabilă a ratei de refresh (VRR) cu suport AMD FreeSync, rata de refresh a monitorului este sincronizată cu cadrele jocului, eliminând astfel erorile de afișare cauzate de V-Sync.
  • Raport de contrast nativ ridicat și culori vii: Panourile VA ale acestor modele oferă imagini deosebite, un negru profund și culori intense, având un contrast nativ de 3000:1. Ambele modele acoperă 90% din spectrul AdobeRGB, 120% sRGB și 85% NTSC, reproducând precis culori naturale.
  • Ergonomie: CQ27G2U și Q27G2U sunt echipate cu suportul elegant cu accente de culoare roșie specific seriei G2. Standul oferă reglarea pe înălțime de pană la 130 mm și posibilitatea de înclinare, ajutând gamerii să mențină o postură corectă in față calculatorului pentru reducă orice disconfort.
  • Flexibilitate: Un hub USB 3.0 încorporat cu patru porturi (unul cu încărcare rapidă) permite utilizatorilor să-și conecteze tastatura, mouse-ul, camera web sau orice alt device USB iar portul cu incarcare rapida este capabil sa încarce smartphone-ul sau diverse alte dispozitive. De asemenea, managementul cablurilor încorporat în stand ajută la păstrarea biroului frumos și organizat.

AOC Q27G2U (plat va fi disponibil în ianuarie la un preț recomandat de 1569 Lei. AOC CQ27G2U (curbat) va fi disponibil în februarie la un preț recomandat de 1619 Lei.

Mai multe informații și specificații tehnice:

https://eu.aoc.com/en/gaming-monitors/cq27g2u-bk  https://eu.aoc.com/en/gaming-monitors/q27g2u-bk

HUAWEI anunță o campanie exclusivă de precomandă pentru HUAWEI Mate 30 Pro

Oferta speciala HUAWEI Mate 30

La achiziționarea vârfului de gamă, primii 100 de clienți beneficiază de o pereche de

Huawei Freebuds 3 cadou

 

București, 15 ianuarie 2020 – HUAWEI a anunțat perioada de precomandă, în ediție limitată, a HUAWEI Mate 30 Pro, care va avea loc în intervalul 15-29 ianuarie. Astfel, 100 de vârfuri de gamă vor fi disponibile pentru România, prima dată de ridicare fiind 1 februarie. La achiziționarea acestora, clienții vor primi și o pereche de Huawei Freebuds 3 cadou.

Modelul care va face parte din campanie este HUAWEI Mate 30 Pro 4G Dual SIM,  8GB+256GB, în culoarea Space Silver. Produsul va beneficia de o garanție de 6 luni pentru ecran spart.

Comenzile vor putea fi ridicate doar din București, din magazinele: Huawei Experience Store din Băneasa Shopping City, Huawei Brand Shop AFI Cotroceni, Huawei Customer Service Center București precum și o serie de magazine partenere din Băneasa Shopping City, Promenada Mall, Mega Mall și altele. Toate detaliile sunt disponibile pe pagina de precomandă și pot fi găsite aici: https://consumer.huawei.com/ro/campaign/mate-30-pro-precomanda/.

HUAWEI Mate 30 Pro este echipat cu un sistem LEICA Quad Camera, printre care o cameră foto supersensibilă de 40 MP, o cameră cinematică de 40 MP, o cameră cu teleobiectiv de 8 MP și o cameră 3D cu senzor de profunzime. Camera supersensibilă este echipată cu un senzor foto de tip RYYB oferind o sensibilitate la lumină excepțională pentru fotografii realizate în lumină foarte slabă. Camera cinematică este dotată cu un senzor mare de 1/1,54 inci și suportă captarea videoclipurilor 4K 60 FPS time-lapse ultra-wide, precum și înregistrarea la 7680fps pentru videoclipuri ultra-slow motion.

HUAWEI Mate 30 Pro (2)

Mai multe detalii despre produs se găsesc aici: https://consumer.huawei.com/ro/phones/mate30-pro/.

Evoluție semnificativă, performanță și eficiență energetică

Kirin 990 s-a perfecționat semnificativ în ceea ce privește performanța generală și eficiența energetică, fiind cel mai avansat procesor creat de Huawei, realizat pe arhitectura 7nm. Viteza mare, latența scăzută, timpul de utilizare mare și capabilitățile puternice de procesare a imaginilor pot să fie toate trăite cu HUAWEI Mate 30 Pro. Kirin 990 are performanțe cu până la 20% mai bune și eficiență energetică cu până la 30% mai mare. Arhitectura complet nouă a Big-Core plus Tiny-Core NPU îmbunătățește masiv capabilitatea inteligenței artificiale, AI, pentru viața dumneavoastră inteligentă.

Display Horizon, ecran nesfârșit și orizonturi extinse

Extinzându-se din margine în margine, ecranul ultra-curbat lărgește orizontul pentru o experiență de vizionare captivantă. Sticla curbată la unghi de 88 de grade oferă o atingere naturală și o senzație plăcută în palmă. Mai mult decât o lucrare de artă, este un echilibru între estetică și confort.

Marginile ultra-curbate ale ecranului oferă o zonă mai largă pentru interacțiuni, înlocuind și butoanele fizice pentru un design perfect. Datorită acestei interacțiuni inovatoare cu atingere laterală, utilizatorul poate regla în mod natural volumul sau se poate bucura de comenzi cu patru degete pentru jocuri.

HUAWEI Mate 30 Pro

Superîncărcare HUAWEI, oricând, oriunde

Încărcarea devine o simplă acțiune care poate fi încheiată într-un timp scurt. Cu sau fără cablu, acasă sau în mașină, utilizatorul se poate bucura de încărcare foarte rapidă de tip SuperCharge 40W fiind, astfel, pregătit pentru următoarea provocare.

Plăcerea stă în detalii

Noile culori Always on Display se schimbă cu timpul. Fonturile de titlu mai mari și spațiul mai mare creează aspectul elegant al unei reviste. Cu adoptarea paletei Morandi, EMUI10 este mai atractiv și mai elegant.

Modul dark, pentru ochi odihniți

În locul simplei inversări de alb și negru, testele antropocentrice efectuate în laborator au furnizat o referință incontestabilă pentru selectarea celui mai confortabil contrast de culoare și a celei mai confortabile gradări în modul dark. Acest design antropocentric întunecat poate evita stimularea extremă a luminozității, pentru a oferi o experiență de lectură mai confortabilă și mai captivantă.

Senzori cu stil

Camera frontală, camera 3D cu senzor de profunzime și senzorul de gesturi detectează caracteristicile faciale și mișcarea mâinilor. Cu aceste informații în timp real primite dar și cu ajutorul nucleelor de Inteligență Artificială (AI NPU), multe comenzi precum deblocarea, glisarea și capturile de ecran pot fi executate rapid atunci când utilizatorul se uită la ecran sau, pur și simplu, mișcă mâna.

Colaborare multi-screen

Cu o simplă atingere, telefonul inteligent și laptopul se vor transforma într-un super dispozitiv „UNIC”, chiar și fără conexiune la Internet. Redarea muzicii sau editarea fișierelor se continuă automat pe laptop. Ecranul telefonului apare pe laptop și astfel se poate face drag and drop cu fișiere între dispozitive și se pot edita fișiere pe laptop, în timp ce se pot trimite mesaje de pe smartphone, folosind aceeași tastatură și același mouse. Această colaborare între dispozitive ușurează viața și munca.

Pune preț pe securitate

Utilizarea verificării faciale și cu amprentă digitală pentru a debloca telefonul este o protecție elementară. Prin blocarea aplicațiilor, confidențialitatea și proprietatea pot fi protejate de la nivel de aplicație. Sistemul sigur, al cărui microkernel a atins CC EAL 5 +, separă informațiile de identificare biometrice și informațiile financiare de sistemul de operare public al tuturor aplicațiilor. EMUI10 oferă servicii de securitate esențiale și complete.

RAZER CÂȘTIGĂ DOUĂ PREMII MAJORE ÎN CADRUL CES 2020

Razer este premiat pentru a opta oră cu premiul Best of CES, alături de multiple premii în trei alte categorii

Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a organizat prezentări de succes în cadrul CES 2020, cel mai mare târg de tehnologii de consum din lume. Din cele peste 12 premii câștigate se disting ”Best Gaming Product” și ”People’s Choice Award” acordat de Engadget pentru cele mai bune produse din cadrul CES. Este a opta oară când produsele companiei sunt premiate cu astfel de distincții prestigioase.

Razer a anunțat următoarele produse în cadrul CES 2020:

  • Razer Eracing Simulator, o experiență captivantă de simulare eracing, dezvoltată în parteneriat cu Vesaro, Fanatec și SimPit. Scopul proiectului este să le ofere jucătorilor profesioniști cea mai veridică experiență pe timpul sesiunilor de antrenament și competițiilor. Mai multe detalii la acest link.
  • Razer Kishi Universal Mobile Gaming Controller, compatibil cu dispozitive Android și iOS. Noul controller le oferă utilizatorilor de mobile o soluție tactilă, care include un D-pad complet, patru butoane și două thumbstick-uri. Kishi oferă o latență deosebit de scăzută pentru a înregistra corect fiecare acțiune din partea utilizatorilor, o caracteristică esențială pentru jocurile rulate cu ajutorul tehnologiei cloud. Mai multe detalii la acest link.
  • Razer Sila 5G Home Router,un concept revoluționar care le permite utilizatorilor să se elibereze de serviciile tradiționale oferite de Internet Service Providers (ISPs) prin folosirea tehnologiei wireless 5G pentru a beneficia de o conexiune calitativă la Internet atât în condiții de utilizare staționară, cât și în scenarii mobile. Mai multe detalii aici.
  • RazerTomahawk Gaming Desktop, un desktop modular și compact, PC-ul a fost conceput de Razer pentru a oferi posibilitatea de a îmbunătăți performanțele sistemului cu ușurință.  Carcasa compactă găzduiește un procesor Intel® Core™ i9 și o placă grafică de tip full-length, oferind utilizatorilor performanțe de invidiat, fără să ocupe mult spațiu. Mai multe detalii aici.

În cadrul CES 2020, Razer a prezentat și noua gamă de laptopuri de gaming Razer Blade echipate cu procesoare 10th Gen Intel® Core™ i7, ce pot atinge viteze de până la 5GHz, și ecrane cu refresh rate de până la 300Hz.

LISTA DE PREMII CÂȘTIGATE ÎN CADRUL CES 2020

În momentul redactării acestui comunicat, Razer a obținut următoarele premii:

Razer Blade Stealth 13, GTX 1650

  • Honoree, Consumer Technology Association (CTA), Innovation Awards

Razer Kishi Universal Mobile Gaming Controller

Razer Sila 5G Home Router

Razer Tomahawk Gaming Desktop

  • Top Pick – Gaming Desktop, Mashable
  • Best of CES, Ubergizmo
  • Best of CES, TheBigTechQuestion
  • Best in Show, M3 by IDG (SE)

Samsung lansează conceptul “Age of Experience” în cadrul CES 2020

Samsung a prezentat tehnologiile și experiențele ce au consumatorul în prim plan – un robot personal, casa din viitor care are la bază inteligența artificială, orașul inteligent bazat pe IoT și 5G

București, România – 8 ianuarie 2020 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat în deschiderea CES 2020 noul concept pentru viitor – ”Age of Experience”. Președintele și CEO-ul Samsung Consumer Electronics H.S. Kim a prezentat inovațiile la care a lucrat compania și care vor domina deceniul viitor – acestea combină tehnologii hardware și software care oferă experiențe personalizate, pentru o viață mult mai ușoară și mai interconectată.

”Era experienței” va transforma felul în care ne raportăm la noi înșine și la familiile noastre, felul în care ne organizăm și decorăm casele în așa fel încât nevoile noastre să fie satisfăcute, felul în care construim în mod responsabil pentru a avea orașe mai inteligente și mai sustenabile. Prin prezentarea ultimelor sale progrese în robotica inteligentă, AI, 5G și edge computing, Samsung ne arată cum va arăta viitorul nu foarte îndepărtat, în care aceste tehnologii vor lucra împreună pentru a oferi consumatorilor experiențe mai bogate.

În era experienței trebuie să regândim spațiul în care trăim în așa fel încât să corespundă cu stilul nostru de viață în continuă evoluție. Ceea ce face unică abordarea Samsung este faptul că ne ghidăm după o filozofie foarte clară, care are în centru inovația gândită pentru oameni. Ceea ce dezvoltăm și creăm este pentru a rezolva probleme, pentru a oferi oamenilor o viață mai bună”, a declarat H.S. Kim, președinte și CEO Samsung Consumer Electronics.

Tehnologia care vine în sprijinul nevoilor consumatorilor

La baza viziunii Samsung centrate pe consumatori stă îngrijirea personalizată, capabilă să le asigure acestora starea de bine generală prin satisfacerea nevoilor lor specifice. În timpul prezentării ținute la deschiderea CES, H.S. Kim a dezvăluit viziunea Samsung despre roboți și i-a numit „parteneri de încredere”, prezentându-l apoi pe Ballie, un mic robot, care înțelege, oferă sprijin și reacționează la nevoile domestice ale utilizatorilor.

Sebastian Seung, vicepreședinte executiv și Chief Research Scientist, Samsung Electronics a explicat în detaliu ce poate să facă Ballie, a vorbit despre capacitățile sale AI On-Device, cum poate să fie un asistent de fitness de încredere și o interfață mobilă care caută în timp real soluții pentru nevoile utilizatorilor. În același timp, se asigură că îndeplinește toate regulile de protecție și confidențialitate a datelor.

Credem că inteligența artificială este viitorul în ceea ce privește îngrijirea personală, iar device-urile bazate pe inteligența artificială On-Device sunt esențiale pentru experiențe cu adevărat personalizate. Acestea se asigură că utilizatorul are mereu control asupra informațiilor și că îi este respectată confidențialitatea datelor inclusiv în timpul acțiunilor personalizate de care se bucură.”

Samsung a prezentat și soluții avansate și personalizate în domeniul sănătății. De exemplu, compania a colaborat cu Kaiser Permanente pentru a dezvolta o soluție de reabilitare cardiacă virtuală care poate fi folosită la domiciuliu, prin conectarea unui smartwatch Samsung cu un smartphone prin Bluetooth.

Aplicația HeartWise trimite notificări pacientului și îi aduce aminte când e timpul să își facă exercițiile, colectează date despre activitate acestuia și afișează permanent ritmul cardiac în timpul antrenamentelor.

Aceste date sunt încărcate pe smartphone astfel încât personalul medical responsabil sau kinetoterapeuții să poată urmări progresul pacientului și să ia măsuri în consecință.

Programul le permite utilizatorilor să își țină sub supraveghere probleme cardiace în confortul propriei case, fără a fi nevoiți să meargă des la spital. Rezultatele pozitive ale programului de reabilitare cardiacă au fost publicate anul trecut în New England Journal of Medicine (NEJM) Catalyst. Samsung va continua să dezvolte soluții de asistență medicală, care să răspundă nevoilor câtor mai mulți oameni.

O casă dedicată consumatorilor

Samsung a oferit, de asemenea, o imagine a ceea ce va fi casa viitorului. Federico Casalegno, Chief Design Innovation Officer în cadrul Samsung Design Innovation Center, spune că noua casă din viitor va oferi experiențe unice și imersive datorită celor mai recente inovații din industrie, precum inteligența artificială, senzori și analiza datelor: „Precum un organism viu, casa inteligentă va fi un spațiu extrem de personal și va oferi experiențe gândite pentru fiecare dintre noi, în funcție de nevoile noastre specifice.”

Dr. Casalegno a subliniat modul în care granițele dintre lumea fizică și cea digitală se estompează din ce ce în ce mai mult, transformând spațiile de locuit în spații rezervate experiențelor personalizate, precum o galerie de artă sau un studio de yoga. Această suprapunere a celor două lumi va transforma felul în care ne raportăm la propria casă în următoarea decadă, crede Dr. Casalegno.

El a făcut prima demonstrație interactivă care implică tehnologia GEMS (Gait Enhancing & Motivating System) de la Samsung. Demonstrația a arătat cum consumatorii pot folosi ochelari AR pentru a avea un antrenor personal virtual care să îi ghideze în timpul antrenamentelor, să îi ghideze când urcă un munte sau când înoată sub apă, toate acestea în confortul propriei case, în timp ce GEMS agregă și analizează rezultatele și oferă utilizatorilor recomandări personalizate pentru acțiunile viitoare.

Samsung a arătat de asemenea cum o cameră poate fi transformată cu un ecran ca MicroLED, care combină software, AI, IoT și hardware. „Un ecran nu este un produs – este fereastra voastră către lume, care vă permite să luați legătură instant cu prietenii și cei apropiați și să simțiti că ar fi în aceeași cameră cu voi. Prin intermediul ecranului, oamenii pot vedea și experimenta aproape orice, chiar și lumi care le sunt necunoscute””, a declarat Dr. Casalegno.

Samsung a discutat, de asemenea, despre evoluția gastronomiei moderne, în contextul în care electrocasnicele din bucătărie devin parteneri de gătit – bucătar personal, nutriționist și asistent la cumpărături, toate într-un singur device. Tehnologia inovatoare oferă astăzi experiențe culinare extraordinare pentru consumatori – sugestii de rețete, plan de alimentație personalizat în funcție de obiceiurile alimentare ale utilizatorului, precum și asistență la cumpărături, livrare și suport la sesiunile de gătit. De asemenea, compania a prezentat și soluții de creștere a plantelor de grădină în interior/acasă, precum și Bot Chef, un robot asistent care ajută utilizatorii să gătească mai rapid și mai eficient.

O viață urbană mai sigură și sustenabilă în orașe inteligente

Aducând în discuție urbanizarea la nivel global, Samsung și-a prezentat viziunea în ceea ce privește orașele inteligente, în care sistemele inteligente activate de device-uri inteligente, platforme și date, vor face viața în oraș mult mai sigură și mai ușoară. Emily Becher, vicepreședinte senior și Head of Samsung NEXT Global, declară: „Avem instrumentele și cunoștințele necesare pentru a crea sisteme inteligente care să facă viața în oraș mai sigură și mai eficientă – astfel încât copiii noștri și copiii lor să iubească viața în oraș, așa cum mulți dintre noi facem astăzi”. Tot ea adaugă: „Orașele inteligente care se folosesc de inteligența artificială, IoT și 5G vor transforma modul în care interacționăm cu mediul înconjurător pentru a maximiza confortul ”.

Pe măsură ce tehnologia IoT se extinde dincolo de casă la mai multe tipuri de clădiri, viziunea de bază Samsung presupune economisirea de energie, reducerea emisiilor și promovarea sustenabilității pe măsură ce populația crește. Clădirile inteligente vor face viața mai interconectată și mai convenabilă. De exemplu, locuitorii din clădirile inteligente vor putea să cheme liftul, să stingă luminile, să caute un loc de parcare cu un simplu swipe sau o comandă vocală. Aparatele inteligente instalate în clădirile inteligente vor solicita reparații și vor rezolva probleme înainte ca locuitorii să știe își dea seama de existența respectivelor probleme.

În vederea construirii unui oraș inteligent cu clădiri inteligente, Samsung a subliniat importanța colaborării deschise. Compania dorește să formeze parteneriate cu constructorii și administratorii de proprietăți precum Greystar Real Estate Partners, un dezvoltator imobiliar global cu sediul în SUA, cu care va concepe soluții inteligente pentru construcții. „În clădirile inteligente, experiența de care vor avea parte rezidenții va fi mai smart și mai eficientă, astfel încât să fie consumată mai puțină energie”, a declarat Bob Faith, președinte și CEO al Greystar. „Samsung poate să reunească toate tehnologiile, pentru că sinergia acestora este cu adevărat esențială.”

Samsung a arătat, de asemenea, cum combinația dintre tehnologia 5G, edge computing și AI va transforma transportul urban. Becher a împărtășit viziunea companiei de a fi promotorul pentru noua eră a vehiculelor, prin tehnologia 5G care permite comunicarea dintre vehicul și restul elementelor din trafic, astfel că mașinile vor fi conectate cu întreg orașul.

Becher a adăugat că orașele inteligente combinate cu tehnologia 5G vor putea oferi comunității experiențe de neimaginat acum câțiva ani. Ea a menționat: „O conexiune digitală mai rapidă și mai ușoară unul cu celălalt ne va consolida sentimentul de apartenență în cadrul comunității și va crea forme complet noi de interacțiune.”

Construind un loc mai bun pentru toți

În încheierea prezentării din cadrul CES 2020, H.S. Kim a subliniat că scopul Samsung este să folosească tehnologia pentru a crea un loc mai bun pentru noi toți. El a evidențiat trei domenii cheie de importanță majoră în viitor pentru companie: securitate și confidențialitate, tehnologie pentru mai bine și responsabilitate socială.

Kim a precizat că, în calitate de lider în industrie, angajamentul companiei față de securitatea datelor și confidențialitate rămâne o prioritate, pe măsură ce tehnologia avansează. El a afirmat că cel mai important lucru este să oferim oamenilor control asupra informațiilor lor. „Samsung nu va furniza niciodată informații confidențiale cu terțe părți fără acordul direct exprimat al utilizatorului în prealabil ”.

El a subliniat și că Samsung Knox, platforma de securitate dezvoltată de Samsung, va continua să se extindă pentru a oferi protecție pe mai multe device-uri Samsung – de la telefoane și televizoare la electrocasnice și multe altele. „Vom asigura în continuare gestionarea și transferul transparent al datelor, asigurând protecția lor cu ajutorul inteligenței artificiale on-device, edge computing și tehnologie blockchain.”

Samsung a arătat și ce înseamnă inovația pentru mai bine, cu tehnologii precum Relumino, care vine în ajutorul persoanelor cu deficiențe de vedere; IGNIS, un instrument care ajută pompierii să lucreze mai în siguranță; și GEMS care ajută persoanele în vârstă și persoanele cu dizabilități să se deplaseze.

Samsung a adus în discuție și un pilon cheie al viziunii sale în ceea ce privește responsabilitatea socială a companiei – conceptul „Together for Tomorrow! Enabling People”, prin anunțarea extinderii programului Samsung Innovation Campus și în 2020. Datorită succesului obținut prin numeroase programe educaționale din ultimul deceniu, Samsung Innovation Campus oferă training generațiilor tinere despre cele mai noi tehnologii AI, IoT și cloud. Programele oferite de Campus au ajuns la peste 20.000 de studenți din 13 țări de la lansarea sa în 2019, număr care va fi dublat anul acesta.

Prin educarea generațiilor viitoare, Samsung pune în aplicare filozofia potrivit căreia scopul tehnologiei este să rezolve problemele sociale și să le permită oamenilor să facă mai mult și să construiască o lume mai bună.

Pentru mai multe informații despre prezentările din cadrul CES 2020, inclusiv fotografii și videoclipuri, accesați https://www.samsung.com/ro/news/ news.samsung.com. Standul Samsung #15006 din cadrul CES se află la nivelul 1 al Sălii Centrale din Convention Center din Las Vegas și va fi deschisă începând cu 7 ianuarie, 10:00am. până pe 10 ianuarie, ora 16:00 pm.

Samsung Electronics dezvăluie noul televizor QLED 8K 2020 la CES

Noul flagship îmbină designul premium, calitatea ridicată a imaginii, AI și experiența sonoră imersivă
România, București – 8 ianuarie 2020 – Samsung Electronics Co., Ltd. a prezentat noua generație de televizoare QLED 8K la CES 2020, în Las Vegas, oferind o perspectivă asupra viitorului tehnologiei ecranelor. Aceasta îmbină inovații de ultimă oră care transformă experiența de vizionare într-una mai imersivă, iar stilul de viață al utilizatorului devine mai integrat datorită noilor specificații, care oferă o experiență completă de divertisment în confortul propriei case.

 

Gama QLED 8K 2020 oferă utilizatorilor o experiență de vizionare fără precedent, dar și o integrare inteligentă în casă. Acesta folosește puterea inteligenței artificiale pentru a îmbunătăți capacitățile audio, video și smart. În plus, oferă o gamă largă de funcții inteligente alimentate de Tizen, oferind utilizatorilor ocazia să folosească comenzi vocale și să acceseze funcții noi, precum Tap View, Digital Butler și Samsung Health.
Toate aceste inovații sunt incluse în noul televizor flasghip – Q950TS QLED 8K, primul televizor din industrie ce oferă capacități audio surround sound, rezoluție true-to-life 8K și un design uimitor, ultra-subțire.
Rezoluția 8K are potențialul de a ne transforma industria. Ecranele de peste 75 inci sunt segmentul cu cea mai rapidă creștere de pe piață, fiind segmentul în care rezoluția 8K contează cel mai mult. Gama noastră de televizoare 8K 2020 arată întocmai puterea acestui potențial. Capacitățile sale imersive fără precedent și specificațiile inteligente inegalabile le permit utilizatorilor să își urmărească pasiunile mult mai ușor și să facă mai mult din ceea ce iubesc”, a declarat Joe Stinziano, Head of Consumer Electronics Business, Samsung Electronics America.

 

Reinventarea design-ului TV

Q950 elimină marginea din jurul ecranului pentru a crea un raport ecran-corp de aproape 99%, cel mai mare procentaj de pe piață. De la aproximativ trei-patru metri distanță, utilizatorii sunt cuceriți de efectul uimitor al ecranului Infinity, în care marginile par să dispară. Rezultatul este o experiență de vizionare mult mai imersivă care elimină granițele dintre televizor și ambient.
În plus, Q950 are doar 15 milimetri grosime pe întregul ecran. În combinație cu un panou din spate complet plat, Q950 poate sta lipit de perete sau se poate integra perfect și când este așezat pe un suport.

 

Redefinirea calității imaginii

Gama QLED 8K 2020 reflectă angajamentul pe care și-l asumă Samsung de a fi la vârful inovației în industrie prin implementarea, adoptarea și redarea rezoluțiilor 8K. Fiecare model din gamă îndeplinește cerințele Asociației 8K, precum și CTA 8K Ultra HD Display Definition.

 

În același timp, gama QLED 8K este printre primele din industrie care acceptă redarea de conținut nativ 8K. În 2020, utilizatorii vor putea să se bucure de videoclipuri codec AV1 filmate în 8K pe televizoarele QLED 8K. Toate televizoarele Samsung din gama 8K 2020 vor fi livrate cu această capacitate încorporată.

 

De asemenea, Samsung lucrează cu parteneri precum YouTube pentru a dezvolta platforme care suportă streaming de conținut nativ 8K.

 

Pe lângă crearea ecosistemului 8K în întreaga industrie, gama QLED 8K ajută utilizatorii să experimenteze puterea rezoluției 8K chiar și atunci când urmăresc un conținut cu rezoluție mai mică. Bazat pe o tehnologia semiconductorilor Samsung, noua generație a procesorului Quantum Processor 8K al modelului Q950 dispune de capacități îmbunătățite de inteligență artificială care utilizează învățarea automată pentru a analiza și identifica caracteristicile fiecărui pixel. Apoi restaurează diferite elemente ale imaginii pentru a crea o imagine 8K curată, indiferent de sursa conținutului.

 

O problemă comună identificată de utilizatori este viteza conexiunii de internet. AI ScaleNet asigură o conexiune de streaming lină prin optimizarea benzii disponibile. Conținutul este comprimat în momentul în care pleacă de la furnizorul de conținut, apoi este restabilit după ce ajunge la televizor pentru a reduce semnificativ largimea de bandă necesară pentru difuzarea conținutului. Samsung Electronics continuă să colaboreze cu Amazon și folosește AI ScaleNet de la definiția standard la 4K în Prime Video.
Performanța sunetului reimaginată

Întrucât sunetul este la fel de important ca videoul când vorbim de o experiență de streaming imersivă, Q950 oferă unele dintre cele mai bune specificații audio TV de pe piață. Dispune de difuzoare pe fiecare parte a display-ului, precum și sub-woofere în partea din spate. Când este combinat cu Object Tracking Sound+, care folosește un software bazat pe AI pentru a potrivi sunetul cu mișcarea obiectelor de pe ecran, Q950 poate oferi un sunet surround clar 5.1.

 

Q950 poate ajusta volumul în funcție de sunetele din jur, cum ar fi sunetul făcut de un blender în funcțiune sau de un aspirator. Amplificatorul de voce activ (AVA) ajută cei 40% dintre utilizatorii care declara ca sunt distrași de aceste sunete prin detectarea lor si amplificarea automata a claritatii vocii pentru conținutul difuzat.

 

În cele din urmă, Q950 are capacitatea unică de a folosi difuzoarele încorporate drept canal audio suplimentar atunci când este conectat la un sound bar din seria Q 2020, precum Q800, nominalizat al premiumui Best of Innovation CES. Q-Symphony redă sunet de pe ambele dispozitive și astfel crează un peisaj sonor dinamic și multidimensional.

 

Reinventarea experienței de vizualizare

Astăzi, utilizatorii au acces și consumă mai mult conținut streaming ca oricând. Acesta este motivul pentru care gama TV QLED 8K 2020 oferă specificații unice care îi ajută pe utilizatori să se bucure mai mult de conținutul pe care îl urmaresc și să interacționeze în același timp și cu dispozitive.

 

În 2020, Bixby, asistentul AI Samsung, devine mai inteligent ca niciodată. Utilizatorii își pot folosi televizorul pentru a schimba atmosfera din cameră. Spre exemplu, Bixby poate crea un ambient mai liniștit printr-o simplă comandă vocală, iar televizorul va afișa pe ecran un fundal relaxant. În plus, Samsung va pune la dispoziție mai multe opțiuni de asistenti vocali, utilizatorii având posibilitatea de a alege, integrând Amazon Alexa și Google Assistant în gama QLED 8K 2020 Samsung. Astfel, utilizatorii vor accesa mai ușor conținutul preferat, prin capabilități extinse de smart home și control TV.

 

Q950 prezintă un ghid universal nou, îmbunătățit, care folosește algoritmi bazați pe inteligență artificială pentru a analiza tipul de conținut pe care îl urmăresc utilizatorii, alături de serviciile și canalele TV favorite, pentru a le oferi recomandări personalizate în funcție de obiceiurile și gusturile lor specifice.

 

 

Reinventarea vieții conectate

Linia QLED 8K 2020 a apărut ca urmare a evoluției constante a modului în care utilizatorii folosesc ecranele în activitatățile lor, iar specificațiile inovatoare vin în sprijinul stilului lor de viață modern.

 

Deoarece studiile arată că patru din cinci persoane nu fac sport cu regularitate, Samsung a dezvoltat o soluție de fitness și wellness menită să se potrivescă cu stilul de viață aglomerat și agitat al majorității utilizatorilor. Q950 poate fi un hub pentru fitness în confortul propriei case, odată cu lansarea Samsung Health pe TV. Prin intermediul Samsung Health pe Q950, utilizatorii vor putea să-și urmărească progresul și să își seteze obiective de fitness pe care le pot împărtăși cu restul familiei. În plus, au acces la conținut exclusiv de la parteneri de top, precum Calm, FitPlan, Jillian Michaels, Echelon, Obe Fitness și Barre 3 și altele.
Din ce în ce mai mulți utilizatori își folosesc telefonul în timp ce se uită la TV, chiar dacă poate fi dfiicil să fii atent la ambele device-uri. Multi-View se asigură că utilizatorii nu vor rata nimic de pe niciun ecran, astfel încât ecranului telefonului poate fi proiectat pe TV într-o fereastră separată de ceea ce se difuzează la TV. Cu 14 aspecte diferite, utilizatorii își pot personaliza experiența de vizualizare, pot alege dintre afișarea continutului fie alăturat, fie picture-in-picture.

 

Pentru a le oferi utilizatorilor cea mai bună experiență, Q950 oferă noi modalități de a face screen mirroring. Tap View le permite utilizatorilor să-și proiecteze conținutul de pe telefon pe televizor doar prin atingerea celor două dispozitive. Și cu ajutorul Digital Butler, utilizatorul poate controla mai multe produse decât oricând, folosind tehnologia infraroșu pentru a detecta și a controla device-uri non-IoT din casă.

Rugged to its core – noul smartphone Cat® S32

7 ianuarie 2020, CESCat® phones lansează Cat S32, un smartphone rezistent, dotat cu funcții pentru medii dure sau pentru activităţi în aer liber. Nou adăugat gamei, Cat S32 beneficiază de moștenirea telefoanelor Cat și de un deceniu de cercetare și dezvoltare în proiectarea telefoanelor robuste, oferind o rezistență de neegalat la un preț mai accesibil.

Cat S32 este cel mai recent dispozitiv din portofoliul de bază Cat phones, perfect pentru oricine are nevoie de un telefon pentru a supraviețui în medii extreme, la lucru sau în timpul liber. Noul Cat S32 oferă caracteristici cheie pe care clienții din acest segment le valorifică cu adevărat, în special o durată de viață lungă a bateriei, certificări de rezistenţă lider de piață și un ecran mare și luminos.

Clienţii Cat Phones au nevoie de un telefon pe care să se poată baza, motiv pentru care Cat S32 este proiectat pentru a continua să funcţioneze fără probleme chiar și în situații limită, beneficiind de o baterie mare de 4200mAh, inclusă într-un corp robust care este certificat IP68 pentru rezistenţă la praf şi la apă, testat la o adâncime de până la 1,5 metri timp de 35 de minute. De asemenea, a fost supus testărilor noastre riguroase și repetate de cădere de la 1,8 m pe suprafețe de oțel, incluzând mai multe căzături pe fiecare parte și în fiecare colț, precum și teste MIL SPEC 810G care atestă că telefonul poate gestiona elementele din orice mediu cu temperaturi extreme. La fel ca toate smartphone-urile Cat din portofoliu, S32 a fost supus la teste de vibrații și de rostogoliri, în condiții de ceață de sare și este construit pentru a supraviețui șocurilor termice.

„Cat S32 este un dispozitiv incredibil de dur și un plus fantastic pentru gama noastră reînnoită de smartphone-uri Cat, alături de excepționalul robust, dar subțire Cat S52, oferind clienților noștri ocazia de a alege în funcție de caracteristicile pe care le apreciază cel mai mult. În această generație de produse am modernizat și am îmbunătățit fiecare caracteristică, asigurându-ne în același timp că principalele caracteristici de robustețe – rezistența la apă și rezistența la praf rămân în centrul atenției”, a declarat Peter Cunningham, VP portofoliu de produse la Bullitt Group.

Rugged to its core, ecranul luminos de 5,5″ HD + 18×9 al noului Cat S32 este protejat de sticla DragonTrail Pro Glass rezistentă la zgârieturi şi poate fi folosit în lumina directă a soarelui, cu un ecran tactil care poate fi controlat cu degetele umede sau atunci când purtaţi mănuşi.

Specificaţii importante

  • Baterie puternică de 4.200 mAh
  • Rezistent la apă/praf (IP68), testat la căderi de până la 1,8 m pe suprafețe de oțel, MIL SPEC 810G, sticlă DragonTrail Pro
  • Smartphone rezistent la apă la o adâncime de până la 1,5 metri, timp de 35 minute
  • Ecran de 5,5″ HD + 18×9 optimizat pentru utilizarea în exterior, cu un ecran care poate fi folosit cu degetele ude sau când purtaţi mănuşi
  • Android 10 (cu upgrade la 11)
  • 3 GB RAM, 32 GB ROM, plus stocare extensibilă (microSD™)
  • Chipset Mediatek Helio A20 MT 6761D, procesor quad-core de 1,8 GHz
  • Cameră principală de 13MP, cameră frontală de 5MP
  • LTE Cat 6, VoLTE, VoWiFi
  • Design texturat, cu aderență suplimentară
  • Tastă de comandă rapidă programabilă, utilă pentru Push to Talk (PTT), SOS (aplicaţia Lone Worker) sau pentru a activa cu uşurinţă lanterna sau camera foto
  • Bluetooth 5.0, NFC
  • Mufă jack audio 3,5mm
  • Aplicaţii preinstalate şi catalog de aplicații utile
  • Dual SIM – Nano SIM + microSD™
  • Garanţie de 2 ani

Smartphone-ul Cat® S32 are un preţ recomandat de 299 € şi va putea fi achiziţionat prin intermediul site-ului www.catphones.com, precum și din rețelele retailerilor şi operatorilor.