În timp ce 85 % dintre respondenți folosesc un dispozitiv alimentat cu combustibil fosil, doar 30% din cei intervievați cred că în casele lor pot avea loc scurgeri de monoxid de carbon;
34% dintre cei intervievați consideră în mod eronat că o bună aerisire este suficientă pentru siguranța locuinței în cazul scurgerilor de monoxid de carbon;
București, România, 2 martie 2016 – Un studiu realizat de Honeywell (NYSE: HON) în România cu peste 1.000 de proprietari de locuințe a arătat că în timp ce 85% dintre respondenți folosesc acasă un dispozitiv pe bază de combustibil organic, cum ar fi gazele naturale, lemnul sau cărbunele, doar o treime (30%) au fost conștienți de faptul că aparatul lor ar putea duce la acumulări periculoase de monoxid de carbon (CO).
Monoxidul de carbon este un gaz incolor, insipid și inodor, care este emis atunci când un combustibil organic nu arde complet. Acesta poate afecta grav oamenii și are potențialul de a ucide atunci când nu este detectat. Aparatele de uz caznic cu combustibili fosili care nu au fost instalate corespunzător sau nu au fost verificate la timp sunt o cauză comună a intoxicațiilor cu monoxid de carbon în familie.
Studiul Honeywell arată o lipsă de înțelegere a amenințărilor pe care le aduce CO, mai ales că 34% din cei intervievați cred în mod eronat că o bună ventilație a locuinței ar fi suficientă pentru a evita acest pericol. În plus, 15% consideră în mod greșit că nu trebuie să ia măsuri pentru a preveni emisiile de CO pentru că pot simți mirosul de gaz în cazul în care acesta s-a acumulat în interiorul casei. În același timp, 19% dintre cei intervievați cred că alarmele de fum instalate în case sunt suficiente pentru a detecta monoxidul de carbon, deși cele mai multe dintre aceste dispozitive nu au capacitatea de detectare a monoxidului de carbon.
“Fiind un gaz inodor, insipid și incolor, CO reprezintă o amenințare reală pentru proprietarii de case și, prin urmare, este important să fie luate măsurile potrivite pentru a se proteja astfel de emisii,” spune Gelu Olteanu, Sales Leader Honeywell pentru divizia Environmental and Energy Solutions România. “Oamenii ar trebui să inspecteze periodic și să curețe sistemele de încălzire din locuință, dar și să urmeze întotdeauna instrucțiunile producătorilor privind instalarea și operarea dispozitivelor lor. În plus, plasarea de alarme de monoxid de carbon certificate EN50291 în locuințe asigură avertizarea atunci când apare o acumulare de gaz, cu mult înainte ca emisia să ajungă la un nivel periculos.”
Studiul arată de asemenea că mai puțin de jumătate dintre respondenți (42%) au luat în considerare achiziționarea unui detector de monoxid de carbon separat, dar spun că în acest moment au alte priorități privind îmbunătățirile aduse locuințelor. Cu toate acestea, dintre cei care au luat în considerare achiziționarea unui astfel de produs, 75% au ales “un dispozitiv care este fabricat în conformitate cu standardele din industrie”, ca principal criteriu de achiziție, ceea ce sugerează că cei care cumpără detectoare de CO sunt pregătiți să investească în produse de calitate superioară.
“De multe ori, specialiștii care se ocupă de curățarea hornurilor și a sobelor sunt solicitați numai după apariția incendiilor sau a intoxicațiilor cu CO într-o casă sau într-o clădire”, spune Florin Cetățeanu, expert tehnic extrajudiciar în cadrul Asociației Coșarilor din România. “Intoxicațiile cu monoxid de carbon se datorează fie faptului că nu este curățat coșul de fum, fie faptului că acesta sau soba nu sunt etanșe, fie faptului că nu există priză pentru aer proaspăt. Monoxidul de carbon reprezintă un risc important și îi incurajăm pe toți să contribuie la reducerea riscului asigurându-se că aparatele de încălzit și coșurile de fum sunt curățate întotdeauna și au efectuate la zi toate lucrările de întreținere.”
Campania “Case Ocrotite”
Simptomele comune ale intoxicării cu CO includ dureri de cap, amețeli, greață, confuzie, vedere încețoșată, pierderea cunoștinței și chiar moartea, iar acestea se instalează lent. Pentru a ilustra grafic amenințările monoxidului de carbon, fotografa poloneză Lidia Popiel a creat o sedință foto dedicată, ca parte a campaniei “Case Ocrotite”, de prevenire a intoxicațiilor cu monoxid de carbon, realizată de Honeywell la nivel european. Imaginile de impact realizate de aceasta ilustrează modul în care amenințarea CO poate afecta nu doar pe cei care au aparate de încălzire sau locuințe mai vechi, ci pe oricine utilizează o sursă de combustibil fosil la domiciliu.
“Case Ocrotite” este o campanie europeană ce are ca scop creșterea gradului de conștientizare a posibilelor surse de CO dar și a amenințărilor pe care acest gaz le aduce.
Pentru mai multe detalii, vizitați www.detectormonoxidcarbon.ro.
Metodologia de studiu: Sondajul a fost realizat de eReasearch Corp prin metoda intervievării online. La studiu au participat 1.000 de respondenți, bărbați și femei, din toate zonele României, în perioada 14-21 august 2015. Studiul a vizat, persoanele cu vârstă între 18 și 64 de ani, locuitori ai zonelor urbane cu mai mult de 50.000 de persoane. 53% dintre respondenți sunt de sex feminin și 47% sunt de sex masculin. Rezultatele au fost rotunjite către cea mai apropiată cifră.
Despre Lidia Popiel: Lucrând ca fotograf profesionist din 1985, Popiel a fotografiat pentru reviste precum Zwierciadło, Pani sau Sukces și își expune fotografiile în întreaga Europă. Este lector al departamentului de fotografie în cadrul Școlii de film din Varșovia și este redactor șef al revistei Fine Life, dar lucrează și pentru fundația Polska jest kobietą și este președinte al Partidului Femeilor. Lidia Popiel este de asemenea jurnalist al postului de televiziune Polsat Cafe. În anul 2007, primarul din Gdańsk i-a oferit titlul de Ambassador of Amber 2008/2009. În 2009, a intrat în topul celor mai influente 12 femei din Polonia.
Despre Honeywell:
Honeywell (www.honeywell.com) este o companie din topul Fortune 100, lider în tehnologie și producție, oferind clienților din întreaga lume produse și servicii în domeniul aerospația, tehnologii de control pentru clădiri, case și mediul industrial, turbocompresoare și materiale performante. Pentru mai multe informații despre Honeywell, www.honeywellnow.com