Kaufland România susține turneele Wheelchair Tennis Open, organizate la Pitești și București, ca parte a acțiunilor din programul A.C.C.E.S.

București, 11 august 2022 – Kaufland România se alătură, în calitate de sponsor principal, turneelor BRD-Kaufland Wheelchair Tennis Open, dedicate jucătorilor de tenis în scaun rulant. Evenimentele se desfășoară la Pitești în cadrul bazei sportive „Star Arena” din Bascov în perioada 11-14 august și la București, la Centrul Național de Tenis, între 15-18 august.

În calitate de sponsor al turneelor organizate la Pitești și București, Kaufland România își reafirmă poziția de angajator care susține activ persoanele cu dizabilități, stimulându-le încrederea în forțele proprii. Acțiunea face parte din programul A.C.C.E.S., program prin intermediul căruia Kaufland își propune să recruteze și să integreze cât mai multe persoane cu dizabilități și să dezvolte în continuare o cultură organizațională bazată pe acceptarea diversității și încurajarea ei.

„Sprijinul acordat persoanelor cu dizabilități este unul dintre pilonii activității noastre de zi cu zi. Astfel, ne dorim să includem diversitatea în toate acțiunile pe care le derulăm, atât la locul de muncă, cât și pe terenul de joc. Cele două turnee dedicate jucătorilor de tenis în scaun rulant reprezintă o bună oportunitate pentru a promova un stil de viață activ în rândul persoanelor cu nevoi speciale, demonstrând și existența unui climat favorabil pentru organizarea a cât mai multor evenimente de acest fel în țara noastră.” a declarat Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director la Kaufland România și Republica Moldova. „Împreună putem contribui la schimbarea mentalităților, încurajându-i pe cei din jur să își depășească propriile limite.

Wheelchair-Tennis-Open-2022_640x640-px

Cele două turnee reprezintă competiții importante din circuitul internațional ITF Wheelchair al jucătorilor de tenis în scaun rulant, reunind la start zeci de participanți din întreaga lume. Ambele turnee sunt organizate sub egida Federației Române de Tenis și a Federației Internaționale de Tenis, având ca scop promovarea sportului de performanță în rândul persoanelor cu dizabilități.

În prezent, compania pune la dispoziția persoanelor interesate peste 500 de joburi disponibile în magazinele Kaufland din toate județele țării, în platformele logistice din Ploiești și Turda, dar și în sediul central din București. Pe parcursul celor aproape trei ani de la lansarea programului A.C.C.E.S., peste 380 de persoane cu diferite tipuri de dizabilități s-au alăturat echipei Kaufland, bucurându-se de sprijin și un loc de muncă potrivit abilităților lor.

Wheelchair-Tennis-Open-2022_1000x600-px

Prin intermediul sprijinului oferit în organizarea turneelor BRD-Kaufland Wheelchair Tennis Open, retailerul își consolidează poziția de partener al persoanelor cu dizabilități, al instituțiilor statului și al asociațiilor care contribuie activ la dezvoltarea incluziunii în societate și a promovării sportului dincolo de impedimentele fizice.

Cei care își doresc să facă parte din echipa Kaufland sunt invitați să consulte oportunitățile disponibile, accesând cariere.kaufland.ro sau să sune la 021 91 32.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.450 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 155 de magazine în România. Kaufland își consolidează poziția de angajator de top, lucru susținut și prin certificarea Top Employer obținută de companie pentru al șaptelea an consecutiv în România și pentru a patra oară la nivel european – distincții acordate de Top Employers Institute din Olanda, în urma unei analize riguroase a proceselor de resurse umane, a facilităților acordate și a posibilităților de dezvoltare pe care le au angajații. În plus, Kaufland România deține premiul „Elite Shining Star”, care reprezintă cea mai înaltă distincție oferită de Inspiring Employer, ceea ce demonstrează încă o dată faptul că bunăstarea angajaților este prioritară în cadrul rețelei. De asemenea, compania a obținut titlul de „Cel mai bun Angajator” din industria de retail alimentar, acordat de platforma undelucram.ro pentru al doilea an la rând, în urma voturilor utilizatorilor. Oportunitățile de avansare, beneficiile și valorile organizaționale sunt doar câteva dintre criteriile care au plasat compania în topul celor mai apreciați angajatori din retail.

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: presa@kaufland.ro   

Huawei lansează căștile FreeBuds SE, ideale pentru vacanță, dar și noul an școlar care se apropie

Căștile HUAWEI FreeBuds SE, ideale pentru sesiuni lungi de utilizare, oferă calitate la un preț extrem de accesibil

București, 11 august 2022 – Căștile TWS sunt un accesoriu util, care poate fi purtat oriunde, oricând, iar popularitatea lor crește în rândul utilizatorilor, potrivit unei cercetări realizate de IDC. Ca răspuns la cererea ridicată, Huawei Consumer BG lansează căștile FreeBuds SE, potrivite atât pentru vacanțele de la final de vară, cât și pentru anul școlar care se apropie, oferind o calitate audio impresionantă la un preț accesibil tuturor.

Căștile HUAWEI FreeBuds SE sunt un accesoriu indispensabil pentru utilizatorii care vor să se bucure de o experiență audio de înaltă calitate, pe timp îndelungat. În plus, design-ul lor ergonomic le face să fie ușor de purtat, fără să apară senzația că urmează să cadă din urechi. Noile căști sunt utile în mai multe scenarii: cursuri online, muncă de acasă, naveta dintre casă și locul de muncă, sau relaxare în vacanță.

HUAWEI FreeBuds SE (1)

Căștile HUAWEI FreeBuds SE, un accesoriu util și la modă

Carcasa de încărcare a căștilor FreeBuds SE este compactă și încape cu ușurință în podul palmei. Suprafața lucioasă a acesteia are un aer de eleganță și sofisticare, indiferent de culoare. Inspirându-se din frumusețea norilor și cerului, experții Huawei au creat două versiuni de culoare: alb și albastru. Astfel, tehnologia se combină cu elemente din natură, rezultând un produs deopotrivă modern și clasic.

Căștile în sine au un design semi in-ear, și au fost construite astfel încât să se muleze în mod natural pe conturul urechii externe și să reducă presiunea pe canalul auditiv. În plus, ele vin cu trei dopuri de silicon de mărimi diferite, pentru ca utilizatorii să aibă posibilitatea de a alege varianta cea mai confortabilă pentru ei.

Calitatea sunetului este asigurată de driver-ul dinamic de 10 mm și de cupola de titaniu PEEK+PU+PET. În acest mod, detaliile cele mai fine din piesele muzicale sunt redate cu acuratețe, iar bass-ul este puternic fără să rănească auzul.

HUAWEI FreeBuds SE (3)

O experiență de ascultare imersivă

Design-ul căștilor le face să fie perfecte pentru utilizatorii care vor să nu audă prea multe zgomote de fundal. Pentru o experiență de ascultare complet imersivă, funcție de anulare a zgomotului de fundal din mediul ambiental (ENC) este foarte utilă. Cu ajutorul ei, utilizatorii nu mai trebuie să găsească un loc liniștit pentru a efectua apeluri. Tehnologia microfonului dual face ca vocea celui care vorbește să se distingă eficient de gălăgia din jur, livrând un sunet clar chiar și în zonele aglomerate.

În plus, utilizatorii de FreeBuds SE nu trebuie să se teamă că bateria căștilor se va descărca în cel mai nepotrivit moment. Atunci când carcasa este încărcată, ea poate oferi 24 de ore de ascultare de muzică, în timp ce căștile încărcate complet oferă șase ore neîntrerupte. În cazul apelurilor, carcasa încărcată complet asigură 16 ore, pe când căștile încărcate asigură patru ore de discuții neîntrerupte.

HUAWEI FreeBuds SE (2)

În acest mod, căștile pot fi folosite eficient atât în timpul unei călătorii lungi cu mașina, cât și în timpul cursurilor online.

Nu în ultimul rând, senzorii din căști le fac să fie un accesoriu mereu la îndemână. Senzorul G permite utilizatorilor să dea pauză la melodii, să le repornească, să răspundă la apeluri sau să le închidă cu o simplă apăsare delicată cu buricele degetelor pe căști. Mai mult, sezorul IR detectează momentul când o cască este scoasă din ureche, oprind automat redarea muzicii.

Căștile HUAWEI FreeBuds SE sunt disponibile pentru precomandă în intervalul 12-17 august, la prețul de 219 RON, pe www.huaweistore.ro.

 

Despre HUAWEI Consumer BG

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Germania, Suedia, Rusia, India și China. Huawei Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu aproape 30 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați http://www.huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: Huawei Mobile Romania

Community: Comunitatea Huawei 

Noile Galaxy Z Flip4 și Z Fold4, disponibile pentru precomandă la Vodafone, cu abonamentul RED Infinity 23, redus la 18 euro/ lună

București, 11 august 2022 – Vodafone România anunță disponibilitatea pentru precomandă a celei mai noi generații de smartphone-uri pliabile de la Samsung: Galaxy Z Flip4 și Galaxy Z Fold4, livrările urmând să fie efectuate începând cu 26 august a.c. Samsung Galaxy Z Flip4  în varianta de 128 GB poate fi achiziționat de la Vodafone împreună cu abonamentul RED Infinity 23 redus la 18 euro/ lună, cu o perioadă contractuală de doi ani, rată lunară de 25 de euro și un avans de 408 euro. Samsung Galaxy Z Fold4 de 256 GB este disponibil cu același tip de abonament, încheiat pe aceeași perioadă de timp, dar cu o rată lunară de 30 de euro și un avans de 986 de euro. Ambele smartphone-uri pot fi achiziționate și fără perioadă contractuală la prețul de 1098 de euro cu TVA inclus pentru modelul Galaxy Z Flip4, respectiv  1796,4 euro (TVA inclus) pentru Galaxy Z Fold4.

Galaxy Z Flip4 oferă o experiență îmbunătățită la nivelul camerei, dând utilizatorilor posibilitatea de a filma videoclipuri hands-free sau de a realiza selfie-uri de înaltă calitate, direct din ecranul frontal, folosind camera principală și modul Quick Shot îmbunătățit, toate la o calitate foarte bună, atât pe timp de zi cât și de noapte datorită camerei echipate cu un senzor cu 65% mai luminos, alimentat de platforma mobilă Snapdragon® 8+ Gen 1.

Totodată, utilizatorii pot efectua apeluri, pot răspunde la mesaje, pot debloca mașina și chiar controla widget-ul SmartThings Scene direct din ecranul extern, fără a fi necesară deschiderea smartphone-ului.

samsung-galaxy-z-fold-2

Cu o baterie de 3700mAh și o încărcare mai rapidă (la 50% în aproximativ 30 de minute), Galaxy Z Flip4 le permite utilizatorilor să rămână conectați mai mult timp.

În materie de design, noul Galaxy Z Flip 4 vine cu o balama mai subțire, margini îndreptate, sticlă rezistentă pe spate și rame metalice lucioase, dar și posibilități de personalizare atât a ecranului extern, cât și a celui principal, cu fonturi, pictograme și modele disponibile în Galaxy Themes. În plus, utilizatorii își pot crea propriul ecran extern, având la dispoziție noi modele de cadrane de ceas și fundaluri în diferite formate: imagini, GIF-uri și chiar video-uri.

Galaxy Z Fold4, cel mai puternic smartphone Samsung de până acum, este și primul dispozitiv care va fi livrat cu Android 12L, o versiune specială de Android creată de Google pentru experiențe pe ecran mare, inclusiv pliabil.

samsung-galaxy-z-fold-1

Cu un design compact și ușor, Galaxy Z Fold4 a fost conceput pentru multitasking facilitând utilizatorilor accesul la aplicațiile preferate și la cele recent folosite. Multitasking-ul este totodată mai intuitiv și mai ușor de realizat datorită noilor gesturi de glisare, care permit comutarea între afișarea aplicațiilor pe întregul ecran și ferestrele pop-up sau împărțirea ecranului în jumătate pentru mai multe variante de multitasking. Experiența este completă datorită noului S Pen, util în luarea de notițe și realizarea de desene chiar și din mers, fiind stocat acum în interiorul carcasei telefonului.

Galaxy Z Fold4 are un obiectiv de 50MP îmbunătățit, Space Zoom de 30x și o varietate de moduri pentru cameră, pentru fotografii și videoclipuri uimitoare. Dimensiunea mai mare a pixelilor, senzorul cu 23% mai luminos  și puterea de procesare îmbunătățită asigură totodată captarea de imagini clare chiar și pe timp de noapte.

Ecranul principal de 7.6 inci, mai luminos, și cu o rată de reîmprospătare adaptivă de 120Hz oferă o vizionare mai bună, inclusiv a aplicațiilor de social media populare, cât și a celor de streaming video, în modul hands-free, datorită Flex Mode. Galaxy Z Fold4 este potrivit și pentru gaming datorită platformei mobile Snapdragon® 8+ Gen 1 și a tehnologiei hiper-rapide 5G.

samsung-galaxy-z-flip-2

În privința designului, Galaxy Z Fold4 are o balama mai subțire, o greutate mai mică și rame mai înguste, iar ecranul mai lat permite interacțiuni ușor de realizat cu o singură mână, atunci când este utilizat ecranul extern.

Z Flip4 și Z Fold4 sunt cele mai rezistente pliabile create de Samsung vreodată, cu rame și balama din Armour Aluminium, ecran extern și spate din sticlă de tip Corning® Gorilla® Glass Victus®+ și ecran principal cu strat de protecție optimizat. Ambele modele sunt rezistente la apă, având IPX8.

Galaxy Z Flip4 este disponibil în culori cunoscute precum Bora Purple și Graphite, dar și în noile variante Pink Gold și Blue. Pentru Galaxy Z Fold4 opțiunile de culoare sunt: Graygreen, Beige și Phantom Black.

samsung-galaxy-z-flip-1

Despre Vodafone

Unică prin amploarea sa, ca cea mai mare companie de telecomunicații și tehnologie din Europa și Africa, Vodafone transformă modul în care trăim și lucrăm prin inovație, tehnologie, conexiuni, platforme, produse și servicii.

Vodafone operează rețele mobile și fixe în 21 de țări și colaborează cu rețele mobile în alte 48 de țări. La 30 iunie 2022, aveam peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix și peste 22 de milioane de clienți ai serviciilor TV. Vodafone este lider mondial în domeniul IoT (Internet of Things), conectând peste 160 de milioane de dispozitive și platforme.

Am revoluționat segmentul fintech din Africa prin M-Pesa, serviciu care aniversează 15 ani în 2022. Este cea mai mare platformă fintech din regiune și oferă acces la servicii financiare unui număr de peste 50 de milioane de oameni într-un mod sigur, accesibil și convenabil.

Misiunea noastră este să „conectăm pentru un viitor mai bun”, folosind tehnologia pentru a îmbunătăți viețile, pentru a digitaliza sectoare critice ale economiei și pentru a facilita o societate digitală incluzivă și sustenabilă.

Ne-am angajat să reducem impactul companiei asupra mediului, astfel încât să putem atinge net zero al emisiilor din întreg lanțul nostru valoric până în 2040, ajutându-ne în același timp clienții să își reducă propriile emisii de carbon cu 350 milioane de tone până în 2030. Facem pași importanți în reducerea deșeurilor rezultate din dispozitivele mobile și în atingerea obiectivului de a reutiliza, revinde sau recicla 100% din echipamentele noastre de rețea care devin redundante.

Credem în puterea conectării și în servicii digitale pentru a îmbunătăți societatea și economiile, lucrând alături de guverne pentru a digitaliza sănătatea, educația și agricultura și pentru a crea orașe mai curate și mai sigure. Produsele și serviciile noastre sprijină digitalizarea afacerilor, în special a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri).

Strategia noastră de incluziune urmărește ca nimeni să nu fie lăsat în urmă asigurând conectare, dobândirea de abilități digitale și dezvoltarea de produse și servicii relevante, care facilitează accesul la educație, sănătate și finanțe. Ne-am angajat, de asemenea, să dezvoltăm o forță de muncă diversă și incluzivă, care să reflecte clienții și societățile în care activăm.

Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com, urmăriți-ne pe Twitter la @VodafoneGroup sau conectați-vă cu noi pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vodafone.

Mixerul audio ATEN MicLIVE – inteligență artificială pentru podcasturi de calitate

București, 11 August 2022 – ATEN International, lider mondial în soluții de conectivitate AV/IT și sisteme complete de administrare, aduce în prim plan realizatorilor de conținut audio, îndeosebi pentru podcasturi, primul mixer audio din lume care încorporează tehnologia de inteligență artificială pentru îmbunătățirea calității audio. Echipamentul este prevăzut cu 6 canale de intrare audio, procesor de semnale digitale (DSP) și convertoare analog-digital și digital-analog (AD/DA), putând fi conectat la PC-uri sau sisteme Mac prin intermediul interfeței USB-C.

uc8000.usb-peripherals.content-creation.others_2

Prin conexiunile rapide la Internet și rețelele de socializare, distribuirea de conținut audio/video în mediul online a devenit accesibilă pentru orice utilizator de tehnologie. Indiferent că vorbim despre Facebook, YouTube, Instagram, TikTok, Vimeo sau Twitch, avem de-a face cu un volum fără precedent de conținut pe toate aceste platforme. Acest fapt a condus la apariția unei noi categorii de creatori de conținut, care, pe măsură ce au căpătat experiență, au devenit din ce în ce mai atenți la calitatea materialelor generate, urmărind să fie cât mai captivante pentru public. Pentru a răspunde la aceste provocări din piață, portofoliul ATEN care include sute de brevete patentate, inclusiv soluțiile de captură și mixere audio/video, oferă acum creatorilor de conținut un mixer audio cu șase canale – MicLIVE UC8000”, a declarat Bogdan Mihalcea, Country Manager ATEN România.

uc8000.usb-peripherals.content-creation.front (1)

MicLIVE este deja deținătorul titlului Good Design Award 2021, fiind un model care anunță o premieră la nivel mondial în ceea ce privește utilizarea inteligenței artificiale în domeniul audio, pentru verificarea sunetului și îmbunătățirea calității înregistrărilor. Așadar, pentru a ajusta vocea vorbitorului, dispozitivul pune la dispoziție 24 de programe FX, un egalizator inteligent și o tastatură cu acces rapid la 8 efecte speciale. În plus, echipamentul are o funcție Ducking automată, ce garantează că sunetul de fundal poate fi atenuat, ceea ce ajută ca vocea vorbitorului să fie percepută corect și clar. Nivelul ridicat de claritate este asigurat și de rezoluția audio de 24bit cu 96kHz. Amplificatorul încorporat permite o consistență a semnalelor audio care intră în dispozitiv, în timp ce sursa de alimentare de 48V Phantom permite alimentarea corectă a microfoanelor cu condensator. Datorită interfețelor cu care este prevăzut, ATEN MicLIVE le oferă utilizatorilor posibilitatea de a alege dintre mai multe surse de semnal, precum microfoane profesionale XLR, diverse instrumente muzicale, surse audio USB și telefoane.

uc8000.usb-&-thunderbolt.content-creation.others

Partea software a fost concepută astfel încât să fie intuitivă, ca un echipament virtual, pentru a oferi utilizatorilor control complet asupra tuturor funcțiilor și o acomodare cât mai rapidă cu facilitățile oferite. Cu ajutorul acestei soluții, completată de microfoanele și cablurile corespunzătoare, un singur utilizator poate efectua transmisii live la un nivel superior de calitate audio, ceea ce înainte implica munca unei întregi echipe formate din profesioniști.

ATEN_uc8000.usb-&-thunderbolt.content-creation.45

ATEN MicLIVE este o soluție de tip all-in-one, excelentă pentru o multitudine de scenarii de utilizare, precum talk show-uri, streaming live, podcast-uri, evenimente religioase și aplicații muzicale.

Despre ATEN

Înființată  în anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT și soluții de administrare. Incluzând soluții KVM, soluții A/V profesionale și soluții inteligente de alimentare,  gama de produse ATEN conectează, administrează și optimizează echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educație, media și transporturi. ATEN deține peste 570 de brevete înregistrate la nivel internațional și o echipă de cercetare ce asigură un flux constant de soluții inovatoare, de unde rezultă un portofoliu cuprinzător de produse disponibile la nivel mondial.

Având sediul în Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins și are astăzi subsidiare în China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India și România – cu centre de cercetare în Taiwan, China și Canada.

Pentru mai multe informații despre ATEN, vizitați www.aten.com.

CU PESTE 600 DE MAȘINI RULATE, TOATE DISPONIBILE PENTRU ACHIZIȚIE, SPOTAWHEEL OFERĂ O GAMĂ VARIATĂ DE AUTOMOBILE PENTRU ȘOFERII ROMÂNI

Cu o ofertă de peste 600 de mașini gata să fie achiziționate și un proces rapid de cumpărare online, Spotawheel continuă să inoveze piața auto second-hand din România

 

București, 11 august 2022 – Spotawheel pune la dispoziția clienților peste 600 de mașini rulate sigure și verificate, venind către clienții săi cu servicii de încredere și transparente. Cu peste 400 de mașini doar în parcul auto din România și peste 200 de automobile în Polonia, disponibile pentru achiziția online, platforma oferă automobile variate și accesibile tuturor șoferilor. Datorită beneficiilor oferite de Spotawheel, clienții se pot bucura de achiziții sigure, având o garanție de până la 5 ani pentru vehiculul cumpărat, un raport detaliat de inspecție tehnică și nu numai, toate doar la câteva click-uri distanță.

 

Procesul de cumpărare a mașinilor Spotawheel este simplu, rapid și se poate face exclusiv online. Datorită ofertei variate de automobile rulate, șoferii pot alege mărcile lor preferate la cele mai bune prețuri și se pot bucura de mașini second-hand aflate în condiții optime.

„Am intrat pe piața din România cu obiectivul de a le oferi oamenilor servicii de încredere, precum și automobile rulate sigure și verificate atent de echipa noastră de experți. Pentru noi primează nevoia clienților și am înțeles că onestitatea și calitatea sunt aspectele cele mai importante pentru români atunci când se află în căutarea unui automobil second-hand.”, a declarat Dan Croitoru, General Manager Spotawheel România.

Spotawheel (3)

Peste 600 de mașini rulate disponibile pentru achiziție, atât din parcul auto, cât și online

Oferta remarcabilă de mașini Spotawheel răspunde așteptărilor variate ale clienților, astfel că aceștia își pot alege automobilul dorit din peste 600 de opțiuni, dintre care peste 400 deja prezente în parcul auto din România și peste 200 aflate în Polonia, disponibile pentru achiziția online. Folosind filtrele de pe platformă, șoferii pot selecta vehiculul după marca dorită, tipul mașinii, utilizare sau preț. Fie că preferă o mașină SUV, coupe, de familie sau de oraș, Spotawheel oferă vehicule potrivite pentru toate preferințele cumpărătorilor.

Șoferii pot cumpăra mașini second-hand în rate, cu avans începând de la zero

La Spotawheel, șoferii pot cumpăra oricare dintre mașinile din ofertă în rate, iar suma plătită lunar poate fi aleasă chiar de client. Mai mult, acesta poate opta pentru avans zero, împărțind valoarea totală a achiziției la maximum 60 de luni. În plus, compania acordă garanție de până la 5 ani, fără niciun cost suplimentar pentru cumpărători Astfel, cu Spotawheel, achiziția unei mașini rulate este simplă, sigură și rapidă.

Spotawheel (1)

După doar câteva click-uri, șoferii pot cumpăra mașina dorită

Având o platformă online ușor de navigat, Spotawheel le permite cumpărătorilor să-și aleagă o mașină rulată în doar câțiva pași simpli. Căutarea pe platformă este simplă, iar tot ce trebuie să facă utilizatorul este să folosească filtrele cu informațiile esențiale despre automobilul dorit. După ce a selectat câteva elemente, precum bugetul, tipul de caroserie dorită, anul de fabricație, marca, transmisia, combustibilul, kilometrajul, stilul, numărul de uși și locuri, va putea vedea cele mai bune opțiuni pentru cerințele sale.

Spotawheel (2)

Cu Spotawheel, șoferii se pot bucura de mașini second-hand sigure și verificate

Mașinile Spotawheel trec prin cea mai strictă verificare de pe piață realizată de echipa de mecanici experți Spotmechanic. În urma inspecției în peste 200 de puncte, cumpărătorii primesc un raport complet care include fotografii de înaltă calitate și informații extinse despre automobilul rulat. Spotawheel asigură cea mai strictă verificare, automobilele fiind testate pentru posibile scurgeri, avarii, dovezi de accidente grave, starea sistemelor de frânare, direcție, urmate de controlul computerului și al evacuării.

Pentru mai multe informații despre Spotawheel, puteți accesa:

https://www.spotawheel.ro/.

Pentru noutăți despre Spotawheel, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/spotawheel.romania

Instagram: https://www.instagram.com/spotawheel.romania/?hl=en

YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCOaEL7aCMxQxRxFP7ImFfXg

Despre Spotawheel:

Spotawheel reprezintă o platformă end-to-end tehnologizată pentru cumpărarea de mașini second-hand și una dintre primele 1000 de companii din Europa ca ritm de creștere, conform Financial Times. Spotawheel revoluționează piața de automobile rulate prin îmbunătățirea siguranței, a gradului de satisfacție al clienților și a experienței clientului. Fondată în 2016, Spotawheel s-a afirmat ca o companie inovatoare în domeniul mașinilor second-hand, cu peste 400 de angajați și operațiuni în Grecia, Polonia, Germania și România și planuri de extindere în continuare în Europa. Cu istoric dovedit de creștere exponențială, veniturile Spotawheel au atins o rată de creștere de trei cifre de la an la an, iar compania este pe cale să devină unul dintre următorii „unicorni” ai Europei. De la debut, Spotawheel a ajutat mii de șoferi să găsească o mașină de încredere, oferindu-le transparență deplină și cea mai bună experiență. Descoperiți mai multe pe www.spotawheel.ro.

Programul Microsoft Rewards este disponibil în peste 40 de țări noi, printre care și România

Programul Microsoft Rewards este disponibil acum și în România. Utilizatorii din peste 40 de țări din Europa și din Japonia pot câștiga puncte Microsoft Rewards, ca urmare a utilizării Microsoft Bing și a browserului Edge. De asemenea, utilizatorii din Belgia, Irlanda, Japonia, Olanda, Norvegia și Suedia pot acumula aceste puncte și ca urmare a achizițiilor făcute în Microsoft Store.

Cele 40 de noi țări adăugate în program sunt: Albania, Andorra, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Kazahstan, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia de Nord, Malta, Republica Moldova, Monaco, Muntenegru, Polonia, Portugalia, România, Republica San Marino, Serbia, Republica Slovacia, Slovenia, Vatican, Elveția, Turcia, Ucraina, Belgia, Irlanda, Japonia, Olanda, Norvegia și Suedia.

foto

În fiecare dintre aceste piețe, punctele obținute de utilizatori pot fi preschimbate în diferite recompense, precum carduri cadou. Ca alternativă, utilizatorii au posibilitatea de a dona punctele Microsoft Rewards către organizații non-profit. Pe viitor, compania își propune să extindă acest program în cât mai multe țări, pentru a îmbunătăți experiența resimtiță de către clienții săi.

Ce presupune programul Microsoft Rewards

Microsoft Rewards este un program de loialitate, care permite utilizatorilor să câștige puncte ori de câte ori folosesc motorul de căutare Bing. Microsoft Rewards prezintă un avantaj pentru întregul ecosistem de consumatori de soluții și servicii Microsoft și poate înlesni accesul acestora la produsele din Microsoft Store, Xbox, Edge și multe altele.

Pentru a fi eligibili, utilizatorii trebuie să aibă un cont Microsoft (Hotmail.com, outlook.com etc.) și să se înscrie la https://rewards.microsoft.com. Fiecare căutare pe internet, accesând Bing, va fi echivalată cu 3 puncte, în limita numărului de puncte pe care un utilizator îl poate acumula, pe zi.

Experiența Orange 5G disponibilă de astăzi în Arad

București, 11 august 2022. Orange România continuă extinderea rețelei 5G, dar și demersul prin care urmărește să ofere unui număr cât mai mare de clienți acces la cele mai bune servicii și tehnologii pe care rețeaua Orange le oferă.

Începând de astăzi, locuitorii, autoritățile publice și companiile din Arad se vor bucura de acces la cea mai bună experiență de conectivitate oferită prin intermiediul rețelei 5G. Aradul devine astfel al 19-lea oraș din țară în care rețeaua Orange 5G este disponibilă, alături de orașe precum Bacău, Craiova, Brașov, București (acoperit 100%), Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara, dar și în localități din județul Ilfov, stațiuni montane și estivale.

Extinderea reţelei 5G vine în contextul creşterii tot mai mari a consumului de date mobile, dar şi a nevoii clienţilor pentru conectivitate neîntreruptă. În plus, clienții rezidențiali pot alege abonamentul 5G care li se potrivește, ce beneficiază de 20% discount exclusiv online până pe 17.08.2022. De exemplu, abonamentul Fun 12 cu 50GB internet, plus 50GB bonus și acces 5G este acum redus la 8.60 euro/lună, în timp ce abonamentul Smart Plus 15 cu internet 5G nelimitat este acum disponibil la 12 euro/lună.

unnamed

Oferte și beneficii 5G

Clienții Orange au la dispoziție cea mai extinsă gamă de telefoane 5G și obiecte conectate din rândul operatorilor telecom, prețuri atractive, precum și posibilitatea de a le achiziționa în 24 de rate, direct pe factură.

Oferta este completată de cele mai noi telefoane 5G, printre care și recent lansată serie Samsung Galaxy Z Fold4 5G și Z Flip4 5G ce beneficiază în perioada de precomenzi de reduceri de până la 800 euro cu abonamentul Smart Plus 25. Valoarea reducerii se calculează din prețul standard al telefoanelor. Detalii complete în pagina dedicată.

Noi oportunități de dezvoltare

Cu viteze maxime de descărcare de până la 1.2 Gbps şi viteze medii de 600 Mbps, rețeaua Orange 5G este capabilă să ofere utilizatorilor o experienţă similară celei oferite de internetul prin fibră optică, dar deschide și noi oportunități de dezvoltare în zona de inovație și cercetare.

Astfel, în primul trimestru din 2022, capacitățile 5G au fost testate cu succes, în premieră în laboratorul 5G Orange din România, unde a fost realizată prima sesiune de date ce folosește nativ doar infrastructura 5G, respectiv rețeaua de tip StandAlone (5G SA), ceea ce permite uRLLC (Ultra-Reliable Low Latency Communications), oferind latență de sub 5ms și capacitate mare de transfer a datelor în partiții dedicate ale rețelei 5G. Noile performanțe în arhitectura de rețea 5G SA reprezintă baza dezvoltării celor mai noi și inovatoare tehnologii de comunicații și un pas important pentru evoluția următoarelor generații de rețele.

Oferta Orange cuprinde și soluții Wi-Fi 5G la punct fix pentru administrații publice ori companii, de care pot acum beneficia și clienții din Arad. Abonamentul Office Net 5G asigură internet fix, iar cu ajutorul router-ului prevăzut cu Wi-Fi 6, inclus gratuit în pachetul pe 24 de luni, pot fi conectate wireless mai multe dispozitive smart.

Mai multe detalii despre beneficiile și performanțele tehnologiei 5G sunt disponibile aici:  https://www.orange.ro/tehnologii/5g/

Noile device-uri pliabile Galaxy de la Samsung contribuie la un viitor mai sustenabil și oferă cea mai versatilă experiență mobile de până acum

Divizia Mobile a companiei evidențiază progresul și angajamentul Samsung de a face mai mult cu mai puțin prin Galaxy pentru Planetă

București, România – 10 august 2022 – Samsung Electronics Co., Ltd. anunță astăzi noi progrese în direcția atingerii obiectivelor de sustenabilitate setate pentru 2025 pentru divizia de MX (Mobile eXperience). Printre inițiativele-cheie se numără dezvoltarea și încorporarea materialelor reciclate în fabricarea produselor, proiectarea de ambalaje mai ecologice și oferirea unei noi vieți dispozitivelor Samsung Galaxy mai vechi, pentru a reduce deșeurile electronice.

De la anunțarea viziunii Galaxy pentru Planetă la Unpacked în august 2021, Samsung a lucrat cu sârguință la crearea de noi modalități de reciclare și reutilizare a resurselor care altfel ar deveni deșeuri dăunătoare, pentru a minimiza amprenta ecologică, dar și pentru a încuraja inovația în demersurile de protejare a planetei. Astăzi, Samsung împărtășește progresul făcut în călătoria sa spre sustenabilitate.

lifestyle_galaxy_zflip4_sustainability_2

“Samsung ia măsuri consecvente și de impact care ajută la protejarea oamenilor și a planetei. Combinăm sustenabilitatea cu inovația în tot ceea ce facem. Sunt mândru de progresul nostru de până acum. În același timp, am avut parte de o experiență plină de învățăminte, pe care le-am asimilat cu modestie și care ne-au permis să ne continuăm călătoria către atingerea viziunii noastre de sustenabilitate cu și mai multă convingere și rigoare decât înainte.”, a declarat TM Roh, președinte și șef al diviziei Mobile eXperience din cadrul Samsung Electronics.

 

Extinderea utilizării materialelor reciclate către Galaxy Z Fold4 și Galaxy Z Flip4

Dezvoltarea de materiale noi, reciclate se află în centrul atenției în cadrul inițiativei Galaxy pentru Planetă. Cu cât Samsung reciclează mai mult, cu atât conservă mai multe resurse. Reutilizarea materialelor pentru dispozitivele Galaxy vine cu multe provocări, însă toate aceste eforturi sunt pe deplin meritate datorită beneficiilor pe care le aduc pentru planetă.

Samsung a proiectat noile serii Galaxy Z și Galaxy Buds2 Pro utilizând plase de pescuit folosite și abandonate care altfel ar fi rămas în ocean.  

lifestyle_galaxy_zflip4_sustainability_1

Samsung a folosit astfel de plase pentru prima dată pentru seria Galaxy S22 lansată în februarie 2022. Astăzi există unsprezece dispozitive Galaxy, inclusiv seria Galaxy Tab S8, care au în componența materialelor plase de pescuit reutilizate. Prin transformarea plaselor de pescuit abandonate într-un material de înaltă performanță pentru tehnologia Galaxy, Samsung contribuie la minimizarea efectelor poluării cu plastic – 640.000 de tone de plase de pescuit sunt abandonate și poluează oceanele lumii în fiecare an.

Refolosirea plaselor de pescuit aruncate este doar unul dintre exemplele de progrese marca Samsung în vederea creșterii cantității de materiale reciclate utilizate în produsele sale.

 

Samsung a încorporat materiale ecologice, inclusiv plase de pescuit reutilizate, materiale post-consum (PCM) sau rășină bio în 90% din dispozitivele Galaxy lansate în ultimul an.  În cazul Galaxy Buds2 Pro, mai mult de 90% din produs este fabricat din materiale reciclate.  

Acest proces necesită abilități tehnice și de inginerie complexe pentru a asigura calitatea generală, siguranța și fiabilitatea tuturor materialelor noi folosite pentru tehnologiile inovatoare Samsung. Compania intenționează să facă investiții suplimentare în cercetare și dezvoltare pentru a produce și transforma diverse alte materiale noi, destinate apoi utilizării în fabricarea produselor Galaxy, dar și pentru a crește cantitatea de materialele reciclate folosite în fabricarea fiecărui dispozitiv.

Schimbarea modului în care produsele Galaxy sunt ambalate

Samsung și-a propus să elimine toate materialele plastice de unică folosință din ambalajele produselor mobile până în 2025. Compania a redus deja o cantitate considerabilă de materiale plastice de unică folosință din ambalajul pentru smartphone-urile Galaxy, inclusiv din ambalajul noilor pliabile Galaxy. Samsung va explora mai multe modalități de a elimina acest tip de materiale plastice din ambalaje prin evaluarea în profunzime a design-ului de ambalaj, până la cele mai mici detalii.

Începând cu seria Galaxy S22, Samsung folosește acum hârtie 100% reciclată pentru ambalarea produselor emblematice. Astfel, Samsung va putea, cu seria Galaxy S22 și noua serie Galaxy Z din acest an, să salveze echivalentul a aproape 51.000 de copaci. 

Samsung a redus, de asemenea, volumul ambalajului pentru Galaxy Z Flip4 cu 52,8%, iar pentru Galaxy Z Fold4 cu 58,2%, comparativ cu prima generație de pliabile Galaxy. Prin reducerea volumului fiecărui pachet de dispozitive, Samsung își reduce în cele din urmă amprenta de mediu generată din transportul terestru, naval și aerian al acestor unități. Compania estimează că această reducere a volumului ambalajelor este echivalentă cu o reducere de aproximativ 10.000 de tone până la sfârșitul anului 2022 a emisiilor de carbon generate din transport. Suplimentar față de progresele continue pe care le realizează la ambalajele produselor sale flagship, Samsung va extinde ambalajele ecologice și la alte categorii de produse.

 

Soluții de scalare care reduc deșeurile electronice

Mai mult ca niciodată, reducerea deșeurilor electronice este esențială pentru promovarea unei economii circulare care să păstreze și să reutilizeze resursele finite ale planetei. Potrivit Forumului Economic Mondial, în 2021 au fost generate 57 de milioane de tone de deșeuri electronice și se preconizează că vor crește cu 2 milioane de tone pe an.

Pentru a adresa această problemă, Samsung a extins programul Galaxy Upcycling, care oferă o nouă viață smartphone-urilor Galaxy mai vechi. Prin intermediul Galaxy Upcycling at Home, Samsung actualizează simplu software-ul smartphone-urilor și le transformă în dispozitive inteligente pentru acasă, utile pentru sarcinile de zi cu zi cum ar fi îngrijirea copiilor și a animalelor de companie.

O parte importantă a programului Galaxy Upcycling este asigurarea faptului că aceste practici durabile nu numai că sprijină mediul, ci îmbunătățesc viața oamenilor. Compania transformă dispozitive Galaxy și în echipamente de diagnostic medical numite EYELIKE™ fundus cameras care oferă servicii necesare de îngrijire a ochilor în comunitățile defavorizate. Prin acest program, sute de dispozitive Galaxy au primit un nou scop și oferă astfel îngrijire de bază pentru ochi pentru peste 13,000 de pacienți din Vietnam, Maroc, India și Papua Noua Guinee.

Calea înainte

Samsung a stabilit obiective clare de sustenabilitate prin scalarea soluțiilor în întreaga companie. Fie că este vorba de refolosirea plaselor de pescuit aruncate pentru dispozitivele Galaxy, obținerea unor ambalaje fără plastic, atingerea unui număr de zero deșeuri în depozite sau de zero consum la încărcătoarele de smartphone-uri în modul standby, Samsung duce viziunea Galaxy pentru Planetă mai departe pas cu pas.

Vor exista mai multe provocări pe parcurs, dar Samsung își păstrează angajamentul de a fi o companie responsabilă și va continua să facă public progresul realizat în misiunea de a produce schimbări pozitive în societate și de a-i inspira pe alții să protejeze planeta pentru generațiile viitoare.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

CP – Allied Telesis anunță AR4050S-5G Broadband UTM Firewall

Allied Telesis, lider global în soluții de conectivitate și instrumente inteligente de rețea, anunță lansarea AR4050S-5G Mobile Broadband UTM Firewall – o platformă de securitate integrată, ideală pentru afacerile moderne.

AR4050S-5G suportă utilizarea aplicațiilor cu experiență imersivă, conferințe video și alte resurse corporative online. Companiile care se bazează pe conexiuni WAN mobile pot utiliza pe deplin aceste aplicații datorită performanței 5G pe AR4050S-5G. În plus, sloturile duble pentru carduri SIM acceptă conectivitate mobilă rezilientă, cu posibilitatea de a utiliza carduri SIM de la doi operatori diferiți și servicii 4G, dacă este necesar.

ar4050s

5G permite un transfer a datelor mobile la o viteză fără precedent, cu o latență scăzută pentru a crește performanța rețelei, ideală pentru zonele rurale și conectivitate la birou la distanță. AR4050S-5G rezolvă cererea crescută de acces la aplicațiile de afaceri în rețeaua WAN corporativă.

„Adăugarea conectivității 5G la firewall-ul UTM ne permite să combinăm SD-WAN cu backup mobil pentru a oferi o conexiune extrem de fiabilă în toate condițiile”, a spus Rahul Gupta, Chief Technology Officer la Allied Telesis„Afacerile se pot bucura de implementarea WAN flexibilă, cu bandă largă mobilă 5G de mare viteză, pentru a conecta birourile de la distanță la rețeaua corporativă sau pentru a face copii de rezervă ale conexiunilor de internet prin Ethernet prin cablu.”

Samsung aduce inovație în monitorizarea sănătății cu noile Galaxy Watch5 și Galaxy Watch5 Pro

Noua serie Galaxy Watch5 oferă posibilitatea monitorizării somnului, un design personalizat,

plus o durabilitate sporită pentru menținerea unor obiceiuri de sănătate de lungă durată

București, România – 10 august 2022 – Samsung Galaxy Watch5 și Galaxy Watch5 Pro, noua generație de dispozitive de tip wearables lansată astăzi de Samsung Electronics se anunță a fi un ajutor de nădejde pentru utilizatori. Datorită noilor funcții intuitive și avansate, mult mai puternice față de seriile anterioare, cele două produse vor permite utilizatorilor să își monitorizeze, stabilească și depășească obiceiurile de sănătate.

Galaxy_Watch5_4 (1)

Galaxy Watch5 îmbunătățește funcțiile pe care se bazează consumatorii în fiecare zi, în timp ce Galaxy Watch5 Pro – cel mai nou model din gama Galaxy Watch – este cel mai durabil și cel mai avansat ceas Samsung creat vreodată. Obiectivele și țelurile utilizatorilor pot fi mai ușor îndeplinite cu ajutorul Galaxy Watch5 și Galaxy Watch5 Pro.

Ne dedicăm misiunii de a oferi comunității Galaxy Watch instrumentele, datele și resursele necesare nu numai pentru a-și înțelege mai bine starea generală de sănătate, cât și pentru a avea un antrenor personal la încheietura mâinii, ghidându-i către o viață mai sănătoasă. Datorită senzorului revoluționar BioActive de la Samsung, reușim să le oferim utilizatorilor noștri accesul la un tablou complet asupra stării lor de sănătate”, declară Dr. TM Roh, președinte și șef al Mobile eXperience Business din cadrul Samsung Electronics.

Galaxy_Watch5_3 (1)

Tehnologia de ultimă oră a senzorilor îi ajută pe utilizatori să se înțeleagă mai bine

 

Cu dorința de a înțelege și de a acționa mai bine asupra obiectivelor individuale de sănătate, Samsung oferă o monitorizare aprofundată și informații practice, menite să le furnizeze utilizatorilor întocmai datele de care au nevoie în călătoria lor spre o viață mai sănătoasă.

Galaxy_Watch5_1 (1)

Galaxy Watch5 este echipat cu senzorul unic BioActive, care reprezintă următoarea eră în ceea ce privește monitorizarea digitală a sănătății. Introdus pentru prima dată pe seria Galaxy Watch4, Senzorul BioActive folosește un singur cip unic care combină trei senzori puternici (de ritm cardiac optic, semnal cardiac electric și respectiv analiză a impedanței bioelectrice) pentru a oferi date complete despre:

  • ritmul cardiac,
  • nivelul de oxigen din sânge
  • nivelul de stresdin organism.

În plus, utilizatorii pot avea o imagine clară asupra sănătății inimii lor prin monitorizarea tensiunii arteriale și ECG – chiar de la încheietura mâinii. Din 2020, Samsung și-a extins aceste capacități pe 63 de piețe, inclusiv România.

Galaxy_Watch5_6 (1)

Cu o suprafață crescută și un contact mai direct cu încheietura mâinii, Galaxy Watch5 urmărește acum valorile de sănătate cu o acuratețe și mai mare decât Galaxy Watch4. În plus, puternicul său Senzor BioActive 3-în-1 funcționează în combinație cu ceilalți senzori pe care îi are Galaxy Watch5, inclusiv noul senzor de temperatură recent introdus. Senzorul de temperatură utilizează tehnologia infraroșu pentru citiri mai precise, chiar dacă temperatura din jur se modifică. Acest lucru deschide noi posibilități pentru dezvoltatori de a extinde funcțiile și aplicațiile de sănătate, pentru a oferi noi experiențe utilizatorilor.

Galaxy_Watch5Pro_1 (1)

Perspective holistice privind sănătatea

 

Conceput pentru obiective de zi cu zi, Galaxy Watch5 oferă o experiență completă, care ia în considerare nu doar activitățile de fitness și efort fizic, ci și întregul proces de după antrenament, momentele de odihnă și de recuperare. Funcția de măsurare a compoziției corporale le oferă utilizatorilor o imagine de ansamblu cât mai completă asupra stării lor de sănătate, precum și o abordare adaptată la nevoile lor – pentru ca ei să își stabilească propriile obiective, antrenamente personalizate și să își urmărească progresul. Iar atunci când este timpul să se odihnească, seria Galaxy Watch5 este gata să le furnizeze date de recuperare, inclusiv ritmul cardiac post-cardio de după un antrenament intens, precum și recomandări personalizate de hidratare, bazate pe cantitatea de transpirație eliminată.

Galaxy_Watch5_5

Un somn bun pe timp de noapte este important pentru sănătate și, de aceea, Galaxy Watch5 îi ajută pe utilizatori să aibă un somn mai bun. Aceștia își vor putea înțelege tiparele de somn prin intermediul Sleep Scores, funcția care monitorizează etapele somnului, detectează sforăitul și nivelul de oxigen din sânge.

Utilizatorii își pot îmbunătăți obiceiurile de somn cu Sleep Coaching, un program de o lună, ghidat și personalizat. Datorită integrării sale cu SmartThings, Galaxy Watch5 poate seta automat luminile, unitățile de aer condiționat și televizoarele la valori predeterminate pentru a crea un mediu de somn ideal. În plus, utilizatorii pot dormi în siguranță știind că funcția îmbunătățită de detectare a căderii notifică un contact de urgență predefinit, în cazul în care aceștia cad accidental din pat.

Galaxy_Watch5Pro_3 (1)

Utilizatorii nu trebuie să își facă griji că smartwatch-ul lor va rămâne fără baterie sau poate fi deteriorat pe teren accidentat. Galaxy Watch5 vine cu o baterie cu 13% mai mare și poate urmări opt ore de somn cu doar opt minute de încărcare, fiind cu 30% mai rapid decât Galaxy Watch4. Un strat suplimentar de durabilitate protejează Galaxy Watch5. Anul acesta Samsung a inclus primul său display Sapphire Crystal pe un smartwatch, care oferă un strat exterior cu 60% mai dur, astfel încât ceasul să rămână fiabil în utilizarea zilnică.

Utilizatorii pot să își seteze melodia preferată pe Spotify, SoundCloud sau Deezer doar cu vocea folosind Asistentul Google, iar în curând vor putea folosi Google Maps direct de la încheietura mâinii, fără a fi necesară o conexiune la smartphone. În plus, One UI Watch4.5 asigură o experiență mai bună de tastare, o modalitate mai ușoară de a efectua apeluri și o serie de noi funcții de accesibilitate care fac din Galaxy Watch un dispozitiv foarte intuitiv.

Galaxy_Watch5_2 (2)

Galaxy Watch5 Pro, mai multe caracteristici și o durabilitate mai mare pentru pasionații de activități în aer liber

 

Creat pentru cei care iubesc să petreacă timp în aer liber, Galaxy Watch5 Pro este cel mai nou produs adăugat în portofoliul Galaxy Watch. De la drumeții la ciclism și nu numai, Watch5 Pro este pregătit pentru orice provocare datorită materialelor sale premium. Dispune de același display Sapphire Crystal îmbunătățit care rezistă mai bine la orice uzură și o carcasă durabilă din titan ce îl protejează. Galaxy Watch5 Pro vine, de asemenea, cu o curea D-Buckle Sport, pentru extra durabilitate.

Construit pentru a rezista în timp, Galaxy Watch5 Pro are cea mai mare baterie de pe un Galaxy Watch. Este cu 60% mai mare decât cea de pe Galaxy Watch4, ceea ce înseamnă că ține pasul cu utilizatorii care vor să cucerească o nouă rută. Aceștia pot profita de GPX, care este disponibil pentru prima dată pe un Galaxy Watch. Pot, de asemenea, merge într-o drumeție și înregistra activitatea, pe care o pot împărătăși cu alți iubitori de trasee în aplicația Samsung Health, prin Route Workout. De asemenea, utilizatorii pot descărca trasee de drumeții și ciclism în timp ce se antrenează pentru următoarea cursă. Pe măsură ce merg în drumeții sau cu bicicleta, pot să fie atenți doar la drum, departe de hartă datorită indicațiilor intuitive pe care le vor primi la fiecare cotitură prin funcția Turn-by-Turn. Când sunt gata să se întoarcă acasă, Galaxy Watch5 Pro îi va duce cu ușurință până acolo cu funcția Track back, ceea ce se înseamnă că vor parcurge exact același traseu pe care au venit.

Galaxy_Watch5Pro_2 (1)

Preț și disponibilitate

Galaxy Watch5 și Galaxy Watch5 Pro sunt disponibile pentru precomandă începând cu 10 august, iar pe 26 august vor fi disponibile pentru achiziție.

Galaxy Watch5 oferă un design modern și minimalist și specificații care vă ajută să obțineți mai mult în fiecare zi. Vine cu noi opțiuni neutre de culori pentru cele 2 variante, după cum urmează:

  • varianta de 44 mm disponibilă în Graphite, Sapphire și Silver
  • varianta de 40 mm disponibilă în Graphite, Pink Gold, Sliver, care se bucură și de o curea Bora Purple pe care o poți asorta perfect cu noul tău Galaxy Z Flip4.

Pentru mai multe informații despre Galaxy Watch5 și Galaxy Watch5 Pro, te invităm să accesezi:

 

Specificații Galaxy Watch5 & Galaxy Watch5 Pro

  Galaxy Watch5 Galaxy Watch5 Pro
Material & Culoare Carcasă Armor Aluminum cu Sport Band

– 44mm: Graphite, Sapphire, Silver

– 40mm: Graphite, Pink Gold, Silver

Carcasă de aluminiu cu Sport Band D-Buckle

– Black Titanium, Gray Titanium

Dimensiune
& greutate
– 44mm: 43.3 x 44.4 x 9.8 mm, 33.5g

– 40mm: 39.3 x 40.4 x 9.8 mm, 28.7g

45.4 x  45.4 x 10.5 mm, 46.5g
Display Sapphire Crystal

– 44mm: 1.4″ (34.6mm) 450×450 Super AMOLED, Full Color Always On Display

– 40mm: 1.2″ (30.4mm) 396×396 Super AMOLED, Full Color Always On Display

Sapphire Crystal

– 1.4″ (34.6mm) 450×450 Super AMOLED, Full Color Always On Display

Procesor Exynos W920 Dual-Core 1.18GHz
Memorie 1.5GB RAM + 16GB stocare internă
Baterie (tipic) – 44mm: 410mAh

– 40mm: 284mAh

590mAh
Încărcare Încărcare rapidă (încărcare wireless bazată pe WPC)
OS Wear OS Powered by Samsung (Wear OS 3.5)
UI One UI Watch4.5
Senzori Samsung BioActive Sensor (Optical Heart Rate + Electrical Heart Signal + Bioelectrical Impedance Analysis), Temperature Sensor, Accelerometer, Barometer, Gyro Sensor, Geomagnetic Sensor, Light Sensor
Connectivitate LTE, Bluetooth 5.2, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n 2.4+5GHz, NFC, GPS/Glonass/Beidou/Galileo
Durabilitate 5ATM + IP68 / MIL-STD-810H
Compatibilitate Android 8.0 sau versiuni mai noi cu mai mult de 1.5GB of RAM

 

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com