Adio frustrare feminina cu extensii de par!

Exista femei care au parul foarte des si cret de la natura, din acesta cauza nu pot avea niciodata parul lung. Sigur, industria reactualizata a frumusetii a adus placile de indreptat parul, dar nu poti sta toata ziua cu placa in par, fie ea si de ceramica, iar dispozitivul nu lungeste parul.

Din cele mai vechi timpuri parul a fost considerat cartea de vizita si podoaba unei femei. Un par bogat care sa curga pe umeri si se se miste gratios ca lanurile de grau in bataia vantului este visul oricarei fete.
Cu toate acestea parul este si o mostenire genetica, asa ca daca tatal este chel, iar masa a avut cateva fire de par pe cap, de unde sa-ti dea o coama leonida?

Frustrarile feminine legate de par ar trebui sa inceteze fiindca exista extensii de par si pot fi comandate foarte usor. Esti libera sa fii stilista propriei coafuri, sa decizi lungimea, culoarea si desimea parului tau. Daca o coafura nu tine mult si necesita reimprospatare, iar efectele sale determina caderea parului (solutiile de permanent toxice, tapatul urmat de firele care se rup la descurcarea cocului), extensiile sunt de durata si nu afecteaza parul pe care-l ai.

Spuneam ca poti decide culoarea. Iti vopsesti parul pe care-l ai in nuanta dorita, apoi cauti extensii potrivite, nimic mai simplu de atat! Sigur ca inainte trebuie sa te documentezi sa vezi ce tipuri de extensii ti se potrivesc fiindca exista: extensii clip-on, extensii cusute, extensii tap-on, extensii keratina, dar si cozi silver sau gold.
Desi sunt putin mai scumpe, extensiile din par natural au un aspect matasos si lucios si nu pot fi deosebite de parul natural al purtatoarei. Varfurile extensiilor pot fi ondulate sau filate dupa dorinta, iar lunginea se decide in momentul cumpararii pentru ca este pacat sa tundem extensiile, daca initial am dorit un par foarte lung!

Imprimare tricouri la comanda

Un mesaj, o idee sau aparteneta la un grup pot fi acum inscriptionate pe tricouri, la comanda. Este bine sa stii ca exista serviciul imprimare tricouri si sa te exprimi prin intermediul lui.
Terminati clasa a XII-a si organizati ultima ora de dirigentie pentru a va lua ramas bun unii de la altii? Doriti sa iesiti in strada cu insemnele clasei voastre si sa va exprimati zgomotos?

Acum aveti sansa sa imprimati pe cele 30 de tricouri de aceeasi culoare mesaje de tipul:” VIII A cei mai buni”, “XII B cei mai puternici”. Puteti face cadoruri personalizate si profesorilor care v-au calauzit pasii in anii de studiu. Comandati-le tricouri cu inscriptiile: “cea mai intelegatoare” si “cea mai buna profesoara”,” cea mai tare diriginta”, “cel mai cool director”.

O iubesti si o alinti intr-un anume fel? Ce te costa sa comanzi un tricou pe care sa citeasca lumea din jur: “pisica mea”, “veverita mea” sau “jumatatea mea”?
Poti fi creatorul tricoului pe care-l porti sau pe care intentionezi sa-l faci cadou, parcurgand etapele urmatoare:

1) Se completeaza datele de contact pentru a se livra produsul la domiciliu
2) Se ofera informatii despre purtator, daca este barbat, femeie sau copil
3) Selectarea tipului bluzei
4) Se trimite imaginea/mesajul pentru imprimare
5) Se mentioneaza locul inscriptionarii: fata, spate sau si in fata si in spate.
6) Se trimite modelul creat de tine la atelier
7) Se asteapta rezultatul.

Si antreprenorii pot alege serviciul de imprimare tricouri ca forma de publicitate si de fidelizare a angajatilor sau a clientilor, oferindu-le acestora tricouri cu insemnele sau initialele firmei.
Exista numeroase motive pentru a comanda tricouri imprimate. Sunt ieftine, dragute si produc infinita bucurie celor care le primesc. Evident ca si copii ar fi mandrii sa poarte un astfel de tricou , de acea ele pot face parte si din uniforma scolara in perioada timpului frumos.

Cu rafturi metalice deschiderea magazinului este urgentata

Ai inchiriat locatia si ai ales cu grija un vad comercial bun, fiindca stii ca te-ai imprumutat sa ai afacerea ta. Visezi demult la un magazine elegant, dragut, bine aprovizionat la care cumparatorii sa vina cu drag. Ai alcatuit si decalogul magazinului tau. Suna divin de frumos:

-aprovizionare impecabila, niciun client sa nu fie nevoit sa se duca la alt magazin pentru ceea ce-i trebuie
-marfa expusa la vedere
-curatenie desavarsita
-preturi bune, fidelizarea cumparatorilor prin vouchere, cadouri
-punctualitate si politete.

Amenajarea interioara a durat mult. Zugravitul, parchet nou, tamplarie noua. Ai fixat deja data inaugurarii si ti-ai invitat cunoscutii la un fursec si un pahar de suc sau de sampanie. Evident, inca nu-ti permiti tigai la reducere, dar agende si pixuri personalizate vei distribui. Magazinul tau se va ridica pe ruinele celui care a dat faliment fiindca mai mult tinea inchis, decat deschis.

Care era cauza? Tot ce te intereseaza este ca tu trebuie sa te tii de cuvant si sa deschizi la timp magazinul. Dar la ultima inspectie descoperi dezastrul. Rafturile din lemn degaja un miros de igrasie si stau sa se prabuseasca. Ai fost atent la toate, dar ai omis esentialul. Incerci cu mana politele si se clatina. Nu ai cum sa pui marfa pe ele. Te plimbi ganditor si nemultumit in asteptarea masinii cu marfa si iti vine idea geniala: raft metalic.
Daca s-ar gasi undeva gata facute, ai da un telefon si ar fi aduse si montate inainte de sosirea marfii, iar onoarea ta nu va fi patata in fata cunoscutilor si viitorilor cumparatori.

Alta investitie? Se duc banii de racoritoare, agende, pixuri si piscoturi? Nu. Store Expert Logistic te va salva. Are la vanzare cele mai bune si cele mai ieftine rafturi metalice second hand pentru magazin. Suni la 0730.104.025 si afacerea ta este salvata de rafturile metalice.

Engleza impecabila a copilului

Acum toata lumea pretinde ca stie engleza, chiar daca unii doar amesteca fara sens cuvinte romanesti cu cele englezesti. Pe strazile marilor orase, in mijloacele de transport in comun ni se cer informatii in engleza. Fiindca ne lipsesc cursurile de specialitate ne gasim cu greu cuvintele, ne exprimam gresit sau ridicam din umeri fiind depasiti de situatie. Trebuie sa recunoastem ca in acesta circumstanta suntem sursa de umor pentru cei din jur. Daca parintii ne-ar fi dat la cursuri de limba engleza, am fi fost feriti de aceasta situatie ridicola. Pentru ca engleza incepe sa se vorbeasca masiv si in tara noastra, nu numai in afara granitelor ei, avem datoria de a investi intr-o engleza impecabila vorbita de copiii nostri.

Iata de ce nu trebuie sa ne hazardam in a da lectii de engleza copiilor nostri sau in a-i lasa sa invete singuri. Este nevoie de interventie profesionista pentru ca ei sa se exprime impecabil in engleza si sa inteleaga cu acuratete mesajele trasmise. Daca doriti sa va imprieteniti micutii cu limba engleza, nu pierdeti timpul, ci inscrieti-i in acest moment la cursuri engleza copii!

Persoanele autorizate sa tina cursuri au pregatirea necesara, programa bine structurata, manuale, dar mai ales metode captivante si teme saptamanale. Profesorii insista ca elevii sa pronunte corect, in timp ce persoanele care nu au calificare pot forma deprinderi gresite.

La cursuri se insista pe comunicare si pe formarea de competente. Engleza impecabila a copilului spune totul despre interesul parintelui fata de viitorul acestuia. Cunoasterea unei limbi straine a devenit criteriu de admitere sau de angajare, de asemenea este proba importanta a examenului de bacalaureat. Prospectele medicamentelor, instructiunile de folosire ale electrocasnicelor sunt scrise in engleza. Nu va lasati copiii sa fie dependenti lingvistic de bunavointa altora, ci oferiti-le posibilitatea de a vorbi engleza impecabila care sa determine admiratia celor din jur!

Informatii amanet ceasuri

Haideti sa vorbim despre utilitatea economica facand inventarul obiectelor pe care le detineti si de care nu va folositi niciodata! Ceasul cu lantisor de argint al bunicului, ceasul cu cuc din pod, doua-trei ceasuri de mana, in timp ce tu porti numai unul sau nu porti deloc fiindca toate dispozitivele sunt prevazute acum cu ceas: mobilul, tableta, laptopul, ba au aparut si frigidere cu ceas.

Obiectele acestea care va leaga de trecut se deterioreaza in timp si ocupa spatiu in locuinta voastra. Este ca si cum aveti o multime de bani blocati, pe care refuzati sa-i faceti sa circule.
Serviciul amanet ceasuri exista si va poate demonstra oricand eficienta economica. Sa nu va ganditi ca adolescentul dumneavostra isi va scoate ceasul de argint al bunicului din buzunar sa ajunga de rasul generatie sale, cat timp exista ceasuri elegante si moderne, la superpreturi, el nu va purta niciodata unul antic!

Amanetand ceasurile pe care nu le purtati si care nu va sunt de folos actionati eficient din punct de vedere economic, deoarece:

1) Obtineti o suma mare de bani, care poate fi investita si care aduce profit
2) Puteti cumpara ceasuri moderne pentru cei dragi
3) Obtineti mai mult spatiu pentru dumneavoastra
4) Este cea mai buna forma de asigurarea a produselor de valoare pe care le detineti.

Cum sa transformati ceasurile vechi pe care nu le purtati sau surplusul de ceasuri in bani? Mai intai oferiti operatorilor de credite detalii despre obiectele pe care le detineti si beneficiate de evaluarea gratuita a acestora. Apoi completati informatiile, trimiteti cererea si va deplasati la cea mai apropiata locatie sa va ridicati personal banii.

Acesta este cel mai simplu mod de a actiona eficient din punct de vedere economic, fiindca nu implica niciun risc din partea clientului. Contractul este respectat de ambele parti, oferirea serviciilor este prompta, confidentialitatea este garantata.

Turbine eoliene casnice

O data cu aparitia surselor de energie neconventionale a devenit mai usor pentru multe persoane sa produca energie electrica chiar de acasa prin diverse metode pentru a nu mai face uz de serviciile primite de la furnizorii autorizati.

Cele mai folosite dinte aceste surse de obtinere a energiei electrice sunt sistemele de panouri solare si turbinele eoliene. Un astfel de sistem nu este greu de obtinut si poate fi foarte folositor la multe sarcini in locuinta. Cea mai buna alegere dintre acestea doua am putea spune ca este turbina eoliana. Desi panourile solare sunt eficiante, acestea nu produc energie electrica daca nu este doare afara sau daca este noaptea, pe cand o turbina eoliana poate functiona la orice ora cat timp este vant. Si datorita dezvoltarii fara precedent a acestor sisteme, turbinele eoliene profesionale pot produce energie electrica chiar si la adieri mici ale vantului. Turbinele eoliene casnice de pe e-acumulatori.ro sunt destinate uzului casnic si sunt ideale pentru indeplinirea multor sarcini.

Putem folosi turbine eoliene casnice pentru a alimenta diverse aparate din locuinta. Putem stoca energia electrica produsa in acumulatori si apoi o putem distribui la aparatele dorite cu ajutorul unui invertor de tensiune. Desi nu putem dispune de aceeasi cantitate de energie pe care o primim de la reteaua de transport, putem folosi energia creata de o turbina eoliana la numeroase sarcini. Putem de exemplu sa luminam locuinta pe tot parcursul zilei si noptii, putem incalzi apa de la baie, putem sa alimenta un laptop sau un casetofon sau sa incarcam un telefon.

Datorita dezvoltarii acestei tehnologii in ultimii ani, sistemele turbinelor eoliene s-au diversificat si au devenit mai colmplexe si in aceasi timp mai sigure pentru a va asigura o productie cat mai mare de energie si intr-un mod cat mai sigur si eficient.

Transport decedati, ajutor de nadejde in nenorocire

Decesul in familie se dovedeste piatra de incercare a tuturor membrilor, atat din cauza pierderii de neinlocuit, cat si a formalitatilor ce implica transportul decedatului si inhumarea acestuia.
In cazul in care decesul a avut loc la spital sau departe de domiciliu, chiar si in strainatate, prima problema care trebuie rezolvata este transport decedati.

Nu este indicat ca mortul sa fie adus acasa de catre un membru al familiei, care se afla intr-o stare emotionala ce nu-i permite sa se concentreze la trafic. Nu trebuie sa punem in dificultate nici prietenii sau cunoscutii, care, desi le-ar veni greu sa ne refuze, nu s-ar simti confortabil cu sicriul pe sau in masina.

Solutia cea mai eleganta si functionala o reprezinta solicitarea unui ajutor autorizat pentru transportul decedatului, adica apelarea la o firma serioasa, cu experienta in domeniu, cu autovehicule speciale si echipa formata din doi soferi, daca distanta dintre localitate si locul decesului este foarte mare.

De regula, firmele serioase ofera un pachet complex de servicii pentru transportul funerar care include:
-pregatirea sicriului ales
-crucea inscriptionata corespunzator
-punerea la dispozitie a medicului care sa constate decesul
– Setul necesar de documente: certificate de deces, autorizatie inhumare, pasaport mortuar, certificate imbalsamare
-autopsierea, imbalsamarea si aranjarea faciala
-manipularea sicriului si a crucii de catre personalul pus la dispozitie de catre firma.

Tot ajutorul acesta in situatiile dramatice ale vietii este acordat la cele mai avantajoase preturi din tara, iar la urmatorul numar de telefon 004 0768 000 440 se ofera consultanta gratuita non-stop. Firmele serioase care se ocupa de transporturi decedati colaboreaza cu asociatii funerare din Europa, consulate romanesti, companii transport aerian si coroane funerare.

Fie ca este vorba sa se transporte decedatul cativa kilometrii sau sute de kilometri este bine sa se apeleze la serviciile autorizate, la firme cu experienta care dispun de autovehicule specializate in transporturi funerare si personal calificat pentru aceasta activitate.

BenQ redefineşte conceptul de prezentare business, lansând noile modele de video-proiectoare din seria 500

M5_Regular_Left45

Performanțe superioare şi fiabilitate, în orice moment al zilei

BenQ, companie recunoscută pe plan mondial pentru inovaţii în domeniul soluțiilor de imagine și lider global pe piaţa de proiectoare cu tehnologie DLP®, lansează astăzi patru noi modele de videoproiectoare, destinate segmentului de business.

BenQ MS531, MX532, MW533 şi MH534, sunt concepute ţinând cont de cerinţele actuale ale unui birou de business modern. Astfel, ele oferă o luminozitate de 3300 ANSI Lumeni, rezoluţii video de la SVGA la Full HD 1080P, în funcţie de model, un contrast cu un raport de 15.000:1, o lampă de calitate ce oferă o durata de viaţă de 10.000 ore(modul SmartEco) şi un consum de energie în modul standby de doar 0,5W, fapt ce contribuie major la prelungirea duratei de viaţă a lămpii și reducerea costurilor.

Toate acestea, împreună cu un design low profile de dimensiuni reduse, contribuie la obţinerea unui videoproiector ce se potriveşte perfect în orice sală de sedinţe.

Proiecţie clară în orice moment al zilei

Datorită celor 3300 lumeni generaţi de lampă, aceste videoproiectoare sunt capabile să ofere performanţe superioare chiar şi în sălile de conferinţă luminate, fiind astfel ideale pentru prezentările corporate unde ai nevoie de lumină pentru a putea lua notiţe. Împreună cu tehnologia DLP şi a unui contrast nativ de 15.000:1, aceste noi modele sunt capabile să ofere imagini în culori vibrante, precum şi texte clare, cu contururi bine definite.

Conectivitate variată şi setări inteligente

Fiind destinate utilizării într-un mediu de business unde este nevoie de o conectivitate cât mai variată, cele patru modele vin echipate atât cu două porturi VGA, cât şi cu două intrări HDMI, acoperind astfel o plajă foarte largă de dispozitive compatibile.

Din punct de vedere al poziţionării şi setării imaginii, noile modele oferă posibilitatea de reglare a înălţimii şi al aliniamentului orizontal prin intermediul a trei picioare ajustabile, în timp ce reglările finale pe verticală se fac prin intermediul setării de Vertical Keystone. Accesul la funcţii se face simplu şi uşor folosind noul Key Pad, sau telecomanda din dotare.

Setare rapidă şi mentenanţă uşoară

Instalarea videoproiectorul este foarte ușoară şi rapidă, utilizatorul fiind ajutat de un nou buton (Quick Install) aflat pe telecomandă, precum şi de o interfață intuitivă cu imagini. În acelaşi timp, modul de Detecție Automată a sursei de semnal, face ca imaginea să fie proiectată într-un timp foarte scurt, indiferent de tipul de conector folosit.

Pentru o mentenanţă uşoară, fanta de acces la lampă videoproiectorului este pozitionată în partea superioară a carcasei, fiind uşor accesibilă indiferent dacă proiectorul este montat pe tavan sau aşezat pe o masă. Această fantă reduce semnificativ timpul de nefuncţionare, simplifică procedura de schimbare a lămpii şi elimină necesitatea de a dezinstala proiectorul din tavan.

Prietenos cu mediul

Toate cele patru modele vin echipate cu inovația exclusivă BenQ, ce poartă numele de tehnologia SmartEco. Aceasta, îmbunătăţeşte capacitățile de economisire a energiei, oferind utilizatorului un cost de întreținere scăzut, luminozitate fără compromisuri, calitate excepțională a imaginii și optimizarea duratei de viață a lămpii.

SmartEco – în funcție de conținutul afișat consumul lămpii este ajustat în mod automat pentru a oferi cel mai bun contrast și luminozitatea optimă.

Eco Blank – acest mod este activat automat atunci când proiectorul este pornit pentru mai mult de trei minute, fără o sursă de afişare. Acesta elimină consumul inutil de energie şi prelungeşte durata de viaţă a lămpii proiectorului.

Auto Power Off – după 20 de minute de inactivitate, proiectorul se va opri automat, economisind astfel energie. Această opţiune poate fi ajustată din meniul OSD.

 

Noile videoproiectoare BenQ sunt disponibile prin partenerii BenQ din România (Darer, IT Direct, Network One Distribution, MGT Educational) la următoarele prețuri de raft recomandate:

MS531 – 1529lei

MX532 – 1929lei

MW533 – 2049lei

MH534 – 2789lei

Mai multe detalii despre aceste modele găsiţi aici: http://www.benq.eu/product/projector/biz/

Smartphone-urile Nokia vor include tehnologia optică ZEISS

nokia-lumia-920-camera-
În baza unei colaborari exclusive, Zeiss propune noi experiențe în domeniul imaginii pe smartphone-urile Nokia

Utilizatorii de smartphone Nokia vor beneficia de promisiunea companiei de a stabili noi standarde ale camerelor foto

HMD Global, compania care deține licența exclusivă a brandului Nokia pentru telefoane şi tablete şi operează sub conceptul „The Home of Nokia Phones” şi ZEISS au anunţat semnarea unui parteneriat exclusiv care vizează obţinerea unor noi standarde în domeniul imaginii din cadrul industriei de smartphone-uri. Acest acord pe termen lung se bazează pe istoria şi expertiza comună dintre ZEISS şi smartphone-urile Nokia.

Cu ambiția comună de a duce mai departe calitatea experienţei totale în domeniul imaginii pe smartphone-uri, o experienţă derulată pe întreg spaţiul ecosistemului smartphone, de la software şi servicii până la calitatea ecranului şi designul opticii, parteneriatul înseamnă că ZEISS şi HMD Global vor stabili împreună noi standarde definitorii ale capabilităţilor foto şi vor readuce marca ZEISS pe smartphone-urile Nokia. Angajamentul de a îmbunătăți în mod constant experienţa de utilizare a camerei foto reprezintă o reflectare a valorilor comune a celor două companii – angajamentul ferm faţă de calitate, adevărata măestrie şi dorinţa de îmbunătăţire a experienţei de viaţă reală.

Relaţia dintre ZEISS şi telefoanele Nokia a început cu mai bine de zece ani în urmă și este bazată pe pasiunea comună pentru inovare şi furnizarea permanentă a celor mai bune experienţe consumatorului final. Colaborarea din trecut a însemnat realizarea unor inovaţii tehnologice precum primul telefon mobil multi-megapixel din lume şi multe alte dispozitive generatoare de standarde, de la Nokia Nseries la cele care au încorporat tehnologii Nokia PureView. Această relație reînnoită este un angajament ferm de a continua inovațiile tehnologice în anii care vin.

Arto Nummela, CEO, HMD Global:

“Colaborarea cu ZEISS reprezintă o parte importantă a angajamentului nostru de a furniza întotdeauna cea mai bună experienţă pentru clienţii noştri. Fanii noştri îşi doresc mai mult decât o cameră foto excelentă pentru smartphone, îşi doresc o experienţă completă în domeniul imaginii care nu doar să stabilescă standarde, ci şi să le redefinească. Fanii noştri se aşteaptă la asta şi, împreună cu ZEISS, asta le furnizăm – excelenţă în domeniul imaginii pentru toată lumea.”

Dr. Matthias Metz, Member of the Executive Board, ZEISS Group:

“Colaborarea dintre HMD Global şi ZEISS pentru smartphone-urile Nokia va îmbogăţi din nou experienţa holistică a utilizatorilor în domeniul imaginii, pe baza excelenţei şi a inovaţiei. Parteneriatul nostru este construit pe o fundaţie solidă. Așteptăm cu nerăbdare să efectuăm împreună o călătorie interesantă în viitorul domeniului imaginii sofisticate pentru smartphone-uri.”

Acest parteneriat exclusiv cu ZEISS reprezintă încă o dovadă a modului în care HMD Global colaborează cu cele mai bune şi mai respectate firme din industrie pentru a atinge perfecţiunea în fiecare aspect al proiectării şi construcţiei unui telefon, şi este totodată un angajament faţă de consumatori legat de furnizarea celei mai bune experienţe posibile în ceea ce privește domeniul imaginii pe un smartphone.

Evolio lanseaza o bratara fitness rezistenta la apa cu monitorizare puls si senzor de miscare de mare precizie

X-Fit-Pro_slide_09
Evolio lanseaza o bratara fitness rezistenta la apa cu monitorizare puls si senzor de miscare de mare precizie

Bucuresti, 05 iulie 2017. Evolio anunta lansarea bratarii inteligente performante Evolio X-Fit Pro, ce permite monitorizarea cu acuratete a activitatii fizice si a parametrilor de sanatate, inclusiv a pulsului. Gadgetul dispune de factor de protectie IP67 oferind posibilitatea de a fi utilizat inclusiv in desfasurarea activitatilor acvatice si are o autonomie de pana la 2 saptamani.

Cu un display OLED de 0.86 inch, bratara fitness Evolio X-Fit Pro ofera un design minimalist, confortabil si functii smart special gandite pentru mentinerea stilului de viata activ si sanatos.

Intuitiva si ergonomica Evolio X-Fit Pro dispune de senzor de miscare precis, cu detectare gravitationala pe trei axe. Astfel utilizatorul poate sti cu usurinta numarul pasilor efectuati, distanta parcusa, viteza de deplasare, pulsul si caloriile arse.

X-Fit Pro dispune si de o aplicatie smart, cu ajutorul careia utilizatorul isi poate seta obiective, poate salva si gestiona informatiile legate de activitatea sa fizica.

Bratara fitness este compatibila cu smartphone-uri IOS si Android.

X-Fit Pro are grija de sanatatea utilizatorului afisand informatii despre calitatea si durata somnului, notificari privind perioadele de sedentarism sau valorile pulsului, informatiile fiind disponibile atat pe ecranul bratarii cat si pe smartphone, prin intermediul aplicatiei dedicate.

Prin conexiune cu smartphone-ul via Bluetooth, Evolio X-Fit Pro anunta in timp real utilizatorul atunci cand acesta primeste mesaje, e-mailuri, apeluri telefonice, notificari pe retelele de socializare sau din alte aplicatii, in functie de selectia utilizatorului. Bratara vibreaza delicat si afiseaza automat informatia relevanta.

O alta functie interesanta a bratarii este cea de Smart Remote Control prin care se poate se pot transmite comenzi smartphone-ului precum declansare camera photo , comenzi palyer audio sau functie “anti-lost”.

Autonomia de functionare a bratarii, dupa o incarcare completa, este de pana la 14 zile.

“ In primele 6 luni ale anului 2017 s-au vandut in Romania 75 000 de produse de tip wearables, in crestere cu 134% fata de perioada similara a anului 2016, in care s-au vandut 32 000 de unitati.

Daca in primul semestru al anului 2016 bratarile fitness au reprezentat o cota de 28% din total wearables, in 2017 cota de piata a acestora a ajuns la o medie de 46%, iar in luna Iunie 2017, pentru prima oara, bratarile fitness au atins procentul de 51% din total piata, in timp ce smartwatch-urile au inregistrat o cota de piata, in scadere, de 49%. Pretul mediu al unei astfel de bratari a scazut de la 250 de lei in 2016, la numai 146 de lei in prezent. Evolio tinteste o cota de piata de 20% din piata de bratari fitness.” a declarat Liviu Nistoran, fondator si CEO al Evolio.

Evolio X-Fit Pro este disponibila in 5 variante de culoare: rosu, violet, turcuoaz, bluemarin si negru. Iar pentru mai mult confort, cureaua bratarii poate fi ajustata in functie de preferintele utilizatorului.

Bratara Evolio X-Fit Pro are un pret recomandat de 179 lei si va fi disponibila in magazine incepand cu data de 15 iulie 2017. Incepand de astazi, 5 Iulie, bratara va putea fi achizitionata in regim de precomanda din magazinul online Evolio sau de la partenerii on-line: www.cel.ro, www.evomag.ro. Pentru primele 100 de precomenzi pretul de achizitie al bratarii va fi de 99 lei.