Galeria SENSO, CATENA pentru artă, Asociaţia Femeilor Creatoare în Arta Plastică din România şi FILDAS Art

organizează în perioada 8 – 30 noiembrie
Expoziţia Internaţională a Femeilor Creatoare
PODURI EUROPENE 2004 – 2017
în
sălile Euphoria şi Symposium ale BIBLIOTECII NAŢIONALE

“Deschisă cu un număr impresionant de lucrări (…) manifestarea își propune să evidențieze creativitatea feminină, de aleasă tradiție în ultimele două veacuri ale artelor românești”.

Miercuri, 8 noiembrie 2017, ora 18.00, vă invităm să luaţi parte la vernisajul Expoziţiei Internaţionale a Femeilor Creatoare PODURI EUROPENE 2004 – 2017.
invitatie
invitatie
Evenimentul va avea loc la Biblioteca Naţională a României (Bd. Unirii nr. 22), în Sălile Euphoria şi Symposium

Prezintă Dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanța.

Expoziția va rămâne deschisă în perioada 8 – 30 noiembrie 2017.

Menit să stabilească prin aportul artistic feminin noi punţi între ţări şi culturi care doresc şi pot să comunice, Proiectul PODURI EUROPENE s-a născut în anul 2004, la iniţiativa artistei Rodica Xenia Constantin, preşedinta Asociaţiei Femeilor Creatoare în Arta Plastică din România. În fiecare an, în Taberele de Creație PODURI EUROPENE din România (Constanța, Eforie Sud) au fost invitate artiste din Franța, Olanda, Germania, Elveția, Austria, Serbia, Bulgaria, Liban, Belgia, Turcia, iar artistele românce au expus în galerii europene din Paris, Berlin ș.a. În ţară s-au organizat anual, la Bucureşti, Sibiu, Cluj şi Constanţa, expoziţii ample cu lucrările realizate de artistele participante în Simpozioanele PODURI EUROPENE din țară.

An de an, prestigiul acestuia a crescut și iată că în 2017 a aniversat o ediție jubiliară, cea de-a XV-a.

Atelierul Internaţional de Creaţie Feminină Contemporană PODURI EUROPENE s-a desfăşurat şi în acest an în perioada 27 mai – 11 iunie 2017 la Eforie Sud şi a culminat cu vernisajul din luna iunie de la Muzeul de Artă din Constanța

“Expoziţia internaţională de pictură şi sculptură Poduri europene, aflată după 15 ediții ale taberei cu același nume, într-un moment retrospectiv, este organizată de Fundaţia Fildas Art, Asociaţia Femeilor Creatoare de Artă Plastică în România şi farmaciile Catena prin programul Catena pentru Artă. Deschisă cu un număr impresionant de lucrări la Biblioteca Națională a României, manifestarea își propune să evidențieze creativitatea feminină, de aleasă tradiție în ultimele două veacuri ale artelor românești. Lucrările de pictură şi sculptură sunt realizate în cadrul atelierului desfăşurat an de an la Eforie Sud. Doamnele creatoare au lucrat în ritm alert, cu inspiraţie şi consecvenţă, cucerite de zona aleasă, căreia marea generaţie interbelică i-a acordat statutul privilegiat de cale solară a picturii româneşti, dar și de emulaţia şi convivialitatea prilejuite de traiul şi lucrul în comun. Tabăra-atelier nu şi-a propus revenirea la pictura atmosferică, tematici restrictive, o recuzită obligatorie (scoici, valuri, furtuni, stânci, nave în pericol, ce-i drept mai rare în anotimpul, timpul şi locul alese), ci a dorit şi a putut să adune laolaltă – graţie operei de mecenat a doamnei Anca Vlad – creatoare cu renume şi drept de cetate în plastica europeană, cu propensiune către realitatea transpusă prin filtrele sensibilității contemporane, dar și către monumental şi abstract. Alegerea participantelor, din care orice factor aleatoriu a fost exclus prin alegere şi prognoză, a prilejuit întâlniri între generaţii şi personalităţi, între artiste aflate în perioadele de formare şi confirmare, reuşind cu fiecare tabără şi manifestare expoziţională, să provoace o atmosferă de comunicare interculturală. Retrospectiva organizată la Biblioteca Națională este momentul unui bilanț festiv, apt să confirme viabilitatea, actualitatea și interesul proiectului.”- Dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanța

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *