SDC19: Samsung amplifică experiența inovației, în colaborare cu parteneri și dezvoltatori

Samsung prezintă noi modalități prin care dezvoltatorii pot să își extindă serviciile pe miliarde de dispozitive prin intermediul ecosistemului său sigur și conectat

Samsung Electronics Co., Ltd., a anunțat, în cadrul Samsung Developer Conference 2019 (SDC19), noile modalități prin care platformele sale le vor permite dezvoltatorilor să-și prezinte experiențele mai simplu și mai convingător către utilizatorii din întreaga lume. Samsung a împărtășit în cadrul conferinței viziunea sa asupra următoarei ere mobile și a conectivității, inspirând dezvoltatorii, liderii de companii și utilizatorii din întreaga lume prin experiențe inovatoare și device-uri pe care se pot baza în activitatea lor zilnică.

Suntem norocoși să lucrăm cu cei mai buni dezvoltatori și designeri din lume. Împreună, am construit un ecosistem extins și sigur de device-uri și servicii. Continuăm să progresăm în ceea ce privește promisiunea noastră de a aduce inovații relevante și experiențe mobile care să ne facă viața mai ușoară“, a declarat DJ Koh, președinte și CEO al diviziei IT și Mobile, Samsung Electronics.

Crearea de oportunități pentru dezvoltatori prin intermediul platformelor bazate pe inteligență artificială și IoT

Pentru a ajuta utilizatorii să descopere noile modalități prin care Bixby îi poate ajuta să facă mult mai multe lucruri, Samsung a lansat Bixby Marketplace la începutul acestui an, creând o modalitate prin care dezvoltatorii își pot prezenta capsulele Bixby către milioane de utilizatori Bixby. În ultimele șase luni, dimensiunea comunității de dezvoltatori Bixby s-a dublat. Și începând cu 2020, piața Bixby se va extinde treptat, permițând dezvoltatorilor să își ofere serviciile pe mai multe dispozitive Samsung.

Pentru a încuraja dezvoltatorii să creeze noi experiențe în platforma sa de inteligență artificială și să le asigure utilizatorilor o experiență cât mai intuitivă, Samsung a anunțat capabilități îmbunătățite în Bixby Developer Studio din cadrul SDC19.

  • Noile Bixby Templates le permit dezvoltatorilor să creeze mult mai ușor capsule folosind modele deja existente, fără să mai fie nevoiți să înceapă de la zero.
  • Prin Bixby Views dezvoltatorii pot crea capsule cu un design ce poate fi replicat și pe alte device-uri, precum televizoare, tablete, smart watch-uri și frigidere
  • Dezvoltatorii își pot înregistra capsulele în Natural Language Categories. Când utilizatorii îi solicită ajutorul lui Bixby privind o anumită categorie – precum ar fi radio, știri sau navigare – Bixby sugerează o capsulă care îi poate ajuta să obțină ceea ce au nevoie mai rapid și mai ușor, chiar și fără a fi nevoie să spună numele exact al capsulei.

Din ce în ce mai mulți utilizatori devin conștienți de faptul că device-urile interconectate le simplifică în mod considerabil viața. Dezvoltatorii își pot extinde serviciile prin intermediul platformei IoT Samsung, SmartThings. Dezvoltatorii și partenerii au adus experiențele conectate la peste 45 de milioane de utilizatori activi lunari și pe mii de device-uri compatibile, iar platforma continuă să crească cu ajutorul programulului Work as a SmartThings Hub (WASH), care permite partenerilor, precum operatorii de rețea, să încorporeze software-ul SmartThings Hub în device-urile lor.

Pentru a ajuta dezvoltatorii să creeze și să integreze device-urile existente în platforma SmartThings, Samsung a anunțat noi capabilități pentru dezvoltatori:

  • Noul Rules APIface experiențele smart home mai intuitive, pentru a reflecta rutinele zilnice individuale într-o gamă largă de device-uri SmartThings.
  • Samsung va lansa programul SDK Beta SmartThings Devicela începutul anului 2020 pentru a permite mai multor producători terți să creeze dispozitive compatibile cu SmartThings.

Samsung continuă să încurajeze dezvoltatorii să participe activ în ecosistemul său și sprijină comunitatea de dezvoltatori prin intermediul mai multor programe– inclusiv Premiul Best of Galaxy Store, Samsung Mobile Design Competition, Bixby DevJam și programul Samsung Mobile Security Reward.

Experiențe noi pe mai multe device-uri

Samsung continuă să îmbunătățească experiența mobilă pentru a permite utilizatorilor să se concentreze asupra a ceea ce contează cel mai mult pentru ei. One UI 2 include funcții noi care fac interfața mai curată – făcând interacțiunea cu device-ul mai ușoară și mai accesibilă în același timp. Pentru ca experiența dezvoltatorului și a utilizatorului să fie una consecventă pe toate device-urile, Samsung include One UI 2 nu doar pe smartphone-uri, dar și pe tablete, accesorii, precum și pe telefoanele pliabile.

Odată cu lansarea Galaxy Fold, Samsung a gândit o experiență mobilă cu totul unică. Alături de sute de dezvoltatori și parteneri, a creat un întreg ecosistem specific telefoanelor pliabile, care continuă să crească și să deschidă noi posibilități mobile pentru utilizatorii din întreaga lume. După cum a promis la SDC anul trecut, Samsung continuă să exploreze această nouă categorie. În cadrul SDC19, Samsung a invitat dezvoltatorii și utilizatorii să își păstreze entuziasmul pentru acest nou tip de device.

Pentru a oferi cea mai bună experiență posibilă de vizionare TV, Samsung investește și în tehnologia 8K. Cu AI ScaleNet, Samsung a făcut posibilă difuzarea de videoclipuri 8K în rețele cu capacități mai mici de lățime a benzii. Samsung a anunțat, de asemenea, noi instrumente care vor face mai ușoară munca dezvoltatorilor în oferirea celor mai bune experiențe de vizionare pe cele aproape 100 de milioane de Smart TV-uri produse de Tizen.

  • Witsîncarcă automat un cod pe televizor, astfel încât dezvoltatorii să poată vedea actualizarea lui în mod instant, reducând semnificativ timpul de dezvoltare.
  • EasySTface ca testarea să fie mult mai ușoară, pentru că dezvoltatorii nu mai trebuie să își construiască propria aplicație de testare.
  • TIFA (Tizen Identifier for Advertising)oferă utilizatorilor opțiunea de a limita apariția reclamelor.
  • Samsung pune la dispoziția altor producători de televizoare Tizen TV OS.

Securitate end-to-end încorporată în fiecare soluție și experiență

Tehnologiile emergente, precum IoT, AI și 5G, aduc noi capacități și oportunități dezvoltatorilor. Pentru Samsung, a oferi comunității instrumentele și programele de care au nevoie înseamnă a oferi soluții sigure și fiabile.

Secure Development Lifecycle oferă recenzii sistematice în fiecare fază a procesului de dezvoltare, fie el lanțul de distribuție sau procesul de fabricație. Samsung pune la dispoziție SDK Knox, permițând partenerilor și dezvoltatorilor de aplicații să integreze soluții avansate de securitate în aplicațiile și serviciile lor. În plus, Samsung a colaborat cu agenții guvernamentale germane, în special BSI, și partenerii din industrie pentru dezvoltarea unui eID mobil pentru servicii digitale pentru a veni în ajutorul utilizatorilor și a guvernelor, dezvoltând o bază solidă care să ofere servicii de identitate de încredere.

Samsung invită dezvoltatorii și partenerii să se alăture misiunii de a oferi utilizatorilor cele mai bune experiențe. Mai multe informații despre colaborarea cu Samsung și despre Samsung Developer Conference 2019, vizitați sdc.developer.samsung.com. Mai multe informații pot fi găsite și pe Twitter (@samsung_dev), căutând hashtag-ul #SDC19.

Allview dă startul campaniei de Black Friday pe 1 noiembrie

Allview anunță o perioadă prelungită pentru reducerile de Black Friday, 01 – 24 noiembrie. Având ca mesaj principal “24 de zile cu reduceri, 24 de zile cu bucurii”, campania de Black Friday oferă promoții la toate categoriile de produse: telefoane, televizoare, tablete, laptopuri și smart device-uri. Pe lângă reducerile de până la 75%, Allview a pregătit și un număr limitat de oferte de tipul “Cumperi 1, Primești 2”.

Printre produsele ce se vor regăsi în oferta de Black Friday, se numără:

Smartphone-ul Soul X6 Xtreme, primul telefon din România cu display Full View Amoled și Pop-Up camera, care va putea fi achiziționat la 1099 lei, cu o reducere de 35% față de prețul de lansare.

Televizoarele Smart, 40ATA6000 – F, cu diagonală de 40, prevăzute cu sistem de operare Android TV și Google Assistant integrat, vor putea fi achiziționate cu o reducere de 22%, la prețul de 1099 lei.

Hybrid S (Style) și Hybrid T (Trendy), cele mai populare smartwatch-uri ale brandului, o combinație perfectă între ceasurile clasice cu ace și smartwatch-urile cu touchscreen și funcții inteligente. Acestea vor putea fi achiziționate cu oferta de tipul “Cumperi 1, Primești 2”, la prețul de 799 lei.

Ofertele sunt valabile în limita stocului disponibil, începând cu data de 01 noiembrie, pe site-ul dedicat, www.allviewbf.ro. Îi încurajăm pe clienții noștrii să ne urmărească pe întreaga perioadă a campaniei, deoarece noi oferte vor fi adăugate săptămânal.

Pentru campania Black Friday, Allview a pregătit produse în valoare de 8,6 mil. euro și reduceri totale de 2 mil. de euro, cifrele referindu-se atât la campania individuală, cât și la cele desfășurate cu partenerii.

AOC lanseaza un monitor dedicat gamerilor profesionisti: rezoluție QHD și imagini HDR atrăgătoare

AOC lansează AG273QX cu diagonală de 27 inchi (68,6 cm), cel mai nou monitor dedicat gamerilor profesioniști din gama AGON. Modelul dispune de cele mai bune specificații pentru jocuri shooter, MOBA și arcade ce vor satisface nevoile gamerilor în ceea ce privește viteza și calitatea imaginii. AG273QX se mândrește cu o rată de refresh de 165 Hz și un timp de răspuns de 1 ms (MPRT). Spre deosebire de alte monitoare de gaming care se concentrează doar pe viteză, AG273QX este echipat cu un panou VA de 27” cu rezoluție QHD (1440p) ce oferă detalii mult mai fine și contrast bogat, AOC Wide Color Gamut și VESA DisplayHDR 400 certificare pentru culori naturale. Tehnologia HDR AMD FreeSync 2 oferă imagini apropiate de realitate, fără a crește input lag-ul și elimină complet efectul de tear sau stuttering al imaginilor.


AOC AG273QX

Rata de refresh de 165 Hz face ca AG273QX să afișeze un cadru la aproximativ fiecare 6 milisecunde, ceea ce este extrem de important pentru jucătorii competitivi. Împreună cu timpul de răspuns de doar 1 ms (MPRT), gamerii vor avea mai mult timp de reație și pot urmări mai ușor mișcările adversarilor lor.

Panoul VA de 27 inchi al monitorului cu rezoluția QHD (2560 x 1440) folosește un raport de contrast static 3000:1 nativ, rezultând un negru profund. VESA DisplayHDR 400 oferă contrast bogat, ceea ce înseamnă că monitorul poate atinge luminozitatea maximă de 400 de nits. Ecranul reproduce cu exactitate conținutul HDR, cum ar fi sclipirile și explozii cu nuanțe diferite într-un mediu întunecat, oferind imersiune jucătorului. Funcția AMD FreeSync 2 HDR adaugă cartografierea tonurilor HDR cu un timp de răspuns rapid, compensare pentru un număr de cadre scăzut (LFC), plus un joc fără stuttering și efectul de rupere al imaginii. AG273QX este un monitor cu 3 laturi fără ramă, potrivit pentru jucătorii care preferă monitoarele plate. Jucătorii care optează pentru un ecran curbat ar putea prefera modelele curbate precum AG273QCX sau AG273QCG.

Pentru a ajuta jucătorii să-și transporte monitoarele la turnee LAN, AG273QX este echipat cu un mâner și poate fi asamblat ușor cu un singur clic fără șuruburi. Monitorul este dotat, de asemenea, cu suport de căști retractabil pe fiecare parte și lumini RGB personalizabile Light FX pe partea din spate.

Fanii jocurilor shooter vor aprecia în mod deosebit DialPoint, indicatorul de obiectiv al AOC, care plasează un crosshair transversal în mijlocul ecranului, dacă nu este unul prezent în joc. Mai mult, Shadow Control poate fi ajustat în meniul OSD pentru a întări zonele întunecate sau a întuneca zonele luminoase, iar funcția Game Colour disponibilă pe monitoarele aoc AOC face posibilă creșterea sau scăderea saturației culorii și a nivelului de gri având trei moduri de joc preconfigurate (FPS, Racing, RTS) și trei moduri de joc personalizabile pentru utilizator oferă acces ușor la presetările utile. Sistemul actualizat OSD din seria AGON 3 face că setările de ajustare să fie ușor de accesat, iar utilizatorii pot utiliza software-ul G-Menu pentru a face ajustări suplimentare fără a utiliza butoanele OSD

AOC AGON AG273QX va fi disponibil în luna noiembrie 2019 la un preț recomandat de 2419 Lei.

153 DE SECUNDE  – Manifestul milenialilor ajunge la Craiova

“Am fost făcut să rezist. Să nu se clintească nimic din mine”

“153 de secunde” – teatru contemporan ce documentează momentul Colectiv –,  prezentat în turneu național în parteneriat cu teatre, festivaluri și organizații umanitare din țară, va fi jucat, pe 5 noiembrie, de la ora 18.00, în cadrul programului 11plus1 Independent / Contemporan, găzduit de Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova.

Spectacolul “153 de secunde”, în regia Ioanei Păun, este o radiografie a incendiului de la clubul Colectiv, bazată pe mărturii ale supraviețuitorilor, și, totodată, o radiografie macro, ce relevă diagnostice sociale actuale. 153 de secunde pornește de la povestea uneia dintre surpaviețuitoarele tragediei, Tedy Ursuleanu, pentru a se transforma într-un eseu vizual despre o generație aflată în blocaj.


Poem vizual construit cu rigoare matematică, „153 de secunde” documentează tragedia de la Colectiv.  Ridică întrebări, în căutarea unui fir călăuzitor prin labirintul generat de nenumărate alte puncte de criză din istoria recentă. Pune în discuție, dintr-o perspectivă subiectivă, implicațiile politice, morale și afective ale incendiului din clubul Colectiv, un moment ajuns în profunzimea texturii sociale, care a mobilizat un proces complex de reflecție asupra unei generații aflate în blocaj. Scenariul, semnat de scriitoarea Svetlana Cârstean, punctează o poveste recompusă din zeci de mărturii ale supraviețuitorilor. Cu aproape 20 de tineri actori pe scenă, spectacolul reconstruiește, fără urmă de violență grafică, energia unei mulțimi aflate într-un moment critic. Traseul acestui grup este este definit de stări divergente: exaltarea, entuziasmul, amorțeala, paralizia, furia. Containerul care a blocat ieșirea de la Colectiv are o voce proprie, interpretată de actorul Bogdan Dumitrache, și construiește contextul mental care domină realitatea tinerilor din România.

Spectacolul 153 de secunde va fi prezentat pe 5 noiembrie, de la ora 18.00, la

Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova, în cadrul programului

11plus1 Independent/Contemporan.

Biletele sunt disponibile pe platforma online și la Agenția teatrală.

Aflat la cel de-al treilea sezon, programul 11plus1 independent / contemporan a debutat în stagiunea 2017-2018 și s-a bucurat de succes în rândul spectatorilor craioveni. Ediția curentă conține o selecție a celor mai bune 12 spectacole de teatru independent și dans contemporan din țară și aduce pe scena Naționalului craiovean artiști, regizori, coregrafi, dansatori, performeri din zona independentă,  într-o selecție neconvențională și diversă. Spectacolul 153 de secunde, care va fi prezentat în premieră la Craiova, în cadrul acestui program, vorbește despre ce înseamnă să supraviețuiești unei traume, ce înseamnă vindecarea, ce înseamnă să redevii întreg. Vorbește despre condiționările cu care am crescut. Și despre cum scăpăm de ele. Împreună.

“Cele 153 de secunde reprezintă, de fapt, explozia unui timp îndelungat, a unui timp distorsionat, manipulat, deformat în plan istoric. Spectacolul regizat de Ioana Păun se impune ca un act artistic de care contextul nostru cultural are o nevoie vitală, pentru că face apel la tot ce reprezintă setul nostru de valori prin care acționăm ca ființe sociale și pentru că radiografiază cu minuțiozitate cauzele care configurează mecanismul memoriei colective. Copiii tranziției au 30 de ani, e timpul lor, dar nu știu cum să imagineze schimbarea”. (Revista Cultura)

“Informaţia din documentare devine cânt, imagine sau chiar poezie. Ioana Păun realizează un spectacol cu o estetică nuanţată, pentru că numai astfel gradul de emoţie pe care îl suscită spectacolul devine suportabil. Regizoarea Ioana Păun reuşeşte să controleze cu luciditate totul, de la documentare la sound (cânturi armonioase, dar şi scrâşnet metalic) şi video, apoi la mişcarea impecabilă a actorilor (realizată de Andreea David), având în echipă tineri foarte talentaţi“ (Dana Tabrea – profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)

”Este un spectacol cu atmosferă halucinantă. Rămâi nemişcat preţ de mai bine de o oră, iar la final aplauzele izbucnesc precaut, de parcă s-ar teme să nu deranjeze. Cu greu te reconectezi la real. Mult după ce te ridici din scaun mintea rămâne captivă în spectacol”. (Bogdan Munteanu)

Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și ARCUB și co-produs alături de CNDB.

ECHIPA

Proiectele regizoarei Ioana Păun (n. 1984) au fost susținute de prestigioase instituții europene și internaționale, de la Theatre Royal Stratford East, la Teatro Luna Chicago, Kunstraum Lakeside Austria, Live Art Development Agency UK, Schauspielhaus Viena sau Onassio Centre din Atena. Spectacolele ei urmăresc cu predilecție teme sociale, vizând subiecte complexe, de la condiția muncitorilor dintr-o fabrică la viața lucrătoarelor filipineze. Nominalizată la Premiul pentru Incluziune Socială în cadrul Galei AFCN, Ioana Păun și-a centrat munca pe înțelegerea comportamentului uman, în special în situații feroce și condiții extreme, economice, politice sau de sănătate. În 2019 două dintre spectacolele ei – Organizsme Modificate Genetic și Birth of Violence – vor fi jucate în Franța și Belgia, în cadrul programelor Sezonul România Franța și Europalia. Cel mai recent dintre spectacolele semnate de Ioana Păun, Birth of Violence, investighează mecanismele de radicalizare în rândul tinerilor și va avea premiera în Franța, la teatrul Le Phenix Scene Nationalle. Cu educație în teatru și arte performative la UNATC București și la Universitatea Goldsmiths din Londra, Ioana Păun este coordonatoarea Programului de Arte Performative al Muzeului Național de Artă Contemporană din București.

Svetlana Cârstean (născută în 1969) este poetă și traducătoare. A debutat în 1994, în cadrul volumului colectiv Tablou de familie, alături de T.O. Bobe, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, Sorin Ghergut și Cezar Paul-Bădescu. Volumul de debut individual, Floarea de menghină, a apărut în 2008, iar în 2013 a fost publicat în Suedia, la Editura Rámus, în traducerea poetei suedeze Athena Farrokhzad. Poemele sale au fost traduse în numeroase limbi. A lansat, în 2015, volumul Gravitație, la Editura Trei. În aprilie 2016, volumul Trado, scris împreună cu Athena Farrokhzad, a fost lansat în Suedia, de Editura Albert Bonnier, în colaborare cu Editura Rámus. Svetlana Cârstean este gazdă a Intersecțiilor de miercuri.

Munca pentru spectacol a început din 2017, iar fiecare element din construcția sa este creația originală a unora dintre cei mai avangardiști artiști români. Din echipă mai fac parte coregrafa Andreea David, artistul pop Cătălin Rulea, documentaristele Laura Ștefănuț și Smaranda Nicolau și muzicianul Sillyconductor.

Regia: Ioana Păun

Scenografia: Cătălin Rulea

Documentare: Laura Ștefănuț, Smaranda Nicolau

Scenariu: Svetlana Cârstean

Coloana sonoră: Sillyconductor

Mișcare: Andreea David

Performeri: Irina Artenii, Andrei Cătălin, Sorin Dobrin, Lorena Luchian, Alice Mihalache, Denisse Moise, Cristina Negucioiu, Ana Maria Pop, Ingrid Robu, Adina Răducan, Amelia Stuparu, Teodora Tudose, Octavian  Voina, Tiberiu Enache, Irina Sibef

Voce: Bogdan Dumitrache

Compoziție muzicală specială: Diana Miron

Producătoare: Biatrice Cozmolici

Video: Razvan Leucea

Comunicare: Evantia Barca

Artistă asociată: Nicoleta Lefter

200 de milioane de smartphone-uri expediate de Huawei în timp record, în 2019

Huawei Consumer Business Group (CBG) a anunțat că a expediat 200 de milioane de smartphone-uri în 2019, cu 64 de zile mai devreme decât anul trecut. Atenția permanentă pe care Huawei o acordă tehnologiei de ultimă oră și designului inovator ID, precum și angajamentul total față de consumatorii din întreaga lume, au dus la consolidarea încrederii și devotamentului unui număr din ce în ce mai mare de consumatori.

În 2019 au fost lansate câteva dispozitive excepționale, inclusiv multi-premiata serie HUAWEI P30, considerată pe scară largă seria cu cea mai bună cameră foto disponibilă în prezent, precum și lider al categoriei din care face parte. Printre numeroasele premii și distincții, European Image and Sound Association (EISA), un grup ce include 55 dintre cele mai respectate reviste dedicate produselor electronice de consum, a acordat premiul „EISA Best Smartphone 2019-2020” pentru modelul HUAWEI P30 Pro, fiind al doilea an consecutiv în care Huawei revendică premiul la această categorie.

Recent, s-a lansat și seria HUAWEI Mate 30. Dotat cu procesorul vârf de gamă Kirin 990 5G SoC, cameră foto cvadruplă cu tehnologie revoluționară SuperSensing pentru filmare și design circular futurist, și lider al clasamentului DxOMark, HUAWEI Mate 30 Pro a fost numit de către Android Authority „un flagship autentic incontestabil”, în timp ce GSM Arena a declarat că „are una dintre cele mai bune camere smartphone”, consolidând, încă o dată, reputația Huawei de lider în industrie.

Sărbătorind acest pas important, Huawei a prezentat ediția comemorativă a HUAWEI Mate 30 Pro 5G. Versiunea limitată va veni cu stocare 8 GB RAM + 512 GB și va fi disponibilă în variantele din piele ecologică Green Forest și Orange. Modelul va fi disponibil pentru comandă pe piața chineză pe Huawei Vmall începând cu 1 noiembrie 2019.

BenQ anunţă EX2780Q, un monitor perfect pentru pasionatul de jocuri

BucureștiRomâniaOctombrie 2019 – BenQ, companie recunoscută pe plan mondial pentru inovații în domeniul soluțiilor de imagine, anunţă noul monitor de gaming EX2780Q, un model ce vine echipat cu panou IPS, o diagonală de 27”, tehnologii HDRi și FreeSync.

Noul model BenQ oferă unghiuri de vizibilitate foarte largi, de 1780, atât pe orizontală, cât și pe verticală, putând acoperi spectrul de culoare DCI-P3 în proporție de 95%. Pentru că este un monitor dedicat segmentului de gaming, acesta are o rată de reîmprospătare a imaginii de 144Hz și include suport pentru tehnologia AMD FreeSync, astfel încât acțiunea din jocuri să fie afișată întotdeauna fluid și fără distorsiuni. Iar mulțumită tehnologiei HDRi, experiența vizuală oferită este mult îmbunătățită, scenele întunecate fiind astfel mai bogate în detalii. Mai mult decât atât, controlul inteligent al luminozității permite o redare clară și realistă a detaliilor, chiar și în zonele întunecate ale imaginii. Cu alte cuvinte, BenQ EX2780Q impresionează în primul rând prin calitatea deosebită a imaginilor afișate la o rezoluția nativă WQHD (2560×1440).

Acesteia i se adaugă o calitate audio de același nivel, susţinută de boxele 2.1 integrate ce au o putere de 2 x 2 W, plus 5W pentru subwoofer. Iar pentru o experiență optimă în orice scenariu de utilizare, sunt disponibile 4 moduri preconfigurate: Rock/Party, Cinema, Dialogue/Vocal, Pop/Live și Game.

BenQ EX2780Q vine ehipat atât cu un design, cât și cu un pachet de dotări pe măsura performanțelor sale. Astfel, carcasa adoptă un aspect modern, dominat de un maro metalic și o ramă foarte îngustă pe 3 dintre cele 4 laturi, ceea ce îl transformă într-o alegere potrivită și pentru configurațiile multi-monitor. De asemenea, este oferită conectivitate USB Tip-C ce permite transfer de date, alimentare cu o putere de până la 10W și un suport DP Alt Mode. Acesteia i se alătură un conector pentru căști, un port DP 1.4 și 2 porturi HDMI 2.0. În acest fel, monitorul este potrivit pentru o multitudine de surse de semnal video, incluzând PC-uri sau console de jocuri.

Pentru rezultate vizuale optime, EX2780Q este echipat cu mai multe moduri de afișare. Astfel beneficiem de Visual Edge, pentru efecte grafice îmbunătățite, Black eQualizer, pentru iluminarea suplimentară a zonelor întunecate din imagine, sau Color Vibrance, pentru ajustarea precisă a intensității culorilor și adaptarea imaginii la anumite cerințe de joc. Iar pentru un plus de confort în utilizare, accesarea setărilor este posibilă cu ajutorul telecomenzii deosebit de intuitive livrate în pachet, ce mai permite printre altele și utilizarea de scurtături sau controlarea boxelor integrate.

Problemele care pot apărea în cazul utilizării pe perioade lungi de timp nu au fost nici ele neglijate, astfel că EX2780Q vine echipat cu pachetul de tehnologii Eye-Care, precum Low Blue Light și Flicker Free, responsabile de reducerea semnificativă a oboselii la nivelul ochilor. Totodată, tehnologia Brightness Intelligence Plus garantează o experiență omogenă pe toată durata utilizării, prin ajustarea dinamică a luminozității și temperaturii de culoare în funcție de lumina ambientală.

BenQ EX2780Q este un monitor ce se adresează cu precădere pasionaților de jocuri care își doresc combinația optimă de performanță, calitate și confort.

Info: https://www.benq.eu/ro-ro/monitor/gaming/ex2780q.html

Video: https://www.youtube.com/watch?v=dauL2Kf6Pvs

NOILE CĂȘTI INTRAAURICULARE RAZER HAMMERHEAD TRUE WIRELESS ELIMINĂ ORICE LAG AUDIO

Noile căști intraauriculare de la Razer oferă o conexiune audio fără fir cu latențe deosebit de mici pentru o experiență auditivă completă și un avantaj în cadrul jocurilor mobile   

BUCUREȘTI, 30 octombrie 2019 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat căștile Razer Hammerhead True Wireless, care folosesc tehnologia Bluetooth 5.0 personalizată  pentru a oferi latențe deosebit de scăzute, calitate audio superioară și o durată extinsă de funcționare.

Sunet fără fir și fără lag

Căștile intraauriculare Razer Hammerhead True Wireless au fost concepute pentru a oferi o experiență audio captivantă atât pentru jocurile video, cât și pentru redarea de filme sau ascultatul melodiilor preferate, eliminând problemele întâlnite la astfel de dispozitive care se conectează prin Bluetooth. Implementarea unei conexiuni Bluetooth 5.0 cu latență deosebit de scăzută garantează că noile Razer Hammerhead True Wireless oferă o experiență audio bogată și clară. Mai mult, modul de utilizare Gaming Mode reduce latența căștilor la doar 60 de ms.

“Căștile intraauriculare Razer Hammerhead True Wireless sunt soluția perfectă pentru utilizatorii care pun accent pe mobilitate și care se află în căutarea unor căști fără fir,” a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President al diviziei de periferice din cadrul Razer. “Utilizatorii se pot bucura de un sunet bogat și lipsit de lag indiferent dacă se uită la filme, ascultă muzică sau se bucură de jocurile lor preferate, fără să existe riscul de a se încurca în cabluri.”

Cu un difuzor cu diametrul de 13mm și un răspuns în frecvență de la 20 Hz la 20 kHz, noile Razer Hammerhead True Wireless combină sunetele înalte clare cu bași profunzi. Activând Gaming Mode care oferă cea mai mică latență posibilă, utilizatorii au garanția că sunetul și imaginea vor fi perfect sincronizate, rezultatul fiind o experiență cu adevărat captivantă.

 

Confort și control deplin

Căștile intraauriculare Hammerhead True Wireless au o durată de funcționare de până la trei ore cu o singură încărcare, carcasa de transport asigurând până la patru cicluri de încărcare complete, ajungând la un total de 15 ore de funcționare. Încărcabilă folosind un cablu USB-C, carcasa de transport păstrează în siguranță căștile Hammerhead True Wireless și le încarcă în mod automat atunci când acestea nu sunt folosite.

O aplicație pentru dispozitivele mobile facilitează personalizarea experienței oferite de Hammerhead True Wireless, prin alegerea limbii folosite și prin prezentarea gesturilor tactile prin care utilizatorii pot controla căștile.  Odată asociate cu un dispozitiv wireless,  Hammerhead True Wireless se vor conecta automat de fiecare dată când sunt scoase din carcasa de transport. În afară  de funcția de auto pairing oferită de tehnologia Bluetooth 5.0, controlul tactil și compatibilitatea cu tehnologia de asistent vocal, lista caracteristicilor include și rezistența la transpirație și stropire, standard IPX4.

Pentru mai multe detalii despre Hammerhead True Wireless, accesați această pagină.

 

DESPRE RAZER HAMMERHEAD TRUE WIRELESS

Căștile

  • Răspuns în frecvență: 20 Hz – 20kHz
  • Impedanță: 32 ± 15% Ω
  • Senzitivitate: 91 ± 3 dB @ 1 kHz
  • Putere de intrare maximă: 8mW
  • Difuzoare: 13 mm
  • Greutate aproximatică: 45.0 g

Microfon

  • Răspuns în frecvență: 300 Hz – 5 kHz
  • Raport semnal/zgomot: ≥ 55 dB
  • Senzitivitate: (@1 kHz): -42 ± 3 dB
  • Model de captare: Omnidirecțional

Control tactil

  • Controlul redării muzicii: Play, pause, skip, previous
  • Controlul apelurilor: Answer, reject, switch, end
  • General: Pair, power, activate smartphonevirtual assistant

Baterie

  • Tipul bateriei: baterie Li-Po reîncărcabilă de 275mAh
  • Durata de funcționare: Până la 15ore (luând în considerare carcasa de transport)*
  • Durata de încărcare: Până la 1.5 ore

* Depinde de condițiile de folosire

Rază

  • Raza conexiunii Bluetooth: Până la 10 metri

Compatibilitate

  • Dispozitive compatibile cu audio prin Bluetooth
  • Aplicații de Smartphone disponibile pentru dispozitivele Android și iOS

 

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Prețuri de la 119,99 Euro

Razer.com – disponibil acum

Pentru mai multe informații vizitați această pagină.

AMD oferă jocuri gratuite pentru cei care achiziționează plăci video Radeon sau procesoare Ryzen participante la promoție

AMD a anunțat două noi bundle-uri de jocuri pentru fanii Radeon și Ryzen. Până pe 31 decembrie 2019, gamerii vor primi unele dintre cele mai așteptate jocuri ale anului pe gratis, odată cu achiziția unui procesor Ryzen sau a unei plăci video Radeon participante la promoțiile AMD Radeon Raise the Game și AMD Ryzen Equipped to Win.

Pasionații de gaming care vor o performanță de top vor primi o copie gratuită, la alegere, între Borderlands 3 sau Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint, odată cu achiziționarea plăcilor video din seriile Radeon RX 5700, RX 590, RX 580 sau RX 570, sau a laptop-urilor și desktop-urilor eligibile, echipate cu Radeon.

De asemenea, gamerii pot lua parte și la campania AMD Equipped to Win, la care participă procesoarele din gama Ryzen 3000: odată cu achiziționarea unui procesor Ryzen 9, sau a unui Ryzen 7 3800X, gamerii vor primi gratuit Borderlands 3  și Outer Worlds. În plus, pasionații care vor cumpăra procesoare Ryzen 7 3700XRyzen 5 3600XRyzen 7 2700X sau Ryzen 7 2700 își vor putea alege o copie gratuită a unuia dintre jocurile menționate mai sus, Borderlands 3 sau Outer Worlds.

Better Together: Gamerii care vor opta pentru un sistem de top cu grafică Radeon și procesor Ryzen vor primi mai multe surprize odată cu achiziția componentelor: Combină un procesor Ryzen 9 din seria 3000 sau un Ryzen 7 3800X cu una dintre plăcile video Radeon RX 5700, RX 590, RX 580 sau RX 570 pentru a primi gratuit Borderlands 3, Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint și The Outer Worlds.

În plus, poți combina unul dintre procesoarele Ryzen 7 3700X, Ryzen 5 3600X, Ryzen 7 2700X sau 2700 cu plăcile video menționate mai sus pentru a primi gratuit, la alegere, două dintre jocurile Borderlands 3, Tom Clancy’s Ghost Recon Breakpoint și The Outer Worlds.

Xbox Game Pass pentru PC: Pentru a beneficia de o ofertă și mai bună, toți gamerii care își vor cumpăra una dintre plăcile video Radeon participante la promoție, sau unul dintre procesoarele Ryzen eligibile vor primi, gratuit, trei luni de acces la serviciul Xbox Game Pass pentru PC, unde se vor putea juca peste 100 de titluri de top.

SUV-urile au nevoie de anvelope mai performante decât vehiculele pentru pasageri

Anvelopele de calitate sunt durabile și construite pentru o experiență de condus confortabilă și sigură. SUV-urile au nevoie de astfel de anvelope, care să aibă o structură puternică și pereți laterali durabili. În plus, anvelopele unui vehicul mare trebuie să ofere un răspuns exact al direcției, ceea ce implică și o presiune corectă de umflare.
SUV-urile înalte și grele au nevoie de anvelope adecvate atât vara, cât și iarna. Anvelopele SUV sunt dotate, de obicei, cu un compus de cauciuc și materiale diferite, mai solide față de cele folosite în cazul anvelopelor pentru mașinile de pasageri.

„Dimensiunea mare a SUV-urilor și profilul ridicat al pereților laterali sunt adevărate provocări în ceea ce privește proiectarea anvelopelor. Este important ca senzația de direcție a autovehiculului și comportamentul cauciucului în condiții extreme să fie cât mai bune.”, este de părere Martin Dražík, Product Manager, Nokian Tyres Europa.

Anvelopele de înaltă calitate se remarcă în toate situațiile de condus. Acestea sunt mai silențioase pe drumurile asfaltate, uscate și drepte. Pe șosele umede sau înghețate, senzația de direcție este resimțită diferit în cazul anvelopelor de calitate superioară. În situații extreme, precum frânarea bruscă sau schimbărea rapidă de bandă, calitatea anvelopelor este foarte importantă. Diferența dintre cele de calitate superioară și cele de calitate inferioară se simte puternic.

„Dezvoltatorii și testerii de anvelope cunosc condițiile extreme, ceea ce le permite să observe cu ușurință diferențele majore dintre diferite anvelope. Totuși, șoferii obișnuiți s-ar putea să nu ia în considerare acest lucru. Este posibil să întâlnească o situație extremă o singură dată, însă chiar și atunci, un set de anvelope de înaltă calitate contează foarte mult.”, adaugă Dražík.

Presiune de umflare mai mare pentru SUV-uri

Șoferii își pot asigura propria siguranță la volan prin verificarea în mod regulat a presiunii de umflare a anvelopelor. Presiunile recomandate de producător pot fi găsite în manualul vehiculului. În cazul unui SUV, șoferii care sunt obișnuiți cu vehiculele de pasageri sunt tentați să folosească presiuni de umflare prea mici.

„SUV-urile necesită presiuni ale anvelopelor ceva mai mari decât vehiculele de pasageri, iar această diferență este importantă. La manevrele bruște efectuate cu un vehicul greu, este important ca anvelopa să reacționeze corect.”, spune Matti Morri, Technical Customer Service Manager, Nokian Tyres.

„Pentru stabilitate la volan, Nokian Tyres recomandă umflarea anvelopelor de iarnă cu 0,2 bari peste valoarea recomandată de producătorul auto.”, completează acesta.

Fibrele de aramidă rigidizează anvelopele

Dezvoltarea de produs în industria anvelopelor avansează rapid. Caracteristicile importante pentru consumatori – siguranța, manevrabilitate și economisirea combustibilului – se îmbunătățesc constant.

„Rata inovației poate crește chiar mai mult, deoarece materialele pentru anvelope, de exemplu, se dezvoltă într-un ritm rapid. Dacă producătorii de anvelope vor profita de acest lucru, rezultatele vor fi vizibile în produsele lor.”, consideră Martin Dražík.

Nokian Tyres a acordat o atenție deosebită durabilității anvelopelor pentru SUV-uri. Compania a dezvoltat tehnologia unică Aramid Sidewall, care consolidează peretele lateral al anvelopei, considerat în mod obișnuit drept punctul cel mai delicat. Peretele lateral consolidat cu aramidă protejează anvelopa împotriva perforațiilor, impacturilor și tăieturilor. Acest lucru este important atât pe drumurile forestiere, cât și în traficul urban.

„Anvelopele pentru SUV au de obicei un profil înalt al anvelopelor, ceea ce oferă mai mult spațiu pentru daune. De asemenea, SUV-urile sunt conduse mai dur decât vehiculele de pasageri. Acolo unde șoferii mașinilor de pasageri frânează, proprietarii de SUV-uri pot merge pur și simplu mai departe, ceea ce duce la un impact mai dur.”, încheie Matti Morri.

Informații suplimentare despre tehnologia Aramid Sidewall

  • Fibrele de aramidă întăresc compusul peretelui lateral al anvelopei
  • Folosită în producția anvelopelor pentru SUV, RV și camionete ale Nokian Tyres
  • Reduce daunele cauzate de borduri și gropi, de exemplu
  • Același material este utilizat în industria aerospațială și de apărare

RAZER TARTARUS PRO OFERĂ O EXPERIENȚĂ DE CONTROL SUPERIOARĂ CU FIECARE APĂSARE DE BUTON

Razer Tartarus Pro le garantează utilizatorilor precizia deplină prin folosirea Razer™ Analog Optical Switches

 

BUCUREȘTI, 28 octombrie 2019 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat Razer Tartarus Pro. Cel mai nou membru al popularei familii de keypad-uri Razer Tartarus este primul astfel de periferic echipat cu switch-uri optice analogice, proiectate pentru a le oferi jucătorilor o experiență de control superioară.

Datorită folosirii Razer™ Analog Optical Switches, Tartarus Pro este capabil să măsoare distanțe de acționare diferite pentru fiecare tastă. Această funcție permite noului keypad să emuleze intrările analogice în mod asemănător thumbstick-urilor de pe un controller. În plus, jucătorii pot seta puncte de acționare a tastelor pornind de la 1.5mm pentru viteză sporită și până la 3.6mm pentru cei care preferă un sentiment deliberat de acționare.

Razer Analog Optical Switches se bazează pe un fascicul de lumină infraroșie care trece prin baza fiecărei taste, în timp ce un senzor măsoară punctul de acționare în funcție de cantitatea de lumină captată. Ca rezultat, switch-urile pot înregistra mai multe puncte de activare în cadrul aceleiași acționări a tastelor.

Această caracteristică le permite utilizatorilor să asocieze două funcții diferite fiecărei taste: primul care se activează în momentul acționării parțiale a tastei și al doilea în momentul parcurgerii complete a traiectoriei. Datorită acestei funcții duale, Razer Tartarus Pro ușurează execuția unor combinații de taste complicate și oferă o experiență de folosire superioară prin adaptarea la stilul de joacă a fiecărui utilizator.

“Razer Analog Optical Switches contribuie la progresul tehnologiei din diferitele tipuri de tastaturi,” a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President al diviziei de periferice din cadrul Razer. “Noul Razer Tartarus Pro oferă o serie de noi posibilități, printre care și controlul îmbunătățit al mișcărilor din cadrul jocurilor de curse sau FPS-urilor, prin introducerea în peisajul jocurilor PC a controlului analog disponibil până acum doar pe controllere.”

Noul Tartarus Pro are 32 de taste programabile, inclusiv un thumbpad direcțional cu patru axe, cărora li se pot asocia diverse acțiuni în funcție de nevoile individuale ale fiecărui utilizator. Cele opt profiluri încorporate pot fi schimbate cu ușurință dintr-o apăsare de buton, făcându-se astfel instantaneu comutarea între diferitele funcții asociate tastelor.

O alternativă personalizabilă la orice tastatură, noul Tartarus Pro este compatibil cu orice joc video ce poate fi jucat cu gamepad, fără să fie nevoie de integrare suplimentară.

DESPRE RAZER TARTARUS PRO

  • Razer™ Analog Optical Switches
  • 32 taste programabile
  • Fiecare tastă dispune de o funcție secundară
  • Iluminare Chroma ce permite alegerea din peste 16,8 milioane de culori
  • Thumb-pad direcțional programabil cu patru axe
  • Schimbare instant între cele opt profiluri de utilizator
  • Comenzi macro fără limită
  • Compatibil Razer Synapse
  • Cablu acoperit cu fibră împletită
  • Profiluri personalizabile nelimitate prin Razer Synapse

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Prețuri pornind de la 149,99 Euro

Razer.com – disponibil acum
Japonia – disponibil acum pe ambele culori, Negru și Mercury
Restul lumii – disponibil acum pe negru; începând din decembrie 2019 pe Mercury

Pentru mai multe informații despre Razer Tartarus Pro, vizitați acest link.