Huawei a lansat astăzi pe piața locală noi produse care combină tehnologia cu designul impresionant

Safirul, ceramica și titanul alcătuiesc noul ceas premium HUAWEI WATCH 3 Pro

Compania intră și pe segmentul dispozitivelor de gaming

 

București, 22 iunie 2021 – Huawei Consumer BG România a lansat astăzi cel mai elegant și mai avansat smartwatch din portofoliu, cu un corp ușor din titan,  brățară din titan sau piele pentru versiunea Pro, pentru a crea accesoriul perfect pentru orice ținută. Noua serie de smartwatch-uri flagship HUAWEI WATCH 3 este prima care oferă apeluri e-sim, măsoară temperatura pielii și, în plus, dispune și de o autonomie a baterie de până la 21 de zile în Modul Ultra. Totodată, compania a dezvăluit astăzi, în cadrul aceluiași eveniment local, noile căști Freebuds 4, disponibile din 7 iulie, precum și monitoarele MateView și MateView GT, și tabletele MatePad 11, MatePad Pro.

Noua serie de HUAWEI WATCH 3 include două modele pentru HUAWEI WATCH 3 și două modele pentru HUAWEI WATCH 3 Pro, pentru a le oferi consumatorilor experiențe confortabile și inteligente prin intermediul HarmonyOS 2, punând accent pe interacțiune îmbunătățită, conectivitate independentă și interconectivitate în toate scenariile.

Campania de precomandă pentru smartwatch-uri începe pe data de 23 iunie și este valabilă până pe 6 iulie, pe Huawei Online Store – www.huaweistore.ro și în rețelele de retail ale partenerilor. Persoanele care vor comanda în perioada aceasta vor primi cadou o pereche de căști HUAWEI FreeBuds 4i la achiziționarea ceasului HUAWEI WATCH 3, la prețul de 1.699 lei și o pereche de căști FreeBuds Pro împreună cu ceasul HUAWEI WATCH 3 Pro la prețul de 1.999 lei sau 2.499 lei, în funcție de ediția de piele sau titan.

„Noua serie HUAWEI WATCH 3 aduce consumatorilor un design elegant uimitor și în același timp, caracteristici inteligente și îmbunătățite, cu o experiență a utilizatorilor impecabilă oferită de HarmonyOS 2. Acestea sunt concepute pentru o viață de zi cu zi cât mai elegantă și confortabilă”, a declarat Wang Wei, Country Manager, Huawei Consumer BG România.

HUAWEI WATCH 3 Pro

HUAWEI FreeBuds 4, cel mai nou produs audio de la Huawei, primele căști True Wireless din lume cu tehnologie de anulare activă a zgomotului și confort optim la purtare, vor fi disponibile pe piața locală în prima parte a lunii iulie.

HUAWEI MateView GT, primul monitor desktop pentru gaming este introdus pe piața locală, intrând într-un nou segment business, cel al dispozitivelor de gaming pentru PC. Noul produs oferă tehnologie de ultimă oră, fiabilitate excelentă și calitate remarcabilă. Seria MateView este completată și de primul monitor flagship autonom al companiei.

„Noul monitor întruchipează spiritul de inovație Huawei, și odată cu lansarea sa, Huawei pătrunde pe o nouă piață și depășește toate limitele, așa cum a făcut și în segmentul de smartphone-uri. Ne bucurăm tare mult să venim cu astfel de vești frumoase.”, declară Wang Wei, Country Manager Huawei CBG România.

Pe segmentul tabletelor, compania a anunțat lansarea a două noi modele: HUAWEI MatePad Pro și HUAWEI MatePad. Ambele tablete au sistemul de operare HarmonyOS 2 și oferă posibilitatea de conectare la o tastatură magnetică și un creion care le pot transforma în notebookuri.

HUAWEI WATCH 3

Seria HUAWEI WATCH 3 – Cele mai bune ceasuri premium ale anului

Seria HUAWEI WATCH 3 include două modele splendide din titan sau piele ale HUAWEI WATCH 3 Pro și două modele uimitoare din piele sau fluorelastomer ale HUAWEI WATCH 3. Pe lângă funcțiile profesionale de monitorizare a sănătății și fitness-ului și autonomia ultra-ridicată a bateriei, seria HUAWEI WATCH 3 include pentru prima dată apelurile e-sim și un senzor de  înaltă precizie pentru detectarea temperaturii pielii. Aducând noi funcții, cum ar fi detectarea temperaturii pielii, noile smartwatch-uri îi vor ajuta pe utilizatori să își monitorizeze progresul antrenamentului și starea de sănătate cu soluții bazate pe știință, în orice împrejurare.

„Designul elegant și versatil, apelurile independente e-sim și caracteristicile pentru sănătate și fitness sunt unele dintre punctele forte ale celei mai recente ediții a familiei noastre de wearables. În plus, funcția SpO2 și detectarea temperaturii pielii oferă utilizatorilor o serie completă de funcții pentru a putea avea mai multă grijă de sănătatea lor. Aceste funcții sunt foarte ușor de utilizat și conforme cu mediul pandemic actual. Ne propunem nu doar să aducem produse noi pe piață, ci și să le oferim consumatorilor produsele și serviciile de care au cu adevărat nevoie pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții.”, continuă Wang Wei, Country Manager Huawei CBG România.

 

Seria HUAWEI WATCH 3 stabilește un echilibru între smartwatch și estetica ceasurilor tradiționale. Pentru un design elegant, corpul din oțel inoxidabil sau titan șlefuit al ceasului este decorat cu sticlă 3D ultra-curbată sau de safir și un ecran mare. Pe lângă designul elegant premium, ceasul dispune și de verificare SpO2 continuă și îi ajută pe utilizatori să își monitorizeze permanent starea de sănătate.

Seria HUAWEI WATCH 3 suportă conectivitate autonomă. Prin activarea serviciului eSIM pe smartphone-uri și la operatorii de telefonie, utilizatorii pot partaja între smartphone și smartwatch atât numărul de telefon, cât și planurile de voce și date.

HUAWEI WATCH 3 Pro dispune de o autonomie a bateriei ultra-ridicată de 5 zile în modul smart și de 21 de zile în modul ultra-long battery life. HUAWEI WATCH 3 poate rămâne pornit timp de 3 zile în modul smart și 14 zile în modul ultra-long battery life.

Seria HUAWEI Watch 3 oferă opțiuni diverse pentru clienți. WATCH 3 Pro este disponibil pe piață în versiunile Elite și Classic, în timp ce WATCH 3 este disponibil în versiunile Active și Classic.

HUAWEI FreeBuds 4

Comparativ cu modelul anterior, căștile HUAWEI FreeBuds 4 oferă un upgrade complex în ceea ce privește confortul și performanța de anulare activă a zgomotului (ANC). În plus, căștile oferă sunet de înaltă rezoluție și o experiență inteligentă de conectivitate audio, lansând oficial era ANC 2.0 open-fit.

Conexiunea este mai inteligentă cu HUAWEI FreeBuds 4. Căștile suportă conectarea cu dispozitivele din apropiere, conexiune duală a dispozitivului și control Audio Center cu smartphone-uri, tablete și alte dispozitive Huawei. Ele sunt și primele căști care se pot conecta rapid cu un HUAWEI MateBook aflat în apropiere.

Căștile suportă o gamă de frecvență de până la 40kHz, reproducând voci mai clare și sunete de înaltă frecvență cu detalii clare. HUAWEI FreeBuds 4 oferă și înregistrare HD și mod de latență redusă, pentru ca utilizatorii să se bucure mai mult de gaming și divertisment.

Seria HUAWEI MateView

Aceasta nu este doar prima gamă de monitoare adăugată la portofoliul de produse Huawei Consumer BG, ci și o extensie a calităților emblematice ale seriei HUAWEI Mate, oferind tehnologie de ultimă oră, fiabilitate excelentă și calitate remarcabilă.

Introdus ca o nouă categorie de produse, HUAWEI MateView GT vine cu un ecran curbat ultrawide care suportă o rată de refresh de 165Hz și SoundBar integrat inovator. Prin HUAWEI MateView GT, Huawei le oferă consumatorilor un monitor mai puternic și mai eficient, ducând experiența de gaming și divertisment la un nou nivel. Ca monitor Wireless · Real Colour care suportă o gamă largă de funcții inteligente, HUAWEI MateView este setat să redefinească următoarea generație de monitoare inteligente.

Monitor 4K+ Ultra-HD mare, care reproduce fidel culorile reale

HUAWEI MateView este un monitor autonom de înaltă calitate, cu un ecran 3:2 de 28,2 inci care suportă o rezoluție nativă de 3840 × 2560, oferind o experiență de vizionare premium, unde chiar și cele mai mici detalii sunt reproduse fidel pe ecran. Fiecare monitor este calibrat profesional din fabrică pentru a oferi culori cu un grad de precizie de ΔE <1 în modul sRGB și ΔE <2 în modul DCI-P3. HUAWEI MateView este certificat VESA Display HDR™ 400, ceea ce înseamnă că utilizatorii vor distinge cu ușurință detaliile ascunse în zonele mai întunecate ale imaginii. Utilizatorii se vor bucura de amploarea incredibilă a culorilor afișate, HUAWEI MateView acceptând 98% din gama de culori DCI-P3 și 100% din gama de culori sRGB.

HUAWEI MatePad – Cele mai bune dispozitive ale momentului care sporesc productivitatea

Noile tablete, MatePad 11 și MatePad Pro, vor fi disponibile pe piața locală în a doua parte a lunii iulie și sunt primele dispozitive Huawei care rulează HarmonyOS 2, alături de seria WATCH 3. Noua tabletă desktop oferă o mai bună organizare, cu un nou Bottom Dock și widget-uri de servicii pentru ca utilizatorii să poată vizualiza mai eficient informațiile importante. Folosind Huawei Share, tableta poate utiliza capabilitățile altor dispozitive – smartphone-uri, PC-uri sau televizoare inteligente – pentru a forma un Super Device ce poate suporta o mare varietate de moduri de utilizare creativă și productivitate sporită. Ambele tablete oferă posibilitatea de conectare la o tastatură magnetică și un creion care le pot transforma în notebookuri.

 

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://www.huaweistore.ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *