Samsung dă undă verde aspiratoarelor robot inteligente cu Jet Bot AI+

Jet Bot AI+ este primul aspirator robot din lume care este echipat cu un senzor 3D activ de tip stereo și cu o soluție Intel AI pentru a oferi o curățare precisă și eficientă

Utilizatorii pot experimenta o curățare inteligentă fără a compromite standardele de igienă datorită tehnologiei de recunoaștere a obiectelor de ultimă generație

București, România – 30 iunie – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat lansarea globală a noului său aspirator robot, Jet Bot AI+. Prezentat pentru prima dată la CES 2021, noul robot aspirator demonstrează angajamentul Samsung în a le oferi utilizatorilor soluții inovatoare și inteligente pentru a-și optimiza rutinele de curățare a locuințelor. Acesta va fi lansat în SUA și Europa în iunie și va fi disponibil și în regiunile din America Latină, Asia de Sud-Est și CSI în a doua jumătate a anului 2021.

„Jet Bot AI+ reflectă angajamentul permanent al Samsung de a crea electrocasnice conectate care să ofere performanțe dinamice adaptate nevoilor variate ale utilizatorilor noștri. Suntem foarte nerăbdători să introducem un aspirator robot dotat cu tehnologii de detectare și recunoaștere a obiectelor, de top în industrie. Utilizatorii își pot curăța casele acum într-un mod mai inteligent și eficient folosind Jet Bot alimentat prin AI, care transformă procesul de curățenie într-unul mai personalizat și mai convenabil”, a declarat Hyesoon Yang, Vice President and Head of the Customer Experience Team of the Digital Appliances Business la Samsung Electronics.

Jet-Bot-AI-1 (7)

 Tehnologii de ultimă generație – recunoașterea obiectelor și AI Driving

Jet Bot AI+ este primul robot aspirator din lume dotat cu un senzor 3D activ de tip stereo, care scanează cu precizie un câmp vizual larg pentru a evita obiectele mici, greu de detectat de pe podea. Camera sa de profunzime 3D – echivalentă cu 256.000 de senzori de distanță – poate detecta cu precizie obstacole mici de până la 1cm. Această funcție de detectare a obiectelor poate împiedica blocarea unității pe obstacolele mici pe parcursul desfășurării procesului de curățenie.

Jet Bot AI+ este, de asemenea, primul aspirator robot din lume care este echipat cu o soluție Intel AI, care alimentează tehnologia Jet AI de recunoaștere a obiectelor. Soluția inteligentă îi permite robotului să navigheze cu mai multă precizie, recunoscând nu doar obiectele de pe podea, ci și electrocasnicele și mobilierul. Tehnologia inteligentă de luare a deciziilor cu care aspiratorul robot este înzestrat le oferă utilizatorilor siguranța că acesta poate curăța spațiul în jurul obiectelor, precum jucăriile pentru copii, păstrând în același timp o distanță sigură de obiectele delicate, precum vazele din porțelan. De asemenea, acesta poate clasifica o serie de articole, precum excrementele animalelor de companie, paharele de sticlă și cablurile electrice, ca fiind periculoase sau susceptibile de a provoca o eventuală contaminare ulterioară, evitându-le.

Jet Bot AI+ este echipat, de asemenea, cu un senzor LiDAR capabil să analizeze locația într-un mod foarte precis pentru a-și optimiza traseul de curățare, scanând în mod repetat camera pentru a colecta informații referitoare la distanța de parcurs. Această tehnologie funcționează bine și în zonele mai întunecate, sub mobilier sau în camerele mai slab luminate, astfel încât unitatea să poată acoperi o zonă mai mare cu o vizibilitate minimă.

 Jet-Bot-AI-Infographic-e1624608118785 (7)

Curățare puternică de la început până la sfârșit

Utilizatorii își pot curăța casele mult mai bine cu ajutorul tehnologiilor avansate care permit o curățare puternică. Motorul Digital Inverter al lui Jet Bot AI+ maximizează puterea de aspirare pentru o curățare mai în profunzime. Iar cu funcția sa inteligentă de control al puterii, noul aspirator robot poate identifica chiar și tipul de suprafață care trebuie curățat, precum și cantitatea de praf care se află pe el. Folosind aceste informații, unitatea își poate regla automat puterea de aspirare pentru o sesiune de curățare mai optimizată.

Jet Bot AI+ vine, de asemenea, cu o serie de funcționalități legate de igienă, care permit curățarea fără efort a podelei, asigurându-se, în același timp, că praful este înlăturat în siguranță fără să fie eliberat înapoi în aer. Sistemul său avansat de filtrare cu 5 straturi colectează 99,99% micro praf, inclusiv particule de dimensiuni de 0,5 ~ 4,2µm care, de regulă, pot scăpa cu ușurință. Toate piesele și filtrele pot fi curățate, astfel încât acestea să poată fi menținute la un nivel optim de igienă.

Jet Bot AI+ face echipă cu Clean Station, care colectează murdăria și părul într-un sac de praf de 2,5 litri și care trebuie înlocuită doar o dată la una sau trei luni. După curățare, aspiratorul robot revine automat la Clean Station, golindu-se cu ajutorul tehnologiei Air Pulse, completat de un sistem de filtrare cu mai multe straturi care colectează 99,999% din praful fin, asigurându-se că nu se eliberează praful înapoi în aer.

O curățare convenabilă și o utilizare eficientă

Utilizatorii pot controla și monitoriza Jet Bot AI+ de la distanță folosind aplicația SmartThings direct de pe smartphone-urile lor. Aspiratorul robot poate fi programat pentru curățarea selectivă fie într-o singură cameră, fie în mai multe, cu funcția Select & Go. Aplicația poate fi, de asemenea, utilizată pentru a restricționa virtual accesul în unele zone.

Robotul inteligent oferă, de asemenea, capacități de recunoaștere vocală Bixby, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot folosi comenzile vocale pentru a programa sesiuni de curățare, pentru a schimba modurile sau chiar pentru a solicita cele mai noi informații, precum știri sau actualizări meteo.

Iar cu Live Cleaning Report, utilizatorii pot urmări, în timp real și cu ușurință, traseul lui Jet Bot AI+ pe o hartă virtuală a spațiului lor de locui. Utilizatorii pot vedea unde zona curățată și chiar pot întrerupe procesul sau îi pot indica robotului unde să se oprească. După ce a finalizat curățarea spațiului, utilizatorii pot verifica istoricul curățării pentru a vedea ce zone au fost finalizate, cât a durat și ce traseu a urmat.

Mai mult, utilizatorii își pot monitoriza casa de la distanță cu modul Patrol al Jet Bot AI+, care utilizează o cameră frontală a unității pentru a transmite imagini video prin intermediul aplicației SmartThings. Modul Patrol le permite utilizatorilor să monitorizeze stadiul spațiilor pe care doresc să le verifice în deplasare și chiar le permite să se bucure de această caracteristică prin programare. Unitatea inteligentă acceptă, de asemenea, criptarea end-to-end, astfel încât clipurile video sunt sigure și pot fi vizualizate doar de un singur utilizator autorizat.

 

Îngrijire intuitivă a animalelor de companie

Proprietarii de animale de companie pot profita în continuare de aceste caracteristici cu serviciul SmartThings Pet, care urmează să fie lansat în luna august. Acesta le permite utilizatorilor să verifice și să aibă grijă de animalele de companie chiar și în timp ce sunt plecați. De exemplu, SmartThings Pet se sincronizează cu produsele de la PETKIT, o companie de tehnologie dedicată aducerii pe piață a produselor inteligente pentru animale de companie – și anume, seria Element feeder și casa inteligentă pentru animale de companie COZY. Prin integrarea îngrijirii animalelor de companie în ecosistemul său inteligent pentru casă, Samsung reinventează modul în care utilizatorii trăiesc și interacționează cu tovarășii lor de companie.

Disponibilitate locală

Gama de aspiratoare Jet Bot AI+ va fi disponibilă în România începând cu luna iulie 2021.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *