Asociația Zi de Bine alături de Organizația Umanitară CONCORDIA amenajează două clase de curs incluzive pentru copiii proveniți din medii vulnerabile

București, 3 noiembrie 2021: Asociația Zi de Bine alături de Organizația Umanitară CONCORDIA amenajează o sală de curs, un spațiu multifuncțional interior și un spațiu de învățare în aer liber, în cadrul Școlii Primare CONCORDIA din Ploiești. Cele două săli interioare vor fi folosite pentru a facilita comunicarea cu copiii proveniți din medii vulnerabile care au nevoie de confort emoțional, în special elevii de la clasa pregătitoare, care fac tranziția de la grădiniță la școală.

Sala in aer liber si gradina pedagogica inainte de amenajare

În sala multifuncțională se vor putea desfășura activități pentru elevi, profesori și părinți, de la ore de consiliere individuală, la grupuri de învățare, ateliere pentru copii și părinți, ore de teatru și arte și ore de muzică. Astfel, noua clasă multi-funcțională va fi dotată cu mobilier specific pentru activitățile ce se vor desfășura în spațiul dedicat, dar și cu materiale necesare activităților: șevalete și materiale pentru orele de artă, instrumente muzicale și panouri pentru expus lucrările copiilor. Totodată, grădina pedagogică deja existentă în curtea școlii va fi îmbunătățită cu materiale pentru experimentare (de ex. microscoape), ustensile pentru grădinărit, mobilier specific pentru depozitat materialele didactice și băncuțe multifuncționale unde copiii pot învăța în aer liber.

Sala multifunctionala inainte de amenajare

Obiectivul acestui proiect este de a le oferi celor mici un spațiu luminos, confortabil și accesibilizat, în care să se simtă apreciați și încurajați să se exprime.

Studiile arată că sărăcia și discriminarea copiilor proveniți din medii vulnerabile generează o rată crescută a abandonului școlar în România, față de media UE. În anul 2020, rata abandonului școlar a ajuns la 16.4% în România, comparativ cu media UE de 10.3%*.

Bugetul necesar pentru implementarea proiectului susținut de Asociația Zi de Bine este de 20.000 Euro și este oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul EON România și UniCredit Bank.

„Încă de la lansarea Asociației Zi de Bine am realizat mai multe proiecte special concepute pentru copii, pentru că știm că îndrumarea lor, exact în momentul în care fac primii pași în educație, este extrem de importantă. Ne-am dorit ca cei mici să intre în săli de clasă care să-i facă să se simtă confortabil și în același timp, să le încurajeze și să le hrănească curiozitatea”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Foto_Asociatia Zi de Bine_Clase de Poveste

Școala Primară CONCORDIA, prima școală incluzivă din România, și-a început activitatea în anul 2020, la Ploiești. Întregul concept al școlii este gândit special pentru copiii proveniți din medii vulnerabile – dezavantajați social sau financiar.

În luna septembrie 2020, Școala Primară Concordia avea o clasă pregătitoare cu 19 elevi, urmând ca în fiecare an să mai suplimenteze cu câte o nouă clasă pregătitoare. Astfel, în luna octombrie 2021, în cadrul școlii sunt 20 de copii înscriși în clasa întâi și alți 25 la noua clasă pregătitoare.

 

”Conceptul educațional al școlii noastre pune în prim plan dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, ca pârghie pentru dezvoltarea cognitivă. Copiii proveniți din medii vulnerabile au nevoie de înțelegere și îndrumare deoarece situațiile cu care se confruntă sunt extrem de dificile. De aceea, fiecare element din școală este construit cu empatie și grijă față de copii. În cadrul școlii, sistemul de studiu include învățare diferențiată în funcție de nevoile și talentele fiecărui elev. Astfel, fiecare clasă are doi învățători simultan care să poată lucra diferențiat cu copiii, în funcție de abilitățile și performanțele acestora, predarea unei limbi străine se face încă de la clasa pregătitoare iar dezvoltarea cognitiv-emoțională a copiilor se face prin intermediul artei și a orelor în aer liber. Studiile arată că școlile primare cu orientare către muzică și arte vizuale au cea mai mare rată de creștere a IQ-ului la media de copii. Suntem extrem de încântați de acest proiect și ne bucurăm nespus când putem să mai facem încă un pas pentru copiii care au nevoie de ajutorul nostru, a declarat Diana Certan, Director Executiv al Organizației Umanitare CONCORDIA.

 

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau își pot dona ziua de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza .

*Sursa: „Raport privind starea învățământului preuniversitar din România 2019 – 2020” – Ministerul Educației (citește studiul aici).

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Pentru mai multe informații:

Email: contact@zidebine.ro

Despre CONCORDIA România

Cu un istoric de 30 de ani în România, CONCORDIA este o organizație neguvernamentală internațională, independentă, dedicată sprijinirii copiilor, tinerilor și familiilor aflate în nevoie, spre o viață mai independentă și mai responsabilă. Proiectele noastre se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani (județul Prahova), Odobești (județul Dâmbovița) și se adresează unui număr de peste 2.000 de persoane în fiecare an.

EDU-CAMPUS CONCORDIA

Mădălina Corciu | Specialist Relații Publice EDU-CAMPUS CONCORDIA | mădălina.corciu@concordia.org.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *