Visual Fan se lansează pe piața energiei verzi prin proiectul „Solar Energy”

  • Visual Fan anunță deschiderea unei noi linii de business – „Solar Energy” – și intrarea pe piața energiei regenerabile.
  • Noua linie de business face parte din strategia Green by Allview, prin care compania Visual Fan își dorește alinierea la noile tendințe globale, de protejare a mediului înconjurător, reducere a amprentei de carbon și optimizare a costurilor utilizatorilor.
  • Portofoliul companiei include atât panouri solare, cât și kit-uri complete (On-grid, Off-grid și Hybrid) care se pot personaliza în funcție de necesarul consumatorilor,accesând simulatorul de pe site https://allview.ro/solarenergy/
  • Strategia pe termen lung vizează extinderea rețelei de montaj, dar și dezvoltarea portofoliului de produse generatoare de energie regenerabilă, pentru oferirea unor soluții cât mai complexe în toate județele României.

Brașov, 26 Mai 2022. Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, anunță astăzi debutul în industria solară, prin lansarea proiectului „Solar Energy”, cu primele panouri solare și a unor soluții complet personalizabile (On-grid, Off-grid sau Hybrid). Prin noua linie de business, compania oferă clienților săi soluții energetice durabile, ca răspuns la schimbările climatice și economice, pentru optimizarea costurilor și minimizarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Screenshot 2022-05-27 124126

Oferta comercială îmbină panouri solare Allview  a căror putere este de 455W cu randament de 20.9% și optimizare cu 3 diode, care asigură funcționarea sistemului atunci când o parte din panou este umbrită, cu o serie de soluții personalizabile în funcție de anumite particularități, precum: necesarul de consum al utilizatorilor, dispunerea proprietății raportat la punctele cardinale, structura acoperișului, dar și alte elemente. Consumatorii pot opta atât pentru achiziția independentă a panourilor, cât și a kit-urilor. Inclusiv montajul acestora se poate planifica online, doar la un click distanță, facilitând astfel achiziția și instalarea sistemului pentru clienți, care au și posibilitatea de plată în rate.

„Proiectul „Solar Energy” vizează alimentarea viitorului cu energie verde și face parte din noul concept Green by Allview, care reprezintă o piatră de hotar majoră în planurile companiei Visual Fan, ca o componentă cheie a strategiei noastre de durabilitate și sustenabilitate. Prin proiectele demarate, încă de la finalul anului trecut, ne-am asumat angajamentul de a crea o viață mai bună pentru toți, vizând aspectele esențiale stilului de viață individual, echilibrat și responsabil față de sine și față de mediu. Soluțiile oferite de strategia Green by Allview vizează reducerea amprentei de carbon, prin: (1) deschiderea unei noi companii distribuitoare de mașini 100% electrice; (2) dezvoltarea aplicației asistent personal de nutriție Allview ERA Health, al cărei scop este reprezentat de educarea consumatorilor în vederea conștientizării importanței unui stil de viață sănătos și responsabil pentru reducerea risipei alimentare; (3) intrarea pe piața energiei verzi prin distribuția și comercializarea de panouri solare și soluții personalizabile.

În lumea de astăzi, inovația nu se întâmplă doar în laborator, ci trebuie să aibă loc în viețile și casele fiecăruia dintre noi. Utilizatorii au oportunitatea de a-și adapta obiceiul de consum pentru a oferi următoarei generații o lume care merită moștenită, iar la Allview, luăm această responsabilitate foarte în serios.”, a declarat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan S.A.

Noile produse din portofoliul companiei Visual Fan cuprind panourile solare Allview, care integrează cele mai noi technologii  din domeniu și prezintă caracteristici tehnice superioare, printre care: monocristaline, eficiență de conversie de 20.9%, celule solare optimizate de tip 9BB, Half cell și rezistență excelentă la sarcinile puternice ale vântului (2400 Pa) și încărcăturile de zăpadă (5400Pa). Panourile solare Allview sunt potrivite și adaptate condițiilor climatice din țara noastră.

Ca exemplu, dacă un utilizator ar avea un consum mediu lunar de energie electrică de până la 300KWh/lună, își va putea achiziționa un kit de 3KW care asigură energia pentru acest necesar. Beneficiul este reprezentat de faptul că, în loc să plătească factura de energie, cu un avans de 4.000 lei și o rată lunară de aproximativ 400 lei/lună, consumatorul va deveni independent energetic în 5 ani. Detalii privind producția de energie la nivel european, în funcție de locație, găsiți aici: https://re.jrc.ec.europa.eu/pvg_tools/en/tools.html

Invertoarele comercializate sunt marca Growatt, renumite ca fiind brandul nr. 1 de invertoare fotovoltaice rezidențiale, cu prezență pe toate continentele și comercializate în peste 100 de țări.

Cele trei modele de kit-uri fotovoltaice (On-grid, Off-grid și Hybrid) prezintă avantajul personalizării, iar clienții pot opta pentru asistență și consultanță din partea echipei de specialiști a companiei. În plus, fiecare client își poate simula și afla configurația optimă pentru nevoile sale, folosind configuratorul virtual de pe site-ul https://allview.ro/solarenergy/

Prețul de comercializare pornește de la 17.990 lei pentru un kit complet și de la 999 lei pentru un panou fotovoltaic Allview de 455W. Se pot face achiziții inclusiv în rate, iar pentru orice kit comandat până la data de 30 iunie a.c., se primește cadou un panou fotovoltaic Allview de 455W.

Visual Fan a înregistrat, în anul 2021, o cifră de afaceri de peste 24 milioane de euro (121 milioane de lei) din vânzarea de dispozitive electronice, respectiv un profit net de 1,7 milioane de euro (8,4 milioane lei) pe acest segment de business, care reprezintă activitatea de bază a companiei.

Despre Visual Fan

Visual Fan, deținătoarea brandului Allview (simbol bursier ALW) este o companie cu capital integral românesc, care și-a confirmat statutul de vizionar și pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV™ (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020). Este prezentă pe piețele IT&C din peste 10 țări. Allview investește constant în R&D (cercetare și dezvoltare) și își propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent – asistent personal. Pentru a rămâne conectați la noutățile Allview, puteți urmări paginile companiei de pe FacebookYouTube și Instagram.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *