Vine sezonul rece, trecem la vitamine!

Sezonul rece se apropie și știm cu toții că este momentul în care organismul are nevoie de vitamine și minerale pentru a face față virozelor sezoniere, dar și scăderii diversității și concentrațiilor de vitamine disponibile în alimente. Mai mult, este momentul propice în care avem disponibilitatea și timpul de a introduce în disciplina noastră obiceiul de a lua vitamine.

Iată principalele vitamine și minerale de care organismul are nevoie și sursele din care pot fi luate, potrivit unui studiu al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA)*.

Vitamina A este vitală pentru sănătatea ochilor, pielii, oaselor și altor țesuturi și în menținerea activității organelor vitale. Preformată se regăsește în ficat, ouă, produse lactate, în timp ce provitamina A (cum este beta-carotenul) poate fi suplimentată din morcov, cartofi dulci, broccoli, dovleac, spanac, pepene, mango sau caise.

Vitamina B1 sau tiamina ajută organismul să genereze energie din nutrienți, fiind necesară pentru creșterea, dezvoltarea și funcționarea celulară. Aceasta se găsește într-o mare varietate de produse animale și vegetale, dar la un nivel relativ scăzut. Surse importante de vitamina B1 sunt carnea slabă de porc, leguminoasele și cerealele (în special germenii).

Portrait,Of,Girl,Eating,Red,Organic,Apple,Outdoor.,Harvest,Concept.

Vitamina B2 sau riboflavina contribuie la descompunerea și metabolizarea proteinelor, grăsimilor și carbohidraților, având un rol esențial în producerea energiei și absorbția altor vitamine. Aceasta este distribuită pe scară largă în alimente, dar există foarte puţine surse bogate în B2, cum sunt drojdia și ficatul. Pentru suplimentarea riboflavinei în dietă mai putem folosi laptele, albușul de ou, icrele de pește, rinichii și frunzele de legume.

Vitamina B3 sau niacina ajută la transformarea alimentelor în energie, reglează colesterolul și contribuie la menținerea sănătății sistemului nervos și a pielii. Aceasta este prezentă în alimente, însă necesită hidroliză pentru a elibera nicotinamida sau acidului nicotinic înainte de absorbție, de aceea trebuie administrată din suplimente sau cereale, porumb dulce sau cafea prăjită.

Vitamina B5 sau acidul pantoteic sintetizează proteinele și grăsimile, reduce colesterolul, reglează nivelul zahărului din sânge, scade hipertensiunea arterială, previne leziunile nervoase, dar și insuficiența cardiacă. Concentrații mari se găsesc în drojdie și carnea de organe (ficat, rinichi), însă cele mai bogate surse de acid pantoteic sunt ouăle, laptele, cerealele integrale și legumele, în special broccoli.

Mom,And,Daughter,Go,To,School,Or,Walk,In,Fresh

Vitamina B6 sau piridoxina este importantă pentru procesele de dezvoltare a creierului, pielii și nervilor și în formarea neurotransmițătorilor (dopamina, serotonina, noradrenalina, triptamina, tiramina, histamina, GABA și taurina). Aceasta este prezentă în alimente precum carnea de pasăre, nuci, cereale integrale, banane, avocado.

Vitamina B7 sau biotina joacă un rol vital în asistarea enzimelor în procesul de descompunere a grăsimilor, carbohidraților și proteinelor din alimente. De asemenea, ajută la reglarea semnalelor transmise dinspre celule și a activității genelor. Biotina nu poate fi sintetizată de organism, prin urmare trebuie dobândită din surse suplimentare. Sursele bogate în biotină sunt ficatul, rinichii, gălbenușul de ou și unele legume precum soia, nucile, spanacul, ciupercile și lintea.

Vitamina B9 sau acidul folic reduce riscul de malformații congenitale, având un rol important în producția de AND și în reglarea funcțiilor sistemului nervos, dar contribuie și la transformarea proteinelor și lipidelor și la metabolizarea carbohidraților. Acidul folic este absorbit într-o proporție mică din alimente comparativ cu absorbția din suplimente. Legumele verzi și anumite fructe (citricele) sunt surse alimentare importante de folați, iar în unele state din Europa și UK, cerealele și produsele de brutărie sunt îmbogățite cu acid folic.

Vitamina B12 sau cobalamina este necesară pentru formarea globulelor roșii din sânge și din AND, jucând un rol cheie în dezvoltarea creierului și a celulelor nervoase. Vitamina B12 din dietă provine numai din surse animale, în principal din produse lactate, pește și carne roșie. Persoanele care consumă cantități mari de ficat și unele tipuri de pește (sardine) pot avea aporturi optime de cobalamină, în schimb, persoanele care evită produsele de origine animală au nevoie de surse suplimentare de vitamina B12.

Vitamina C sau acidul ascorbic joacă un rol important în regenerarea celulară a pielii, oaselor, dinților și pereților vaselor de sânge. Totodată, sprijină sistemului imunitar să lupte impotriva infecțiilor. Acesta se regăsește în surse alimentare precum citricele, fructele moi și legumele verzi, dar și în unele țesuturi animale (rinichii și ficatul). Cantitățile de vitamina C ingerate din alimente pot fi reduse, de aceea trebuie suplimentată din alte surse.

Vitamina D ajută la absobția calciului și fosforului, dar și în metabolizarea mineralelor, în același timp în care sprijină sistemul imunitar și protejează împotriva infecțiilor respiratorii, virozelor și răcelilor. Precursori ai vitaminei D se regăsesc în cantități mici și în natură, în plante, ciuperci și drojdii. Organismul nu poate sintetiza vitamina D în cantități suficiente dacă nu este expus la soare.

Vitamina E susține vederea, sistemul reproducător, sănătatea creierului și a pielii și este o puternică sursă de antioxidanți. Aceasta este o altă vitamină care necesită suplimentare externă, din surse alimentare regăsindu-se în uleiurile vegetale, în cerealele neprocesate și în nuci, iar în cantități mult mai mici în fructe, legume și carne (în principal în porțiunea grasă).

Calciul protejează sănătatea oaselor, a dinților și a mușchilor, influențează nivelul hormonal și performanța sistemului imunitar, precum și activitatea și dezvoltarea creierului. Cele mai bune surse de calciu sunt laptele și produsele lactate, însă doar 32% din el se absoarbe. Există puține surse de calciu care se absorb ușor, cum sunt legumele din familia brassica (varză, conopidă, broccoli, kale), migdalele și caisele uscate.

Magneziul susține sistemul imunitar, dar are și un rol crucial în foarte multe reacții la nivel de enzime, sprijinind funcționarea optimă a mușchilor și nervilor. Magneziul se regăsește în cantități mici în ​​carne și în majoritatea soiurilor de pește, fructe, legume și produse lactate și în cantități mai mari în cacao și ciocolată amară, creveți, boabe de soia, fasole și frunze de sfeclă. Concentrații mari se găsesc în orzul integral și făina integrală de secară, grâu sau orez brun.

Zincul are rol catalizator în foarte multe procese enzimatice și în sinteza AND-ului. Zincul este inhibat de doze mari de calciu si fier prezente în sânge, însă acesta poate fi suplimentat și din alimentație prin carne roșie, grâu integral, stafide, cereale nerafinate și cereale fortificate, precum și din alte surse. Laptele, fructele și legumele conțin și ele zinc, dar în cantități mici.

Din raportul EFSA rezultă că multe dintre vitaminele și mineralele esențiale pentru organism sunt insuficiente pentru necesarul zilnic dacă ne bazăm exclusiv pe alimentație, motiv pentru care se recomandă, în cazul celor mai multe dintre ele, suplimentarea din surse externe.

Astfel, pentru un aport zilnic optim de nutrienți necesari funcționării eficiente și performante a organismului, există și alte surse de vitamine și minerale, precum suplimentele alimentare sau băuturile cu vitamine.

Dacă despre primele știm mai multe, băuturile cu vitamine sunt o sursă relativ nouă de vitamine și minerale. Unele dintre aceste băuturi sunt îmbogățite cu plante medicinale precum isop, anason, mentă, bergamotă sau nalbă. Pe piața locală există deja mai multe branduri care pun la dispoziția celor care au o viață activă și vor o sursă de vitamine rapid și plăcut de administrat, care oferă în același timp hidratare și vine în ambalaje ecologice, din aluminiu reciclabil la infinit.

Începe competiția „Inspire the World” – HUAWEI NEXT IMAGE Awards 2022

Huawei vrea să inspire următoarea generație de creatori fotografi

 

 

București, 30 august 2022 – Huawei a dat startul competiției „Inspire the World” – HUAWEI NEXT IMAGE Awards 2022 și lansează o invitație pentru următoarea generație de fotografi. Pasionații de fotografie sunt provocați să trimită lucrări cât mai creative care scot în evidență și surprind acele detalii inedite care fac diferența.

 

HUAWEI NEXT IMAGE Awards reprezintă un punct central pentru Planul NEXT IMAGE al companiei. Înființată în 2017, competiția a ajuns la a șasea ediție consecutivă. Până acum, au participat în total utilizatori de telefoane HUAWEI din peste 170 de țări și regiuni și au fost înregistrate aproximativ 3,26 milioane de înscrieri. Concursul oferă anual o platformă pentru conversații la nivel global despre fotografie, experiențe de fotografiere cu camere smartphone și noi forme de exprimare.

HUAWEI NEXT IMAGE_StroryTelling

Ediția din anul 2022 aduce cinci noi categorii, spre deosebire de cea din anul precedent, printre care se numără Art & Fashion și Sport, și trei categorii video intitulate ActionStorytelling Short Film și Storytelling Long Film. Concurenții vor avea posibilitatea de a colabora cu mass-media parteneră, de a primi invitații oficiale la evenimente și de a-și îmbunătăți experiența în domeniul fotografiei.

HUAWEI NEXT IMAGE_Hello Life

Competiția HUAWEI NEXT IMAGE Awards 2022 are o serie nouă de jurați parteneri. Este vorba despre cinci jurați profesioniști, Nicole Xue (director editorial ELLE China,) Federico Ciamei (fotograf și artist italian), Mihaela Noroc (fotograf român), Chen Xiaobo (vicepreședintele Universității de Comunicare Nanjing din China și vicepreședintele Asociației fotografilor din China), și Li Changzhu (vicepreședinte Consumer Strategy Marketing, HUAWEI Consumer Business Group). Împreună, ei alcătuiesc o echipă de experți în fotografie din domenii diferite, care va analiza și selecta câștigătorii.

HUAWEI NEXT IMAGE_Sport

Cele nouă categorii ale concursului HUAWEI NEXT IMAGE Awards 2022 sunt:

  • ART & FASHION– Arta și moda sunt forma supremă de auto-exprimare. Participanții sunt invitați să surprindă momentele care îi inspiră.
  • OUTDOOR– Inspirația poate veni de oriunde, oamenii trebuie doar să o întâmpine cu brațele deschise. Participanții pot transmite în fotografii ce înseamnă pentru ei să petreacă timp în aer liber.
  • PORTRAIT – Un portret face cât o mie de cuvinte. Participanții sunt încurajați să surprindă esența subiectului fotografiat.
  • SPORT – Sportul îmbină acțiunea cu emoția. Participanții pot să imortalizeze un moment sportiv important pentru ei.
  • HELLO LIFE – Viața de zi cu zi vine cu momente neașteptate de inspirație. Participanții sunt invitați să arate un crâmpei din viața din jurul lor.
  • STORY BOARD – O serie de trei până la nouă fotografii care să spună o poveste sau să surprindă un moment din perspective diferite. Participanții pot surprinde călătoria subiectului fotografiat de ei.
  • ACTION – În miezul acțiunii, inima oricui bate mai repede. Într-un video de 30 de secunde sau mai puțin, participanții pot să prezinte un moment de acțiune impresionant.
  • STORYTELLING
    • Short Film– Un film care să aibă cel mult cinci minute;
    • Long Film – Un film cu o durată de până la 30 de minute.

Fotografiile pot fi trimise pe site-ul oficial: https://consumer.huawei.com/en/community/next-image/ sau prin intermediul HUAWEI Community. Nu există restricții cu privire la momentul fotografierii/filmării sau modelul de telefon Huawei utilizat.

HUAWEI NEXT IMAGE 2022

Trei oameni vor câștiga marele premiu. Totodată, competiția va avea 24 de câștigători de categorii și 27 de finaliști, premiile fiind următoarele:

  • Câștigătorii Marelui Premiu NEXT IMAGE Creation Fund în valoare de 10.000 de dolari și o diplomă în format electronic;
  • Câștigătorii categoriilor – NEXT IMAGE Creation Fund în valoare de 1.500 de dolari și o diplomă în format electronic;
  • Finaliștii – un telefon HUAWEI P50 Pro (8+256 GB) și o diplomă în format electronic.

 

Termenul limită pentru înscrieri este 15 noiembrie 2022.

 

Despre HUAWEI Consumer BG

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Germania, Suedia, Rusia, India și China. Huawei Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu aproape 30 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați http://www.huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: Huawei Mobile Romania

Community: Comunitatea Huawei 

AMD prezintă noile procesoare Ryzen 7000 construite pe arhitectura ZEN 4

AMD a anunțat procesoarele desktop Ryzen 7000 Series, echipate cu arhitectura „Zen 4” pentru a genera cele mai bune performanțe în gaming și editare conținut multimedia. Disponibilitatea acestora va fi începând cu 27 septembrie la retailerii și etailerii din întreaga lume.

Cu până la 16 nuclee și 32 de fire de execuție, procesoarele desktop Ryzen 7000 Series oferă cu 13% a IPC-ului față de  arhitectura „Zen 3” și sunt primele procesoare x86 care au procesul de fabricație pe 5nm, oferind în același timp performanțe cu până la 15% mai mari în gaming decât cele ale concurenței, păstrând eficiență energetică consacrată. În condiții de utilizare intensivă, modelul Ryzen 9 7950X (vârful de gamă) este cu până la 47% mai eficient decât procesoarele concurente.

0

Odată cu noile procesoare, AMD a prezentat platforma pentru desktop AM5, cu conectivitate de ultimă generație, ce include memoria RAM DDR5 dual-channel, cu până la 24 de benzi PCIe 5.0 și multe alte specificații de top. Socket-ul AM5 va fi disponibil cu patru chipset-uri, X670 Extreme, X670 (disponibile în septembrie) și B650E și B650 (disponibile în octombrie).

De asemenea, AMD a oferit prima demonstrație publică din lume a plăcii grafice AMD Radeon RX din noua generație (lansarea va fi în cursul acestui an), construită pe noua arhitectură AMD RDNA 3. Împreună cu noul procesor Ryzen 9 7950X, demo-ul a prezentat un gameplay incredibil al mult așteptatului joc Lies of P la 4K cu setări ultra, rulând pe un GPU RDNA 3 de pre-producție..

Pentru a afla mai multe despre procesoarele desktop Ryzen 7000 Series, platforma AM5 și AMD Expo, vă rugăm să accesați comunicatul de presă.

Proiectul SI(n)GUR – tabără anti-bullying pentru copii, părinți și profesori, al Asociației Zi de Bine, s-a încheiat

București, 30 august 2022: Tabăra anti-bullying pentru copii, părinți și profesori, organizată de Asociația Zi de Bine, s-a încheiat. Cei 30 de copii însoțiți fiecare de câte un părinte, plus 15 profesori din învățământul primar, au beneficiat timp de o săptămână de un program personalizat, dedicat înțelegerii rolului fiecăruia în gestionarea și combaterea fenomenului de bullying.

Tabăra a avut loc în perioada 14 – 21 august, la Straja, județul Hunedoara și a cuprins activități cu scop terapeutic, menite să le ofere copiilor încrederea în propriile forțe și să-i învețe cum să reacționeze în situații de bullying și totodată, o serie de activități ludice: drumeții și plimbări, seara talentelor și karaoke, jocuri, dans, teatru interactiv. Echipa a fost formată din terapeuți, coach educaționali și animatori.

Mulți dintre părinții prezenți în tabără au înțeles că adesea felul în care copiii reacționează în situații de bullying imită modul în care adulții răspund la diferite momente tensionate din propria viață și că reglajele emoționale ale adultului pot ajuta la modelarea emoțională corectă a copilului.

Pentru ca proiectul să fie util cât mai multor copii și profesori, Asociația Zi de BINE va realiza un documentar pe tema anti-bullying care va fi ulterior distribuit și popularizat în școli și licee.

 Asociatia Zi de Bine x Si(N)gur

„Tabăra anti-bullying s-a încheiat cu zâmbete, prietenii strâns legate și răspunsuri la probleme care până de curând păreau imposibil de înțeles de către copiii agresați care se confruntă aproape zilnic cu bullying-ul. Știm sigur că fiecare participant a plecat din tabără cu un bagaj mai mare de cunoștințe și cu multe amintiri plăcute. Pentru că acest fenomen vizează de fapt peste 400.000 de copii din România, care sunt agresați la școală de către colegii lor, ne-am propus să realizăm un documentar cu această temă care să ajungă atât la copiii agresați și agresori, cât și la părinți și profesori“, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

 

Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect a fost de aproximativ 40.000 euro și a fost oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank.

 

La finalul taberei, copiii și-au exprimat gândurile cu privire la experiențele și interacțiunile din cadrul taberei, iar acestea confirmă faptul că astfel de tabere sunt necesare pentru a înțelege îndeaproape fenomenul bullying-ului:

 

  • „Mă așteptam să stau doar în cameră și să citesc, dar nici măcar n-am atins cărțile. Mi-am luat 7, dar se pare că aici am găsit niște oameni așa faini, cu care chiar să pot vorbi.”
  • „M-am simțit protejată aici, n-am cuvinte, n-aș schimba absolut nimic.”
  • „La terapie cel mai mult mi-a plăcut că ne-am deschis foarte mult, am avut multe exerciții funny, ne-am înțeles și ne-am ascultat unii pe alții.”
  • „Am crezut că n-o să-mi placă tabăra, că mie nu-mi plac oamenii. Am crezut că n-o să fiu ascultată, ba chiar m-am temut că poate o să fiu dată afară. Dar în schimb am fost respectată. Nu știam că o să facem terapie, dar mi-a plăcut mult.

Conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății din 2019, care a clasat 42 de țări europene, 73% dintre elevii români au fost martorii unei situații de bullying, România ocupând locul 3 la categoria de bullying în școli. Aproape 400.000 de copii din țara noastră sunt amenințați cu bătaia la școală, iar jumătate dintre ei chiar sunt bătuți de colegii lor.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

***

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Konica Minolta, de 19 ani consecutivi pe lista celor mai cunoscuți indici durabili din lume – FTSE4Good

București, România, 30 august 2022

Konica Minolta a fost inclusă pe lista FTSE4Good – una dintre cele mai cunoscute liste de indici durabili din lume – pentru cel de-al 19-lea an consecutiv. De asemenea, Konica Minolta a fost inclusă printre cei cinci indici responsabili (RI) adoptați de Fondul Guvernamental de Investiții în Pensii (GPIF) al Japoniei. Acești cinci indici sunt FTSE Blossom Japan, FTSE Blossom Japan Sector Relative, MSCI Japan ESG Select Leaders, MSCI Japan Empowering Women și S&P/JPX Carbon Efficient. Acesta este cel de-al șaselea an consecutiv în care Konica Minolta se află pe lista indicilor ESG de când aceștia au fost adoptați de către GPIF.

 

Angajamentul Konica Minolta față de sustenabilitate

În perspectiva pentru anul 2030 – “Imaging to the People” – Konica Minolta și-a declarat cu hotărâre intenția de a contribui la dezvoltarea unei societăți durabile și de a rămâne implicată în inovarea soluțiilor de promovare a noilor valori atât pentru mediul global, cât și pentru societate în general și dezvoltarea mediului de afaceri. Ulterior pandemiei globale, compania a analizat cum ar putea contribui la lupta împotriva acesteia. Ca urmare, a oferit asistență și soluții, valorificând punctele forte pe care le-a dezvoltat în domeniul sănătății și o gamă largă de alte soluții necesare în alte industrii. De asemenea, pentru a sprijini refugiații ucraineni din Japonia, Konica Minolta a adăugat limba ucraineană alături de cele susținute de sistemul său de traducere multilingvă, pentru agențiile publice și guvernele locale, ca parte a angajamentului său de a rezolva problemele sociale prin activități corporative.

FTSE4GOOD & ESG

FTSE4Good

Seria indicilor FTSE4Good, care a fost introdusă de către FTSE Russell, un furnizor global de indici din Marea Britanie, listează companiile din întreaga lume care demonstrează practici puternice de protejare a mediului înconjurător, sociale și de guvernanță (ESG). În plus, acesta oferă investitorilor și fondurilor RI un mijloc de a selecta companii cu perspective bune de sustenabilitate pentru investiții.

FTSE Blossom Japan

Indicele FTSE Blossom Japan este conceput pentru a include companii japoneze cu performanțe excelente în practicile ESG și a fost recunoscut de către GPIF- cel mai mare fond public de pensii din lume – drept unul dintre indicii ESG pentru strategia sa de investiții pasive.

FTSE Blossom Japan Sector Relative

FTSE Blossom Japan Sector Relative este un indice ESG cuprinzător, care încorporează companii japoneze selectate pe baza evaluărilor asupra dimensiunii impactului lor asupra mediului și gestionarea riscurilor legate de schimbările climatice, precum și a evaluărilor ESG efectuate de FTSE Russell. Acest indice a fost adoptat de către GPIF în martie 2022.

MSCI Japan ESG Select Leaders și MSCI Japan Empowering Women

MSCI Japan ESG Select Leaders și MSCI Japan Empowering Women sunt indici ESG introduși în 2017 de către MSCI Inc. – un furnizor global de cercetare și indici ESG din SUA. Aceștia au fost adoptați și de către GPIF.

S&P/JPX Carbon Efficient

S&P/JPX Carbon Efficient a fost lansat de către S&P Dow Jones Indices – unul dintre cei mai importanți furnizori de indici din lume – împreună cu Japan Exchange Group, Inc. Folosind TOPIX ca punct de referință, este conceput pentru a reduce expunerea emisiilor ridicate de carbon, menținând în același timp profilul de risc/randament similar cu cele date de criteriile de măsurare. S&P/JPX Carbon Efficient a fost și el selectat de către GPIF drept indice de mediu.

Între timp, Platforma Digitală de Mediu lansată de către 16 companii japoneze, printre care și Konica Minolta, a crescut la 68 de companii membre, în doar doi ani de la înființare. În cadrul diverselor întâlniri de lucru desfășurate pe această platformă, companiile participante își aduc aportul prin prezentarea tehnologiilor și expertizei lor în domeniile strategiei de mediu, energiei regenerabile, conservarea energiei și utilizarea eficientă a resurselor pentru a co-crea soluții, accelerând astfel eforturile de promovare a managementului de mediu.

Prin aceste eforturi, Konica Minolta contribuie la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD), aducându-și aportul, în același timp, la evoluția comunității de afaceri și a societății umane.

Referință: evaluarea efectuată de către părți externe

Konica Minolta este inclusă, în prezent, pe lista indicilor ESG la nivel Mondial și se află pe primul loc în clasificarea ESG, așa cum este prezentat mai jos:

FTSE4Good Index Series (UK) Inclusă pe lista indicilor încă din 2003
FTSE Blossom Japan Index (UK) Inclusă consecutiv pe lista indicilor încă de la înființare, în 2017
FTSE Blossom Japan Sector Relative IndexUK Inclusă chiar de la înființarea sa, în 2022
MSCI Japan ESG Select Leaders Index (USA) Inclusă consecutiv pe lista indicilor încă de la înființare, în 2017
MSCI Japan Empowering Women Index (USA) Inclusă consecutiv pe lista indicilor încă de la înființare, în 2017
Dow Jones Sustainability Index (USA) Asia Pacific Index (DJSI Asia Pacific): Inclusă consecutiv încă de la înființare, în 2009
S&P/JPX Carbon Efficient Index (USA, Japan) Inclusă consecutiv pe lista indicilor încă de la înființare, în 2018
S&P Global (USA) Inclusă în SAM Sustainability Award consecutive, încă din 2013
(De patru ori ca Gold și de cinci ori ca Silver)
Corporate Knights (Canada) Clasată printre cele mai sustenabile 100 de corporații din lume (2011, 2019, 2020, 2021 and 2022)
ISS-oekom (Germany) A menținut cel mai înalt statut (Prime Status) încă din 2011
CDP (UK) Inclusă pe lista Climate A (2013, 2014, 2016, 2017, 2020 și 2021)

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 31 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, imprimante și sisteme de tipar digital profesional și industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Avatarul virtual G∙NUSMAS, cel mai nou angajat Samsung, își va face debutul la IFA 2022

București, România – 30 august 2022 – Samsung Electronics are un nou angajat, venit de pe o planetă îndepărtată și diferită de a noastră. O serie de evenimente misterioase au făcut ca această creatură stranie să devină inginer de top secret care ajută Samsung să dezvolte tehnologii inovatoare, în beneficiul utilizatorilor. Extraterestrul, cunoscut sub numele de G·NUSMAS, este de fapt noul avatar virtual pe care îl va lansa în curând Samsung.

G∙NUSMAS_1

G∙NUSMAS își va face debutul oficial în cadrul evenimentului IFA 2022, de la Berlin (2-6 septembrie), iar povestea extraterestrului va putea fi descoperită pe canalul de Youtube sau Facebook al Samsung, dar și pe samsung.com, începând cu 2 septembrie. Utilizatorii care își doresc să comunice cu G∙NUSMAS, o pot face prin intermediul social media, metaverse sau prin alte canale digitale.

Ideea pentru G-NUSMAS, extraterestrul mic, albastru, cu ochi mari și mărgelați, a pornit de la o glumă pe care oamenii o fac ori de câte ori Samsung lansează un nou produs unic – aceea că Samsung și-ar fi angajat cel mai probabil o ființă extraterestră pentru a-i proiecta și dezvolta tehnologiile inovatoare.

G∙NUSMAS_2

G·NUSMAS a fost creat pentru a se conecta cu generațiile mai tinere, în special cu consumatorii Millennials și cei din Generația Z.

“Am împrumutat o idee din meme-urile de pe Internet –dovadă a interesului crescut al clienților față de Samsung Electronics– și am creat un avatar prietenos. Ne propunem să lăsăm acest extraterestru-geniu să arate publicului diferite fețe ale Samsung, în speranța că oamenii se vor familiariza și mai mult cu brandul nostru”, a declarat YH Lee, Chief Marketing Officer și Head of global Marketing la Samsung Electronics.

Numele  extraterestrului, ,,G∙NUSMAS”, este „Samsung” scris invers. G·NUSMAS vine de pe planeta Nowus-129, aflată la 100 milioane de ani-lumină distanță de Pământ, care este, de asemenea, o referință la adresa sediului companiei, 129 Suwon din Coreea de Sud, scrisă invers.

Samsung va lansa o serie de videoclipuri scurte care detaliază povestea din spatele G·NUSMAS, începând cu nașterea și sosirea accidentală pe Pământ. Clipurile vor surprinde călătoria micului extraterestru, cum lucrează ca inginer, cum se joacă și alte experiențe de la sediul Samsung. Oamenii vor putea descoperi astfel personalitatea veselă a lui G·NUSMAS, cum cântă, dansează și interacționează cu o varietate de dispozitive Samsung – de la sărituri pe un monitor, la dans pe ecranul unui smartphone.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Un mouse iconic reinventat: Logitech G lansează mouse-ul de gaming G502 X în trei variante: cu fir, fără fir și PLUS.

Prin noua linie G502 X, Logitech G duce mai departe moștenirea legendarului G502, reinventat și reproiectat cu cele mai avansate tehnologii de gaming.

 

 

BUCUREȘTI – 30 August 2022 – Logitech G, brand din portofoliul Logitech și lider inovator în tehnologiile și echipamentele  de gaming, lansează astăzi G502 X, G502 X LIGHTSPEED și G502 X PLUS, trei variante upgradate ale celui mai popular mouse de gaming din lume, cu o serie de inovații care oferă cea mai bună experiență de joc.

G502 X duce mai departe performanțele de neegalat ale mouse-ului G502 printr-un upgrade la nivel de formă și cele mai avansate tehnologii de joc, inclusiv noile switch-uri hibride optic-mecanice LIGHTFORCE.

High_Resolution_PNG-Logitech G G502 X Plus Bob2 Wht

„G502 este un mouse iconic in gaming, iar comunitatea de gameri aștepta o nouă versiune a sa”, a spus Ujesh Desai, vicepreședinte și director general al Logitech Gaming. „Așa că am regândit modelul G502 cu un nou design și update-uri tehnice și l-am adus într-o nouă era a gamingului. Realizat din materiale mai ușoare și tehnologie de ultimă oră, noul G502 X promite să ducă mai departe performanța, precizia și controlul caracteristice lui G502.”

High_Resolution_PNG-Logitech G G502 X Plus Software Blk

Toate modelele G502 X sunt prevăzute cu noile switch-uri hibride optic-mecanice LIGHTFORCE, care oferă viteză și fiabilitate incredibile, precum și o rată de răspuns rapidă și clară.

LIGHTFORCE este o tehnologie revoluționară de micro-switch care combină beneficiile switch-urilor optice cu senzația celor mecanice pe care gamerii o iubesc. Switch-urile optice sunt fiabile, precise și performante, și au o viteză de reacție rapidă pe toată durata de viață a mouse-ului.

Tehnologia LIGHTFORCE prezentă în switch-ul optic folosește părți de contact galvanic și se comportă la fel ca switch-urile mecanice, menținând senzația de claritate. Rezultatul? Declanșatoarele optice și mecanice acționează la unison, oferind performanță maximă în joc. Switch-urile hibride LIGHTFORCE oferă precizie, latență ultra scăzută, dar și un feedback tactil clar.

High_Resolution_PNG-Logitech G G502 X Plus Software Wht

G502 X are un buton Shift DPI reproiectat, reversibil și detașabil pentru a se adapta la o varietate de dimensiuni ale mâinilor și stiluri de prindere. Rotița de scroll a fost ajustată pentru o stabilitate mai mare și greutate mai redusă. Dar a fost păstrat emblematicul scroll hiper-rapid și precis al lui G502, încărcarea USB-C la versiunile wireless, și exoscheletul subțire pentru reducerea greutății și fermitate maximă.

High_Resolution_PNG-Logitech G G502 X Plus Bob2 Blk

Noul G502 X vine, de asemenea, echipat cu senzorul optic de ultimă generație HERO 25K, cu o precizie de 1:1 la niveluri sub-micron și zero netezire, accelerare sau filtrare.

Pe lângă performanța sa, atunci când intervine si tehnologia LIGHTFORCE, oferă un timp de răspuns cu 68% mai rapid decât generația anterioară. Mai mult, actualizarea protocolului wireless LIGHTSPEED permite gamerilor să conecteze două dispozitive LIGHTSPEED la un receiver folosind Device Pairing Tool din G HUB. Gamerii pot alege să opereze G502 X cu același receiver ca și tastaturile lor de gaming Logitech G915, G915 TKL sau G715.

Artanis-Square- (34) (1)

În plus, linia G502 X este compatibilă cu mousepad-urile wireless Logitech G POWERPLAY pentru a prelungi viața bateriei la infinit.

Modelul G502 X PLUS vine cu LIGHTSYNC RGB cu următoarele caracteristici: iluminare fluidă personalizabilă cu 8 LED-uri, efecte de pornire și oprire și optimizarea bateriei prin detectarea activă a jocului.

Toate cele trei variante sunt disponibile în culorile alb și negru.

Preț și disponibilitate

Logitech G502 X, G502 X LIGHTSPEED și G502 X PLUS vor fi disponibili pe LogitechG.com și, începând cu luna septembrie, în magazinele partenere , la prețurile recomandate de 384 RON, 675 RON și, respectiv, 774 RON. Pentru mai multe informații, te rugăm să vizitezi site-ul nostru www.logitechg.com

 

Synology anunţă HD6500 o soluție de stocare scalabilă multi-petabyte

Synology anunță disponibilitatea lui HD6500, prima soluție de stocare din seria HD (High Density), conceput pentru nevoia de stocare a volumelor foarte mari de date. Având un format 4U, HD6500 încorporează 60 de bay-uri și eficientizează stocarea la nivel de petabyte, cu suport pentru până la 960 TB per șasiu, putând fi asociat cu ușurință cu până la alte 4 unități de expansiune RX6022sas cu 60 de bay-uri. În total, sistemul bazat pe HD6500 poate acomoda până la 300 de bay-uri pentru un volum de stocare de peste 4 PB în format 20U. HD6500 poate lucra cu rate de transfer de peste 6688 MB/s în citire secvențială și 6662 MB/s în scriere secvențială¹, ceea ce îl face o soluție extrem de capabilă pentru scenarii care necesită tranzacționarea unor cantități masive de date, cum ar fi stocarea de volume mari pentru studiouri de creație, backup-ul informațiilor de supraveghere video în sisteme complexe, și backup pentru computerele de birou din cadrul companiilor.

imgg

„Un sistem HD6500 depășește cu adevărat limitele stocării scalabile”, a declarat Jason Fan, Product Manager la Synology„Natura simplă a acestuia, practic plug and play, îl face ușor de integrat în orice mediu IT existent, fără a fi nevoie de instruire suplimentară. Rulând DSM 7.1, HD6500 oferă aceleași soluții cuprinzătoare de gestionare a datelor și de backup de care depind în prezent clienții noștri, dar acum într-un pachet de dimensiuni superioare.”

Scalabilitate masivă cu performanță fiabilă

Proiectate special pentru utilizarea cu HDD-urile SAS Synology HAS5300, controlerele de stocare, firmware-ul și sistemul de operare ale lui HD6500 au fost optimizate și validate temeinic pentru fiabilitatea pe termen lung a performanței și integrității datelor. Includerea surselor de alimentare duale, suportul pentru multipathing SAS, suportul de management out-of-band și unitățile de sistem duale independente oferă redundanță pentru a asigura disponibilitatea constantă și de încredere a datelor și a serviciilor.

Opțiuni de conectivitate flexibile

Cu două porturi 10GbE RJ-45, trei porturi Gigabit Ethernet și capacitatea de a extinde până la 10 porturi suplimentare 10GbE SFP+/RJ-45 și 25GbE SFP28 sau Fibre Channel, HD6500 este echipat pentru a se adapta cerințelor afacerii.

Versatilitate și management avansat

Folosind procesoare duale Intel Xeon Silver cu 10 nuclee și până la 512 GB memorie DDR4 ECC RDIMM, HD6500 este un server de stocare versatil susținut de garanția limitată de 5 ani oferită de Synology. Sistemul său avansat de fișiere Btrfs acceptă în mod implicit volume de până la 1 PB, permițându-vă să consolidați arhive mari și să găzduiți pe un singur volum depozite de date cu dimensiuni în creștere rapidă.

Portul dedicat de management out-of-band (OOB) îi ajută pe administratorii de sistem să reducă eforturile de întreținere și depanare. Consola de management out-of-band vă permite să porniți, să opriți și să reporniți dispozitivul prin LAN și să accesați o consolă de sistem pentru depanare ulterioară, independent de DSM. În același timp, unitățile de alimentare și ventilatoarele redundante ale sistemului previn punctele singulare de apariție a defecțiunilor hardware.

Soluție completă de backup pentru infrastructura IT

HD6500 vine cu soluții de backup native complete pentru sistemele dvs. Synology și o gamă largă de dispozitivele folosite de utilizatorii din rețea.

Active Backup Suite consolidează task-urile de backup și oferă restaurarea rapidă a echipamentelor Windows și Linux, a mașinilor virtuale, a serverelor Synology și a aplicațiilor SaaS. Snapshot Replication creează copii punctuale ale folderelor partajate și ale LUN-urilor pentru a le proteja de modificări accidentale sau incidente ransomware. Hyper Backup vă protejează NAS-ul prin realizarea de copii de rezervă a datelor și a configurațiilor către mai multe destinații, cu eficiență oferită prin deduplicare încorporată, verificări de integritate, compresie și versionare. C2 Storage for Hyper Backup oferă o destinație dedicată și sigură în cloud-ul public pentru datele de backup Synology NAS.

Disponibilitate

Synology HD6500 este acum disponibil prin intermediul partenerilor și distribuitorilor Synology. Pentru informații suplimentare despre HD6500, vă rugăm să vizitați https://www.synology.com/products/HD6500

1 Cifrele de performanță sunt obținute prin testarea internă de către Synology. Performanța reală poate varia în funcție de mediul de testare, utilizare și configurație. Consultați diagramele de performanță pentru mai multe informații.

2 Vă rugăm să consultați https://www.synology.com/compatibility pentru cele mai recente informații despre compatibilitate.

EA SPORTS™ are peste 300 de parteneri din lumea fotbalului, oferind fanilor cea mai autentică experiență de gaming

Noile parteneriate și noul conținut in-game le oferă fanilor cea mai autentică și imersivă experiență de gaming.

 

București, 26 august 2022 – Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) a anunțat astăzi o serie de noi parteneriate multianuale și integrări in-game programate pentru EA SPORTS™ FIFA 23 și pentru următoarele ediții EA SPORTS FC, prin care fanii au acces la 19,000 de jucători, 700 de echipe, 100 de stadioane și 30 de ligi din sportul-rege. Dintotdeauna, EA SPORTS a elevat autenticitatea fără egal, oferind fanilor cele mai realiste experiențe alături de cele mai cunoscute ligi, cluburi și cei mai populari sportivi.

EA SPORTS a anuntat recent un parteneriat unic cu LaLiga, care include drepturile de nume pentru toate competițiile LaLiga, un rebrand total al LaLiga în parteneriat cu EA SPORTS și noi integrări in-game și angajamente comune de a susține inițiativele locale. Prin introducerea Serie BKT și reînnoirea parteneriatelor cu Major League Soccer, Liga Profesional de Fútbol Argentina și Saudi Pro League, EA SPORTS continuă să reprezinte fanii la nivel global și le permite să joace alături de ligile, cluburile și jucătorii preferați.

Noile parteneriate includ cluburi precum Celtic F.C, Rangers F.C și Mamelodi Sundowns F.C, pe lângă parteneriatele prelungite cu Tottenham Hotspur F.C și parteneriatul multianual încheiat cu Juventus, care include stadionul clubului, emblemele oficiale, echipamentele și jucătorii, prezentându-i pe Caudio Marchisio ca Erou FIFA Ultimate Team™ și pe Dušan Vlahović ca ambasador EA SPORTS FIFA 23.

EA SPORTS FIFA23

Mai mult, jucătorii se vor putea bucura de o nouă atmosferă în ziua meciului, alegând stadioane emblematice din lume, precum stadionul echipei Boca Juniors, La Bombonera, stadionul SC Freiburg, Europa-Park, stadionul LA FC, Banc of California, Allianz Stadium, al Juventus, stadionul CA Osasuna, El Sadar, stadionul Zorilla, al Valladolid CF, stadionul Philips al Philips Sport Vereniging și Academy Stadium, stadionul Manchester City Women.

EA SPORTS va continua să sponsorizeze arbitrii din Premier League, Emirates FA Cup și English Football League, prin intermediul parteneriatului cu Professional Game Match Officials Limited (PGMOL). De asemenea, EA SPORTS va sponsoriza, pentru prima oară, arbitrii Barclays Women’s Super League, Barclays Women’s Championship, FA Women’s Continental Tyres League Cup și Vitality Women’s FA Cup.

EA SPORTS FIFA 23 este singurul loc în care fanii pot juca în competiții emblematice, precum turneele masculine și feminine ale Cupei Mondiale FIFA™ dar și UEFA Champions League, UEFA Europa League, UEFA Europa Conference League, CONMEBOL Libertadores, CONMEBOL Sudamericana, Premier League, LaLiga Santander, Bundesliga, Ligue 1, Serie A și Major League Soccer, toate în același joc.

Lista completă a partenerilor poate fi consultată aici, urmând să fie anunțate noi actualizări în următoarele luni.

FIFA 23 este dezvoltat de EA Vancouver și EA Romania și va fi disponibil la nivel global pe 30 septembrie pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S, PC, Stadia, PS4, și Xbox One. Accesul timpuriu este disponibil pentru FIFA 23 Ultimate Edition începând cu 27 septembrie 2022.

Despre Electronic Arts

Electronic Arts (NASDAQ: EA) este lider global în materie de divertisment digital interactiv. Compania dezvoltă și furnizează jocuri, conținut și servicii online pentru toate tipurile de platforme conectate la internet, de la console, la dispozitive mobile și computere personale.

În anul fiscal 2022, EA a înregistrat venituri nete de 7 miliarde dolari USD. EA are sediul în Redwood City, California, iar compania este recunoscută la nivel global pentru un portofoliu de mărci apreciate de critici, ca EA SPORTS™ FIFA, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, Need for Speed™, Titanfall™ și F1™.

Mai multe informații despre EA sunt disponibile la www.ea.com/news.

EA, EA SPORTS și logo-ul EA SPORTS sunt mărci înregistrate ale Electronic Arts Inc. FIFA și Logo-ul Oficial FIFA sunt deținute de FIFA. Toate drepturile rezervate.

*Tehnologia HyperMotion2 este disponibilă numai pe versiunile PlayStation 5, Xbox Series X|S, PC și Stadia.

Studiu: un consum moderat de alcool poate avea efecte benefice asupra sănătății pentru persoanele de peste 40 de ani

București, 29 august 2022: Consumul moderat de alcool, în cazul persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani și care nu prezintă alte probleme de sănătate, ar putea reduce riscul de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral și diabet, arată rezultatele unui studiu realizat recent în cadrul Universității Washington din Seattle. Totodată, studiul concluzionează că tinerii trebuie să evite consumul de alcool, deoarece se confruntă cu riscuri mai mari privind sănătatea, comparativ cu adulții.

În studiul publicat în The Lancet, s-a estimat că aproximativ 1,34 miliarde de oameni au consumat cantități dăunătoare de alcool în anul 2020, conform unei analize a obiceiurilor de consum, realizată în 204 țări. De asemenea, s-a constatat că 59% dintre cei care au băut cantități nocive aveau vârsta cuprinsă între 15 și 39 de ani, persoane pentru care alcoolul nu a oferit niciun beneficiu. Trei sferturi dintre consumatori erau bărbați.

CSBSN_Fotoo

În cazul berii, Organizația Mondială a Sănătății încadrează consumul moderat de bere la 330 ml pe zi pentru femei și 660 ml de bere pe zi pentru bărbați. Bineînțeles, integrată într-un stil de viață sănătos și pornind de la o alimentație echilibrată. În plus, datorită ingredientelor sale 100% naturale – peste 90% apă, cereale, hamei și drojdie – berea poate oferi mai multe beneficii organismului.

„Un studiu realizat chiar sub egida Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție în 2018 a confirmat faptul că berea consumată moderat contribuie la scăderea incidenței bolilor cardiovasculare. În cadrul studiului, factorii implicați în menținerea echilibrului fluido-coagulant al sângelui au fost influențați, ceea ce poate produce un efect benefic asupra sănătății inimii și a vaselor de sânge. Important este însă ca berea să fie integrată într-o dietă echilibrată, care să includă alimente bogate în nutrienți, din toate grupele de alimente majore, fructe și legume cât mai colorate, cereale integrale, grăsimi sănătoase și proteine ​​slabe”, spune dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Screenshot 2022-08-30 104254

Berea, sursă de antioxidanți

Cerealele, în special orzul, reprezintă o sursă importantă de proteine, fibre și vitamine. Fiind o băutură 100% naturală, în condițiile unui consum moderat, berea poate stimula puterea antioxidantă a organismului, în special datorită hameiului și cerealelor.

Berea, sursă de vitamine de tip B

Datorită cerealelor (orz, grâu) și drojdie, berea poate fi o bună sursă de vitamine de tip B (B3, B6, B12), atunci când este integrată într-un stil de viață sănătos. În plus, datorită malțului din cereale, hamei, drojdie și apă, berea conține minerale, vitamine, fibre și polifenoli care pot avea o contribuție pozitivă la dieta alimentară. Biodisponibilitatea vitaminelor B din bere a fost confirmată și de cercetări științifice care au arătat un nivel crescut de absorbție al vitaminelor B în cazul unui consum moderat.

Despre Centrul de Studii despre Bere Sănătate și Nutriție

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție este o entitate cu caracter științific, rezultat al demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF “Dr. Carol Davila”, căreia îi revine și calitatea de Președinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă și consultant în probleme de nutriție, deținând calitatea de Secretar general, și dr. Mihaela Begea, doctor în științe inginerești.

Înființat în luna decembrie a anului 2011 și lansat oficial în data de 7 martie 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii științifice și diseminarea informațiilor în domeniu în rândul comunității medicale și a publicului larg.

Pentru a contribui activ la promovarea domeniului cercetării de la noi din țară, Centrul finanțează anual studii de cercetare în

domeniu, sub forma de burse acordate studenților, masteranzilor, doctoranzilor sau cadrelor universitare, indiferent de vârstă. Toate detaliile privind structura și componența Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție pot fi găsite la adresa:

www.beresanatatenutritie.ro.