Analistii au discutat perspectivele pietei IT globale in cadrul Gartner IT Symposium/Xpo 2022 desfasurat in perioada 17-20 octombrie la Orlando, in Florida
Conform ultimei prognoze a analistilor Gartner, cheltuielile efectuate la nivel mondial pentru IT sunt estimate sa insumeze 4,6 trilioane USD in 2023, ceea ce marcheaza o crestere de 5,1% fata de 2022. Cererea pentru IT in 2023 se preconizeaza a fi consistenta, pe masura ce companiile vor continua sa isi deruleze initiativele de digitalizare a afacerilor ca raspuns la evolutiile economice.
„Cheltuielile IT ale companiilor sunt protejate de impactul recesiunii, deoarece directorii generali si directorii financiari, in loc sa reduca bugetele IT, cresc cheltuielile pentru initiativele de digitalizare a afacerii”, a declarat John-David Lovelock, Distinguished VP Analyst la Gartner. „Turbulentele economice vor schimba contextul investitiilor in tehnologie, crescand cheltuielile in unele domenii si accelerand scaderile in altele, dar nu se preconizeaza ca vor avea un impact semnificativ asupra nivelului general al cheltuielilor pentru tehnologie ale companiilor”, a completat Lovelock.
„Cu toate acestea, inflatia a redus puterea de cumparare a consumatorilor in aproape fiecare tara din lume. Puterea de cumparare a consumatorilor a fost redusa pana la punctul in care multi amana acum achizitiile de dispozitive din 2022 pana in 2023, reducand cheltuielile pentru dispozitive cu 8,4% in 2022 si cu 0,6% in 2023”, a detaliat Lovelock. Analistii Gartner au discutat in cadrul Gartner IT Symposium/Xpo™ despre tendintele care influenteaza piata IT.
Tehnologiile care sunt mentinute in companii fata de cele care sustin procesele de afaceri sunt evidentiate prin ratele lor de crestere proiectate in 2023. Exista suficiente cheltuieli pe piata centrelor de date pentru a mentine centrele de date locale existente, dar noile cheltuieli continua sa fie orientate catre optiunile cloud, asa cum demonstreaza cresterea estimata pentru 2023 de 11,3% a cheltuielilor pentru software (vezi tabelul 1).
Tabelul 1. Estimarea cheltuielilor IT la nivel mondial (milioane USD)
Cheltuieli 2021 |
Crestere 2021 (%) | Cheltuieli 2022 |
Crestere 2022 (%) | Cheltuieli 2023 |
Crestere 2023 (%) | |
Sisteme de centre de date | 189.506 | 6,1 | 209.190 | 10,4 | 216.262 | 3,4 |
Software | 732.030 | 14,8 | 790.385 | 8,0 | 879.625 | 11,3 |
Dispozitive | 807.580 | 15,8 | 739.982 | -8,4 | 735.394 | -0,6 |
Servicii IT | 1.207.966 | 12,8 | 1.258.150 | 4,2 | 1.357.914 | 7,9 |
Servicii de comunicatii | 1.459.483 | 3,8 | 1.435.401 | -1,7 | 1.469.220 | 2,4 |
Total general IT | 4.396.565 | 10,2 | 4.433.108 | 0,8 | 4.658.416 | 5,1 |
Sursa: Gartner (octombrie 2022)
Organizatiile continua sa protejeze investitiile digitale destinate cresterii eficientei
Intr-o economie in scadere sau in deteriorare, experienta conventionala recomanda reducerea costurilor, inclusiv a costurilor cu componenta IT. Cu toate acestea, un sondaj Gartner realizat in luna iulie 2022 cu participarea a peste 200 de directori financiari a constatat ca 69% dintre acestia au in plan cresterea cheltuielilor pentru tehnologiile digitale, in timp ce 2023 Gartner CIO and Technology Executive Survey a relevat faptul ca directorii IT au sarcina de a accelera timpul de valorificare a investitiilor digitale.
„Companiile vor folosi tehnologia digitala in primul rand pentru a-si remodela fluxurile de venituri, adaugand noi produse si servicii, schimband fluxul de incasari pentru produsele si serviciile existente, precum si pentru a schimba beneficiile-cheie oferite de acestea”, a spus Lovelock. „Aceasta tendinta a alimentat trecerea de la cumpararea de tehnologie la construirea, compunerea si asamblarea tehnologiei pentru a sustine catalizatorii specifici ai afacerii. Aceasta schimbare este fundamentala pentru cresterea ponderii cloud-ului fata de solutiile locale din perspectiva noilor cheltuieli IT”, a subliniat reprezentantul Gartner.
„Cu toate acestea, pe masura ce organizatiile cauta sa obtina concomitent si eficienta operatiunilor, la lista proiectelor de transformare digitala sunt adaugate reducerea costurilor si/sau evitarea costurilor in perioada actuala de incertitudine economica, nevoile operationale si de back-office mai traditionale ale departamentelor din afara IT”, a concluzionat Lovelock.
O analiza mai detaliata a perspectivelor pentru cheltuielile IT globale este disponibila in webinarul Gartner „IT Spend Forecast, 3Q22: Is IT Spending Recession Proof?”. Aflati despre prioritatile de top ale CIO in 2022 in e-book-ul Gartner 2022 Leadership Vision for Chief Information Officers disponibil gratuit.
Metodologia Gartner de prognozare a cheltuielilor IT se bazeaza pe analiza riguroasa a vanzarilor pentru intreaga gama de produse si servicii IT realizate de un numar de peste o mie de furnizori. Gartner foloseste tehnici de cercetare primare, completate de surse secundare de cercetare, pentru a construi o baza de date cuprinzatoare ce contine date despre dimensiunea pietei pe care carora isi bazeaza prognozele.
Prognoza trimestriala Gartner privind cheltuielile IT ofera o perspectiva unica asupra cheltuielilor IT in segmentele hardware, software, servicii IT si telecomunicatii. Aceste rapoarte ii ajuta pe clientii Gartner sa inteleaga oportunitatile si provocarile pietei. Cea mai recenta cercetare privind prognoza cheltuielilor IT este disponibila clientilor Gartner in „Gartner Market Databook, 3Q22 Update”.
Despre Gartner IT Symposium/Xpo
Gartner IT Symposium/Xpo™ 2022 este cea mai importanta reuniune pentru CIO si alti directori IT la nivel mondial. Directorii IT se bazeaza pe aceste conferinte pentru a invata cum sa foloseasca oportunitatile de moment si sa faca diferenta, oferind viziunea si rezultatele necesare pentru a sustine ridicarea pe un nivel superior a organizatiilor in care activeaza. Urmariti stirile, fotografiile si videoclipurile care vin de la Gartner IT Symposium/Xpo pe Gartner Newsroom, pe Twitter folosind #GartnerSYM, pe Instagram si pe LinkedIn.
Datele si locatiile viitoare pentru Gartner IT Symposium/Xpo sunt urmatoarele:
31 octombrie – 2 noiembrie | Tokyo, Japonia
7-10 noiembrie | Barcelona, Spania
14-16 noiembrie | India
Despre Gartner for High Tech
Gartner for High Tech ofera liderilor din tehnologie si echipelor lor o perspectiva actionabila si obiectiva asupra celor mai bune practici, perspectivelor din industrie si viziunilor strategice asupra tendintelor emergente si schimbarilor inregistrate pe diverse piete pentru a-si atinge prioritatile esentiale si pentru a construi organizatiile de succes de maine. Informatii suplimentare sunt disponibile la www.gartner.com/en/industries/high-tech.
Urmariti stirile si actualizarile de la Gartner for High Tech Leaders pe Twitter si LinkedIn folosind #GartnerHT.
Despre ”Gartner for High Tech Leaders”
Gartner for High Tech Leaders ofera o perspectiva ce poate genera actiuni si este obiectiva pentru liderii din domeniul tehnologiei si echipele lor, cu cele mai bune practici bazate pe roluri, perspective din industrie si viziuni strategice asupra tendintelor emergente si schimbarilor pietei cu scopul de a-si atinge prioritatile esentiale si pentru a construi organizatiile de succes de maine. Informatii suplimentare sunt disponibile la www.gartner.com/en/industries/high-tech.
Urmareste stirile si actualizarile de la Gartner pe Twitter si LinkedIn. Vizitati IT Newsroom pentru mai multe informatii si perspective.
Despre Gartner
Gartner, Inc. (NYSE: IT) ofera o perspectiva obiectiva si utila pentru directori si echipele lor. Indrumarile si instrumentele noastre de specialitate permit luarea unor decizii mai rapide si mai inteligente si o performanta mai buna in ceea ce priveste prioritatile esentiale ale unei organizatii. Pentru a afla mai multe, vizitati: gartner.com