Expoziție foto cu portrete ale unor femei care au trecut prin cancer și au învățat să își recâștige feminitatea

Expoziția „Curajul de a celebra viața” reunește portretele a 16 femei care au parcurs programul „Feminitate după cancer” al Asociației Imunis și este găzduită de Institutul Cervantes până pe 4 noiembrie.

 

Expoziția și programul din care face parte sunt o pledoarie pentru încurajarea tuturor femeilor care au primit un diagnostic oncologic să includă în procesul lor de vindecare și recalibrarea feminității.

Programul „Feminitate după cancer” a ajuns anul acesta la a patra ediție. La program au participat 55 femei care în urma tratamentului – operații, chimioterapie, radioterapie, hormonoterapie, alte tratamente adjuvante – și-au pierdut încrederea în sine, în propriul corp, în partenerul de viață, și-au pierdut libidoul ori un atribut al feminității: sânii, părul, calitatea pielii, unghiile, dantura, suplețea corpului etc.

Dintre cele 55 de femei, 16 au ales să își dezvăluie portretul în expoziția „Curajul de a celebra viața”.

„Mi-am dorit mult această expoziție. Am vrut să arătăm societății chipul femeii care a lucrat la recalibrarea feminității ei post diagnostic. Femeile din România sunt o forță, iar la Imunis lucrăm cu această forță pentru a le ajuta pe femei să-și înțeleagă pilonii feminității, să-i hrănească și să se așeze în puterea lor în ciuda faptului că, da, au pierdut temporar sau definitiv un atribut al feminității. Cele 16 portrete reprezintă un testimonial comun, o moștenire pe care o creăm pentru viitoarele generații de femei care vor fi diagnosticate din păcate cu cancer. Vrem să ne găsească, să știe că am trecut și noi prin ce trec ele și că se poate să se schimbe. Vrem să știe cum poate arăta viața lor, în ciuda tuturor greutăților. Nu suntem un exemplu, nu suntem 2 exemple, suntem 16 exemple! Iar la Imunis continuăm să formăm, în cadrul programului Feminitate după cancer, tot mai multe femei care-și recalibrează feminitatea. Creștem, cu fiecare femeie, moștenirea Imunis. Le sunt recunoscătoare femeilor cu care construiesc Imunis, partenerilor asociației și tuturor celor care sprijină demersurile inovatoare ale Imunis”, a explicat Cosmina Grigore, președinta Imunis, diagnosticată cu cancer de sân în 2013.

„Programul de feminitate a fost ceva absolut formidabil pentru mine. Am înțeles, cu ajutorul Cosminei și al fetelor din program că nu suntem singure, că suntem minunate, creative, magice. Am ales să fac parte din expoziție ca să-mi depășesc limitele, să fiu puterea exemplului că se poate, că există o viață absolut fantastică după cancer.” a declarat Elena Teodora Nicolae, una dintre femeile care au portretul în expoziție, speaker la vernisaj.

„Programul „Feminitate după cancer” a însemnat o regăsire și în același timp o redescoperire de sine. M-a ajutat să devin mai blândă cu mine și să mă accept așa cum sunt. Dintr-o dată, culmea, am mai mult timp pentru mine, experimentez mai multe lucruri. Mi-am fixat un obiectiv și anume acela de a crea cât mai multe amintiri plăcute în timpul pe care îl mai am la dispoziție. Prețuiesc fiecare moment de viață alături de cei dragi și mă bucur de fiecare zi! Așa că da, există viață după cancer. Poți fii fericit după și merită să lupți. Este tot ce aș vrea să transmit celorlalte femei, mame, bunici care trec printr-o experiență similară.” a declarat Elena Dumitrache, una dintre femeile care au portretul în expoziție, speaker la vernisaj.

Ioana Dodan – arhitect și fotograf de brand personal – este cea care a fotografiat femeile din Imunis. Ea spune că „a fost o încântare să am atât de multă energie pozitivă în studio. Fiecare femeie a venit în fața aparatului meu cu multă dragoste pentru ea, cu bucurie și cu blândețe. A fost un moment de celebrare atât pentru mine, cât și pentru ele. Cu unele dintre ele am plâns, cu TOATE am râs, ne-am conectat cu siguranță și simt că am făcut împreună mai mult decât o poză. Am creat împreună un manifest pentru o feminitate plină de viață, pentru bucuria de a fi femeie și puterea asta infinită a noastră de a crea frumusețe.”

Expoziția „Curajul de a celebra viață” este găzduită de Institutul Cervantes. Anul acesta, Imunis și Institutul Cervantes au semnat un parteneriat pe 4 ani menit să sprijine demersurile pe care asociația le dezvoltă pentru pacienții din România. „Institutul Cervantes este un organism public spaniol dedicat predării și diseminării limbii spaniole și culturii de limbă spaniolă. Dar nu trebuie să uităm că activitatea noastră se desfășoară în fiecare dintre țările care ne sunt gazde, în cazul nostru România, țară de care ne simțim strâns legați cultural, uman. În acest context profund omenesc se situează această primă colaborare a noastră cu IMUNIS, o colaborare pe care o vom dezvolta și în anii care urmează, dat fiind acest subiect care preocupă ambele societăți; vom aborda, în spaniolă și în română, această problemă care îi afectează deopotrivă pe cetățenele și cetățenii noștri”, a declarat Jorge Jiménez-Zumalacárregui, director al Institutului Cervantes din București.

Expoziția „Curajul de a celebra viață” a fost posibilă cu sprijinul partenerilor strategici ai asociației: Fundația Superbet, Institutul Cervantes din București, Novartis, Roche, MSD. S-au alăturat punctual în acest proiect și partenerii: LONCOLOR, Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica, Niran Cosmetics, Smart Drinks, Sloop.

„Arta are puterea de a informa și influența atitudini, comportamente, artiștii pot menține subiecte dificile în conversația publică. În ultimii doi ani, în special de la mișcarea #MeToo, am putut vedea cu toții puterea enormă pe care o are această conversație publică despre subiecte considerate tabu legat de corpul femeii, feminitate. Susținem constant acțiunile Asociației Imunis, ne implicăm în lupta împotriva cancerului la femei alături și de alte entități din România, iar în spatele acestor eforturi nu este doar dorința de a ajuta, ci și de a educa și a schimba comportamente”, a declarat Augusta Dragic, Președinta Fundației Superbet.

„Poveștile și curajul pacientelor ne inspiră și ne dau mereu curaj să mergem mai departe. Vom fi întotdeauna alături de pacientele care luptă acum cu această boală, precum și de cele care au învins-o, pentru că doar împreună putem reuși. Ne bucurăm că am putut să ne alăturăm inițiativei „Feminitate după cancer”, un program dedicat femeilor diagnosticate cu cancer din România, care vor să își re-câștige feminitatea și ne învață pe noi toți „curajul de a celebra viața”, a declarat Marta Niculaie, Communication & Advocacy Head, Novartis România.

„Un diagnostic de cancer la sân este văzut adesea o condamnare, o sentință cu un sfârșit inevitabil. Din fericire însă, în ultimii ani, acest lucru începe să se schimbe. Datorită atenției acordate prevenției la nivelul întregii societăți, o proporție din ce în ce mai mare a noilor cazuri de cancer de sân sunt depistate în stadii incipiente. Controlul periodic la medic poate transforma cancerul de sân într-o poveste de speranță pentru că dacă reușim să diagnosticam boala mai repede, avem șanse mari să tratăm cu succes și chiar să vindecăm.” explică Cezara Căruntu, Squad Value Owner Oncology, Roche România.”

Vernisajul expoziției a avut loc ieri, 26 octombrie. La eveniment au participat peste 160 persoane – ambasadori ai țărilor din America de Sud, parteneri, sponsori, pacienți, membri de familie, membri din comunitatea Imunis, jurnaliști și influenceri.

Despre Asociația Imunis

Asociatia Imunis a fost înființată în 2016 și are ca scop schimbarea de mentalități despre viața cu cancer a pacienților din România. Motto-ul Imunis, „Rescrie povestea”, a fost special ales pentru a încuraja pacienții să creadă și să lupte.

Lucrând alături de specialiști și medici, Asociația Imunis răspunde nevoilor pacienților în ceea ce privește alimentația, psiho-oncologia, schimbarea de mentalități, motivarea, sportul, managementul efectelor adverse, apartenența la grupuri de suport, dar și alte probleme cu care se pot confrunta pacienții pe termen scurt, mediu și lung.

Asociația Imunis este prima asociație de pacienți din România care a format o echipă de dragon boat exclusiv din supraviețuitoare ale cancerului de sân, echipă acreditată de International Breast cancer Paddlers Commision.

Asociația Imunis este prima asociație de pacienți din România care a avut un pacient devenit pacient coach.

Asociația Imunis este prima asociație de pacienți din România care face patient coaching.

Asociația Imunis poate fi contactată la adresa de email pentrupacienti@asociatiaimunis.ro, pe pagina de Facebook și pe pagina de Instagram.

OMV Petrom se implică în dezvoltarea economiei circulare și devine cel mai important partener al Flip.ro pentru recondiționarea telefoanelor mobile

  • În prima fază a parteneriatului, peste 500 de terminale mobile ale OMV Petrom au fost preluate, vor fi recondiționate și repuse în vânzare de către Flip.ro
  • ro va prelua peste 2.500 de terminale mobile pe parcursul derulării contractului, semnat pentru o perioadă de trei ani

 

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, demarează un nou proiect de susținere a economiei circulare prin semnarea unui parteneriat cu Flip.ro. Astfel, peste 500 de terminale mobile destinate casării, au fost achiziționate de compania Flip.ro și vor fi recondiționate și revândute cu o garanție de 12 luni. Contractul dintre cele două companii, semnat pentru o perioada de trei ani, prevede preluarea a peste 2.500 de terminale mobile.

 

Alina Popa, CFO OMV Petrom: Prin reintroducerea în circulație a terminalelor mobile recondiționate, contribuim la reducerea volumului de deșeuri și a emisiilor de carbon. Dovedim astfel că proiectele de economie circulară pot fi implementate cu succes pe piața din România.”  

Nicolae Trofin, Chief Sales Business Partnerships în cadrul Flip.ro: ”Ne bucurăm că o companie atât de importantă, așa cum este OMV Petrom, a ales să se implice în acest proiect important de economie circulară. Prin această colaborare repunem pe piață sute de noi terminale și contribuim astfel la protecția mediului. Suntem convinși că și alte companii vor urma exemplul OMV Petrom și vor alege să recicleze terminalele mobile care altfel ar fi devenit deșeuri”.

OMV Petrom sprijină și alte proiecte de economie circulară, cu impact social. Compania s-a implicat activ în repunerea în circulație a computerelor recondiționate, prin intermediul proiectului Let’s click on Romania, dezvoltat printr-un parteneriat între companii private, ONG-ul Ateliere fără Frontieră și 230 de școli din zone defavorizate. În timpul proiectului, 4.000 de computere recondiționate au fost donate către 110 școli publice. Prin acest proiect, a fost evitată emisia a aproape 600 de mii kg CO2.

OMV Petrom și-a propus să atingă neutralitatea emisiilor de carbon pentru operațiunile proprii până în 2050 și să contribuie la procesul de decarbonare a clienților săi. Pentru a genera noi proiecte cu emisii de carbon reduse și zero, compania va investi 3,7 miliarde de euro din planul de investiții de 11 miliarde de euro până în 2030. Acesta este cel mai amplu plan de investiții private din sectorul energetic românesc.

Despre OMV Petrom

 

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a aproximativ 790 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

Acțiunile OMV Petrom sunt tranzacționate la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori din Londra. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,6% din acțiunile OMV Petrom, iar 28,4% sunt deținute de persoane fizice și juridice.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 35 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2021. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde euro.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 – 2021, compania a alocat peste 80 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.

Despre Flip.ro 

Flip.ro este un marketplace înființat în 2019, de către 3 tineri antreprenori: Alin Luca, Alex Burghelia și George Moroianu. În prezent, Flip este liderul companiilor de tehnologie din Romania care cumpără și vinde telefoane recondiționate. Ca și în cazul cumpărării unui telefon nou, produsele achiziționate de la Flip.ro includ o garanție de 12 de luni, livrare rapidă și suport permanent pentru clienți. În plus, cumpărarea unui telefon recondiționat va contribui, de asemenea, la protejarea planetei noastre.

Din 2021, compania face parte din grupul eMAG de la care a primit și finanțare de 8 milioane de euro, a ajuns la peste 130 de angajați și s-a lansat deja în Bulgaria și Ungaria. Până acum peste 120.000 de clienți au apelat la Flip.ro pentru a vinde sau cumpăra un telefon ca nou, la prețuri avantajoase.

Companiile care nu respectă legislația privind deșeurile primesc amenzi care pornesc de la 20.000 lei

București, 26 octombrie 2022: Sancțiunile pentru firmele care au un management defectuos al deșeurilor pornesc de la 20.000 de lei și se cumulează, putând ajunge la 120.000 de lei, explică Daniela Dobre, CEO-ul companiei Green Environment Support, un business cu o cifră de afaceri de două milioane de lei în 2021.

Foarte multe companii nu conștientizează importanța conformării cu legislația de mediu. Printre obligațiile firmelor în ceea ce privește gestionarea deșeurilor, se numără: colectarea selectivă a deșeurilor generate din activitate și depozitarea acestora în spații special amenajate, ferite de intemperii și etichetate; deținerea unor contracte cu colectori autorizați pentru fiecare tip de deșeu; păstrarea documentelor de predare ale deșeurilor (de exemplu: formularul de încărcare/descărcare – anexa 3, avizul de însoțire a mărfii); menținerea unei evidențe a gestiunii deșeurilor actualizată lunar și prezentarea acesteia în caz de control; realizarea raportării anuale privind deșeurile generate către Agenția pentru Protecția Mediului Județeană.

Ce poți face să ai un business prietenos cu mediul?

  • Să folosești resurse regenerabile
  • Să colectezi selectiv deșeurile și să le predai unor colectori autorizați în vederea valorificării lor
  • Să reduci cantitatea de deșeuri generate prin reutilizare
  • Să montezi senzori pentru a economisi energie
  • Să renunți la flota de mașini și să încurajezi car sharing (mașini electrice) sau a deplasărilor cu transportul în comun
  • Să utilizezi mijloacele electronice de stocare în detrimentiul celor în format tipărit.

Green Environment Support, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața românească a serviciilor de consultanță de mediu,  și-a publicat rezultate financiare, în creștere pentru 2021 și anunță planuri de dezvoltare și digitalizare pentru anul în curs, pentru care a bugetat suma de 11.000 de euro. Compania a încheiat primul an de pandemie cu un profit de 26%, în urma scăderii cheltuielilor cu mutarea operațiunilor în mediul online.

Cifra de afaceri înregistrată în 2021 este de 2 milioane de lei, cu 13% în creștere față de anul precedent. Conducerea companiei anunță păstrarea trendului de evoluție pozitivă și în 2022, cu o cifră de afaceri estimată de 2,4 milioane de ei, iar creșterea de 12% a încasărilor din prima jumătate a anului susține această prognoză.

Green Environment Support furnizează companiilor servicii în vederea conformării la legislația de mediu: consultanță, audit, managementul deșeurilor, raportări către instituțiile statului, precum și întocmirea actelor de reglementare în ceea ce privește protecția mediului, necesare oricărui agent economic autorizabil, în funcție de codul CAEN deținut.

„Bazele acestei afaceri au fost puse în 2011, din pasiunea de a schimba ceva în ce privește gestionarea eficientă a deșeurilor, fiind identificată această nevoie în piață. La început, majoritatea clienților noștri aparțineau domeniului HORECA, însă, odată cu trecerea timpului, diversificarea portofoliului de clienți s-a produs în paralel cu cea a expertizei echipei noastre, datorită specialiștilor care ni s-au alăturat”, a declarat Daniela Dobre, CEO Green Environment Support.

Obiectivul principal în 2022: îmbunătățirea vizibilității în piață și digitalizare

Compania a încheiat 2020, primul an pandemic, cu o scădere de 3% a CA YOY („year-over-year”), însă a punctat în evoluția financiară cu o creștere a profitului de la 18% la 26% pe fondul eliminării cheltuielilor aferente funcționării punctului de lucru și reducerea cheltuielilor de transport. Chiar și în condițiile mutării în online a majorității operațiunilor, numărul angajaților companiei a rămas constant în perioada 2020-2022.

Creșterea eficienței reprezintă o prioritate în 2022 prin digitalizarea completă a proceselor interne, ceea ce va duce la îmbunătățirea calității serviciilor și alocarea unui timp mai mare pentru consilierea clienților companiei. Astfel, mărimea și experiența echipei diferențiază Green Environment Support față de concurență, oferindu-i o bază stabilă pentru atingerea unui alt obiectiv important stabilit pentru 2022, pe lângă creșterea cifrei de afaceri: îmbunătățirea vizibilității în piață.

„Ne mândrim cu aproape 30 000 de ore de consultanță oferite agenților economici și aproape 200 de controale efectuate de autoritățile în domeniu și trecute cu bine de clienții noștri. Este dovada profesionalismului nostru, exact ceea ce ne doream atunci când am fondat Green Environment Support: să găsim cele mai eficiente soluții ce pot fi implementate pentru a respecta pe deplin legislația, totodată eficientizând costurile agenților economici. Astfel, ajutăm și mediul înconjurător, dar și mediul de afaceri”, spune CEO-ul companiei.

Green Environment Support este certificată pentru sistemul de management de mediu conform EN ISO 14001:2015 și EN ISO 9001:2015 de către SRAC Certpartener IQNet.

Sony lansează noul model LinkBuds S „Earth Blue”, cele mai mici și mai ușoare căști cu adevărat wireless cu tehnologia de anulare a zgomotului de la Sony, realizate din bidoane de apă reciclate

  • Noul model LinkBuds S „Earth Blue” folosește un material care are la bază rășină reciclată, obținută din plasticul bidoanelor folosite pentru dozatoarele de apă
  • Doi dolari din prețul de vânzare al fiecărei perechi LinkBuds S vor fi donați pentru activități de conservare a mediului acvatic
  • Conexiunea Multipoint Bluetooth® este introdusă și ea pe acest model din seria LinkBuds, dar și pentru căștile WF-1000XM4, printr-o actualizare de software care va permite conectarea simultană a două dispozitive și comutarea fără întreruperi între ele.

LinkBuds S: o nouă frontieră în domeniul căștilor

 

LinkBuds S este un model care permite un nou concept de utilizare și care le oferă utilizatorilor tot ce e mai bun din lumile pe care vor să le exploreze. Sunt perfecte pentru a menține conexiunea cu lumea online, dar și cu cea offline întreaga zi, datorită designului ultra compact și ușor și a sunetului ambiental natural. Aceste căști combină conceptul inovator de sunet ambiental al modelului LinkBuds, care le permite utilizatorilor să interacționeze cu lumea din jurul lor, cu tehnologie de anulare a zgomotului de înaltă calitate ce le oferă ocazia să se concentreze doar asupra conținutului favorit, fără distrageri.

Noul model din gama LinkBuds integrează Adaptive Sound Control, o funcție inteligentă care ajustează setările de sunet ambiental în funcție de locația exactă a utilizatorilor, creând o experiență de audiție ideală. Pe măsură ce modalitățile de interacțiune cu sunetul se diversifică și se dezvoltă, cum ar fi experimentarea muzicii și a jocurilor cu ajutorul căștilor sau participarea la teleconferințe, Sony va continua să dezvolte seria LinkBuds și utilizările acestor modele cu aplicații ale altor companii partenere, pentru a asigura experiențe de audiție optime pentru clienți, menite să reflecte stilul actual de viață.

 

Noua culoare a LinkBuds S: „Earth Blue”

 

Modelul confortabil LinkBuds S va fi disponibil într-o nouă culoare, „Earth Blue”, ce va avea unele componente și porțiuni ale carcasei realizate din rășină reciclată, obținută din plasticul bidoanelor folosite la dozatoarele de apă. Materialul a fost dezvoltat de la 0 de Sony în căutarea unui nou design, cu scopul de a extinde potențialul de utilizare al materialelor reciclate provenite de la dozatoarele de apă și de a profita de proprietățile adezive ale acestora. Materialul rezultat, folosit pentru LinkBuds S „Earth Blue”, creează un model impresionant, unic, cu efect de marmură, fiecare produs în parte având un tipar diferit.

În plus, la fel ca restul modelelor din gama LinkBuds, nici un ambalaj al căștilor nu conține plastic, acestea  fiind realizate din materiale reciclate din piese de automobile, reflectând astfel angajamentul Sony de a reduce impactul produselor sale asupra mediului.

Sony Group implementează un plan pe termen lung pentru protejarea mediului, numit „Road to Zero”, care are ca obiectiv reducerea amprentei sale de carbon la zero, până în 2050. Ca parte a acestui demers, Sony a stabilit obiectivele pe termen mediu prin „ Green Management 2025”, care intră în vigoare din anul fiscal 2021, până la finalul anului fiscal 2025. Acestea vizează accelerarea eforturilor de conservare a mediului, cum ar fi introducerea materialelor de plastic reciclat, reducerea consumului de energie al produselor, eliminarea plasticului din ambalajele produselor mici nou proiectate și introducerea energiei regenerabile.

Programul de donații pentru susținerea activităților de conservare a oceanelor

Producția anuală de plastic a crescut de aproximativ 20 de ori în ultimii 50 de ani, în timp ce cantitatea produsă de plastic reciclat a rămas la aproximativ 9%. Sony va dona un procent din vânzările tuturor modelelor LinkBuds S către Conservation International (CI), un ONG internațional, care a lucrat în 70 de țări până în prezent, începând din 1987, și care încurajează comunitățile să aibă grijă, în mod responsabil și sustenabil, de natură și de biodiversitatea globală, pentru bunăstarea umanității.

Doi dolari din prețul de vânzare al fiecărei unități vor fi donați pentru a sprijini eforturile CI de conservare a oceanelor. Acest lucru înseamnă că fiecare achiziție va proteja aproape 58.824 m2 de ocean. O suprafață echivalentă cu aproximativ 47 de bazine olimpice, conform calculelor Conservation International.

„În natură, nimic nu se întâmplă în vid – poluarea într-un singur loc poate avea efecte asupra întregului ocean.” spune Anastasia Khoo, Chief Marketing Officer la Conservation International. „Poluarea cu materiale din plastic este o problemă în sine, dar joacă un rol esențial și în accentuarea altor presiuni cu care se confruntă deja oceanul, de la schimbările climatice la pescuitul excesiv. Oamenii depind de un ocean sănătos, iar eforturile de acest gen contribuie la atragerea fondurilor necesare și la creșterea gradului de conștientizarea și de implicare a consumatorilor.”

Funcția de conexiune Multipoint devine disponibilă

 

Toate modelele din seria LinkBuds vor primi o actualizare de software pentru a activa o nouă funcție ce va permite conexiunea Multipoint Bluetooth, care va face posibilă conectarea la două dispozitive în același timp. De exemplu, dacă ascultați muzică pe PC și primiți un apel telefonic, acesta va comuta automat către convorbirea telefonică, astfel că veți putea folosi funcția hands-free, fără să fie nevoie să schimbați manual conexiunea.

Toate modelele din seria LinkBuds vor primi o actualizare de software în noiembrie 2022 pentru a deveni compatibile cu conexiunea Multipoint Bluetooth, în timp ce căștile premiate WF-1000XM4 vor beneficia de funcția Bluetooth îmbunătățită în această iarnă.

 

Preț și disponibilitate  

 

Versiunea LinkBuds S „Earth Blue” va avea un preț de aproximativ de 899 lei, urmând să fie disponibile în Europa începând cu luna noiembrie 2022.

Despre Sony Corporation

Sony Corporation este o companie responsabilă pentru divizia Electronics Products & Solutions (EP&S) din cadrul Sony Group. Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin* oamenilor și comunităților din întreaga lume, prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony va crea produse și servicii în zone precum home entertainment & sunet, imagistică și dispozitive mobile. Pentru mai multe detalii, accesați http://www.sony.net/

* Ambele cuvinte sunt japoneze, Kando înseamnă emoție, iar Anshin are numeroase semnificații, cum ar fi liniștea sufletească, liniște, fiabilitate și încredere.

Perspectivele economice pentru 2023 mobilizează candidații tineri – aproape 600.000 de aplicări pe categoria de vârstă 18-24 de ani au fost înregistrate de la începutul lui septembrie și până acum

București, 26 octombrie 2022: Candidații din categoria de vârstă 18-24 de ani au înregistrat aproape 600.000 de aplicări din luna septembrie și până acum, fiind segmentul cu cea mai importantă creștere de anul acesta și cu premise reale de a-i ajunge din urmă pe cei cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, care, în mod tradițional, sunt candidații ce adună cel mai mare număr de aplicări, de la o lună la alta. Cu 318.000 de aplicări, septembrie a marcat vârful anului de până acum pentru candidații aflați la început de carieră.

„Începe să devină tot mai fină diferența dintre cele mai active două categorii de vârstă – 25-35 și 18-24 de ani. Primii au fost dintotdeauna cei mai activi în materie de aplicări, situație absolut firească, explicabilă prin faptul că se află în plin apogeu profesional, au experiență, dar încă sunt într-un punct în care vor să crească, sunt permanent în căutare de opțiuni mai bune pe piața muncii și sunt, totodată, și foarte atrăgători pentru recrutori. Prin urmare, sunt și căutați. În ceea ce-i privește pe cei mai tineri decât ei, vedem de aproximativ doi ani de zile o schimbare profundă de mentalitate și de abordare a ideii de carieră. Sunt mult mai atenți la semnalele pe care le transmite piața și la ce se întâmplă în economie și decid, prin urmare, să nu mai amâne foarte mult momentul primei angajări. De aceea, perspectivele economice nu foarte încurajatoare pentru anul viitor îi fac, iată, să aplice intensiv, mai cu seamă că numărul de joburi entry level a fost, de asemenea, în creștere în 2022”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (septembrie – octombrie), numărul de aplicări aferente acestui segment de vârstă este cu aproape 20% mai mare.

Mai mult de 20.000 de joburi entry level sunt disponibile pe eJobs.ro, iar atenția candidaților tineri se îndreaptă în special către acele domenii care fie au un număr mare de poziții deschise și care permit specializarea la locul de muncă, fie către sectoarele care vin cu promisiunea unui salariu mare încă de la început. Astfel, cele mai căutate industrii sunt retailul, call center / BPO, IT / Telecom, servicii și advertising / marketing / PR. „Cu excepția IT-ului, toate aceste domenii sunt extrem de accesibile indiferent de pregătirea academică a candidaților. De altfel, este bine știut faptul că în România există un nivel foarte scăzut de compatibilitate între studiile urmate și jobul ales. Sunt mulți studenți care se răzgândesc pe parcursul anilor de facultate și decid să facă o formă de reconversie pentru că știu că există programe oferite de companii care le permit să învețe de la zero un job nou fără să aibă și un bagaj teoretic în spate”, explică Bogdan Badea.

Este, totodată, și categoria care manifestă cel mai ridicat interes față de joburile remote și cel mai scăzut față de locurile de muncă din afara țării. Din numărul total de aplicări aferente ultimei luni, 18% sunt pentru joburile ce pot fi făcute exclusiv de acasă și 1,3% pentru cele din străinătate. Cu cât crește vârsta candidaților, cu atât scade apetitul pentru munca remote. Spre exemplu, cei cu vârste cuprinse între 36 și 45 de ani au 10% dintre aplicări direcționate către locurile de muncă de acasă, iar cei din segmentul 45+ au 5,6%.

Lunar, pe eJobs.ro sunt înregistrate peste 1 milion de aplicări, atât pentru joburile din România, cât și pentru cele din străinătate. Dintre acestea, aproximativ 300.000 aparțin tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 de ani. Aproape jumătate vin din București și sunt urmați de cei din Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov și Constanța.

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,8+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

Descoperă posibilități nelimitate cu noul motorola razr 2022

25 octombrie 2022: În calitate de pionier al telefoanelor pliabile, motivația Motorola de a explora și de a inova în materie de sisteme pliabile continuă. Motorola reușește să depășească limitele telefoanelor pliabile și prezintă următoarea generație de razr – motorola razr 2022, un dispozitiv regândit pentru a depăși limitele și pentru a oferi noi posibilități de utilizare.

De la design până la experiența ușoară de utilizare, motorola razr 2022 stabilește un nou standard pentru era telefoanelor pliabile. Acest dispozitiv este evoluția de la generațiile anterioare care construiește și îmbunătățește caracteristicile importante, dezvoltate pe baza cerințelor și nevoilor consumatorilor – inclusiv cea mai avansată cameră foto într-un telefon flip1, o baterie mai puternică și un display impresionant.

Design iconic, modernizat pentru divertisment și productivitate maximă

Razr 2022 are un design minimalist, compact, mat și elegant. Are două inferfețe, ambele oferind o experiență de utilizare îmbuntățită. Ecranul interactiv Quick View de 2,7 inci menține utilizatorul conectat, astfel încât să poată vizualiza notificări, să citească și să trimită mesaje, să realizeze fotografii, să efectueze plăți și multe altele, totul fără a fi nevoie să deschidă telefonul.

Cu noul razr 2022, utilizatorii vor avea parte de un afișaj de 6,7 inci FHD+ P-OLED cu un refresh rate de până la 144 Hz. Cu tehnologia P-OLED, ecranul oferă peste un miliard de nuanțe, de la cel mai intens negru la cele mai bogate și mai vibrante culori. În plus, cu certificarea HDR10+ și 100% din gama de culori DCI-P3, razr oferă un afișaj care îndeplinește standardele cinematografice de acuratețe, făcându-l să fie perfect pentru divertisment.

Utilizatorii pot profita la maximum de aceste două ecrane, se vor putea juca sau realiza activități hands free. Acest lucru se datorează balamalei regândite ce poate ține dispozitivul deschis în Flex astfel încât să poată rămâne fixat în mai multe unghiuri.

După ce ai deschis dispozitivul razr, poți folosi funcția de ecran divizat ce poate afișa mai multe aplicații deschise. Astfel, vei putea urmări un videoclip și trimite mesaje text în timp ce pregătești cina sau realizezi apeluri video.

 

Camere flagship într-un telefon flip

 

Când vine vorba de cea mai avansată cameră foto integrată într-un telefon cu clapetă1, rezoluția înaltă este doar începutul. Senzorul camerei principale de 50 MP cu tehnologie Ultra Pixeli oferă o sensibilitate de 4 ori mai bună la lumină scăzută pentru fotografii mai clare.

Folosind Instant All-Pixel Focus, utilizatorii vor putea fotografia cu mai mulți pixeli de focalizare pentru performanțe mai bune, chiar și în condiții de lumină slabă.

Noul device îți permite să surprinzi mai mult în fotografiile tale datorită funcției ultra-wide de 13 MP, în timp ce senzorul de vedere macro permite o încadrare de 4x mai mare sau chiar o apropiere de subiect de până la 3,5x față de obiectivele standard, pentru a surprinde până și cele mai mici detalii.

Razr 2022 oferă videoclipuri la o calitate impresionantă, având peste un miliard de nuanțe care îndeplinesc standardele stricte HDR10+ pentru acuratețea culorilor, a luminozității și a contrastului. Acesta înregistrează videoclipuri cinematografice 8K, obținând peste 33 de milioane de pixeli de rezoluție, cea mai mare cantitate de pixeli posibilă pe un smartphone astăzi.

Cu ecranul Quick View, vor putea fi folosite toate aceste camere pentru a surprinde cele mai surprinzătoare selfie-uri. Pe un ecran mai mare, va putea fi utilizată camera de 32 MP – cea mai înaltă rezoluție a camerei frontale dintr-un telefon flip – pentru selfie-uri și apeluri video.

 

Lider în industrie: performanță și baterie pentru întreaga zi

Pentru a se asigura că razr 2022 ține pasul cu nevoile consumatorilor, Motorola a echipat acest dispozitiv cu cea mai avansată platformă mobilă Snapdragon® pe un telefon flip. Snapdragon 8+ Gen 1 este cel mai rapid și mai puternic procesor Qualcomm de până acum, ceea ce face ca telefonul să funcționeze fără probleme, iar experiența de utilizare să fie semnificativ îmbunătățită, fără a compromite durata de viață a bateriei.

Procesorul puternic permite conexiuni 5G mai rapide, funcții Snapdragon Elite Gaming și camere de calitate profesională. Astfel, utilizatorii vor putea experimenta funcții de ultimă generație pentru performanță crescută, cum ar fi AI avansată și refresh rate-uri extrem de rapide.

În plus, noul device vine cu o baterie rezistentă, care este de 1,25 ori mai mare decât generația anterioară, cu o capacitate de încărcare de două ori mai rapidă cu TurboPower™ de 30 W și care oferă ore întregi de autonomie în doar câteva minute de încărcare.2

 

 

Sunet spațial în fiecare setare

Sunetul Dolby Atmos® oferă o experiență de divertisment captivantă și îmbunătățită, indiferent dacă sunt utilizate căștile sau difuzoarele stereo ale telefonului. Pentru înregistrări și apeluri vocale, poate fi utilizat primul microfon cu matrice triplă3 disponibil pe un telefon pliabil, care oferă un sunet perfect, consistent și cu o claritate mare.

Performanțele telefonului pe un ecran mare

Motorola razr 2022 este complet echipat cu funcțiile Ready For – afișajul Quick View și noul design al balamalei, care permit descoperirea potențialului dispozitivului fără ca acesta să fie deschis. De exemplu, utilizatorii pot folosi dispozitivul razr ca mouse sau trackpad wireless în timp ce își mută jocurile de pe mobil pe ecranul mare sau pur și simplu pot plia razr în Tripod View și vor putea arăta excelent pe camera web.

 

Disponibilitatea produsului

Motorola razr 2022 este disponibil în România la un preț recomandat de 5999 ron,  la partenerii Altex, Digi și Emag.

Disclaimer legal

Anumite caracteristici, funcționalități și specificații ale produsului pot depinde de rețea și pot fi supuse unor termeni, condiții și taxe suplimentare. Toate pot fi modificate fără notificare. MOTOROLA, sigla M stilizată, MOTO și familia de mărci MOTO sunt branduri comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Fabricat sub licență Dolby Laboratories. Dolby, Dolby Atmos și simbolul dublu-D sunt mărci comerciale înregistrate ale Dolby Laboratories. Snapdragon și Snapdragon Elite Gaming sunt produse ale Qualcomm Technologies, Inc. și/sau ale subsidiarelor sale. Snapdragon și Snapdragon Elite Gaming sunt mărci comerciale sau mărci comerciale înregistrate ale Qualcomm Incorporated. Android este o marcă comercială a Google LLC. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor respectivi. © 2022 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.

  1. Pe baza următoarei combinații de caracteristici unice care nu se găsesc în alte telefoane verticale flip: dimensiune mare a senzorului (1/1,5”), dimensiune mare Ultra Pixel (2,0um), deschidere largă (f/1,8), rezoluție ultra (50MP), stabilizare optică a imaginii (OIS) și focalizare instantanee pe toți pixelii.
  2. Toate afirmațiile privind durata de viață a bateriei sunt aproximative și se bazează pe utilizatorul mediu testat într-un profil de utilizare mixtă (care include atât utilizarea cât și timpul de așteptare) în condiții optime de rețea. Performanța reală a bateriei variază și depinde de mulți factori, inclusiv puterea semnalului, setările rețelei și ale dispozitivului, temperatura, starea bateriei și modelele de utilizare. Bateria trebuie să fie substanțial epuizată; rata de încărcare încetinește pe măsură ce încărcarea progresează. Încărcătorul se vinde separat pe unele piețe.
  3. Primul telefon pliabil cu un al treilea microfon pentru o experiență audio îmbunătățită și o calitate mai clară a vocii în comparație cu telefoanele pliabile cu 2 sau mai puține microfoane.

Despre Lenovo & Motorola

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o companie Fortune Global 500 cu venituri de 70 de miliarde de dolari, care deservește clienții din 180 de piețe din întreaga lume. Concentrați pe o viziune îndrăzneață de a oferi o tehnologie mai inteligentă, dezvoltăm tehnologii care schimbă lumea, care alimentează (prin smartphone-uri și infrastructură) și împuternicesc (prin soluții, servicii și software) milioane de clienți în fiecare zi și împreună creează un mediu mai incluziv, mai demn de încredere. și societate digitală durabilă pentru toată lumea, de pretutindeni. Motorola Mobility LLC a fost achiziționată de Lenovo Group Holdings în 2014. Motorola Mobility este o subsidiară deținută în totalitate de Lenovo și este responsabilă de proiectarea și fabricarea tuturor telefoanelor și soluțiilor mobile marca Moto și Motorola. Pentru a afla mai multe, vizitați https://www.lenovo.com și citiți despre cele mai recente știri prin StoryHub și Motorola Global Blog.

realme anunţă în România modelul C33

București, România – 25 octombrie 2022 –realme, producătorul de smartphone-uri și produse AIoT cu cea mai rapidă creștere în 2021, anunță pe plan local lansarea telefonului realme C33, un model puternic din seria C, cu o autonomie foarte mare, o cameră foto avansată de 50MP și posibilitatea de a extinde memoria cu ajutorul unui card microSD.

Seria C de la realme continuă să evolueze, oferind cele mai bune prețuri pentru tehnologiile integrate. Noul realme C33 este un telefon care pune accentul pe design, autonomie și cameră foto, având culori deosebite, o baterie de 5000mAh și o cameră principala de 50MP.

realme C33 este disponibil în trei culori unice: Sandy Gold, Aqua Blue și Night Sea. Toate trei oferă pe partea din spate o suprafață plăcută la atingere, dar și un aspect unic și modern. Greutatea este de 187 de grame, iar grosimea de 8.3mm, fiind ușor de utilizat și manevrat cu o singură mână.

Ecranul lui realme C33 dispune de o diagonală generoasă de 6.5 inch și rezoluție 720 x 1600 pixeli. Panoul IPS cu 400nits luminozitate oferă o experienţă de utilizare bună chiar și în condiții de luminozitate ridicată, cum ar fi o zi pe o plajă însorită sau într-o cameră foarte bine iluminată. În plus, datorita tehnologiei IPS a ecranului, filmele și fotografiile vor fi redate într-un mod cât mai natural.

Platforma Unisoc Tiger T612 este creierul telefonului, oferind un procesor cu opt nuclee împărțite pe categorii: 2x Cortex A75 la 1.8GHz, 6x Cortex A55 la 1.8GHz. Pe partea de GPU este oferit procesorul grafic Mali G57. La toate acestea se adaugă memoria RAM de 3GB sau 4GB în funcție de model, iar stocarea se realizează pe memoria integrată de tip UFS 2.2 de 32GB, 64GB sau 128GB în funcție de modelul ales, suplimentar putând să se extindă printr-un card microSD.

Camera foto principală este de 50MP cu PDAF, capabilă să realizeze fotografii în toate condițiile. Este ajutată de un senzor de 0.3MP pentru profunzime cu f/2.8, care își va face simțită prezența la fotografiile realizate în mod Portrait, blurând fundalul. De asemenea, pentru fotografiea selfie este disponibilă o camera de 5MP cu f/2.2, lentilă de 27mm, funcție HDR și filmare 720p la 30FPS.

Conectica este asigurată de un port micro USB 2.0, Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth 5.0, GPS și un senzor de amprentă integrat pe butonul de power de pe lateralul telefonului.

Telefonul este deja disponibil în magazinele partenere.

Intraprenoriatul: oportunitate pentru cei 36% dintre tinerii care vor sa fie antreprenori in viitor

In Romania, 54% dintre tineri vor sa porneasca o afacere conform studiului Insights PulseZ 2022, dintre care 36% se uita la aceasta optiune cu un orizont pe termen lung, de peste un an. Intraprenoriatul este o oportunitate pentru acesti tineri care gandesc si actioneaza ca niste antreprenori si vor sa se implice in deciziile si operatiunile antreprenoriale ale firmei.

Bucuresti, 25 October 2022 – Programul VSFA (Vreau Sa Fiu Antreprenor) al Romanian Business Leaders anunta un nou eveniment inedit, pe data de 1 noiembrie, unde antreprenori si intraprenori vor participa la o discutie ampla despre cum a aratat cariera lor, ce provocari au intampinat si care au fost secretele succesului de astazi. Evenimentul este dedicat tinerilor care isi doresc sa inteleaga mai bine, direct de la antreprenori si intraprenori sau oameni care gestioneaza echipe de intraprenori, ce presupune fiecare optiune de cariera si cum pot face o alegere informata asupra directiei de dezvoltare a carierei lor.

Ce este intraprenoriatul?

Potrivit organizatorilor evenimentului „Fata in Fata: Antreprenori & Intraprenori”, intraprenoriatul este o oportunitate, atat pentru angajatii actuali, cat si pentru tineri, ca viitori angajati, de a se implica mai mult in proiectele din interiorul companiei. Este o modalitate prin care angajatii pot fi proactivi, inovativi si isi asuma riscuri in interiorul unei companii.

Acest trend a devenit popular datorita flexibilitatii si recompenselor pe care angajatul le poate obtine, atunci cand se implica mai mult in proiectele si deciziile companiei. Astfel, angajatii isi pot utiliza spiritul antreprenorial, in timp ce compania continua sa creasca alaturi de realizarile angajatilor sai.

Evenimentul va avea loc pe 1 noiembrie si se va desfasura in format hibrid, unde vom astepta 130 de participanti fizic si multi altii in format online. Suntem nerabdatori sa aflam parerile antreprenorilor si intraprenorilor despre cum vad ei antreprenoriatul si intraprenoriatul, si sa ii sprijinim pe tineri sa descopere mai multe despre ce li se potriveste – antreprenoriat sau intraprenoriat. Stim ca sunt peste 36% dintre tineri care vor sa porneasca un business, insa nu in urmatorul an, si intraprenoriatul poate fi solutia pentru ca ei sa isi cultive spiritul antreprenorial.”, a declarat Alin-Claudiu Apostu, Project Manager pentru Vreau sa fiu antreprenor & Insights.

Pana acum, in echipa antreprenorilor s-au alaturat:

  • Dragos Petrescu– fondator City Grill, cel mai mare lant romanesc de restaurante, si investitor la Imperiul Leilor;
  • Iulian Stanciu– Presedinte Executiv eMAG, cea mai relevanta platforma de comert electronic din Europa de Sud-Est;
  • Radu Savopol– cofondator 5 to go, cea mai mare retea de cafenele din Europa de Sud-Est;
  • Lucia Costea– cofondator si CEO al Secom Healthcare Group, lider de autoritate pe piata de suplimente alimentare din Romania.

Pe de alta parte, in echipa intraprenorilor, pana acum au fost anuntati:

  • Ömer Tetik– CEO Banca Transilvania, cea mai mare banca din Europa de Sud-Est;
  • Elisabeta Moraru– Country Manager Google Romania, compania din spatele celui mai utilizat motor de cautare la nivel mondial;
  • Cosmina Marinescu– CEO si mentor KRUK Romania, liderul pietei de management al datoriilor si responsabilitate financiara;
  • Catalin Priscornita– fondator si CEO Blitz, compania cu cea mai mare dezvoltare nationala din ultimii ani si cel mai cunosc brand romanesc din imobiliare.

In cadrul evenimentului fiecare va veni cu perspectiva proprie, atat pozitiva, cat si negativa cu privire la intraprenoriat sau antreprenoriat. La sfarsitul acestor runde in care invitatii isi prezinta experientele personale, participantii pot pune intrebari sau isi pot impartasi propriile pareri.

Alaturi de invitati si alti participanti, tinerii au si oportunitatea de networking offline si online la finalul evenimentului.

Tinerii si persoanele care doresc sa participe fizic sau online la acest eveniment se pot inscrie accesand link-ul: https://event.vsfa.ro.

Evenimentul este realizat cu sustinerea partenerilor: Banca Transilvania, KRUK Romania si Blitz. Parteneri media: HotNews, AGERPRES, Curs de Guvernare, IQads, Revista Cariere, Adservio, Jurnalul de Afaceri, New Money, Economistul, Romania Durabila, Club Economic. Partener pe partea de comunicare este First PR Agency, iar pentru monitorizarea presei: Klarmedia.

„Vreau sa fiu Antreprenor” (VSFA) este un program national, lansat in 2013, parte a organizatiei Romanian Business Leaders (RBL), care promoveaza gandirea si actiunea antreprenoriala in randul tinerilor din Romania.

VSFA in cifre

5 proiecte (Vreau sa fiu AntreprenorInsights – unul dintre primele 10 programe globale pentru dezvoltarea unui ecosistem de inovatie (ITU, 2019), Tinerii in Arena – initiativa europeana a anului pentru capacitarea tinerilor (Emerging Europe, 2022),

Studiul PuseZ si Highflyers) care au influentat vietile a peste 35.000 tineri, au condus la dezvoltarea a peste 70 de afaceri pornite de tineri si au sprijinit peste 15 companii romanesti. Mai multe pe vsfa.ro.

Fundatia Romanian Business Leaders este vocea si vehiculul de actiune al liderilor din mediul privat de business pentru constructia unei Romanii in care generatiile viitoare sa isi doreasca sa traiasca. Misiunea RBL este ca Romania sa devina o tara mai buna pentru afacerile responsabile si, in felul acesta, pentru toti romanii. Proiectele fundatiei se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le considera importante pentru schimbarea si dezvoltarea societatii: antreprenoriat, educatie si buna guvernare. Mai multe pe www.rbls.ro.

Memoriile ADATA și XPG suportă cele mai noi platforme Intel Z790

XPG lansează noua serie de memorii LANCER DDR5 cu frecvență ridicată pentru a îmbrățișa

era DDR5.

XPG, furnizor de sisteme, componente și periferice pentru gameri, profesioniști Esports și pasionați de tehnologie, anunță astăzi faptul că întreaga gamă de module DRAM de la ADATA și XPG este compatibilă cu cele mai recente platforme Intel Z790, asigurând stabilitate și performanță optime. În plus, XPG a anunțat și lansarea noii serii de memorii DDR5 XPG LANCER 7200, inclusiv LANCER RGB MERA Limited Edition și LANCER RGB ROG Certified Edition, pentru a oferi mai multe kituri de memorie DDR5 de înaltă frecvență pentru următoarea generație de jocuri.

XPG LANCER DDR5 atinge viteze de până la 7200 MT/s

Memoriile XPG LANCER 7200 DDR5 dispun de cipuri Hynix A-die pentru un overclocking facil. Acest lucru permite jucătorilor să își overclockeze sistemele la viteze mai mari, rapid și ușor. Seria LANCER 7200 este disponibilă în variante cu sau fără iluminare RGB. De asemenea, noile produse vin cu două opțiuni de culoare a radiatorului pentru a satisface diferite preferințe estetice, inclusiv Midnight Black și Snow White. Profitând de lansarea de către Intel a celei mai recente familii de procesoare Intel® Core™ din generația a 13-a, XPG a luat inițiativa de a lansa XPG LANCER DDR5 7200 pentru a face upgrade cu plăcile de bază Z790, care se estimează că vor fi disponibile pe piață începând din luna noiembrie.

Jocuri de mare viteză cu ambasadorul mărcii XPG, MERA

XPG a lansat și ediția limitată LANCER 7200 DDR5 RGB MERA. Acest modul prezintă ambasadorul mărcii XPG, Mera, pe designul unic al radiatorului. Acesta este disponibil în capacități de până la 16GB și este disponibil în opțiuni cu canal dublu. Mai mult, ediția limitată MERA vine cu LED-uri ARGB, pentru un plus de valoare estetică. Bucurați-vă de performanța superioară a memoriei DDR5 și de RGB personalizabil împreună cu gamerul vostru preferat.

Overclocking ROG cu XPG

XPG și Republic of Gamers (ROG) au făcut echipă pentru a oferi utilizatorilor ROG cea mai bună experiență DDR5. Modulul de memorie XPG LANCER RGB ROG CERTIFIED 6400 a fost supus unor teste extinse de către ROG pentru compatibilitatea cu plăcile de bază ROG Intel® DDR5 din seria ROG. Acest lucru înseamnă că utilizatorii ROG se pot bucura de performanțe garantate de overclocking la niveluri de optimizare cu care alte unități DRAM pur și simplu nu pot concura. Odată ce modul “ROG Certified” a fost activat în BIOS, care poate fi operat la viteze de până la 6600 MT/s cu ajutorul funcției de overclocking cu un singur click, utilizatorii se pot bucura de o experiență de joc îmbunătățită. LANCER RGB ROG CERTIFIED 6400 este așteptat să fie disponibil la nivel global în luna noiembrie.

Mai multe detalii despre produse:

LANCER RGB DDR5: www.xpg.com/en/xpg/DRAM-modules-LANCER-RGB-DDR5

LANCER DDR5: www.xpg.com/en/xpg/DRAM-modules-LANCER-DDR5

LANCER RGB MERA EDITION DDR5: https://www.xpg.com/en/xpg/dram-modules-lancer-rgb-mera-edition-ddr5

LANCER RGB ROG CERTIFICAT DDR5: https://www.xpg.com/en/xpg/dram-modules-lancer-rgb-rog-certified-ddr5

###

Despre XPG – XTREME PERFORMANCE GEAR

XPG (XTREME PERFORMANCE GEAR) este un brand înființat de ADATA pentru a oferi produse de înaltă performanță pentru gameri, profesioniști din domeniul sporturilor electronice și entuziaști din domeniul tehnologiei. Ne-am angajat să dezvoltăm produse care să ofere performanțe extreme și, prin urmare, lucrăm îndeaproape cu comunitatea de jocuri și esports pentru a obține informații despre nevoile reale ale utilizatorilor. Oferim o gamă completă de produse, de la sisteme, componente, periferice și dispozitive, și le creăm având în vedere cele mai înalte standarde de stabilitate, fiabilitate și performanță. De asemenea, dezvoltăm produse cu design pur și simplu cool, care ne-au adus mai multe premii internaționale prestigioase, cum ar fi iF Design și Good Design. Dincolo de produse, jucăm un rol activ în sponsorizarea și susținerea evenimentelor și echipelor esports la nivel global pentru a realiza experiențe de joc extreme la cele mai înalte niveluri.

Sezamo a livrat peste 25.000 de comenzi în perioada de testare

București, 25 octombrie 2022 – Supermarketul online Sezamo, parte a „unicornului” ceh Rohlik, a livrat în perioada de testare peste 25.000 de comenzi primite de la 8.000 de clienți și a fost construit pe baza feedbackului de la aceștia. Compania a colectat feedback de la clienți în mai multe etape de testare, atât intern, de la angajați, friends & family, cât și extern, într-o perioadă cumulată de șase luni.

Printre cererile clienților se numără interesul față de produse locale, în special fructe, legume, carne și lactate, produse din categorii speciale, precum cele ECO, fără zahăr sau fără gluten, dar și branduri de larg consum. Astfel, Sezamo a adăugat peste 2.500 de produse noi în ofertă, atât de la producători locali, precum cafea de la Guido și carne de la VacaMuuu, cât și produse de tip supermarket.

Tot în baza feedbackului, compania a introdus pe lângă livrarea standard și un serviciu unic în România – intervale de livrare de 15 minute, a extins zona de livrare cu 20 de localități din județul Ilfov și a introdus o nouă categorie dedicată veganilor, care conține peste 300 de produse alternative la carne și lactate.

„Sezamo este o companie, spunem noi, „customer obsessed”, astfel că este extrem de important pentru noi să adaptăm serviciile la nevoile românilor și să le oferim produse de cea mai înaltă calitate, motiv pentru care am transformat clienții într-un factor de decizie. Astfel, Sezamo este, din câte știm noi, primul business din România care se customizează în funcție de feedbackul primit de la clienți. Clienții noștri ne-au oferit feedback deosebit de util, care ne-a ajutat să îmbunătățim toate aspectele businessului nostru”, a declarat Tomáš Chadzivasilis, CEO Sezamo România.

Intervalul de livrare de 15 minute a fost adoptat de peste 35% dintre clienți, care preferă să știe un moment mai clar al venirii curierului, astfel încât să economisească timp, în timp ce extinderea zonei de livrare a dus la acoperirea unui total de 85 de localități din județul Ilfov.

Una dintre ideile extrem de bine primite a fost introducerea în ofertă a pungii cu fructe și legume „Salvează-mă”, care include o selecție de diferite tipuri de fructe și legume, ce variază zilnic, în funcție de stocuri. Aceasta costă 11,99 lei, cântărește minimum 3 kg și conține produse aproape de data de expirare, cu mici imperfecțiuni sau foarte coapte, fără a fi însă deteriorate.

„Suntem aici pentru a oferi clienților un sortiment extraordinar de produse care să acopere nevoile săptămânale și servicii excelente. Sezamo își dorește să accelereze trecerea din offline în online și în zona de groceries și să ajute milioane de oameni să trăiască o viață mai bună și mai sănătoasă. Ne bucură faptul că peste 8.000 de oameni au comandat în perioada de testare, dornici să încerce serviciile Sezamo”, a spus Radu Meteș, CMO Sezamo România.

Sezamo oferă o selecție grozavă de peste 10.000 de produse proaspete direct de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar și cele mai populare branduri de tip supermarket, toate într-un singur loc, depășind oferta unui supermarket obișnuit. Comanda este livrată în 3 ore sau la ora programată, cu un serviciu unic în România – intervalul de livrare de 15 minute. În plus, compania oferă garanția „Banii înapoi garantat” instant pentru eventualitatea în care clientul nu este mulțumit de un produs, fără întrebări suplimentare.

Toate produsele comandate sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m2 situat în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, care permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurile de energie.

Despre Sezamo

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, una dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik se lansează în România în 2022, sub brandul Sezamo. Implementând tehnologie și logistică de vârf la nivel mondial pentru a livra o gamă largă de produse de calitate (10000 SKU+), Sezamo oferă o fereastră de livrare de 15 minute, cu livrare în 3 ore de la plasarea comenzii sau livrare programată.

Fiind o companie de tehnologie, Sezamo este data-driven. Deținând operațiunile end-to-end, inclusiv toată tehnologia din interior, clienților li se oferă o experiență superioară de cumpărături, livrarea celor mai proaspete alimente de la fermieri și artizani locali, precum și o selecție largă de produse tip supermarket sau produse sub propria etichetă. Compania este dinamică și în creștere rapidă, obținând statutul de unicorn în 2021. Cifra de afaceri a grupului a depășit 500 de milioane EUR în 2021.

Pentru mai multe informații, vizitați www.sezamo.ro