„Plantați în amintire”, primul parc de mesteceni amenajat în memoria celor dragi, a fost inaugurat

Asociația Zi de Bine anunță amenajarea a încă două astfel de parcuri în 2023, în București și Oradea

 

București, 29 noiembrie 2022: Asociația Zi de Bine a inaugurat proiectul „Plantați în amintire”, primul parc de mesteceni amenajat în memoria celor dragi. Parcul se află în Lugoj, județul Timiș și se întinde pe o suprafață de 6.000 mp, pus la dispoziție de Primăria Lugoj, unde au fost plantați 100 de copaci. Fiecare copac plantat are atașat un cod QR care duce către poveștile celor pe care i-am pierdut. Poveștile pot fi citite aici: https://plantatiinamintire.ro/stories.

La inaugurare au participat zeci de lugojeni dar și persoane din București, Brașov sau Prahova care au rezervat un copac, venite special pentru a prinde plăcuța memorială pe mesteacănul-poveste.

Partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank, au oferit 65.000 de euro pentru acest proiect.

Asociația Zi de Bine x Plantați în amintire (3)

Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine, continuă proiectul și anunță amenajarea a încă două astfel de parcuri în anul 2023, pentru care au semnat deja acordurile de parteneriat cu Primăria Sectorului 6 și Primăria Oradea.  

„Plantați în amintire este un proiect la care visăm de mai bine de trei ani. Să-i vedem pe oameni îmbrățișându-și copacii sau așezându-se pur și simplu pe o bancă cu ochii la mestecenii-viață, a fost foarte emoționant și ne-a făcut să înțelegem încă o dată necesitatea unui astfel de proiect, care îmbină atât de frumos cel puțin trei elemente – doliul, mediul și comunitatea. Acesta este și motivul pentru care vom duce ideea mai departe și căutăm partenerii instituționali potriviți și sprijinul financiar necesar pentru a face, în următorii 10 ani, un astfel de parc în fiecare județ din țară”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Asociația Zi de Bine x Plantați în amintire (2)

Doliul, una dintre cele mai intime, mai profunde și mai dureroase experiențe umane, rămâne printre temele abordate de Asociația Zi de BINE, inclusiv prin întâlniri dedicate celor care au trecut printr-o astfel de traumă. Primul grup de suport va avea loc în 9 decembrie, între orele 18:00-20:00, la Centrul Comunitar Zi de BINE din Str. Uranus, nr. 150, et. 1, sector 5, București. Cei care doresc să participe la această întâlnire sunt invitați să completeze formularul de înscriere: https://bit.ly/3OvTJKe.

Asociația Zi de Bine x Plantați în amintire (4)

Pentru susținerea proiectului „Plantați în amintire”, companiile pot direcționa 20% din impozitul pe venit, completând contractul de sponsorizare: Zi de bine !

De asemenea, companiile care nu au redirecționat cei 20% din impozitul pe anul 2021 au ocazia de a  transfera suma până pe 25 decembrie, completând formularul 177 disponibil pe site-ul ANAF.

Asociația Zi de Bine x Plantați în amintire

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.

Asociația Zi de Bine x Plantați în amintire (5)

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *