Partenerii români ai Fujitsu au câștigat 3 dintre cele mai importante 10 premii pentru activitatea desfășurată în 2022-2023, într-o regiune cu 13 țări. Dataware Consulting, un integrator cu o cifră de afaceri de peste 68 milioane de lei în 2022, a devenit “Fujitsu Partner of the Year”, dar și unul dintre cei mai buni integratori pentru tehnologiile “Fujitsu și VMware”, în timp ce Ingram Micro Distribution Romania a fost numită “Distributor of the Year”. Premiile se bazează pe rezultate concrete de vânzări, iar veniturile generate de cele două companii românești au fost cele mai mari din regiunea din care face parte România, regiune care include tarile din Balcani, Ungaria și Cehia.
Pentru partenerii Fujitsu din România, creșterea veniturilor din anul fiscal precedent a fost generată de numărul mare de proiecte de infrastructură IT convergentă, care integrează într-un singur sistem: servere, stocare, rețea, virtualizare și management. Astfel de sisteme IT complexe sunt utilizate pentru rularea optimă a soluțiilor SAP, inclusiv SAP HANA, în mediul privat, dar și pentru susținerea transformării digitale în administrația publică centrală și locală.
“Rezultatele performante obținute de partenerii Fujitsu reflectă direcția în care merge România în eforturile de digitalizare. Nu putem vorbi despre cloud și digitalizare fără o infrastructură IT complexă care să asigure nivelul dorit de performanță, disponibilitate și continuitate operațională. Partenerii noștri au sesizat această oportunitate și au demonstrat un angajament ferm față de inovație, calitate și satisfacția clienților, consolidând astfel poziția Fujitsu ca lider global în tehnologie. Cele trei premii reprezintă recunoașterea și recompensarea excelenței în furnizarea de servicii și soluții de top în cadrul ecosistemului Fujitsu,” afirmă Răzvan Dobrescu, Country Lead & Channel Sales Manager.
Distincțiile obținute de Dataware Consulting și Ingram Micro Distribution Romania arată tendința ascendentă pe care o are piața locală IT și avansul proiectelor de digitalizare. Aceste rezultate se corelează, de altfel, cu datele sintetizate de ANIS (Asociaţia Patronala a Industriei de Software si Servicii) și care arată că piața locala a depășit 9 miliarde euro în 2022, cu o rată anuală de creștere de 15-17%, de trei ori mai mare decât creșterea economică națională.
”Fujitsu este un partener strategic pentru Dataware, iar acestă relație ne permite să avem acces timpuriu la cele mai avansate tehnologii de infrastructură. Mai mult, echipa noastră are atât experiența cât și certificările profesionale necesare derulării unor proiecte IT de mare complexitate. Titlul de Fujitsu Partner of the Year ne onorează și ne obligă să obținem rezultate similare și pe viitor” afirmă Constantin Savu, director executiv Dataware Consulting.
Premiul acordat partenerului Ingram Micro Distribution Romania a fost cel de Distributor of the Year 2022 și recunoașterea unor performanțe remarcabile în susținerea întregului ecosistem de parteneri ai Fujitsu, cu servicii logistice, financiare si de suport. Compania a câștigat astfel o poziție importanta ca un partener de încredere și valoros pentru Fujitsu și clienții din Romania.
”Avem o relație de calitate cu Fujitsu în Romania. Rolul unui distribuitor este complex si implică multiple competențe de natură tehnică și logistică. Împreună cu echipa locală a Fujitsu ne-am mobilizat exemplar pentru a livra către clienții si beneficiarii finali soluții tehnologice superioare care sa-i ajute în atingerea obiectivelor de business”, afirmă Petri Ticlete, Business Unit Manager în cadrul Ingram Micro Distribution SRL.
Tendinta de crestere a investițiilor în infrastructură IT se va păstra pe termen lung, fiind alimentată pe de o parte de bugetele disponibile prin PNRR, iar pe de alta de dorința României de a recupera decalajul de digitalizare față de alte țări europene. Conform datelor publicate de IDC la începutul anului 2023, cheltuielile cu IT-ul vor creste în Europa cu o medie anuală de 5.4% , pana cel puțin în 2027.