Frigiderul Bespoke 4-Door Flex™ 2024 cu AI Family Hub™+, dotat cu AI Vision Inside, și plita Anyplace Induction se conectează la serviciul Samsung Food susținut de inteligența artificială, formând astfel un ecosistem complet
București, România – 28 decembrie 2023 – Samsung Electronics va prezenta la CES® 2024 cele mai noi produse, aplicații și funcționalități de bucătărie, ajutate de inteligența artificială și susținute de conectivitatea SmartThings. Noile electrocasnice sunt concepute pentru a crea un ecosistem complet, menit să le ofere oamenilor nu doar mâncăruri delicioase și atent preparate, ci și o experiență de gătit mai bună.
Produsele și funcționalitățile remarcabile din această linie includ frigiderul Bespoke 4-Door Flex™ 2024 cu AI Family Hub™+ (primul frigider de tip Internet of Things lansat în 2016 pentru uz casnic, echipat cu noul element AI Vision Inside), noua plită Anyplace Induction, dar și îmbunătățiri aduse serviciului Samsung Food.
,,Suntem mândri și încântați să prezentăm aceste caracteristici îmbunătățite de inteligență artificială și conectivitate, care utilizează tehnologia de ultimă oră pentru a ajuta oamenii să-și ducă experiențele culinare la un alt nivel. Este în responsabilitatea noastră să le oferim utilizatorilor avantajele ecosistemului nostru inovator prin intermediul unei game variate de dispozitive și funcționalități.”, a declarat Moohyung Lee, vicepreședinte executiv și șef al echipei Customer eXperience din cadrul Diviziei de Aparate Digitale, Samsung Electronics.
Caracteristici AI pentru idei culinare inovatoare
Pentru a facilita o experiență inedită în bucătărie, frigiderul Bespoke 4-Door Flex™ 2024 cu AI Family Hub™+ a fost dotat cu o varietate de tehnologii inovatoare. Una dintre noile sale caracteristici impresionante este AI Vision Inside, care utilizează o cameră internă inteligentă ce recunoaște obiectele care sunt plasate înăuntru sau scoase din frigider. De asemenea, acesta este echipat cu tehnologia ,,Vision AI”, care poate identifica până la 33 de articole alimentare proaspete folosind date pre-studiate în baza a aproximativ 1 milion de fotografii cu diferite feluri de mâncare. Cu lista de alimente disponibilă și editabilă pe ecranul Family Hub™+, utilizatorii pot adăuga manual informații despre data de expirare pentru produsele pe care doresc să le urmărească, iar frigiderul trimite alerte prin intermediul ecranului LCD de 32 de inch (81.2 cm) înainte ca alimentele să atingă acea dată.
Funcționalitatea ecranului aparatelor nu se oprește aici. Noua plită Anyplace Induction Cooktop și Slide-in Range de la Samsung sunt echipate fiecare cu un ecran LCD de 7 inch (17.7 cm), unde utilizatorii pot vizualiza rețetele selectate și salvate de pe Family Hub™+ pentru a-i ajuta în pregătirea mesei. În ceea ce privește gătitul, noua plită Anyplace Induction permite încălzirea eficientă și fără margini a oalelor și tigăilor pe orice parte a plitei, datorită tehnologiei sale cu bobină de inducție. Și, cu sticlă anti-zgârieturi aplicată în loc de o sticlă ceramică obișnuită, utilizatorii nu trebuie să-și facă griji cu privire la zgârierea suprafeței de inducție în timpul mutării ustensilelor de bucătărie.
În plus, aplicația Samsung Food — acum accesibilă și pe Family Hub™+, dar și pe plita Anyplace Induction și Slide-in Rage — aduce mai multe caracteristici îmbunătățite de inteligență artificială. Caracteristica de personalizare, ajutată de Food AI, permite utilizatorilor să adapteze rețetele în funcție de nevoile lor alimentare cu extra opțiuni, în comparație cu versiunea anterioară, precum dieta fără gluten, pescetarian, fără lactate etc. Noua caracteristică ,,Image-to-Recipe” folosește Vision AI pentru a recunoaște preparatele și produsele alimentare din fotografii și explorează feluri de mâncare care pot fi făcute cu acele ingrediente. În cele din urmă, funcția ce permite realizarea unui plan de mese personalizat analizează informațiile utilizatorilor conectându-se la profilurile lor din Samsung Health pentru a crea mese personalizate în funcție de nevoile lor de sănătate.
Electrocasnice și Caracteristici Conectate prin AI pentru o bucătărie inteligentă
Frigiderul 4-Door Flex™ Bespoke cu AI Family Hub™+ reflectă modul în care acest ecosistem se bazează pe caracteristicile AI și pe serviciul Samsung Food pentru a oferi o conectivitate îmbunătățită. Cu ajutorul acestora, utilizatorii își pot dezvolta obiceiuri mai sănătoase în relație cu alimentele pe care le consumă pe tot parcursul zilei și pot beneficia totodată de experiențe noi în bucătărie, inteligente și conectate.
Samsung Food se conectează și se integrează cu Samsung Health în beneficiul utilizatorilor. Serviciul utilizează informațiile despre starea de sănătate din Samsung Health pentru a sugera rețete potrivite, personalizate fiecărui utilizator în parte. Ulterior, utilizatorii pot trimite instrucțiuni de gătit pentru aceste rețete la diferitele aparate de bucătărie cu doar câteva apăsări de buton.
Funcția Tap View, care oferă un confort sporit, permite utilizatorilor să reflecte ușor ecranul smartphone-urilor Galaxy pe ecranul Family Hub™+, care oferă acces și la YouTube și TikTok pentru informații și divertisment.
Toate aceste progrese contribuie la obiectivul mai mare al Samsung de a-și extinde ecosistemul bazat pe inteligență artificială și conectivitate pentru a le oferi utilizatorilor experiențe de gătit superioare, ce pot fi realizate mai ușor, cu o investiție mai mică de timp și efort.
Disponibilitate
Utilizatorii pot vizita standul Samsung la CES® 2024 pentru a testa noile funcții bazate pe inteligență artificială și conectivitatea îmbunătățită a noilor produse de bucătărie Samsung.
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung Electronics inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai recente știri, vă rugăm să vizitați Samsung Newsroom România la news.samsung.com/ro/