Camerele de retea Axis suporta standardul IEEE 802.1AE MACsec si permit integrarea cu arhitectura de retea „zero-trust”

Axis Communications, lider in domeniul sistemelor video de retea, anunta lansarea celei mai noi versiuni a sistemului de operare Axis, AXIS OS 11.8. Acesta ofera suport conform standardului de securitate IEEE 802.1AE MACsec pentru mai mult de 200 de dispozitive de retea, inclusiv camere, interfoane si difuzoare audio.

Aceasta inovatie permite dispozitivelor sa cripteze automat datele la Nivelul 2 (legatura de date) al retelei Ethernet pentru a imbunatati interconectarea pe baza modelului zero-trust. Axis a devenit, astfel, primul producator de produse de securitate fizica care suporta standardul MACsec (Media Access Control Security).

In cazul sistemului de operare AXIS OS 11.8, protocolul MACsec (prin intermediul modului EAP-TLS/CAK dinamic) este activat in mod implicit, protejand integritatea datelor transferate intre dispozitivele Axis si comutatoarele de Ethernet compatibile cu MACsec.

MACsec protejeaza comunicatiile de date si protocoalele de retea la nivel de baza, sporind in mod semnificativ protectia impotriva atacurilor de nivel scazut.

Adoptarea standardului IEEE 802.1AE MACsec vine in completarea implementarii de catre Axis a standardului IEEE 802.1AR privind identitatea dispozitivelor securizate (DevID) si a controlului de acces la o retea IEEE 802.1X EAP-TLS. Asigurarea suportului implicit pentru toate cele trei standarde IEEE pe dispozitivele Axis permite integrarea automata, autentificarea si criptarea completa a dispozitivelor, oferindu-le profesionistilor din domeniul IT mecanisme standard pentru integrarea eficienta si sigura a dispozitivelor Axis in cadrul unei retele corporative.

„Clientii beneficiaza de functii de securitate care sunt activate in mod implicit si nu necesita o configurare prealabila. Acestea reduc complexitatea procesului de instalare, economisind timp si bani. Functiile de securitate sunt exemple excelente de zero-trust, care nu necesita o investitie de timp suplimentara din partea clientilor. In contextul convergentei sporite dintre tehnologia operationala (OT) si tehnologia informatiei (IT), aceste mecanisme de securitate standard sunt exact ceea ce isi doresc profesionistii din domeniul IT din partea produselor IoT inteligente. Iar noi satisfacem aceste nevoi in cadrul strategiei Axis pe termen lung, pentru a facilita integrarea sigura si fara contact a produselor de retea Axis in retelele zero-trust”, a declarat Andre Bastert, Manager de produs global pentru AXIS OS.

Protocolul MACsec permite interschimbarea si verificarea cheilor de criptare intre un dispozitiv si un comutator care sunt compatibile cu MACsec. Datele din fiecare cadru Ethernet sunt apoi criptate si decriptate in timp real folosind modul AES-GCM de 128 biti, care permite transferul rapid si in siguranta al datelor. Sistemul de operare AXIS OS 11.8 accepta doua moduri de securitate IEEE 802.1AE standard: CAK dinamic (EAP-TLS), care este automat si activat in mod implicit, si CAK static (cheie prepartajata) pentru configurarea manuala.

About Axis Communications

Axis ajuta la construirea unei lumi mai inteligente si mai sigure prin crearea de solutii care imbunatatesc securitatea si performanta afacerii. Ca producator de tehnologie de retea si lider in industria de profil, Axis ofera solutii in domeniul supravegherii video, controlul accesului, interfoanelor si sistemelor audio. Aceste solutii sunt puse in valoare prin adaugarea de aplicatii inteligente de analiza si sunt sustinute prin cursuri de instruire de inalta calitate.

Compania Axis are in jur de 4000 de angajati dedicati, in mai mult de 50 de tari si colaboreaza cu parteneri din domeniul tehnologiei si integrarii de sistem din intreaga lume pentru a le furniza clientilor solutii de cea mai buna calitate. Compania Axis a fost fondata in anul 1984 si are sediul in orasul Lund. Pentru mai multe informatii despre Axis, vizitati site-ul: www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *