Într-o societate în continuă mişcare, cu schimburi comerciale şi afaceri în creştere, atât în plan intern, cât şi internaţional, s-a înregistrat un avans şi în privinţa cererii de transport marfă.
Astfel, în 2011, echipa easycargo.ro a venit cu o idee inovatoare, o bursă online pentru transportul de mărfuri, facilitând legătura dintre transportatorii rutieri de marfă şi cei interesaţi să-şi transporte marfa pe teritoriul României şi în străinătate.
Easycargo.ro iese din tiparele conceptului de bursă online, oferind o platformă online de licitaţii care facilitează contactul dintre transportatori certificaţi şi persoanele fizice şi companiile în căutare de soluţii de transport.
Easycargo.ro vine în întâmpinarea celor care sunt în căutarea soluţiei optime de transport pentru marfă, prin intermediul platformei online aceştia putând găsi o gamă variată de mijloace de transport pentru marfa lor, în funcţie de tipul şi volumul de marfă, respectiv dubiţe de tonaj mic şi camioane sau trailere cu capacitate de până la 32 de tone.
Easycargo.ro pune la dispoziţia transportatorilor şi a celor care au nevoie de transport marfă un instrument uşor de utilizat, împărţit în două secţiuni dedicate înregistrării transportatorilor şi clienţilor care au marfă de transportat.
Easycargo.ro pune la dispoziţia utilizatorilor un site mobile-friendly, uşor de folosit de pe orice terminal mobil, facilitând astfel accesul transportatorilor care vizitează platforma în general de pe mobil în căutarea clienţilor care au marfă de transportat.
Înregistrarea pe site-ul easycargo.ro este gratuită atât pentru transportatori, cât şi pentru persoanele fizice sau companiile în căutare de servicii de transport marfă, în cele două secţiuni dedicate fiecărei categorii de utilizatori. În urma înregistrării, transportatorii au acces la o listă de mărfuri şi la datele de contact ale celor care au înscris mărfuri pe site. Clienţii serviciilor de transport pot vizualiza o listă a transportatorilor înregistraţi pe platformă, cât şi transportatorii interesaţi să ofere servicii de transport pentru orice tip de marfă adăugată în sistem.
Un număr de 9 619 de transportatori sunt înregistraţi până în prezent pe platforma online easycargo.ro, iar în ultimele 30 de zile au fost înscrise 2 477 de mărfuri.
Fiecare dintre cele două secţiuni dedicate transportatorilor şi celor interesaţi să găsească un mijloc de transport pentru marfa lor dispune de filtre de căutare pentru o accesare mai rapidă a mărfii sau a mijlocului de transport căutat.
Un alt beneficiu al utilizării platformei online de transport marfă easycargo.ro este reprezentat de faptul că persoanele fizice şi companiile în căutare de servicii de transport marfă pot obţine oferte competitive pentru transportul anumitor mărfuri, având posibilitatea de a opta pentru varianta cea mai avantajoasă din lista de oferte.
În plus, easycargo.ro pune la dispoziţia clienţilor care au marfă de transportat o hartă interactivă, cu ajutorul căreia aceştia pot urmări traseul mărfii şi indicaţii legate de ruta de transport.
Prin intermediul platformei online easycargo.ro clienţii beneficiază şi de informaţii şi elemente de siguranţă, putând verifica aici detaliile despre transportatori legate de CUI, licenţă de transport, condiţiile de facturare şi de asigurare a mărfii.
Easycargo.ro a conceput şi un sistem de calificative în funcţie de maniera în care s-a desfăşurat activitatea celor înregistraţi pe site pentru a oferi utilizatorilor un plus de siguranţă şi transparenţă vizavi de modul de colaborare.