Sierra Madre anunță noi parteneriate pentru #prinochidebebe: ”Arată copilului tău ceea ce este capabil să vadă”

București, 9 ianuarie 2017 – Sierra Madre, creatorul unui conceptului unic de materiale educative pentru copii ”Prin ochi de bebe”, anunță distribuția celor patru cărți în tot mai multe centre, precum și online. Căsuța cu jucării, este un magazin online unde jucăriile sunt adaptate vârstelor. Aici și-a făcut loc și seria de cărți pentru bebeluși ”Prin ochi de bebe”, întrucât cărțile sunt dezvoltate în baza unui concept care se bazează pe mai mult de 50 de ani de cercetări științifice. Cercetările demonstrează că sugarii sunt stimulați vizual de imagini cu contrast ridicat, iar stimularea dezvoltării vizuale de la naștere ajută mai mult decât doar vederea, ajută dezvoltarea întregului creier.

Cele mai recente studii continuă să demonstreze că abilitățile vizuale ale sugarilor includ vizibilitatea culorilor pentru contrast înalt – de preferat negru, alb și roșu – și sensibilitate la contrast pentru imaginile care îl conțin.

  • Copiii urmăresc culorile contrastante datorită stimulării pe care acestea o aduc. (Dr. Craig, Ron, Universitatea Edinboro din Pennsylvania, “Dezvoltarea fizică a sugarilor”, 2006).
  • Conform concluziilor rezultate din cercetările dr. Amanda Gummer, după naștere, copilul percepe doar culori intense, retina putând detecta doar un contrast mare între lumină și întuneric.
  • Alb-negru reprezintă cea mai puternică combinație de culori pentru un bebeluș, datorită contrastului accentuat, care determină cea mai puternică stimulare vizuală. Aceste culori dezvoltă curiozitatea copilului și stimulează conexiunile celulelor creierului, a concluzionat Dr. Williams Sears în cercetările realizate.
  • Copiii răspund bine la culori contrastante, iar dr. William Sears (2013) a demonstrat că alb-negru este cea mai puternică și mai ușoară combinație pe care un copil o poate recunoaște, datorită contrastului care provoacă cea mai puternică stimulare vizuală. Aceste culori cresc curiozitatea și stimulează conexiunile celulelor creierului, ceea ce înseamnă că, dacă un copil are stimuli mai puternici, atunci, în cele din urmă, au o creștere mai bună a creierului și o dezvoltare vizuală mai rapidă.

Referindu-se la aceste studii și modul în care a apărut conceptul, Ștefan Gavrilescu, reprezentant ”Căsuța cu jucării”, a menționat: ”Ce nu sunt aceste cărți: nu sunt un trend, nu sunt ceva care să ocupe o nișă de piață. Ele vin în urma unor studii cu puternice baze psihologice, anatomice și somatice, fiind dedicate celei mai importante perioade din creșterea puiului nostru, cea în care intră în contact cu lumea.”

Acuitatea vizuală a nou-născutului este de aproximativ 20/400. Vederea se îmbunătățește încet spre 20/20 până la vârsta de 2 ani. Aceasta este echivalentă cu a vedea clar litera mare “E” pe o diagramă a ochilor. La început, nou-născuții nu acordă multă atenție lumii vizuale, dar, în mod natural, vor clipi când lumina le strălucește în ochi. De la 6 la 8 săptămâni, bebelușii își vor fixa privirea pe un obiect și vor urmări mișcarea acestuia. Ochii unui bebeluș ar trebui să fie bine aliniați (lucrează ca o echipă) la vârsta de 4 luni. Pe măsură ce ochii devin aliniați, se dezvoltă vederea tridimensională.

Ioana Teodorescu, reprezentant Sierra Madre în România, a declarat: ”Ca reprezentant Sierra Madre în România, am aplicat propriile strategii în companii din diverse domenii de activitate, însă editura Sierra Madre este o provocare plăcută și educativă, care mă învață ceva nou în fiecare zi despre părinți, copii, familie și timp petrecut împreună.

Ne bucurăm să promovăm seria de cărți Prin Ochi de Bebe, știind că astfel susținem părinții, copiii și familiile să petreacă timp împreună, să asiste la creșterea armonioasă a bebelușului și la dezvoltarea lui sănătoasă!”.

Seria ”Prin ochi de bebe” este un concept inovator care include trei cărți în format clasic (MelculZmeulLingurița și Furculița) și o carte pliabilă ce poate fi desfășurată pe pătuț sau pe păturică (Armonica). Cărțile se adresează familiilor cu copii care au vârste cuprinse între 0-12 luni și cu ilustrații în culorile alb – negru și alb-negru-roșu pentru a susține și provoca dezvoltarea bebelușilor în primele luni de viață. Cărțile ”Prin ochi de bebe” sunt editate de Sierra Madre, editură independentă fondată de Kamil Ziegler, un tătic devotat și iubitor.

Seria de cărți ”Prin ochi de bebe este disponibilă prin centrul Motherhood, pot fi achiziționate online prin Depozituldecarte.ro, precum și prin Căsuța cu jucării. Cărțile mai pot fi achiziționate prin magazinul Wooden Toys & Crafts din Brașov, de la librăria virtuală Uzina de carte, precum și din Librăria Dorian Gray din Constanța.

Toate parteneriatele dezvoltate de Sierra Madre și locurile de unde pot fi procurate cele patru cărți pentru copii se pot consulta la: www.sierramadre.ro/contact.

Vă invităm alături de #PrinOchideBebe pentru a afla ultimele noutăți de pe site www.SierraMadre.ro și Facebook: https://www.facebook.com/PrinOchideBebe/.

Despre Căsuța cu Jucării

Prin magazinul online, www.casutacujucarii.ro, seria ”Prin ochi de bebe” se bucură de expunerea alături de jocuri și jucării pentru copii de toate vârstele. Căsuța cu jucării a selectat numai acei producători/ furnizori de jucării care propun cele mai “cool”, educative și distractive jocuri și jucării de pe piață, urmărind cu prioritate calitatea şi siguranţa acestora (fabricarea lor la standarde europene). La linkul https://www.casutacujucarii.ro/Jucarii-Educative/Carti-pentru-bebelusi puteți comanda cele patru cărți din seria ”Prin Ochi de Bebe”.

Despre Sierra Madre

Sierra Madre este un start-up înființat în Polonia, la Varșovia, în anul 2011, ca editură de cărți și alte materiale educative pentru copii. Renumele editurii a fost clădit pe idei inovatoare pentru dezvoltarea copiilor, susținute de medici, psihologi și alți specialiști din domeniu. Mai multe detalii despre conceptul ”Prin ochi de bebe” aflați la: www.sierramadre.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *