NOUL RAZER BLADE ESTE CEL MAI MIC LAPTOP DE GAMING DIN LUME CU DIAGONALA DE 15.6-INCH

ULTRA RAPID. ULTRA MIC. ULTRA PUTERNIC.

BUCUREȘTI, 22 mai 2018 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat un nou laptop de gaming[ “Laptop de gaming” definit ca un sistem clamshell bazat pe Windows 10 cu soluții grafice dedicate] Razer Blade cu diagonala de 15.6-inch, bazat pe cele mai noi procesoare Intel. Noul Razer Blade este cel mai mic laptop de gaming din clasă, totodată beneficiind de îmbunătățiri în privința ecranului și a performanțelor.
ULTRA RAPID
Ecranul de 15.6” cu rezoluție Full HD (1920 x 1080) și refresh rate de 144 Hz al noului Razer Blade îmbunătățește experiența de gaming și divertisment digital prin tehnologia full-frame fluid motion și redare 100% a paletei de culori sRGB. Utilizatorii pot opta în mod alternativ pentru un ecran cu rezoluția 4K (3840 x 2160) cu suport touch și redare 100% a paletei de culori Adobe™ RGB.
Fiecare laptop este calibrat individual în timpul procesului de producție pentru a oferi o acuratețe perfectă a culorilor încă din primul moment al utilizării.
Ecranul este împrejmuit de o ramă extrem de îngustă, de doar 4.9mm, păstrând poziționarea ideală a camerei web în partea superioară a ecranului
ULTRA MIC
Cel mai mic laptop de gaming cu diagonala de 15.6” are o grosime de doar 16.8mm, fiind proiectat să fie ultra portabil.
Carcasa este realizată prin procedeul CNC dintr-un singur bloc de aluminiu pentru a fi rezistentă și compactă, ea beneficiind totodată de un finisaj negru rezistent la zgârieturi.
Eliminarea căldurii fără să fie sacrificată performanța, în cazul unor dimensiuni atât de reduse a fost o adevărată provocare, dar Razer a recurs la implementarea unei soluții inovatoare bazate pe folosirea camerelor de vaporizare în locul conductelor de căldură folosite de majoritatea laptopurilor de gaming.
Dincolo de răcirea CPU și GPU, lichidul de vaporizare sigilat prin vacuum ajută și la disiparea căldurii generate de celelalte componente din laptop.
Materialele cu nano-particule ultra subțiri, alături de interfețele termice bazate pe grafit, ce sunt caracteristice serverelor, reduc posibilitatea de formare a unor zone cu temperatură crescută și facilitează transferul termic, în timp ce ventilatoarele performante cu zgomot redus elimină aerul cald din carcasă prin radiatoare duale cu elemente de doar 0.1mm.
ULTRA PUTERNIC
Noul Razer Blade cu ramă extrem de subțire are la bază a opta generație de procesoare Intel®, mai precis un Intel® Core™ i7-8750H, combinată cu soluții grafice din seria NVIDIA® GeForce® GTX 10. Noul procesor Intel cu șase nuclee își eclipsează predecesorii prin performanța oferită, inclusiv frecvențe Turbo Boost de până la 4.1 GHz.
Pentru a beneficia de cea mai bună experiență de gaming utilizatorii pot opta pentru variantele cu plăci grafice GeForce GTX 1060 sau GeForce GTX 1070, ambele folosind design-ul Max-Q.
Pentru multitasking extrem, Razer a inclus și 16 GB RAM de memorie DDR4 cu o frecvență de 2667MHz și tehnologie dual-channel, respectiv stocare SSD PCIe cu o capacitate de până la 512GB. Noile laptopuri oferă suport pentru până la 32 GB de memorie și până la 2 TB spațiu de stocare.

“Suntem extrem de mândri să ne asumăm din nou poziția de lider al industriei prin extinderea limitelor tehnologiei actuale, pentru a le oferi gamerilor atât performanța de care au nevoie, cât și mobilitatea pe care și-o doresc” a declarat Min-Liang Tan, co-fondator și CEO al Razer. “Am folosit cel mai nou procesor Intel cu șase nuclee, alături de un ecran de 144Hz și de cele mai noi soluții grafice NVIDIA GeForce GTX 10, pentru a stabili un nou standard de performanță cu cel mai mic laptop de gaming cu diagonala de 15 inch din lume.”
Touchpad-ul de dimensiuni generoase și deosebit de precis oferă acum suport îmbunătățit pentru controlul prin gesturi. Noul Razer Blade 15-a fost conceput pentru multi-tasking extrem și este pregătit să facă față la sesiunile de gaming intense și redarea de conținut de divertisment digital, la cele mai solicitante proiecte de design și producție media dar și la folosirea în alte scopuri de productivitate. Pentru o perioadă limitată, cei care achiziționează Razer Blade se vor putea bucura și de aplicații și jocuri video în valoare totală de 400 de Euro, care includ experiențe de VR captivante precum Arizona Sunshine, jocuri video deosebit de populare precum Cuphead sau aplicații ca FL Studio Producer Edition, o suită profesională dedicată producției muzicale, dezvoltată de Image Line.
Tastatura este echipată cu tehnologie anti-ghosting și folosește tehnologia Razer Chroma pentru a oferi peste 16.8 milioane de combinații de culori ce pot fi personalizate prin aplicația Razer Synapse 3. Noul sistem de gestiune a alimentării include opțiuni de îmbunătățire a performanței video sau de extindere a duratei de funcționare a bateriei încorporate, ce are o capacitate de 80Wh. Sunetul este redat prin cele două difuzoare cu suport pentru tehnologia Dolby Atmos.
Posibilitățile de conectare includ un Mini DisplayPort care permite conectarea simultană a până la trei monitoare, un port HDMI și un Thunderbolt™ 3. Conectarea perifericelor se poate realiza prin folosirea celor trei porturi USB 3.1 Gen 1. Pentru un confort sporit, Razer a făcut disponibilă utilizarea noului Chroma Laptop Stand care include pe lângă sistemul de iluminare și un hub USB cu 3 porturi suplimentare. Pentru extra-protecție este disponibilă și o husă protectoare, 15.6” Protective Sleeve, confecționată din materiale rezistente la apă și cu un design ultra-subțire.
Familia de laptopuri Razer Blade reprezintă unificarea puterii extreme, a portabilității și a design-ului industrial, încă de la lansarea primului model în 2011. Noul model Blade duce mai departe această tradiție.
Razer a anunțat azi și lansarea soluției grafice externe Razer Core X, cu prețuri pornind de la 299 Euro. Noua soluție eGPU oferă performanțe similare sistemelor de gaming de tip desktop, folosind tehnologia Thunderbolt™ 3 care-l face compatibil atât cu PC-uri cât și cu laptopuri Mac.
Disponibilitate
Noul laptop de gaming Razer Blade 15.6” cu procesor cu șase nuclee este disponibil de azi la prețuri care pornesc de la 1.949,99 Euro în oferta Razer.com și a anumitor parteneri retail din SUA, Canada, Franța, Marea Brtianie, Germania și China.
Pentru mai multe informații vizitați razer.com/blade.
Despre laptopul RAZER BLADE 15.6”

Specificații:
Procesor din generația a opta, Intel® Core™ i7-8750H (6 nuclee/12 fire de execuție, 2.2 GHz/4.1 GHz)
Ecran cu diagonala de 15.6-inch IPS Full HD (1920 x 1080), cu refresh rate de 144Hz, calibrat individual
Ecran cu diagonala de 15.6-inch IPS 4K (3840 x 2160) capacitiv, cu tehnologie multi-touch, calibrat individual
NVIDIA® GeForce® GTX 1060 Max-Q Design
NVIDIA® GeForce® GTX 1070 Max-Q Design
16GB memorie RAM Dual-Channel (DDR4, 2667MHz), cu suport pentru maximum 32GB
Stocare PCIe SSD de până la 512GB, cu suport pentru maximum 2TB
Windows® 10 (64-bit)
Intel® Wireless-AC 9260 (802.11a/b/g/n/ac) și Bluetooth 5
Thunderbolt™ 3 (USB-C) x 1
3x porturi USB 3.1 (SuperSpeed)
Mini Display Port 1.4
Tastatură cu tehnologie Anti-ghosting și Razer Chroma™
Compatibil Razer Synapse 3
Ieșire HDMI 2.0b audio și video
Difuzoare frontale încorporate
Port combo pentru căști și microfon de 3.5mm
Cameră web cu microfon încorporată (1MP/720P)
TPM 2.0
Adaptor de alimentare compact 200W/230W
Baterie lithium-ion polymer reîncărcabilă încorporată, cu o capacitate de 80 Wh și suport pentru tehnologia NVIDIA® Optimus™
[GeForce GTX 1060] 0.66 in. / 16.8 mm (Înălțime) x 14 in. / 355 mm (Lățime) x 9.3 in. / 235 mm (Adâncime)
[GeForce GTX 1070] 0.68 in. / 17.3 mm (Înălțime) x 14 in. / 355 mm (Lățime) x 9.3 in. / 235 mm (Adâncime)
[Full HD] aprox. 4.56 lbs. / 2.07 kg
[4K] aprox. 4.73 lbs. / 2.15 kg

Preț:
FHD(60Hz)/i7-8750H/GTX 1060/16GB/256GB – $1,899.99 / €1949.99 / £1699.99 / ¥16,999
FHD(144Hz)/i7-8750H/GTX 1060/16GB/512GB – $2,199.99 / €2249.99 / £1979.99 / ¥18,999
FHD(144Hz)/i7-8750H/GTX 1070/16GB/256GB – $2,399.99 / €2449.99 / £2149.99 / ¥20,599
FHD(144Hz)/i7-8750H/GTX 1070/16GB/512GB – $2,599.99 / €2649.99 / £2329.99 / ¥22,599
4K(Touch)/i7-8750H/GTX 1070/16GB/512GB* – $2,899.99 / €2899.99 / £2549.99
*anumite țări, disponibil în curând
Imagini: LINK

DESPRE RAZER
Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial. Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice. Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.
Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante, laptop-urile de gaming Blade și telefonul mobil Razer Phone.
Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 40 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).
Serviciile oferite de Razer includ Razer zGold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume, care permite achiziționarea de bunuri virtuale și obiecte digitale din peste 2500 de jocuri video.
Fondat în 2005 și având două sedii, unul la San Francisco și al doilea în Singapore, Razer are nouă birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *