Huawei face echipă cu Skyscanner pentru cea mai bună experiență de călătorie

București, 30 mai 2022 – Huawei Consumer Business Group, lider mondial în tehnologie, oferă utilizatorilor săi acces la mii de opțiuni de zboruri, hoteluri și servicii de închiriere a mașinilor după asocierea cu Skyscanner, furnizor global de informații turistice, prin intermediul motorului de căutare Petal Search.

Căutările pe multiple site-uri pentru a găsi hotelul potrivit și organizarea detaliilor unei călătorii sunt de domeniul trecutului, după ce expertul internațional în călătorii Skyscanner a ajuns pe Petal Search. Căutarea devine de acum rapidă și ușoară, permițând utilizatorilor să compare mai multe opțiuni înainte de a fi direcționați automat către site-urile de rezervare.

„Lumea se deschide din nou către turism, iar oamenii încep să călătorească cu încredere. Prin urmare, am conceput acest parteneriat la momentul potrivit, pentru ca utilizatorii noștri să profite la maxim de binemeritata vacanță de vară. Ne dorim să sprijinim călătorii exploratori prin crearea de parteneriate solide cu branduri de turism și căutare, pentru ca Petal Search să devină cel mai eficient și de încredere partener de călătorie al tuturor.”,  a declarat Jaime Gonzalo, VP Huawei Mobile Service Europe.

Petal Search

Petal Search va îmbunătăți și planurile de călătorie, oferind idei și recomandări unice pe canalul de turism Petal Search și evidențiind ofertele, cu ajutorul cărora utilizatorii pot obține experiențe de călătorie memorabile. Canalul poate fi accesat prin aplicația mobilă Petal Search, pe versiunea web Petal Search, HUAWEI Assistant, sau glisând în partea de jos pe telefonul Huawei pentru a afișa bara motorului de căutare.

Suntem încântați să colaborăm cu Huawei pentru a promova căutarea de zboruri în Petal Search cu API-ul nostru lider în industrie. Utilizatorii Petal Search vor putea acum să găsească cu ușurință milioane de combinații de zboruri către destinații din întreaga lume, cu cele mai competitive prețuri și rezultate rapide. Colaborarea noastră vine într-un moment important pentru industria turismului și așteptăm cu nerăbdare succesul atât la nivel global, c,ât și la nivel local, în lunile și anii următori.”, a declarat Sonja Balcer, Director of Affiliate Marketing, Skyscanner.

Pe măsură ce restricțiile de călătorie se ridică, numărul rezervărilor pentru vacanțe crește. Date recente din sondajul realizat de Skyscanner arată că 86% dintre persoanele interesate de călătorii plănuiesc să cheltuiască mai mult sau aceeași sumă ca înainte de pandemie, totuși, jumătate dintre ei plasându-se în prima categorie. Cererea în ceea ce privește călătoriile revine puternic în multe regiuni din lume, volumul căutărilor globale crescând în martie cu 20% față de luna precedentă.

Despre Skyscanner

Fondată în 2003, Skyscanner este o companie de turism de top, ce pune călătorii pe primul loc. Skyscanner ajută milioane de oameni din 52 de țări și vorbitori a peste 30 de limbi să găsească cele mai bune opțiuni de călătorie pentru zboruri, hoteluri și închirierea mașinilor în fiecare lună. Skyscanner este disponibil pe desktop, web mobil, iar aplicația sa, foarte apreciată, a fost descărcată de 100 de milioane de utilizatori. În colaborare cu 1200 de parteneri de turism, Skyscanner își propune să fie lider în transformarea globală a călătoriilor moderne și sustenabile.

Despre Petal Search

Petal Search este un motor de căutare mobil alimentat de AI, care facilitează căutarea online a utilizatorilor Huawei. Creat în 2020, Petal Search le permite utilizatorilor să găsească până la 20 de categorii de aplicații mobile preferate de știri, imagini, videoclipuri, cumpărături, servicii locale, zboruri, hoteluri și altele. În comparație cu alte motoare de căutare, acesta dispune de o serie de funcții inovatoare, fiind actualizat cu noi funcții pentru a le oferi utilizatorilor o experiență de căutare reinventată. Motorul de căutare Huawei respectă Regulamentul general al UE privind protecția datelor (GDPR), legislația locală și standardele de securitate și deține certificatul GDPR ePrivacySeal. Petal Search este preinstalat pe fiecare nou smartphone sau tabletă Huawei, iar utilizatorii îl pot descărca și din AppGallery sau din browser, sau pot accesa rapid versiunea web (www.petalsearch.com) de pe orice dispozitiv.

Despre HUAWEI Mobile Services (HMS)

 

HUAWEI Mobile Services face parte din Huawei Consumer Business Group, care își propune să ofere o experiență premium completă utilizatorilor de pretutindeni. Serviciile includ Mobile Cloud, AppGallery, Video, Themes, Screen Magazine și multe altele. HUAWEI Mobile Services acoperă 730 de milioane de utilizatori din peste 170 de țări, oferind o viață inteligentă fiecărui utilizator de dispozitive HUAWEI. HMS și-a consolidat poziția printre primele 3 ecosisteme de servicii mobile din lume, cu peste 5,4 milioane de dezvoltatori înregistrați și o bază în creștere de 730 de milioane de utilizatori de dispozitive Huawei. Dedicat furnizării de componente de dezvoltare și funcționalitate ușor de utilizat pentru dezvoltatorii de aplicații, HMS Core oferă în mod activ un ecosistem de multiplatformă, care acceptă mai multe dispozitive, incluzând smartphone-uri, tablete și ecrane inteligente.

Despre Huawei Consumer BG

 

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Germania, Suedia, Rusia, India și China. Huawei Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu aproape 30 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați http://www.huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: Huawei Mobile Romania

Community: Comunitatea Huawei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *