Asociația Zi de Bine va construi primul pumptruck din Capitală, în cartierul Brâncuși Piste speciale pentru biciclete, skateboard-uri și trotinete

București, 7 iunie 2022: În luna iunie, Asociația Zi de Bine construiește în cartierul Brâncuși primul pumptruck din Capitală, un spațiu interactiv pentru copii și adulți, cu piste speciale pentru biciclete, skateboard-uri, role și trotinete. Proiectul #Joyride va fi realizat împreună cu Primăria Sectorului 6 care a oferit deja un spațiu unde se vor construi aproximativ 42 de metri de pistă în forme și curbe pe înălțimi diferite, pentru cei peste 3.700 de locuitori ai cartierului.

Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect este de 40.000 euro și este oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank.

Asociatia Zi de Bine_#Joyride

#Joyride este un proiect de care locuitorii cartierului Brâncuși aveau o mare nevoie. Deși cartierul este foarte bine îngrijit, lipsesc spațiile verzi și locurile de joacă pentru copii. Pumptruck-ul pe care îl vom contrui luna aceasta va putea fi folosit atât de către cei mici cât și de către adulți și va aduce cu siguranță bucurie și un super start în vacanța de vară“, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Cartierul Brâncuși, aflat în sectorul 6 din Capitală, este unul dintre cele mai mari cartiere de locuințe sociale din țară, care se întinde pe 115.000 metri pătraţi, cu zeci de blocuri și mii de unități locative. Locuințele au fost construite de ANL şi cele peste 1.200 apartamente au fost date în folosinţă, cu chirie socială, de către primăria sectorului 6, tinerilor care îndeplineau anumite condiţii, printre care să aibă domiciliul şi un loc de muncă stabil pe raza sectorului 6, iar vârsta de până în 35 de ani.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza .

***

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *