- Rolul companiilor IT va crește în importanță în infrastructura proiectelor de tip Space and Defence
Cluj-Napoca, 15 iunie 2022 – Invazia Ucrainei de către Rusia a forțat guvernele și mediul enterprise să regândească strategiile de investiții în industriile de apărare și aerospațială, un accent important punându-se acum pe digitalizare, inovare și pe identificarea de noi soluții împotriva amenințărilor de orice fel: militar, cibernetic, biologic, chimic, nuclear etc.
Mai mult, creșterea bugetelor pentru apărare alocate de NATO și Comisia Europeană atrage și mai mult atenția companiilor dezvoltatoare de software, industriile de apărare și aerospațială fiind acum unele dintre cele mai importante domenii pentru dezvoltare în care companiile de tehnologie își vor aduce aportul.
Este și cazul OVES Enterprise, companie românească de dezvoltare de software, înființată, în 2015, la Cluj-Napoca, ce are în derulare mai multe proiecte, în regim de companie subcontractată, cu beneficiari precum Comisia Europeană, cu guvernele mai multor state și instituții de resort pe partea de Space and Defence (Spațiu și Apărare).
„Suntem parte în proiecte de această amploare după mai mulți ani în care am livrat soluții pentru cele mai mari companii private și am căpătat experiența și skills-uri de a gestiona și dezvolta proiecte mari și complexe. Am pariat mereu pe experiența și seriozitatea developerilor noștri, am crezut în ei și i-am susținut să se dezvolte tot mai mult pe plan profesional. Toate aceste lucruri ne poziționează în rândul companiilor de încredere și tot mai multe instituții apelează la serviciile noastre pentru proiecte complexe și grad ridicat de confidențialitate, cu dezvoltare pe termen lung”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, menționând că aceste tipuri de proiecte angrenează cei mai buni ingineri din piață și, fiind pe un termen mai lung, le oferă stabilitate, un argument foarte important în această perioadă.
Ce proiecte dezvoltă echipele din care fac parte developerii OVES Enterprise
Dezvoltarea de softuri de detecție, recunoaștere și localizare de drone ostile, soft de localizare și detecție folosit de rețele de sateliți, scanarea retinei fără greșeală, folosind algoritmi matematici, cartografiere precisă din spațiu, elaborarea unui sistem de protecție a instituțiilor publice împotriva atacurilor cibernetice, identificarea de vulnerabilități în sistemele informatice actuale sau dezvoltarea unui sistem de ghidaj bazat pe AI ce poate fi folosit de vehicule pentru a identifica rute periculoase, predispuse la atacuri (sunt analizate întâmplări petrecute în acea zonă, luminozitatea traseului, timpul de răspuns al celor care oferă suport, condițiile meteo sau nivelul de oboseală al operatorilor care ajung în zone sensibile etc.), sunt doar unele dintre proiectele în care sunt implicați developerii OVES Enterprise.
„Este o cerere tot mai mare pentru astfel de proiecte complexe. Acestea presupun dezvoltare și implementare mai îndelungate, dar și investiții mai mari. Așteptările, însă, sunt pe măsură: mai ales în cadrul proiectelor militare, unde responsabilii se așteaptă ca developerii implicați să cunoască la perfecție toate tehnologiile folosite în proiect”, mai spune Mihai Filip.
Companiile de IT vor avea, în perioada următoare, un rol tot mai important în infrastructura proiectelor de tip Space and Defence (spațiu și apărare), așa cum arată și cele mai noi inițiative adoptate de NATO și Comisia Europeană.
Astfel, la jumătatea lunii aprilie, aliații NATO au aprobat Carta DIANA (Defence Innovation Accelerator for the North Atlantic) ce va reuni personal din domeniul apărării, din mediul privat – din cadrul start-up-urilor și companiilor tehnologice – alături de personal academic pentru a dezvolta proiecte pe bază de tehnologii emergente, inclusiv: AI, procesare big data, tehnologii cuantice, dar și care vizează explorarea și securitatea spațială, biotehnologia și dezvoltarea de materiale noi.
Aliații au agreat, de asemenea, cadrul pentru Fondul Multinațional de Inovare al NATO. Acesta este primul fond multisuveran de capital de risc din lume și va investi un miliard de euro în start-up-uri în stadiu incipient și alte fonduri de deep tech aliniate cu obiectivele sale strategice.
Totodată, la finalul lunii mai, Comisia Europeană a adoptat al doilea program anual de lucru al Fondului European de Apărare (European Defence Fund – EDF) ce va aloca aproape 1 miliard de euro (924 de milioane de euro) pentru a investi în comun și mai bine în capabilități strategice de apărare. De asemenea, în programul de lucru al EDF pentru 2022, Comisia lansează un set de acțiuni pentru a sprijini antreprenorii, întreprinderile nou-înființate și IMM-urile inovatoare și pentru a le aduce în ecosistemul industrial al apărării.
Despre OVES Enterprise
OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, înființată în 2015 la Cluj-Napoca. Începând cu anul 2019, strategia OVES a inclus oferirea de servicii mai complexe de software development pentru proiecte din zona automotive, eCommerce, fintech, telecom, instituții guvernamentale internaționale etc., compania devenind partener tehnologic pentru proiecte complexe și sofisticate din punct de vedere tehnologic. În prezent, 80% din cifra de afaceri a companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenței artificiale şi big data. OVES Enterprise are, în prezent, 107 angajați și birouri în România, Germania și Emiratele Arabe Unite.