Porsche Engineering Romania încheie un acord de colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara

  • Porsche Engineering Romania sprijinăeducația în domeniul software engineering prin oferirea de burse, programe de mentorat și stagii de practică pentru masteranzi
  • Compania furnizoare de servicii tehnologice continuă recrutarea în Cluj-Napoca și Timișoara

Porsche Engineering, furnizor de servicii tehnologice și subsidiară deținută în totalitate de Porsche, a semnat un acord de cooperare cu Universitatea Politehnica Timișoara. Scopul comun al colaborării este acela de a contribui la consolidarea educației în domeniul software engineering și de a susține dezvoltarea viitoarei generații de profesioniști.

Stuttgart/Timișoara. Porsche Engineering Romania își extinde colaborările academice prin semnarea unui acord oficial cu Universitatea Politehnica Timișoara (UPT). Cooperările cu universitățile au reprezentat întotdeauna unul dintre fundamentele strategiei de dezvoltare sustenabilă a Porsche Engineering. Prin acest parteneriat, compania pune în evidență și mai mult planurile sale de evoluție și angajamentul luat în ceea ce privește promovarea de noi competențe pentru industria automotive, în special în domeniile digitale.

„Suntem onorați să anunțăm parteneriatul nostru oficial cu Universitatea Politehnica Timișoara – un partener academic prestigios care împărtășește valorile și viziunea noastră, precum și ADN-ul nostru creativ în ceea ce privește dezvoltarea software”, a declarat Marius Mihailovici, Managing Director Porsche Engineering Romania și absolvent al UPT. „Suntem convinși că prin această cooperare nu doar sprijinim următoarea generație de talente din domeniul tehnologiei pentru automotive și viitorii lideri în inovație, ci marcăm și un alt pas important pentru a continua consolidarea prezenței noastre locale în Timișoara”. În 2022, compania germană de tehnologie   și-a deschis al doilea birou de dezvoltare software din România la Timișoara, după sediul său din Cluj-Napoca.

Ca parte a acestei colaborări, Porsche Engineering Romania va acorda studenților UPT zece burse. Mai mult, prin programe de mentorat susținute de profesioniști Porsche Engineering și stagii de practică la cele două birouri din România, masteranzii vor obține o perspectivă asupra activității zilnice a unui inginer software într-o companie internațională de tehnologie și vor putea aplica direct în practică teoria învățată.

„Porsche Engineering Romania este un partener puternic pentru universitate”, a transmis Florin Drăgan, Rectorul Universității Politehnica Timișoara. „Cu o istorie bogată de dezvoltare tehnică, cercetare și inovare, Universitatea Politehnica Timișoara a pregătit de-a lungul anilor mulți profesioniști cu înaltă calificare și, împreună cu Porsche Engineering, vom continua să oferim excelență pentru o piață extrem de competitivă.”

În 2023, Porsche Engineering Romania a ajuns la un număr de aproape 400 de angajați și continuă să se dezvolte constant pe o piață dinamică. Printre principalele domenii în care compania este specializată, se numără AI, Big Data, Infotainment, ADAS, Conectivitate, Digitalizare, precum și alte arii care contribuie la dezvoltarea vehiculelor inteligente și conectate ale viitorului.

Accesați acest link pentru a descoperi toate rolurile disponibile în cele două locații Porsche Engineering Romania.

Date exclusive la Gala Autovit.ro: Mașinile preferate ale românilor și perspectivele pentru 2024.

Anul acesta se caută mașinile mai scumpe, SUV-urile domină ofertele, iar Dacia Spring a intrat în Top 5 modele Eco

  • Căutările utilizatorilor Autovit.ro au crescut cu 6% față de anul trecut, pentru mașinile cu prețuri între 10.000-25.000 de euro.
  • Oferta de mașini pentru aceeași categorie a crescut cu peste 12% față de aceeași perioadă din 2022.
  • Oferta de SUV-uri este cu peste 4% mai mare decât anul trecut.
  • Oferta de mașini noi din portofoliul dealerilor a crescut cu 50% față de anul trecut, reprezentând 10 % din toată oferta dealerilor prezenți pe Autovit.ro.
  • Dacia Spring intră direct în Top 5 modele eco în oferta dealerilor de pe Autovit.ro. Anul trecut, marca românească nu a fost nici printre 10 mașini electrice comercializate de dealeri auto.

București, 7 noiembrie 2022

Autovit.ro, una dintre cele mai mari platforme auto online din România, cu o tradiție de 23 de ani pe piață, a organizat anul acesta a șasea ediție a Galei Autovit.ro, cel mai important eveniment de business dedicat liderilor din domeniul auto. Cu această ocazie, Autovit.ro a adus în atenție tendințele din preferințele românilor în materie de mașini, bazate pe date exclusive din platformă, precum și perspectivele pieței auto pentru 2024. Analiza a identificat schimbările notabile care au avut loc în industria auto românească, prezentând cifrele și concluziile într-un context detaliat.

Gala Autovit.ro reunește an de an aproximativ 100-150 de invitați, incluzând dealeri de mașini, parteneri de afaceri, jurnaliști și lideri de opinie din industrie. Ediția din acest an a adus în centrul atenției 12 parteneri remarcabili, recompensați de Autovit.ro pentru contribuția lor semnificativă la evoluția pieței și pentru eforturile lor susținute pe parcursul întregului an, consolidând, astfel statutul de lideri de încredere în lumea auto:

  1. Best Accelerator – Autor Rulate Leasing
  2. Best Seller Cars – Tiriac Auto
  3. Early Adopter – Auto Schunn
  4. Most Loyal Dealer – Brady Trade
  5. Eco Dealer – Inchcape Bravo Auto
  6. Most Visible Dealer Cars – Leasing Automobile
  7. New Business Growth – Spotawheel
  8. Digital Dealer – G&C Autodealer
  9. Stock Master Parts – SDG LC Auto
  10. Most Visible Parts – Maria Lux Dezmembrări
  11. Pay & Ship – Royal Trade Moldova
  12. Strategic Partner – UnicreditConsumer Financing

“Cu fiecare ediție, Gala Autovit.ro a continuat să câștige în importanță și relevanță în ochii partenerilor noștri, consolidându-și statutul de eveniment de referință pe piața auto din România. Gala Autovit.ro este locul unde urmărim cu atenție transformările pieței auto și recunoaștem performanțele notabile ale partenerilor noștri. Ne angajăm să dezvoltăm și să extindem evenimentul în fiecare an, aducând sub aceeași umbrelă un număr tot mai mare de dealeri auto, colaboratori, jurnaliști si experți” a declarat Andrei Dumuța, General Manager, Autovit.ro.

Evoluția prețurilor în segmentul auto din România

În primele 9 luni ale anului acesta, au fost peste 100.000 de mașini declarate vândute pe autovit.ro, cu o valoare medie de 20.000 de euro. Prețul mediu al mașinilor postate pe platforma Autovit.ro a înregistrat o creștere semnificativă în ultimul an, conform analizei realizate de platforma auto online, cu ocazia organizării Galei Autovit.ro.

În 2023, prețul mediu al mașinilor postate pe Autovit.ro a crescut cu 6%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Această creștere reflectă o tendință de apreciere a prețurilor pe piața auto. În special, pentru mașinile noi prezente pe platformă, prețul a înregistrat o creștere medie de peste 6%, evidențiind interesul sporit al utilizatorilor. În același timp, prețurile mașinilor mai vechi au crescut cu aproximativ 4%, indicând o stabilitate notabilă în segmentul vehiculelor rulate. În plus, numărul total de anunțuri postate pe platformă a crescut cu 2% în perioada ianuarie-septembrie 2023, comparativ cu aceeași perioadă din 2022, arătând o dinamică pozitivă în sectorul auto.

La finalul anului 2022, prețul mediu al mașinilor listate pe Autovit.ro a înregistrat o creștere semnificativă, de 3% față de începutul anului 2022 și o impresionantă creștere de 18% față de decembrie 2021. Această evoluție arată că mașinile second-hand au intrat pe piață cu prețuri mai ridicate la începutul anului 2022, cu fluctuații minime pe parcursul întregului an. Comparativ cu sfârșitul lui 2020, prețul mediu al mașinilor a cunoscut o creștere de aproape 50%, în 2022.

Prețurile medii s-au schimbat în mod diferit pe diverse categorii de automobile.

SUV-urile au înregistrat creșteri moderate, cu mici variații influențate de cererea constantă și oferta amplă. În 2023, SUV-urile au reprezentat aproape 36% din totalul anunțurilor, comparativ cu 32% în 2022, indicând o popularitate în creștere pentru acest model de caroserie.

Pentru mașinile diesel, prețurile au crescut ușor, posibil din cauza regulilor stricte privind emisiile și trecerii la vehicule cu motoare pe benzină sau electrice, care au câștigat teren. Volkswagen, Audi și BMW au rămas cele mai căutate mărci diesel.

În schimb, prețurile mașinilor cu motoare pe benzină au avut oscilații semnificative, în parte din cauza competiției intense și a cererii ridicate. Volkswagen, BMW și Audi au continuat să fie pe primele poziții în topul căutărilor pe autovit.ro.

Mașinile Cabrio, Mini și Combi au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri, din cauza naturii lor de nișă, a costurilor de design și disponibilitatea limitată.

Evoluția mărcilor și a modelor auto

Din perspectiva mărcilor, pe platforma Autovit.ro, Dacia, Skoda și Toyota au înregistrat creșteri notabile în volum și și-au consolidat poziția în topul celor mai căutate branduri.

Referitor la modele specifice, Dacia Duster (10% din Top 10 cele mai căutate mașini), Skoda Octavia și Dacia Logan au înregistrat cele mai importante creșteri de popularitate pe platforma Autovit.ro. Aceste vehicule au devenit din ce în ce mai căutate și au atras atenția cumpărătorilor, consolidându-și poziția în topul preferințelor.

În top 10 cele mai vizualizate mărci de mașini rulate pe Autovit.ro, pe primul loc se află BMW, cu peste 400.000 de vizualizări unice pe www.autovit.ro, urmat de Volkswagen (355.050 vizualizări unice), Audi (340.005), Mercedes-Benz (324.566), Skoda (172.133), Ford (169.101), Renault (159.447), Dacia (141.270), Volvo (126.168), Toyota (125.441).

Cele mai vizualizate modele ale mărcilor auto pe Autovit.ro sunt Hyundai Tucson și Suzuki Vitara la categoria mașinilor noi, BMW seria 3 și Volkswagen Golf, la categoria mașinilor second-hand.

De asemenea, mașinile eco sunt din ce în ce mai prezente în ofertele dealerilor de pe Autovit.ro. Printre cele mai căutate mărci se află Toyota (cu 650 de mașini eco în oferta dealerilor), cu mărcile CH-R, Rav-4, Auris, Corola; Mercedes-Benz, clasa E și GLC (189 de mașini); Dacia Spring (97 de mașini); BMW Seria 5 (83 de mașini) sau Ford Kuga (82 de mașini).

Creșterea prezenței mașinilor electrice

Datele relevante arată că ponderea mașinilor electrice pe Autovit.ro a crescut cu 67, în 2023, ceea ce reprezintă un indicator clar al interesului tot mai mare al consumatorilor pentru vehiculele electrice. Acest fenomen este, în parte, rezultatul maturizării pieței de autovehicule electrice, precum și a eforturilor companiilor producătoare de a dezvolta modele mai accesibile și cu o autonomie mai mare.

Printre cele mai prezente mărci și modele de mașini eco, în ofertele dealerilor de pe Autovit.ro, se află Toyota (cu 650 de mașini eco în oferta dealerilor), cu mărcile CH-R, Rav-4, Auris, Corola; Mercedes-Benz, clasa E și GLC (189 de mașini); Dacia Spring (97 de mașini); BMW Seria 5 (83 de mașini) sau Ford Kuga (82 de mașini). Dacia Spring intră direct în top 5 mașini eco din oferta dealerilor, deși anul trecut nu se afla nici printre primele 10 modele de mașini verzi comercializate de dealerii de pe Autovit.ro.

Proprietarii de mașini electrice mai vechi aleg să-și vândă vehiculele pentru a face trecerea la modele mai noi, cu tehnologie și autonomie îmbunătățite. Creșterea prezenței mașinilor electrice pe Autovit.ro reflectă o conștientizare crescută și a  impactului asupra mediului și a beneficiilor utilizării vehiculelor electrice.

Creșterea prezenței mașinilor noi pe platforma online

În general, ponderea mașinilor noi pe Autovit.ro a crescut cu 17% în ultimul an, ceea ce reflectă interesul crescut al consumatorilor pentru această categorie și pentru tehnologie avansată. Mărcile Mercedes, Ford, Toyota și BMW au cea mai mare pondere pe platforma Autovit.ro, datorită diversității gamei de modele și popularității lor.

Dacă ne raportăm doar la oferta dealerilor, numărul anunțurilor de mașini noi a crescut cu 50% față de anul trecut, ceea ce înseamnă că una din 10 oferte din portofoliul dealerilor auto de pe Autovit.ro este pentru o mașină nouă.

Despre Autovit.ro

Autovit.ro este cea mai  mare platformă online din România destinată vânzării și cumpărării de  mașini noi și second-hand, cu peste 3 milioane de vizitatori lunar și peste 1.000 de dealeri auto care folosesc serviciile companiei. Potrivit unui studiu Unlock Market Research, 78% dintre românii interesați de domeniul auto au folosit Autovit.ro pentru a vinde sau a cumpăra o mașină.

Aparținând OLX Group și cu o experiență de 23 de ani pe piața din România, Autovit.ro consolidează relațiile între vânzători și cumpărători și oferă acces la informații de încredere și consultanță asupra vânzărilor de autoturisme, camioane, autoutilitare, motociclete, utilaje de construcții, mașini agricole și piese auto second-hand.

Peste 2,8 milioane de oferte în cel mai mare Black Friday de la eMAG, pe 10 noiembrie 2023

  • Interes în creștere din partea cumpărătorilor, confirmat de numărul celor care vor să cumpere, de 57%, și de bugetul alocat cu 11% mai mare față de anul trecut
  • 71% din ofertă la cel mai bun preț din 2023
  • Clienții care își fac un abonament anual Genius de 99 lei primesc banii înapoi: 4 vouchere x 25 lei în 4 aplicații eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful by eMAG
  • Metode de plată flexibile: plata în 4 rate prin contul eMAG/My Wallet pentru 2 milioane de clienți; până la 48 de rate fără dobândă prin cardurile bancare

București, 6 noiembrie 2023. În condițiile în care pentru unul din trei români Black Friday este singura zi din an când poate cumpăra un produs pe care l-a așteptat tot anul*, pe 10 noiembrie, de Black Friday, eMAG vine cu peste 2,8 milioane de oferte potrivite tuturor nevoilor. Oferta construită împreună cu mii de comercianți care vând pe platforma eMAG este rezultatul a mai bine de 10 luni de negocieri cu furnizorii.

Pentru ediția 13 a Black Friday, ziua cu cele mai multe reduceri din an, valoarea reducerilor pe care eMAG le-a pregătit se ridică la peste 390 de milioane de lei, la cel mai mic preț din ultimele 30 de zile, iar 71% dintre oferte sunt la cel mai bun preț din 2023.

Anul acesta, intenția de cumpărare a consumatorilor de Black Friday se situează la 57%, în creștere față de anul trecut. Categoriile de produse pe care intenționează să le cumpere sunt televizoare (37%), produsele electrocasnice mici (37%)​, haine (27%), telefoane mobile (24%) sau frigidere (22%​), potrivit unui studiu Kantar România**, iar oferta eMAG ține cont de dorințele lor. Bugetul pe care consumatorii și l-au planificat cu ocazia Black Friday a crescut și el de la an la an, ridicându-se, în medie, la 2.855 lei, cu 11% mai mult decât în 2022, potrivit aceluiași studiu.

Pentru ediția din acest an, eMAG estimează vânzări de 680 de milioane de lei, în creștere cu 36 de milioane de lei față de anul trecut.

„Având în vedere inflația și presiunea pusă pe bugetele familiilor, oamenii s-au orientat tot mai mult către promoții în acest an. Asta face ca Black Friday să beneficieze de un interes în creștere, vedem acest lucru atât la nivelul intenției de cumpărare, cât și la nivelul bugetului pe care românii plănuiesc să îl aloce. Noi venim cu peste 2,8 milioane de oferte din toate categoriile, cu 71% din ofertă la cel mai bun preț din an. Black Friday este ziua când comerțul online își arată forța și aduce mai mulți oameni în online care se bucură de prețurile și ofertele foarte bune”, a spus Tudor Manea, CEO Grup eMAG.

Impactul investițiilor din ultimii ani

Investițiile din ultimii ani în depozite și tehnologie fac astăzi ca eMAG să organizeze cel mai mare eveniment de shopping din regiune. Echipa din hub-ul logistic de la Joița, sprijinită de roboții de ultimă generație și tehnologia de logistică în care eMAG a făcut o investiție de peste 43 de milioane de euro, are capacitatea de a procesa cu 20% mai multe comenzi anul acesta față de 2022. Totodată, investițiile în tehnologia de procesare din depozit permit diminuarea cantității de ambalaje cu 10%. Datorită acestor investiții, programul Fulfilment by eMAG folosit de mai mult de 2.500 de selleri români, permite livrarea din depozitele eMAG a peste 3,5 milioane de produse, de trei ori mai mult față de 2022. Și pentru sellerii care participă în Black Friday este un moment așteptat, întrucât în această zi ajung să vândă cât într-o lună.

Livrarea comenzilor de Black Friday până pe 24 noiembrie

De asemenea, cu ajutorul infrastructurii easybox dezvoltate de Sameday, care a ajuns la peste 3.900 de unități și a firmelor de curierat, eMAG este pregătit să asigure livrarea tuturor comenzilor până pe 24 noiembrie.

Soluții de plată flexibile

Anul acesta, peste 2 milioane de clienți eligibili, dublu față de anul trecut, au la dispoziție soluții de plată flexibile și pot achita în patru rate prin contul eMAG/My Wallet, fără dobândă și fără comision, ​produsele pe care le achiziționează în ziua de Black Friday. De asemenea, toți clienții eMAG au la dispoziție soluții de finanțare cu până la 48 de rate fără dobândă prin cardurile bancare.

Abonament gratuit la livrări nelimitate în patru aplicații

În ziua de Black Friday, pentru a le da clienților posibilitatea de a se bucura de oferte fără grija costului de transport, eMAG oferă patru vouchere în valoare de 25 de lei în cele patru aplicații de ecommerce, eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful celor care cumpără un abonament Genius, iar oferta este valabilă și pentru clienții care doresc să își reînnoiască abonamentul. Astfel costul abonamentului pe un an de zile este zero.

2,8 milioane de oferte, reduceri de peste 390 de milioane de lei

De Black Friday, pe 10 noiembrie, clienții eMAG au la dispoziție o gamă variată de produse

  • 2 milioane de produse cosmetice și de îngrijire personală
  • 000 de electrocasnice mici
  • 000 de televizoare
  • 000 de smartphone-uri și gadgeturi
  • 000 de laptopuri și echipamente IT
  • 000 de frigidere și mașini de spălat
  • 000 de produse fashion
  • 000 de produse pentru casă și grădină

Produse speciale

  • Peste 5.000 de vouchere de avion cu reducere de până la 50%
  • Până la 50% reducere la pachete de înfrumusețare (botox, remodelare corporală, epilare definitivă)
  • Până la 60% reducere la 39.000 nopți de cazare în România
  • Peste 10 kg de aur
  • 131 mărci auto-moto, 100 mărci de mașini, 27 mărci de motociclete, dar și scutere, ATV, Jetski, barcă cu motor
  • Peste 100 de tone de carne de porc și mezeluri
  • Ceasuri și bijuterii de lux

*Potrivit unui studiu iSense Solutions realizat în rândul a 500 de respondenți din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18-55 ani, cumpărători de Black Friday din ultimii doi ani

**Studiul Kantar România a fost realizat în perioada 17-23 octombrie, pe un eșantion de 2001 respondenți , cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani, reprezentativ la nivel național

Despre eMAG

Înființată în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online care a dezvoltat un ecosistem regional bazat pe tehnologie, în România, Ungaria și Bulgaria cu obiectivul de a ajuta clienții din întreaga regiune să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere pe care le pune la dispoziția clienților împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții din România ai platformei beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plată din contul eMAG/MyWallet, și aplicația de mobil. Cu ajutorul eMAG Marketplace, antreprenorii români care vând pe platformă au la dispoziție de programe și instrumente care îi ajută să își scaleze business-ul în Europa Centrală și de Est: eMAG Ads, cross-border, Fulfilment, aplicația mobilă sau campaniile desfășurate pe platformă sunt doar câteva dintre acestea. Pentru mai multe informații despre eMAG. accesați about.emag.ro.

Anul acesta, Black Friday devine Red Friday la Allview, cu discounturi de până la 60%

Astăzi, 6 noiembrie 2023, Allview, brandul local lider în industria electronicelor, aduce un motiv de bucurie și entuziasm clienților, cu o ofertă spectaculoasă în cadrul campaniei “Red Friday”. Prin discounturi de până la 60%, campania oferă oportunitatea unică din acest an, de a beneficia de cele mai avantajoase prețuri.

Iată câteva informații și cifre-cheie despre campania “Red Friday” de la Allview:

  • Promoții în toate categoriile de produse, cu un stoc promo de peste 15.000 unități: televizoare, telefoane, tablete și laptopuri.
  • Discounturi de până la 60%, în valoare de 10 milioane de lei: cele mai mari reduceri din an.

Produse de top Allview din campania “Red Friday”

Allview Mini LED 65iPlay8000-U – Cele mai noi televizoare Allview iPlay Mini LED, seria 8000, utilizează aproximativ 3500 de mini LED-uri, pentru a oferi o strălucire mai mare, negru mai profund, adâncime și o gamă extinsă de culori. Cu tehnologia Dolby Audio și sistem de operare VIDAA, ce asigură acces la o gamă largă de aplicații populare și servicii de streaming, produsul poate fi achiziționat la un preț special de doar 4.499 RON, reprezentând un discount de aproximativ 36%.

Allview QLED ePlay6100-U – Cel mai accesibil QLED din piață la momentul lansării, cu o gamă de funcționalități impresionante, precum tehnologia Quantum Dot, Dolby Audio, Android TV™ și Google Assistant, disponibil în trei versiuni de diagonală, poate fi achiziționat începând cu 1.199 RON, având un discount de aproximativ 30%.

Allview Soul X10 – Primul telefon cu AVI GPT integrat, asistent AI vocalizat în limba română. Cu un design premium și caracteristici superioare, precum un sistem Triple Camera, procesor puternic și cadou 500 de credite în aplicația AVI GPT, acest smartphone poate fi achiziționat la doar 599 RON, cel mai mare discount acordat de la lansare.

Allview Viper V10 – Cel mai accesibil smartphone cu tehnologie NFC și AVI GPT, dotat cu un ecran generos IPS de 6.5 inch și sistem de operare Android™13, beneficiază de cel mai mare discount din categoria de telefoane, respectiv de o reducere de aproximativ 32%, având un preț de doar 479 RON.

Allview Viva C1004 –  Tableta cu AVI GPT, asistent AI vocalizat în limba română, a fost concepută special pentru a oferi un suport educațional inovator, prin creșterea nivelului de interacțiune și învățare pentru elevi. Produsul poate fi achiziționat cu un discount de 45%, la un preț de doar 499 RON. În plus, utilizatorii vor beneficia și de 500 de credite cadou în aplicația AVI GPT.

Cântar smart ERA Scale, la pachet cu versiunea premium a aplicației ERA Health – ERA Health este asistentul personal de nutriție dezvoltat de echipa Allview, cu scopul de a ajuta utilizatorii să aibă un stil de viață echilibrat. Prin intermediul sistemului inteligent de monitorizare, care urmărește datele de compoziție corporală de la cântarul ERA Scale și profilul utilizatorului, actualizează rețetele recomandate în funcție de necesarul de macro și micronutrienți. Pachetul este disponibil la un preț de 119 RON, cu un discount de 60%.

Pentru oferta completă, accesați site-ul companiei: https://www.allview.ro/blackfriday-2023.html. Campania se va desfășura până pe 30 noiembrie 2023, în limita stocurilor disponibile, exclusiv online.

Despre Visual Fan S.A.

Visual Fan S.A., deținătoarea brandului Allview (simbol bursier ALW), este o companie românească cu o vastă experiență în producția de dispozitive mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. Fondată în 2002 în Brașov, Visual Fan a devenit cunoscută drept un vizionar și pionier în domeniul tehnologic, lansând produse inovatoare care aduc tehnologia la îndemâna utilizatorilor. Compania este recunoscută pentru lansarea celui mai complex sistem Smart Home din România în 2016, pentru crearea primului asistent vocal în limba română – AVI, în 2017, și pentru încheierea unui parteneriat direct cu Google Android TV™ în 2019. Allview a fost, de asemenea, primul brand românesc care a adoptat tehnologia QLED în 2020. În continuarea demersurilor sale de inovare, în 2022, compania a lansat conceptul Green by Allview, ce integrează noi domenii de activitate cu un obiectiv clar: construirea unui viitor sustenabil pentru creșterea calitații vieții în ansamblu și a grijii pentru generațiile viitoare. În 2023, aplicația Allview AVI ChatGPT a primit un update important prin adăugarea unui model de limbaj natural antrenat de inteligența artificială (AI). Allview continuă să investească în cercetare și dezvoltare și își propune să creeze un robot inteligent – asistent personal în viitor.

EXPERIENȚA SUPREMĂ DE OFF-ROAD TE AȘTEAPTĂ CU OCAZIA LANSĂRII LA NIVEL MONDIAL A JOCULUI EA SPORTS™ WRC

Noua tehnologie de manevrare dinamică le permite jucătorilor să își împingă limitele și să concureze pentru gloria Campionatului Mondial de Raliuri

Aici puteți viziona trailer-ul de lansare

București, 3 noiembrie 2023 – Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) lansează astăzi EA SPORTS™ WRC, jocul oficial al Campionatului Mondial de Raliuri FIA, disponibil pentru PlayStation®5, Xbox Series X|S, PC prin EA App, Epic Store și Steam. Cu 50 de echipaje din WRC, categoriile de suport  WRC2 și FIA Junior WRC, precum și locații din Campionatul Mondial de Raliuri FIA 2023, EA SPORTS WRC oferă un realism de neegalat, etape mai lungi și un nou sistem de manevrare dinamică care îi ține pe jucători la limita controlului.

“De astăzi, fanii curselor de simulare din întreaga lume pot experimenta toate emoțiile, dramatismul și imprevizibilitatea celui mai solicitant motorsport din lume”, a declarat Ross Gowing, Senior Creative Director pentru Codemasters. “EA SPORTS WRC valorifică cei 25 de ani de experiență în dezvoltarea de raliuri și recreează în mod autentic intensitatea și entuziasmul raliurilor, acum cu puterea suplimentară a licenței oficiale WRC. Lucrând îndeaproape cu toți partenerii noștri din acest sport, ne-am asigurat că EA SPORTS WRC este cea mai bună experiență de simulare, iar jucătorii vor continua să revină pentru mai mult.”

EA SPORTS WRC oferă o experiență completă de raliu, cu caracteristici precum:

Puterea licenței oficiale WRC: Combinând expertiza studioului DiRT Rally cu licența oficială WRC, EA SPORTS WRC sporește realismul prin cele 50 de echipaje din WRC, WRC2 și FIA Junior WRC recreate cu acuratețe. Autenticitatea se extinde și la locații, fiecare raliu din Campionatul Mondial de Raliuri FIA 2023 având diferite opțiuni de vreme, anotimp și oră din zi. Trecerea la Unreal Engine a permis studioului să creeze etape mai lungi, mai detaliate și mai precise, cu peste 600 km de asfalt, pietriș și zăpadă incluse în joc.

Sistemul complet nou de manevrabilitate dinamică și notițele  de ritm: Jucătorii vor avea parte de cea mai realistă manevrabilitate de până acum, grație noului sistem de manevrabilitate dinamică. Pornind de la modelul DiRT Rally combinat  cu feedback-ul de la piloții din lumea reală, Dynamic Handling oferă jucătorilor un control mai mare pentru a face față săriturilor palpitante, virajelor strânse, condițiilor meteo schimbătoare și degradării suprafeței. Începătorii pot ajusta setările pentru a-și perfecționa abilitățile înainte de a merge cu viteză maximă către unul dintre cele 13* locuri oficiale din Campionatul Mondial de Raliuri FIA și cinci locuri inspirate din lumea reală. Alături de inovațiile de manevrare, noile notițele cu privire la ritmul cursei, inclusiv comenzile simplificate pentru jucătorii începători, sistemul oferă un sentiment puternic de realism și astfel este sporită experiența de raliu atât pentru veterani, cât și pentru începătorii care abordează provocarea pentru prima dată.

Conectați-vă cu prietenii și retrăiți momentele istorice: Fanii raliului se vor simți și mai conectați datorită competiției cross-platform, unde până la 32 de jucători pot concura pe platforma aleasă de ei, ca parte a unor lobby-uri private cu prietenii sau împotriva comunității globale EA SPORTS WRC. În plus, Cluburile revin prin EA Racenet, adăugând mai multă varietate modului în care jucătorii concurează. Momentele, care se actualizează zilnic, permit jucătorilor să abordeze scenarii din istoria WRC, trăind provocările cu care se confruntă echipele WRC la fiecare eveniment.

Construiește-ți mașina visurilor: Jucătorii care doresc o mașină de raliu care să se potrivească stilului lor de condus și preferințelor lor în ceea ce privește aspectul pot accesa modul Builder pentru a-și construi mașina de vis. Începeți pe linia de producție și selectați caroseria, piese mecanice și designul interior. Odată finalizată această etapă, puteți particulariza aspectul cu ajutorul designurilor pentru mașini înainte de a o testa și de a o pune în comparație cu unul dintre cele 78 de vehicule disponibile din peste 60 de ani de istorie sportivă.

EA SPORTS WRC este clasificat PEGI 3+ (ESRB E), la prețul de 44,99 £ (49,99 $, 49,99 €) pentru PlayStation®5, Xbox Series X|S și PC. Mai multe informații se regăsesc pe site-ul EA SPORTS WRC și pe canalele sociale.

Energie regenerabilă – o reorientare ireversibilă a companiilor către sustenabilitate și eficiență energetică

Investițiile în sistemele de panouri fotovoltaice rămân în continuare o prioritate pentru companiile din România. Interesul crescut pentru asigurarea propriei surse de energie electrică, cu accent pe durabilitate și reducerea impactului asupra mediului, determină companiile să investească în centrale fotovoltaice, utilizând resurse proprii sau fonduri nerambursabile. Allview Industry-IMM, divizia companiei Visual Fan specializată în dezvoltarea și implementarea sistemelor fotovoltaice pentru mediul industrial și de afaceri, anunță finalizarea unui nou proiect fotovoltaic. Centrala fotovoltaică a fost implementată la Amberger Werkzeugbau Cluj SRL, în Cluj-Napoca.

Proiectul a beneficiat de experiența și competența diviziei Allview Industry-IMM, oferind clientului consultanță specializată, proiectare, execuție și întreținere. Colaborarea eficientă dintre echipa Allview și cea a beneficiarului a asigurat implementarea optimă a proiectului în numai o lună și jumătate de la semnarea contractului.

“În fața provocărilor legate de schimbările climatice și a necesității de a dezvolta surse de energie sustenabilă pentru a crește reziliența și a asigura independența energetică, suntem dedicați să oferim soluții inovatoare și durabile clienților noștri și să contribuim la viitorul energiei regenerabile. Cei peste 20 de megawați (MW), din proiectele finalizate și în curs de desfășurare, reprezintă un pas semnificativ în direcția atingerii obiectivelor de sustenabilitate stabilite. Acestea vor genera aproximativ 500 de gigawați (GW) de energie în următoarele două decenii, având un impact pozitiv asupra mediului și contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.”, a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan S.A.

Centrala fotovoltaică de la Amberger Werkzeugbau Cluj, cu o capacitate de 345 kW, include 606 panouri fotovoltaice Tier 1 de 575W și două invertoare Growatt de 125 kW fiecare. Pe parcursul următoarelor două decenii, se estimează că acest sistem va produce aproximativ 7.800 MWh, aducând economii estimate la 1.200.000 euro și reducând amprenta de carbon cu aproximativ 3.700 de tone de CO2.

Cu o experiență de peste 21 de ani în domeniul tehnologiei, Visual Fan S.A. furnizează soluții fotovoltaice integrate, adaptate necesităților variate ale clienților în ceea ce privește optimizarea costurilor energetice, fie că este vorba de proiecte rezidențiale, industriale sau de parcuri fotovoltaice. Aceasta oferă o gamă variată de opțiuni de montaj, fie pe acoperișuri, fie direct pe sol, beneficiind de cele mai noi tehnologii din industrie pentru sistemele de fixare. Aceste soluții includ sisteme avansate de urmărire a soarelui sau variante care nu implică perforarea suprafețelor. Compania continuă să se dezvolte în domeniul soluțiilor fotovoltaice industriale, încurajând proprietarii de afaceri să adopte tehnologii regenerabile pentru a-și îmbunătăți eficiența și sustenabilitatea operațiunilor. Investițiile în cercetarea și dezvoltarea produselor reprezintă o prioritate pentru a garanta durabilitate și stabilitate în producția de energie electrică.

Pentru mai multe informații despre soluțiile oferite de Allview Industry – IMM, puteți contacta Visual Fan prin intermediul website-ului companiei, disponibil la adresa www.allview.ro/solarenergy/industry-imm.

Lenovo colaborează cu designeri de top pentru a lansa Lenovo Tab Wear Collection, o colecție wearable prototip

Design-ul se îmbină cu funcționalitatea într-o colecție avangardistă, care integrează tabletele Lenovo în articolele vestimentare pentru exterior, pentru a inspira momente unice

 

București, 2 noiembrie, 2023 – Lenovo lansează astăzi un proiect unic de colaborare alături de designerii de modă RANRA, Kit Wan Studios și Maium, pentru a crea colecția Lenovo Tab Wear, într-o versiune experimentală. Această colecție inovatoare și funcțională a fost concepută pentru a putea integra o tabletă Lenovo în piesele vestimentare, astfel încât să răspundă nevoii utilizatorilor de „timp pentru mine” („me time”).

Conform unui studiu realizat de Pew Research, oamenii își doresc mai mult timp pentru ei înșiși, dar întâmpină dificultăți în a acorda prioritate acestei nevoi. „Timpul pentru mine” este un moment personal al fiecăruia dintre noi, pe care ni-l dedicăm pentru a ne ocupa de starea noastră de bine, făcând ceea ce dorim, la momentul și locul ales de noi.

Viziunea Lenovo este ca articolele vestimentare, precum această colecție conceptuală, să le poată permite utilizatorilor în viitor să-și ia timp pentru ei înșiși, dar și un binemeritat răgaz de la stresul cotidian. Prin integrarea unei tablete Lenovo în acest concept, utilizatorii pot evada oricând își doresc în activitățile lor preferate de relaxare, atât în confortul casei, cât și în exterior, fie că vizionează captivați acțiunea unui serial, navighează pe rețelele de socializare sau desfășoară alte activități creative. Grija pentru propria persoană devine o prioritate pentru mulți oameni, de aceea colecția Lenovo Tab Wear extinde conceptul de „timp pentru mine” dincolo de granițele propriei locuințe.

„Atât tehnologia, cât și moda evoluează constant, inovează și se adaptează la o societate aflată  în permanentă schimbare”, spune Emily Ketchen, VP și CMO Intelligent Devices Group and International Markets, Lenovo. „Pe măsură ce tehnologia devine din ce în ce mai prezentă în viața noastră de zi cu zi, trebuie să valorificăm avantajele pe care le aduce pentru a răspunde nevoilor în continuă evoluție ale oamenilor. Colecția Lenovo Tab Wear reprezintă un exemplu creativ de integrare perfectă a tehnologiei în articole vestimentare multifuncționale de exterior, cu scopul de a oferi mai mult timp pentru sine”.

În procesul de dezvoltare a colecției Lenovo Tab Wear, fiecare designer a contribuit cu propria creativitate și stilul unic, creând astfel articole vestimentare cu totul speciale. Inspirate de experiențele și viziunile unice ale designerilor, creațiile vestimentare rezultate reprezintă o expresie a modului în care stilul și tehnologia evoluează în aceeași direcție.

  • Echipa de designeri de îmbrăcăminte de exterior RANRA, cu sediul în Londra și Reykjavik, a creat un hanorac cu proprietăți de anulare a zgomotului și a luminii, cu o glugă izolatoare și un suport pentru tabletă, care poate fi poziționată astfel încât utilizatorii să se bucure de o experiență imersivă de vizionare în timpul călătoriilor cu avionul, autobuzul sau trenul.
  • Kit Wan Studios,un designer independent de îmbrăcăminte pentru bărbați, cu sediul în Hong Kong, a proiectat un exoschelet modular, o armură tech, pentru a integra tehnologia în îmbrăcămintea de stradă.
  • Maium, cu sediul la Amsterdam și specializat în crearea de articole vestimentare funcționale și rezistente la condiții meteorologice variate, a conceput o jachetă care poate fi transformată într-un hamac gonflabil, ideal pentru activități desfășurate în aer liber.

„Colecția Lenovo Tab Wear demonstrează că moda și tehnologia se pot completa reciproc pentru a crea experiențe mai bune în fiecare zi”, a adăugat Ketchen. „Aceste modele inovatoare confirmă faptul că „timpul pentru mine” poate fi mobil, ușor de purtat și personalizat. Acestea nu sunt doar niște haine moderne care includ o tabletă Lenovo, ci reprezintă o gamă de posibilități neimaginate adaptate cerințelor lumii contemporane”.

Fiecare designer a oferit o abordare proprie a conceptului de „timp pentru mine”, creând piese originale și având grijă în același timp ca procesul de creație să fie unul responsabil. RANRA a ales materiale rezistente la apă și a inclus elemente textile și ornamente reciclate2, ținând cont de durabilitatea și de ciclul de viață al produselor; Kit Wan Studios a pus un accent deosebit pe parteneriatele cu comercianții locali, achiziționând materialele de la mici colaboratori din Hong Kong. De asemenea, design-ul creat de Maium este realizat din poliester reciclat cu un strat eco bionic, realizat manual în facilitățile producătorilor certificați GRS și Oeko Tex4. Toate aceste eforturi au contribuit la crearea unei colecții conceptuale experimentale, cu funcții îmbunătățite de divertisment și portabilitate și care se remarcă prin stil și atenție la nevoile utilizatorilor.

Aflați mai multe despre fiecare model în parte accesând: www.lenovotabwear.com.

Despre Lenovo

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o putere tehnologică globală cu venituri de 62 de miliarde de dolari, clasată pe locul 217 în topul Fortune Global 500, cu 77.000 de angajați în întreaga lume și care deservește zilnic milioane de clienți din 180 de piețe. Cu o viziune îndrăzneață, prin intermediul căreia își propune să ofere tehnologii mai inteligente pentru toți, Lenovo a valorificat succesul obținut din poziția de cea mai mare companie de PC-uri din lume, extinzându-se în continuare în domenii care susțin evoluția accelerată a tehnologiilor „New IT” (client, edge, cloud, rețele și date), inclusiv servere, soluții de stocare, mobile, software, soluții și servicii. Acest proces de transformare, alături de inovațiile Lenovo care schimbă lumea, construiesc un viitor mai incluziv, sigur și inteligent pentru toată lumea, oriunde. Pentru mai multe informații, vizitați https://www.lenovo.com și accesați ultimele noutăți via StoryHub.

Despre RANRA

Specializat în piese vestimentare pentru exterior de tranziție, concepute atât pentru a fi folosite în natură, cât și în mediul urban, starul în ascensiune RANRA creează piese tehnice cu o durabilitate pe termen lung și care rămân mereu actuale. Studioul – cu sediul atât la Londra, cât și la Reykjavik – este construit în jurul unor practici de lucru colaborative și al unei abordări extinse de design. Brandul își proiectează hainele având în minte longevitatea, multe din hainele create fiind adaptabile și versatile. Piesele de bază, ce pot fi stratificate și folosite în orice anotimp, îmbrăcămintea exterioară tehnică, îmbrăcămintea sport premium și tricotajele termoizolante fac parte din ADN-ul brandului – asigurând piese de înaltă calitate, perfecte pentru activități în aer liber, pentru explorarea naturii sau pentru drumeții în jungla urbană.

Despre Kit Wan Studios

Cu sediul în Hong Kong, activitatea pe care o desfășoară Kit Wan are la bază lumea contemporană sub diverse forme de artă și design vestimentar. Explorând tehnologia, textura, SF-ul și constructivisumul mecanic, stilul distinct al lui Wan își ramifică conceptele între standardizare și artizanat. Viziunea și creațiile distincte ale lui Kit Wan au luat amploare, de la Hong Kong până în Oslo. Cu un trecut intercultural, el creează un limbaj vizual care face legătura între lumea sa și cultura contemporană. Îmbină designul de ultimă generație cu artizanatul etic: brandul folosește materiale din surse locale și își produce intern creațiile ori de câte ori este posibil, reducând astfel la minimum deșeurile și amprenta de carbon.

Despre Maium

Brandul Maium, a cărui denumire este inspirată din vechea limbă din Amsterdam, Bargoens, este un produs actual al mediului din care face parte. În fiecare an sunt cel puțin 130 de zile de ploaie în Olanda, iar o mare parte din țară se află sub nivelul mării, de aceea condițiile locale cer soluții inventive pentru a te menține uscat. Fondat de doi prieteni din Amsterdam, brandul Maium oferă articole de modă care îmbină eleganța cu funcționalitatea și care au fost concepute pentru a proteja împotriva condițiilor meteo dificile, datorită inovațiilor în design, funcționalitate și materialele folosite. Brandul pune accent pe sustenabilitate și promovează designul etic și responsabil, încercând să refacă legătura cu natura și demonstrând că moda și tehnologia pot coexista fără a afecta mediul înconjurător.

LENOVO este marca Lenovo. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor lor. ©2023, Lenovo Group Limited.

1 Soții și soțiile câștigă salarii similare într-o proporție din ce în ce mai mare | Pew Research Center

2 Materialul carcasei este un 3L reciclat de la Sympatex. Prezintă un strat exterior sintetic și o membrană impermeabilă, rezistentă la vânt și care permite ventilația, ambele reciclate.

3 The Global Recycled Standard (GRS) este un standard de produs voluntar pentru urmărirea și verificarea conținutului de materiale reciclabile din produsul final.

4 OEKO-TEX® STANDARD 100 este una dintre cele mai cunoscute etichete din lume pentru textile testate pentru substanțe nocive. Reprezintă o certificare care arată încrederea din partea clienților și siguranța ridicată a produselor.

Răzvan Căzănescu susține 30 Days MBA (ediția III) – Între 6 Noiembrie și 6 Decembrie – Peste 10,000 de companii au participat la primele două ediții

București, 1 noiembrie 2023 – 30 Days MBA revine pentru a treia ediție: Răzvan Căzănescu predă total gratuit sistemele TBF de management și vânzări folosite de mii de companii românești. Programul se desfășoară în fiecare zi de luni până vineri, între 6 noiembrie și 6 decembrie, de la orele 19:00 la 20:00. Toate sesiunile sunt transmise LIVE, online, 100% gratuit.

30 Days MBA reprezintă o oportunitate unică pentru antreprenori, manageri și angajați de a beneficia de expertiza lui Răzvan Căzănescu în domeniul businessului. Temele de discuție sunt managementul creșterii (unde vor fi acoperite subiecte precum întâlnirea trimestrială, obiective măsurate prin rezultate cheie, evaluarea performanței), managementul operațional (unde vor fi acoperite subiecte ca măsurarea performanței prin intermediul responsabilităților specifice, evaluarea corectă a performanței, proceduri și training) și managementul oamenilor (procesele corecte de recrutare, promovare și concediere).

Aplicabilitatea metodelor predate de Răzvan Căzănescu și eficiența acestora este justificată de prezența a peste 10.000 de companii din peste 20 de industrii la edițiile anterioare 30 Days MBA. Peste 80% dintre companiile care au participat la prima ediție s-au reîntors la a doua.

Singura șansă reală a României sunt antreprenorii. Sunt singurii care au puterea să schimbe brandul țării noastre prin afaceri de succes crescute la nivel internațional. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple au nevoie de sisteme concrete de management pentru a se putea extrage din operațional și a se focaliza pe creștere și strategie – a spus Răzvan Căzănescu, fondatorul TBF.

Răzvan Căzănescu, fondatorul TBF și autorul sistemului TBF de management, are o experiență de peste 20 de ani în managementul și creșterea afacerilor. El a fost direct implicat în creșterea a peste 300 de companii din 23 de industrii diferite. În luna mai 2023 a susținut cel mai mare eveniment pentru antreprenori din România, adunând 4000 de participanți la Sala Palatului. Grupul TBF a construit singurul software complet de management care permite organizarea afacerilor eficient prin obiective trimestriale, responsabilități măsurabile, proiecte și evaluări de performanță. Peste 30,000 de antreprenori și manageri citesc zilnic Fundamentul Zilei, un newsletter zilnic care a trecut de 900 de ediții.

Ceea ce îl diferențiază cel mai mult pe Răzvan Căzănescu este că toate sistemele pe care le oferă sunt provenite din practică, din conducerea și creșterea directă a companiilor românești din 23 de industrii.

Pentru înscrieri accesați direct siteul TBF.ro sau click pe link-ul de mai jos:

https://tbf.ro/30-days-mba.

Programul 30 Days MBA:

  • Între 6 noiembrie și 6 decembrie
  • De luni până vineri
  • De la 19:00 la 20:00
  • Live – Online
  • Înregistrarea fiecărei zile este disponibilă timp de 24 de ore pentru a putea fi urmărită alături de echipă

Despre TBF: TBF este un ecosistem de unelte concrete și servicii pentru organizarea și creșterea afacerilor, creat de Răzvan Căzănescu. Viziunea TBF este să crească 10 companii românești pe locul 1 internațional în industria lor. Companii românești din 23 de industrii cu cifră totală de aproape 2 miliarde de euro pe an (€1,764,000,000) folosesc sistemele TBF. Peste 50 dintre aceste companii sunt numărul 1 în industria lor.

Canon prezintă trei noi obiective RF, care vor oferi tehnologii şi concepte inovatoare fotografilor amatori şi profesionişti

  • RF 24-105mm F2.8L IS USM Z– alegerea ideală pentru un flux de lucru hibrid
  • Adaptoare pentru zoom motorizat PZ-E2 şi PZ-E2B– oferă control precis, profesional pentru RF 24-105mm F2.8L IS USM Z
  • RF-S 10-18mm F4.5-6.3 IS STM– un obiectiv ultra-grandangular cu zoom, într-un corp compact şi uşor
  • RF 200-800mm F6.3-9 IS USM– obiectivul telefoto cu zoom cu cea mai mare distanţă focală pentru montura RF

Bucureşti, România, 02 noiembrie 2023 – Canon Europe lansează astăzi trei obiective RF inovatoare şi două adaptoare pentru zoom motorizat, cu ajutorul cărora creatorii de conţinut îşi vor extinde posibilităţile creative.

Cel mai nou obiectiv hibrid cu două adaptoare opţionale pentru zoom motorizat

RF 24-105mm F2.8L IS USM Z marchează un moment de referinţă în domeniul tehnologiei pentru obiective, aşteptat cu nerăbdare de fotografi şi videografi. Acest obiectiv all-in-one poate fi folosit în numeroase situaţii, preluând funcţii de la obiectivele RF pentru televiziune, cinema şi standard, oferind un concept cu adevărat versatil. Acesta este primul obiectiv RF cu zoom care combină un inel dedicat pentru controlul diafragmei/al irisului şi funcţie Servo, cu ajutorul adaptoarelor opţionale pentru zoom motorizat.

Obiectivul a fost proiectat pentru a răspunde cererii tot mai mari din partea comunităţii de creatori de conţinut profesionişti, care au nevoie de înregistrări hibride în care să includă material foto şi video. Acest obiectiv profesional, ce oferă o gamă extinsă de funcţii, este perfect pentru cei care doresc să înregistreze conţinut pentru ştiri, documentare, evenimente corporative, nunţi, evenimente sociale şi reţele de socializare.

RF 24-105mm F2.8L IS USM Z combină confortul şi intervalul oferite de obiectivul
RF 24-105mm F4L IS USM cu posibilităţile creative şi funcţiile de înregistrare în condiţii de iluminare slabă oferite de RF 24-70mm F2.8L IS USM, astfel încât utilizatorii nu mai sunt nevoiţi să aleagă dintre aceste două obiective când doresc să surprindă imaginea perfectă. Obiectivul oferă un stabilizator optic de imagine echivalent 5,5-stops pentru imagini de calitate fără egal (până la 8-stops când obiectivul este folosit împreună cu stabilizatorul de imagine încorporat în aparat1), asigurând stabilitate la înregistrare din mână şi o calitate deosebită a imaginii la înregistrare în medii dinamice, precum nunţi sau evenimente. Inelul pentru controlul irisului (la filmare) asigură control discret asupra expunerii, iar diafragma cu 11 lamele oferă un efect bokeh deosebit.

Noul obiectiv acoperă cererea tot mai mare de obiective hibride, oferind utilizatorilor profesionişti calitatea dorită la realizarea de material foto şi video.

Caracteristici principale RF 24-105mm F2.8L IS USM Z:

  • Calitate excelentă a imaginii şi impermeabilitate ce oferă o rezistenţă îndelungată, precum şi imagini cu contrast clar datorită celor patru lentile UD pentru corectarea aberaţiilor cromatice;
  • Focalizare parfocală electronică profesională şi corectarea variaţiei distanţei focale, pentru menţinerea consecvenţei câmpului vizual la filmare;
  • Dimensiunea obiectivului nu se modifică în timpul zoomului deoarece acesta este acţionat în interior, ceea ce îmbunătăţeşte susţinerea, impermeabilitatea şi modul de operare;
  • Acţionarea discretă a inelului de diafragmă cu 32 de paşi între stops (fără clic) şi un buton de deblocare pentru poziţia „Auto“.

Funcţiile obiectivului RF 24-105mm F2.8L IS USM Z pot fi folosite la un nivel şi mai avansat cu ajutorul noilor adaptoare pentru zoom motorizat, oferind mai multă flexibilitate cineaştilor. Adaptoarele pentru zoom motorizat permit operarea discretă a zoomului şi controlul de la distanţă cu ajutorul aplicaţiei Canon Camera Connect sau EOS Utility.

Adaptorul pentru zoom motorizat PZ-E2B foloseşte un conector cu 20 de pini pentru controlarea de la distanţă a zoomului sau a focalizării, ceea ce permite compatibilitatea cu alte obiective pentru zoom/focalizare, pentru utilizarea în studiouri sau la producţii la scară mare, adaptorul fiind compatibil chiar şi cu Canon Zoom Servo Grip ZSG-C10.

Caracteristici principale Adaptoare pentru zoom motorizat PZ-E2 şi PZ-E2B:

  • Grip ergonomic pentru utilizare confortabilă când adaptoarele sunt ataşate pe obiectiv;
  • Alimentare externă opţională prin USB-C pentru înregistrare prelungită şi zoom mai rapid;
  • Butoane wide şi tele pentru zoom discret;
  • Rotiţă de control pentru viteza zoomului;
  • Adaptorul pentru zoom motorizat PZ-E2B foloseşte un conector cu 20 de pini pentru controlarea de la distanţă a zoomului sau a focalizării, fiind compatibil şi cu Canon Zoom Servo Grip ZSG-C10.

Cel mai compact şi uşor obiectiv ultra-grandangular cu zoom

Un obiectiv revoluţionar pentru fotografiere şi filmare ultra-grandangulară, RF-S 10-18mm F4.5-6.3 IS STM a fost proiectat pentru aparatele foto APS-C din Sistemul EOS R şi oferă o distanţă focală cuprinsă între 10 şi 18mm, fiind ideal pentru călătorii, peisaje în natură, peisaje urbane şi vlogging.

Acest obiectiv asigură o stabilizare excepţională a imaginii, oferind stabilizare optică de până la 4-stops şi până la 6-stops împreună cu stabilizatorul optic de imagine încorporat în aparat2. Astfel, fotografii şi videografii pot înregistra din mână cu încredere, chiar şi în condiţii de luminozitate scăzută. Oferind performanţă deosebită atunci când este folosit împreună cu IS Digital la filmare, obiectivul este perfect pentru creatorii de conţinut care înregistrează din mână şi care doresc să încadreze mai mult.

Cântărind doar 150g, acest obiectiv incredibil de mic şi uşor este partenerul perfect în călătorii. Creatorii de conţinut nu mai trebuie să facă niciun compromis, deoarece acest obiectiv este potrivit atât pentru fotografiere, cât şi pentru filmare. Oferind calitate şi performanţă deosebită, obiectivul este perfect pentru înregistrarea fără efort a unor imagini ultra-grandangulare excelente.

Caracteristici principale RF-S 10-18mm F4.5-6.3 IS STM:

  • Design compact şi uşor;
  • Ideal pentru călătorii, peisaje şi vlogging;
  • Stabilizare optică a imaginii de până la 4-stops şi până la 6-stops împreună cu stabilizatorul optic de imagine încorporat în aparat;
  • Un partener potrivit pentru aparatele foto APS-C precum EOS R10, EOS R50 şi
    EOS R7;
  • Calitate superioară a imaginii şi flexibilitate.

Obiectivul cu zoom cu cea mai mare distanţă telefoto

RF 200-800mm F6.3-9 IS USM este un obiectiv cu zoom supertelefoto full-frame, proiectat să revoluţioneze fotografia de natură sălbatică şi sport. Cu o distanţă focală telefoto maximă de 800 mm, în comparaţie cu distanţa focală maximă de 600 mm oferită de alte obiective din piaţă, acesta este obiectivul cu zoom cu cea mai mare distanţă telefoto pentru montura RF.

Obiectivul deosebit de versatil a fost proiectat cu garnituri rezistente la apă şi praf pentru a rezista în condiţii dificile, oferindu-le fotografilor posibilitatea de a surprinde imagini excepţionale în orice mediu.

Gândit pentru fotografii care doresc să treacă la un nivel avansat şi să reuşească imposibilul, obiectivul este ideal pentru surprinderea imaginii perfecte din orice poziţie. Stabilizatorul de imagine echivalent 5,5-stop (până la 7,5-stops când obiectivul este folosit împreună cu aparatele foto EOS R care oferă stabilizator de imagine încorporat), focalizarea automată rapidă, intervalul focal şi structura optică oferă imagini şi filmări de calitate deosebită. Zoomul poate ajuta la aducerea în prim-plan chiar şi a subiectelor mici.

Acest obiectiv este alegerea ideală pentru fotografii amatori care vor să depăşească limitele actuale în fotografia de natură sălbatică şi sporturi şi să surprindă ceea ce nu puteau înainte.

Caracteristici principale RF 200-800mm F6.3-9 IS USM:

  • Zoom super-telefoto unic pentru fotografie de natură sălbatică şi sporturi, o alegere ideală pentru fotografii amatori şi profesionişti;
  • Stabilizare optică a imaginii de până la 5,5-stops şi până la 7,5-stops împreună cu stabilizatorul optic de imagine încorporat în aparat;
  • Diafragmă cu nouă lamele pentru obţinerea unui fundal superb, structură optică de calitate deosebită şi focalizare automată rapidă;
  • Rezistent la intemperii, pentru a putea fi folosit în condiţii dificile.

Pentru mai multe informaţii despre noile lansări Canon, vizitaţi:

https://www.canon.ro/lenses/rf-200-800mm-f6-3-9-is-usm/

https://www.canon.ro/lenses/rf-24-105mm-f2-8l-is-usm-z/

https://www.canon.ro/lenses/rf-s-10-18mm-f4-5-6-3-is-stm/

https://www.canon.ro/lenses/power-zoom-adapter-pz-e2-power-zoom-adapter/

Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc Vicepreședinte People & Organisation

  • Din noul rol, Cosmin Dodoc va alinia echipele celor nouă companii din cadrului Grupului eMAG, formate din peste 10.000 de angajați
  • Cu peste 20 de ani experiență, Cosmin Dodoc a condus în ultimul an departamentul People & Organisation din cadrul eMAG

București, 2 noiembrie 2023. Grupul eMAG își consolidează echipa de management și îl numește pe Cosmin Dodoc în poziția de Vicepreședinte People & Organisation, în contextul în care toate companiile din portofoliu se află într-o etapă de dezvoltare accelerată. Din noul rol, Cosmin va coordona dezvoltarea echipelor din cele nouă companii ale grupului, care cuprind peste 10.000 de angajați. Printre companiile care fac parte din Grupul eMAG se numără platforma de livrări la domiciliu Tazz, retailerul online de fashion Fashion Days, hipermarketul online Freshful, compania românească de curierat rapid Sameday Delivery sau atelierul de reparații Depanero.

Cu o experiență de peste 20 de ani, Cosmin Dodoc preia noul rol după mai bine de un an în care a ocupat poziția similară la nivelul operațiunilor eMAG. Din noul rol, misiunea sa va fi de a duce mai departe modelul de creștere al echipelor dezvoltat în cadrul eMAG. Astfel, Cosmin va urmări să identifice atuurile din fiecare echipă și modalități de a sprijini colegii în procesele de dezvoltare personală și profesională.

„Cosmin este alături de noi de opt ani, iar în ultimul an, cât a coordonat echipa People la eMAG, ne-a ajutat să creștem implicarea colegilor, să păstrăm un mediu de lucru motivant și eficient și să ne apreciem mai mult. Promovarea lui ne va ajuta, în primul rând, să beneficiem de transferul de know-how la nivelul întregului grup și să aliniem agenda, planurile și procedurile de HR,” a declarat Tudor Manea, CEO Grup eMAG.

„Coordonarea echipelor unui grup de peste 10.000 de oameni înseamnă pentru mine oportunitatea de a învăța și crește zi de zi alături de ei. De când sunt parte din echipa eMAG am cunoscut aproape toate departamentele, iar asta m-a ajutat să înțeleg rolul fiecăruia în complexitatea business-urilor din grup. Obiectivele mele se leagă de împărtășirea experienței pe care am acumulat-o în ultimii 20 de ani și de crearea proiectelor care să ne ajute să ne dezvoltăm împreună, dar și de identificarea oamenilor din interiorul grupului care pot și vor mai mult,” a declarat Cosmin Dodoc, VP People & Organisation eMAG Group.

Cosmin Dodoc are 43 de ani și, înainte de a se alătura eMAG, a lucrat timp de opt ani în roluri de vânzări pentru soluții de HR. Odată cu intrarea în echipa eMAG, s-a implicat în identificarea și promovarea talentelor din grup și a făcut parte din numeroase proiecte de anvergură, precum integrarea Fashion Days sau cea a Extreme Digital în Ungaria, dar și lansarea Freshful, cel mai mare hipermarket online. Cosmin a supervizat echipele de HR Business Partners, recrutare și HR Logistics și, din cel mai recent rol, a coordonat întreaga activitate a echipei People & Organisation din cadrul eMAG. De-a lungul timpului și-a perfecționat cunoștințele la Yale School of Management și Harvard Business School.

Despre eMAG

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it, și aplicația de mobil. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.