SGS a ocupat un loc fruntaș în clasamentul TIME al celor mai bune companii din lume

Suntem încântați să anunțăm că SGS a fost inclusă în clasamentul anual TIME al celor mai bune companii din lume.

După ce, la începutul acestui an, TIME ne-a clasat pe locul 6 în topul celor mai sustenabile companii la nivel global, suntem mândri să deținem începând de acum și prima poziție în rândul companiilor de testare, inspecție și certificare (TIC) în această listă prestigioasă.

Recunoașterea de mai sus are la bază trei factori cheie: satisfacția angajaților, creșterea veniturilor și transparența în domeniul sustenabilității (ESG). Mulțumim întregii noastre echipe și tuturor partenerilor care contribuie la succesul nostru.

Despre SGS

SGS este cea mai importantă companie de testare, inspecție și certificare din lume – recunoscută la nivel mondial drept referință în domeniul sustenabilității, calității și integrității. Cei 99.600 de angajați ai SGS operează o rețea de 2.600 de birouri și laboratoare răspândite în întreaga lume.

 

Angajații reclamă durere și disconfort cauzate de dispozitivele transportate

HONOR se pliază pe nevoile angajaților în parteneriat cu Dr. Rebekah Jade Lawrence pentru a reduce durerea și numărul de dispozitive

[București – 9 octombrie 2024] – O cercetare nouă, comandată de HONOR pentru a marca lansarea Magic V3, a evidențiat îngrijorările angajaților cu privire la sănătatea lor, compromisă de numărul de gadgeturi pe care le transportă de acasă la birou și invers.

În cadrul sondajului efectuat pe 8.000 de profesioniști europeni, 67% au declarat că munca hibridă îi determină să transporte mai multă tehnologie, angajații mergând la birou, în medie, cel puțin patru zile pe săptămână.

Aproape unul din opt oameni a recunoscut că este îngrijorat de sănătatea sa pe termen lung din cauza greutății pe care o transportă, 51% dintre aceștia având cu ei între 3 și 10 dispozitive și accesorii aferente, în genți cu o greutate medie de 4,1 kg.

68% dintre respondenți au declarat că se confruntă cu durere sau disconfort din cauza genților, 28% dintre aceștia indicând dureri de umăr, 24% suferind de dureri lombare, iar 18% având dureri de gât.

Pentru a-i ajuta pe angajați să depășească aceste probleme, HONOR colaborează cu un doctor medical premiat, Rebekah Jade Lawrence, cu o experiență de peste 10 ani în domeniu și instructor de yoga.

„Concluziile sunt în concordanță cu ceea ce știm deja din practica clinică, unde afecțiunile musculo-scheletice se numără printre cele mai frecvente motive de consult medical”, a comentat Lawrence.

„Combinația dintre obiceiurile sedentare și stresul cumulat al unei ergonomii deficitare – fie că este vorba de stația de lucru sau de transportul dispozitivelor tehnologice – poate duce la disconfort cronic.”

„Aceste cifre reflectă modul în care ergonomia deficitară a genților, combinată cu greutatea dispozitivelor, poate duce la un disconfort semnificativ. Durerile de umeri rezultă adesea din purtarea neuniformă a rucsacurilor grele sau a genților tip totebag, în timp ce durerile lombare și durerile de gât sunt amplificate de postura greșită și de distribuția neuniformă a greutății.”

În plus, 2 din 5 și-au evaluat postura ca fiind „mediocră”, cu 55% recunoscând că au o poziție strâmbă a coloanei și 56% că stau cocoșați când își folosesc dispozitivele.

„O postură proastă este strâns legată de diverse afecțiuni fizice, inclusiv dureri lombare și de cap”, explică Lawrence. „Împreună, aceste statistici subliniază nevoia de soluții ergonomice și de practici de transport îmbunătățite pentru a spori starea generală de bine.”

Deloc surprinzător, 35% dintre cei intervievați au declarat că ar dori să transporte mai puține dispozitive și accesorii, iar 52% au dezvăluit că ar plăti pentru un singur smartphone premium care să le înlocuiască pe celelalte.

„Având în vedere acest lucru, un dispozitiv 3 în 1 (care poate fi utilizat ca telefon, tabletă și laptop) ar putea ușura încărcătura fizică”, explică Lawrence. „Integrarea într-un singur gadget versatil ajută la reducerea tensiunii cauzate de transportul mai multor dispozitive, mai ales la nivelul spatelui, gâtului și umerilor”.

„Am creat un termen pentru a descrie impactul tehnologiei asupra posturii noastre –  torsiune tech. Odată cu creșterea numărului de zile petrecute la birou, angajații sunt nevoiți să aibă cu ei mai multe dispozitive decât sunt obișnuiți”, a declarat Avikar Jolly, CMO al HONOR EUROPE. „Acest lucru poate avea un impact asupra corpului nostru – chiar dacă de multe ori s-ar putea să nici nu ne dăm seama. HONOR Magic V3 nu numai că arată grozav, dar funcționalitatea sa all-in-one poate ajuta la reducerea potențialelor efecte pe termen lung asupra sănătății utilizatorilor.”

Dr. Lawrence adaugă că „pentru cei care transportă în mod regulat genți grele, această trecere la un singur dispozitiv compact și ușor are potențialul de a diminua tensiunea musculară și de a reduce riscul de a dezvolta dureri cronice.”

HONOR a colaborat cu Dr. Rebekah Jade Lawrence pentru a face o serie de recomandări cu privire la tipul de genți potrivite pentru birou, dar și exercițiile pe care le pot face pentru atenuarea eventualelor dureri.

Sfaturi pentru transportarea echipamentului tech:

  1. Evaluați constant și minimizați ceea ce purtați cu voi în geantă – luați în considerare folosirea dispozitivelor ca HONOR Magic V3, care pot înlocui mai multe gadgeturi, reducând astfel greutatea bagajului;
  2. Cele mai bune rucsacuri sunt cele care au bretele late și căptușite, gențile cu rotile și gențile tip mesager purtate la piept;
  3. Alternați partea pe care purtați geanta în cazul în care are o singură bretea;
  4. Ajustați corect bretelele pentru a menține rucsacul aproape de corp și la o înălțime potrivită;
  5. Luați pauze de la purtatul genții atunci când este posibil, în special în timpul deplasărilor lungi.

Exercițiile recomandate de Dr. Lawrence:

Inspirate de HONOR Magic V3, exercițiile recomandate de Dr. Lawrence vin în ajutorul celor care resimt durere sau disconfort cauzate de greutatea dispozitivelor pe care le transportă.

Principalele rezultate ale cercetării:

  • 67% spun că munca în regim hibrid îi determină să transporte mai multe dispozitive
  • În medie, angajații merg la birou cel puțin patru zile pe săptămână (4,8 zile)
  • 51% transportă între 3 și 10 dispozitive și accesorii aferente
  • Gențile de lucru cântăresc în medie 4,1 kg
  • 68% au resimțit durere sau disconfort de la transportul genților de lucru
    • 28% au resimțit durere de umeri
    • 24% au resimțit durere în zona lombară
    • 23% au resimțit durere la nivelul brațelor
    • 18% au resimțit durere la nivelul gâtului
  • 2 din 5 oameni își autoevaluează postura ca fiind una „mediocră”
  • 55% recunosc că au o postură strâmbă
  • 56% recunosc că stau cocoșați peste dispozitivele lor
  • 35% au declarat că le-ar plăcea să transporte mai puține dispozitive
  • 52% au declarat că ar plăti pentru un dispozitiv premium care să le înlocuiască pe toate celelalte

 

Exerciții de stretching recomandate de Dr Rebekah Jade Lawrence

  1. Shoulder Fold (Întinderea mușchilor scaleni mijlocii)
    Lawrence spune:„Această întindere vizează în mod specific mușchii gâtului, ameliorând tensiunea cauzată de privitul în jos la telefoane sau laptopuri, care este unul dintre principalii factori care contribuie la durerile de gât.”
  2. Standing Fold (Poziția de aplecare înainte în picioare/ Uttanasana)
    Lawrence spune:„Poziția de aplecare înainte în picioare ajută la ameliorarea tensiunii în partea inferioară a spatelui și a mușchilor ischiogambieri, care sunt adesea tensionați din cauza șederii prelungite, a posturii greșite și a transportului de genți grele. Aceasta promovează decompresia coloanei vertebrale, întinzând mușchii lombari. În plus, această întindere ajută la îmbunătățirea circulației la nivelul capului și gâtului, oferind o ușurare a „gâtului tech”, cauzat de folosirea dispozitivelor dintr-o poziție aplecată.”
  3. Fully-Closed Fold(Poziția copilului întins / Utthita Balasana)
    Lawrence spune: „Poziția copilului încurajează o întindere profundă și statică a coloanei inferioare, ameliorând încordarea care poate rezulta din transportul unor obiecte grele. Mișcarea de pliere eliberează tensiunea din umeri și coloană, oferind un efect calmant asupra corpului.”
  4. Foldable Seat(Poziția capului pe genunchi / Janu Sirsasana)
    Larwrence spune: „Janu Sirsasana întinde tendoanele, coloana lombară și umerii, zone care devin adesea tensionate din cauza poziției în șezut, sau a transportului de obiecte grele. Această poziție ajută la îmbunătățirea alinierii coloanei vertebrale și ameliorează tensiunea în partea inferioară a spatelui și a șoldurilor, ceea ce poate ajuta la prevenirea sau atenuarea durerilor de spate. Prin întinderea unui picior pe rând, aceasta permite o atenție mai profundă și mai concentrată asupra tensiunilor și dezechilibrelor musculare.”
  5. Folding Dog(Poziția câinelui cu fața în jos/ Adho Mukha Svanasana)
    Lawrence spune: „Poziția câinelui cu fața în jos ajută la alungirea coloanei vertebrale, la întinderea ischiogambierilor și la întărirea umerilor și a trunchiului, toate acestea fiind esențiale pentru eliberarea tensiunii și îmbunătățirea posturii. Această poziție combate efectele șederii și transportului genților grele prin decompresia coloanei vertebrale și flexibilizarea lanțului posterior al corpului. De asemenea, această poziție încurajează alinierea corectă și întărește mușchii care susțin partea inferioară a spatelui.”

Logitech lansează POP Icon Keys – inovație și stil pentru productivitate maximă

O nouă tastatură care aduce eleganță, funcționalitate, personalizare și distracție în spațiile de lucru ale profesioniștilor moderni

București – 8 octombrie, 2024 – Logitech anunță lansarea POP Icon Keys, o nouă tastatură inovatoare, atrăgătoare, concepută pentru a crește productivitatea. POP Icon Keys personalizează spațiul de lucru cu designul său îndrăzneț și caracteristicile care îmbină stilul cu o funcționalitate de neegalat.

„Aici la Logitech, credem că stilul și designul dorit în spațiul de lucru trebuie obținut fără a face compromisuri în ceea ce privește productivitatea și confortul”, a declarat Art O’Gnimh, director general al diviziei personal workspace la Logitech. „POP Icon Keys oferă o experiență de tastare excepțională și scurtături inteligente pentru îmbunătățirea productivității, într-un design remarcabil.”

Tastele cu profil redus ale POP Icon Keys oferă instantaneu o experiență de tastare receptivă și silențioasă. Culorile fresh, finisajul transparent și aspectul elegant vor îmbunătăți și personaliza orice birou.

POP Icon dispune de patru taste Action Keys personalizabile cu aplicația gratuită Logi Options+ app pentru a economisi timp și a lucra mai inteligent și oferă tranziția perfectă de la „modul de lucru” la „modul de relaxare” prin accesarea instrumentelor de productivitate, deschiderea rețelelor de socializare preferate, muzică, aplicații video sau lansarea instrumentelor AI preferate, inclusiv Logi AI Prompt Builder, cu o singură apăsare de tastă.

POP Icon Keys oferă, de asemenea, taste de comandă rapidă cum ar fi mute, emoji menu, screenshot și multe altele, care pot fi personalizate și accesate cu ușurință, folosind aplicația gratuită Logi Options+ pentru a se potrivi nevoilor individuale ale fluxului de lucru. Tastatura este proiectată să funcționeze cu mai multe sisteme de operare și dispozitive și poate fi conectată cu până la trei dispozitive simultan. Cu o baterie care are până la 36 de luni de viață, POP Icon Keys oferă fiabilitate de lungă durată și productivitate neîntreruptă.

POP Icon Combo combină tastatura POP Icon Keys cu POP Mouse, care dispune de un SmartWheel pentru o navigare precisă și tehnologia Silent Touch care elimină 90% din zgomotul click-urilor. Un partener perfect al tastaturii, POP Mouse are două butoane de acțiune personalizabile prin aplicația Logi Options+ pentru a comuta fără efort între modurile de lucru și de relaxare. Pop Mouse este modern, compact, dispune de o baterie durează până la 24 de luni și are capacitatea de a se conecta cu până la trei dispozitive.

Proiectare sustenabilă

Cu POP Icon Keys și POP Mouse, utilizatorii își pot îmbunătăți aspectul și productivitatea spațiului de lucru, folosind produse realizate în mod sustenabil. POP Icon Keys și POP Mouse folosesc plastic reciclat post-consum – între 37% și 70%, în funcție de culoare – pentru a reduce amprenta de carbon a produsului. În plus, ambalajul său din hârtie provine din păduri certificate FSC™ și din alte surse controlate.

Disponibilitate și preț

Tastatura POP Icon Keys va fi disponibilă în 4 variante de culoare la nivel global în octombrie 2024, la un preț recomandat de 299 lei, mouse-ul POP la un preț recomandat de 149 lei și POP Icon Combo la un preț recomandat 399 lei.

Pentru o configurație completă a biroului, Logitech Desk Mat este disponibil pentru achiziție la www.logitech.com și alți retaileri globali la un preț recomandat de 109 lei.

Aplicația Logi Options+ este disponibilă pentru descărcare gratuită la logi.com/optionsplus.

Despre Logitech

Logitech proiectează soluții hardware compatibile cu software care ajută companiile să prospere și să aducă oamenii împreună atunci când lucrează, creează, se joacă și fac streaming. Ca punct de legătură între oameni și lumea digitală, misiunea noastră este de a extinde potențialul uman în muncă și joacă, într-un mod pozitiv pentru oameni și planetă. Fondată în 1981, Logitech International este o companie publică elvețiană listată la SIX Swiss Exchange (LOGN) și la Nasdaq Global Select Market (LOGI). Găsiți Logitech și celelalte mărci ale sale, inclusiv Logitech G, la  www.logitech.com or company blog.

###

Logitech și alte mărci Logitech sunt mărci comerciale sau mărci comerciale înregistrate ale Logitech Europe S.A. și/sau ale afiliaților săi în S.U.A. și alte țări. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor respectivi. Pentru mai multe informații despre Logitech și produsele sale, vizitați site-ul web al companiei www.logitech.com..

Cititor Bluetooth® pentru acces mobil convenabil și flexibil

București, 7 octombrie 2024 – Axis Communications anunță lansarea unui cititor Bluetooth elegant și durabil, care asigură acces facil și convenabil utilizând telefoanele mobile. Ideal atât pentru instalările interioare, cât și exterioare, cum ar fi clădiri comerciale și școli, acesta oferă o instalare ușoară, suport pentru PoE și posibilități de mentenanță de la distanță.

AXIS A4612 Network Bluetooth® Reader permite accesul ușor al vizitatorilor în incinte printr-o simplă atingere a cititorului sau prin apăsarea unui buton pe telefonul mobil. De asemenea, suportă majoritatea standardelor de carduri RFID cu tehnologii de acreditare de 13.56MHz.

Având un design ce permite montarea pe stâlp, poate fi instalat în zone cu spațiu limitat și se potrivește perfect în spațiile înguste și pe cadrele ușilor. Potrivit atât pentru utilizarea în interior, cât și în exterior, panoul frontal din sticlă este rezistent la zgârieturi, rămânând intact chiar și după ani de utilizare zilnică.

Folosind Power over Ethernet (PoE), acest cititor se conectează la cel mai apropiat switch de rețea printr-un singur cablu, atât pentru alimentare, cât și pentru conectivitate—nu este necesară conectarea la controller-ul de ușă. Un cablu ethernet de tip pigtail asigură o instalare facilă.Caracteristici cheie:
• Soluție convenabilă și fiabilă de acces;
• Suportă accesul prin telefon mobil și carduri RFID;
• Complet integrat în soluțiile Axis end-to-end

Acest dispozitiv rentabil oferă o instalare flexibilă și ușoară atât în spații mici, cât și în instalații mai mari. Cu un singur dispozitiv, este posibilă gestionarea completă a ușii, inclusiv încuietoarea și senzorii de poziție ai ușii. În plus, permite posibilități de mentenanță de la distanță prin rețea, reducând costurile și sporind securitatea.

About Axis Communications

Axis ajută la construirea unei lumi mai inteligente și mai sigure prin crearea de soluții care îmbunătățesc securitatea și performanța afacerii. Ca producător de tehnologie de rețea și lider în industria de profil, Axis oferă soluții în domeniul supravegherii video, controlul accesului, interfoanelor și sistemelor audio. Aceste soluții sunt puse în valoare prin adăugarea de aplicații inteligente de analiză și sunt susținute prin cursuri de instruire de înaltă calitate.

Compania Axis are în jur de 4000 de angajați dedicați, în mai mult de 50 de țări și colaborează cu parteneri din domeniul tehnologiei și integrării de sistem din întreaga lume pentru a le furniza clienților soluții de cea mai bună calitate. Compania Axis a fost fondată în anul 1984 și are sediul în orașul Lund. Pentru mai multe informații despre Axis, vizitați site-ul: www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/.

Noi modalități de folosire a metadatelor generate de camerele IP cu Milestone

București, 4 octombrie 2024 – Axis Communications anunță lansarea externă a versiunii 5.3 a AXIS Optimizer pentru Milestone XProtect. Această nouă versiune adaugă un panou de control care transformă datele de la dispozitivele Axis în informații acționabile, precum și un tablou de bord ce are rolul de a crește capabilitățile de căutare criminalistică. Astfel, sunt oferite trei modalități gratuite de utilizare a metadatelor provenite din fluxurile analitice ale dispozitivelor Axis.

Tabloul de bord AXIS Optimizer Data Insights

AXIS Optimizer Data Insights transformă datele în informații utile sub forma unor grafice care afișează statistici, tendințe și anomalii. Disponibil în Smart Client, acesta oferă informații valoroase atât pentru operatori, cât și pentru administratorii de sistem, pe baza metadatelor colectate. Metadatele provin de la producători de date, precum Axis OS, aplicații analitice compatibile și evenimente și alarme native din Milestone XProtect.

Operatorii beneficiază de o vizualizare agregată a oricăror imagini captate de camerele existente în Smart Client, facilitând astfel analiza datelor, alarmelor sau evenimentelor. Acest lucru îmbunătățește operațiunile la nivel de site sau magazin prin, de exemplu:

  • Detectarea numărului de persoane sau vehicule într-o anumită scenă pe oră, zi, săptămână etc.
  • Observarea alarmelor și evenimentelor pe o perioadă de timp specificată
  • Obținerea de informații din diferite surse de date, precum AXIS OS (clase de obiecte, atribute, direcția de deplasare etc.), aplicații analitice compatibile și alarme native VMS

Administratorii obțin o imagine de ansamblu asupra stării de funcționare (online și offline) a tuturor dispozitivelor, precum și asupra tuturor alarmelor și evenimentelor active din sistem. Acest lucru ajută la îmbunătățirea monitorizării stării de sănătate a sistemului și a conștientizării situaționale.

Panoul de control pentru metadate și căutare

Complet personalizabil, acesta oferă control asupra datelor de evenimente, datelor analitice, funcțiilor analitice, metadatelor consolidate, precum și asupra filtrelor de căutare criminalistică pentru fiecare dispozitiv din sistem. Setările pot fi activate sau dezactivate pentru toate capabilitățile de metadate și căutare criminalistică. De asemenea, panoul afișează toate funcțiile de analiză video pe care fiecare dispozitiv le suportă în prezent, cum ar fi tipul de obiecte (persoane, mașini) și atributele obiectelor (culoare, viteză și număr de înmatriculare*). În plus, rolurile de administrator pot controla ce filtre de căutare criminalistică vor fi disponibile pentru operatori.

Adăugarea vitezei și numerelor de înmatriculare la căutarea criminalistică

Această versiune recentă a AXIS Optimizer permite căutarea cu ușurință a încălcărilor de viteză detectate în câmpul de vizualizare al unei camere, fără a fi necesare servere analitice costisitoare. Utilizatorii pot aplica filtre de parametri în căutarea criminalistică a obiectelor și pot exporta și partaja dovezi video. De exemplu, este posibilă căutarea după viteză maximă sau minimă, precum și după numărul de înmatriculare al vehiculului într-un interval de timp specific*.

Prevenirea ecoului în timpul apelurilor interfonice

În plus, această versiune oferă o funcționalitate îmbunătățită pentru interfon, cu o funcție push-to-talk care previne ecoul în timpul apelurilor interfonice. Operatorii trebuie doar să țină apăsat butonul „Talk” în timpul unui apel interfonic recepționat în fereastra pop-up din Milestone XProtect Smart Client.

Caracteristici cheie ale acestei versiuni: 

  • Tablou de bord pentru vizualizarea informațiilor din date
  • Panou de control personalizabil pentru metadate și căutare
  • Căutare facilă a vehiculelor care depășesc viteza
  • Funcționalitate interfon cu prevenirea ecoului prin push-to-talk

Disponibil gratuit sub forma unui instalator unic, AXIS Optimizer este o suită rentabilă de integrări care optimizează performanța dispozitivelor Axis în Milestone.

Versiunea 5.3 a AXIS Optimizer pentru Milestone XProtect este disponibilă începând cu 28 august 2024 și poate fi descărcată de la adresa: https://www.axis.com/products/axis-optimizer-for-milestone-xprotect.

About Axis Communications

Axis ajută la construirea unei lumi mai inteligente și mai sigure prin crearea de soluții care îmbunătățesc securitatea și performanța afacerii. Ca producător de tehnologie de rețea și lider în industria de profil, Axis oferă soluții în domeniul supravegherii video, controlul accesului, interfoanelor și sistemelor audio. Aceste soluții sunt puse în valoare prin adăugarea de aplicații inteligente de analiză și sunt susținute prin cursuri de instruire de înaltă calitate.

Compania Axis are în jur de 4000 de angajați dedicați, în mai mult de 50 de țări și colaborează cu parteneri din domeniul tehnologiei și integrării de sistem din întreaga lume pentru a le furniza clienților soluții de cea mai bună calitate. Compania Axis a fost fondată în anul 1984 și are sediul în orașul Lund. Pentru mai multe informații despre Axis, vizitați site-ul: www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/.

Asociația Zi de Bine amenajează în Câmpulung un parc cu aproape 100 de arbori și plante ornamentale, în cadrul proiectului „Plantați în amintire”

București, 4 octombrie 2024: Asociația Zi de Bine exinde proiectul „Plantați în amintire” și amenajează în Câmpulung primul parc de amintiri, în memoria persoanelor dragi, trecute în neființă. Parcul va fi amplasat pe strada Emil Gârleanu din Câmpulung și se va întinde pe o suprafață de aproximativ 2000 mp, pe care se vor planta aproape 100 de arbori si plante ornamentale și tot atâtea povești nemuritoare. 

Astfel, Asociația Zi de Bine îi invită pe cei care au pierdut pe cineva drag, să planteze un copac în memoria unei persoane iubite. Fiecare copac plantat va avea atașat un cod QR care va duce către o poveste de viață.

Prin intermediul acestui proiect, ne dorim să aducem alinare în comunitate, oferind un spațiu dedicat celor care ne-au părăsit, dar au lăsat o amprentă vie în inimile celor rămași. Fiecare copac plantat devine o amintire vie, un simbol al iubirii și recunoștinței față de cei care ne-au marcat existența. Fiecare arbore va avea atașat un cod QR, oferind acces la povestea de viață a celui comemorat, transformând astfel parcul într-un loc al reflecției, comemorării și celebrării vieții. Avem incredere că acest parc al amintirilor va deveni o oază de liniște și conexiune, un loc unde durerea pierderii este transformată în speranță și înțelegere”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.” au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Câmpulung și susținut de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și Leroy Merlin.

Câmpulung a fost mereu un oraș al istoriei și al legăturilor profunde dintre oameni. Prin acest proiect al Asociației Zi de Bine, orașul nostru nu doar că devine mai verde, dar câștigă și un spațiu dedicat recunoștinței și amintirilor, unde cei care au pierdut pe cineva drag își pot găsi liniștea și pot celebra viețile celor plecați. Ne bucurăm să susținem un proiect care îmbină nevoia de a ne aminti de cei care au fost parte din viețile noastre cu dorința de a lăsa o moștenire verde generațiilor viitoare.” a declarat Elena Lasconi, Primarul orașului Campulung.

Cei care doresc să se alăture proiectului „Plantați în amintire” și să dedice un copac în memoria celor dragi pot găsi AICI toate detaliile și pașii necesari pentru a rezerva un copac.

Proiectul a fost demarat în anul 2022, iar până în prezent au fost amenajate 6 astfel de parcuri, în Lugoj, Oradea,  Brașov,  Constanța, București și Târgu-Mureș.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Dyson susține prezentarea colecției de modă Vivienne Westwood primăvară/vară 2025

 

Dyson, lider global în tehnologia de ultimă generație, sărbătorește colaborarea de lungă durată cu casa de modă britanică iconică, Vivienne Westwood la Săptămâna Modei de la Paris, prin susținerea prezentării de modă a colecției primăvară-vară 2025, semnată  Andreas Kronthaler pentru Vivienne Westwood în Place de la République.

Fiind unul dintre cele mai așteptate spectacole ale sezonului, cea mai recentă colecție Vivienne Westwood a captivat publicul cu amestecul său neînfricat de estetică îndrăzneață și spirit rebel.

Imaginată de directorul de creație, Andreas Kronthaler, colecția s-a axat pe îmbrăcăminte ultrafeminină, elegantă în cel mai clasic mod.

Moda este despre frumusețe și bucurie; ne leagă unii de alții, ceea ce este important pentru lumea în care trăim.

Prezente pe podium, căștile Dyson OnTrac™️ au fost asortate cu 4 look-uri cheie. Căștile Dyson OnTrac™️ reprezintă cea mai recentă iterație a celei mai bune inovații în materie de sunet și inginerie.

Jake Dyson, inginer șef la Dyson, spune:

„Dyson a fost întotdeauna pasionat de design și inginerie. Colaborarea noastră cu Vivienne Westwood este o reflectare perfectă a acestui etos. Atât căștile noastre Dyson OnTrac™, cât și uscătorul de păr Dyson Supersonic r™ Professional sunt proiectate pentru a oferi performanțe ridicate fără a compromite designu.

Colaborarea cu o casă vizionară precum Vivienne Westwood, care ne împărtășește pasiunea, a fost o oportunitate interesantă de a prezenta modul în care tehnologia se poate integra perfect cu moda pe o scenă mondială.”

Pentru a completa eleganța prezentării, uscătorul de păr profesional Dyson Supersonic r™ a fost folosit pentru a crea coafuri de podium. În armonie cu colecția, renumitul hairstylist Sam McKnight a optat pentru un look inspirat de „filmele din anii ’80, marca Sloane Ranger”.

Stilistul principal, Sam McKnight declară: „Look-ul este o aluzie la anii 1980. Am avut ca sursă de inspirație o mulțime de imagini cu Sloane Ranger și Prințesa Diana. Am uscat părul pentru a crea volum în față, l-am întins pe o parte și l-am prins. Volumul este dat cu uscătorul de păr Supersonic r™️ și cu spray de volum la rădăcină. Spatele este păstrat destul de natural, deoarece creăm o inspirație din anii 1980, dar o facem într-un mod modern.”

Folosind uscătorul de păr profesional Dyson Supersonic r™️, Sam McKnight detaliază cum a obținut  acest look.

INSPIRAȚIE: Volum și ridicare a rădăcinilor. Asimetric. Blowouts și textură naturală.

COAFURA PAS CU PAS:

– Se pulverizează fixativ la rădăcină;

– Se usucă părul cu uscătorul de păr Dyson Supersonic r™️professional

– Se usucă părul cu o perie rotundă mică pentru a crea volum și a ridica rădăcinile. Se ridică părul de la stânga la dreapta, astfel încât firele să stea dreapte.

– După ce s-a uscat fiecare secțiune, părul se rulează pe bigudiuri și se  prinde în loc pentru a se răci.

– Se pulverizează fixativul Modern Hairspray pe fiecare secțiune înainte de a le desprinde din bigudiuri, pentru a oferi o strălucire și o fixare de styling de lungă durată.

Uscătorul de păr Dyson Supersonic r™ este cea mai ușoară, cea mai mică și cea mai precisă unealtă de coafat de la Dyson, activată de tehnologii puternice.

Un încălzitor simplificat cu o nouă tehnologie, motorul Dyson Hyperdymium™ și senzorii inteligenți de identificare prin radiofrecvență (RFID) din fiecare accesoriu care comunică cu uscătorul de păr, reglând automat motorul și încălzitorul pentru a oferi un flux de aer și o temperatură optime.

Această funcționalitate oferă reglarea intuitivă a instrumentuli pentru a se potrivi tuturor tipurilor și stilurilor de păr. De exemplu, difuzorul este setat la debit redus și temperatură scăzută pentru a reduce frizzul și a îmbunătăți buclele fără a perturba modelul buclelor. În timp ce modul de uscare dură utilizează căldură și debit la putere maximă pentru a minimiza timpul de uscare, menținând în același timp un flux de aer controlat.

Cea mai bună anulare a zgomotului din clasă cu Dyson OnTrac™

Zgomot anulat de 384.000 de ori pe secundă, reducând până la 40dB. Zgomot extern, urmărit și raportat în timp real, prin aplicația MyDyson™ App.

Gama de sunete îmbunătățită: Dezvăluie detaliile ascunse cu sub-bass profund și strălucire high-end – 6Hz – 21kHz.

Până la 55 de ore¹ de ascultare: 1 încărcare pentru 2 săptămâni de utilizare.

Capace și perne personalizabile: Materiale premium, finisaje high-end cu confort superior.

Metropolitan Life își extinde portofoliul asigurărilor de sănătate cu două produse noi

București, 1 octombrie 2024 – Metropolitan Life anunță extinderea portofoliul de produse prin două noi asigurări de sănătate care răspund nevoilor actuale de personalizare modulară, accesibilitate și grijă pentru un stil de viață mai bun. Prin lansarea Asigurării de sănătate Dublu liniștit, pentru evenimente medicale din orice cauză și a Asigurării de sănătate Să fii bine, pentru afecțiuni oncologice și boli critice, Metropolitan Life reafirmă poziția de partener de încredere al românilor, dezvoltând portofoliul de produse și servicii, în linie cu cele mai noi tendințe ale pieței.

Conform unui studiu de piață realizat de Metropolitan Life la nivel național*, aproape jumătate dintre respondenți consideră că serviciile medicale publice reprezintă prima lor alegere în cazul în care vor accesa servicii medicale în următoarele 12 luni. Conform aceluiași studiu, 6 din 10 respondenți se consideră stabili financiar, iar aproximativ 7 din 10 consideră de interes acoperirea riscurilor financiare pentru spitalizare, chirurgie și cheltuieli medicale. Același studiu arată un interes crescut pentru a doua opinie medicală (peste 80%), plata rapidă a despăgubirii (80%), reduceri la diferiți furnizori (peste 75%) sau asigurarea de călătorie (69%).

Totodată, din studiul realizat de Metropolitan Life**, aproximativ 8 din 10 respondenți și-au manifestat interesul pentru o protecție financiară completă în cazul afecțiunilor oncologice și alte boli critice. În plus, aproximativ 8 din 10 respondenți sunt interesați de tratament în străinătate în cazul diagnosticării cu o afecțiune critică. Din cadrul acestui studiu, a doua opinie medicală a fost identificată ca un serviciu cu atractivitate crescută (84%), precum reducerile la diferiți furnizori (77%) și sesiunile de terapie (74%).

În acest context, Metropolitan Life lansează cele două asigurări de sănătate care răspund nevoilor actuale ale românilor, dar și tendințelor de longevitate înregistrate la nivel global, polița de asigurare fiind valabilă până la împlinirea vârstei de 85 de ani a titularului, iar intrarea în asigurare se poate face până la vârsta de 70 de ani.

Asigurarea de sănătate Dublu liniștit acoperă protecția financiară solidă pentru accident sau îmbolnăvire atât în sistemul public, cât și în cel privat, cu dublarea sumei asigurate în sistemul privat. Produsul oferă protecție financiară pentru spitalizare, chirurgie, investigații medicale și poate include și indemnizația de convalescență ca urmare a unei spitalizări, iar pentru a fi aproape de cei mici în caz de spitalizare, asigurarea poate include indemnizația de spitalizare pentru însoțitor, pentru copiii de până la 14 ani.

Cel de-al doilea produs lansat de Metropolitan Life, Asigurarea de sănătate Să fii bine, pentru afecțiuni oncologice și alte boli critice reprezintă suportul în fața neprevăzutului cu acoperiri modulare și tratament în țară sau în străinătate, la standarde de top, în cazul unui diagnostic grav. Asigurarea oferă protecție financiară în cazul unui diagnostic oncologic, dar și pentru alte 29 de diagnostice critice. Asigurarea Să fii bine acoperă și eventualitatea unui al doilea diagnostic oncologic, invaliditatea și îngrijirea paliativă din cauza unei afecțiuni oncologice. Asigurarea de sănătate Să fii bine poate include și asigurarea Top Protect, alături de care Metropolitan Life are o experiență de peste 10 ani în a oferi tratamente de specialitate în străinătate, în cadrul instituțiilor medicale de renume mondial, pentru diagnostic oncologic și alte 4 diagnostice grave, cu acoperire de până la 2 milioane de EURO.

De asemenea, persoana asigurată poate accesa pentru oricare dintre cele două produse o varietate de extra-servicii gratuite, precum a doua opinie medicală, telemedicina, sesiuni de terapie, nutriție, asigurare de călătorie și acces la o rețea de reduceri pentru produse și servicii, garantând astfel îngrijirea necesară unui stil de viață bun.

La Metropolitan Life, întreaga echipă își desfășoară activitatea având convingerea că fiecare persoană merită să fie protejată financiar. De aceea, am creat aceste două noi asigurări de sănătate care pot fi folosite de orice român, la nivel național atât la stat, cât și la privat. Această lansare face parte din strategia noastră de a oferi acces clienților la produsele și serviciile de care au nevoie, prin care reconfirmăm angajamentul nostru de a fi asiguratorul protecției financiare a românilor, pentru ca aceștia să se poată concentra fără griji pe bunăstarea și sănătatea lor”, a declarat Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life.

Într-o lume în continuă schimbare, siguranța accesului la cele mai bune produse și servicii medicale, exact atunci când este nevoie, este critică. Pornind de la acest gând, Metropolitan Life, ca partener de încredere al românilor de peste 25 de ani, a folosit expertiza globală și cea locală pentru a crea cele două asigurări de sănătate care oferă încredere clienților că pot depăși cu bine provocările în cazul unor evenimente neprevăzute, pășind către viitor Fără Frică, conceptul sub care a fost lansată și campania celor două produse.

Conceptul campaniei, Fără Frică, întărește viziunea Metropolitan Life de a fi alături de generațiile actuale, dar și cele viitoare atunci când se confruntă cu probleme de sănătate, oferindu-le protecția financiară, astfel încât ei să se poată concentra pe recuperare, fără grija banilor necesari pentru tratament și fără compromisuri în alegerea medicului sau a unității medicale în care să se trateze. Totodată, campania subliniază importanța protecției financiare care include și servicii adiționale pentru un stil de viață mai bun.

Canon lansează SELPHY QX20, o nouă imprimantă foto color portabilă care oferă versatilitate fără egal

București, România, 1 octombrie 2024 – Canon Europe extinde gama de imprimante portabile prin lansarea imprimantei SELPHY QX20, un model cu performanţe ridicate, care le permite utilizatorilor să îşi exploreze creativitatea în moduri noi. Adaptată pentru cele mai răspândite formate de pe reţelele de socializare, noua imprimantă oferă acum compatibilitate şi cu hârtie în format 2:3 sau în format pătrat1 şi este disponibilă în nuanţe moderne precum roşu teracotă, gri închis şi alb clasic.

Noul model QX20 se adresează celor care pun pasiune în creaţiile lor. Fie că vorbim de note vizuale pentru proiecte personale, decorare de jurnale sau albume de amintiri folosind hârtie autocolantă, mesaje personalizate pentru cei dragi sau decoruri de perete, SELPHY QX20 oferă fotografii rezistente, de înaltă calitate, imprimate direct de pe smartphone. Datorită posibilităţii de a utiliza diferite dimensiuni de hârtie, imprimanta este potrivită pentru proiecte de tipul „365 de zile de fericire“, iar utilizatorii pot imprima zilnic câte o fotografie, pentru a avea o amintire tangibilă a întâmplărilor care ne bucură în fiecare zi.

Fără a avea nevoie de cartuşe de cerneală, SELPHY QX20 foloseşte tehnologie cu sublimarea culorilor care oferă fotografii de calitate deosebită, rezistente în timp. De asemenea, fotografiile sunt acoperite cu un strat de protecţie pentru a preveni decolorarea. Uşor de transportat, cu baterie încorporată şi compatibilitate Wi-Fi, noua imprimantă încape fără probleme într-o geantă, deci poate fi folosită din mers pentru a transforma pe loc momentele importante în amintiri fizice. Datorită dimensiunii compacte, imprimanta poate fi aşezată pe orice raft sau birou din casă, fără a avea nevoie de mult spaţiu.

Pe lângă flexibilitatea oferită de dimensiunile variate de hârtie, utilizatorii pot deveni şi mai creativi cu ajutorul aplicaţiei SELPHY Photo Layout, de unde pot selecta ştampile, filtre, margini şi text pentru a le adăuga unei fotografii. De exemplu, aceştia pot adăuga fulgi de zăpadă peste un selfie, pe care îl pot folosi pe post de cartonaş pentru masa de Crăciun sau pot adăuga inimioare unei fotografii făcută cadou de Sf Valentin. De asemenea, utilizatorii pot face colaje, pot adăuga cadre şi margini ce pot fi personalizate, iar noul mod de imprimare fără margini oferă amintiri imprimate pe toată suprafaţa hârtiei.

Alăturându-se unui portofoliu în creştere de imprimante portabile, care include CP1500, o imprimantă foto super-compactă pentru birou şi gama Zoemini, o serie de dispozitive de buzunar pentru imprimarea instantă de fotografii autocolante, noul model QX20 se potriveşte perfect în acest portofoliu, fiind o imprimantă eficientă şi elegantă, ideală pentru exprimarea creativităţii în orice moment.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să accesaţi: https://www.canon.ro/printers/selphy-qx20/

– SFÂRŞIT –

 1 Hârtia foto este vândută separat.

Pentru întrebări din partea presei vă rugăm să contactaţi

The Good Company

Anca Apolozan

t. +40 728 148 844

e. anca.a@thegoodcompany.ro

 

Canon România

Iulia Becheanu

t. +4 073 179 1312

e.Iulia.becheanu@canon.ro

 

Despre Canon Europe

Canon Europe este partea EMEA a Canon Inc, furnizor global de tehnologii şi servicii de imagistică. Canon Europe îşi desfăşoară activitatea în aproximativ 120 de ţări, are aproximativ 12.850 de angajaţi în toată regiunea şi contribuie cu aproximativ un sfert la veniturile globale anuale ale Canon.

 

Fondată în 1937, dorinţa de inovaţie permanentă a adus compania Canon printre cele mai bune companii din lume în domeniul imagisticii, în decursul a celor 80 de ani de activitate. Compania îşi propune să investească în domeniile care contează şi să fructifice toate oportunităţile de dezvoltare, de la aparate foto, la imprimante comerciale şi echipamente industriale, la tehnologii în domeniul sănătăţii.

 

Filosofia companiei Canon este Kyosei – ‘Trăim şi muncim împreună pentru binele tuturor’. În EMEA, Canon Europe este preocupată de reducerea impactului companiei asupra mediului înconjurător şi implică utilizatorii în acest demers prin produsele, soluţiile şi serviciile pe care le oferă.

 

Canon redefineşte mereu lumea imagisticii pentru binele cel mai înalt al umanităţii. Prin intermediul tehnologiei noastre şi datorită spiritului nostru inovator, redefinim limita imposibilului şi oferim oamenilor noi perspective de a privi lumea.

 

Pentru mai multe informaţii despre Canon România, accesaţi: www.canon.ro

Celebrul chef italian Felix Lo Basso, premiat cu o stea Michelin, vine în România, pentru o nouă ediție „Azuga Under the Stars”, evenimentul organizat de Lux Garden Hotel & Resort

Azuga, 01 octombrie 2024: Evenimentul de fine dining „Azuga Under the Stars” revine pentru a doua ediție, la Lux Garden Hotel & Resort din Azuga și se va desfășura pe 5 și 6 octombrie sub patronajul Confindustria România, Accademia della Cucina Italiana – Delegazione di Bucarest și Confhospitality. Ediția din acest an îl are invitat pe cheful Felix Lo Basso, cel care a adus, în 2024, o stea Michelin restaurantului său eponim din Milano, Italia. Autor de cărți și personalitate de televiziune, expertul culinar va găti alături de Marco Favino, creatorul culinar din spatele Lux Garden Hotel & Resort, celebru pentru pasiunea și creativitatea sa gastronomică. Împreună, cei doi își vor purta oaspeții într-o călătorie culinară de la malul Mării Adriatice, până la poalele Munților Bucegi.

În cadrul ediției intitulate „Com’é profondo il mare: de la Marea Adriatică la Munții Bucegi”, ambii chefi își vor ilustra fascinația și atașamentul față de zona în care s-au născut, Puglia, regiunea din sudul Italiei renumită pentru preparatele din pește și fructe de mare.

„Suntem hotărâți să aducem bogăția și autenticitatea bucătăriei puglieze la poalele Munților Bucegi și să oferim o experiență memorabilă oaspeților noștri. Prioritatea noastră, la Lux Garden, este de a depăși barierele fizice și culturale, oferind experiențe culinare deosebite care îmbină armonios tradițiile și aromele a două lumi distincte, unind ingredientele mediteraneene cu bogăția gastronomiei montane românești într-o adevărată simfonie a gusturilor”, a declarat Chef Marco Favino.

Un aperitivo în stil italian la poalele Munților Bucegi, urmat de o cină de fine dining, cu accente româno-italiene

Cina începe cu un aperitivo autentic, în care oaspeții vor fi întâmpinați cu un Aperol Spritz, oferindu-le senzația că se află la o terasă în Bari sau Polignano a Mare. Atmosfera mediteraneană continuă cu o serie de aperitive atent pregătite, care vor îmbina ingredientele specifice Pugliei, precum fructele de mare, frunzele și mugurii de napi și verdețurile locale, cu ingrediente românești de excepție, precum trufele din Bucovina sau păstrăvul de Azuga.

Ulterior, oaspeții se vor bucura de un meniu de excepție, ce include ingrediente precum cotletul de mistreț, asortat cu whisky Singleton, și reinterpretări creative ale preparatelor tradiționale din ambele culturi, cum sunt mămăliga prăjită (sgagliozza) cu smântână și caviar sau risotto cu conopidă, păstrăv afumat și alune.

Pre-desertul, inspirat de amintirile din copilăria lui Chef Marco, „Zăpada cu Vincotto” (reducție de smochine), le va oferi invitaților cheia către o poveste culinară de familie, iar desertul semnat de Chef Felix Lo Basso, „Chicco Cremoso” cu Kimbo, va fi realizat împreună cu Pastry Chef Emilia Maxim, care i-a fost colegă la restaurantul Memorie din Trani, premiat cu o stea Michelin.

Degustarea va fi completată cu romul Zacapa 23 Centenario, servit alături de biscuiți „piccola biscotteria”, pregătiți de Emilia Maxim, patiserul cu experiență în restaurante premiate de Ghidul Michelin.

Preparatele create de acești chefi vor fi asociate cu vinuri de calitate, de la două crame prestigioase – Crama DeMATEI din Dealu Mare și Fiore – Azienda Agricola din Puglia -, iar apele fine dining Acqua Panna și S. Pellegrino vor însoți fiecare preparat, completând călătoria gastronomică. Ferrero Rocher, în calitate de partener al evenimentului, va încânta oaspeții cu gustul desăvârșit al pralinelor premium, prezentate în distinsul ambalaj auriu.

Brunch bucovinean la Azuga, în parteneriat cu Festivalul Trufelor

A doua zi, pe 6 octombrie, oaspeții vor fi invitați să participe la un brunch organizat în parteneriat cu Festivalul Trufelor, care aduce la Azuga nu doar trufa autentică românească, ci și atmosfera și gastronomia specifică Bucovinei. Cei doi chefi se vor implica personal în pregătirea meniului de brunch și vor găti preparate de referință, cum este de exemplu, celebrul balmoș.

Biletele pentru eveniment sunt sold out, însă listă de așteptare este deschisă.

Informații la reservations@luxgardenhotel.ro

Despre Lux Garden Hotel & Resort

Lux Garden Hotel & Resort își întâmpină oaspeții cu servicii de cinci stele, fiind o oază de rafinament și excelență în mijlocul naturii, la poalele pârtiilor de schi Sorica și Cazacu, cu peisaje spectaculoase, o terasă liniștită, un centru spa și experiențe culinare deosebite.