pastel și Ubisoft România, campanie de employer branding de succes pentru cei aproape 2000 de angajați ai companiei

pastel a încheiat un parteneriat strategic, punctual, de employer branding cu liderul pieței locale de gaming, Ubisoft România. Campania creată și implementată de agenție a pus bazele noii paradigme organizaționale pentru cele două studiouri Ubisoft din țară, după doi ani de work from home. În plus, campania de employer branding a fost apreciată de specialiști de profil și premiată în cadrul Galei Employer Branding, la categoria Special Projects.

Colaborarea a fost stabilită în urma câștigării unui pitch de creație, menit să semnaleze un nou început pentru companie, manifestat prin relocarea celor două studiouri din București și Craiova și prin setarea unor noi ambiții de dezvoltare. În plus, campania de comunicare internă propusă, declinată ulterior și în proiecte speciale de comunicare externă, a avut în vedere și noua structură organizațională a companiei, pastel având misiunea de a crea un mix de experiențe captivante pentru cei aproape 2000 de angajați, consolidând totodată poziționarea Ubisoft drept angajator de top pe piața talentelor de IT.

Desfășurată în perioada aprilie-iulie 2022, campania New beginning UNLOCKED a marcat deblocarea (unlocking) unui nou nivel de talent experience intern. Pe de o parte, conceptul a surprins reîntoarcerea angajaților la birou, după 2 ani de work from home, însă într-o formă hibridă, iar pe de altă parte a inaugurat relocarea celor două studiouri din țară și a prezentat ambițiile de viitor ale companiei. Comunicarea creativă a acestor aspecte a creat buzz extern, Ubisoft recrutând astfel aplicanți pe rolurile deschise.

pastel a creat pentru angajații Ubisoft un cadru ideal de reconectare, printr-o serie de manifestări fizice, ocazii de relaxare și socializare în noile birouri, dar și de creștere a entuziasmului pentru ambițiile de viitor ale studiourilor.

“Pandemia a schimbat mediul de business, mai ales în ceea ce privește interesul angajaților pentru prezența fizică la birou. Părerile sunt împărțite, la fel și alternativele propuse de companii, transformate ulterior în noi culturi organizaționale. Ubisoft este unul dintre cei mai căutați angajatori de către Gen Z și Millenials, două generații care construiesc noua paradigmă, și am ținut cont de interesele lor, dar mai ales de lucrurile de care pandemia i-a privat. Prin New beginning UNLOCKED ne-am propus să creăm o atmosferă cât mai relaxantă pentru cei aproape 2000 de angajați ai companiei, dorind să înceapă noul capitol cu mult entuziasm. Suntem mândri de această colaborare punctuală, cu atât mai mult cu cât împărtășim viziunea Ubisoft de a crea un program de lucru hibrid, conștienți fiind de beneficiile pe care prezența la birou le aduce în dinamica dintre colegi.”, a declarat Dana Nae Popa, Owner & Managing Director pastel.

Obiectivele primite de agenție au fost atinse atât prin activități interne, traduse de materiale de comunicare declinate din concept și de prezența unor food truck-uri de festival în noile locații, cât și prin proiecte speciale de comunicare externă, cu importante componente de OOH, PR, clasic și digital, și influencer marketing.

În plus, abordarea proaspătă și relevantă a proiectelor de PR și influencer marketing a reușit să aducă comunitatea de gameri mai aproape de Ubisoft, oferind oamenilor interesați direct de industrie accesul la informații prețioase livrate într-un cadru detașat și amuzant.

În campania de employer branding, pastel a colaborat cu jurnaliști cheie din industriile de gaming și business, dar și cu influenceri relevanți pentru targetul companiei, ajutând astfel la creșterea notorietății companiei și a statutului de angajator de top. Printre proiectele speciale lansate se numără un material video creat în colaborare cu Dan Cadâr, 3 vloguri realizate de Alexa.Tvv, Costin Vrânceanu (Jaxi) și Bogdan Drăcea, dar și un interviu neașteptat oferit de Cristian Pană, Managing Director Ubisoft România & Serbia, celor de la Creative Monkeyz.

https://www.youtube.com/watch?v=HsI0RxupAfE&t=931s

“În urmă cu un an, Ubisoft România a avut parte de un nou început – o nouă strategie de business care își propune să transforme studiourile locale într-un hub regional al industriei de gaming, susținută de un proces de upgrade continuu al experienței talentelor noastre, dar și a celor potențiale, și de întețirea dezvoltării eforturilor de comunicare cu focus pe employer branding. În acest context, colaborarea cu pastel a avut un rol decisiv în reactivarea ADN-ului nostru de entertainer – conceptul creativ propus de ei l-a surprins perfect. Declinările lui în experiența interă și comunicarea externă au arătat o bună înțelegere a profilului talentelor vizate și a nevoilor noastre.”, a declarat Ioana-Alina Ciobotariu, Communication Manager Ubisoft România.

În termeni de rezultate, comunicările prin intermediul influencerilor au generat 2.2 mii de accesări ale job description-ului de game tester promovat, ducând la 730 de aplicări (33% rată de conversie) și 68 angajări. Totodată, materialele distribuite în social media de aceștia au ajuns la aproximativ 200 de mii de useri și au înregistrat un engagement de peste 14 mii likes & comments.

În final, creativitatea de care campania a dat dovadă și rezultatele obținute de aceasta au fost apreciate și reconoscute în cadrul Galei Employer Branding, în cadrul căreia New beginning UNLOCKED a câștigat premiul trei, la categoria Special Projects.

https://www.youtube.com/watch?v=x9ZJ5kA8nXY&t=502s

Noul parteneriat semnat cu Ubisoft România susține ambițiile agenției și completează strategia de business pe termen lung. pastel își îndreaptă atenția și resursele către soluții creative și eficiente de employer branding și CSR, două elemente esențiale pentru dezvoltarea unui mediu de business  sustenabil. Agenția pastel își propune ca prin serviciile sale să stabilizeze trendul de migrare al angajaților, dar și să creeze un cadru ideal pentru mediu și comunități, prin implicarea activă a companiilor în proiecte creative cu puternice componente de responsabilitate socială și ecologică.

 

motorola introduce conceptul de smartphone Rollable la Lenovo Tech World 22

Motorola a descris viitorul în materie de inovație la Lenovo Tech World ‘22, introducând un nou concept de smartphone Rollable. Motorola a fost un pionier în industria de telefonie mobilă de peste 90 de ani și a fost constant în inovația tehnologică de la modul pliabil, până la 5G.

Conceptul Rollable a fost gândit de echipa 312 Labs, grupul intern de inovare Motorola pentru produse, cercetare, design și experți în inginerie din întreaga lume. 312 Labs explorează mai multe arii tehnologice în curs de dezvoltare și unul dintre acestea este regândirea factorilor de formă a dispozitivului pentru a răspunde nevoilor clienților și pentru a oferi noi experiențe. Acest nou concept se bazează pe display-ul și inovațiile mecanice pe care Motorola le-a oferit în dispozitivele sale pliabile.

Viziunea din spatele rollable

Motorola privește smartphone-ul ca pe o extensie a utilizatorilor săi – un instrument care le permite să se adapteze la mediul înconjurător și să își îndeplinească sarcinile cu ușurință. Acum, brandul investește în ecrane OLED flexibile sau pOLED pentru a oferi un echilibru între confort și afișarea de conținut. Conceptul Rollable surprinde această idee cu un ecran care se ajustează în trei forme distincte: extins, compact și peek, cu doar o simplă apăsare de buton.

La puțin peste 4 inci înălțime, conceptul Rollable se redimensionează într-o formă super compactă, de buzunar, mai mică decât majoritatea dispozitivelor premium de pe piață. Fie că este vorba de un ecran de 6,5 inci pentru jocuri captivante sau de un ecran retractat pentru confortul în mișcare, acest concept oferă numeroase oportunități pentru crearea de conținut și divertisment, oferind în același timp flexibilitatea unui dispozitiv mic, cu ecran cuprinzător.

 

Pe lângă ideea de smartphone Rollable, Lenovo a lansat un concept de laptop Rollable, care folosește o tehnologie similară, cu scopul de a crește nivelul de multi-tasking și de navigare, păstrând în același timp o dimensiune compactă. Mai multe detalii despre conceptul de laptop Rollable PC pot fi găsite pe Lenovo StoryHub.

Întrucât Rollable este în etapa de concept, puteți urmări cele mai recente inovații și actualizări pe site-ul web Motorola sau pe pagina de Twitter.

despre 312 labs

Cu sediul central în Chicago, IL, 312 Labs este o echipă globală, multidisciplinară de experți din industrie și lideri de gândire în domeniile managementului produselor, cercetării, proiectării și ingineriei. Numele „312” a fost ales deoarece este unul dintre cele mai cunoscute prefixuri telefonice din Chicago și reflectă rădăcinile Motorola în inovație.

Disclaimer legal

Anumite caracteristici, funcționalități și specificații ale produsului pot depinde de rețea și pot fi supuse unor termeni, condiții și taxe suplimentare. Toate pot fi modificate fără notificare. MOTOROLA, sigla M stilizată, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor respectivi. ©2022 Motorola Mobility LLC.

 

Despre Lenovo & Motorola

Lenovo (HKSE: 992) (ADR: LNVGY) este o companie cu o mare putere tehnologică la nivel global, cu venituri de 70 de miliarde de dolari, pe locul 171 în Fortune Global 500, care angajează 75.000 de oameni din întreaga lume și deservește milioane de clienți în fiecare zi pe 180 de piețe. Concentrată pe o viziune îndrăzneață de a oferi oamenilor tehnologie mai inteligentă, Lenovo și-a construit succesul ca cea mai mare companie de PC-uri din lume, extinzându-se în continuare în domenii cheie de creștere, inclusiv servere, stocare, mobil, soluții și servicii. Această transformare, împreună cu inovația Lenovo, care schimbă lumea, construiește o societate digitală mai incluzivă, de încredere și durabilă pentru toată lumea, de pretutindeni. Motorola Mobility LLC a fost achiziționată de Lenovo Group Holdings în 2014. Motorola Mobility este o subsidiară deținută în totalitate de Lenovo și este responsabilă de proiectarea și fabricarea tuturor telefoanelor și soluțiilor mobile marca Moto și Motorola. Pentru a afla mai multe, vizitați https://www.lenovo.com și citiți despre cele mai recente știri prin intermediul StoryHub-ului nostru.

Genesis propune un setup de gaming cu iluminare RGB care costă sub 3.000 LEI

Genesis, brandul cu o experiență de peste 11 ani în oferirea de soluții de gaming cu un excelent raport calitate/preț vine astăzi către toți pasionații de jocuri cu o recomandare de setup complet de gaming cu iluminare RGB la un preț de necrezut. Mai puțin de 3.000 de lei pentru o configurație ce include birou, scaun, tastatură mecanică, mouse, mousepad și căști, fiecare cu iluminare RGB spectaculoasă.

Genesis Holm 300 RGB reprezintă alegerea ideală pentru cei care au nevoie de un birou de gaming cu loc suficient pentru toate accesoriile și perifericele, dar care nu ocupă mult spațiu în cameră. Blatul din MDF cu finisaj ce imită fibra de carbon este fixat pe picioarele solide din metal, material din care sunt fabricate și suporturile pentru căști, gamepad și băuturi, precum și tăvița inferioară în care pot fi organizate toate cablurile. Standul integrat pentru monitor aduce ecranul direct în raza vizuală a jucătorului și eliberează spațiu suplimentar pe birou. Un hub USB 3.0 cu trei porturi cu rata maximă de transfer de 5 Gbps și management al cablurilor face conectarea perifericelor mai facilă, în timp ce padul cu încărcare wireless cu putere de 10W (5V / 2A) permite alimentarea fără fir a telefoanelor și accesoriilor compatibile. Bineînțeles că nu lipsește iluminarea de tip RGB cu moduri și efecte multiple ce pot fi controlate prin telecomandă.

Poziția ideală pentru sesiunile prelungite de gaming o poate avea orice jucător așezat confortabil în scaunul Genesis Trit 500 RGB. Acesta este îmbrăcat în material textil ce permite pielii să respire, dar propune și elemente decorative din piele sintetică ce imită fibra de carbon, deci se va asorta perfect cu biroul de gaming Genesis Holm 300 RGB. Înălțimea scaunului este ajustabilă printr-un cilindru cu gaz, spătarul se înclină și vine cu funcție de balans, iar pentru o ergonomie perfectă a coloanei vertebrale există pernuțe detașabile și reglabile atât pentru zona lombară, cât și pentru cap. Iluminarea RGB extinsă, cu peste 300 de moduri și efecte disponibile, este configurabilă din telecomandă.

O tastatură mecanică de tip full factor form, dar care păstrează dimensiuni compacte, este ideală pentru orice tip de joc. Genesis Thor 400 RGB combină aceste atribute și este extrem de solidă și durabilă grație șasiului din aluminiu și a tastelor double injection cu switch-uri Kalih RED, cu o cursă de actuare de 2 mm și timp de răspuns de 8 ms și care au o durată de viață de 50 de milioane de apăsări. Cu suport anti-ghosting și N-key rollover, jucătorii vor avea un avantaj în fața adversarilor, în timp ce memoria integrată dă posibilitatea salvării mai multor profile direct în dispozitiv prin intermediul unui software dedicat care permite inclusiv programarea macro și reglajele iluminării RGB cu efect PRISMO.

Mișcările și acțiunile exacte și rapide sunt cele care aduc victoria gamerilor indiferent de tipul de joc. Mouse-ul Genesis Xenon 750 vine ca o extensie a mâinii câștigătoare și integrează un senzor optic performant Pixart PMW3330 cu DPI configurabil în 6 trepte, de la 100 până la 10.200. Parametrul Lift Off Distance foarte redus nu lasă loc de erori nici în cele mai tensionate momente din joc, la fel ca viteza de 150 ips sau accelerația maximă de 50g. Configurarea celor 7 butoane programabile, precum și iluminarea RGB PRISMO, modificarea parametrilor ori salvarea unor profile se fac din aplicația dedicată, disponibilă gratuit spre descărcare de pe site-ul oficial Genesis-Zone.com.

Setup-ul RGB poate fi completat cu un mousepad Genesis Boron 500 M RGB, care vine cu iluminare multicoloră cu 11 efecte speciale și a cărui bază cauciucată generează o aderență perfectă pe biroul Holm 300 RGB.

Fiecare detaliu audio este adus direct în urechea jucătorului, iar mesajele către partenerii de distracție sunt transmise prin intermediul căștilor Genesis Neon 600 RGB, ce în pauzele de gaming își au locul pe suportul dedicat al biroului Holm 300 RGB. Cupele over-ear și banda flexibilă pentru cap ale căștilor sunt îmbrăcate în piele ecologică fină și asigură un confort suprem în timpul reprizelor lungi de gaming. Difuzoarele de 50 mm din magnet neodim garantează un sunet clar, în timp ce microfonul cu tijă flexibilă preia perfect vocea utilizatorului. Reglajul volumului și al iluminării RGB se fac în mod convenabil direct din butoanele de pe căști.

Chiar dacă vine greu de crezut, o configurație care conține toate produsele Genesis de mai sus este disponibilă în țara noastră la un preț mai mic de 3.000 de lei. Iată că un setup complet de gaming RGB nu trebuie să presupună nici un efort financiar major, dar nici compromisuri legate de performanță sau calitate, Genesis fiind recunoscută drept o companie ce își respectă clienții și care dezvoltă produsele în strânsă colaborare cu comunitatea de gameri.

###

Despre Genesis

De la debutul său pe piață în 2011, Genesis oferă periferice și accesorii dedicate gamerilor, dezvoltând și îmbunătățind în permanență portofoliul de produse. Fiabilitatea și calitatea produselor este garantată de numeroase teste și distincții acordate de cele mai mari publicații de tehnologie. Designul modern, funcționalitatea și cele mai noi tehnologii utilizate în producția de accesorii fac ca produsele Genesis să fie o alegere frecventă a gamerilor din toată Europa.

Mai multe informații pot fi găste și pe www.genesis-zone.com sau pe paginile de Facebook și Instagram.

Gartner estimeaza ca volumul cheltuielilor IT la nivel mondial va creste cu 5,1% in 2023

Analistii au discutat perspectivele pietei IT globale in cadrul Gartner IT Symposium/Xpo 2022 desfasurat in perioada 17-20 octombrie la Orlando, in Florida

Conform ultimei prognoze a analistilor Gartner, cheltuielile efectuate la nivel mondial pentru IT sunt estimate sa insumeze 4,6 trilioane USD in 2023, ceea ce marcheaza o crestere de 5,1% fata de 2022. Cererea pentru IT in 2023 se preconizeaza a fi consistenta, pe masura ce companiile vor continua sa isi deruleze initiativele de digitalizare a afacerilor ca raspuns la evolutiile economice.

Cheltuielile IT ale companiilor sunt protejate de impactul recesiunii, deoarece directorii generali si directorii financiari, in loc sa reduca bugetele IT, cresc cheltuielile pentru initiativele de digitalizare a afacerii”, a declarat John-David Lovelock, Distinguished VP Analyst la Gartner. „Turbulentele economice vor schimba contextul investitiilor in tehnologie, crescand cheltuielile in unele domenii si accelerand scaderile in altele, dar nu se preconizeaza ca vor avea un impact semnificativ asupra nivelului general al cheltuielilor pentru tehnologie ale companiilor”, a completat Lovelock.

„Cu toate acestea, inflatia a redus puterea de cumparare a consumatorilor in aproape fiecare tara din lume. Puterea de cumparare a consumatorilor a fost redusa pana la punctul in care multi amana acum achizitiile de dispozitive din 2022 pana in 2023, reducand cheltuielile pentru dispozitive cu 8,4% in 2022 si cu 0,6% in 2023”, a detaliat Lovelock. Analistii Gartner au discutat in cadrul Gartner IT Symposium/Xpo™ despre tendintele care influenteaza piata IT.

Tehnologiile care sunt mentinute in companii fata de cele care sustin procesele de afaceri sunt evidentiate prin ratele lor de crestere proiectate in 2023. Exista suficiente cheltuieli pe piata centrelor de date pentru a mentine centrele de date locale existente, dar noile cheltuieli continua sa fie orientate catre optiunile cloud, asa cum demonstreaza cresterea estimata pentru 2023 de 11,3% a cheltuielilor pentru software (vezi tabelul 1).

Tabelul 1. Estimarea cheltuielilor IT la nivel mondial (milioane USD)

  Cheltuieli
2021
Crestere 2021 (%) Cheltuieli
2022
Crestere 2022 (%) Cheltuieli
2023
Crestere 2023 (%)
Sisteme de centre de date  189.506  6,1  209.190  10,4  216.262  3,4
Software 732.030 14,8 790.385 8,0 879.625 11,3
Dispozitive 807.580 15,8 739.982 -8,4 735.394 -0,6
Servicii IT 1.207.966 12,8 1.258.150 4,2 1.357.914 7,9
Servicii de comunicatii  1.459.483 3,8 1.435.401 -1,7 1.469.220 2,4
Total general IT 4.396.565 10,2 4.433.108 0,8 4.658.416 5,1

Sursa: Gartner (octombrie 2022)

Organizatiile continua sa protejeze investitiile digitale destinate cresterii eficientei

Intr-o economie in scadere sau in deteriorare, experienta conventionala recomanda reducerea costurilor, inclusiv a costurilor cu componenta IT. Cu toate acestea, un sondaj Gartner realizat in luna iulie 2022 cu participarea a peste 200 de directori financiari a constatat ca 69% dintre acestia au in plan cresterea cheltuielilor pentru tehnologiile digitale, in timp ce 2023 Gartner CIO and Technology Executive Survey a relevat faptul ca directorii IT au sarcina de a accelera timpul de valorificare a investitiilor digitale.

„Companiile vor folosi tehnologia digitala in primul rand pentru a-si remodela fluxurile de venituri, adaugand noi produse si servicii, schimband fluxul de incasari pentru produsele si serviciile existente, precum si pentru a schimba beneficiile-cheie oferite de acestea”, a spus Lovelock. „Aceasta tendinta a alimentat trecerea de la cumpararea de tehnologie la construirea, compunerea si asamblarea tehnologiei pentru a sustine catalizatorii specifici ai afacerii. Aceasta schimbare este fundamentala pentru cresterea ponderii cloud-ului fata de solutiile locale din perspectiva noilor cheltuieli IT”, a subliniat reprezentantul Gartner.

Cu toate acestea, pe masura ce organizatiile cauta sa obtina concomitent si eficienta operatiunilor, la lista proiectelor de transformare digitala sunt adaugate reducerea costurilor si/sau evitarea costurilor in perioada actuala de incertitudine economica, nevoile operationale si de back-office mai traditionale ale departamentelor din afara IT”, a concluzionat Lovelock.

O analiza mai detaliata a perspectivelor pentru cheltuielile IT globale este disponibila in webinarul Gartner „IT Spend Forecast, 3Q22: Is IT Spending Recession Proof?”. Aflati despre prioritatile de top ale CIO in 2022 in e-book-ul Gartner 2022 Leadership Vision for Chief Information Officers disponibil gratuit.

Metodologia Gartner de prognozare a cheltuielilor IT se bazeaza pe analiza riguroasa a vanzarilor pentru intreaga gama de produse si servicii IT realizate de un numar de peste o mie de furnizori. Gartner foloseste tehnici de cercetare primare, completate de surse secundare de cercetare, pentru a construi o baza de date cuprinzatoare ce contine date despre dimensiunea pietei pe care carora isi bazeaza prognozele.

Prognoza trimestriala Gartner privind cheltuielile IT ofera o perspectiva unica asupra cheltuielilor IT in segmentele hardware, software, servicii IT si telecomunicatii. Aceste rapoarte ii ajuta pe clientii Gartner sa inteleaga oportunitatile si provocarile pietei. Cea mai recenta cercetare privind prognoza cheltuielilor IT este disponibila clientilor Gartner in „Gartner Market Databook, 3Q22 Update”.

Despre Gartner IT Symposium/Xpo

Gartner IT Symposium/Xpo™ 2022 este cea mai importanta reuniune pentru CIO si alti directori IT la nivel mondial. Directorii IT se bazeaza pe aceste conferinte pentru a invata cum sa foloseasca oportunitatile de moment si sa faca diferenta, oferind viziunea si rezultatele necesare pentru a sustine ridicarea pe un nivel superior a organizatiilor in care activeaza. Urmariti stirile, fotografiile si videoclipurile care vin de la Gartner IT Symposium/Xpo pe Gartner Newsroom, pe Twitter folosind #GartnerSYM, pe Instagram si pe LinkedIn.

Datele si locatiile viitoare pentru Gartner IT Symposium/Xpo sunt urmatoarele:

31 octombrie – 2 noiembrie | Tokyo, Japonia

7-10 noiembrie | Barcelona, ​​Spania

14-16 noiembrie | India

Despre Gartner for High Tech

Gartner for High Tech ofera liderilor din tehnologie si echipelor lor o perspectiva actionabila si obiectiva asupra celor mai bune practici, perspectivelor din industrie si viziunilor strategice asupra tendintelor emergente si schimbarilor inregistrate pe diverse piete pentru a-si atinge prioritatile esentiale si pentru a construi organizatiile de succes de maine. Informatii suplimentare sunt disponibile la www.gartner.com/en/industries/high-tech.

Urmariti stirile si actualizarile de la Gartner for High Tech Leaders pe Twitter si LinkedIn folosind #GartnerHT.

Despre ”Gartner for High Tech Leaders”

Gartner for High Tech Leaders ofera o perspectiva ce poate genera actiuni si este obiectiva pentru liderii din domeniul tehnologiei si echipele lor, cu cele mai bune practici bazate pe roluri, perspective din industrie si viziuni strategice asupra tendintelor emergente si schimbarilor pietei cu scopul de a-si atinge prioritatile esentiale si pentru a construi organizatiile de succes de maine. Informatii suplimentare sunt disponibile la www.gartner.com/en/industries/high-tech.

Urmareste stirile si actualizarile de la Gartner pe Twitter si LinkedIn. Vizitati IT Newsroom pentru mai multe informatii si perspective.

Despre Gartner

Gartner, Inc. (NYSE: IT) ofera o perspectiva obiectiva si utila pentru directori si echipele lor. Indrumarile si instrumentele noastre de specialitate permit luarea unor decizii mai rapide si mai inteligente si o performanta mai buna in ceea ce priveste prioritatile esentiale ale unei organizatii. Pentru a afla mai multe, vizitati: gartner.com

Analiză LEKTRI.CO – România va atinge borna de 25.000 de vehicule electrice înmatriculate până la finalul anului

Dacia Spring se menține în topul preferințelor românilor

 

București, 24 octombrie 2021 – LEKTRI.CO, unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul mobilității electrice din România, prezintă indexul de e-mobilitate pentru primele nouă luni ale acestui an. Conform datelor centralizate, specialiștii anunță că numărul total de vehicule electrice înmatriculate în România a depășit 21.000 de unități, iar până la finele anului estimează atingerea bornei de 25.000 de unități.

Potrivit indexului menționat, în intervalul ianuarie – septembrie 2022 s-au înregistrat 8,375 noi vehicule electrice, cumulând, astfel, un total de 21,258 de unități în România. Totodată, ultima lună din Q3 a adus cel mai mare număr de mașini electrice din acest an. Cu o creștere de peste 250% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, în septembrie 2022 s-au înregistrat 1,373 de înmatriculări.

„Piața de mobilitate electrică se află într-un proces continuu de evoluție, cifrele ne demonstrează acest lucru, cu precădere în ultimii doi ani. Adoptarea vehiculelor electrice devine o tendință tot mai vizibilă și în rândul românilor, iar creșterea acestei piețe trebuie susținută și de o infrastructură dedicată solidă. Perspectivele sunt optimiste în acest sens, iar inovațiile din domeniu ne ajută să menținem ritmul accelerat de dezvoltare a acestui segment”, a declarat Claudiu Suma, CEO LEKTRI.CO.

Dacia Spring se menține, în continuare, în topul preferințelor românilor, înregistrând  642 unități înmatriculate doar în septembrie. Per total, în anul curent, au fost înscrise 4,168 de unități Dacia Spring – o creștere de aproape 50% față de 2021 -, fiind urmată de Tesla Model 3, cu 651 înmatriculări în 2022.

În topul general, Dacia Spring se remarcă cu 7,234 de unități, pe locul doi se regăsește Renault ZOE – cu 2,084, urmat de VW E-UP- cu 1,175 de unități. Segmentul high-end (ce include modele ale mărcilor Audi, BMW, Mercedes – Benz și Porche) a înregistrat 82 noi înmatriculări în primele nouă luni ale acestui an.

Raportat la infrastructura de încărcare, dacă luăm în considerare doar încărcătoarele publice, fără restricții, cele mai utilizate sunt cele AC Type 2 și cele de tip fast-charger CCS/CHAdeMO. Potrivit portalului Plugshare, în România se regăsesc 2,896 încărcătorare publice, iar numărul locațiilor publice de încărcare a ajuns la 1,313.

Despre LEKTRI.CO

LEKTRI.CO a fost înființată în 2018 la Timișoara și numără în prezent 20 de angajați. LEKTRI.CO este un brand al grupului SafeFleet, cu activități în industria mobilității și oferă soluții de încărcare a mașinilor electrice pentru utilizatorii casnici, companii care doresc să implementeze stații de încărcare pentru angajați și domeniile HORECA și retail. Stațiile de încărcare LEKTRI.CO sunt utilizate în România, Serbia, Polonia, Germania, Franța și Italia.

RAZERCON 2022 A CUCERIT GAMERII DIN TOATĂ LUMEA CU ANUNȚURI DE PRODUSE NOI ȘI NENUMĂRATE CONCURSURI

Cu o prezentare de tip „mixed-reality”, care a fost urmărită în direct de mai bine de 1,5 milioane de spectatori, CEO-ul Min-Liang Tan a anunțat mai multe inovații tehnologice, noutăți despre produsele preferate de fani și cel mai avansat dispozitiv de gaming mobil cu tehnologie 5G.

 

BUCUREȘTI, 17 octombrie 2022 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a cucerit gamerii și entuziaștii de tehnologie cu ocazia RazerCon 2022. Pe 15 octombrie, spectatori din întreaga lume l-au urmărit pe CEO-ul Razer, Min-Liang Tan, anunțând felul în care Razer va schimba viitorul gamingului mobil, alături de o serie de noi produse și parteneriate exclusive.

Fiind un eveniment cu adevărat ”For Gamers, By Gamers”, Razer a colaborat cu mai mulți dezvoltatori și publisheri pentru a prezenta conținut exclusiv. Hidden Leaf Games a prezentat în premieră gameplay din noul lor joc, Fangs, în timp ce PC Builder Simulator 2 a fost prezentat în direct de prezentatorii RazerCon, Rich Campbell și Cyr, ambii membri ai rețelei OTK.

foto

Continuând tradiția transmisiilor cu amprentă neutră de carbon, RazerCon 2022 a utilizat energie verde, reconfirmând eforturile de sustenabilitate ale companiei. În caz că ați ratat evenimentul, puteți urmări înregistrarea aici.

La RazerCon 2022, comunitatea de fani a beneficiat în premieră de cele mai noi detalii despre noile produse ce urmează a fi lansate de Razer, inclusiv despre Razer Edge, cel mai avansat dispozitiv de gaming bazat pe Android, despre scaunul de gaming Razer Enki Pro Automobili Lamborghini Edition, despre noile dispozitive audio concepute de Razer pentru consolele PlayStation și Xbox, dar și despre planurile de viitor legate de Razer Kraken Kitty.

RazerCon 2022 a adus știri și despre noile colaborări ale brandului cu diferiți parteneri, precum design-urile în ediție limitată produse împreună cu Displate, campania #ReelGaming derulată cu Facebook Gaming și masa specială concepută în colaborare cu Twinkly Squares. Printre momentele cheie s-a numărat și asamblarea în direct a unui PC construit împreună cu Starforge Systems pe baza noilor procesare Intel 13th Gen.

Pentru mai multe detalii despre produsele și proiectele anunțate de Razer, vă invităm să citiți în continuare.

Razer Edge – Cel mai avansat dispozitiv de gaming cu tehnologie 5G

Razer Edge este primul dispozitiv de gaming din lume care se bazează pe tehnologia 5G, fiind astfel compatibil cu mii de jocuri AAA încă de la lansare. Razer Edge promite o experiență nemaiîntâlnită,  indiferent că e vorba de jocuri native pe platforma Android sau jocuri din aplicația Epic Games preinstalată (Fortnite și Rocket League Sideswipe), servicii de cloud streaming ca Xbox Cloud Gaming (Beta) și Nvidia GeForce Now, ori soluții de tip remote play care oferă acces la colecția de jocuri de PC prin Steam Link, Moonlight și Parsec. Cu acces nelimitat la colecții întregi de jocuri, indiferent de locație, Razer Edge oferă cea mai bună experiență fără să sacrifice accesul de la distanță sau disponibilitatea conținutului.

Echipat cu un ecran avansat de tip AMOLED cu diagonala de 6.8”, refresh rate de 144hz și  rezoluție FHD+ de 2400×1080 pixeli, Razer Edge oferă cu 87% mai mulți pixeli decât principalele produse concurente. Bazat pe cea mai nouă soluție Snapdragon® G3x Gen 1 Gaming Platform,  și conceput pentru cea mai bună performanță de gaming per watt consumat, Razer Edge include un procesor Kyro cu opt nuclee, tactat la 3GHz, combinat cu un GPU Adreno. Pentru o durată de funcționare extinsă, noul dispozitiv are o baterie cu capacitatea de 5000mAh.

Disponibil în variantele Wi-Fi sau Verizon 5G, Razer Edge va fi lansat în primă fază exclusiv pe piața din America de Nord, la pachet cu noul controller Razer Kishi V2 Pro. Acesta din urmă păstrează toate tehnologiile multiplu premiate și opțiunile avansate de personalizare oferite de controller-ul mobil Kishi V2, adăugându-le două caracteristici importante: soluția de feedback haptic avansat Razer HyperSense și ieșirea audio de 3.5mm. Microswitch-urile pe care se bazează butoanele frontale și D-padul oferă un răspuns ferm, instantaneu, oferind astfel o experiență de control similară consolelor de gaming.

Pentru mai multe informații despre Razer Edge vizitați această pagină.

Razer Edge 5G va fi disponibil exclusiv în oferta Verizon. Prețul final și disponibilitatea vor fi anunțate de Verizon.

Razer Edge Wi-Fi va deveni disponibil în ianuarie 2023 la prețul de 399,99 dolari în mod exclusiv pe pagina Razer.com și în magazinele RazerStore.

Set-up de streaming complet cu Razer Kraken Kitty V2 Pro și cu Blue Screen

Design-ul său legendar a transformat Kraken Kitty într-unul dintre produsele preferate de fanii din comunitatea Razer. Noile Kraken Kitty V2 Pro permit dezvoltarea de multiple personaje pentru diferite stream-uri, datorită noului concept de urechi interschimbabile dezvoltat de Razer.

Urmând succesul înregistrat de modelul precedent, Kraken Kitty V2 Pro este o pereche de căști pe fir, cu suport pentru tehnologia Chroma RGB, care dispune de accesorii interschimbabile inspirate de urechile de pisică, de urs și de iepure. Toate aceste urechi sunt incluse în pachet, putând fi schimbate repede și ușor, oferindu-le streamerilor o metodă facilă de a-și exprima personalitatea. Toate cele trei seturi dispun de abilitatea de a reacționa în direct la evenimentele de pe stream, fiind compatibile cu tehnologia Razer Chroma™ RGB, care oferă peste 16,8 milioane de culori și nenumărate efecte de iluminare. Datorită acestor opțiuni avansate de personalizare, streamerii se pot face remarcați mai ușor și pot interacționa cu audiența lor într-un mod direct, iluminarea urechilor reacționând la emote-uri, alerte și altele.

Încorporând difuzoarele Razer TriForce Titanium de 50mm pentru sunet surround digital 7.1, alături de microfonul detașabil Razer HyperClear, Razer Kraken Kitty V2 Pro sună la fel de bine cum arată. Capitonate cu un mix de material textil și piele sintetică, căștile oferă confort pe toată durata zilei și o izolare fonică pentru concentrare totală.

Pentru mai multe detalii despre Razer Kraken Kitty V2 Pro vizitați această pagină.

Căștile Razer Kraken Kitty V2 Pro vor fi disponibile începând cu trimestrul IV din 2022, pornind de la prețul de 209,99 Euro, pe Razer.com, în magazinele RazerStore și în oferta anumitor parteneri retail.

Blue Screen este un panou de tip ”chroma key” care permite introducerea în fundalul transmisiilor live a unui nou nivel de creativitate și imaginație. Fabricat din fibre de cea mai bună calitate, Razer Blue Screen le permite streamerilor să își creeze o lume proprie și să afișeze fundaluri spectaculoase într-un mod ușor, pe o suprafață care nu produce cute. Utilizate și în producția profesională de filme, ecranele albastre permit cea mai ușoară înlocuire a fundalului și sunt ideale pentru streamerii care doresc sa își schimbe fundalul pentru a atinge noi niveluri de creativitate și interacțiune cu publicul.

Panoul Blue Screen de 94” este compact, are o durată lungă de viață și o înălțime ajustabilă. Mai mult, se poate instala foarte rapid, fiind la fel de ușor de pliat pentru depozitare.

Pentru mai multe detalii despre Razer Blue Screen vizitați această pagină.

Razer Blue Screen este disponibil acum la prețul de 159,99 Euro pe Razer.com și în magazinele RazerStore.

Cea mai bună experiență audio pentru gamingul de console cu noile Razer Kaira Pro HyperSpeed și Razer Hammerhead HyperSpeed

Gama Razer Kaira se extinde cu noi căști complet licențiate pentru consolele PlayStation®5. Noile Razer Kaira X, o pereche de căști pe fir, precum și noile Kaira HyperSpeed și Kaira Pro HyperSpeed, căști de gaming wireless compatibile cu mai multe platforme, oferă deopotrivă o experiență captivantă și libertate totală.

Bazate pe tehnologia Razer HyperSpeed, ambele perechi de căști se pot conecta prin conexiunea wireless ultra-rapidă de 2.4GHz, garantând o conexiune stabilă, sunet cu latență redusă, potrivit inclusiv pentru scenariile de gaming competitiv și o durată de funcționare de până la 30 de ore.

Razer Kaira Pro HyperSpeed dispune de difuzoare Razer TriForce de 50mm și de microfonul cardioid detașabil Razer HyperClear ENC. Căștile Kaira Pro HyperSpeed încorporează și revoluționara tehnologie de feedback haptic, Razer HyperSense.

Pentru mai multe detalii despre gama Razer Kaira vizitați această pagină.

Razer Kaira Pro HyperSpeed sunt disponibile acum la prețul de 239,99 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail, urmând să se lanseze în SUA în 2023.

Kaira HyperSpeed sunt disponibile acum la prețul de 159,99 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

Razer Kaira X sunt disponibile acum la prețul de 69,99 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

Concepute pentru gamerii cu un stil de viață activ, noile Razer Hammerhead HyperSpeed sunt căști wireless de gaming compatibile cu multiple platforme care beneficiază de tehnologia de active noise cancellation (ANC).

Încorporând două microfoane de tip environmental noise cancelling (ENC) pentru o claritate fără egal, noile Razer Hammerhead HyperSpeed oferă suport pentru tehnologia Razer Chroma RGB și o durată de funcționare de până la 30 de ore. Utilizatorii pot alege între conexiunea wireless de 2.4GHz (prin dongle-ul Type C inclus în pachet) și cea Bluetooth 5.2, căștile fiind compatibile cu noile console, dar și cu dispozitivele mobile. Dongle-ul Type C HyperSpeed permite reducerea latenței audio pentru o experiență de gaming desăvârșită.

Pentru mai multe detalii despre Razer Hammerhead HyperSpeed – PlayStation® Licensed*, vizitați această pagină.

Căștile vor fi disponibile începând cu noiembrie 2022 la prețul de 179,99 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

Pentru mai multe detalii despre Razer Hammerhead HyperSpeed – Xbox Licensed, vizitați această pagină.

Căștile vor fi disponibile începând cu noiembrie 2022 la prețul de 179,99 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

* Razer Hammerhead HyperSpeed – PlayStation® Licensed este dezvoltat ca parte a programului oficial de licențiere PlayStation® și funcționalitatea finală pe PlayStation®5 este supusă aprobării finale din partea Sony Interactive Entertainment. “PlayStation” este marcă înregistrată a Sony Interactive Entertainment Inc.

Confortul maxim întâlnește performanța de invidiat. Scaunul de gaming Razer Enki Pro Automobili Lamborghini Edition

Având un design inspirat de legendarii bolizi Lamborghini, noul Razer Enki Pro Automobili Lamborghini Edition dă un nou sens confortului pe durata întregii zile.

Proiectat pentru a oferi experiența cea mai echilibrată din punctul de vedere a distribuirii greutății, Enki Pro Automobili Lamborghini Edition este dedicat pasionaților de automobilism. Scaunul oferă suprafețe premium din Alcantara®, un spătar moale confecționat din spumă cu densitate dublă, o tetieră magnetică și un sistem foarte precis de înclinare a spătarului, toate în culorile portocaliu și negru tipice pentru Automobili Lamborghini. În plus, noul scaun de gaming poartă pe spate și emblema Automobili Lamborghini.

Pentru mai multe detalii despre Razer Enki Pro Automobili Lamborghini Edition vizitați această pagină.

Razer Enki Pro Automobili Lamborghini Edition va fi disponibil începând cu decembrie 2022, pornind de la prețul de 1,499 Euro pe pagina Razer.com și în magazinele RazerStore.

Pentru fanii adevărați: noi culori pentru perifericele preferate

Cele mai populare produse din oferta companiei primesc tratamentul de culoare Quartz, Mercury și White, astfel ca fanii să-și poată completa arsenalul în stilul lor preferat.

Noua gamă extinsă de modele Quartz include căștile wireless Razer Barracuda și tastatura Razer Huntsman V2 TKL. Pe viitor, lista de produse disponibile în Quartz va include și căștile Razer BlackShark V2 X, mouse-ul de gaming wireless Razer Orochi V2 și mouse mat-ul Razer Strider Hybrid (mărimea L).

Pentru un aspect contemporan și minimalist, cele mai bune alegeri sunt Mercury Edition și White Edition. Printre noile produse se numără căștile Razer Barracuda Mercury Edition, tastaturile vârf de gamă Razer DeathStalker V2 Pro White Edition și Razer DeathStalker V2 Pro TKL White Edition, dar și mouse-ul de gaming wireless Razer Basilisk V3 Pro White Edition.

Încă din 2017, Razer a oferit produse în culori unice, care au cucerit gamerii de pretutindeni. Cu noile produse disponibile în cele trei culori distincte, jucătorii se pot exprima mai ușor prin perifericele preferate, beneficiind de același nivel de performanță.

Pentru mai multe detalii despre Razer Quartz Edition, vizitați această pagină.

Gama Razer Quartz Edition va fi disponibilă începând cu octombrie 2022, pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

Razer Barracuda Quartz Edition are prețul de 189,99 Euro.

Razer Huntsman V2 TKL Quartz Edition are prețul de 189,99 Euro.

Razer BlackShark V2 X Quartz are prețul de 69,99 Euro.

Razer Orochi V2 Quartz Edition are prețul de 84,99 Euro.

Razer Strider Quartz Edition (mărimea L) are prețul de 39,99 Euro.

Pentru mai multe informații despre Razer Barracuda Mercury Edition vizitați această pagină. Căștile sunt disponibile acum la prețul de 189,99 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

Pentru mai multe informații despre Razer DeathStalker V2 Pro White Edition vizitați această pagină. Tastatura va fi disponibilă începând cu noiembrie 2022, la prețul de 249,99 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

Pentru mai multe informații despre Razer DeathStalker V2 Pro TKL White Edition vizitați această pagină. Tastatura va fi disponibilă începând cu noiembrie 2022, la prețul de 219,99 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

Pentru mai multe informații despre Razer Basilisk V3 Pro White Edition vizitați această pagină. Mouse-ul va fi disponibil începând cu noiembrie 2022, la prețul de 179 Euro pe pagina Razer.com și în oferta anumitor parteneri retail.

Razer și Panerai continuă să facă valuri, dezvăluind Luminor Quaranta Razer Special Edition

La ediția anterioară a RazerCon, Razer a anunțat parteneriatul cu producătorul de ceasuri de lux Panerai, încheiat cu scopul de a conserva viața marină, lansând inițiativa “fă-ți timp pentru oceane”. Cele două companii și-au unit forțele pentru a investi în cercetarea legată de pisicile de mare.

Un an mai târziu în cadrul RazerCon 2022, Razer și Panerai au dezvăluit mult așteptata ediție specială Luminor Quaranta Razer Special Edition. Conceput în colaborare de ambele branduri, noul ceas Panerai combină expertiza de producție a Panerai cu design-ul inconfundabil Razer. Inspirat de culorile Razer, cadranul include elemente Super-LumiNova® iluminate în verde, care complementează estetica creată de secundarul verde și de cusătura verde a curelei. Cadranul și spatele ceasului includ gravuri subtile cu logoul Razer.

Ca un tribut adus eforturilor de sustenabilitate ale brandului, ceasul este confecționat din materiale reciclate, iar cureaua are la bază PET recuperat din sticlele de plastic aruncate de consumatori. Cadranul cu diametrul de 40mm are în componență inclusiv eSteel™, un metal de generație nouă fabricat din oțel reciclat și acoperit cu un strat de DLC (diamond like carbon coating). Mai mult, ambalajul în care vine ceasul este produs în proporție de 72% din materiale reciclate.

Ceasul va fi produs într-o ediție limitată de doar 500 de bucăți, care vor fi disponibile în mod exclusiv prin magazinele Panerai și pe pagina Panerai.com.

Desktop-ul prinde viață cu Razer Axon Wallpaper PC App

Razer Chroma RGB este cel mai mai popular și mai răspândit sistem de iluminare pentru dispozitivele de gaming și de lifestyle, care le permite utilizatorilor să-și personalizeze, să controleze și să sincronizeze efectele de iluminare ale mai multor dispozitive precum mouse-ul, tastatura, căștile, ventilatoarele carcasei, boxele sau becurile inteligente din cameră.

Anunțat în cadrul RazerCon 2022, Razer Axon transpune puterea și flexibilitatea Razer Chroma RGB pe desktop, aducând la viață fundalurile calculatorului printr-o serie de imagini premium, statice și dinamice, care interacționează în timp real cu dispozitivele compatibile Razer Chroma RGB. Cu un catalog impresionat format din imagini provenite din cele mai celebre francize de jocuri, dar și din wallpaper-uri Razer și fotografii special ales, Razer Axon App oferă câte ceva pentru toți.

Orice wallpaper este compatibil cu Razer Axon, astfel utilizatorii pot adăuga propriile imagini, iar Razer Axon va administra playlist-ul de wallpaper pentru a oferi o experiență de utilizare nemaiîntâlnită.  Jucătorii cu mai multe monitoare se pot bucura de asemenea de aplicația Razer Axon, aceasta beneficiind de suport multi-monitor.

Pentru a celebra lansarea Razer Axon la RazerCon 2022, primii 10.000 de utilizatori care vor descărca aplicația Razer Axon și vor folosi codul “#RAZERCON2022” vor beneficia de un set limitat de wallpapers inspirate de RazerCon 2022. Pentru a avea șansa de a câștiga un pachet de accesorii Razer Chroma, utilizatorii pot descărca aplicația și pot aplica orice wallpaper Razer Axon pe monitorul PC-ului lor, urmând să facă o poză sau un video scurt cu rezultatul, în care să se vadă clar monitorul și wallpaper-ul Axon. Ultimul pas constă în postarea rezultatului pe Tiktok, Instagram, Facebook sau Twitter folosind hashtag-urile #RazerAxon și #Razer înainte de 23:59 PM PST pe 31 octombrie 2022. Razer Axon poate fi descărcat de aici.

Pentru mai multe detalii despre programul Razer #WinItYourWay vizitați această pagină.

IMAGINI

Kit de presă RazerCon 2022

 

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

McDonald’s introduce în meniul său ouă bio de la Familia Toneli

Inițiativa reprezintă o premieră pentru piața restaurantelor cu servire rapidă din România.

 

București, 17 octombrie 2022 – McDonald’s în România a introdus ouă bio în meniul său, astfel marcând o importantă premieră pentru piața restaurantelor cu servire rapidă din România. Opțiunile sale de mic dejun conțin exclusiv ouă bio de la Familia Toneli, singurul furnizor local acreditat de McDonald’s pentru categoria de produs ou. Decizia vine ca parte a angajamentului operatorului de restaurante de a oferi produse savuroase, preparate doar din ingrediente de cea mai înaltă calitate. Ouăle bio sunt produse ecologice de la găini crescute în sistemul de agricutură ecologică.

„Ne dorim ca toți cei care ne trec pragul să știe că la McDonald’s vor găsi întotdeauna produse calitative și accesibile. Iar parteneriatele noastre de lungă durată cu furnizorii locali, cum este Toneli Holding, reprezintă o parte importantă a acestei promisiuni. Acum, prin decizia de a folosi exclusiv ouă bio Familia Toneli pentru micul dejun, aducem și mai multă valoare pentru consumatori, oferind o varietate de sandvișuri și omlete pregătite cu ingrediente proaspete, de proveniență ecologică”, a declarat Paul Drăgan, Director General Premier Restaurants România.

McDonald's _ Oua bio _

Inițiativa reprezintă o premieră pe piața din România, McDonald’s fiind primul lanț de restaurante cu servire rapidă care folosește ouă ecologice pentru prepararea produselor. Astfel, consumatorii care optează pentru micul dejun McDonald’s pot savura sandvișuri gustoase McMuffin și omlete pregătite cu ouă proaspete, bio.

Toneli Holding este cel mai mare producător de ouă din România cu o producție de peste 400.000 ouă/an, fiind astfel lider de piață.
Brandul Familia Toneli se bucură de notorietate prin acțiunile desfășurate în ultimii ani, dar și de recunoaștere internațională prin premiile obținute de produsele Toneli – medalii de aur de la International Taste Institute și Monde Selection.


Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 93 de restaurante în 28 de orașe, dintre care 47 restaurante cu McDrive și 49 de cafenele McCafé. Compania are o echipă de 5.300 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate. Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro.

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 170 de restaurante și are 9000 de angajați, servind peste 150 de milioane de clienți anual, în cele 6 piețe. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 10 țări și implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple.

 

Zitec lansează soluția Culture Insights prin Mirro.io, ce ajută directorii de companii să înțeleagă și să modeleze cultura organizațională

București, 17 octombrie 2022 – Compania românească de software Zitec a lansat  funcționalitatea  Culture Insights. Aceasta se găsește pe platforma proprie SaaS Mirro.io, destinată managementului performanței. Culture Insights este un instrument complet pentru date și raportări, gândit pentru companiile vizionare și inovatoare, care vor să înțeleagă mai bine și să dezvolte cultura organizațională, dar și interacțiunile între angajați.

Culture Insights pune la dispoziție diagrame complexe, dar ușor de înțeles, care analizează toate aspectele culturii dintr-o companie, făcând informațiile tangibile și ușor de accesat. Liderii au astfel capabilitatea de a identifica zonele deficitare din cultura și valorile companiei sau din rezultatele de afaceri, având apoi posibilitatea de a face pași concreți pentru rezolvarea lor.

Simona_Lapusan

Culture Insights este o unealtă avansată și simultan, facilă, pentru directori C-level, lideri ai departamentelor de resurse umane, dar și manageri care sunt responsabili cu luarea de decizii informate ce duc la rezultate concrete în business. Rapoartele generate de Mirro oferă susținere în evoluția companiei, prin contribuția la dezvoltarea unei culturi organizaționale puternice,  menținerea unei rate de retenție ridicate în rândul angajaților, dar și prin creșterea ratei de engagement.

”Funcționalitatea Culture Insights, disponibilă în Mirro.io, va contribui pozitiv în orice mediu de lucru modern, oferind liderilor un sprijin pentru a crește performanța companiei și relevând regulile nescrise care stau la baza interacțiunilor dintre membrii echipei. Directorii care vor să facă un pas important în ceea ce privește înțelegerea și schimbarea în mai bine a culturii companiei lor vor găsi un partener ideal în Mirro.io”, afirmă Simona Lăpușan, fondator și CEO al Mirro.io și co-fondator și COO al Zitec.

Datele introduse în platforma Culture Insights cuprind valori ale companiei, rezultate ale afacerii, interacțiuni ale angajaților, feedback și recunoaștere publică. Prin dezvoltarea unei interfețe complete privind cultura companiei, funcționalitatea este pregătită să ajute directorii cu seturi de date pe care nu le-au mai putut obține niciodată până acum.

Liderii orientați către progres susțin ideea că una dintre marile provocări pe care le întâmpină este dezvoltarea unei culturi organizaționale sănătoase. Eforturile depuse sunt din ce în ce mai mari, în contextul în care multe companii au adoptat lucrul exclusiv remote sau programe hibrid. Pentru a ajuta directorii să pună bazele culturii organizaționale dar și pentru a îmbunătăți experiența angajaților, Mirro.io se poziționează ca o soluție culture-as-a-service, prin lansarea Culture Insights.

Alături de Culture Insights, Mirro.io oferă liderilor acces și la date despre timpul de lucru, salarii și echipă astfel încât să poată lua decizii informate referitoare la business.

Despre Mirro.io

Mirro.io, o solutie creată de Zitec, ajută companiile să-și dezvolte o cultură bazată pe transparență, în care oamenii performanți rămân alături de companie pentru mai mult timp. Mai ales în aceste timpuri de distanțare socială și muncă hibridă, Mirro ajută organizațiile să țină oamenii implicați și aliniați la obiectivele companiei, fiind participanți activi în viața companiei.

Fiind o platformă deosebit de socială și ușor de utilizat, Mirro.ro generează peste 5.000 de interacțiuni lunare între membrii unei echipe, prin recunoaștere publică (kudos), stabilirea de obiective și rezultate, feedback continuu și conversații semnificative.

În plus, Mirro automatizează și eficientizează procesele de administrare a resurselor umane – concedii, contracte, documente – ajutând companiile să își folosească mai eficient resursele interne.

Companii inovatoare, precum Tazz, Hochland, Transylvania College, 2Performant sau Accace folosesc Mirro.io pentru a-și susține echipele și pentru a dezvolta relații sănătoase și solide în cadrul locurilor de muncă.

Poți descoperi mai multe despre cum poate Mirro.io să-ți ajute echipa accesând pagina web www.mirro.io.

PC Garage sărbătoreşte 17 ani de pasiune pentru hardware si gaming

Cadou periferice AQIRYS și extra reduceri în coșul de cumpărături

 

București, România – PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România și în același timp un reper pentru pasionații de gaming si tehnologie, împlinește 17 ani de activitate oferind cadouri şi reduceri clienților. Astfel, în perioada 17-19 octombrie sunt oferite periferice AQIRYS și reduceri extra aplicate la sute de produse, direct în coșul de cumpărături.

Cu ocazia aniversării, PC Garage oferă cadouri tuturor clienților care plasează comenzi de o anumită sumă minimă. Astfel, pentru comenzile cuprinse între 500 și 1000 lei, clienții vor primi cadou un mousepad AQIRYS Parsesc Extra Large, un model cu design exclusiv, suprafață waterproof din microfibră și dimensiuni generoase de 900 x 400 x 3mm.

17 ani

Pentru comenzile cuprinse între 1000 și 2500 lei, clienții primesc cadou un mouse AQIRYS Acrux echipat cu un senzor performant de 10.000 DPI.

Clienții care comandă de peste 2500 lei vor primi o pereche de căști AQIRYS Vega cu drivere de 50mm, DAC dual și amplificator pentru căști ADC, amplificator de microfon și circuite de reducere a zgomotului. De asemenea, prin instalarea driverului AQIRYS acestea oferă sunet surround 7.1

Pe lângă aceste cadouri, vor exista extra reduceri pentru componente, periferice, laptop-uri și electrocasnice. Reducerile vor fi aplicate direct în coșul de cumpărături pentru sute de produse ale unor branduri consacrate precum: AMD, ASUS, MSI, Lenovo sau Logitech. Printre ofertele cele mai populare se numără:

  • 5% reducere pentru toate procesoarele AMD.
  • 10% reducere pentru placi de baza, surse, carcase si coolere ASUS.
  • 20% reducere pentru placi video, placi de baza, ssd-uri, carcase, surse, coolere, scaune si periferice gaming MSI.
  • 20% reducere pentru carcase, surse si coolere AQIRYS.
  • 10% reducere in cos pentru monitoarele Dell selectate.
  • 17% reducere in cos pentru perifericele gaming Logitech selectate.

Mai multe informaţii despre campanie găsiţi aici  – https://www.pcgarage.ro/17-ani/

EA SPORTS™ NHL® 23 ESTE DISPONIBIL LA NIVEL GLOBAL

 

 

Opțiuni Deep Franchise Mode, Cross-Platform Matchmaking și Funcționalități Sociale Îmbunătățesc Cea Mai Personalizabilă Experiență de Hochei de până acum

 

Trailer-ul de Lansare AICI 

 

București, 14 octombrie 2022 – Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) oferă cea mai socială experiență Chel de până acum, prin EA SPORTS™ NHL® 23, disponibil acum la nivel global. Cu ajutorul motorului grafic Frostbite™, NHL 23 dovedește cum jucătorii sunt mai buni împreună prin introducerea jucătoarelor în Hockey Ultimate Team, a noi nivele de autenticitate cu peste 500 de animații de playmaking, a opțiunilor avansate de personalizare disponibile la lansare, dar și a opțiunii de matchmaking cross-platform, disponibilă începând cu noiembrie 2022. Pentru a sărbători lansarea, starurile de pe copertă, Trevor Zegras și Sarah Nurse, alături de Hilary Knight, Cabbie Richards și Paul “Biz” Bissonnette se vor confrunta într-un meci HUT 3v3 aici.

img

„Franciza NHL a fost mereu unul dintre cele mai bune jocuri de echipă, care poate fi jucat alături de prieteni, fie că aceștia sunt în celălalt capăt al canapelei sau al lumii,” spune Mike Inglehart, Crative Director, EA Vancouver. „Anul acesta, NHL 23 continuă să reunească fanii prin cross-platform matchmaking, dar și prin setul extins de funcționalități care pun în valoare jocul de hockey feminin.”

Pentru prima dată, jucătoarele echipelor naționale de hochei feminin – echipele membre ale IIHF pot juca alături de echipele masculine în aceeași grupă a HUT, astfel jucătorii pot forma o echipă de vis cu Sarah Nurse, membră a echipei Canadei, și jucătorul-fenomen al Ducks, Trevor Zegras. Pe lângă posibilitatea de a juca împreună, echipele naționale de hockey masculin și feminin continuă să joace un rol important în cadrul modului prin intermediul cardurilor de bază, cât și a cardurilor master încorporate în evenimentele HUT. Mai mult, jucătorii pot concura într-o multitudine de teme noi care alternează în modul HUT Rivals, iar NHL 23 introduce trei secțiuni suplimentare de Premii HUT Rivals, bazate pe victorii sau serii de victorii.

Pentru al doilea an consecutiv, EA SPORTS NHL este dezvoltat cu ajutorul motorului grafic Frostbite™ franciza fiind cea mai autentică și imersivă experiență de hochei de până acum. Cea mai nouă versiune a jocului introduce o celebrare interactivă a Stanley Cup în care jucătorii pot alege cine va primi cupa, în timp ce mulțimea sărbătorește cu artificii și confetti, iar comentariul va justifica alegerea cu ajutorul a 65 de povești complexe, potrivite pentru echipa jucătorului. În plus, o secvență post-game va arăta numele potențialului jucătorul creat de utilizator, pe Cupa Stanley. De asemenea, NHL 23 a actualizat momente cheie, cum ar fi momentele specifice Hat Trick, oferind niveluri fără precedent de personalizare și control al jucătorilor, precum și niveluri revizuite de Crowd Awareness și Moment to Moment Reactions, care vor introduce jucătorii în mijlocul acțiunii. NHL 23 reprezintă un salt masiv în materie de caracteristici vizuale, cu detalii îmbunătățite ale personajelor, cu un nou model de alegere a nuanței pielii și alte detalii fundamentale, precum transpirația, care schimbă modul în care lumina se reflectă pe tot parcursul jocului.

Noile animații de degajare a pucului în ultimul moment al meciului (Last Chance Puck Movement) asigură entuziasmul în momente cheie ale jocului, cu peste 500 de noi animații de abordare, tactici de recuperare a pucului și un AI îmbunătățit pentru poziția portarului. În timp ce versiunile anterioare NHL conduceau către o pierdere a controlului pucului din partea jucătorului ofensiv in momentul contactului, funcția de control de ultim moment al meciului (Last Chance Puck Movement) aduce EA SPORTS NHL mai aproape de jocul real de hochei, permițându-i jucătorului să reacționeze la contact într-un mod autentic, în timp ce încă poate realiza faze de joc dinamice.

Modul cross-platform matchmaking, care va fi introdus in noiembrie 2022, va consolida poziția NHL 23 ca una dintre cele mai bune experiențe sociale.. Această funcționalitate le va permite jucătorilor să joace World of Chel și HUT împotriva oponenților cu console din aceeași generație și va crea un grup mai mare de jucători, scurtând timpul de așteptare al jucătorilor până la intrarea pe gheață. Mai multe informații se regăsesc aici.

Un mod îndrăgit de fani, Franchise Mode, revine în NHL 23 alături de cele mai ample moduri de personalizare de până acum, pentru cei mai dedicați jucători, care își doresc să își conceapă o experiență Chel autentică. Noile opțiuni de personalizare includ ajustări ale numărului de echipe, meciurilor jucate, diviziilor, conferințelor, rundelor de playoff, plafonului salarial în ligă și multe altele.

EA SPORTS NHL continuă să ofere migrarea conținutului HUT pentru a asigura o experiență fluidă pentru jucătorii ce utilizează console de diferite generații. În urma unei actualizări programată pentru luna noiembrie, jucătorii care încep să joace NHL 23 pe PlayStation®4 sau Xbox One vor putea să-și transfere valoarea echipei HUT și să progreseze la următoarea generație a platformelor respective în PlayStation®5 sau Xbox Series X|S.

Dezvoltat de EA Vancouver și EA București, EA SPORTS™ NHL® 23 este cotat E10+ și este acum disponibil pentru PlayStation®5, Xbox Series X|S, dar și pe PlayStation®4 și Xbox One. De asemenea, disponibil acum, EA SPORTS NHL 23 X-Factor Edition include versiunile jocului pentru PlayStation 4 și PlayStation 5 sau Xbox One și Xbox Series X|S, 4600 de puncte NHL, cinci deblocări World of Chel X-Factor Zone, două deblocări de sloturi Be A Pro X-Factor și puncte XP Boost și Bonus Trait. Pentru mai multe detalii, accesați https://www.ea.com/games/nhl/nhl-23.

Trailerele și videoclipurile sunt disponibile pe canalul de YouTube. Alăturați-vă comunității EA SPORTS NHL pe TikTok și Instagram. Urmăriți @easportsnhl pe Twitter pentru a fi la curent cu noutățile.

Despre Electronic Arts

Electronic Arts (EA) este lider global în materie de divertisment digital interactiv. Compania dezvoltă și furnizează jocuri, conținut și servicii online pentru toate tipurile de platforme conectate la internet, de la console, la dispozitive mobile și computere personale.

EA are sediul în Redwood City, California, iar compania este recunoscută la nivel global pentru un portofoliu de mărci apreciate de critici, ca EA SPORTS™ FIFA, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, Need for Speed™, Titanfall™, Plants vs. Zombies™ și F1™.Mai multe informații despre EA sunt disponibile la www.ea.com/news.

EA SPORTS, Frostbite, Battlefield, Need for Speed, Apex Legends, The Sims și Titanfall sunt mărci Electronic Arts Inc. John Madden, NFL, FIFA și F1 sunt proprietatea deținătorilor mărcii și este utilizată cu permisiunea lor.

Despre NHL

Liga Națională de Hochei (NHL), înființată în 1917, este formată din 32 de cluburi membre. Fiecare listă de echipe reflectă structura internațională a Ligii cu jucători din peste 20 de țări reprezentate, toți concurând pentru cel mai prețuit și important trofeu în sporturile profesioniste – Cupa Stanley.

NHL și NHL Shield sunt mărci înregistrate ale Ligii Americane de Hochei. © NHL 2021