Memoriile Kingston Technology Server Premier DDR5 4800MT/s au fost validate pentru utilizarea cu procesorul scalabil Intel Xeon de a patra generație

București, România – 25 ianuarie 2023 – Kingston Technology Europe Co LLP, filială a Kingston Technology Company, Inc., lider mondial în produse de memorie și soluții tehnologice, a anunțat astăzi că modulele DIMM Server Premier DDR5 4800MT/s de 64 GB, 32 GB și 16 GB au fost validate pentru procesoarele scalabile Intel® Xeon® a patra generaţie (cunoscute în trecut ca Sapphire Rapids).

De peste 35 de ani, Kingston este brand-ul de memorii în care au încredere producătorii de top din domeniul servere-lor, precum şi cele mai mari centre de date din lume. Server Premier este soluția Kingston în materie de memorie la standard industrial,  vândută conform specificațiilor pentru utilizare în servere white-box. De asemenea, ea este validată şi certificată de cei mai importanți producători de plăci de bază și/sau sisteme. Dispunând de un locked BOM (Bill of Materials) – o listă blocată de componente – pentru a oferi o marcă consecventă și o revizuire clară a componentelor primare (inclusiv DRAM, regiștri, PMIC, hub SPD, senzori termici și PCB), toate soluțiile de memorie pentru server oferite de Kingston sunt testate 100% și sunt supuse unui proces de control riguros, conceput pentru a detecta defecțiunile timpurii încă din fabrică.

Caracteristicile Server Premier includ:

  • Locked Bill of Materials (BOM)
  • Notificări de modificare a piesei (Part Change Notifications – PCN) – 90 de zile
  • Vizibilitatea roadmap-ului 8Q
  • Validarea platformei serverului
  • Calificarea oferită de producătorii de top a plăcilor de bază pentru servere
  • Garanție limitatpe viață
  • Servicii și asistență de vârf în domeniu

Procesorul scalabil Intel Xeon de a patra generație este primul care acceptă memoria de tip server DDR5 de generație următoare și are opt canale de memorie, aranjate în sistem de până la două DIMM-uri pe canal sau 16 DIMM-uri pentru un singur socket de CPU. La rate de transfer de 4800 MT/s, fiecare DIMM DDR5 oferă o lățime maximă de bandă de 38,4 GB/s, care, atunci când este grupată în configurații multicanal, oferă o creștere semnificativă a performanței față de serverele bazate pe DDR4. DDR5 introduce caracteristici avansate pentru un subsistem de memorie mai fiabil și mai eficient, inclusiv ECC on-die (ODECC), numărul dublat pentru bancurile de memorie, rate de refresh îmbunătățite, includerea unui circuit de gestionare a alimentării (power management circuit – PMIC), senzori de temperatură suplimentari, DFE (decision feedback equalization) și subcanale duale independente pe 32 de biți (40 de biți pentru ECC).

„Suntem încântați să anunțăm validarea memoriilor noastre de server pentru procesorul scalabil Intel Xeon de a patra generație”, a declarat Iwona Zalewska, business manager DRAM, Kingston, EMEA. „Validarea este întotdeauna primul pas pentru producătorii de memorie pentru a demonstra calitatea și compatibilitatea soluțiilor lor. DDR5 oferă tehnologia necesară de scalare în lățime de bandă și capacitate, pentru a îndeplini cerințele de performanță necesare centrelor de date ale viitorului”, a completat Iwona Zalewska.

Aceste module sunt disponibile acum:

KSM48R40BD4TMM-64HMR 64GB DDR5-4800 ECC Registered DIMM x80 CL40 2Rx4 1.1V
KSM48R40BS4TMM-32HMR 32GB DDR5-4800 ECC Registered DIMM x80 CL40 1Rx4 1.1V
KSM48R40BD8KMM-32HMR 32GB DDR5-4800 ECC Registered DIMM x80 CL40 2Rx8 1.1V
KSM48R40BS8KMM-16HMR 16GB DDR5-4800 ECC Registered DIMM x80 CL40 1Rx8 1.1V

Pentru mai multe informații, vizitați kingston.com.

COMUNICAT DE PRESĂ: Atelierul de torturi și prăjituri artizanale Angeline Cake Boutique estimează afaceri de 4,3 milioane de lei în 2023

București, 25 ianuarie 2023: Producătorul de torturi și prăjituri artizanale, Angeline Cake Boutique, și-a publicat rezultatele financiare aferente 2022 și planurile de creștere pentru anul care tocmai a început.

Cifra de afaceri a atelierului de cofetărie artizanală Angeline Cake Boutique, deținut în București de soții Andreea și Marius Simion, a crescut la 1,7 milioane de lei în 2022, de la 1,2 milioane de lei în 2021. Până la finele anului, conducerea companiei estimează să ajungă la afaceri de 4,3 milioane de lei, pe fondul investițiilor derulate anul trecut cât și datorită celor prevăzute în 2023. Este vorba despre o creștere de 2,5 ori mai mare, iar printre investițiile menționate se află și 15.000 de euro într-un amplu proces de digitalizare, în urma căruia s-a lansat, de curând, și magazinul online www.angelinecakes.ro

Cu toate că 2022 a adus creșteri generale de prețuri în piață, iar la produsele Angeline Cake Boutique au fost cu 10-15% mai mari față de 2021, numărul de bonuri înregistrate în magazinul fizic din Piața Victoriei s-a majorat cu 40% comparativ cu anul anterior. O contribuție la această creștere a avut-o și modificarea orarului locației, magazinul fiind acum deschis de luni până duminică.

„Clienții noștri au căutat diversitate și noutate în 2022. Astfel, produsele vedetă (ocupând topul vânzărilor noastre) au fost pasteis de nata și tortul Red Velvet și au însumat aproximativ 15% din total încasări, în proporții relativ egale. Sunt deserturi internaționale pe care piața românească încă le descoperă, iar atunci când se va ajunge la o stabilizare a dorinței de explorare în această direcție, clienții vor începe să selecteze între producătorii locali din punct de vedere al calității livrate. Așadar, estimăm un 2023 în care se va contura tot mai puternic dorința de a savura un desert artizanal, fabricat cu ingrediente 100% naturale, adică un desert compatibil cu un stil de viață sănătos”, spune Andreea Simion, partener Angeline Cake Boutique.

Pentru 2023, compania anunță noi investiții, pentru extinderea rețelei de magazine fizice cu o investiție de 150 000 eur.  În ce privește trendul extrem de prezent al creșterilor de prețuri, Andreea și Marius Simion estimează o scumpire a produselor Angeline Cake Boutique cu 5-10% în a doua jumătate a anului, în funcție de situația pieței la acel moment.

Despre Anegline Cake Boutique:

Angeline Cake Boutique, atelierul de cofetărie artizanală fondat în București de soții Andreea și Marius Simion a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 1,7 milioane de lei. Compania a fost fondată în 2017. În prezent numără 1 Cake Shop, singurul din București unde poți vedea în direct procesul de producție, iar până la finele anului estimează să ajungă la 4 magazine. Pentru mai multe detalii, vizitați www.angelinecakes.ro .

eMAG: Clienții din România, Bulgaria și Ungaria au profitat de oferte inclusiv în pauzele de la serviciu pentru a-și comanda produsele de sărbători online

București, 25 ianuarie 2023. De la cumpărăturile de pe orice dispozitiv până la livrarea în proximitatea locuinței sau a biroului, consumatorii preferă acele soluții care le oferă mobilitate și libertatea de a-și planifica timpul așa cum își doresc, lucru confirmat și de o analiză realizată de eMAG în rândul celor peste 8 milioane de clienți pe care îi are în regiune, după încheierea sezonului de shopping de iarnă.

Astfel clienții platformei din România, Ungaria și Bulgaria au preferat să plaseze comenzi cu precădere de pe telefonul mobil, cele mai multe cumpărături fiind plasate în intervalul 10:00- 15:00: 78% dintre clienții din România, 61% dintre clienții din Ungaria și 72% dintre bulgari au comandat de pe telefon, care le permite să plaseze comenzi oricând au câteva clipe libere, de oriunde s-ar afla.

În ce privește pregătirile pentru sărbători, clienții din Bulgaria au fost cei mai grăbiți, iar ziua în care au plasat cele mai multe comenzi a fost 6 decembrie. Și clienții din Ungaria au vrut să elimine orice stres legat de cumpărături, astfel că cea mai aglomerată zi de shopping a fost 12 decembrie. În România, unde clienții s-au bazat pe livrarea rapidă prin intermediul abonamentului Genius cu livrare gratuită și oferte exclusive, aceștia au plasat comenzile mai târziu, cele mai multe numeroase înregistrându-se cu șase zile înainte de Crăciun.

Clienții din toate cele trei țări au putut opta pentru cumpărături atât din oferta eMAG cât și a sellerilor din Marketplace, astfel că peste 22.000 de selleri care vând pe eMAG au înregistrat comenzi în luna decembrie în cel puțin una dintre cele trei țări. Peste 2.200 dintre acești selleri au avut comenzi și dintr-o altă țară decât cea de rezidență. Totodată, peste 220.000 de comenzi din oferta sellerilor au fost livrate de eMAG, direct din hubul logistic de la Joița, prin serviciul de Fulfilment.

„Sezonul cumpărăturilor de iarnă a reconfirmat faptul că, indiferent că vorbim despre clienții din România sau despre cei din Bulgaria sau Ungaria, cu toții preferă soluțiile de shopping care le simplifică viața. Ofertele speciale, livrarea rapidă și mobilitatea sunt comune celor 8 milioane de clienți ai noștri care au ales să cumpere de pe eMAG produse din toate categoriile, de la cadouri pentru cei apropiați până la băuturi sau produse pentru curățenia casei. Aceștia au profitat și de prețurile bune pe care le-au găsit în campaniile de reduceri, dar și de gama variată, alegând dintr-un singur loc, toate articolele de care au avut nevoie,” a declarat Irina Pencea, Chief Marketing Officer eMAG.

Cea mai complexă comandă, în valoare de  60.499 de lei, a fost plasată din România și a cuprins 285 de produse din categorii precum: băuturi, îngrijire personală și machiaj, hrană uscată, produse de îngrijire a casei, produse de igienă, un aparat electrocasnic mare, un parfum și un aparat electrocasnic mic. Din Ungaria a fost plasată o comandă cuprinzând 50 de produse cu o valoare de 46.622 de lei și a inclus băuturi, cărți și articole de divertisment, hrană uscată, textile pentru casă, produse de igienă, articole de birotică, jucării, articole sportive. Cea mai mare comandă din Bulgaria a cuprins 38 de produse în valoare de 23.105 de lei și a inclus îmbrăcăminte pentru femei, îmbrăcăminte pentru bărbați, genți și accesorii.

Top 10 cele mai comandate categorii de produse în luna decembrie 2022 pe eMAG:

România Ungaria Bulgaria
Accesorii pentru telefon Accesorii pentru telefon Accesorii pentru telefon
Jocuri și puzzle-uri Periferice Telefoane
Detergenți și produse de curățenie Jucării – seturi de construcție Periferice
Decorații de sezon Telefoane Scutece și accesorii
Produse pentru îngrijirea părului Detergenți și produse pentru curățenie Produse de îngrijirea casei
Scutece și accesorii Căști și accesorii Jocuri și puzzle-uri
Periferice Smartwatch-uri Epilatoare, aparate de tuns și de ras
Produse de îngrijirea pielii Accesorii audio pentru TV Televizoare
Produse de igienă personală Decorațiuni de sezon Jucării – seturi de construcție
Telefoane Echipamente de gătit Smartwatch-uri

Despre eMAG

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin tazz by eMAG, serviciul Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, call center 24/7, finanțare în rate prin eCredit sau servicii de eșalonare a plății precum Buy now, pay later sau Slice it, și aplicația de mobil. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.  

ELI Parks demarează două noi proiecte în suprafață totală de 42.000 mp, în hub-ul logistic din zona de Nord Vest a Bucureștiului

ELI Parks continuă dezvoltarea hubului din Nord Vestul Bucureștiului – zona Buftea Chitila – și în proximitatea viitoarei centuri A0 a Capitalei cu două noi proiecte, ELI Park 4 și ELI Park 3.3, în suprafață totală de 42.000 mp. 

 

Construirea celor două spații logistice reprezintă continuarea implementării strategiei de dezvoltare a companiei, ELI Park Bucharest ajungând la o suprafață totală de 140.000 mp. Pentru ambele proiecte se urmărește obținerea certificării BREEAM, indicator internațional care asigură eficiența performanței ecologice a clădirilor.

Astfel, hub-ul devine schema logistică dominantă pentru Nord Vestul Bucureștiului,

reconfirmându-și atractivitatea pentru chiriașii de spații logistice de clasă A.

Cele două clădiri vor fi dotate cu panouri fotovoltaice Tesla și vor asigura o capacitate de 4MW/h, susținând activitatea chiriașilor prin eficientizarea consumului de energie cu 30%.

Lucrările de construcție pentru proiectul ELI Park 4 au demarat în cursul lunii decembrie 2022, iar pentru ELI Park 3.3, lucrările vor începe în luna martie 2023. Ambele proiecte vor fi livrate în vara anului 2023.

Suntem mândri de evoluția planului nostru de dezvoltare și de agilitatea cu care răspundem nevoilor clienților noștri. ELI Park Bucharest devine hub-ul logistic dominant în zona de Nord Vest a Bucureștiului. Am ales soluții sustenabile pentru chiriașii noștri, luând în calcul metode de eficientizare a costurilor pentru aceștia, inclusiv prin utilizarea panourilor fotovoltaice care le vor acoperi din surse regenerabile 30% din consum. Suntem încrezători în locația noastră care se află

 

în plină dezvoltare și în calitatea celor două proiecte pe care le vom livra în vara anului acesta”, spune Andrei Jerca, Managing Director, ELI Parks.

 

DESPRE ELI PARKS: Rețeaua de parcuri logistice și industriale de clasă A, ELI Parks, este dezvoltată în parteneriat de către grupul Element, fondat de Ionuț Dumitrescu, și D Craig Real Estate, divizia imobiliară a fondului de investiții D Craig Holding, controlat de Sacha Dragic.
Pe lângă hubul din zona de Nord-Vest a Capitalei, dezvoltatorul lucrează la o serie de proiecte în orașe precum Brăila, Ploiești sau Bacău. Pentru a dezvolta un portofoliu sustenabil, proiectele ELI Parks vor fi dotate cu panouri fotovoltaice, astfel incat să permită chiriașilor să își acopere 30% din consumul de energie din surse regenerabile și un cost de ocupare mai mic.

SII România deține cel mai înalt nivel de securitate a informației, conform standardelor TISAX

București, 25 ianuarie 2023

SII România, companie multinațională specializată în servicii și soluții IT, anunță recertificarea la nivelul celui mai înalt standard de securitate admis de Trusted Information Security Assessment Exchange (TISAX)*.

TISAX este un standard de certificare recunoscut global și utilizat în industria automotive ce demonstrează capacitatea necesară în materie de securitate a informațiilor, atât la nivelul companiei atestate, cât și în ceea ce privește datele specifice gestionate în numele partenerilor săi. SII România, a cărei divizie automotive reprezintă o parte importantă din operațiunile companiei, deține certificarea TISAX încă din anul 2020.

Evaluarea TISAX ia în considerare criterii precum: zonele de lucru fizice, stocarea datelor, dezvoltarea sistemelor, accesul la sisteme și gestionarea proprietății intelectuale și property management. Rezultatele evaluării, valabile timp de trei ani, dovedesc maturitatea necesară în materie de securitate a informațiilor, atât în cadrul propriei companii, cât și în ceea ce privește gestionarea datelor clienților din sectorul automotive. În plus, certificarea permite partajarea rezultatelor evaluării pe o platformă dedicată, ajutând la diferențierea companiei de competiție.

Certificarea TISAX presupune trei niveluri de evaluare a capacității de securitate, prima certificare fiind obținută de SII România în 2020. Recertificarea TISAX, obținută de companie anul acesta, atestă atingerea celui mai înalt nivel de securitate admis, respectiv Level 3 (Very High Information Security Protection Level).

„Industria automotive este o zonă reprezentativă pentru compania noastră, recertificarea TISAX fiind o confirmare oficială referitoare la capabilitățile, metodologiile de lucru și practicile recomandate în domeniu, pe care le noi le utilizam. Recertificarea și atingerea celui mai înalt standard de securitate TISAX evidențiază capacitatea noastră de a livra proiecte cu un nivel ridicat de securitate și confidențialitate, criterii esențiale pentru colaborarea cu jucători de top din industria automotive”, a declarat Manel Ballesteros, CEO SII România.

Divizia automotive din cadrul SII România a înregistrat o puternică dezvoltare în ultimii ani, înregistrând, în prezent, o creștere de 35% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Activitățile companiei sunt organizate în jurul a două linii principale de business – digital și inginerie -, iar echipele sunt coordonate de ingineri seniori cu o vastă experiență în domeniul lor de activitate.

Despre SII România 

SII România face parte din SII Group, companie multinațională de top din domeniul tehnologiei. Filiala locală a fost deschisă în anul 2009 și furnizează servicii de dezvoltare software (digital și inginerie) și IT outsourcing.

În prezent, SII România numără peste 650 de ingineri software, cu un nivel ridicat de expertiză în peste 40 de tehnologii, cărora li se alătură echipa de management și business suport. Compania deține un portofoliu de peste 180 de proiecte naționale și internaționale, dezvoltate pentru clienți locali și globali. Principalele industrii deservite de SII România prin divizia Digital sunt: IT, Banking, Telco, Energy etc., iar prin divizia Inginerie: Automotive, Transport, Aerospace & Defense. SII România este o companie certificată Great Place To Work®.

*Despre Certificarea TISAX

Mulți furnizori ai industriei automotive, inclusiv cei din zona de servicii, au acces și procesează date extrem de sensibile ale clienților, motiv pentru care aceștia le solicită frecvent dovezi de conformare la cerințele stricte privind securitatea informației.

În cele mai multe cazuri, dovezile sunt furnizate în conformitate cu criteriile din catalogul ISA (Information Security Assessment), elaborat de Asociația Germană a Industriei de Automobile (VDA). Pentru a facilita aceste evaluări, VDA a elaborat în 2017 un mecanism de evaluare și schimb de informații – Trusted Information Security Assessment Exchange (TISAX) – conceput pentru a recunoaște parcurgerea cu succes a procedurilor de către companiile interesate și verificarea acestora de către industria automotive.

TISAX este în prezent un standard de certificare global, utilizat pentru a evalua capacitatea unei companii de a respecta toate standardele proceselor de securitate a informațiilor atât în cadrul organizației, cât și în ceea ce privește gestionarea datelor clienților și ale partenerilor din industria automotive.

 

 

Sony anunță dezvoltarea noului teleobiectiv full-frame G Master™ 300mm F2.8 cu montură E, care va fi lansat la începutul lui 2024

Sony a anunțat că se află în procesul de dezvoltare a mult-așteptatului teleobiectiv FE 300mm F2.8 GM OSS, având ca scop lansarea acestuia la începutul anului 2024.

Obiectivele super-telefoto cu o deschidere mare a diafragmei, precum FE 400mm F2.8 GM OSS și FE 600mm F4 GM OSS, sunt foarte apreciate de fotografii specializați în sport și în imortalizarea naturii sălbatice din întreaga lume, pentru rezoluția lor uimitoare, pentru performanța de autofocalizare, dar și datorită faptului că sunt extrem de ușoare. Astfel, noul obiectiv va avea rezoluția incredibilă și efectul bokeh spectaculos specific obiectivelor din gama premiată de top Sony G Master™, oferind în același timp o distanță focală mare de 300mm și o deschidere a diafragmei F2.8. Această combinație va oferi o experiență superioară de fotografiere pentru toți cei care vor să imortalizeze activități sportive, evenimentele zilei, ori pentru fotografii de eveniment și videografii care își propun să capteze cele mai importante momente, cu o calitate superioară a imaginii.

Sony va continua extinderea gamei sale atractive de obiective, pentru a răspunde exigențelor și a maximiza posibilitățile creative ale tuturor creatorilor de conținut, inclusiv ale profesioniștilor, dar și pentru a-i ajuta să-și extindă posibilitățile de exprimare creativă.

Mai multe detalii și specificații ale noului obiectiv telefoto FE 300mm F2.8 GM OSS vor fi comunicate ulterior.

Despre Sony Corporation

Sony Corporation este o subsidiară deținută integral de Sony Group Corporation și este responsabilă pentru divizia Electronics Products & Solutions (EP&S). Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin oamenilor și comunităților din întreaga lume, prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony va crea produse și servicii în zone precum home entertainment & sunet, imagistică și dispozitive mobile.

Pentru mai multe informații, accesați: http://www.sony.net/

* Ambele cuvinte japoneze, „Kando” înseamnă emoție, iar „Anshin” are mai multe semnificații, precum pace, liniște, fiabilitate și încredere.

 

OVES Enterprise dublează investițiile, la 3 milioane de euro, în 2023, pentru accelerarea extinderii internaționale și dezvoltarea de produse proprii

  • OVES Enterprise este prezent cu birouri în 5 țări: România, SUA, Germania, Emiratele Arabe Unite și Mare Britanie
  • Anul trecut, compania și-a dublat cifra de afaceri, la 6 milioane de euro
  • OVES Enterprise estimează, în 2023, o creștere de 100% a business-ului
  • Cele mai multe proiecte de IT vor veni din industriile financiară și de apărare

Cluj-Napoca, 25 ianuarie 2023 – OVES Enterprise, companie de dezvoltare de software din Cluj, anunță dublarea investițiilor, la 3 milioane de euro, pentru 2023, punând accentul pe inovație, pe lansarea de produse proprii și pe extinderea internațională, în demersul de a fi mai aproape de potențialii clienți.

Compania, cu afaceri de peste 6 milioane de euro în 2022, păstrează ritmul de creștere și în 2023 și estimează dublarea afacerilor, în acest an, pe fondul creșterii numărului de proiecte din industriile financiară (bănci, instituții financiare, start-up-uri din zona financiară etc.) și de apărare.

„Estimăm, cel puțin, o dublare a business-ului OVES Enterprise, în 2023. Ne vom axa, în continuare, anul acesta, pe segmentele de defence și financiar, dar și pe zona de cloud, în măsura în care avem foarte multe cereri de aici și avem și expertiza necesară pentru a da curs acestor cerințe. Vedem, totodată, o creștere a cererii și în zona de healthcare, segment care ne așteptăm să aibă o evoluție importantă”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.

Numărul de clienți OVES Enterprise a crescut anul trecut cu aproximativ 30%, însă dublarea business-ului în 2022 a fost generată de solidificarea parteneriatelor deja existente, compania reușind, cu fiecare client, o scalare a serviciilor oferite, din zona de development, la început, către consultanță, strategie, cybersecurity, data security și multe altele.

Anul trecut, OVES Enterprise a început procesul de extindere a prezenței în piața internațională, prin deschiderea de birouri în afara României. În prezent, compania operează 5 birouri în străinătate: în SUA, la Palo Alto (Silicon Valley), în Germania (Munchen și Berlin), în Emiratele Arabe Unite (Dubai) și în Mare Britanie (Londra).

„Vom continua extinderea internațională în 2023. Dorim să explorăm opțiunea de a deschide noi birouri în SUA, de exemplu la New York sau la Washington. Nu excludem să deschidem un birou și în partea de nord a Europei, cel mai probabil în Suedia, care este poartă de intrare către țările nordice. Și Franța rămâne o țara interesantă pentru noi, cu foarte multe posibilități în zona de tech. Totodată, avem un partener din Asia care dorește să deschidem un office acolo – explorăm și această opțiune”, mai spune Mihai Filip.

Optimizarea proiectelor, reducerea costurilor și creșterea profitabilității sunt aspectele care completează strategia de anul acesta a OVES Enterprise.

Cât privește numărul de angajați, OVES Enterprise a închis 2022 cu o echipă de aproape 200 de colaboratori. Compania își propune o creștere cu 50% a numărului de colaboratori, ajungând, la finalul anului, până la circa 300. Acest obiectiv se află în strânsă legătură cu contextul economic global și va fi ajustat, pe parcursul anului, pe măsura oportunităților și a contextului.

Despre OVES Enterprise

OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, înființată în 2015 la Cluj-Napoca. Începând cu anul 2019, strategia OVES a inclus oferirea de servicii mai complexe de software development pentru proiecte din zona automotive, eCommerce, fintech, telecom, instituții guvernamentale internaționale etc., compania devenind partener tehnologic pentru proiecte complexe și sofisticate din punct de vedere tehnologic. În prezent, 80% din cifra de afaceri a  companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenței artificiale şi big data. OVES Enterprise are, în prezent, aproape 200 de angajați și colaboratori și birouri în România, Germania, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

ALERTĂ MEDIA: RAZER KISHI V2 PENTRU ANDROID ACTUALIZAT CU SUPORT DE CONTROLLER ȘI PENTRU JOCURILE CARE FOLOSESC DOAR TOUCHSCREEN

CINE: Razer, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial.

CE:  După lansarea de anul trecut a multiplu premiatului Razer Kishi V2 pentru Android, Razer anunță prima actualizare majoră a aplicației Razer Nexus și a firmware-ului Kishi V2 pentru Android. Noul Virtual Controller Mode le permite utilizatorilor Kishi V2 pentru Android să-și folosească controllerul și în jocuri concepute pentru a fi controlate folosind ecranul tactil. Această nouă caracteristică aduce control de nivelul consolelor pentru toate platformele mobile, oferind astfel cea mai desăvârșită experiență de gaming.

Soluția Razer se bazează pe o combinație inovatoare dintre componentele hardware din Kishi V2 și aplicația Razer Nexus, care permite folosirea facilă și sigură a controllerului în nenumărate jocuri touch-screen.

Virtual Controller Mode este disponibil acum sub formă de update gratuit pentru toți utilizatorii de  Kishi V2 pentru Android prin intermediul aplicației Razer Nexus ce poate fi descărcată din Google Play Store. Această caracteristică va fi implementată și pe Razer Edge în primul trimestru din 2023.

DESPRE RAZER NEXUS APP (DOWNLOAD GRATUIT)

Kishi V2 pentru Android funcționează cel mai bine cu aplicația Razer Nexus, disponibilă în mod gratuit. Prin apăsarea unui singur buton de pe controller, jucătorii pot lansa aplicația Razer Nexus pentru a accesa toate jocurile instalate, dar și pentru a porni sesiuni de streaming pe YouTube, a alege din mii de jocuri compatibile sau pentru a personaliza setările controllerului. Razer Nexus rămâne o aplicație opțională, 100% gratuită, fără abonament necesar.

DESPRE RAZER KISHI V2 PENTRU ANDROID

  • Butoane:
    • Două stick-uri analog ce au și funcție de buton (L3/R3)
    • D-pad mecanic
    • Patru butoane frontale
    • Două butoane de tip trigger (L2/R2)
    • Două butoane de tip bumper (L1/R1)
    • Două butoane multifuncționale (M1/M2)
    • Butoane Menu și Options
    • Buton Share (necesită Razer Nexus)
    • Buton pentru lansarea aplicației Razer Nexus
    • Un LED indicator (încărcare)
  • Dimensiuni: Lungime: 181mm | Înălțime: 92mm | Lățime: 33mm
  • Greutate: 123g
  • Conectivitate: USB Type-C
  • Încărcarea smartphone-ului: pass through prin portul USB Type C
  • Aplicație mobilă​: Razer Nexus, înlocuitorul aplicației Razer Kishi
  • Necesar software: Android™ 9.0 Pie sau mai nou
  • Compatibil cu: Razer Phone și Razer Phone 2, Samsung Galaxy S8 / S8+ / S9 / S9+ / S10 / S10+ / S20 Series / S21 Series / Note 8 / Note 9 / Note 10 / Note 10+, Google Pixel 2 / 3 / 4 / 5 / 6, și multe alte dispoizitive Android.

Pentru mai multe informații despre Razer Kishi V2 pentru Android, consultați acest link.

DE CE:  Razer Kishi V2 pentru Android le oferă dispozitivelor mobile bazate pe Android suprafețe de control de calitate premium, compatibilitate universală și o experiență de joc optimizată.

CÂND:  Disponibil acum.

IMAGINI: LINK.

Pentru mai multe detalii despre programul Razer #WinItYourWay vizitați această pagină.

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

BEBELONIA – revistă gratuită pentru mame – lansată de Alexandra Lopotaru, jurnalistă şi blogger

  • Un Ghid de supraviețuire pentru mama şi bebeluşul ei în primele 0-6 luni
  • Revista este disponibilă în rețeaua Regina Maria și online pe Bebelonia.ro

 

Revista BEBELONIA, proiect realizat de Alexandra Lopotaru, jurnalistă, autoare de cărți pentru copii și blogger de parenting, este de acum disponibilă în maternitățile Regina Maria din țară – în Bucureşti, Braşov, Cluj şi Timişoara. De asemenea, revista poate fi citită și descărcată gratuit, online: https://bebelonia.ro/revista-bebelonia/ 

Primul număr al revistei BEBELONIA, COPILUL 0-6 luni, vine ca o sursă de informare pentru mame, cuprinzând cele mai importante arii ale maternității: de la sarcină, la alăptare, de la naştere la contracepție, de la pusee şi colici la dinții şi pielea bebeluşului, de la sănătate, somn, siguranță auto la activități şi recomandări de cărți, rețete şi locuri de explorat în jurul Bucureştiului cu cei mici.

În cele 108 pagini, revista include discuții cu doctori, psihologi, jurnalişti, bloggeri, instagrammeri, o mulțime de informații și recomandări utile, toate adunate din dorința ca mamele să aibă cele mai importante informații gratuit, într-un singur loc.

„De la jurnalişti (Alexandra Ciorăscu şi Nicoleta Mănăilă, realizator TV), la doctori extraordinari (Dr. Denise Borali, medic specialist obstetrică-ginecologie, Regina Maria, Dr. Dr Ilinca Tranulis IBCLC, medic specialist pediatru, fondatoarea Clinicii de Alăptare, Dr. Miruna Ioani, medic dentist şi unul dintre cei mai mari bloggeri din țară de la noi, la Şi Blondele Gândesc, Dr. Tatiana Niță, medic primar dermatovenerologie la Regina Maria, Dr. Alice Dona, fondatoarea Centrelor Siguranță Auto Copii România şi Dr. Constantin Giosanu, medic specialist pediatrie – alergologie), la artişti (actrița Olimpia Melinte), psihologi (Anca Gulinescu), coach emoțional (Alina Haiduc), antreprenori (Lavinia Micu, de la BebeKiki şi Mamuki – tribul mamelor) şi creatori de conținut (Karina Simion de la Micul Marc, Cătălina Bucur de la Sunny Side Up, Andreea Grecu de la Taste Bazaar, Ana-Maria Petecilă de la Creștem și Călătorim), care ne împărtășesc experiențele și sfaturile lor, am adunat o mulțime de informații utile. Le mulțumesc tuturor! Vă invit să descărcați varianta digitală și să o dați mai departe. Chiar simt că munca  mea, care a durat aproape 9 luni, de la schiță la realitate, a meritat cu adevărat”, spune Alexandra Lopotaru, redactor-șef al revistei BEBELONIA.

După ce a devenit mamă, după ce a trecut prin depresia postnatală și a înțeles cât de importante sunt primele luni din viața unei proaspete mame şi cât de important este sprijinul de orice natură – atât ajutorul din partea celor din jur, pentru echilibru emoțional, dar şi sprijinul informativ, fiindcă zilnic suntem bombardați cu informații contradictorii, care bulversează mama la început de drum – Alexandra Lopotaru, fostă jurnalistă de business (The Diplomat – Bucharest), blogger de parenting şi autoare de cărți pentru copii, a pus la cale proiectul revistei BEBELONIA.

„Când am început să scriu pe blogul meu, bebelonia.ro, acum aproape cinci ani, nu m-am gândit că voi aduna o comunitate atât de frumoasă în jurul meu. Nu m-am gândit că pot ajunge la atâtea femei, atâtea mame, atâția oameni care vor să fie buni părinți. Iubire mai mare decât pentru copiii mei nu o să am pentru nimeni. Dragoste mai înălțătoare şi mai pătrunzătoare nu există. Dar greul de început nu se uită aşa uşor. Sau, cel puțin, eu nu l-am uitat. De aceea, cu ajutorul multor oameni extraordinari, doctori, psihologi, traineri, jurnalişti, experți în comunicare, bloggeri, instagrammeri, am pus cap la cap primul număr al revistei BEBELONIA, pentru primele 6 luni din viața bebeluşului. Şi din viața mamei.  Aici, veți găsi, sper eu, informații relevante pentru un start mai uşor: sarcină și alăptare, semne ale depresiei postpartum, sfaturi şi obiceiuri ale fericirii, ritualuri rapide de îngrijire pentru noi, mamele. Avem articole şi despre etapele de dezvoltare ale bebeluşului, despre somnul său, despre cum îl transportăm în maşină, cum avem grijă de gingiile și dinții lui de lapte, cum îl îmbrăcăm în funcție de temperatură, ce facem cu mucii. Şi încheiem cu rețete delicioase, cu recomandări de locuri prietenoase cu copiii, cu recomandări de filme sau cărți pentru copii şi părinți”, mai spune Alexandra Lopotaru.

Vă invităm să răsfoiți Revista BEBELONIA: https://bebelonia.ro/revista-bebelonia/

Partener principal: REGINA MARIA – Rețeaua Privată de Sănătate

Parteneri: BebeKiki.Ro, CashClub, Didactica Publishing House, SpectraBaby Romania, ErFi, Siguranta Auto Copii, Acvatic Bebe Club

Cea mai recentă carte pentru copii semnată de Alexandra Lopotaru – „Facem cu rândul?”, lansată în cadrul târgului de carte Gaudeamus, este, de asemenea, disponibilă online, pe site-ul editurii Didactica Publishing House.

Puteți urmări articolele și sfaturile Alexandrei Lopotaru pe bebelonia.ro, precum și pe FacebookInstagram și TikTok.

Faceți cunoștință cu noua gamă moto g 2023 – ultra puternică și incredibil de rapidă

24 Ianuarie: Încă de la început, brandul Motorola a căutat să facă tehnologia accesibilă cât mai multor oameni, iar familia moto g s-a concentrat pe inovații semnificative și pe implementarea acestora in smartphone-uri accesibile pentru oamenii din întreaga lume. Astăzi, continuă acest angajament prin anunțarea noilor dispozitive moto g – moto g73 5G, moto g53 5G, moto g23 și moto g13, toate concepute pentru a oferi consumatorilor un design modern, fotografii la un nivel îmbunatățit față de generația anterioară și o experiență sonoră multidimensională captivantă.

Faceți cunoștință cu cei mai noi membri ai familiei moto g:

moto g73 5G

Bun venit moto g73 5G1! Cu un sistem de camere avansat de 50 MP, moto g73 5G este conceput pentru fotografii perfecte, chiar și în condiții de lumină slabă. Datorită tehnologiei Ultra Pixel, atunci când iluminarea devine o provocare, camera răspunde prin combinarea celor patru pixeli într-un Ultra Pixel mare de 2.0um.

 

Moto g73 5G vine și cu un senzor de 8MP cu trei perspective uimitoare. Lentila cu unghi ultra larg surprinde imaginea asemenea ochiului uman, încadrând de 4 ori mai mult din imagine decât un obiectiv standard2. Lentila Macro Vision aduce utilizatorii de 4 ori mai aproape de acțiune, surprinzând până la cele mai mici detalii. Mai mult, camera de profunzime facilitează transformarea fotografiilor de zi cu zi în portrete cu aspect profesional.

Jocurile prind viață pe un afișaj ultra-larg de 6,5″ 120 Hz FHD+, ceea ce oferă jucătorilor o experiență captivantă cu un raport ecran-corp de 86% și margini înguste. În plus, pe toate cele patru dispozitive moto g, utilizatorii experimentează un sunet multidimensional cu Dolby Atmos®, indiferent dacă sunt utilizate căștile sau cele două difuzoare stereo.

Motorola s-a asigurat că moto g73 ține pasul cu stilul de viață alert, datorită chipset-ului MediaTek Dimensity 930, care profită la maximum de vitezele 5G. Iar mulțumită compatibilității 5G, descărcările au loc la viteze uimitoare fără nicio grijă în privința duratei de viață a bateriei. Totodată, comutarea înainte și înapoi între aplicații nu implică efort, întrucât cu 8 GB de memorie, aplicațiile și informațiile rămân pregătite în fundal, pentru ca totul să funcționeze fără probleme.

Nicio grijă legată de autonomie. Bateria cu capacitate mare de 5000 mAh le permite utilizatorilor să asculte playlist-uri pentru mai mult timp, să comunice video ore în șir cu prietenii și să urmărească episoadele serialului preferat3. În cazul bateriei descărcate, device-ul se poate alimenta rapid datorită vitezei rapide a încărcării TurboPower™ 30W.

moto g53 5G

Strălucire în fiecare fotografie cu moto g53 5G1. Senzorul de 50 MP ajută la realizarea de fotografii care surprind cele mai frumoase detalii. Moto g53 5G vine și cu tehnologia Quad Pixel și cu o cameră Macro Vision dedicată pentru prim-planuri extreme.

Acest dispozitiv nu doar că realizează fotografii incredibile, dar vine cu viteze și conectivitate extraordinar de rapide. Cu ajutorul platformei mobile Snapdragon® 480+ 5G și 4/6/8 GB RAM, utilizatorii se vor bucura de viteză, profitând la maximum de rețelele 5G. În plus, descarcă show-uri în câteva secunde5 și difuzează materiale video fără efort. Cu până la 8 GB de memorie, aplicațiile și informațiile rămân pregătite în fundal, astfel încât totul să funcționeze fără probleme. Nu în ultimul rând, oferă performanță puternică la un preț pe care consumatorii îl vor adora.

Afișajul de 6,5” 120Hz oferă imagini impresionante de la o margine la alta, fără nicio grijă cu privire la durata de viață a bateriei cu capacitate de 5000 mAh3.

Moto Secure și Family Space

 

 

Atât moto g73 5G, cât și moto g53 5G vin cu Thinkshield Mobile, un element suplimentar de securitate care îmbunătățește protecția la fiecare nivel. Pentru a ajuta utilizatorii să beneficieze de toate funcțiile de securitate, Motorola a adăugat dispozitivelor noua aplicație Moto Secure. Moto Secure este destinația pentru toate funcțiile vitale de securitate și confidențialitate ale telefonului. Astfel, poate fi gestionată securitatea rețelei și pot fi controlate permisiunile aplicațiilor, putând fi creat chiar și un director secret pentru păstrarea datelor sensibile. Indiferent dacă se asigură că descărcările sunt sigure sau adaugă protecție suplimentară, Moto Secure este suficient pentru a ține la distanță posibilele amenințări și situații nedorite.

Cu aceste dispozitive, brandul Motorola este încântat să aducă Family Space, un „spațiu sigur” în care copiii pot învăța și se pot juca. Family Space le permite părinților să stabilească limite pentru timpul petrecut pe ecran, să controleze accesibilitatea aplicațiilor și chiar să creeze mai multe profiluri, oferind experiențe digitale sănătoase și în care conținutul inadecvat este ținut departe de cei mici.

moto g23

moto g23 surprinde momentele unice în viață.  Datorită camerei principale de 50 MP și a tehnologiei Quad Pixel, fotografiile redau fidel detaliile, chiar și în condiții de lumină slabă. În plus, acest dispozitiv vine cu o cameră Macro Vision dedicată și cu un obiectiv cu unghi ultra larg de 125º.

Pe ecranul său HD+ de 6,5 inci, proiectat cu rame înguste, fotografiile vor putea fi vizualizate în cele mai mici detalii. De asemenea, acest dispozitiv vine cu o rată de refresh de 90 Hz, astfel încât comutarea între aplicații, jocuri și derularea site-urilor web să fie cât se poate de fluidă.

Moto g23 vine cu încărcare TurboPower™ de 30 W, oferind ore de putere în doar câteva minute4. Mulțumită bateriei cu durată lungă de viață, utilizatorii vor putea reda playlist-uri mai mult timp, discuta ore în șir cu prietenii în apeluri video și urmări episoade nenumărate ale serialului preferat3. În plus, telefonul oferă performanță rapidă și receptivă a procesorului MediaTek® Helio G85.

Fiecare detaliu al designului a fost atent gândit și conceput pentru moto g23. Având un design modern, dispozitivul se remarcă printr-un corp ultra subțire și rame înguste. Carcasa îmbunătățită a camerei ilustrează dezvoltarea camerei Motorola și angajamentul de a oferi experiențe uimitoare consumatorilor. În plus, senzorul de amprentă a fost poziționat pe partea laterală a telefonului, pentru accesibilitate mai facilă și un aspect minimalist al telefonului.

moto g13

moto g13 vine cu un sistem de camere care transformă orice moment într-o amintire de neuitat. Cu un senzor de 50 MP combinat cu tehnologia Quad Pixel, surprinde fotografii plăcute, în culori vibrante indiferent de lumină. Pentru a completa acest sistem avansat de cameră, moto g13 vine și cu o cameră de vedere Macro, un senzor de adâncime separat și o cameră frontală de 8 MP.

Utilizatorii se vor bucura de ramele înguste și vor putea aduce conținutul la viață pe un ecran uimitor HD+ de 6,5 inci, la 90 Hz. De asemenea, vor putea viziona conținut ore întregi, fără nicio grijă în privința puterii. Moto g13 vine cu o baterie mare, de lungă durată, pentru a asculta playlist-uri lungi și pentru ore întregi de apeluri video cu prietenii3. În plus, acest dispozitiv vine cu performanța rapidă și receptivă a unui procesor MediaTek® Helio G85 și cu capacitate de conectare prin rețele Wi-Fi sau 4G.

Software & securitate

Toate cele patru dispozitive rulează o versiune curată a Android 13, fără skin-uri greoaie de software sau aplicații duplicate. În prezent, există mai multe moduri ca niciodată de personalizare prin Android 13. Cu ajutorul lui My UX, utilizatorii pot personaliza aplicațiile după culoare, temă și limbă, iar playerul media se va potrivi cu gusturile muzicale ale oricărei persoane.  Cu My UX, dispozitivul poate fi controlat cu gesturi simple, iar setările de divertisment pot fi personalizate, creând un aspect unic.

moto e13

Pe lângă noutățile gamei moto g, Motorola introduce moto e13. Ușor de transportat și proiectat pentru deplasări, cel mai recent membru al familiei moto e oferă un design subțire, elegant și ușor, făcându-l însoțitorul perfect al celor cu un stil de viață alert. Greutatea sa permite vizualizarea și transportul cu ușurință, în timp ce culorile sale îl transformă într-un accesoriu la modă. Utilizatorii se vor putea cufunda în conținut datorită afișajului HD+ de 6,5 inci care oferă claritate și mulțumită sunetului spațial Dolby Atmos® care dezvăluie mai multe detalii și profunzime ale conținutului vizionat.

În plus, utilizatorii se vor putea bucura la maximum de zi cu o baterie de lungă durată de 5000 mAh3. moto e13 acceptă și frecvențe Wi-Fi cu bandă duală de 5 GHz și 2,4 GHz6, oferind opțiuni multiple pentru o conectivitate fluidă. Mai mult, cu Bluetooth® 5.07, oferă viteze de date și rază wireless mai mari și eficiență energetică îmbunătățită pentru ascultare de la distanță. Utilizatorii se pot aștepta și la o creștere a puterii cu un procesor octa-core, care îmbunătățește conversațiile video și capabilitățile foto AI pentru o experiență simplificată. Astfel, consumatorii vor avea parte de toate aceste funcționalități foto și de multe altele cu sistemul de camere de 13 MP compatibil AI și camera selfie de 5 MP, ce contribuie la realizarea unor fotografii uimitoare, cu mai multă ușurință.

Cele 5 telefoane vor fi disponibile în România în curând, la partenerii locali Motorola.

Disclaimer Legal

Anumite caracteristici, funcționalități și specificații ale produsului pot fi dependente de rețea și pot fi supuse unor termeni, condiții și taxe suplimentare. Toate pot fi modificate fără notificare. MOTOROLA, sigla M stilizată, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC. THINKSHIELD este o marcă comercială a Lenovo. DOLBY și DOLBY ATMOS sunt mărci comerciale înregistrate ale Dolby Laboratories. MediaTek este o marcă comercială a MediaTek Incorporated. Snapdragon este o marcă comercială sau o marcă comercială înregistrată a Qualcomm Incorporated. Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și/sau al filialelor sale. Android este o marcă comercială a Google, LLC. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea deținătorilor respectivi. ©2023 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile sunt rezervate.

 

 

  1. Este necesar un plan de servicii 5G și acoperire de rețea 5G; disponibil numai în anumite zone. Contactați furnizorul dvs. de servicii pentru detalii.
  2. În comparație cu aria măsurată a unei camere standard de 78° (FOV) în același raport de aspect.
  3. Toate afirmațiile privind durata de viață a bateriei sunt aproximative și se bazează pe utilizatorul mediu testat într-un profil de utilizare mixtă (care include atât utilizarea, cât și timpul de așteptare) în condiții optime de rețea. Performanța reală a bateriei variază și depinde de mulți factori, inclusiv puterea semnalului, setările rețelei și ale dispozitivului, temperatura, starea bateriei și modelele de utilizare.
  4. Bateria trebuie să fie substanțial epuizată; rata de încărcare încetinește pe măsură ce încărcarea progresează. Toate afirmațiile privind durata de viață a bateriei sunt aproximative și se bazează pe utilizatorul mediu testat într-un profil de utilizare mixtă (care include atât utilizarea cât și timpul de așteptare) în condiții optime de rețea. Performanța reală a bateriei variază și depinde de mulți factori, inclusiv puterea semnalului, setările rețelei și ale dispozitivului, temperatura, starea bateriei și modelele de utilizare.
  5. Bazat pe conectivitate la rețea 5G [sub-6GHz] în timpul traficului mediu de rețea. Disponibil cu plan de servicii 5G și acoperire de rețea 5G; disponibil numai în anumite zone; dispozitivul nu este compatibil cu toate rețelele 5G. Consultați operatorul pentru mai multe detalii.
  6. Dispozitivul acceptă atât frecvențele de bandă de 2,4 GHz, cât și 5 GHz; Conectivitatea de 5 GHz necesită un router Wi-Fi achiziționat separat, compatibil cu sau care acceptă frecvența de bandă de 5 GHz.
  7. Pe baza comparației dintre Bluetooth® 5.0 și versiunea anterioară, Bluetooth® 4.2.