Huawei Romania Global Service Center primește certificarea SOC 2 și ISO 27701 pentru securitate cibernetică și protecție a datelor personale

Bucureşti, 22 decembrie. Huawei Romania Global Service Center a primit două certificări la nivel global privind securitatea cibernetică și protecția datelor personale – SOC 2 și ISO 27701, demonstrând încă o dată că securitatea rețelei Huawei este de clasă mondială.

Securitatea cibernetică este o parte integrantă a platformei digitale Huawei, oferind capabilități de securitate a rețelei end-to-end rezistente care asigură securitatea și confidențialitatea datelor și aplicațiilor clienților. Din acest punct de vedere, printre prioritățile companiei se numără menținerea serviciilor la un nivel de top în fața unor posibile amenințări, reducerea riscurilor și securizarea transformării digitale.

În România, 8 din 10 locuințe au conexiune la internet, iar peste 80% dintre români folosesc internetul zilnic. Prin urmare, responsabilitatea noastră ca lider tehnologic este de a crea o strategie puternică de securitate cibernetică care să reziste împotriva atacurilor rău intenționate menite să acceseze, să modifice, să șteargă sau să distrugă sistemele și datele sensibile ale unui utilizator. Pentru noi, securitatea cibernetică este esențială în prevenirea unor astfel de atacuri, iar prin intermediul acestor certificări îi putem reasigura pe clienții noștri de serviciile complete pe care le oferim”, a declarat Cao Chaoxun, Director GSC, Huawei România.

logo

În decembrie, România GSC a primit certificarea SOC 2 Tip 1 și Tip 2, cu toate elementele de audit considerate efective. Tipul 1 evaluează eficacitatea proiectării măsurilor de control intern din punct de vedere al procesului de afaceri al furnizorului de servicii, în timp ce Tipul 2 evaluează eficacitatea proiectării și a implementării măsurilor pe o perioadă de audit. Rapoartele SOC sunt dezvoltate de Institutul American de Contabili Publici Autorizați (AICPA), fiind standarde de audit în securitate recunoscute la nivel global.

Certificarile ISO 27701 au fost obtinute oficial de Romania GSC in noiembrie. ISO este primul astfel de standard de sistem de management al informațiilor din lume privind confidențialitatea personală, precum și cel mai autorizat standard de protecție și a fost emis de Organizația Internațională de Standardizare (ISO) și Comisia Electrotehnică Internațională (IEC) în august 2019. Acest standard este conceput pentru a ajuta organizațiile să protejeze și să proceseze în mod eficient datele cu caracter personal colectate în conformitate cu cerințele Regulamentului General European privind Protecția Datelor (GDPR).

Emisiunile TV preferate de români în sezonul toamnă 2021, conform topului Content Power Ratings realizat de Starcom România

  • Asia Express – Drumul Împăraților își adjudecă primul loc în ediția de toamnă 2021 a topului Content Power Ratings, fiind urmată de Las Fierbinți, care a cunoscut un succes considerabil și a obținut cele mai multe vizualizări pe canalul de Youtube;
  • Emisiunile de aventură, satiră și umor, sau talente continuă să se afle în topul preferințelor românilor;
  • Se observă o intensificare a eforturilor de promovare a emisiunilor în tot ceea ce înseamnă social media.

 

București, 20 ianuarie 2022 – Studiul Content Power Ratings, realizat de Starcom România care are la bază un sistem inovator de ierarhizare a programelor TV, indică faptul că topul emisiunilor televizate preferate de publicul român în sezonul toamnă  2021 a fost condus de Asia Express – Drumul Împăraților, urmată de Las Fierbinți. Aceasta din urmă a avut și cel mai mare număr de vizualizări pe Youtube și s-a bucurat și de unul dintre primele locuri din punct de vedere al numărului de fani din social media. De asemenea, emisiunea iUmor s-a clasat pe poziția a 3-a, fiind lider în ceea ce privește numărul fanilor din social media și ocupând locul 2 în privința vizualizărilor pe Youtube.

CPR Dimension Ranking - TV Performers - Fall 2021

În plus, se observă faptul că grila de toamnă a televiziunilor, încă marcată de criza sanitară, a înregistrat câteva premiere de programare în cazul marilor posturi generaliste: Pro TV înlocuiește emisiunea fanion Vocea României cu nou-venitul Superstar România, în timp ce Antena 1 înlocuiește Chefi la Cuțite cu Asia Express. O altă mișcare importantă făcută de Antena 1 este aducerea unui quiz-show în access-ul știrilor de seară. De altfel, ambele emisiuni de early fringe al stației apar în top în acest sezon. În categoria premierelor putem remarca și noul dating show de prime time de la Pro TV, Căsătoriți pe nevăzute, program care intră în top 10 emisiuni căutate pe internet. Kanal D nu mai programează în acest sezon Survivor România, dar intră în top cu alte două eimisuni Bravo, ai Stil! Celebrities și Puterea Dragostei, în special datorită implicării fanilor, conturile lor de pe rețelele sociale suscitând cele mai aprinse dezbateri.

Content Power Rating - Fall 2021

Pandemia a schimbat regulile producției TV, dar televiziunile s-au adaptat din mers trendului, aducând pe ecran emisiuni noi sau filmate în alte țări. De asemenea, remarcăm în ultima perioadă o intensificare a eforturilor de promovare a emisiunilor în tot ceea ce înseamnă social media, dovadă a importanței mediului online în interacțiunea cu fanii. Ne așteptăm ca acestea să crească și mai mult pe viitor, acesta fiind un punct de contact important în special cu publicul tânăr ce a migrat masiv către mediul online în ultimii ani”, a declarat George Mușat, Head of Business Analytics.

CPR Dimension Ranking - Social Media Performers - Fall 2021

În ceea ce privește rețelele sociale, studiul Content Power Ratings indică faptul că fanii emisiunilor TV dezbat mai puțin subiectele din emisiunile TV, numărul de comentarii scăzând cu 35% față de toamna anului trecut. În acest sens, cea mai mare scădere se observă în cazul YouTube (-51%). Mai puțin afectat de acest trend este Instagram, care are o scădere de doar 7% a numărului de comentarii. Platforma este, de altfel, singura în care interacțiunile fanilor cu conținutul publicat crește (+42% mai multe reacții față de sezonul din 2020), acest lucru datorându-se în special contului Asia Express, care are mai mult de 4.7 milioane de reacții în această perioadă. Și audiența clipurilor postate pe YouTube scade în această perioadă față de 2020 (-41%): dacă anul trecut, contul de pe primul loc avea peste 70 de milioane de vizualizări, iar cel de pe locul 2 avea peste 62 de milioane, anul acesta, topul este adjudecat de contul care a strâns puțin peste 39 de milioane de vizualizări.

CPR Dimension Ranking - In Sight Shows - Fall 2021

Topul emisiunilor conform Content Power Ratings

Asia Express – Drumul Împăraților (Antena 1) este emisiunea care a stârnit cel mai mare interes în rândul fanilor, dintre toate programele produse în România și difuzate în grila de toamnă a posturilor TV în anul 2021. Materialele publicate pe paginile de social media ale emisiunii o clasează pe aceasta pe primul loc pe rețelele de socializare, iar interesul pentru emisiune se reflectă și în numărul de căutări online, unde conduce la o distanța considerabilă de două puncte față de emisiunea aflată pe locul 2. În ciuda unei competiții acerbe, emisiunea se află pe primul loc în cazul a trei dintre dimensiunile analizate.

Las Fierbinți (PRO TV) s-a aflat în toamnă pe locul doi, cu un scor de 6.5 puncte. Interesul fanilor pentru această emisiune o plasează pe primul loc din punct de vedere al audiențelor TV, unde distanța dintre Las Fierbinți și Visuri la cheie (emisiunea de pe locul al doilea) este de 2.7 puncte. În plus, Las Fierbinți a avut și cea mai bună performanță pe Youtube, unde a obținut cele mai multe vizualizări, fiind urmată la această categorie de emisiunile iUmor și Superstar România.

CPR Dimension Ranking - Online Interest Boosters - Fall 2021

Las Fierbinți este urmată de iUmor (Antena 1), care a urcat o poziție față de sezonul primăvară 2021. Aceasta este lider în ceea ce privește numărul fanilor din social media și locul 2 în privința vizualizărilor pe Youtube.

Pe locul patru se află emisiunea Acces Direct (Antena 1), care, de asemenea, a urcat o poziție față de locul ocupat în sezonul primăvară 2021. Programul continuă să ocupe locul 2 în privința numărului de fani din social media, însă a scăzut în topul audiențelor TV, ajungând pe locul 16. În plus, nici în privința numărului de  vizualizări pe Youtube nu a obținut o creștere a performanței, trecând de pe locul 7 pe locul 13.

Topul audiențelor TV

În privința audienței TV (unul dintre indicatorii studiului), conduce detașat emisiunea Las Fierbinți difuzată de PRO TV, urmată la distanța considerabilă de 3 puncte de emisiunea Visuri la cheie a aceluiași post TV. Aceasta din urmă este urmată îndeaproape de Poftiți pe la noi: Poftiți prin Țară și Adela.

Topul în publicații print & online

Emisiunea Asia Express – Drumul Împăraților conduce din punct de vedere al vizibilității în publicații online și forumuri, unde publicul discută despre ceea ce se întâmplă în emisiune și face predicții cu privire la evoluția concurenților.

 

Topul în social media

 Asia Express – Drumul Împăraților conduce detașat și în social media, urmată la distanță de 1.5 puncte de emisiunile Las Fiebinți și Acces Direct, aflate pe locurile 2 și 3, cu același punctaj.

 

Topul căutărilor în mediul online

Producțiile Antena 1 – Asia Express – Drumul Împăraților și Mireasa – ocupă primele două locuri în topul căutărilor online, fiind urmate de emisiunile PRO TV – Las Fierbinți și Masked Singer România.

Despre calcularea algoritmului:

Studiul  Content Power Ratings ia în calcul o serie de indicatori, precum audiența TV, activitatea din rețelele sociale, vizionările online, numărul de interogări din motoarele de căutare și interesul manifestat în presa scrisă și online în sezonul de toamnă 2021. Datorită metodei de calcul a performațelor, Content Power Ratings devine cel mai complex sistem de măsurare a interesului publicului față de programele de televiziune și redă o imagine mai clară a impactului acestora.

Algoritmul de calcul al Content Power Ratings a fost elaborat luând în calcul trei dimensiuni care au fost raportate la populația totală:

  • Indicele volumului de audiență(audience size) – calculat pe baza audiențelor TV la nivel național, numărul celor care urmăresc conturile de pe rețelele de socializare cât și numărul de vizionări ale clipurilor publicate pe conturile show-urilor de pe YouTube. Acest indice are o pondere de 50% în ratingul total.
  • Indicele implicării fanilor(involvement) – calculat pe baza numărului de aprecieri și distribuiri de către utilizatori ale conținutului pe rețelele sociale si numărul de căutari ale emisiunii pe motoarele de căutare. Acest indice are o pondere de 30% în ratingul total.
  • Indicele de promovare(advocacy) – calculat pe baza aparițiilor în presa scrisă și online și numărul de cometarii de pe conturile de socializare. Acest indice are o pondere de 20% în ratingul total.

Sursele de date utilizate în alcătuirea topurilor au fost: monitorizarea ZeList pentru vizibilitatea în presa scrisă și online, Social Tools™ pentru monitorizarea conturilor de pe rețelele de socializare, Kantar Media pentru datele de audiență TV și Google Trends pentru monitorizarea interesului pe motoarele de căutare.

Despre Starcom România

Agenția Starcom este parte din cea mai mare rețea de media din lume, Publicis Media Groupe. Înființată în 2000, Starcom este prima agenție de media din România premiată la Cannes, dar și la alte festivaluri precum Eurobest, Ador, Portoroz, Effie și Webstock. Cu o experință de mai bine de un deceniu în industria românească de comunicare, agenția enumeră totodată specializări diverse ale departamentelor și oamenilor săi, precum Consumer Understanding, Inovație, Digital, Planning, Buying sau Proiecte Speciale.

AMD prezintă cele mai noi soluții grafice din seria Radeon PRO W6000

AMD a anunțat noi adiții la gama de plăci grafice din seria AMD Radeon PRO W6000 pentru desktop și stații de lucru mobile. Acestea sunt concepute pentru a oferi performanță, stabilitate și fiabilitate excepționale pentru utilizatorii profesioniști, inclusiv designeri CAD, și ingineri.

Construite pe arhitectura AMD RDNA 2 (premiată) pe 6 nm, noua gamă include:

  • placa grafică pentru desktop Radeon PRO W6400, realizată pentru a oferi un combo de performanță și eficiență pentru sarcinile de lucru solicitante
  • GPU-urile Radeon PRO W6500M și Radeon PRO W6300M, care oferă performanțe de top pentru a alimenta stațiile de lucru mobile profesionale de cea mai nouă generație.

AMD Radeon PRO W6400 – Oferă un combo ideal de performanță și eficiență la un preț accesibil, noua placă grafică este optimizată pentru cerințele actualelor sarcini de procesare CAD, totul într-un design compact ce permite utilizarea plăcii video chiar și în cele mai minimaliste carcase pentru desktop. În comparație cu generația anterioară, noua placă grafică oferă performanțe de până la trei ori mai mari în Autodesk AutoCAD 2022 în testele sintetice 3D.

2

GPU-uri AMD Radeon PRO W6500M și W6300M – GPU-urile AMD Radeon PRO W6500 și AMD Radeon PRO W6300 au în componența lor până la 8 MB de memorie cache cu tehnologia AMD Infinity Cache pentru a oferi frame-rate ridicat, fiabilitate și performanță excepțională pentru aplicațiile profesionale ce se regăsesc pe stațiile de lucru mobile.

1

Placa grafică AMD Radeon PRO W6400 este va fi disponibilă începând cu primul trimestru din 2022, cu un SEP de 229 USD. GPU-urile AMD Radeon PRO W6500M și Radeon PRO W6300M vor fi disponibile în sisteme OEM prefabricate în anumite țări la sfârșitul acestui an.

Pentru a afla mai multe, puteți accesa comunicatul de presă. De asemenea, pentru elemente adiționale, inclusiv imagini ale produselor, accesați link-ul (parolă: Radeon PRO).

Posesorii de smartphone Huawei pot plăti contactless prin NFC indiferent de banca ale cărei servicii le folosesc

Telefoanele din seria HUAWEI P50 sunt cele mai noi smartphone-uri care permit efectuarea de plăți mobile NFC în România

 

București, 19 ianuarie 2022 – Huawei Consumer Business Group a completat dezvoltarea ecosistemului de aplicații ale smartphone-urilor prin adăugarea aplicației financiare Curve Pay, care permite efectuarea plăților contactless prin NFC pe smartphone-urile din seria HUAWEI P50 și alte dispozitive HMS, cum ar fi HUAWEI nova 9. Aplicația funcționează cu orice bancă sau furnizor de carduri, indiferent de locația utilizatorului și este disponibilă în CEE și țările nordice. De asemenea, începutul de an vine cu noi lansări pentru Huawei, astfel, compania pregătește lansarea a două modele noi și anume HUAWEI P50 Pro și HUAWEI P50 Pocket.

Huawei Curve Pay

Pentru a celebra lansarea celor mai noi modele de smartphone-uri, HUAWEI P50 Pro și HUAWEI P50 Pocket, Huawei vine în întâmpinarea pasionaților de tehnologie cu o campanie care oferă premii atractive și vouchere celor care se abonează la newsletter-ul dedicat. Astfel, până pe 26 ianuarie, cei care se înscriu primesc automat vouchere pentru achiziționarea celor două telefoane din seria P50 și au șansa să câștige unul dintre cele 4 telefoane HUAWEI P50 Pocket și 14 telefoane HUAWEI nova 9.

Plăți contactless NFC indiferent de banca folosită

Prin combinarea tuturor cardurilor lor de debit, credit și fidelitate în noua aplicație financiară Curve Pay, utilizatorii au acces imediat la plățile contactelss prin telefon. Aplicația va oferi și opțiuni de rambursare de la sute de branduri populare și va oferi o imagine completă a tuturor cheltuielilor, împreună cu informații utile disponibile chiar și în monede diferite. În plus, utilizatorii Huawei vor avea acces la un curs de schimb valutar corect, fără comisioane ascunse, călătorind astfel fără a avea vreo grijă legată de bani.

Huawei Curve Pay (2)

„Utilizatorii Huawei pot plăti pur și simplu cu telefonul. Oferim acum o soluție de plată mobilă testată, ușor de utilizat și extrem de funcțională, independentă de bancă și card, ideală pentru consumatorii noștri răspândiți în atât de multe țări din Europa”, a declarat Derek Yu, Președinte Europa Centrală și de Est, Țările Nordice și Regiunea Canada. „Este o veste extraordinară pentru utilizatorii seriei HUAWEI P50, care pot accesa aplicația și pot începe să folosească imediat smartphone-ul pentru a efectua plăți contactless prin NFC”.

În cazul în care utilizatorii realizează o plată și apoi își dau seama că au folosit cardul de debit greșit, aplicația le permite să revină asupra deciziei și să selecteze un alt cont pentru a efectua tranzacția, într-un termen de 90 de zile. În plus, aplicația dispune de un mod „anti-embarrassment”, care schimbă automat cardurile în cazul în care contul implicit nu are fonduri suficiente.

Huawei Curve Pay (3) (1)

“Misiunea noastră este să simplificăm aspectele financiare din viețile oamenilor, iar lansarea Curve Pay pentru utilizatorii Huawei ne permite să ajungem la cât mai mulți oameni în Europa. Oricine ar trebui să aibă acces la soluții de plată inteligente și ne bucurăm de faptul că putem contribui la facilitarea experienței consumatorilor noștri prin plăți contactless, recompense, și până la urmă, simplitate și confort.”, a declarat Shachar Bialick, Fondator și CEO al Curve Pay.  

Plățile contactless realizate prin tehnologia NFC sunt disponibile pentru toți utilizatorii seriei HUAWEI P50 și altor smartphone-uri HMS, iar numărul de carduri de debit sau de credit care pot fi adăugate în contul Curve Pay este nelimitat. Aplicația le va oferi utilizatorilor și o defalcare a sumei cheltuite și va afișa o privire de ansamblu a tuturor soldurilor bancare conectate, pentru un control mai bun al cheltuielilor.

Utilizatorii de smartphone-uri care s-au înregistrat în aplicația financiară Curve Pay prin AppGallery vor primi în plus 1% cashback în primele 30 de zile și 5% cashback pentru achizițiile din Huawei e-shop din Polonia, Republica Cehă și România.

Colaborarea dintre Huawei și aplicația financiară Curve Pay este parte din strategia celor două companii de a ajuta cât mai mulți oameni să plătească prin telefon în 2022 și mai departe.

Aplicația financiară Curve Pay este disponibilă în următoarele țări din CEE și regiunea nordică: România, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, Grecia, Austria, Suedia, Slovacia, Croația, Norvegia, Danemarca, Lituania, Slovenia, Finlanda, Letonia, Cipru și Estonia.

Despre AppGallery

AppGallery este un ecosistem inteligent și inovator, care le permite dezvoltatorilor să creeze experiențe unice pentru consumatori. HMS Core permite aplicațiilor să fie integrate pe diferite dispozitive, oferind mai mult confort și o experiență mai simplă – iar acest lucru face parte din strategia extinsă „1+8+N” a Huawei.

Cu AppGallery, viziunea noastră este de a crea o platformă deschisă, inovatoare de distribuție a aplicațiilor, care să fie accesibilă consumatorilor și, în același timp, de a proteja cu strictețe confidențialitatea și securitatea utilizatorilor, oferind în același timp o experiență unică și inteligentă. Fiind unul din primele trei magazine de aplicații la nivel global, AppGallery oferă o mare varietate de aplicații globale și locale în 18 categorii, incluzând navigare & transport, știri, social media și multe altele. AppGallery este disponibil în peste 170 de țări și regiuni cu peste 560 de milioane de utilizatori activi lunar la nivel global. Huawei a colaborat cu 5,1 milioane de dezvoltatori din întreaga lume, iar în 2020 descărcările totale din AppGallery au ajuns la 384,4 miliarde.

Pentru actualizări despre AppGalery, ne puteți urmări pe:

URL: https://consumer.huawei.com/en/mobileservices/appgallery/

Facebook: https://www.facebook.com/AppGalleryOfficialPage/

Twitter: https://twitter.com/AppGallery

Instagram: https://www.instagram.com/_appgallery/

YouTube:https://youtube.com/AppGallery

LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/huawei-app-gallery/

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://www.huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: Huawei Mobile Romaina

Community: Comunitatea Huawei

 

Despre Curve Pay

Curve Pay este o aplicație financiară. Are misiunea de a fi ghișeul unic pentru toate nevoile financiare ale consumatorului; un singur punct de acces la o gamă largă de produse și servicii financiare, care reunește toți banii tăi într-un singur smart card și într-o aplicație și mai inteligentă. Spre deosebire de alte servicii disponibile pe piață astăzi, Curve Pay le permite clienților să se conecteze și să-și supraalimenteze băncile moștenite până în secolul 21, fără a părăsi banca sau a se înscrie la o nouă bancă. Curve Pay este disponibil pe 31 de piețe din Regatul Unit și din Spațiul Economic European (SEE).

Curve acceptă rețelele Mastercard®, Visa și Diners Club. Cardul Curve și banii electronici, aferente cardurilor emise în Regatul Unit, sunt emise de Curve UK Limited, autorizată în Regatul Unit de către Autoritatea de Conduită Financiară să emită monedă electronică (număr de referință fermă 900926) în conformitate cu Regulamentele privind monedă electronică din 2011. Curve Card și e-money, aferente cardurilor emise în SEE, sunt emise de Curve Europe UAB, autorizată în Lituania de Banca Lituaniei (licență pentru instituția monetară electronică nr. 73 eliberată la 22 octombrie 2020) sub Republica Lituania Legea privind moneda electronică și instituțiile de monedă electronică.

Pentru mai multe informații, accesați www.curve.comwww.curve.com/flex, urmăriți-ne pe LinkedIn, Twitter @imaginecurve și Instagram @imaginecurve sau dați like paginii noastre de Facebook.

Arhitectura AMD RDNA 2 disponibilă pe procesorul Samsung Exynos 2200 cu GPU Xclipse

AMD prezintă tehnologiile grafice de top pentru noul procesor premium dedicat platformelor mobile de la Samsung, Exynos 2200, alături de noile tehnologii „hardware-accelerated ray tracing” și „variable rate shading”. Astfel, AMD implementează pe dispozitivele mobile cele mai performante tehnologii de grafică care au fost/sunt disponibile pe computere, laptop-uri și console.

Exynos-2200_main2

Procesorul Exynos 2200 va oferi pentru prima data „ray tracing” pe un GPU mobil și este construit pe o arhitectură avansată de 4nm ajutat de procesarea grafică Samsung Xclipse, oferind cea mai bună experiență de gaming pe un telefon.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați comunicatul de presă și videoclipul de prezentare. Totodată, puteți găsi detalii suplimentare pe site-ul Samsung.

Konica Minolta anunță achiziția Vaxtor Group de către MOBOTIX AG

București, 19 ianuarie 2022

Konica Minolta anunță achiziția Vaxtor Group, companie specializată în tehnologii de Inteligență Artificială (AI) și Deep Learning, de către MOBOTIX AG.

 

Konica Minolta, lider al industriei de print și integrator de soluții de management electronic al documentelor, cu o activitate de peste 30 de ani pe piața din România, este acționar majoritar MOBOTIX AG din 2016, în urma achiziției unui pachet de 65% din acțiuni și furnizează pe piața internațională și locală sisteme video inteligente și soluții de supraveghere și analiză video.

„Achiziția recentă a Vaxtor Group de către MOBOTIX aduce noi oportunități și este în linie cu strategia noastră de extindere pe segmentul de soluții de securitate video. Konica Minolta își consolidează astfel poziția pe piața internațională și locală de supraveghere și analiză video cu un portofoliu vast de soluții și prin intermediul diviziei de business Video Solutions Services (VSS), care gestionează relația și operațiunile cu clienții noștri direcți și indirecți” declară Helmut Ignat, Director General Konica Minolta România.

mobotix_vaxtor

Vaxtor este furnizor în domeniul analizei video bazate pe Inteligență Artificială (AI), specializat în tehnologii de recunoaștere optică a caracterelor (OCR) și renumit pentru aplicațiile de recunoaștere automată a plăcuțelor de înmatriculare (ALPR), oferind o gamă largă de soluții pentru numeroase segmente verticale de piață.

Tehnologia de analiză Vaxtor, utilizată împreună cu sistemele video inteligente MOBOTIX, permite captarea automată a informațiilor esențiale, înregistrarea și procesarea eficientă și rapidă a acestora și declanșarea oricăror procese conexe. Utilizarea acestei tehnologii poate fi aplicată în varii domenii de activitate precum transport, retail, logistică sau producție.

Aplicațiile Vaxtor sunt dezvoltate special pentru platforma de camere performante MOBOTIX 7 și au avantajul că pot fi rulate direct în cameră, fără a fi necesare alte echipamente periferice.

Despre Konica Minolta Business Solutions România

Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.

Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a 30 de ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului fiscal 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.

Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.

Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.

Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.

Pentru informații detaliate despre Konica Minolta:

Viorica Mocanu, Marketing Manager

Bilanțul anului 2021 pentru Storia.ro și OLX Group: creșteri remarcabile la nivel local și regional

  • 13 milioane de vizitatori pe platformă
  • Două noi companii în portofoliul diviziei imobiliare
  • Numărul clienților a crescut cu 28%
  • 15 premii locale și internaționale

București, 19 ianuarie 2022

Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, și OLX Group au înregistrat în anul 2021 rezultate remarcabile atât la nivel regional, cât și la nivel local. De asemenea, platforma Storia.ro a fost vizitată de 13 milioane de oameni anul trecut, având o creștere de 29% comparativ cu anul 2020, potrivit datelor de trafic.

Pe fondul revenirii pieței imobiliare și a focusului echipelor de vânzări, numărul de clienți cu care compania colaborează a înregistrat o creștere de două cifre la nivel regional, în timp ce, în România, numărul agențiilor imobiliare și al dezvoltatorilor imobiliari parteneri a crescut cu 28% față de anul precedent.

 „Ne implicăm activ în dezvoltarea parteneriatelor noastre și ne concentrăm toate eforturile pentru a ne menține activitatea la standardele înalte de până acum. Suntem bucuroși că putem oferi cumpărătorilor cele mai multe anunțuri din piață, dar și că asigurăm partenerilor noștri clienți calificați. De asemenea, pe platforma Storia.ro numărul de interacțiuni între utilizatori a urmat un trend ascendent de la an la an, fiind înregistrată o creștere de 59% la nivelul anului trecut, iar acest fapt ne reconfirmă că eforturile noastre comune au rezultate din ce în ce mai bune” a declarat Răzvan Voicu – General Manager, Storia.ro & OLX Imobiliare.

Infografic - Bilant Storia.ro si OLX Group (corect) (1)

Extinderi în cadrul OLX Group

În anul 2021, OLX Group și-a extins divizia imobiliară prin adăugarea a două noi companii în portofoliul propriu: Obido  o platformă specializată pentru piața de locuințe noi din Polonia, și KIWI Finance – brokerul de credite cu cea mai bogată experiență din România, cu o rată de aprobare a dosarelor de 90%.

Prin parteneriatul cu KIWI Finance, utilizatorii Storia.ro pot accesa o pagină dedicată creditării, cu informații utile în achiziționarea unei locuințe. Doar prin completarea formularului de contact, utilizatorii beneficiază în mod gratuit de sprijinul unui broker dedicat. Acesta analizează peste 190 de oferte de credit ipotecar, îi propune viitorului cumpărător soluțiile cele mai avantajoase și pregătește dosarul de creditare în timp ce păstrează legătura cu bancile și terții. Pe parcursul anului trecut, peste 12.000 de oameni s-au arătat interesați de găsirea casei și a fondurilor în același loc, prin completarea formularului de creditare de pe platformă, conform datelor de trafic.

 

Piața imobiliară, în continuă expansiune în 2021 și cu noi recorduri în 2022

Anul 2021 a adus mult dinamism în piața imobiliară, iar efectele pandemiei s-au făcut resimțite. Durata medie de viață a anunțurilor de pe platformele imobiliare OLX Group din România și Polonia a scăzut între 3 și 22 de procente pentru categoriile principale de anunțuri de la un an la altul, ceea ce arată că activitatea din piața imobiliară s-a accelerat, comparativ cu anul 2020.

Deși pandemia a generat numeroase incertitudini financiare, numărul românilor care și-au achiziționat sau închiriat o locuință a fost într-o continuă creștere, iar ritmul de achiziționare și închiriere s-a dovedit mult mai rapid. Potrivit datelor interne ale Storia.ro, care analizează durata de viață a anunțurilor pe platformă, în 2021 apartamentele s-au vândut cu 11 zile mai repede comparativ cu media anului 2020, iar cele închiriate s-au dat cu 3 zile mai rapid. Totodată, vânzarea caselor s-a întâmplat mai rapid cu 10 zile, în medie, iar terenurile au fost achiziționate cu 19 zile mai rapid decât în 2020.

Chiar dacă anul 2022 este abia la început, platforma Storia.ro a stabilit un nou record absolut de vizite în data de 3 ianuarie. Piața imobiliară continuă pe un trend ascendent și pare mai efervescentă comparativ cu aceeași perioadă a anilor anteriori.

15 premii la festivaluri locale și internaționale

Anul 2021 a fost unul de referință în istoria brandului Storia.ro întrucât campania „HYGGE la noi”, lansată de Storia.ro la începutul pandemiei, a fost recunoscută cu 15 trofee la festivaluri locale și internaționale.

În cadrul acestei campanii, brandul și-a asumat o misiune curajoasă și relevantă în contextul pandemic, care a redefinit relația oamenilor cu locuințele lor: inventarea unui cuvânt nou (biniște) care să exprime starea de bine de acasă, un echivalent pentru termenul danez „hygge”, care se referă la transformarea timpului petrecut acasă într-un timp de calitate și o adevărată sursă de fericire.

***

Despre Storia.ro

Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață – peste 200.000. Lansată de OLX, aceasta primește peste 5 milioane de vizite lunar, putând fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare.

Casa de avocatura ONV LAW isi extinde echipa si tinteste o cifra de afaceri 1,5 mil. EUR in 2022

Casa de avocatura inaugureaza o noua reprezentanta la Iasi,

in conditiile dezvoltarii accelerate a regiunii de est a tarii

Bucuresti, 19 ianuarie 2022 – Casa de avocatura ONV LAW isi extinde echipa de Business Law si Achizitii Publice si tinteste o cifra de afaceri de 1.5 milioane EUR pana la finalul acestui an, impreuna cu noua subsidiara inaugurata la Iasi. Giorgiana Barbieru, avocat cu experienta in domenii precum imobiliare si constructii, automotive, administratie publica se alatura ONV LAW, in calitate de Senior Associate, in cadrul noii reprezentante din Iasi a companiei de avocatura.

Avem motive reale sa consideram ca segmentele de achizitii publice si infrastructura vor creste considerabil in perioada urmatoare, avand in vedere avantul investitional din ultimii ani in Iasi si fondurile de dezvoltare puse la dispozitia Romaniei in perioada urmatoare,” declara Av. Giorgiana Barbieru.

Screenshot 2022-01-19 102140

Giorgiana Barbieru detine peste 20 de ani de experienta in proiecte complexe de consultanta, litigii, drept comercial, contencios administrativ, dreptul familiei, penal si drept civil. De-a lungul carierei, a reprezentat cu succes mari companii multinationale si locale de infrastructura si constructii, precum si autoritati de stat in litigii privind decizii de impunere fiscala, recuperari de creante sau plati daune si penalitati.

 „O analiza efectuata anul trecut de Camera de Comert si Industrie Iasi arata potentialul economic al orasului si al judetului. Iasiul a fost in continuare al saselea judet al Romaniei, in conditiile in care anul trecut scaderea economica a Romaniei a fost de 3%, iar la Iasi scaderea a fost de doar 2,3%. Mai mult, conform datelor Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza, in anul 2024 Iasi va avea un PIB de 12,157 EUR / locuitor, mult peste media nationala, ceea ce intareste previziunile cu privire la evolutia economica favorabila. Toate acestea reprezinta oportunitati de dezvoltare pentru afacerile din zona si un motiv in plus pentru noi sa ne extindem echipa de la Iasi”, a declarat Av. Alina Bilan, partener ONV LAW.

Cele mai mari companii dupa cifra de afaceri cu sediul social in Iasi sunt BorgWarner, Amazon, Conex Distribution, Antibiotice, Das, Fiterman Pharma, Apavital, Build Corp, Media Rom Grup si Kosarom.

ONV LAW este una dintre cele mai dinamice companii independente de pe piata locala.  Fondata in anul 2000, ONV LAW acorda consultanta juridica clientilor privati si institutionali in domenii precum achizitii publice si concesiuni, market entry, dreptul aviatiei si infrastructura aeroportuara, dreptul societar, dreptul muncii, dreptul concurentei, dreptul mediului, precum si dreptul digital. Website: www.onvlaw.ro.

Fuckup Nights Bucharest ajunge la ediția a XII-a.Zoltan Prosszer, omul de afaceri care a construit de la zero un grup cu peste 12 companii și a pierdut apoi aproape tot: „Eșecul este măsura lucrurilor, iar marile succese au nevoie de eșecuri pe măsură. Toată lumea are nevoie de propriul eșec pentru a evolua personal, profesional, social”

București, 18 ianuarie, 2022: Zoltan Prosszer, Administrator Special Romcab S.A., Andreea Georgescu, Antreprenor în digital @Webspire, scenarist, stand-up comedian, Miruna Stănculescu, Psihoterapeut Psihoterapie Cognitivă-Comportamentală și Hipnoterapie și Radu Georgescu – Chairman of the Board @Seedblink, sunt invitații ediției a XII Fuckup Nights Bucharest.

Evenimentul are loc joi, 27 ianuarie, începând cu ora 7 PM, pe platforma online Zoom. Biletele sunt disponibile aici.

Fuckup Nights Bucharest este parte a seriei de evenimente care au loc la nivel global, în 320 de orașe din 90 de țări din întreaga lume. Evenimentele se adresează, în egală măsură, micilor și marilor antreprenori, celor care lucrează în corporații, liber profesioniștilor și studenților. Fuckup Nights aduce o perspectivă constructivă asupra nereușitelor profesionale, încurajează învățarea din situațiile dificile și facilitează creativitatea.

FUN XII

„Nu există eșec, nu există succes, există doar un mod de a privi evenimentele, faptele, lucrurile. Aceeași situație poate fi privită de unii ca success, iar de alții ca eșec. Eșecul perceput de piață poate fi gestionat în așa fel încât oamenii să înțeleagă că acel eșec este necesar, pentru a crea contextul pentru succes. Fără eșec nu există succes. Acesta din urmă nu poate fi cuantificat în lipsa eșecului. Dacă eșecul este necesar pentru toată lumea sau doar pentru câțiva sau dacă se poate învăța din eșecurile altora, eu cred că nimeni nu învață din eșecurile altora. Toată lumea are nevoie de eșecul propriu să poată să se dezvolte personal, profesional, social și chiar familial. În concluzie, eșecul este măsura lucrurilor, iar marile succese au nevoie de eșecuri pe măsură, altfel lecția nu poate fi învățată”, Zoltan PosszerAdministrator Special Romcab S.A

„După primul meu spectacol de stand-up comedy în care am ”bombed” (nimeni din sală nu a râs la glume), a fost rău. Foarte rău. Atât de rău încât o prietenă care venise în public, m-a întrebat atunci când am coborât de pe scenă dacă cred că e momentul să mă las de stand-up. Deși eram șocată, impactul psihologic e foarte puternic, aproape că m-a jignit întrebarea ei. Cum să mă las când nici nu m-am apucat bine? Doamne ferește! Nici acum nu înțeleg ce legătură are faptul că nu îți iese ceva cu renunțarea. Dacă îți place ce faci acolo, mergi mai departe. Au urmat trei zile în care nu am ieșit din casă și nu am vorbit cu nimeni, după care am urcat din nou pe scenă și a fost, din nou, foarte bine. Eșecurile nu mă descurajează, succesul continuu m-ar descuraja, că atunci chiar că n-aș avea cu ce să mă mai suprind. Și-mi place să am eșecuri din ce în ce mai mari, pentru că înseamnă că am învățat ceva din cele anterioare și că sunt, în sfârșit, pregătită să fail la #altnivel!”, spune Andreea Georgescu, Antreprenor în digital @Webspire, scenarist, stand-up comedian.

 

,,Fuckup Nights Bucharest este unul dintre cele mai educative și emoționante evenimente la care am participat. Mulți dintre vorbitori dezvăluie pentru prima oară în viață momentele dificile din cariera lor, pentru că abia atunci găsesc puterea și curajul să le exprime. Aflăm povești impresionante, total neașteptate, cu o încărcătură emoțională teribilă. Adevărate lecții de carieră și viață pe care niciun manual nu le oferă, care ne dau putere și încredere că nu suntem singuri, nu ni se întâmplă numai nouă și că alții, oameni remarcabili, au depășit cu succes blocajele, chiar și pe cele care păreau definitive”, spune Diana Iosu, organizator Fuckup Nights Bucharest.

Zoltan Prosszer, Administrator Special Romcab S.A. este inginer, absolvent de facultate comunistă, antreprenor self-made de la 26 ani și fondator a 12 companii în variate domenii de activitate din care azi mai funcționează trei. A trecut prin două insolvențe pe care le găsește drept stări naturale în viața unei companii. A gestionat în permanență între 500 – 2000 angajați și venituri anuale între 50 milioane de euro și 400 milioane de euro. Dl. Prosszer se consideră un autodidact, a învățat singur tot ceea ce știe, iar principala lui calitate este capacitatea de a accepta schimbarea, alături de identificarea continuă a unor soluții care să susțină și adaptarea companiilor la realitățiile mereu în schimbare ale pieței. I-a plăcut mereu să descopere noi teritorii, a fondat  una dintre primele companii private cu rețea de distribuție proprie, înaintea multor altor retaileri de astăzi, respectiv una dintre primele companii private la nivel național, una dintre primele companii care a intrat în insolvență, care a reușit să iasă din insolvență, să intre și a doua oară și care, conform perspectivelor, urmează să iasă din nou din insolvență.

Andreea Georgescu este Antreprenor în digital @Webspire, scenarist, stand-up comedian.

Marele avantaj al Andreei este că nu știe nici până acum ce vrea să facă în viață. E antreprenor în digital la Webspire, de peste 10 ani. Între timp, e scenarist de filme și seriale tv de comedie, iar, uneori, face stand-up comedy la New York. A început ca studentă la Facultatea de Farmacie din București, ca apoi să continue cu studii în Jurnalism, iar de 3 ani e absolventă a programului ”Comedy Writing and Performing” de la American Comedy Institute din New York. Cum a ajuns Andreea de la redactor șef la Libertatea.ro la a face strategii de online reputation management și a scrie filme internaționale, nici ea nu știe și e foarte bine așa.

Moderatorul evenimentului este jurnalista de radio și televiziune Julia Nagy.

Edițiile anterioare Fuckup Nights Bucharest sunt surprinse aici: Vol IVol IIVol IIIVol VI

& Vol X.

Parteneri ai evenimentului sunt: FAN Courier, Radio Guerrilla, Techcelerator, Cluj Hub, Kooperativa Fru FruCompliceSandler Training.

Detalii despre eveniment – pe pagina dedicată acestuia: https://fuckupnights.com/bucharest/, dar și pe Facebook: https://www.facebook.com/FUNightsBucharest/

Despre DiFine PR

DiFine PR este o agenție de comunicare full services care combină experiența solidă a echipei, de peste 20 de ani, atât la nivel național, cât și internațional, cu satisfacția de a crea povești de succes. Pe lângă serviciile complete de PR, comunicare și consultanță în afaceri, agenția organizează, de asemenea, evenimente de tehnologie și de afaceri (ex. NASA Space Apps Challenge, TechFest, Fuckup Nights Bucharest). Portofoliul actual al clienților agenției include compania de consultanță în afaceri McKinsey & Company, Black Sea Fund, GapMinder VC, acceleratorul de startup-uri Techcelerator, Growceanu, Seedblink, Goldring, Restart Energy, Romcab, Alexandrion Group, Sodexo, Bitcoin Romania, Undelucram.ro, ClujHub, bpv Grigorescu Ștefănică, Școala Informală IT, Cluj Senior Village și peste 80 de startupuri de technologie.

Industria minieră ține pasul cu evoluțiile tehnologice cu ajutorul echipamentelor 5G Huawei 

București 14 ianuarie.   Producătorul Freeport Indonezia lucrează cu grupul local de telecomunicații Telkom la un proces de minerit 5G, cu ajutorul echipamentelor Huawei, un proiect major care urmează să fie lansat în luna mai. Producătorul chinez de cărbune Jinneng  anunțase deja din luna noiembrie a anului trecut această colaborare cu frunizorul de tehnologie.

Ministrul întreprinderilor de stat, Erick Thohir, le-a mărturisit participanților de la Universitatea din Sumatra de Nord din Medan că procesul, care va fi legat de mașini autonome, va reprezenta primul pilot minier 5G major din Asia de Sud-Est.

Mineritul la adâncime este foarte dificil și este important să protejăm muncitorii care lucrează în mină, astfel încât 5G funcționează pentru a menține siguranța operațională“, a mărturisit acesta.

logo (2)

Directorul general al Planului strategic al rețelei Telkomsel, Christian Guna Gustiana, a declarat că una dintre oportunitățile de utilizare a 5G cu Freeport Indonezia va fi operarea vehiculelor automate grele. Excavatoarele, de exemplu, ar putea fi conduse în rețeaua 5G de la distanță, astfel încât oamenii să nu fie nevoiți să conducă vehiculul. Latența dintre comanda dată și vehiculul care răspunde trebuie să fie foarte scăzută – sub 1 milisecundă – iar acestea sunt viteze pe care doar 5G le poate atinge.

Thohir a declarat faptul că speră ca președintele Joko Widodo să viziteze sediul Freeport Indonezia în luna mai pentru a lansa proiectul.

Despre Huawei

Fondat în 1987, Huawei este un furnizor important la nivel mondial de infrastructură și dispozitive inteligente pentru tehnologia informației și comunicațiilor (TIC). Avem mai mult de 194.000 de angajați și funcționăm în peste 170 de țări și regiuni, deservind mai mult de trei miliarde de oameni din întreaga lume.

Misiunea noastră este de a aduce sfera digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume complet conectată, inteligentă. În acest scop, vom contribui la o conectivitate omniprezentă și vom promova accesul egal la rețele; aduceți cloud-ul și inteligența artificială în toate cele patru colțuri ale pământului pentru a oferi o putere de calcul superioară acolo unde aveți nevoie de ea, când aveți nevoie de ea; construiți platforme digitale pentru a ajuta toate industriile și organizațiile să devină mai agile, eficiente și dinamice; redefiniți experiența utilizatorului cu AI, făcând-o mai personalizată pentru oameni în toate aspectele vieții lor, indiferent dacă sunt acasă, la birou sau în deplasare.

Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online la www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:

http://www.linkedin.com/company/Huawei

http://www.twitter.com/Huawei

http://www.facebook.com/Huawei

http://www.youtube.com/Huawei